Translate

vineri, 30 aprilie 2010

Iti trebuie? Nu-ti trebuie ! Trebnic ? Ne-trebnic!





Lui Dumnezeu ii trebuie toti oamenii.
Oamenii acestia poarta in inima lor, Sfanta Cruce.
El i-a facut dupa chipul si asemanarea Lui.
Si-atunci cum de exista acest cuvant : ,, netrebnic``?
Foarte simplu si foarte trist.
Sunt si oameni carora nu le mai trebuie Dumnezeu.
Ne-trebnici de Dumnezeu.
Acestia poarta insigne sau alte semne.


http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/04/prezenta-lui-iisus-in-poezia-crestina.html

miercuri, 21 aprilie 2010

Dau de carnet!



In fiecare clipa incep un alt drum.Fiecare cuvant e un pas, fiecare propozitie simpla e drumul cel mai scurt, fiecare fraza, drumul cel drept. Un drum nou.Continuarea celui dinainte, pregatirea celui ce urmeaza.
Ca si cum vine primavara dupa primavara.
In timpul unei primaveri se petrec toate celelalte anotimpuri.
Reinviu in fiecare cuvant, pornesc din afara mea, de unde m-am risipit, catre mine unde -L gasesc pe El.De acolo pot sa-L vad si-n afara mea,
Intocmai precum pilitura de fier se arunca la picioarele magnetului.
Cuvantul ca un magnet.Magnetul alb, transparent de Lumina.
Sunt atat de risipita in nimicuri incat orbecai mult, uneori si-o viata ca sa ma zaresc , sa ma apropii si sa raman in mine ( .. pe mine, mie reda-ma``- de Mihai Eminescu) in firea mea, cu Duhul Sfant in trupul de om.

Cuvintele Mântuitorului: Cine nu adună cu Mine, risipeste! Cine nu se va boteza în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, nu se va mântui! Hristos a spus "Eu sunt Cel ce sunt".

Asa e in masina timpului pamantesc, care timp, nu-i asa, parca nu mai pare o vesnicie, chiar daca m-am nascut ieri, poate si pentru ca se apropie vesnicia.
Test draiv: Masina C . Masina Credintei celei Adevarate.
In fiecare zi dau de permis ! E un permis de conducere categoria: C.
Il iau doar cei cu firea de copil... ,,a unora ca acelora este Imparatia Cerurilor``...categoria C, categoria copil.

Si asa cum se intampla in viata, cei care conduc o Masina C, pot rataci Calea cea dreapta,intocmai cum un conducator auto iese din autostrada intr-un drum de tara (nu pot da exemplu de autostrada :P ) si desi le-a fost daruita la nastere Masina C , a Crestin Ortodoxiei... observam cand stam la vreo bariera (atunci cand ne amintim sa-l strigam pe Dumnezeu )ca suntem : buni, rai si soferi.

marți, 20 aprilie 2010

"O, e bine să te-nchizi în tine şi să taci." ("Hamlet", actul IV, scena I/W. Shakespeare)



Pacea sufleteasca – Sfantul Serafim de Sarov

Trebuie să luăm toate măsurile pentru a ne păstra pacea sufletească şi a nu ne tulbura de jignirile de la alţii; pentru aceasta, trebuie să ne străduim în tot chipul a ne înfrâna mânia şi a ne păzi mintea şi inima, prin mijlocirea luării-aminte, de mişcările cele necuviincioase.

Trebuie să îndurăm cu inimă bună jignirile de la alţii şi să ne deprindem a avea o asemenea aşezare a duhului de parcă jignirile nu ar ţinti în noi, ci în alţii. Această îndeletnicire poate aduce inimii omeneşti linişte şi o poate face locaş al lui Dumnezeu Însuşi. Iar dacă nu puteţi să nu vă tulburaţi, cel puţin trebuie să vă ţineţi limba, după cuvântul Psalmistului: ‘tulburatu-m-am şi n-am grăit’ (Ps.76, 4).

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti.

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să intrăm mai des în noi înşine şi să ne întrebăm: unde sunt?


( gasit aici: http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/04/15/pacea-sufleteasca-sfantul-serafim-de-sarov/ )
Lupta dintre ateism şi creştinism



„Iată deci că diavolul, prin amăgirile sale, a dezbinat pe oameni prin ura sa, să creadă în mai mulţi dumnezei mincinoşi, al căror tată le este el. Abia în primii ani din secolul al XIX-lea, noua concepţie despre lume e dată la iveală, afirmându-se cu toată tăria cum că: „lumea aşa cum o vedem sau o cunoaştem din cărţi, n-a fost nici creată şi nici nu există din vecii vecilor”. Ştiut este din toată lectura făcută că materialismul dialectiv e ateu; profesează negaţia spiritului, negaţia lui Dumnezeu, negaţia nemuririi, învierii şi Împărăţiei lui Dumnezeu ... Bun. Dar cu asta încetează de a mai fi Dumnezeu? S-a terminat cu nemurirea? Nu mai este înviere şi judecată? Dar pe faptul că mulţi oameni, pot fi ei milioane la un loc care să susţină părerea de mai sus, prin aceasta încetează de fapt de-a mai fiinţa dogmele fundamentale ale creştinismului? Mai pe scurt, dacă a spus Ludovic Feuerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum că: nu religia a făcut pe om ci omul a făcut religia, iar contemporanul său David - Frederic Strauss a supus Evangheliile unei critici în toată regula, îndreptând ale sale lovituri filozofice împotriva bătrânelor dogme creştine, urmează de aci că omorând pe toţi oamenii care cred cum trebuie în Dumnezeu cu asta ai scăpat de Dumnezeu? Dar abia se dezvăluie Adevărul ce trebuie scos la iveală. De aci încolo începe să se descopere partea lucrătoare şi biruinţa Adevărului prin jertfă. Acum când valurile înspăimântătoare ale negaţiei lui Dumnezeu caută să tulbure pacea din inima celor ce cred în El, în Biserica Lui cea adevărată şi-n Evanghelia Lui. Nu uşoare sunt aceste probe, şi numai acei care sunt întăriţi şi care au crezut pe Iisus Hristos în inima lor până în vârsta maturităţii, prin iubirea Lui de oameni, pot să reziste acestui război antihrist până la sfârşit. Iar toate sforţările lui sunt ca să ne facă să cădem din iubire, prin nerespectarea datoriei de-a răbda nedesăvârşirea semenului tău, şi de a te lăsa ca să fii condus întru toate de mâna nevăzută a Providenţei divine. Lupta ce o dau cei ce ascultă de vraja diavolului cum că nu este Dumnezeu şi toate celelalte care formează dogmele creştinismului, loveşte pe fiii lui Dumnezeu, cernându-i prin sitele suferinţelor de tot felul, prin care a trecut Domnul, împlinindu-se cuvintele Lui: „Dacă pe voi lumea vă urăşte, gândiţi-vă că M-a urât mai întâi pe Mine, şi dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni". În toate aceste suferinţe, puterile întunericului urmăresc două lucruri: în primul rând să ne facă să urâm pe acei ce ne trec prin cuptorul suferinţei şi, în al doilea rând, să ne facă să ne răzbunăm sub diferite forme, apăsându-ne cu legi sau oameni. În cuptorul ispitelor, deci, se clarifică omul că ce este şi unde-i este inima şi nădejdea lui.”



Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006

( primit de la www.fundatiaarsenieboca.ro )

vineri, 16 aprilie 2010

ajutor continuu pentru copilasii asezamantului crestin ortodox din Valea Plopului



De la Fundatia Arsenie Boca, am primit urmatoarele randuri:

Dragii noştri,


Mergem din nou la copiii din Valea Plopului/Valea Screzii pe data de 17 Aprilie 2010 (sâmbătă). Domnul Cristian Filip care merge acolo cam la două săptămâni, a discutat cu părintele Nicolae Tănase şi a aflat că este nevoie urgentă de următoarele lucruri:



1. Pampers pentru copii şi adulţi (în special pentru cei peste 20 de bătrâni care vieţuiesc acolo din mila lui Dumnezeu)
2. Detergent de vase
3. Detergent pentru parchet fără clor
4. Domestos
5. Detartrant
6. Cloramină lichidă pentru puţ
7. Hârtie iginenică
8. Şerveţele
9. Alimente de tot felul






Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să întocmim lista cu materialele de construcţii necesare pentru obiectivul pe care dorim să-l punem pe picioare în Valea Screzii, adică la comunitatea de copii îngrijiţi de părintele Nicolae Tănase. Clădirea la care dorim să ne implicăm este într-o stare de degradare, care se poate accentua cu trecerea timpului şi ar fi păcat să nu poată fi folosită în viitor deoarece este compusă din parter, etaj şi mansardă, cu o suprafaţă pe nivel de 220 metri pătraţi astfel că, ar putea adaposti destul de multe persoane. Pentru cei care aţi fost acolo este clădirea în care se depozitează iniţial ajutoarele şi aceeaşi în care aţi şi mâncat, fiind cea mai apropiată de biserica din ,,Tabăra” de la Valea Screzii.



Iată lista:



1. O.S.B. pentru exterior de 12 mm 70 placi
2. O.S.B. pentru interior de 12 mm 150 placi
3. Polistiren de 5 cm 420 metri pătraţi
4. Plasă polistiren pentru exterior 420 metri pătraţi
5. Adeziv pentru polistiren 60 de saci
6. Tinci pentru drişcuit 40 de saci
7. Vată minerală de 10 cm 900 metri pătraţi
8. Rigips - 12 mm 120 plăci
9. Rigips - 9 mm 140 plăci
10. Profil C.D. – 3 m 800 bucăţi
11. Profil U.V. – 3 m 300 bucăţi
12. Bride C.D. 2400 bucăţi
13. Autofiletante Φ4 – 3,5 2500 bucăţi
14. Dibluri polistiren 4000 bucăţi
15. Autofiletante – 3,5 16 cutii de 1000 bucăţi
16. Autoforante pentru profil 8 cutii de 1000 bucăţi
17. Rigips verde 30 bucăţi
18. Bandă rigips 20 role de 90 m
19. Super rigips 300 kg
20. C.T. 127 200 kg
21. Lavabil pentru exterior 10 găleţi de 15 kg
22. Lavabil pentru interior 15 găleţi de 15 kg



Mai sunt necesare pentru acest proiect parchet, faianţă, gresie, adezivi, ciment, cupru sau polipropilena şi fitinguri pentru instalaţii.



Având în vedere acest necesar, va rugăm să ne sprijiniţi cu oferte de la firme de constructii care sunt dispuse să doneze sau să vândă materialele, sub nivelul pieţei, cu mână de lucru, cu bani sau chiar cu materiale menţionate mai sus. Preferabil ar fi de data aceasta să oferiţi bani, deoarece ne-ar fi mult mai uşor să ne organizăm.

După ce vom avea mai multe oferte de preţ pentru materiale vă vom anunţa şi suma totală necesară pentru achiziţionarea acestora.

Totodată deschidem lista celor care doresc să se implice ca voluntari în lucrările care se vor desfăşura la obiectivul respectiv începând cu luna mai, probabil până în iulie, când speram să trăim cu toţi sentimentul datoriei împlinite.



Haideţi să ducem la capăt această lucrare, punând mână de la mână, pentru copilaşii de acolo!

Fie ca jertfa fiecăruia să fie răsplătită de Bunul Dumnezeu!



Cu prietenie şi consideraţie,



Irina Adriana Coşoveanu



Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2

Sector 1, Bucureşti

Telefon: 021.223.24.96; 0724.029.150

E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro

Web: www.fundatiaarsenieboca.ro


Hristos a înviat!



„ Fariseul – dreptul, după părerea sa – osândea în cugetul său pe păcătoasă, nu păcatul. Iisus – Dreptul, după adevăr – iartă pe păcătoasă, pentru că se pocăia de păcatele sale. O ierta fiindcă singură îşi osândea păcatele sale.

Osândirea din ochii fariseului interzicea pocăinţa femeii. După fariseu, după punctul de vedere fariseic, nu există convertire. Poate că de aceea a lepădat Iisus dreptatea mioapă a fariseilor. Dar osândirea tot nu are îndreptare. Ricoşează în ea chiar şi tactica divină, căci fariseul osândea iertarea pe care o dădea Iisus femeii, adică Îl osândea pe Dumnezeu Însuşi, pentru că o ierta. Cine ştie, dacă nu la farisei s-a gândit Iisus când a zis că vor fi judecaţi cu judecata cu care judecă? Fariseul era solipsistul* (eroul) vremii sale, care se credea până şi criteriul lui Dumenzeu. Ce trufie groaznică găseşti în câte unii drepţi! Nu în zadar a zis Iisus că mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce, decât pentru 99 de drepţi. Nu în zadar se zice că cea mai primejduită este mântuirea sfântului. De aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ci ţin morţiş că-s păcătoşi.”



*Solipsist – adept al concepţiei filozofice conform căreia singura realitate ar fi eul, conştiinţa individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conştiinţă.



Sursa: Părintele Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Credinţa strămoşească, f.l., 2004

joi, 15 aprilie 2010

lectie de tango argentinian



la ora 12.00 ,, trecute fix``
lectie de tango argentinian



Tangoul este inainte de orice imbratisarea cu un strain si , nu-i asa, uneori o imbratisare este tot ceea ce un om are nevoie!




Un fotograf ( http://catalinfudulu.blogspot.com ), mi-a dat voie sa ma apropii de modelele lui.Detaliu de tango: mana in mana!

La sfarsitul lui septembrie , inceputul lui octombrie 2009 atat DOINA , dulcea noastra doina , cat si tangoul argentinian (Argentina/Uruguay) a devenit patrimoniu UNESCO.

Cea mai frumoasa doina nu exista, dar cea care-mi revine mereu in minte este Doina de Mihai Eminescu, jeluita de Cezar Ivanescu.

Asculta mai multe audio Evenimente

Tangoul , aparut aproximativ in 1890, in Uruguay si Argentina, are origini africane , ritmul candombe, un ritm pe care il regasim fiecare in inima noastra.E un ritm al iubirii.Iubirea e viata noastra.La fel cum inima , ca oran sta in cutia toracica, ascunsa ori protejata, asa viata noastra se apara prin iubire.

Tangoul este ,,candombe`` si muzica emigrantilor aflati in acea perioada in cartierele sarace din Buoenos Aires si Rio de la Plata.Emigranti din America Latina, de Nord , Africa si Europa.

Muzica de tango era cantata cu instrumente portabile: chitara , vioara, etc.Bandoneonul (de origine germana) un fel de acordeon mai mic este adesea asociat cu sunetul tangoului.


Asculta mai multe audio Muzica

Doina si tangoul au versuri triste, dar pe cine n-a ridicat Dumnezeu cand l-a vazut cazut in genunchi de apasarea nevoilor, tristetilor?

Carlos Gardel, cunoscut sub numele de El Zorzal Criollo (Privighetoarea creola )înlocuieste versurile satirice şi fără perdea ale tangoului, cu altele nostalgice, triste sau melodramatice.
Mi noche triste ...vandut in 100 000 exemplare.

In zilele noastre , cea mai cunoscuta compozitie a lui Carlos Gardel , parintele tangoului argentinian, pare sa fie Por Una Cabeza...foarte cunoscuta din filmul Scent of woman ( aici sunet de tobe!) cu Al Pacino in rolul principal.



Initial tangoul a fost dansat de catre barbati , in suburbii, in bodegi, in bordeluri , acolo isi permiteau emigrantii , singuri departe de familiile lor sa socializeze.Si cum sa maschezi slabiciunea omeneasca, aceea care inseamna nevoia sufleteasca de cineva, decat band, dandu-te rotund sau bravand?
Dansand unul cu celalat barbatii, urmariti de femeile usoare din perferie, inregistrau un succes, o seductie.Versurile tangoului erau vulgare. Barbatii din clasele bogate veneau si ei adesea in periferie, in cautare de placeri.Nimic nou , nu-i asa ca suntem la fel si astazi ?

Vrem iubire, dar cautam placere si toate par interzise.
Asa cum era si tangoul interzis...era impotriva moralei.
Dar barbatii din clasele bogate, aduceau acasa tangoul, raspandindu-l asa interzis cum era, surorilor, verisoarelor ...din om in om.
Tangoul e imbratisare, povestea vietii celuilalt, impartasita tie, e dragoste, rabdare, cunoastere, muzica, e mers impreuna.

,,Caminar e todo !`` (,,Mersul, plimbarea (impreuna) este totul``)
Cand dansezi tango argentinian e ca in viata , o plimbare in doi.Cel mai frumos lucru este sa vezi doi oameni pasind in acelasi timp , ca si cum ar fi una si aceeiasi persoana.




Nu intamplator se spune ca dupa binecuvantarea primita prin Taina Casatoriei , cei doi sunt una si aceeiasi persoana.

(pentru edificare, vezi schita in pix, prima isprava postata azi)

Inchipuiti-va doua linii paralele, una de inaltimea unui barbat, cealalta de inaltimea unei femei.
Pai asa , nu se poate trai o viata, cum nu se poate dansa nici tango.
In viata ca si in tango, ne aplecam catre celalalt , catre viata lui, catre sufletului ii oferim in acelasi timp sprijinul si opozitia.Caci oricine poate gresi in viata.
Un guvern adevarat si-ar plati cu bani frumosi o opozitie adevarata, pusa acolo ca sa fie atenta la greseli , sa nu strice echilibrul lucrurilor.

Asa e si in tango, asa e si in viata a doi oameni.Ne sprijinim pe celalalt atat cat sa-i dam confortul sustinerii si opozitiei si atat de putin incat daca dispare din viata noastra sa nu cadem in nas.

Echilibrul e undeva la mijloc.Mijlocul este miezul lucrurilor.



Nu invatam asa usor cum e cu echilibrul in cuplu, nici in viata , nici in tango ... si apare un prieten credincios sa ne ajute.



va urma

miercuri, 14 aprilie 2010

un trandafir alb





Sfanta Impartasanie e o taina, o mare taina.
Am primit-o tarziu, am cautat-o tarziu, cale lunga , de o viata de la nasterea mea pana la ea.
Nu e o simpla doza de o lingurita in care oricine poate pune putin vin si o farama de paine.E o taina.O bucurie care nu seamana cu nimic din lume.O liniste si o taina si o bucurie nepamanteasca.
Sfanta Impartasanie este Trupul si Sangele Domnului, este foc!
Nu stiam aproape nimic despre Sfanta Impartasanie, asa ca mi-am luat sufletul usor si trupul ( casa sufletului) si dupa ce-am primit-o de la parintele meu duhovnic ( o comoara de om , o comoara de romanism, un marturisitor crestin ortodox )
mi-am ales sa ma plimb pe strazile cu nume de capitale.
In copacii din curtile caselor am auzit triluri fara de asemanare.
Mai inaintea oamenilor pe aici au locuit pasari .
Cand si-au facut casele, oamenii si-au ales locul dupa trilul pasarilor.
Anturajul formeaza caractere, nu-i asa?
M-am apropiat de zabrele sa vad mai bine scrisul marunt care anunta o expozitie de icoane ortodoxe.
Mi s-a parut o coincidenta ,dar pentru ca nu exista coincidente, mi-am zis ...e un dar , dupa ce-am primit Sfanta Impartasanie.
Un gardian a venit catre mine, cu intentia clara de a ma indeparta.,,Ce-ai nene cu mine, nu vezi ce bucuroasa sunt?`` mi-am zis in gand si ca sa nu ma tulbur ,Dumnezeu a facut sa observ, ca o mana dinauntru, din curte , printre zabrelele de fier forjat, imi intindea mie care eram afara , un trandafir alb, unul firav, de gradina, sfios ...
Astazi m-am dus iarasi la gardul cu zabrele negre din fier forjat, ca sa duc inapoi un trandafir alb...

Erau atatea flori...

Maica Domnului sa aiba grija de sufletele noastre si acum pentru ca si noi suspinam pentru ei , sa le aduca mangaiere inimilor, intarire si nadejde.

Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace si plecarea lor dintre noi sa ridice poporul polonez din toate relele , vazute si nevazute.

http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/04/ultimul-discurs-al-presedintelui.html

luni, 12 aprilie 2010

Despre o simpla intalnire din dragoste

http://pmircescu.blogspot.com/2010/04/o-dupa-amiaza-cu.html

,,Esti atat de femeie incat ma minunez – aproape ca imi vine sa iti multumesc... ``
,,Mi-e asa de teama sa nu te pierd... Asa de teama incat intind bratul catre tine, te iau de mana si te tin strans.
Asa cum as face daca am fi intr-un lift cu care am coborî cat mai adanc in noi.``






Ei se plimba intr-un ascensor, de-o viata.
(I-am cunoscut intamplator, isi zambisera din adolescenta si coborasera intr-o dupa amiaza sa ma salute, de pe marginea unui nor.)
Asta-mi aminteste ca-n copilarie cand locuiam intr-un bloc la etajul al 4 lea, ne adunam cu altii asemenea mie si o dupa amiaza intreaga ne dam cu ascensorul de la blocul turn, doar o dupa amiaza, ca dupa aceea se strica.
Intotdeauna o doamna cu ochii blanzi, niciodata aceeiasi, ne debloca , sa putem fugi inainte sa vina administratorul... unul ranchiunos, il poreclisem ,,berbecea`` sau poate chiar asa il chema, nu mai conteaza.
Doua zile era in reparatie , apoi reveneam cu sus liftu`-jos liftu!
Faceam cum ar veni, pregatirea pentru viitor, caci nu-i asa , toate intamplarile prezentului sunt salteaua viitorului.

Nu ne plictiseam in zilele libere, cand ascensorul era in revizie, daca era vremea cireselor, in curtea casei mosului cu cipilica tricotata doi ochi pe fata , doi ochi pe dos, in dungi tipatoare, se aninau de crengile copacelului si alte poame.
Asa ne zicea ursuzul de mos cu cipilica, cand sarea in papuci cu batul lui noduros , sa ne scuture odata cu ciresele.
Ce pacat ca nu avea o pereche de tenisi de Dragasani, ar fi avut o detenta mult mai buna.
Scrie parintele Cleopa (sau ce , credeati ca azi nu scriu nimic din cele duhovnicesti?)ca-n gradina Raiului , pe creanga unui copac se gasesc toate fructele pamantului.
De aceea cand mai vedeti copii in copaci,sau ii prindeti ca se dau cu liftu`,lasati-i sa se simta ca-n Rai!

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Lingura de lemn e lingura de aur




Gheorghita e fata Marghioalei.
Ca si muma-sa de cate ori se blestema , da fuga la preotul satului sa-i citeasca o rugaciune de dezlegare a blestemului.
Ca pana nu o dezleaga de blestem nici ca mai face lucrul pentru care gura a zis rele.
Mare credinta au ei , fie si numai prin frica asta de blestem.Cam asa suna un blestem:,,Sa fiu a aluia cu coarne sau sa-mi sara ochii daca mai fac cutare lucru``...paine, mancare , etc , lucruri simple intr-un trai simplu, care si el fara Dumnezeu devine tot atat de complicat ca la o casa de boieri.
Stateam amandoua in pridvorul bisericii, eu nepoata lu` popa Nicu, scriam un pomelnic , vii si adormiti intru Domnul, cap de lista la cei adormiti, bunicul meu si popa-l lor al inalt, care-o botezase si pe Gheorghita, ea nepoata lu` mos Toma lingurarul, asteptand pe actualul parinte paroh sa-i dezlege legatura pe care facuse cu al cu coarne prin blestem.

Pe mos Toma mi-l amintesc mereu la asfintitul soarelui, cand ne intorceam de la pescuit, eu ,bunicul inalt , pieptos de la cantarile bisericesti si de la innotul pe Jii din copilaria lui, carturarul cu ochi albastri care-mi sfredelea mereu cunostintele de istorie si literatura , preotul satului in jurul caruia oamenii se adunau cu incredere, si ailalti verisori ai mei si frati , surori .

Mos Toma lingurarul ne vedea de departe si ne iesea in cale , in fata cocioabei lui, la marginea padurii, mai departe de satul cu sosea asfaltata si lumina electrica. Cocioaba de lemn si chirpici, (acu-i spune COB) plina de linguri, albii, fuse pe care torceau femeile lana, iernile lungi la lumina lampilor cu gaz ori a lumanarilor din ceara de albine, avea o simplitate blanda.
Era mustacios, cu mustati arcuite in sus. Cand zambea vedeam ca ii lipseau 2-3 dinti,dintre ceilalti galbeniti si mari ca de cal, purta o palarie ca nisipul, ponosita si-un sacou ca nisipul,inchis stramb, la un singur nasture,alegandu-si in functie de ziua saptamanii , sa-l inchida in brida se sus (de unde cazuse un nasture) sau in brida de jos (de aci incepusera nasturii ca caza, odata cu dintii din fata)sau Duminica, mai atent fiind , inchidea haina cu nasturele si brida corespunzatoare. In lumina apusului de soare , mi-l amintesc pe mos Toma ca pe mosul auriu.
Rudarii , le zicea bunicu` , se trag din stramosii nostri traci.
Mos Toma lua aminte si intelegea cel mai mult din toate ca Popa Nicu ii pretuieste pentru munca lor, pentru inima lor, pentru suspinul de credinta cu care-si mototoleau palaria cand veneau sa-l roage de vreo rugaciune la patul unui bolnav, la nasterea unui copil , la blestem, la toate cele pentru care ai indraznire sa mergi la preotul satului.
Si daca cineva in sat ii mai nedreptatea, se Zdropşeau si ei si spuneau ca le-a zis lor Popa Nicu ca sunt traşi, nu puteau sa zica traci .
Gheorghita, ii zic uitandu-ma lung in curtea curata cu iarba verde abea rasarita a bisericii, sa nu mai lipsesti la Sfanta Liturghie , ca numai ea mai tine lumea in picioare.
Trage de fustele ei un puradel manzalit peste tot cu ciocolata dintr-un corn pufos .Se uita la mine intrebatos si cu un fel de scuza, ca ei nu-i plac mancarurile astea noi din magazine.

Mă duc in pădure, culeg o poala de urzâşi, le fchierb, le acrăsc un pic cu zamă dă varză si mănanc cu păine.
Barbatul bea mult, o fata e bolnava la minte, cativa dintre copiii ceilalti doar ce-au venit din Spania.Nu mai stau in vale, departe de sat , unde-si avea Mos Toma lingurarul auriu linistea cocioabei, azi toate s-au schimbat, doar ciorba ei acrita cu zeama de varza e la fel si credinta ca rugaciunea preotului si Dumnezeu o ajuta sa-si duca zilele mai departe.

,,Doamne ajuta necredintei mele!``


Ruda, Neruda


Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 9 aprilie 2010

Izvorul Tamaduirii-ziua in care se sfintesc apele











Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii.Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453. (din proorociile parintelui Paisie Aghioritul...Constantinopolul va reveni Greciei si turcii o parte trec la crestin ortodoxie, parte pier de foc : http://www.dervent.ro/rostiri.php?cID=cat-rostiri-ortodoxie&rID=88&rType=ART&rOP=more)

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

.......................................................................................................................................................................


Multa lume,dar nu toti credinciosii, forfota, defilari in timpul Sfintei Liturghii fara rost , ba chiar si in timpul Sfintei Evanghelii, cand nimic nu ar mai trebui sa se miste, imbulzeala la miruit , imbulzeala ca sa umple fiecare sticla cu Aghiazma Mica.

Toate aceste imagini si mai ales simtirea lor pe propria piele l-ar face pe un om care nu calca pe la Biserica, decat cel mult in zile de praznic sau foarte rar, uneori doar pentru a aprinde cate o lumanare, sa fuga cat colo cu gandul ca lumea din jur e necivilizata, needucata si nesuferita si intrebadu-se de ce mai vin la Biserica astfel de oameni daca se comporta asa?

Neplacuta situatie stiu, dar tocmai aceasta e tema pentru acasa...si Biserica inseamna acasa...daca eu cred ca-s mai bun decat ei , am puterea sa ma rog si sa iert si sa fie pace in mine si in jurul meu?

Daca pot in acele momente sa spun un Tatal nostru cu inima si-n loc sa-i judec dupa puterea inimii mele (a comportamentului meu, a educatiei mele, a aparentei mele iubiri fata de aproapele) si sa-i osandesc pentru tot deranjul pe care-l fac, sa ma rogipentru luminarea sufletului lor si al meu.Niciun discurs nu are mai mare putere decat rugaciunea.

Am vazut odata un grup de oameni si in preajma lor o demonizata.De frica si de dragoste , fiecare dupa cum era, a spus Tatal nostru.De frica Lui Dumnezeu , cel care o chinuia pe demonizata, al cu coarne , cum ii zic eu, asadar datorita rugaciunii...acela si-a incetat actiunea asupra fetei.

,,Cu pace sa ne rugam`` ...adica degeaba dam din deget, mustrand pe cineva de langa noi, daca in inima noastra nu e pace, iubire.

,,Si ne iarta noua greselile noastre/Precum si noi iertam gresitilor nostri``

Cand Duhul Sfant coboara peste oameni este pentru ca oamenii se straduiesc sa invinga intunericul ispitelor de la trup, de la lume si de la diavol.

Oamenii care tipa, se imping si n-au rabdare si dau vina mereu pe unu care i-a impins din rand afara...gonesc Duhul Sfant.

Cei care pot ramane netulburati, chiar de sunt afara din rand, pastreaza Duhul Sfant , care nu pleaca de la ei si sufletul lor se umple de bucurie.

E o bucurie care nu-l face pe om sa scoata tipete scurte, ca atunci cand i se intampla un lucru placut si neasteptat, e o bucurie care lumineaza chipul omului.

Ce comparatie frumoasa a facut parintele Teofil Paraianu (Dumnezeu sa-l pomeneasca).Duhul Sfant (care pogoara peste oameni la citirea fiecarei Sfinte Evanghelii ... in toate zilele de Duminica si in praznice)este precum curentul electric.Ai ganduri rele si sufletul negru ...e clar curent electric nu ai ca sa vezi lumina sufletului , sa o simti in inima.

Asa ca daca ne intalnim pe la Sfanta Evanghelie ( dureaza cel mult 10 minute) sau la Sfanta Liturghie (cuprinde si Sfanta Evanghelie si dureaza doua ore cel putin de la 9.00 la 11.00)Sfantul Duh si Maica Domnului cu rugaciunile ei neincetate si milostive pentru indaratnicia noastra neguroasa, sa ne dezvaluie rasplatind rabdarea noastra, toate cele cate se fac si nu se fac inaintea Domnului.


,,

Bucură-te, apă izbăvitoare!“Iată de unde adâncimea prăznuirii de astăzi! Din acest statut de Biserică-Izvor al Tămăduirii pe care-l împlineşte până-n veacul veacului cea care a născut pe Tămăduitorul. Părintele Heruvim Karambelas, citând pe unii din Bătrânii Athonului, spune că dacă rugăciunea către Mântuitorul e mântuitoare, îndumnezeitoare, rugăciunea spre Maica Sa, Pururea Fecioară Maria, este ducătoare la îndumnezeire, ne îndreaptă către dumnezeire.

Astăzi, prăznuind Biserica şi Maica, am căpătat, o dată în plus, bucuria sorbirii din Izvorul Tămăduirilor. Nu-i boală adusă la Hristos care să nu se întoarcă vindecată, anulată, omorâtă de puterea lui Hristos, Dătătorul Tămăduirilor. Neuitând nici o clipă că „apa Fecioarei întăreşte sufletele. Să alergăm deci cei ce suntem în întunericurile patimilor la Fecioara şi să ni le curăţim!”

În alergarea spre Dumnezeu, aşadar, prăznuirea de astăzi, odihnă în Duhul Cel Sfânt!…``

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:9jnBtD6mqXgJ:www.agnos.ro/blog/2009/04/24/izvorul-tamaduirii-2/+Condacul+Izvorului+Tamaduirii&cd=9&hl=ro&ct=clnk&gl=ro





joi, 8 aprilie 2010

Hristos A Inviat!Cum aduc berzele copiii?



Am vazut un camp plin de berze.

Cand m-am apropiat putin sub 100 m distanta, mai toate au zburat.
A zis cineva de langa mine: ,,Berzele veneau pe 25 martie``
Pe 25 martie in calendarul crestin ortodox este Buna Vestire...adica ziua in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului, zamislirea Fiului Lui Dumnezeu.,,Bucura-te,Marie!Nu te teme!``-i-a zis ingerul
Si gata , m-am luminat si cu intrebarile aceastea vechi din copilarie , cum, de ce si in ce fel aduc berzele copiii.
,,Bucurati-va! Nu va temeti!`` sunt si primele cuvinte rostite de Mantuitorul nostru Iisus Hristos dupa Inviere

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/04/08/reflectii-calugaresti-de-monahul-nicolae-steinhardt/

marți, 6 aprilie 2010

Hristos a inviat!


pentru totdeauna
si
in orice moment
Hristos A Inviat!

Lumina necreata si lumina creata se intalnesc in noaptea Invierii!
Lumina de la Ierusalim,lumina alb albastruie , ca niste flesuri de blit,acea lumina care vine doar cand patriarhul ortodox se roaga langa Sfantul Mormant (sau pe dinafara ...pe unde-l trimit celelalte neamuri) in primele momente nu arde, asa cum arde o lumina creata!
Israel inseamna , barbatul care l-a vazut pe Dumnezeu...pe Dumnezeu l-a vazut numai Fiul Lui Dumnezeu
Domnul nostru Iisus Hristos

Pana la Inaltarea Domnului, peste 40 de zile ne salutam nu cu buna ziua sau cu Doamne Ajuta...ci cu
Hristos A Inviat !

Atunci când l-a făcut Dumnezeu pe om, a luat ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul suflet viu, adică suflet care are în el suflarea Dumnezeului Celui Viu. Aşadar, omul, trup însufleţit şi suflet întrupat, e om numai dacă are în el suflarea lui Dumnezeu, energia Lui necreată, harul. Această energie necreată, este Însuşi Dumnezeu în lucrarea Sa. Ea pătrundea în om prin puterea cea mai înaltă a sufletului său numită duh. Duhul omului se hrănea cu harul de la Dumnezeu, se înduhovnicea, se sfinţea, se îndulcea de Dumnezeu şi simţea plăcere. Plăcerea era o putere a minţii, a duhului omului. La rândul său, duhul hrănea psihicul(sufletul propriu zis - psiche), adică cea de a doua mare putere a sufletului omenesc, afectivitatea cu întregul complex de puteri şi procese care o însoţesc. Astfel, sufletul se lumina şi simţea bucurie. Din bucuria sufletului se hrănea trupul care este nedespărţit de acesta şi, la rândul lui, simţea plăcerea transmisă de duhul prin suflet. Trupul, prin însuşirile şi puterile sale, "lua şi el parte la sfinţenie" (Sfântul Grigorie Palama) şi, prin legătura pe care o are cu cosmosul (omul este microcosmos) îl înduhovnicea. Prin trupul omului se sfinţeşte, sau nu, lumea.
După căderea omului, totul se răstoarnă. Omul se rupe, se "debranşează", de Dumnezeu şi se întoarce spre lume şi, ca urmare,duhul său, lipsit de hrana Duhului Sfânt, moare, se atrofiază. Mintea, inteligenţa omului, spiritul se întunecă şi se hrăneşte din parazitarea sufletului, a psihismului. Psihicul, lipsit de hrana duhului, parazitează la rândul său trupul, hrănindu-se cu energiile pe care trebuia să le transfigureze, să le înduhovncească. De aici o hipertrofiere a eului care face ca totul să se învârtă în jurul lui, a nevoilor, impulsurilor, poftelor sale. Aşa apar bolile, patimile sufleteşti. Orice relaţie cu exteriorul devine una conflictuală, de forţă şi de violenţă. Trupul, la rândul său, lipsit de hrana bucuriei sufletului, cade în capcana patimilor senzualităţii, în dependenţe de tot felul, alergând după plăcerile pe care le caută în lume, în creaturi, nu în Creatorul lor. Tot dorul omului de Absolut se revarsă peste puterile de mai jos ale sufletului, făcute pentru relaţia cu cele create, căutând desăvârşirea şi infinitul în cele trecătoare. Acum, omul pătimaş, în loc să sfinţească lumea, o consumă, o profanează, o distruge şi se lasă distrus de ea. Degradarea Cosmosului îşi are originea în inima omului. Nici o ecologie nu va salva lumea de la pieire. Nici o psihologie nu va putea aduce bucurie netrecătoare nici unui suflet. Doar vindecarea inimii omului va vindeca lumea. Şi inima nu poate fi vindecată decât de Dumnezeu Cel infinit, Singurul pe măsura dorului acestui adânc de dor şi de dorire.

Povestea nu s-a terminat:

După o lungă şi dureroasă istorie în care totul părea că se repetă fără sens, flămând şi însetat, ars de dor, omul, ajuns la capătul puterilor, a strigat către Creatorul Său: "Pleacă Doamne, cerurile şi Te coboară!" Atunci, "la plinirea vremii", "Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (Ioan 1, 14) "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică! (Ioan, 3, 16).
Şi, prin Întruparea, Jertfa, Moartea, Învierea, Înălţarea la dreapta Tatălui, urmate de trimiterea Duhului Sfânt, Care de la Tatăl purcede, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Hristos Dumnezeu: a unit în Persoana Sa, fără amestecare şi fără despărţire, firea Dumnezeiască cu cea omenească, a readus firea omului la starea ei dintru început re-legând-o la energiile dumnezeieşti necreate, l-a repus pe om în comuniune şi dialog direct cu Dumnezeu, în legătura de har, a dus firea omenească la desăvârşirea care îi era menită prin creaţie: îndumnezeirea, deplina asemănare cu Dumnezeu şi participarea la firea cea dumnezeiască (2 Petru 1,4), împlinind ceea ce întâiul Adam nu a reuşit să ducă la împlinire şi a dat astfel fiecărei persoane umane care Îl primeşte, care se uneşte cu El prin Duhul Sfânt dăruit în Biserică, puterea de a deveni dumnezeu prin har. În Persoana Sa, Hristos a vindecat firea omenească, a re-creat-o, a re-informat- o şi i-a re-dat pentru totdeauna adevărata şi deplina sănătate.
Acum, omul, orice persoană umană, dăruită fiind cu libertate, îşi poate face ale sale binefacerile aduse de Hristos firii omeneşti recapitulate de El, numai dacă se uneşte cu El. Această unire se poate realiza numai în Biserică, trupul divino-uman al lui Hristos, şi numai prin lucrarea Duhului Sfânt. Toţi sunt chemaţi!

E atât de simplu!"

Maica Siluana

vineri, 2 aprilie 2010

Vinerea Mare


http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/04/02/saptamana-patimilor-4/

Saptamana Patimilor

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.

patimile_domnului
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.

În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.
Seara sãvârsim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohod)

(Pr. Sabin Voda – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba Iulia)

Patimile lui Hristos, pomenirea mortii si despre lacrimi – Petru Damaschin - asculta aici



joi, 1 aprilie 2010

Joia Mare din Saptamana Patimilor

Saptamana Patimilor

aprilie 1, 2010

Joia Cinei celei de Tainã

“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)

incaceadetainaPatru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si vânzarea si prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

(Pr. Sabin Voda – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba Iulia)


http://cuvioasacasiana.wordpress.com/

Episcopul Nicodim - DATORIA DE A URMA DOMNULUI

"Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie a zis Apostolilor pe cale: iată, ne suim In Ierusalim, şi Se va da fiul Omului, precum scrie pentru Dânsul. Veniţi aşadar, şi noi cu gânduri curate să mergem împreună cu El, şi împreună cu El să ne răstignim şi să murim pentru desfătările lumeşti, ca să şi viem împreună cu Dânsul" (Stihira I de la Vecernie).

De astăzi, fraţilor, începe Sfânta Săptămână a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecăreia din ziele acestei săptămâni. încă din vechime, i s-a dat numele de rnare sfantă. Cu adevărat zilele acestea sunt mari pentru măreţia lucrurilor ce s-au săvârşit în ele. Cu adevărat ele sunt sfinte pentru curăţia în care petrec adevăraţii creştini şi pentru sfinţenia ce pot aduce ele tuturor celor ce le respectă cum se cuvine. Iată pentru ce Sfânta Biserică acum, la în­ceputul acestor zile măreţe şi sfinte, ne deşteaptă auzul nos­tru printr-o deosebită îndemnare, chemându-ne să le petre­cem cu vrednicie. Şi pentru ca îndemnul acesta să fie ascul­tat şi urmat de noi, Sfânta Biserică ni-1 adresează în numele şi din partea chiar a Domnului nostru Iisus Hristos: "Mer­gând Domnul spre patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale...".

Domnul a spus Apostolilor pe cale cele ce aveau să se în­tâmple. Se poate, oare, ca cele spuse de El să nu fie socotite valabile pentru toti cei ce se numesc cu numele Lui? Mân­tuitorul îndemna pe cei dintâi ucenici ai Săi să ia aminte la patimile Sale. Dar care oare, chiar şi dintre cei mai de pe urmă ucenici ai Săi, nu se va crede dator să ia aminte la aceste patimi mântuitoare? Noi am sărbătorit cu multă stră­lucire toate întâmplările însemnate din viaţa pământească a Domnului nostru: am sărbătorit minunata Lui zămislire şi preaslăvita-I naştere, am sărbătorit aducerea Sa în biserică, dumnezeiescul Său botez şi, ieri, intrarea Sa domnească în Ierusalim. Putem noi, oare, să nu împărtăşim cu Dânsul şi cele de pe urmă minute ale Sale? Iubirea şi căldura noastră pentru El trebuie să ni le arătăm mai cu seamă acum, când toţi L-au părăsit. Oare nu pentru noi merge El la patima cea de bunăvoie? Oare nu păcatele noastre vor fi şterse şi spălate cu sângele Lui? Cum vom cuteza să lipsim de lângă Dânsul tocmai în aceste momente? Nu, fraţilor, să nu fie aceasta! Ci veniţi cu toţii: mic şi mare, bătrân şi tânăr, bogat şi sărac, învăţat şi neînvăţat, veniţi să ne unim în duhul credinţei şi al dragostei şi cu cugete tari să urmăm Mântuitorului nos­tru, să nu scăpăm nici unul din cuvintele Lui, să împărtăşim toate simţămintele Lui şi să pătrundem în duhul tuturor celor săvârşite de Dânsul. Dacă chiar şi oamenii de rând, înainte de moarte, vorbesc şi lucrează lucruri deosebiţe,apoi cu cât mai mult Dumnezeu-Omul! Deci să ne dublăm lua- rea-aminte şi mai cu seamă să ne curăţim cugetele! Căci, după cum cu ochii plini de praf nu putem vedea nici chiar lucrurile cele mari, tot aşa şi cu mintea plină de cugete ne­curate şi de griji pământeşti nu putem privi măreţia patimi­lor lui Hristos.

Dar, spre adânca noastră mâhnire, mintea şi sufletul multora dintre noi niciodată nu sunt aşa de necurate şi pline de felurite griji deşarte, ca în această Săptămână Mare şi Sfântă. Grija de a isprăvi până în sărbători toate treburile în­cepute, grija de a pregăti de Paşti fel de fel de lucruri întind mintea în toate părţile şi o împrăştie după lucrurile cele mai deşarte şi mai neînsemnate. Din această cauză slujbele bise­riceşti, până şi cele mai însemnate, ca Ceasurile împărăteşti din Vinerea cea Mare, nu sunt aproape deloc cercetate de lume. Alte slujbe bisericeşti, deşi cercetate de creştini, nu sunt asculate cu luarea-aminte cuvenită. Multe din cele ce se citesc în biserică, de altfel lucruri foarte însemnate, cum sunt, de pildă, istorisirile celor patru Evanghelişti despre viata lui Iisus Hristos, trec nebăgate în seamă, ca lucruri de mâna a doua. Chiar patimile lui Hristos, preînchipuite de Bi­serică în slujbele sale într-un chip aşa de amănuntit şi înţelept, nu sunt contemplate în toată profunzimea lor, decât doar de Sfinţii îngeri, care pururea sunt de fată în Biserica lui Dumnezeu. Ah, fraţilor, nu cu astfel de cugete necurate, împrăştiate şi împovărate de griji deşarte, ni se cere să petre­cem această Sfântă şi Mare Săptămână a Patimilor Mân­tuitorului nostru! Noi avem de ascultat în aceste zile istori­sirea întregii vieţi a Mântuitorului, căci când, oare, e mai potrivit să ascultăm această istorie, dacă nu la sfârşitul vieţii Sale? Dar va fi, oare, în stare să cuprindă cu mintea sa această viată omul acela care are cugetele aşa de îm­prăştiate, încât nu-şi cunoaşte deloc nici măcar viata sa? în aceste zile avem a fi martori la cea de pe urmă sfătuire a Domnului cu Ucenicii Săi la Cina cea de taină; dar se va putea oare înflăcăra inima noastră de focul dragostei lui Iisus, dacă ea, asemenea inimii lui Iuda, va fi acolo unde sunt comorile ei? Aşadar, fraţilor, dacă nu pentru Domnul, cel puţin pentru noi înşine suntem datori să ne adunăm, cât mai bine, toate cugetele şi simţămintele noastre şi să le curăţim. Altfel, nu vom putea urma după Mântuitorul nos­tru, ci ne vom rătăci de Răscumpărătorul nostru şi vom rămâne: unii în curtea lui Caiafa, având numai chipul evlaviei; unii, în pretoriul lui Pilat, cu mâinile spălate dar cu conştiinţele întinate; unii, în palatul lui Irod, glumind asupra simplităţii credinţei; alţii, în tovărăşia lui Iuda, cu o vădită negare a celor sfinte sau cu deznădejde în suflet. Nu în zadar, însuşi Domnul, cu puţin înainte de Patima Sa, a zis Aposto­lilor Săi: "Cel ce are pungă, să şi-o ia; tot aşa şi traista; şi ce, care nu are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere" (Lc. 22, 36). Aceasta înseamnă că în aceste zile trebuie să ne debarasăm de tot ce e de prisos, de tot ce ne îndepărtează de la lucrarea mântuirii. Ne trebuie sabie, adică hotărârea_de a înjunghia toate grijile şi toate poftele trupeşti. Vinde acum, suflete credincios, toate şi cumpără-ţi această sabie mi­nunată. Cu ea vei lovi însă nu pe Malhus, ci pe acel om vechi, care şi în tine adesea striga cu ură grozavă şi neîmpăcată împotriva Răscumpărătorului tău, împotriva lui Hristos, cum strigau oarecând vechii iudei: "Ia-L! ia-L! Răstigneşte-L!" (In 19, 15).

Dar va zice, poate, cineva: "Atunci ce să facem cu grijile vieţii? Apropierea acestor sărbători mari, care ţin mai multe zile, cer nu putină purtare de grijă şi de cele ale vieţii tru­peşti". Cunoaştem, fraţilor, această stare de lucruri şi ne mâhneşte faptul că, tocmai când Hristos e pe Cruce, creştinii de dimineaţă până seara se îndeletnicesc cu cumpărăturile. Tocmai când Hristos este adăpat cu otet, creştinii pregătesc tot felul de mâncăruri şi băuturi care mai de care mai alese. Tocmai când Hristos îşi dă sufletul Său în mâinile Tatălui, creştinii abia îşi trag sufletul din pricina grijilor deşarte lu­meşti. Toate acestea au ajuns pentru mulţi neînlăturabile. Dar pentru ce, oare? Cine a legiuit ca toate grijile noastre lu­meşti să se îngrămădească anume în aceste zile în­fricoşătoare ale morţii şi îngropării Domnului nostru? Din a cui poruncă trupul şi sângele nostru îşi arată pretenţiile şi drepturile asupra noastră şi ne fac robii lor, mai cu seamă acum, când Hristos îşi dă pentru noi trupul şi sângele Său? Oare nu se putea ca cea mai mare parte, dacă nu chiar toate treburile noastre, să fi fost terminate săptămânile trecute, pentru ca săptămâna aceasta, şi mai cu seamă cele de pe urmă zile ale ei să le putem închina Domnului? Oare nu sunt astfel de oameni care fac aşa şi pe care grijile trupeşti nu-i împiedică de la cele sufleteşti? De ce nu ar face toti aşa? Ce-i împiedică de la aceasta? Ce nu-i lasă să plătească din vreme tribut lumii şi trupului, pentru ca acum să fie liberi să se în­grijească de suflet? "Atunci târgurile sunt goale". Dar cine le face să fie pline de lume tocmai în zilele cele mai sfinte şi să facă să fie pustii bisericile lui Dumnezeu? Negreşit ne-chibzuinta noastră, iubirea noastră fată de cele lumeşti! Dar, totuşi, să nu pretindem schimbarea mersului obişnuit al vieţii de toate zilele, oricât de rău şi de nedemn de numele creştin ar fi el. Să lăsăm lumea să domnească acolo unde este locul ei, chiar şi în aceste zile. Chiar şi în această stare de lucruri se pot îndeplini cerinţele Bisericii, se poate avea cugetul curat şi urma pe Hristos la patima Sa cea de bunăvoie, cu duhul credinţei şi al dragostei. Sărbătorile ce se apropie cer pregătiri: dar multe, oare? Creştinul cel bun, fără multă osteneală, va găsi mijlocul de a răspunde la toate ce­rinţele sărbătorilor, fără să piardă din vedere pe Mântuitorul său. Şi Apostolii s-au dus în târg să facă cumpărături. Si ei au pregătit sfânta cină, şi femeile mironosiţe cele inţocmai cu Apostolii au cumpărat aromate şi miresme, dar, ia luaţi seamă, cum toate ale lor au ieşit curate şi sfinte! Pentru ce nu am putea sâ tăcem şi noi ca aceia? Numai deşărtăciunea noastră născoceşte această mulţime de nimicuri care ne chinuie şi pe noi şi pe alţii! Numai trupul nostru cel nesăţios înmulţeşte peste măsură cerinţele sfintelor şi luminatelor zile ale sărbătorilor ce vin, care prin ele însele sunt hrănitoare de suflet, nu cer atâta hrană pentru trup.

Aşa e, fraţilor, sărbătorile ce vin nu cer multe pregătiri, pentru că ele, după însăşi firea lor, cuprind în sine multă hrană şi băutură duhovnicească, multe plăceri şi dulceaţă pentru inimă. Dacă în timpul lor ni se pare că ne trebuie multe pentru trup, apoi aceasta se întâmplă numai pentru că duhul nostru nu se îndulceşte din bucuria ce se cuprinde în sărbătorile acestea. Nu se îndulceşte pentru că nu este în stare să se împărtăşească din bunurile duhovniceşti. Nu este în stare să facă aceasta, pentru că este rob trupului, pentru că întotdeauna a însetoşat numai după plăcerile şi poftele trupeşti şi n-a căutat să cureţe gustul şi celorlalte simţuri. De aceea noi, după ce luăm parte, de cele mai multe ori numai cu trupul, la slujbele bisericeşti, nu înţelegem în ce constă sărbătoarea, crezând că ea constă numai în mâncă­ruri, în zgomotul petrecerilor, care adesea ajung până la în tunecarea mintii şi a tuturor simţurilor. Astfel, noi toată îm­părăţia lui Dumnezeu, cu marile ei lucruri, toată credinţa cu sfintele sale taine, o coborâm într-o îndelungată slujire pântecelui, în mâncare şi băutură. "Dreptatea şi pacea şi bucu­ria în Duhul Sfânt" (Rom. 14, 17), desfătările cele curate ale inimii, veselia cea sfântă a sufletului, adică toate cele ce alcătuiesc fructul de căpetenie al credinţei şi miezul oricărei sărbători adevărate, sau ne sunt cu totul necunoscute, sau ne sunt cunoscute numai după nume. Starea aceasta e cu adevărat vrednică de plâns! în aceasta se şi cuprinde ade­vărata cauză a denaturării sărbătorilor, mai cu seamă a celor ce se apropie. Fiind noi înşine cu totul pământeşti, dăm un aer cu totul pământesc şi dumnezeieştilor sărbători. Fiind noi înşine cu totul trupeşti, facem chiar din Crucea lui Hristos căpătâi pentru trupul nostru. Dar să apucăm pe calea cea adevărată şi totul va lua un chip nou. Să petrecem această săptămână cum se cade, să facem cum ne povăţuieşte Biserica, să urmăm după Domnul, Cel Ce merge spre patima cea de bunăvoie, să ne răstignim împreună cu Dânsul de toate dulceţile vieţii, şi atunci vom fi încredinţaţi că, şi fără o mare pregătire pentru cele trupeşti, vom găsi în sărbătorile ce vin ceea ce niciodată n-am găsit: o hrană ne­sfârşită pentru suflet şi o veselie nemărginită pentru inimă.

Desfătarea de bunurile duhovniceşti cuprinse în aceste sfinte şi mari sărbători ne va face nepăsători faţă de bunurile trupeşti, unite cu ele. Noi vom înceta să mai măsurăm mă­reţia zilelor sfinte cu durata ospeţelor noastre şi cu mulţimea felurilor de bucate, şi împreună cu aceasta va cădea de pe umerii noştri şi acea povară a grijilor nenumărate, care ne răpesc acum timpul cel atât de preţios şi nu ne lasă să mer­gem după Mântuitorul nostru. Astfel, de la sine, fără multe eforturi, şi pe nesimţite, se restabileşte adevăratul mers al lucrurilor.

încă o dată vă amintesc, fraţilor, şi vă îndemn să faceţi această. încercare. Să ne silim în aceste zile să jertfim cea mai mare parte de timp Domnului şi numai foarte putină, lumii. Să ne hotărâm a ne aduna toate cugetele şi simţirile şi să le îndreptam după Domnul, Care merge spre patima cea de bunăvoie. în multe rânduri au trecut aceste zile fără să tra­gem vreun folos din ele, ba poate pricinuindu- ne noi înşine pagube sufletului nostru. Să le petrecem măcar o singură dată cum se cuvine! Aceasta ni se pare greu şi respingător. Eu însă, în numele Sfintei Biserici, în numele Mântuitorului Care merge la patima cea de bunăvoie, îndrăznesc să vă în­credinţez că petrecerea cum se cuvine a acestor zile cuprinde atâta dulceaţă, încât cel ce le-a petrecut o dată astfel, nu va mai avea nevoie să fie îndemnat să le petreacă mereu cum se cuvine, căci şi fără îndemn va face aceasta. Amin.

Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.


Despre Sfanta Spovedanie:Pr Cleopa Ilie

http://biserica.org/Publicatii/1995/NoIV/05_index.html


Despre Taina Sfintei Spovedanii

TAINA SPOVEDANIEI

Este Taina in care Dumnezeu iarta, prin duhovnic, pacatele crestinilor care se caiesc sincer si le marturisesc la scaunul spovedaniei, in fata preotului.

Ea are diferite numiri. Se numeste pocainta, pentru ca cel ce o primeste trebuie sa regrete in mod sincer, pacatele savarsite si marturisite preotului duhovnic; marturisire sau spovedanie, intrucat crestinul isi marturiseste pacatele in fata preotului; al doilea Botez, pentru ca prin ea se spala pacatele intocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru ca prin ea se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor; impacare, pentru ca ne impaca cu Dumnezeu.

Mantuitorul Hristos a ingaduit aceasta Taina sfintilor Sai apostoli cand le-a spus : “Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi dupa Sfanta Sa inviere din morti, cand aratandu-Se apostolilor le-a zis : “Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21?23). Puterea de a lega si dezlega pacatele o are numai Mantuitorul Hristos, cum ne-a aratat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat aceasta putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.

Recunoasterea pacatelor se face prin marturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, in fata preotului-duhovnic. Pacatul apasa constiinta noastra ca o piatra si o raneste dureros. Dar prin marturisire, sufletul se usureaza, inima dobandeste liniste, constiinta castiga impacare si rana se vindeca. Dupa cum bucuriile cer sa fie marturisite si prin aceasta isi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer marturisite si astfel sufletul se usureaza.

Pacatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie sa fie martunsit in fata preotului duhovnic, cu adanca parere de rau, cu hotararea de a nu mai gresi, cu credinta puternica in Hristos si cu nadejdea in indurarea Lui. Aceasta, pentru a ne pastra mereu curata haina sufletului nostru, pentru a nu ne desparti de Dumnezeu. Sfantul apostol Iacob ne indeamna, zicand : “Marturisiti-va unul (credinciosul) altuia (preotului) pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacob V, 16). Asadar, cand ne simtim apasati de pacate, cand suntem bolnavi sufleteste, sa alergam la preotii Sfintei Biserici si lor sa ne marturisim, ca prin rugaciunea si dezlegarea lor sa dobandim iertarea pacatelor (Iacob V, 14?15). Si in alt loc ni se graieste despre indatorirea crestina de a ne marturisi pacatele: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele, El ? Iisus Hristos ? este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem mincinos, si cuvantul Lui nu este Intru noi” (1 Ioan I, 8?10).

Lucru deosebit de insemnat nu este insa numai marturisirea pacatelor, ci cainta, adica parerea de rau si durerea sufleteasca pe care o simte crestinul pentru pacatele savarsite in felurite chipuri. Caci fara de cainta, Sfanta Marturisire sau Pocainta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si impacarea cu Dumnezeu. Iar cainta trebuie sa fie sincera, deplina (pentru toate pacatele) si sa izvorasca din credinta, nadejdea si iubirea lui Dumnezeu.

Aceeasi insemnatate o are si hotarirea de indreptare, curajul prin care punem hotar intre viata trecuta si cea viitoare; o hotarare sfanta, ca vom duce de acum inainte o viata noua, viata in Hristos, facand fapte vrednice de pocainta (Matei III, 7).
Marturisirea sau insirarea pacatelor fara cainta adevarata si fara hotarare de indreptare, nu aduce iertarea pacatelor (Luca XIII, 5).

Cerintele unei bune marturisiri a pacatelor trebuie implinite printr-o pregatire din buna vreme, cu deosebire prin post si rugaciune. Caci postul smereste trupul, iar rugaciunea deschide sufletul credinciosului in fata lui Dumnezeu. De asemenea, sa cercetam in cei masura ne-am implinit datoriile catre Dumnezeu, catre Sfanta Biserica, apoi catre aproapele, catre familie, catre noi insine, catre Patrie, si asa sa pasim catre Sfanta Taina a Spovedaniei.

Stiut este ca Sfanta Marturisire se administreaza celor ce se pregatesc a primi Sfanta Cuminecatura. De aceea si graieste sfantul apostol Pavel: “Sa se cerceteze (insa) omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar” (1 Cor. XI, 28), adica sa ia Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Iisus Hristos numai dupa vrednica marturisire.

Dupa ascultarea celor marturisite de crestin, daca din ele se vadeste cainta si hotarare de indreptare, preotul-duhovnic il dezleaga pe acesta prin cuvintele: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule, si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”.

Potrivit cu greutatea pacatelor marturisite si dupa cea mai buna socotinta a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se da, inainte de dezlegare, un canon de pocainta, ca de pilda : rugaciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si indeosebi la Sfanta Liturghie din duminici si sarbatori, fapte de milostenie, infranari de la anumite mancaruri sau fapte. Toate acestea nu urmaresc pedepsirea celui ce s-a marturisit, ci indreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre insanatosire duhovniceasca, spre intarire in virtute si indepartare de pacat.

Roadele Sfintei Marturisiri sunt de nepretuit. Caci ea ne dezbraca de haina intinata a pacatelor si ne imbraca in haina cea noua a virtutilor crestine, in haina luminoasa a harului dumnezeiesc ; din starea de pacat si de osanda, ea ne trece in starea de har mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, ne sporeste evlavia, rodeste curatia sufletului, pacea cugetului, indreptarea vietii spre castigarea fericirii vremelnice si vesnice.

Soroacele Sfintei Marturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastra duhovniceasca, sa ne spovedim cat mai des, dar mai ales cu prilejurile aratate in legatura cu Sfanta Cuminecatura.

RUGACIUNI

a) inainte de spovedanie

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru pacatele mele ai primit ocara pe cruce si chemi pe cei pacatosi la Tine, zicand : “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara”, primeste-ma si pe mine, nevrednicul. Iarta-mi toate pacatele mele si-mi da harul Tau si binecuvantarea Ta, pentru mila Ta cea mare si nemasurata; cu rugaciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.
b) Dupa spovedanie

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul intelepciunii si al darului, deschide buzele mele ale pacatosului si ma invata cum se cuvine si pentru ce se cade sa ma rog. Ca Tu esti Cel ce stii multimea cea mare a pacatelor mele. Iata, cu frica stau inaintea Ta; indreapta viata mea, Cel ce indrepti toata zidirea cu cuvantul si cu puterea cea nespusa a intelepciunii, Cel ce esti liman celor inviforati, si-mi arata calea pe care voi merge. Da cugetelor mele duhul intelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul intelegerii. Cu duhul temerii de Tine patrunde faptele mele si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Cu duh stapniitor intareste alunecarea gandurilor mele; ca in toate zilele fiind indreptat spre cele de folos cu Duhul Tau cel bun sa ma invrednicesti a implini poruncile Tale si pururea sa-mi aduc aminte de marita venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre.
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog