Translate

duminică, 31 martie 2013

Grigorie, abia împlinind 20 de ani

 Grigorie, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped  (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe
.............................................................................................................................................................

Îngerii, ca şi oamenii, au fost creaţi de Acelaşi Dumnezeu şi se împărtăşesc şi ei de feluritele energii ale lui Dumnezeu, precum înţelepciunea, sfinţenia şi altele. Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsită de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris împrejur şi necuprins pretutindenea, arătându-se în toate şi peste tot. Dumnezeu este şi în satana şi în diavoli, fiindcă este necuprins şi pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este în văzduh dar nu se vatămă, fiind şi Dumnezeu de faţă acolo, şi precum păcatul este prezent în suflet, asemenea şi darul lui este prezent în suflet, nimic vătămânu-se sau amestecându-se, întunericul cu lumina, nici nu poate răutatea să aibă împărtăşire cu curăţenia.

Numai la sfârşitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260 de zile (trei ani şi jumătate) spre a lucra asupra celor credincioşi cu înşelăciunile sale (I Ioan 2, 18) şi mulţi antihrişti vor fi în timpurile din urmă (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4, 1). 

http://carteromaneasca.wordpress.com/2013/03/31/sfantul-grigorie-palama-si-energiile-necreate/ 
..............................................................................................................................................................
În 1330 – 1331 se duce din nou în Muntele Athos, silit de incursiunile sârbilor, şi se aşează în Lavra schitului Sfântul Sava . Tot în anul 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.
...........................................................................................................................................................

 La venirea lui aici, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume.
Cu această cartelă se va putea controla orice mişcare a omului şi pe pământ, şi sub pământ,şi sub apă. Totul va fi.Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, aşa cum L-a primit pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere. De mers,merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e deja în capcană, chiar dacă a mai rămas o bucăţică de caşcaval, fapt despre care a şi spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios.
Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au devenit cerşetori într-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contul burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj. Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume.
Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre altele.

http://saccsiv.wordpress.com/2012/01/30/staretul-antonie-despre-cartele-si-semnul-fiarei-%E2%80%9Ela-venirea-antihristului-totul-deja-e-pregatit-centralizarea-e-deplina-poporul-e-numarat-fiecare-e-cu-numarul-sau-si-cu-cartela-sa-iar-i/ 


 Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lăsa pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţa.

http://saccsiv.wordpress.com/2010/09/11/profetia-sfantului-anatolie-al-optinei-despre-vremea-cand-ereticii-vor-pune-mana-pe-biserica/

.................................................................................................................................................
 Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!
   Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»
 http://saccsiv.wordpress.com/2011/06/29/vedenia-sfantului-ioan-de-kronstadt-despre-antihrist-caderea-in-erezii-semnul-fiarei-sfarsitul-lumii/
....................................................................................................................................................
STARETUL lAVRENTIE AL cERNIGOVULUI
Stareţul obişnuia adesea să stea de vorbă cu iubiţii săi fii duhovniceşti despre vremurile din urmă, despre cum trebuie ei să păstreze trezvia. „Astăzi votăm – e în regulă; nu este încă [un vot] pentru un singur conducător al întregii lumi. Dar de se va vota pentru aşa ceva – este deja [antihristul] şi nimeni nu trebuie să voteze.” Mai spunea: „Războiul va fi în aşa chip, încât nu va mai rămâne nimeni, decât prin văgăuni”.
Spunea că vor mai rămâne doar două sau trei guverne, şi vor spune: „Să ne alegem un împărat peste întreaga lume”.
„În vremurile de pe urmă, îi vor izgoni pe adevăraţii creştini; apoi îi vor lăsa pe cei bătrâni şi slabi să se prindă de-o roată şi să fugă după ei.”
Batiuşka repeta adesea vorbele sale despre antihrist: ‚Va veni vremea când vor cere un singur împărat pe pământ. Şi oamenii vor fi înregistraţi cu stricteţe. [Cei ce fac recensământul] vor veni în casă, şi soţia va încerca să-l înduplece pe soţul ei: ‚Hai, bărbate, să iscălim. Doar avem copii, şi altfel nu vom mai putea cumpăra nimic pentru ei’. Şi soţul va zice: „Soţie dragă, fă precum voieşti, însă eu mai bine mor decât să iscălesc pentru Antihrist.’... O imagine cutremurătoare a viitorului”, încheie Stareţul.
„Va veni vremea”, spunea părintele Lavrentie, „când vor restaura chiar şi bisericile închise, şi le vor repara nu doar în afară, ci şi pe dinăuntru. Vor auri turlele bisericilor şi ale clopotniţelor. Dar când vor isprăvi, va începe domnia antihristului. Rugaţi-vă ca Domnul să ne îngăduie mai multă vreme, ca să ne putem întări, căci ne aşteaptă vremuri înfricoşate. Vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi pline de măreţie, ca niciodată până atunci, însă nu trebuie să mergeţi în acele biserici. Antihristul va fi încoronat ca un împărat, într-o biserică mare din Ierusalim, cu participarea clerului şi a Patriarhului.”
„Va fi liberă trecere de intrare şi de ieşire din Ierusalim, pentru toţi. Dar să nu încercaţi să vă duceţi acolo, căci totul se va face pentru a înşela.”
„Antihristul se va naşte dintr-o târfă – o evreică din cel de-al doisprezecelea trib „al desfrânării”. Încă de tânăr va fi foarte înzestrat şi isteţ, mai ales după ce, la vârsta de doisprezece ani, plimbându-se cu mama sa în grădină, îl va întâlni pe satana, care va veni dintru adâncuri şi va intra într-însul. Băiatul se va cutremura cu înfricoşare, dar satana va zice: „Nu te teme, te voi ajuta.” Şi acest băiat va creşte ca Antihrist, sub chip omenesc. La încoronarea sa, când se va citi Simbolul Credinţei, nu va îngădui să se citească drept; acolo unde cuvintele îl înfăţişează pe Iisus Hristos ca pe Fiul lui Dumnezeu, le va da deoparte şi se va recunoaşte numai pe sine. Iar atunci Patriarhul va striga că acesta este Antihristul, şi pentru aceasta va fi omorât...”
„Prorocii Enoh şi Ilie vor veni din ceruri, şi vor explica şi ei tuturor oamenilor şi vor striga cu glas mare: „Acesta este Antihristul, nu-l credeţi.” Şi el îi va omorî, însă ei vor învia şi vor zbura în ceruri.”
„Antihristul va fi foarte cunoscător în toate felurile de înşelare drăcească, şi va face semne mincinoase. Întreaga lume îl va auzi şi îl va vedea. Va „însemna” pe toţi „oamenii săi” cu un semn. Va urî pe toţi creştinii. Atunci va începe prigoana din urmă a sufletelor creştineşti ce vor tăgădui semnul satanei.”
„Prigoana va începe de îndată, în pământul Ierusalimului, şi apoi în întreaga lume se va vărsa sângele în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mulţi dintre voi, copiii mei, vor trăi în această vreme înfricoşată.”
„Semnul va fi în aşa chip, că va fi un lucru vădit de îndată dacă cineva l-a primit sau nu. Creştinii nu vor putea cumpăra sau vinde nimic. Însă nu deznădăjduiţi. Domnul nu-şi va părăsi copiii. Să nu se teamă nimeni!
„Vor fi biserici, însă creştinii ortodocşi nu trebuie să intre într-însele, căci acolo nu se va da Jertfa cea Nesângeroasă a lui Iisus Hristos; ci vor fi adunări satanice. Şi din pricina acestei nelegiuiri, pământul va înceta să mai dea roadă; solul va crăpa de uscăciune, cu fisuri atât de mari, că cineva ar putea cădea [în ele].”    
Îi vor ucide pe creştini, sau îi vor izgoni în locuri pustii. Iudeii vor fi strânşi şi ei într-un singur loc. Unii iudei, ce au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi semnul Antihristului. Ei vor sta şi vor vedea faptele sale. Vor şti că înaintaşii lor nu l-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, dar acum, Dumnezeu va îngădui ochilor lor să se deschidă şi nu vor primi semnul Antihristului, ci îl vor mărturisi pe Hristos şi vor domni cu Hristos.”
„Însă tot norodul cel slab va urma lui satan, şi când pământul nu va mai rodi, oamenii se vor duce la dânsul, cerându-i să le dea pâine, iar el le va răspunde: „Solul nu mai dă grâu. Nu pot face nimic.”
„La fel, nu va mai fi apă; toate râurile şi lacurile vor seca. Acest dezastru va dura vreme de trei ani şi jumătate. Dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. În aceste zile, încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, ce se vor găsi sub puternica înrâurire a Rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul său atotţiitor, şi ei nu vor zări acele semne mincinoase ce se vor pregăti pentru tot norodul.”
„Iarăşi, vă spun, nu trebuie să intre nimeni în acele biserici; ele vor fi lipsite de har.”
Auzind aceste vorbe, o maică spuse: „Ce va fi cu noi? Nu vreau să trăiesc să văd acea vreme”. „Dar eşti tânără şi poţi trăi până atunci”, îi zise Stareţul. „Ce înspăimântător!”, strigă maica. „Alege una din două – ori pământescul, ori cerescul.” [Părintele Lavrentie].
„Va fi un război”, continuă Batiuşka, „şi acolo unde va avea loc, nu va mai rămâne nici un om. Dar, înainte de aceasta, Domnul va trimite boli celor slabi, şi ei vor muri. Însă în timpul vremii lui Antihrist nu va exista moarte.”
„Cel de-al treilea război mondial nu va fi spre pocăinţă, ci spre distrugere”. O soră întrebă: „Atunci toţi vor pieri?” „Nu, dacă cei credincioşi se vor spăla cu sânge, se vor alătura cetei mucenicilor, însă necredincioşii se vor duce la iad”, îi răspunse Batiuşka. „Şi până ce se va plini numărul îngerilor căzuţi, Domnul nu va veni să judece.”
„Dar la vremea din urmă [adică la sfârşit], Domnul va adăuga la numărul îngerilor pe cei în viaţă ce sunt scrişi în Cartea Vieţii, pentru a plini numărul celor căzuţi.”
„Refacerea bisericilor va continua chiar până la venirea lui antihrist, şi pretutindeni se va putea vedea o măreţie nemaiîntâlnită”, spunea Batiuşka. „Ci fiţi cumpătaţi în restaurarea bisericii noastre, a exteriorului ei. Mai degrabă, rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică cât mai e vreme, îndeosebi la Liturghie, în timpul căreia se dă Jertfa cea Nesângeroasă, pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă cu Trupul şi Sângele lui Hristos mai des, şi Domnul vă va da tărie.”
Batiuşka vorbea cu un anume ierodiacon (Gheorghe) despre vremurile din urmă, cu faţa-i acoperită de lacrimi amare, spunând: „Mulţi dintre clerici vor pieri în vremea Antihristului”. Părintele Gheorghe se întrebă: „Cum nu voi pieri, căci sunt diacon?” Batiuşka îi răspunse „Nu ştiu”. Părintele diacon începu să plângă, căzu la picioarele Batiuşkăi şi îi ceru să se roage ca să se poată izbăvi de iad. Batiuşka se ridică, se rugă şi zise: „Bine. Se întâmplă ca cineva să se îmbolnăvească, să moară şi să intre în Împărăţia Cerurilor.”
Şi această prorocie s-a împlinit. Îl ştim pe acest diacon din Lavra Peşterilor, de la Kiev. Era un om lucrător, ce săvârşea mult bine şi cânta îndelung în biserică; dintr-o dată, se îmbolnăvi şi, apoi, muri curând.
Adesea, Batiuşka jelea şi se ruga cu lacrimi, sau făcea ceva, plin de lacrimi. Maicile îl mângâiau, dar el se împotrivea: „Cum să nu plângă cineva, când hăul este plin de sufletele oamenilor?”
După o boală de câteva luni, Stareţul Lavrentie adormi, de praznicul Epifaniei (Botezul Domnului), în 1950, aşa cum însuşi spusese mai înainte. Trupul său a rămas în biserica de jos vreme de patruzeci de zile. Una din monahii povestea cum, la al treilea ceas al dimineţii, a auzit cu limpezime cântarea unui cor de nenumărate glasuri. Fugi în chilia unde zăcea răposatul, dar acolo era linişte; doar un preot citea tăcut Evanghelia. Înspăimântată, îi spuse că auzise cântări. El rămase uimit şi îi zise că sufletul răposatului fusese întâmpinat în rai de către îngeri.
 
(Apărut în limba engleză, în „Orthodox America”, după materialul în limba rusă din „Nadejda” nr. 14, pag. 298-304).
Trad.: Radu Hagiu
 

sâmbătă, 30 martie 2013

Cioarbita de urzici!

Din piata am cumparat un kilogram de urzici.Daca nu -mi era prea rusine pentru imaginea mea , as fi cumparat un sac.
Precupetul , un om credincios si cu Frica Lui Dumnezeu, din vorba -n vorba imi zice ca Iisus Hristos n-a avut nicio boala.
N-a avut ii zic, dar nici pacate nu a avut.

Ca , da, bolile noastre sunt rezultatul pacatelor noastre, personale si ale neamului.Adunate si inmultite!

Fac ciorba de urzici de cind , invitata fiind in casa unei prietene din copilarie , mama ei , in tinerete corista la Filarmonica Olteniei, de o frumusete rapitoare, am descoperit cum se compune muzica interioara prin inspiratia gusturilor si a simturilor si cum gatitul nu mai e doar foc sub oala.
Urzicile cresc in padure, cineva le culege cu jertfa, in padure cinta pasari, si cum mai cinta, Doamne !
Cineva le aduce la piata, cu jertfa, ca urzicile nu au picioare, ba chiar te musca daca pui mina pe ele.
Sa stai la piata de dimineata pina seara e si asta o jertfa, apoi gospodinul sau gospodina, le ia acasa , le spala cu dragoste, le curata de pamaint si de paioage, de firele padurii, le pregateste de intilnirea cu doamna ,, Ce Apa!``, cu domnul Morcov, cu domnul Usturoi, cu boabele de orez pregatite spre a fi inscriptionate cu marca insinuantelor ierburi Patru(njel), Mar(ar), Cim(bru), Busu(ioc).Uscate si aromate!

La sfarsit , sa nu devenim snobi cu atita domnie, vine si madam ,,Zeama de Varza``, data-n clocot aparte(pe la Paris)!

Ei, zic , la toata forfota si muscatura, la toata jertfa , un gind de ,,rosu`` curge navalnic-navalnic din sticla cu suc de rosii.Si focul se stinge , mintea se domoleste, mirosul impacarii cuprinde incaperea!Impacata cioarbita de urzici domneste in taierele de lemn mesterite de mana domnului Cramariuc, iubitorul de mestesug in lemn, iubitorul de traditie si de tara de la Suceava.

,,Painea noastra cea spre fiinta /Da-ne-o noua astazi...``

Ca sa ne urcam pe Scara ...pina la Tine:

http://www.scribd.com/doc/46595237/Sfantul-Ioan-Scararul-Scara

joi, 28 martie 2013

Brad comestibil

Ca tot se inteti frigul ( mi se parui a fi , nu un frig natural, ci unul din butoane)am facut un brad de urzici si am pretins cadouri .
Ele au venit sub forma plescaiturilor.
Bune urzicile !Foarte bune!

Bine spalate, fierte 15-20 minute, usturoiate, unse bine , ametite la blender sau  tocate marunt cu cutitul de lemn, pe fundul de lemn si mancate cu lingura de lemn!

(Leac bun care combate limba de lemn?)

Bradul de urzici e impodobit cu aschii de ridichie de luna, sflecla rosie care mi-a ramas pe razatoare de la o salata.

Infrinare placuta!
E Postul Mare!
Mincarea sa fie mai putina, nu pe saturate!

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” spune Mântuitorul


,,Rugăciunea nu îngrașă. Rugăciunea deschide ușa. Dincolo de ușă este Cuvântul lui Dumnezeu.``



,,Postul fără rugăciune nu are valoare. Și ca să subliniez, mai spun odată, postul fără rugăciune nu are absolut nici o valoare.``ierod..serafim pantea



luni, 25 martie 2013

Bunavestire Bucuria Tainei

http://video.crestinortodox.ro/5ps05e0Ii80/Predica_la_Buna_Vestire_IPS_Bartolomeu_Anania.html

 http://www.maicadomnului.ro/upload/files/0/IPS%20Bartolomeu%20Anania%20-%20Predica%20la%20Bunavestire%20-%2025%20martie_l43_RO.mp3

http://www.maicadomnului.ro/ips-bartolomeu-anania-predica-la-bunavestire-25-martie_l43_p0.html

 

 Sfantul Grigorie Palama - Omilie la Bunavestire

1. Proorocul alcatuitor al Psalmilor, numarând cu grija chipurile fapturii zidite si contemplând întelepciunea lui Dumnezeu din ea, s-a minunat nespus de mult si, în vreme ce scria, a strigat: “Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune le-ai facut!” [Psalmi 103, 25]. Mie, acum, ce cuvântare mi-ar fi pe potriva spre a încerca sa vestesc, dupa puterea mea, ca într-un imn, venirea si aratarea cu trupul a Cuvântului Care pe toate le-a zidit?
Daca fapturile se arata pline de minunatie, iar trecerea de la nefiinta la fiinta este un fapt dumnezeiesc si demn de nenumarate laude, fapt cu atât mai minunat, si mai dumnezeiesc, si mai vrednic de laudele noastre este ca Dumnezeu sa devina una dintre fapturi - Dumnezeu sau, mai bine zis. Dumnezeul cel adevarat. Ba mai mult, El devine firea noastra, în vreme ce aceasta n-a putut sau n-a vrut sa se pazeasca pe sine în acea stare în care dintâi fusese adusa la existenta la existenta, ajungând ea pâna acolo încât sa fie alungata în cele mai de jos ale pamântului.
Caci este un lucru mare si dumnezeiesc, cu neputinta de rostit si de cugetat, ca firea noastra sa fie îndumnezeita si ca prin ea sa ne fie data, prin har, înaltarea la cele mai de sus; astfel încât, pentru sfintii îngeri, pentru oameni îndeobste si chiar pentru prooroci, care totusi vedeau în Duhul, acest lucru a ramas cu adevarat de nepriceput, fiind vorba despre o taina ascunsa înca de la începutul veacurilor. Si ce spun eu a ramas pecetluit pâna când s-a împlinit cu fapta. Iar când s-a savârsit, iarasi a ramas o taina, nu în ce priveste împlinirea ei, ci în ce priveste chipul în care s-a împlinit. Taina este crezuta, dar nu este cunoscuta; ea primeste închinare si încredintare doar prin Duhul Sfânt: nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” [ I Corinteni 12, 3]. Caci Duhul Sfânt este Acela prin Care noi ne închinam si ne rugam, dupa spusa Apostolului [Romani 8, 26].
2. Cum ca taina aceasta este de neînteles nu numai pentru oameni, ci si pentru îngeri si arhangheli, aceasta se vede limpede si din sarbatoarea pe care noi o praznuim astazi. Caci arhanghelul a vestit Fecioarei îngreunarea ei; ci cautând ea sa afle felul acestei sarcini si graind catre arhanghel: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” [Luca 1, 34], acela, neputând sa-i raspunda si sa-i tâlcuiasca aceasta, a gasit scapare la Dumnezeu, zicând: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si Puterea Celui Prea înalt te va umbri” [Luca 1, 35].
Este ca si cum cineva ar fi grait catre Moise: “Cum se poate naste din pamânt un om? Cum se nasc din lut oase si vine si trup, cum au luat nastere simturile din cele lipsite de simtire, cum s-a nascut om dintr-o coasta, cum s-a împartit si s-a mladiat si s-a legat osul, cum s-au ivit din os madularele si feluritele umori si toate celelalte?”. Asadar, precum Moise, daca cineva l-ar fi întrebat despre acestea, n-ar fi spus nimic altceva decât ca Dumnezeu este Cel ce a luat lut din pamânt si l-a facut pe Adam, apoi a luat una din coastele lui Adam si a faurit-o pe Eva, Scriptura spunând cine a facut acestea, dar nu si chipul în care au fost facute, tot astfel si Gavriil a spus ca Duhul Sfânt si puterea Celui Prea Inalt vor zamisli pruncul cel fara de samânta, dar cum si în ce fel - nu a spus. Ci daca amintind mai întâi de Elisaveta ca ramasese grea, desi era înaintata în vârsta si stearpa, nu a mai avut nimic de spus decât ca nu-i ceva cu neputinta lui Dumnezeu, atunci cum ar fi putut arhanghelul sa graiasca despre chipul si felul sarcinii si nasterii feciorelnice?
3. Era totusi mai mult de spus de catre arhanghel Fecioarei, dar era un cuvânt cuprinzând o taina înca si mai mare. El spune: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri”. Pentru care pricina oare? Pentru ca Cel ce se naste [din ea] nu este prooroc, nici om simplu, ca Adam, ci se va numi Fiul Celui Prea Inalt si Mântuitor si Izbavitor al neamului omenesc si vesnic împarat. Precum pietrele ce cad de pe creste si se rostogolesc pâna la cele mai îndepartate poale ale muntilor, iar multe prapastii le primesc, tot astfel si noi oamenii, care am cazut de la porunca dumnezeiasca data noua în rai si de la chipul fericit al vietii de acolo, am fost coborâti pâna în iad si multe nenorociri cumplite am primit.
Caci pamântul, dupa blestemul aruncat asupra stramosului nostru dintâi, nu a odraslit numai spinii si maracinii ce încap sub simturi, ci am fost noi înca si mai mult însamântati cu feluritele soiuri de maracini ai patimilor celor rele si cu spinii cei peste masura de rai ai pacatului. Dar nu numai întristarea aceasta a avut-o neamul nostru omenesc, pe care strabuna noastra [Eva] a mostenit-o prin blestemul acela dat ei, fiind osândita sa nasca în chinuri si dureri, ci aproape toata viata noastra s-a prefacut în chin si durere.
4. Din iubirea Sa de oameni, Dumnezeu, Cel ce ne-a plasmuit pe noi, prin milostivirea Sa, aplecând cerurile, a coborât la noi, si luând de la Sfânta Fecioara firea noastra omeneasca, a reînnoit-o si a adus-o înapoi [la starea cea buna], ba chiar a înaltat-o la culmea Sa cea dumnezeiasca si cereasca. Si voind El sa savârseasca aceasta, si voind sa aduca la îndeplinire astazi sfatul Sau cel de mai înainte de toti vecii, a trimis pe arhanghelul Gavriil, precum spune evanghelistul Luca, “în Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat ce se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria” [Luca 1, 27].
5. Deci Dumnezeu trimite pe arhanghel la Fecioara, facând-o mama doar printr-un cuvânt, desi ea ramânea fecioara. Caci, daca ar fi ramas însarcinata prin samânta omeneasca, nu ar fi fost [Cel nascut din ea] om nou, nici fara de pacat, nici Mântuitor al pacatelor. Fiindca miscarea spre nastere a trupului, fiind nesupusa mintii asezate de Dumnezeu în noi spre a ne calauzi, nu este întru totul fara de pacat. Din pricina aceasta si David a spus: “Ca iata, întru faradelegi m-am zamislit si în pacate m-a nascut maica mea” [Psalmi 50, 7].
Daca ar fi fost din samânta [omeneasca] îngreunarea data de Dumnezeu, nu ar fi fost [zamislit] om nou, nici începator al vietii celei noi si câtusi de putin supuse vremuirii. Caci fiind madular si parte veche si mostenitor al acelui pacat [al lui Adam], nu ar fi putut sa poarte în Sine plinatatea Dumnezeirii celei fara de prihana si nu ar fi putut sa faca din trupul Sau izvor de sfintenie neîmputinata, astfel încât sa spele prin covârsirea puterii Sale întinarea acelor stramosi si sa fie îndeajuns celor dupa aceea nascuti, spre sfintirea tuturor. De aceea nu a venit înger, nici om, ci Însusi Domnul S-a pogorât si ne-a mântuit pe noi, întrupându-Se si fiind cuprins în mitra Fecioarei, si ramânând neschimbat Dumnezeu.
6. Era de trebuinta ca Fecioara sa aiba martor al sarcinii sale celei fara de samânta si ajutor întru cele savârsite dupa dumnezeiasca iconomie. Care si cine a fost acesta? Drumul catre Bethleem, unde pruncul fusese vestit si slavit de catre îngerii din ceruri; venirea la Templu, unde pruncul a fost marturisit de catre Simeon si de catre Ana ca Domn al vietii si al mortii. Apoi fuga în Egipt de frica lui Irod si întoarcerea din Egipt, potrivit poruncilor, si toate celelalte, pe care nu este lesne a le însira si a le arata acum. De aceea Iosif a fost primit ca logodnic si îngerul a fost trimis catre o Fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif. Pe amândoi îi vei socoti ca erau din casa si din patria lui David, fiindca neamul amândurora, al Fecioarei si al lui Iosif, se urca pâna la David.
7. Si ne spune Scriptura ca “numele Fecioarei era Maria”; aceasta se tâlcuieste Stapâna [Doamna], ceea ce se vadeste prin vrednicia Fecioarei, si adeverirea fecioriei, prin viata ei aleasa, prin desavârsirea ei în toate si, ca sa spun astfel, prin deplina ei neprihanire. Caci fiind ea Fecioara si având acest nume, întru totul potrivit ei, avea întreaga si deplina curatie, fiind Fecioara si cu trupul, si cu sufletul, cu toate puterile sufletului si cu toate simturile trupului sau, care aveau temei nesmintit, mai presus de orice întinaciune.
Si era ea asa de bine asezata si neclintita si întru totul neatinsa de nimic si niciodata, precum o poarta ferecata pastreaza cele tainuite în visterie si o carte pecetluita - scrieri pe care ochiul nu le-a vazut. Caci cu privire la Fecioara s-a scris: “Aceasta este cartea pecetluita, si poarta aceasta va fi închisa, si nici un om nu va intra pe ea” [Iezechiel 44, 2].
8. Dar si în alt chip Fecioara este Stapâna - dupa vrednicia ei - ca una ce este mai presus toate, caci a purces grea si a nascut în chip dumnezeiesc, în deplina feciorie, pe Stapânul întregii Firi. Si înca este Stapâna ca una ce nu sta sub nici o robie si a primit stapânire dumnezeiasca, dar este Stapâna si ca izvor si radacina a slobozeniei neamului omenesc, iar aceasta mai cu seama dupa nasterea cea de negrait si aducatoare de multa bucurie. Pentru ca chiar cea unita cu un barbat este mai degraba stapânita decât stapâna, si mai cu seama dupa nasterea cea întristatoare si dureroasa, potrivit blestemului aceluia rostit asupra Evei: “In dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapâni” [Facerea 3, 16].
De acest blestem Maica Fecioara eliberând neamul omenesc, a primit în schimb, prin înger, bucuria si binecuvântarea. Caci spune Scriptura ca îngerul, intrând, a grait catre Fecioara: “Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu Tine. Binecuvântata esti tu între femei…” [Luca 1, 28]. Arhanghelul nu îi vesteste ei viitorul spunându-i: “Domnul este cu tine”, ci vesteste ce a vazut în chip nevazut ca s-a împlinit atunci. Si cunoscând arhanghelul ca ea este un lacas al harismelor dumnezeiesti, si al virtutilor omenesti, si ca este împodobita cu toate darurile Duhului Sfânt, o numeste cea cu adevarat plina de har, ca pe una ce a primit sa se salasluiasca în ea toate aceste comori. Si el vede mai dinainte sarcina ei cea fara de mâhnire si nasterea ei cea fara de dureri. El îi binevesteste mai dinainte sa se bucure si el sustine cu tarie ca Fecioara singura este binecuvântata si slavita, pe buna dreptate, printre femei. Caci covârsirea slavei data Fecioarei, Maica a lui Dumnezeu, nu se afla la alta, chiar daca este si aceea slavita.
9. Dar Fecioara, vazându-l pe înger si temându-se sa nu fie acela vreun înger înselator, care sa preia cuvintele de ispitire graite catre Eva, nu a primit salutarea aceea fara sa o cerceteze cu toata luarea aminte. Caci Fecioara necunoscând înca bine legatura cu Dumnezeu, pe care arhanghelul tocmai i-o vestea ei, s-a tulburat, spune Scriptura, pentru cuvântul acela al lui, dar a stat neclintita în fecioria ei “si cugeta în sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta?!” [Luca 1, 29]. Din aceasta pricina si arhanghelul a dezlegat îndata teama placuta lui Dumnezeu a Fecioarei celei pline de har, graind catre ea: “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu!” [Luca 1, 30].
Ce har anume? Harul acela care este cu putinta de aflat doar la Cel ce poate sa le savârseasca pe cele cu neputinta de savârsit si care-i pastrat doar pentru tine de mai înainte de toti vecii: “Si iata, vei lua în pântece…” [Luca 1,31]. Dar -spune arhanghelul - auzind tu de sarcina, sa nu cugeti cumva la vreo încalcare a fecioriei tale. Pentru aceasta nu fi mâhnita si nu te tulbura; caci aceasta înseamna: “Iata, vei purcede grea”, cuvânt grait atunci catre cea care era fecioara si prin care se arata aici, în chip înca mai deslusit, ca sarcina ei se însoteste de feciorie.
10. “Iata, vei lua în pântece” - zice arhanghelul -”si vei naste fiu”, pentru ca, fiind tu asa precum esti acum si ramânând fecioria ta nevatamata, vei zamisli prunc si vei naste pe Fiul Celui Prea Înalt. Caci si Isaia, vazând mai dinainte aceasta, spusese înca de demult: “Iata, Fecioara va lua în pântece si va naste un fiu” [Isaia 7, 14] si “[atunci] m-am apropiat de proorocita” [Isaia 8, 3]. Cum s-a apropiat proorocul de proorocita? Întocmai cum arhanghelul s-a apropiat acum de ea. Fiindca ceea ce acesta a vazut acum, acela vazuse si graise mai dinainte. Iar cum ca Fecioara era proorocita, având ea har de prooroc, aceasta deslusit o arata, aceluia ce ar voi [s-o stie], rugaciunea sa din Evanghelie, cea catre Dumnezeu [Luca 1, 46-55].
11. S-a apropiat - zice Scriptura - Isaia de proorocita, iar ea a primit duh de mai înainte vedere si a luat în pântece, mai înainte sa vina suferirea durerilor, si a plecat si a nascut prunc de parte barbateasca. Iar arhanghelul a grait atunci catre ea: “Vei naste un fiu si vei chema numele lui Iisus (ceea ce se tâlcuieste “Mântuitor”). Acesta va fi mare…” [Luca 1, 31 -32]. Spune însa Isaia iarasi: “… Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” [Isaia 9, 5].
Dar acum si arhanghelul vesteste deopotriva ca “Acesta va fi mare, si Fiu al Celui Prea înalt se va chema”. Cum de nu spune: “este mare si Fiu al Celui Prea înalt”, ci zice: “va fi mare” si “se va numi”? Aceasta întrucât cu precadere vrea sa vorbeasca despre omenitatea lui Hristos, pentru a vadi, totdeodata, ca El va fi cunoscut tuturor oamenilor si ca va fi recunoscut de catre ei ca Hristos, dupa cuvântul de mai târziu al lui Pavel: “Dumnezeu S-a aratat în trup, S-a propovaduit între neamuri, a fost crezut în lume…” [I Timotei 3, 16].
Dar el [arhanghelul] mai adauga: “si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit” [Luca 1, 32-33]. Însa Acela a Carui împaratie este în veci fara de sfârsit, Acela este Însusi Dumnezeu. Dar avându-1 totusi drept parinte pe David, El este si om, ca sa fie Dumnezeu înnascut si om în acelasi timp, fiu al omului si Fiu al lui Dumnezeu, primind ca om de la Dumnezeu Tatal împaratia cea vesnica, asa cum a vazut si a vestit mai dinainte Daniel: “Am privit pâna când au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile. Si iata, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului, si El a înaintat pâna la Cel vechi de zile, si a fost dus în fata Lui… Si Lui I s-a dat stapânirea, slava si împaratia. Stapânirea Lui este vesnica, iar împaratia Lui nu va fi nimicita niciodata” [Daniel 7, 9; 13-14].
12. El va sta asezat pe tronul lui David si va împarati peste casa lui Iacov. Caci Iacov este patriarhul tuturor celor preacucernici, iar David este cel dintâi dintre toti cei evlaviosi si totodata placuti lui Dumnezeu, si el a împaratit ca preînchipuire a lui Hristos, Cel Care a adunat într-o singura stapânire vrednicia de Patriarh si de Împarat, stapânire cereasca si vesnica.
Iar Fecioara cea plina de haruri, de îndata ce a auzit graite catre ea cuvintele acelea atât de nemaiîntâlnite si dumnezeiesti ale arhanghelului, anume: “Domnul este cu tine” si “Iata, vei lua în pântece si vei naste fiu… Acesta va fi mare si Fiu al Celui Prea înalt se va chema”, a spus: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?”. Caci chiar daca tu îmi aduci o buna vestire, duhovniceasca si asezata mai presus de patimile cele trupesti, totusi tu îmi vorbesti de o sarcina si de o luare în pântece si de un prunc, si adaugi cuvântului “iata” pe cele cu privire la sarcina. “Dar cum va aceasta”, zice ea, “de vreme ce eu nu stiu de barbat?”.
13. Aceasta o spune Fecioara nu fiindca nu credea, ci cautând sa cunoasca, pe cât cu putinta, cum va sa fie faptul acesta. De aceea si arhanghelul spune catre ea: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Prea Înalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul Care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. Pentru ca tu esti sfânta si o Fecioara plina de har, Duhul Sfant iarasi va veni asupra ta, si El va pregati si va orândui, prin adaugirea unei sfintenii si mai înalte, lucrarea dumnezeiasca din tine. Si puterea lui Dumnezeu te va umbri pe tine, întarind si totodata alcatuind chipul omenitatii prin umbrirea ta si prin unirea cu tine, astfel încât Cel nascut sa fie Sfânt, Fiu al lui Dumnezeu si putere a Celui Prea Inalt, luând aievea chip omenesc. Iata si Elisaveta, ruda ta, care s-a aflat toata viata ei stearpa, acum, la batrânete, întrucât Dumnezeu a binevoit, a ramas grea în chip uimitor, fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta.
14. Ce face asadar dupa aceasta Fecioara cea plina de har, care era dumnezeiasca prin priceperea ei si care nu are pe nimeni deopotriva cu ea? Aceasta alearga iarasi la Dumnezeu si prin rugaciune Îl agraieste pe El, prin mijlocirea arhanghelului: “Daca Duhul Sfânt - precum spui tu - va veni peste mine, ca sa ma curateasca mai mult si ca sa-mi dea putere spre a primi pruncul cel aducator de mântuire; daca puterea Celui Prea Înalt ma va umbri, alcatuindu-L în mine si dându-I chip de om Aceluia Care este de o fiinta cu Dumnezeu, izvodind astfel o nastere fara de samânta; daca Cel Ce Se va naste va fi Sfânt si Fiu al lui Dumnezeu si vesnic împarat, pentru ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta, atunci [zice ea]: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” [Luca 1, 38]“.
Si a plecat de la ea îngerul, lasând în pântecele ei, unit cu trupul, pe Ziditorul întregii Firi, iar din pricina legaturii acesteia -careia cu smerenie i s-a supus - a daruit lumii întregi mântuirea. Tot asa si Isaia a scris mai dinainte, limpede si deslusit, cele de care s-a învrednicit, în chip fericit, sa patimeasca. Caci el nu l-a vazut imediat pe serafim luând carbunele [aprins] de pe duhovnicescul jertfelnic cel din cer. Pentru ca serafimul l-a luat pe acesta cu un cleste, cu care s-a atins si de buzele sale, daruindu-i curatire. Acesta era acelasi cu acea mare aratare ce i s-a facut lui Moise, când el a vazut un rug cuprins de foc si care ardea fara sa se mistuiasca.
15. Cine nu stie ca Maica Fecioara este chiar acest rug si acest cleste, ca una ce a primit în ea focul cel dumnezeiesc fara sa o arda si sa o mistuiasca, iar aici arhanghelul a mijlocit si a slujit acelei luari în pântece, care a legat laolalta pe Cel a ridicat pacatul lumii prin Fecioara cu tot neamul omenesc si Care, prin aceasta unire de negrait ne-a mântuit pe noi?
Asadar Maica Fecioara este, ea singura, hotar între firea creata si cea necreata, si toti câti Îl cunosc vor sti ca în ea S-a salasluit Cel fara de salas, si toti cei ce-L lauda pe Domnul, dupa Domnul o vor lauda pe ea.
Si ea este daruitoare a bunatatilor celor viitoare si este pricina a darurilor date înainte de ea si a marilor bunatati date dupa ea. Ea este temelia Proorocilor, ea este capetenie a Apostolilor, ea este sprijinul Marturisitorilor, ea este temeiul învatatorilor.
Ea este slava celor de pe pamânt, ea este bucuria si desfatarea cerurilor, ea este podoaba întregii zidiri. Ea este începutul si izvorul si radacina nadejdii pastrate noua în ceruri.
16. Si fie ca de ea noi toti sa avem parte ca de o mijlocitoare a noastra întru slava lui Iisus Hristos, Domnul nostru, Cel ce s-a nascut din Tatal mai înainte de toti vecii si Care S-a întrupat din ea în vremurile cele din urma, Caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si închinaciunea, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
din “Omilii - Vol. I ” , Sfantul Grigorie Palama


      



CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA
Dupa cel de-al treilea sinod a toată lumea, creştinii atât în Constantinopol, cât şi în celelalte părţi ale Imperiului, au început a cere cu şi mai multă putere mijlocirea Maicii Domnului, iar nădejdile puse în rugăciunile ei nu au fost zadarnice.

Maica Domnului a fost ajutătoarea nenumărator suferinzi, necăjiţi şi a multora aflaţi în nenorociri. De multe ori   a   pus   pe   fugă   duşmanii   care   împresurau Constantinopolul,  arătându-se   astfel   ca  apărătoare preaputernică a cetăţii, oarecând chiar arătând în chip văzut Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, minunatul ei Acoperământ întinzându-se  asupra credincioşilor ce stăruiau noaptea în  rugăciune în biserica din Vlaherne.
Împărăteasa Cerurilor le-a dăruit biruinţe în bătălii impăraţilor bizantini care obişnuiau să poarte cu dânşii în luptă Icoana Maicii Domnului Hodighitria. 
Tot ea i-a întărit şi pe pustnicii şi nevoitorii care se luptau împotriva patimilor şi a slăbiciunilor firii omeneşti căzute.
 Ea este aceea care i-a luminat şi i-a “îndrumat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, printre care s-a aflat şi Sfântul Chirii al Alexandriei atunci când acesta s-a îndoit de sfinţenia si curăţenia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Preacurata Fecioară este aceea care a pus în gura cântăreţilor Bisericii cântări şi imne preaminunate, adesea făcând să le meargă vestea unora dintre acei care înainte nu aveau darul cântării, dar care au fost lucrători smeriţi, cum s-a întâmplat şi cu Sfântul Roman Melodul. 
Este dar de mirare cum creştinii se sârguiau să slăvească numele celei ce neîncetat se ruga pentru ei? Întru cinstirea ei au fost rânduite zile de praznic, ei i-au fost închinate mulţime de imne şi de cântări, iar slăvită icoana sa era cinstită pretutindenea.
Dar   răutatea  stăpânitorului   acestui   veac  i-a într-armat pe fiii pierzării spre a porni încă o dată lupta împotriva lui Emanuel şi a Preacuratei Sale Maici, în acelaşi Constantinopol care preaslăvea acum, aşa cum înainte o făcuse Efesul pe Maica Domnului ca pe o neînfruntată apărătoare a sa. 

Neîndrăznind la început să hulească făţiş împotriva Celui ce a biruit pe tatăl lor diavolul, au încercat a micşora slava ce i se aducea Maicii lui Dumnezeu oprind cinstirea icoanelor Mântuitorului şi a prietenilor Săi, numind acest lucru „închinare la idoli”. 
Dar Maica Domnului i-a întărit mai ales în acele zile grele pe cei ce aveau râvnă în lupta ce o duceau pentru apărarea cinstirii icoanelor, arătând multe semne şi minuni prin icoanele sale şi vindecând mâna 

Sfântului Ioan Damaschinul, cel care a aşternut pe hârtie multe scrieri spre apărarea icoanelor.
Dar prigonirea celor care cinsteau sfintele icoane şi pe Sfinţi s-a sfârşit încă o dată cu o biruinţă a credinţei ortodoxe, căci cinstirea adusă icoanelor se răsfrânge asupra celor zugrăviţi într-însele; iar Sfinţii lui Dumnezeu sunt cinstiţi ca şi prieteni ai Lui pentru Duhul Sfânt Care S-a sălăşluit întru ei, după cuvintele Psalmistului care zice: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi” (Psalm 138, 8)

Preacurata Maică a lui Dumnezeu a fost slăvită în cer şi pe pământ iar ea, prin sfintele sale icoane, chiar în zilele când acestea erau supuse batjocurii vrăjmaşilor a arătat atât de multe minuni, încât şi astăzi, întru căinţă ne aducem aminte de ele. Cântarea „De Tine Acum s-a hotărât ca fiecare cântare din dumnezeiestile slujbe să se încheie cu un imn sau vers în cinstea Maicii Domnului . De multe ori în timpul anului, creştinii din toate părţile lumii se adună în biserici aşa cum se adunau şi înainte, spre a o ruga, spre a-i mulţumi pentru toate binefacerile pe care le-a arătat şi spre a-i cere milă Maicii lui Dumnezeu.

Dar 
putea vrăjmaşul creştinilor, diavolul care „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8) să rămână un privitor nepăsător al slavei celei Preacurate? 
Putea să se recunoască înfrânt şi să înceteze a se lupta împotriva adevărului, folosindu-se de cei care-i împlinesc voia
Şi aşa, când întreaga zidire răsuna de vestea cea bună a credinţei în Hristos, când în tot locul era chemat numele Preasfintei Născătoare, când lumea întreagă s-a umplut cu biserici, când casele creştinilor erau împodobite cu sfinte icoane, atunci a apărut şi a început să se răspândească o nouă şi  mincinoasă învăţătură despre Maica Domnului. Această învăţătură este primejdioasă prin aceea că mulţi nu pot vedea cu repeziciune în ce măsură strică adevărata cinstire a Maicii Domnului.
„Se bucură ceea ce eşti plină de dar toată făptura” şi Icoana Maicii Domnului Tricheirusa (cu trei mâini) ne reamintesc de vindecarea minunată a Sfântului Ioan Damaschinul dinaintea acestei icoane; iar povestea Icoanei Maicii Domnului Portărita de la mănăstirea atonită Iviron ne spune despre minunata întâmplare care a făcut ca văduva la care fusese această icoană înainte, să voiască mai bine a o arunca în mare, decât a o da pe mâna vrăjmaşului.
Nici o prigoană împotriva celor care cinsteau pe Maica Domnului şi toate cele ce ţineau de pomenirea ei nu a putut micşora în vreun fel dragostea pe care creştinii o purtau Celei care era „Rugătoare caldă”.


DARURILE MAICII DOMNULUI
Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila si îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricina de slava si de înaltare duhovniceasca? Care credeti ca a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau întelepciunea sau sfintenia sau priceperea sau alte multe si nenumarate daruri pe care le avea?

Da, fratii mei! Într-adevar, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobita de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicesti. Însa darul cel mai mare care i-a fost ei pricina de slava si de cinste negraita a fost darul smereniei. Fara de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioare Maria, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfântului Duh, Domnul a cautat spre smerenia roabei Sale si a ridicat-o la atâta slava si cinste, spre a fi laudata în cer de toate ostile ceresti, si pe pamânt fericita de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri, caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa. Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste tara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba, povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om. Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos si care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan si de a se numi de Însusi Hristos, cel mai mare om nascut din femeie.

Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat smerenie mare, apoi cine poate sa înteleaga câta adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind si întelegând de la Arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfânt si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înaltat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!

Aici cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înaltat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice ca: "În inima adânca se va înalta Dumnezeu".

Deci, dupa marturia acestui sfânt parinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazima. Apoi si la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte si duhovnicesti cu care a fost împodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica, smerita ei cugetare.

Iubitii mei frati, spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am sa va spun o istorioara. Se povesteste ca un vestit sculptor, a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si de mirare, si un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toti se mirau si se minunau de aceasta uimitoare sculptura, deoarece se parea ca în ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea.

Dar era o taina nedezlegata, cum un spic care este asa de gingas cu puterea, sa poata tina pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însa arata si închipuieste pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuita printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul statea aplecat de greutatea porumbe-lului, aratând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea si a facut-o salas lui Hristos Dumnezeu.

Iubitii mei frati, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de slava, de cinste si de înaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atât mai mult la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Dar sa stiti si sa întelegeti, ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facându-se pâna la moarte, si moarte de cruce.

Iar aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste si pentru aceea si Dumnezeu l-a preaînaltat si I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: "Ce este smerenia?" La aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a îmbracat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, si S-a îmbracat în firea noastra cea smerita".

Iar daca se va întreba cineva din ce se naste ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scararul, ca din ascultare si din taierea voii. Si daca va zice cineva pentru care motiv smerenia este asa de mare, voi zice, pentru ca numai ea poate ucide pe cel mai mare pacat, care este mândria. Pentru acest pacat, îngerii au cazut din cer si stramosii nostri, Adam si Eva, au cazut din rai; caci, ascultând de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei.

Fratii mei, vreau sa va spun ca astazi, mai mult ca oricând, acest mare pacat al mândriei a cuprins toata lumea. Fiecare doreste sa fie mai mare peste altii si sa-i robeasca si sa-i stapâneasca. Fiecare doreste sa fie mai bogat decât altul; fiecare sa fie mai cinstit, mai vestit si mai bagat în seama decât altul. Fiecare doreste a se socoti mai întelept decât altii. Fiecare se lauda ca este mai iscusit în meserii si mestesuguri.

Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere televizor si video, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria?

Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învata pe cel sarac, care are o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele si pe femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rau zace; si iarasi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu.

Cine învata pe cei neînvatati sa defaime pe cei cu adevarat învatati? Nu mândria? De unde vin bataile, ambitiile, laudele, pricinile, sfezile, tulbu-rarile si vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Ca fiecare se socoteste mai tare decât altul si mai drept. Au nu din mândrie?

O, rautate fara margini! Cine mai cunoaste azi rautatile tale? Si cine se mai osteneste astazi sa alunge aceasta ciuma sufleteasca din inima sa?

Fratii mei, iata pentru care pricina sfânta smerenie este cea mai vestita din toate virtutile, pentru ca numai aceasta poate sa le pazeasca pe toate si fara de ea, toate sunt nimic. Sa stiti si sa tineti minte ca numai aceasta singura virtute, smerenia, poate în vremea mortii sa mântuiasca pe om, dupa cum zice unul din sfintii Filocaliei.

De aceea si Mântuitorul nostru, pe cei smeriti cugetatori îi fericeste cel dintâi, zicând: Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este împaratia cerurilor. Caci cel ce are smerenie în inima sa, macar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sarac si ca, înaintea lui Dumnezeu, nu a facut nimic bun.

Deci, fratii mei, sa nu uitati cât de mare este darul smereniei si câta slava si fericire aduce omului aceasta slavita si prea mare virtute. Amin.



duminică, 24 martie 2013

Synodikonul ANATEMA




Acest Synodikon se citeste si astazi in toate Catedralele, Manastirile si parohiile din Grecia
La ruşi – doar la slujbele arhiereşti.
Iar la români – deloc, din Triodul românesc lipsind Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc.
Sntul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credinţe, care osândeşte mulţimea de erezii şi de eretici.

El explică de ce în zilele noastre Biserica nu se grăbeşte să pronunţe anatema asupra fiecărei grupări eretice nou înfiinţate: „La noi s-au prăşit acum o mulţime de nihilişti şi de nihiliste, de darwinişti, de spiritişti: dacă în învăţătura lor ar fi vreo rătăcire nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n-ar glăsui, nu i-ar osândi şi nu i-ar da anatemei? Dimpotrivă, s-ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodoxiei s-ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Renan, Cardec şi tuturor următorilor lor – anatema!». Dar nu e nicidecum nevoie de un sinod special pentru aşa ceva, nici de vreun adaos. Toate învăţăturile lor mincinoase au fost deja date anatemei

http://carteromaneasca.wordpress.com/2013/03/24/synodikonul-ortodoxiei-dumninica-ortodoxiei-triumful-ortodoxiei-asupra-tuturor-ereziilor/


Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume de la sine s-a făcut şi toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeu şi din întîmplare se fac, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Celor care grăiesc că Dumnezeu nu este duh, ci trup; sau că nu este drept, milostiv, preaînţelept, atotştiutor şi alte hule asemenea rostind, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Celor care îndrăznesc să grăiască că Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinţă cu Tatăl şi nu este de aceeaşi cinstire cu El, aşijderea şi Duhul Sfînt, şi care mărturisesc pre Tatăl, şi pre Fiul şi pre Sfîntul Duh nu ca pre Cel ce este Unul Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Celor ce nebuneşte grăiesc că nu a trebuit pentru mîntuirea noastră şi spre curăţirea păcatelor noastre să vină în lume Fiul lui Dumnezeu în trup şi să primească patimă de voie, moarte şi înviere, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Celor care nu primesc harul răscumpărării propovăduit în evanghelie ca singurul mijloc de
îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare Anatema”).
maica domnului cu pruncul38Celor care îndrăznesc să grăiască că Preacurata Fecioara Maria nu a fost înainte de naştere, la naştere şi după naştere Fecioară, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
 
Celor ce nu cred că Duhul Sfînt i-a înţelepţit pre prooroci şi apostoli şi printr-înşii ne-a vestit nouă calea adevărată spre pocăinţă şi a întărit aceasta cu minuni, şi că acum în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi vieţuieşte şi îi povăţuieşte pre ei la orice adevăr, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
 
Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfîrşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplata veşnică pentru faptele bune în ceruri, iar pentru păcate – osîndire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
 
Celor care tăgăduiesc toate sfintele Taine, de Biserica lui Hristos ţinute, ANATEMA
(norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
 
 Celor care tăgăduiesc soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile lor care sînt într-un duh glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire şi de Biserica dreptslăvitoare-sobornicească cu blagocestie păstrate, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare Anatema”).
 
Celor care cugetă precum că împăraţii pravoslavnici sînt ridicaţi în scaunul stăpînirii nu din deosebita pentru ei bunăvoinţă Dumnezeiască, şi la ungerea lor darurile Sfîntului Duh spre primirea acestei mari chemări asupra lor nu se revarsă, şi astfel îndrăznind la răzvrătire şi viclenie împotriva lor, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Celor care ocărăsc şi hulesc sfintele icoane pe care Sfînta Biserică le primeşte spre amintirea lucrărilor lui Dumnezeu şi a bine-plăcuţilor Lui, spre trezirea evlaviei celor ce le privesc pre ele şi a dorinţei de a-i urma, şi celor care le numesc pre acestea idoli, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învăţînd că ea s’a împărţit în „ramuri” şi care spun că Biserica nu fiinţează în chip văzut, ci din „ramuri” şi schisme, din feluritele slăviri şi credinţe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Si celor care nu deosebesc adevărata Preoţie şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învaţă precum că botezul şi euharistia ereticilor sînt îndestulătoare pentru mîntuire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).
 
Si celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

vineri, 22 martie 2013

l`amicul D`jun

Mic dejun cu doua felii de piine

Un avocado impartit la patru, apoi ,,patru`` impartit marunt si inegal egal la doi, apoi fiecare,,doi`` impartit la doua felii de paiine
o ridichie de luna impartita si despartita de multe ori, reimpartita la doi,egal si inegal, iarasi ,,doi`` impartit la doua  felii de paine
patru masline  taiate in 16, 16 impartit exact pentru doi , la doua
 (Imi pare ca-i dezbrac fracul acestui sambure intunecat de maslina)

doua felii de piine

complicam viata?

Pentru un mic dejun in doi


-un sfert de avocado
-o ridichie de luna
-4 masline
-stropi marunti de lamiie
-praf spulberat de sare
-o cafea si o cicoare

Sanatate fratioare!




Celei care pleaca                        

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata...

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cântec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe - calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cântec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Norfolk
Si New York,
Un cântec trist, ce-l cânta-ades pescarii
Când pleaca-n larg si nu se mai întorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodata...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!

http://www.cadouridedragoste.ro/poezii-de-dragoste_Ion_Minulescu.php

duminică, 17 martie 2013

Duminica iertarii

Iarta-ma!

(trimite tuturor cunoscutilor tai, reali sau virtuali, dar adreseaza-te Lui Dumnezeu, ca ei sa te inteleaga)


Tăcerea înseamnă reflecţie la taina lui Dumnezeu şi la taina propriei persoane. Persoana umană se comunică şi prin vorbire, dar şi prin tăcere. Prin amândouă trăieşte şi face să fie trăite lumina şi taina ei. Ajunge să o văd reflectând, ca să-mi dau seaman nu numai de taina, ci şi de lumina ei. Prin tăcere, se scufundă nu numai în taina ei, ci şi în lumina ei şi alui Dumnezeu. Cine vorbeşte tot timpul, neîntrerupând vorbirea de reflecţie, cade într-o vorbărie superficială. Iar taina şi lumina cea mai mare este Dumnezeu. În tăcere se arată simţirea prezenţei lui Dumnezeu ca lumină şi taină inepuizabilă. Unde nu e Dumnezeu, nu e nici taină, nici lumină inepuizabilă. Se are impresia că totul se poate înţelege, că totul se poate mărgini de mintea proprie.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 484 la Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, în Filocalia XII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 222)

sâmbătă, 16 martie 2013

Chebaniţa

sau

Ce mananca

juveţii

la Lasata Secului ?

(pregatire pentru miine , Duminica, de lasata secului, inceputul Postului Mare pentru intimpinarea Sfintelor Pasti-Invierea Domnului)


Chebaniţa - reteta

8 oua
2 kg brinza
1 litru lapte
300 g faina de griu
275 g :) malai
coaja asa de lamiie
putin ulei sau unt

Toate se pun de-a valma, se amesteca pana rezulta o compozitie moale prin care se simt bucatelele de brinza maruntite.
In timpul pregatirii oricarei mincari se spune neintrerupt rugaciunea mintii , cea scurta ,,Doamne miluieste-ma sau Doamne miluieste-ne`` sau rugaciunea mintii cea lunga ,,Doamne Iisusse Hristoase Fiul si Cuvintul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)``
Coptul se face la o temperatura de 200 de grade celsius.

Cind eram nepoata in casa bunicilor , chebaniţa se cocea in ţastul bine incins .

ţastul...nu exista in alta parte din ţara, decit numai aci la oltenii lu` nea Marin (Pomeneste-l Doamne!)
un fel de palarie vietnameza facta din pamant calcat cu picioarele , uscat la soare si apoi ars ...

In el se coace piinea generatiilor de 
juveţi
 :)
(de ce ni se spune  ,,juveţi``?...cred ca pentru faptul ca suntem iuti si nu avem rabdare sa creasca unul mare si-apoi sa se nasca altul...ne nastem multi si mici :) si dintre noi , cind ajunge unul mare , e mare pentru oricine-l intilneste, nu doar pentru ai lui)


Vecinele veneau fiecare si imparteau ceva de mincare, era simbolul impacarii , al iertarii ...ca sa poti incepe cu inima usoara Postul Mare...care te duce la Invierea Domnului.
Sa duci postul fara sa fii suparat pe nimeni, sa ierti ...din dragoste pentru Iisus Hristos Domnul!

Acest obicei se pastreaza si astazi! Slava Tie Doamne!





vineri, 15 martie 2013

O masa , doua portii, orice dialog, oricind

Salata de zi
 
spanac
sfecla rosie
ridichi de luna
(pudrate cu ghimbir)
 oua vorbarete, fierte doar 3 minuti juma











Salata de seara

Aceeiasi cu salata de zi, dar fara oua
in plus ( in +)
leurda
ceapa
patrunjel verde 


si-un mic dejun singur

M-am hotarit sa-mi pun un fluture in stomac.
Sa vad cum e!
Filfie in urechile mele aceste aripi neintelese ale senzatiei de dragoste.
Si surpriza!
Tai o ridichie , vad ca seamana cu aripa de fluture si gata, ma decid subit sa am un festin la micul dejun.

Trag din frigideriu caserola de brinza sfarimata, e luaata pe bani putini si e foarte gustoasa.
Nu-i spun ce am de gind cu ea...o leg la ochi cu un praf de ghimbir si o ciupitura de marar uscat si-i spun o ametitoare poveste de-a blenderului.

Ea se face pasta dupa povestea asta.Si sta motata , o aranjez cu spritul, ca si cum as duce-o la coafor.
Infloritoare mai esti ,,mare brinza``!

Deschid usa frigiderului, ceva rece vine dinlauntru, asta e bine, inseamna ca functioneaza, strig si aud ecoul.
Un ou verzui se indreapta deranjat catre mine.
Si pe mine ma deranjeaza ceva, dar nu ma tavalesc.Il iau, il invalui cu privirea mea colorata, el ma talcuieste cu o culoare cunoscuta , calda, culoarea oului de rata.

Era singur, avea nevoie de ceva caldura in mijlocul acelei raceli din frigider.

Il fierb pasional!Sa fierbi 20 de minute in apa , nu e totusi chiar asa de rau. ( greu ar fi sa fierbi pe uscat.)Ca nu cumva ceva bolnav din el , vreo amintire a unei prea iubite Salmonella sa-mi tulbure dimineata.

 Cu gindul ca dragostea ma face puternica, chiar si cu un singur fluturas, alatur povestilor o iota de spanac! Spanac verde, crud, oparit si el , macar o data! Zimbesc...Doi ochi galbeni, bolboiati ma amagesc !Se uita unul catre altul, cauta sa fixeze podeaua.Ii prind si-i urechez.Ca sa le dau drumul imi ofera fiecare cate-o mostra de buna, buna purtare si iata-i decorind verdele crud...
 Pupila de galben a verdelui crud
in albul oribitei ...

Fluture si spanac, mare brinza
dragoste pentru micul dejun!





duminică, 10 martie 2013

Cum va fi?

 Evanghelia
Duminicii Infricosatei Judecati
Matei 25, 31-46



 "Cand va veni 
Fiul Omului intru slava Sa,


 si toti sfintii ingeri cu El,

 atunci va sedea pe tronul slavei Sale. 

Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. 
Si va pune oile de-a dreapta Sa,
 iar caprele de-a stanga. 
Atunci va zice
Împaratul celor de-a dreapta Lui:

Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. 

Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. 

Atunci va zice si celor de-a stanga: 

 Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. 

Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."





 De la caderea pe pamant, a primilor oameni, protoparintii nostri Adam si Eva, pentru pacatul neascultarii pana la prima venire pe pamant a Mantuitorului Iisus Hristos, Domnul nostru, trecura 5508 ani.

,,
Biserica Creştină legiuieşte că Iisus Hristos S-a născut, după Trup, din pururea Fecioara Maria, în anul 5508 de la facerea lumii, ani pe care obişnuiesc a-i împărţi – adică vremea cea de la întemeierea lumii şi până la întâia venire a lui Iisus Hristos – în cinci vârste:
Întâia vârstă a lumii e cea de la facerea lui Adam până la potop (după cei 72 de tâlcuitori, numiţi – Septuagintă) 2262 de ani.
A doua vârstă, pe cea de la potop până ieşirea fiilor lui Israel, 1632 de ani.
A treia vârstă, pe cea de la ieşire până la zidirea Bisericii în anul al 4-lea – Solomon, 601 ani.
A patra, pe cea de la zidirea Bsericii, până la risipirea ei,- robia Ierusalimului, 424 ani.
A cincea, pe cea de la risipire până la întâia venirea Domnului nostru IS. HS, 589 ani.
Total, 5508 ani.``

http://ionut-puerava.blog.com/2011/04/08/suntem-in-anul-7519-de-la-crearea-lumii/

Cum a fost la prima venire?

Iisus Hristos Domnul a venit in chip de rob, de om, ca unul dintre noi...ca sa avem modelul de urmat.

Suntem in anul 2013 de la prima venire. 

Oare cit va mai fi pana la a doua venire?
Numai Bunul Dumnezeu stie, doar semnele sfarsitului de lume le putem vedea.

Cum va fi la a doua venire ?

Iisus Hristos Domnul va veni ca Imparat ,Dreptul Judecator !

Duminica Infricosatei Judecati (lasatul secului de carne)


Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos,
ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău
(II Corinteni 5, 10)


Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată 

 vor fi trîmbiţele cele cereşti. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul, zicînd:  

Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă (Matei 24, 31).  

Marele Apostol Pavel, despre învierea morţilor şi glasul trîmbiţei cereşti, zice: 

Deodată, într-o clipeală de ochi, la trîmbiţa cea de apoi; căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi. 

Şi în alt loc, arătînd că trîmbiţele vor însoţi pe Domnul la Judecată, zice că:  

Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16). 

"Înfricoşat este glasul trîmbiţelor
la care se supun stihiile,  
care despică pietrele,  
care vor deschide mormintele, 
care vor descoperi cele mai dedesubt, 
care vor zdrobi şi vor sfărîma porţi de aramă 
şi 
vor dezlega şi vor risipi legăturile morţii". 

Al doilea semn, 

care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trîmbiţelor, 

va fi

 învierea morţilor. 

Dar oare, fraţii mei, în ce fel vor fi trupurile drepţilor şi ale păcătoşilor la învierea cea de apoi? 
Oare vor învia aşa cum le punem noi în sicrie şi în morminte?
 Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. 

Trupurile drepţilor,

 în vremea Judecăţii de apoi, vor fi 
împodobite 
cu patru daruri alese: 

cu darul strălucirii, 
al uşurimii, 
al subţirătăţii şi 
al nepătimirii. 

Deci fiecare trup al celor drepţi, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum şi Însuşi Stăpînul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis:  

Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru Împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). 

Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfîntul Apostol Pavel zice: 

Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune (I Corinteni 15, 42).

 Iată darul nepătimirii.
 Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă.
 Iată darul strălucirii. 
Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere
Iată darul uşurimii.  
Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44).
 Iată darul subţirătăţii. 

 Trupurile înviate ale celor păcătoşi 

 osîndiţi la muncă veşnică. 
 Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoşi de trupurile luminate ale drepţilor şi sfinţilor lui Dumnezeu. 

 în loc de strălucire, 

se vor îmbrăca cu adînc de întuneric care va fi asemenea cu prea adîncul întuneric al iadului. 

In loc de frumuseţe, 

trupurile păcătoşilor vor avea urîciune plină de scîrbă.

 In locul uşurimii 

trupurilor drepţilor, trupurile păcătoşilor vor fi prea grele şi greu de mişcat, ca să nu urmeze cu osîrdie dumnezeieştile porunci. 

Căci singure trupurile acestea ale păcătoşilor vor fi spre muncă veşnică şi fără sfîrşit. 

http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_duminici/dumin_infricosatei_judecati.html 

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog