

Crezul zilelor noastre nu mai începe cu constientul „cred”, nici cu scepticul „nu cred”, ci cu tragicul „vreau sa cred”. (Lucian Blaga)
Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: „Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om şi Om-Dumnezeu.
În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om!
În glasul îngerilor, în lumina care Îţi învăluie locuinţa săracă, Te recunosc Dumnezeu!
Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab.
Când, în Egipt, văd idolii din temple striviţi la pământ prin sosirea Ta, Te văd Dumnezeu atotputernic.
Când, în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, creşti cu anii şi cu înţelepciunea, Te văd om Care n-ai ajuns încă la vârsta desăvârşită.
Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învăţaţilor din Templu, ascultându-i şi întrebându-i, pe lângă uimirea cărturarilor, mă uimesc şi eu, şi mărturisesc înţelepciunea veşnică ascunsă în omenirea Ta.
Om eşti când Ţi-e foame, om eşti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când porunceşti furtunii şi vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini – Te văd Dumnezeu.
Când Te cobori în râu şi Te botezi, când Te plângi că nu ai nici o piatră unde să-Ţi odihneşti capul, când Te laşi prins şi legat, Te văd om, înconjurat de slăbiciuni omeneşti.
Când însă cerul se deschide şi de sus Dumnezeu Tatăl glăsuieşte „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit”, când aşterni la pământ pe călăii Tăi, când sub picioarele Tale pământul se cutremură, când soarele se întunecă, nesuferind să vadă răstignirea Ta, atunci Te văd Dumnezeu.
Când Te văd mort pe cruce, văd pe omul durerilor.
Om eşti în mormântul pecetluit.
Când ieşi din mormânt, nestricând peceţile, eşti Dumnezeu.
Cu aceşti ochi, cu această inimă, cu această credinţă, mă apropii şi eu de ieslea săracă din Bethleem, care a fost leagănul Tău, Doamne. Îmi plec genunchii cu păstorii cei simpli şi cu magii cei înţelepţi şi mă închin Dumnezeului meu, făcut Om pentru mine şi pentru noi toţi.
Arhimandritul Sofian (Boghiu) – Bethleem, 1970
4 comentarii:
Mie imi place a doua imagine, care lasă senzaţia că trebuie să se întâmple ceva. Chiar, s-a întâmplat ceva după ce aţi făcut click?
Salutări şi o zi lipsită de griji.
Salutari binevenite!
Da, s-a intamplat ceva inainte de clich...o domnisoara a calcat pe o margine de lume si lumea a intrat in balans (pt mine), in echilibru abstract pentru ea ...poftim , de:http://oanaboncu.wordpress.com/2009/11/11/alta-galaxie-luna-marte/
Mie imi place prima imagine, arata foarte frumos imensitatea spatiului.
Va rog sa dati doar un pic cu un mop pe senzor :) ca sa dispara cele doua mici pete de acolo, ca nu acolo trebuie sa fie.
Ce sa fac? Tot inginer am ramas, ca nu apreciez doar ideea si ma leg de chestii d'astea de baieti! :)
Inginerii care stapanesc arta conversatiei , au intotdeauna in spate o femeie puternica:).Aveti dreptate, doar ca pe monitorul meu nu le vad (petele, ce altceva ?) , uneori in alte fotografii apar puzderie de astfel de pete.(Prima data cand am vazut o asemenea pata:) am crezut ca e un puisor de fantoma...chestii din astea paranormale)
Trimiteți un comentariu