Translate

luni, 31 ianuarie 2011

Ajutor!


In curand despre Daniela si George!
http://din--dragoste.blogspot.com/2011/01/unde-e-iubirea-mea.html












,,Facerea de bine sau milostenia

Cât de mult se îmbogăţeşte lumea prin nevoi şi scârbe.
Este de trebuinţă ca fiii lui Dumnezeu să se îmbogăţească tot aşa de mult cu simţămintele şi faptele milosteniei.
Omul care poate să facă bine şi nu-l face, este o fiinţă josnică.
A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia.
Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaţilor).
Fără nenorocire poţi intra în Împărăţia Cerurilor, dar fără milostenie, nu!
Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor. Fără milostenie, însăşi rugăciunea este fără rod.
Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie?
Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică - „Dă Doamne” - când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai?
Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuţi nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?
Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi.
L-ai dispreţuit pe sărac? Şi Dumnezeu te va dispreţui pe tine.
N-ai deschis celui ce bătea? Nu ţi se vor deschide nici ţie porţile împărăţiei lui Dumnezeu.
Nu ai auzit suspinul celui necăjit? Nu ţi se va auzi nici strigătul rugăciunii tale.

Mărgăritare Duhovniceşti

Orice lacrimă ce-ţi va fi dăruită de recunoştinţa săracului, va străluci pentru tine dincolo de mormânt.
Orice lacrimă pe care săracul o va vărsa silit de răceala şi asuprirea inimii tale faţă de el, va cădea pe sufletul tău ca o picătură de foc înaintea scaunului lui Dumnezeu.
Caută mila lui Dumnezeu prin milostenie către săraci!
Spunem către săraci: „Îţi va da Dumnezeu!”. Dar tu procedezi fără judecată, dacă te porţi astfel cu fratele tău care se află în nenorocire. Dumnezeu ţi-l trimite pe sărac la tine, iar tu îl trimiţi înapoi la Dumnezeu? Dumnezeu îi va da, negreşit; dar vorba e să-i dai tu negreşit. El va da săracilor, dar o să-ţi dea El ţie Mila Sa?, căci tu ai infinit mai mare nevoie decât săracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, dar tu trimiţi de la tine pe sărac - te-ai abătut de la cinstea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai depărtat darul Lui de la tine.
Iubeşte-i pe săraci, pentru că prin ei o să afli şi tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
Îndestulează-i pe săraci.
Ei îţi vor face milostiv pe Judecătorul.(Sfântul Nil Sinaitul)
Împarte bunătăţile pământeşti altora, dacă vrei să guşti bunătăţile cereşti.
Când ni se dă prilejul să arătăm milă faţă de alţii, însemnează că s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste noi.
Oare nu este cea mai mare milă din partea lui Dumnezeu că nouă tuturor ne este îngăduit să răscumpărăm păcatele noastre prin milostenie?
Apa are însuşirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufleteşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„< >, va spune Domnul celor milostivi” - nu pentru că n-aţi greşit, ci pentru că prin milosteniile voastre v-aţi curăţit păcatele.
Leacul milosteniei nu e de mică importanţă, îl poţi pune la toate rănile.
Balsamul pe care-l vărsăm pe inima plină de răni a aproapelui, o întăreşte şi pe a noastră.``


Pr.Arsenie Boca

vineri, 21 ianuarie 2011

Stinge becul!Aprinde Lumina!



La inceputul anilor '50, Parintele Arsenie Boca profetea caderea comunismului in cateva zeci de ani si preluarea puterii de catre naimiti (vanduti)

Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.

Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit.

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)


Sfaturi de folos de la Parintele Arsenie Boca: "Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă. Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă".
Cine nu iubeşte certarea sau sfatuirea, n-are minte.

Pe vârful limbii călăreşte satana.

Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.

Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă.


Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.

Ori de câte ori ţi se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îţi trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.

Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.

Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.

Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţeşte.

Răbdând canonul şi zicând: “aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.

Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.

Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.

Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.

Luaţi aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.

Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.

Aşa de atenţi trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.


Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Tra lala



Prin fereastra deschisa ploaia isi trecea poalele fosnitoare brodate cu boabe de apa-diamant mici ca niste soapte.
Corpurile alunecau unul pe langa altul, ca doua frunze de matase.Pana si caldura din pielea lor era un cantec.Fiecare fir de par din pletele ei lungi de Cosanzeana isi cauta perechea printre firele de par scurt barbatesc , rebel, tandru... un adevarat balet cu Mikhail Baryshnikov.

Aceasta femeie frumoasa ,
poezie a barbatului indragostit,
aceasta ploaie soptita si deasa,
aceasta fereastra deschisa
prin care tu, barbat
sa privesti catre infinit....
Femeia e ca o fereastra deschisa.
Ploaia bate in geam, o aude in inima ei,
barbatul deschide fereastra , si asculta inima femei udata de ploaie.

E soare, e ploaie, e geamul prin care privesti.
E destula oglinda, sa te privesti si sa te vezi cat poftesti!
Sunt femei , sunt barbati.
Sunt geamuri sparte, sunt ploi , sunt barbati care n-au pus niciodata un geam la loc nici dupa ce chiar ei l-au spart , sunt barbati care iubesc ploaia si soarele , dar nu si geamurile sparte, sunt si barbati si femei care nu-si gasesc locul, rostul, piatra , geamul, inima , fereastra, ploaia, soarele.
Ca daca si-ar gasi soarele, orice barbat , dupa ploaie s-ar insura.
Si orice femeie dupa ploaie , dupa ce el i-ar asculta inima de o parte si de alta a geamului, s-ar deschide, da, s-ar deschide ca o fereastra, asa cum se intampla la fiece casa la aparitia soarelui.
Ei se iubeau nevinovati.
Fereastra era deschisa si ploaia trecea prin dreptul ei cu poalele fosnitoare, brodate cu boabe de apa-diamant, mici cat niste soapte.
Prin pielea calda , la acordate printr-un ,,la`` poalelor fosnitoare ale ploii razbatea un cantec din frunze de matase.
Aceasta e povestea scurta despre un balerin care iubea o balerina.
Si pentru ca el zarise prin boabele de apa diamant din ochii ei o raza de soare...s-a si insurat imediat!

p.s. Ea mai avea cateva geamuri sparte la mansarda, pentru asta vazuse el ploaia de la fereastra in ochii ei!


De-or trece anii
de Mihai Eminescu

De-or trece anii cum trecura,
Ea tot mai mult imi va place,
Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".


M-a fermecat cu vreo scinteie
Din clipa-n care ne vazum ?
Desi nu e decit femeie,
E totusi altfel, "nu stiu cum".


De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tace;
Dac-al ei glas e armonie,
E si-n tacere-i "nu stiu ce".


Astfel robit de-aceeasi jale
Petrec mereu acelasi drum...
In taina farmecelor sale
E-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum".

vineri, 14 ianuarie 2011

G si B



Bob l-a fotografiat pe G in Cismigiu.
Parculetul era cam gol, custile animalelor la fel.
Nu prea era ce scria pe tablite.
G slobozise a dezamagire buza de jos.
Era pentru prima data in viata lui la Bucuresti.
S-au dus la mall, G si Bob s-au jucat cu toate pana cand exasperat, G cel cumpatat de 9 ani impliniti a zis : ,,aici doar urcatul cu scarile rulante nu costa bani``
Cand sa ma manance pizza cu fructe de mare i s-a facut mila de ele, erau asa micute...





In alt parc, mai aproape de casa, distractia a fost dupa asteptari.
Copchiii se imprietenesc usor in aer liber.
Si ce era de neinchipuit, G , cel care de mic se satura doar cu apa si masline , iar dimineata prefera la micul dejun ,,niste ape``nu altceva , nu mi-a spus la ureche ci in gura mare : ,,mi-e foaameeeeeeeeeeeeeeee, vreau sarmale``

A mancat sarmale, multe si cu gogaltz, a mancat si pizza cu picioare de paianjen-facuta cu ce aveam prin casa-bineinteles ca era piept de curcan in suvite subtiri, ca doar facui si eu curat de sarbatori, luai toti paianjenii de la colturi, apoi l-am culcat in vierme...noul sac de dormit al lui Bob cu fata verde, cu tighele transversale, prin grosimea ca de vierme gras.

Copiii sunt minunati , darurile Lui Dumnezeu, nu va opriti sa-i aveti daca sunteti casatoriti...spun Sfintii Parinti sau canoanele bisericesti ca aceia care se opresc la a primi copiii de la Dumnezeu prin tot felul de metode contraceptive, afar de abstinenta ...nici sa nu se apropie sa mai sarute icoane.
Cand Dumnezeu trimite copii pe lume stie sa tina parintii in bratele lui parintesti -Dumnezeiesti si la fel pe copii pe care-i trimite.
Singura conditie este ca noi, cei din lume care primim copii in bratele parintesti sa urmam invataturile trimise noua de Bunul Dumnezeu prin unicul Fiu , Domnul nostru Iisus Hristos.

http://logos.md/category/avort/




,,Contraceptia – eludarea unui scop al casatoriei

Iulie 1, 2008 Categoria: Articole, Familia, Morala, Avort


f) Ideea paternitatii responsabile in morala apuseana. Viata pe care parintii trebuie sa o dea copiilor presupune nu numai o existenta fizica, ci inca si o formare psihica, ca si conditii de viata normale. Dand nastere copiilor, parintii iau asupra lor atat raspunderea intretinerii lor, cat si a educatiei lor. Ei nu au nici dreptul de a avea copii, daca nu au in acelasi timp posibilitatea de a le asigura existenta. Notiunea de “limitarea nasterilor”, de care se face mult caz in continuare, in morala apuseana, este identica in esenta cu aceea a sterilitatii voluntare. Ce se alege din condamnarea avortului si a celorlalte practici anticonceptionale, pe care catolicismul le-a considerat pacate atat de grave ? Ramane abstinenta singura forma acceptabila a “reglementarii nasterii”? Conciliul Vatican II nu afla o portita de scapare. Se va limita la constatarea unei probleme si la fomularea unui ideal ; ‘”Biserica recunoaste ca nu poate exista o veritabila contradictie intre legile divine care calauzesc transmiterea vietii si acelea care favorizeaza iubirea conjugala autentica”. Ferindu-se de a sustine cauzul maltuzianismului sau a neomaltuzianismului, doctrina conciliara privitoare la limitarea nasterilor incearca sa depaseasca pozitia clasica a moralei romano-catolice, trecand de la ideea generatiei de pe planul vietii animale la aceea de “rationalitate”. Moralitatea vietii conjugale nu va mai consta numai in respectul fata de un anumit numar de acte cu virtuti creatoare, ci si in respectul demnitatii persoanei, fie ca e vorba de parinti sau copii. “Sexualitatea proprie omului, ca putere omeneasca de a naste copii, biruie cu prisosinta peste tot ceea ce apartine treptelor inferioare ale vietii, de unde urmeaza ca actele specifice vietii conjugale, implinite dupa o autentica demnitate umana, trebuie sa fie ele insele inconjurate de un mare respect”. Facand o concesie subiectivismului conjugal, teologii romano-catolici raman in cautarea unor criterii obiective care sa determine in constiinta sotilor numarul copiilor pe care il accepta, dar pe care pana in prezent nu le-au gasit.

(…)

Nu putem incheia acest capitol, in care am incercat sa dicernem elementele pozitive de cele negative, din morala apuseana, fara sa facem unele precizari de rigoare, cu consecinte practice immediate. In raport cu distinctia pe care aceasta morala o face intre o “planificare familiala naturala” si o “planificare familiala artificiala”, acceptand ca licita pe prima si respingand ca ilicita pe a doua, suntem obligati sa observam un refugiu al acestei gandiri la o cazuistica a mijloacelor contraceptive, care triseaza litera doctrinei oficiale. La drept vorbind, de vreme ce se admite metoda contraceptiva a calculului lunar (Ogino-Knaus), hotarul dintre firesc si nefiresc, natural si artificial, respectiv licit si ilicit, devine greu de precizat, cu totul imprecis si aleatoriu. Pe de-o parte, actele “prezervate” prin calcularea zilelor, printr-un mijloc mecanic, ca si printr-o continenta voita, dar calculata, sunt in fond acte nefiresti. Pe de alta parte, intentia de a impiedica nasterea este una si aceeasi, atat pentru mijloacele naturale cat si pentru cele artificiale. Asadar, problema nu este cea a mijloacelor, ci problema este a intentiei. Pacatul se infiripa in ordinea vietii splrituale. Ca atare, se evita “fraudele contra naturii”, dar se comite frauda impotriva dreptei constiinte, prin promovarea judecatilor oferite de o constiinta stramba. Iar aceasta e mai mult decat o frauda contra naturii, este o perversiune a constiintei si o ranire a iubirii privind gravitatea acestui pacat, citim in Pravila bisericeasca de la Govora “Orice femeie care bea ierburi ca sa nu nasca copii sa nu se impartaseasca sapte ani si metanii doua sute pe zi, iar de se va intampla ei a muri, sa nu se ingroape”.

g) Combaterea canonica a practicilor “anticonceptionale”, cu efecte contragestive. De incalcarea planului divin al nasterii de prunci tine un intreg cortegiu de nelegiuiri, o serie de actiuni si fapte pe care le-am putea imparti, revenind succint asupra lor, in trei mari categorii de pacate: onanismul conjugal (frauda conjugala), tehnica asa-zisa “contraceptiva” (practicile folosirii produselor farmaceutice, din care face parte mai ales “pilula” ca si al altor tertipuri de ordin mecanic si chirurgical) si avortul provocat (pruncuciderca). In ce priveste onanismul conjugal, raspandit ca un sistem generalizat in numeroase medii sociale, este pacatul ce se datoreaza mentalitatii actuale anticonceptionale si proavortioniste. Dupa precizarile pe care le-am facut mai sus, sotii in casatorie au ajuns sa considere pIacerea fizica, vinovata ca atare drept scop al legaturilor conjugale. Acest scop ar fi, chipurile, in masura sa legitimeze orice manevra in stare sa impiedice transmiterea vietii. Pe Onan, insa, care a savarsit acest pacat, ne spune Sfanta Scriptura a Vechiului Testament, Dumnezeu l-a pedepsit cu moartea (cf. Gen XXXVIII, 10). In Legea Noua, Sfantul Apostol Pavel scrie: “Nu va amagiti… malahienii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu “(1 Cor. IX, 10). Introducerea mijloacelor artificiale de restrictie in calea fecunditatii, cum sunt acelea a utilizarii produselor farmaceutice, mai ales a “pilulei”, ca si a tehnicilor mecanice si chirurgicale, constituie si acestea o practica interzise de canoane. Luarea unor substante chimice sau produse biologice, in speta hormonale, in mod preventiv, ar putea fi considerata dupa maniera de utilizare, ca si dupa intentie, nu doar un pacat asemanator fraudei sau onaniei conjugale, ci de-a dreptul pacat de pruncucidere. Substantele si tehnicile mecanice contraceptive sunt in realitate, dupa efectele lor, mai mult contragestive, decat contraceptive, dupa cum vom vedea, analizand un fenomen proavortiv al vietii contemporane in orice caz, o anumita nesiguranta in distrugerea celulelor germinative, care ar putea fi mai mult, adica nimicirea unui embrion format, facea ca acest pacat sa fie trecut, inca dintr-o perioada mult anterioara vremii noastre, in randul pacatelor de ucidere. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 2, se pronunta astfel: “Cei care iau medicamente preventive sunt ucigasi si ei ca si cele care primesc otravuri ucigatoare de feti (embrioni)”. In zilele noastre, insa, actiunea contragestiva hormonala (pilula) creeaza un fenomen pe care nu l-a mai cunoscut istoria, iar acesta se cuvine sa fie analizat si inregistrat in toata gravitatea lui. E vorba despre viata intrauterina a copilului, descoperita in zilele noastre, prin metode tehnico-stiintifice superioare, dar in acelasi timp expusa celor mai mari primejdii, tot datorita descoperirilor in cauza.

Extras din cartea “Adevarul si frumusetea casatoriei”, de Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan``

vineri, 7 ianuarie 2011

,,numai prin iubire``






„Adevăr zic vouă: Nu s-a ridicat
dintre cei născuţi din femei ­
unul mai ma­re decât Ioan Botezătorul”
(Matei 11, 11)

„Pocăiţi-vă”, zice, „că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu”. Prin aceasta se înţelege că împărăţia atât de dorită de poporul ales nu se va cuceri nici cu sabia, nici cu puterea aurului, nici prin alte mijloace de acest fel. Această împărăţie era o Împărăţie a Duhului, în care poţi pătrunde şi în care poţi să trăieşti numai prin iubire.





La Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

„Adevăr zic vouă: Nu s-a ridicat
dintre cei născuţi din femei ­
unul mai ma­re decât Ioan Botezătorul”
(Matei 11, 11)

Ieri [6 ianuarie] am prăznuit luminata zi în care Domnul a primit botezul de la Înaintemergătorul Ioan, în apele Iordanului. Am sărbătorit clipa în care Fiul lui Dumnezeu Şi-a început lucrarea Sa de mântuire a lumii. Dumnezeu a rânduit însă ca în această slăvită zi să se săvârşească o minunată slujbă: cea a Sfântului Ioan Botezătorul.
Şirul lung al Proorocilor, care prin puterea Duhului au văzut mai înainte pe Domnul, trebuia să se încheie cu cel mai mare dintre Prooroci, care să nu-L mai propovăduiască numai vizionar, ca ei, ci să-L arate cu mâna întinsă, grăind: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). El răsare ca un luceafăr ca să vestească celor din întuneric pe Soarele Dreptăţii şi să propovăd­uiască mântui­rea tuturor oamenilor. Spre deosebire de oricare alt Prooroc, Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel prin care s-a împlinit pro­feţia: „Iată eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta” (Matei 3, 1).
Vlăstar al bătrâneţii şi al minunii, trăieşte în pustiu, îmbrăcat în haină din păr de cămilă şi încins cu brâu de curea, cu faţa suptă din pricina postirilor îndelungate şi a asprimii vieţii: se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatecă. Cu chipul plin de umilinţă, de duioşie, dar şi de tărie şi sfinte dorinţi, cu privire pătrunzătoare, el trece în ochii celor pe care-i boteza drept cea din urmă nădejde a unui neam prăbuşit în deznădejde. Sfântul Ioan botează pe malurile Iordanului, chemând la pocăinţă şi vestind Împărăţia lui Dumnezeu.
Cu sufletul arzând de dorinţa Împărăţiei Cerurilor, Sfântul Ioan, Proorocul Focului, vede pe Mesia, Care a sosit în lume ca să taie pomul ce nu face roadă şi să-l arunce în foc, să vânture grâul pe arie, iar paiele şi pleava să le ardă. În scurta sa cuvântare, el cuprinde întreaga învăţă­tură pe care Domnul şi Apostolii Săi aveau să o predea după Dânsul. Câmpul de apostolat al Sfântului Ioan Bote­zătorul? Nu satele, nu oraşele, ci pus­tiul în care s-a sălăşluit şi în care a trăit nu pentru sine, ci pentru Mesia pe Care-L vestea. Sfântul Ioan purta în sine toată sfinţenia câtă putea cuprinde o fiinţă pământească, de aceea Bise­rica l-a numit „Înger în trup”, iar în sfintele icoane este adeseori zugrăvit cu aripi îngereşti.

Ioan, Îngerul Pustiei

„Pocăiţi-vă”, zice, „că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu”. Prin aceasta se înţelege că împărăţia atât de dorită de poporul ales nu se va cuceri nici cu sabia, nici cu puterea aurului, nici prin alte mijloace de acest fel. Această împărăţie era o Împărăţie a Duhului, în care poţi pătrunde şi în care poţi să trăieşti numai prin iubire. Pregătind calea Domnului, Bote­zăto­rul aminteşte vestirea Proorocului care zice că „orice prăpastie se va umple, munţii şi dealurile se vor pogorî, căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele cu anevoie de umblat, drumuri netede... şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Isaia 40, 4-5). Aceste cuvinte vestesc ivirea omului celui nou, a omului îndreptat, pocăit, pe care teama îl în­josise până atunci, dar pe care nădejdea, acum, îl înălţă; pe care mândria îl cobora, iar de acum smerenia îl ridică. El îndeamnă la curăţirea desăvârşită a gân­du­rilor, la îndulcirea oricărei asprimi, astfel ca să bi­ru­iască bunătatea şi dragostea.
Căldura şi sinceritatea cu care vorbea Sfântul Ioan Botezătorul, dar mai ales viaţa sa îngerească atrăgeau mulţimea de pe toate treptele sociale. Cărturarilor şi fariseilor, care răstălmăceau Le­gea şi tăgăduiau prin viaţa lor ceea ce spuneau al­tora prin cuvânt, Sfântul Ioan li se adresează ne­cru­ţător: „Neam de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi dinaintea mâniei care vine? Faceţi roade vrednice de pocăinţă!” (Matei 3, 7-8). Cuvintele lui sunt aspre pentru că el era încredinţat de nesinceritatea acestor oameni: Dum­nezeu s-a mâniat pe voi, le zicea el. Nu vă mândriţi că sunteţi mari, pentru că orice mărire fără harul lui Dumnezeu este spre osânda voastră. Dar dacă veţi face pocăinţă sinceră, Îl veţi putea îmblânzi. Mai marilor poporului, de multe ori des­frâ­naţi şi păcătoşi, el le vorbea cu îndrăzneala şi asprimea necruţă­toa­re a vechilor Prooroci. Când grăia poporului, care era mai mult ră­tă­cit decât vinovat, glasul său devenea cald şi prie­tenos: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are nici una şi tot aşa să facă şi cel ce are ce mânca”. În câteva cuvinte, el rezumă toată Evanghelia care cuprinde dragostea şi dreptatea.
Printre roadele adevăratei pocăinţe, Sfântul Ioan pune în primul rând milostenia. Dumnezeu va recunoaşte în dărnicia noastră sinceritatea căinţei noastre. O inimă îndreptată nu este ea semnul unei voinţe care a devenit dreaptă? De asemenea, dreptatea se cuvine a fi de toţi oamenii la fel respectată. Poporul, soldaţii, mese­ria­şii se adresează la rândul lor Înaintemergătorului: Ce vom face?... Fiţi drepţi, le răspundea Ioan, pe nimeni să nu asupriţi, să nu năpăstuiţi pe nimeni şi să vă mulţumiţi cu ceea ce vi se cuvine! Purtaţi-vă cinstit în munca voastră! Tuturor, mari şi mici, bogaţi şi săraci, cărtu­rari şi necărturari, le recomandă pocăinţa, adică să se întoarcă de la întuneric la lumină. La întrebarea pe care i-o puneau unii, dacă trebuie să-şi schimbe slujba lor, Ioan le răspundea să rămâ­nă în ceea ce erau, dar să-şi îndrepte viaţa, părăsind abaterile morale din sufletele lor, arătându-le astfel calea Celui ce trebuia să vină să mântuiască pe toţi oamenii, fără a ţine seamă de ocupaţia lor.
Iată Evanghelia, iată pe omul creştin, iată noua societate creştină care apare la orizont! În cuvântul Sfântului Ioan se simţea tresă­ri­rea unei lumi noi, care se naşte acum: lumea adevă­rului şi a iubirii. Predica sa a exercitat o influenţă covârşitoare şi binefăcătoare asupra ascultătorilor săi, după cum ne grăiesc Sfinţii Evanghelişti. „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului”. Glas de foc, glas profetic cu mare putere de convingere, care vesteşte pe Mesia, Izbă­vitorul lumii. Sfântul Ioan a mustrat, a sfătuit, a mângâiat şi a botezat cu apă – botezul pocăinţei – pentru a pregăti omenirea să poată primi botezul cu apă şi cu focul Duhului Sfânt, botezul creştin.

Botezul Domnului

Pentru ascultătorii săi, Ioan trecea drept un mare Prooroc şi-şi dădeau seama de puternica lui personalitate, dar cum nu erau pe deplin lămuriţi, îi puneau întrebarea: „Tu eşti Hristos?”. Drept răs­puns, Ioan s-a coborât pe sine, luând chipul celui mai umil dintre muritori, pentru a arăta cât de sus este Acela de Care vorbeşte. El se considera cu atât mai mic cu cât se afla în directă legătură cu Cel întru adevăr Mare. Distanţa dintre Ioan şi Hristos este aceeaşi dintre fiul omului şi Fiul lui Dumnezeu: „Eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţă­mintelor Lui”, zicea Sfântul Ioan. Şi cu toate acestea, om mai mare ca Ioan Bote­zătorul nu s-a aflat pe pământ.
Dacă încercăm să analizăm câteva momente din viaţa Sfântului Ioan, ne vom da seama cât ade­văr se cuprinde în declaraţia solemnă pe care Mântuitorul o face cărturarilor despre Sfântul Ioan: „Adevăr vă grăiesc vouă: Nu s-a ridicat dintre cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 11). Iată temeiul mărturisirii lui Hristos: naşterea minunată a Sfântului Ioan a fost anunţată preotului Zaharia de acelaşi înger Gavriil care a vestit Sfintei Fecioare că va naşte de la Duhul Sfânt. Când Fecioara Maria a vizitat-o pe Sfânta Elisabeta, care avea în pântece pe Sfântul Ioan, acesta, fiind plin de Duhul Sfânt, a săltat de bucurie în pântecele mamei sale. Oare nu Sfântul Ioan Botezătorul a văzut Prea Sfânta Treime la botezul Domnului: pe Tatăl, auzindu-I glasul, pe Duhul Sfânt în chip de po­rumbel, iar pe Fiul în apele Iordanului? Cine dintre muritori a atins vreodată creş­tetul Stăpânului ca Sfântul Ioan, când L-a botezat pe Domnul? El este cel ce pentru prima dată Îl numeşte pe Mântuitorul „Mielul lui Dumnezeu”, epitet atât de plăcut, pe care Biserica l-a primit şi-l rosteşte mereu la slujbele bisericeşti…
Nu ne mai trebuie alte mărturii. Ne aflăm în faţa celui fără asemănare dintre oameni. Suflet măreţ, voinţă de fier, fără prihană, generos, neîn­fri­cat, gata de jertfă şi cu darul proorociei fără seamăn. Suntem fericiţi că ne-am învrednicit să împle­tim astăzi rugăciuni de laudă şi mulţumire celui ce ne-a gătit calea către Hristos. A fost de ajuns să rostească numai câteva cuvinte în legătură cu persoana lui Hristos, pentru ca omenirea să-i acorde cinstire veşnică. De două mii de ani, firile cele mai alese ale omenirii, minţile cele mai înalte, inimile cele mai no­bile, geniile cele mai mari repetă cu evlavie cuvin­tele lui Ioan Botezătorul: marii gânditori şi minţile creatoare din toate domeniile nu se socotesc vrednice „să dezlege cu­rea­ua încălţămintelor” lui Iisus Hristos. De aceea, să ne unim într-un gând şi într-o simţire şi să-i aducem cu toată curăţenia inimii prinos de admiraţie şi recunoştinţă Sfântului Ioan Botezătorul. Să urmăm pilda vieţii lui minunate de cum­pătare, de smerenie, de sfinţenie şi să-i cântăm imn de laudă din adâncul sufletului nostru: „Bucură-te, Sfinte Ioane, Înaintemergătorule al Domnului!”. Amin!

Arhim. Grigorie BĂBUŞ


http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/01/o-predica-parintelui-grigorie-babus.html
Părintele Arhimandrit Grigorie Băbuş (1915-2008)

marți, 4 ianuarie 2011

Unde e iubirea mea ?


,,Unde e iubirea mea?``
Si George a prins-o de mana pe Daniela lui intinsa pe targa aceea pe care boala a adus-o pentru a doua oara in ultimele doua luni in sectia de neurochirurgie .
Avea tuburi si furtunele peste tot, in maini, in nas si in gura.
A cautat din ochi imprejur , era putin trezita din anestezie si a intrebat ,,Unde e iubirea mea?``
George nu cunoscuse pana atunci rugaciunea, dar lacrimile lui la icoana Maicii Domnului i-au adus-o inapoi vie , cautandu-l.

A dormit apoi nopti la rand la picioarele ei, desi uneori se mai elibera cate un pat pentru cateva ore .
Intr-o zi cand ea primise voie sa coboare din pat si sa faca doi trei pasi, i-am vazut zambind ca doi copii care gaseau de joaca.
Ea plapanda, de doar 25 de ani cu doi copii acasa, copiii lor, el zvelt si razand copilareste , privindu-i ochii ei blanzi, mari, tulburati de la medicamente si chipul ei rasarind luminos din bandajul care-i acoperea capul.
Isi aminteau fiecare clipa de cand s-au intalnit , si dimineata cand dupa prima lor noapte petrecuta impreuna,cand afara ningea si noaptea asternuse haine noi de zapada pufoasa.
...
Acum sunt acasa.
Refacerea nu e usoara.
Ea are dureri care nu se mai termina.El, cel puternic, sta cu teama ca s-ar putea intoarce pentru a treia oara pentru o interventie chirurgicala in aceeiasi sectie de neurochirurgie.
Nadajduiesc sa se intoarca doar pentru a afla vesti bune!
Banii abea le ajung pentru cei mici, ca doar de cand ea e bolnava el numai langa ea sta.
Nici nu s-ar putea altfel.

Ziua de nastere a fetitei si ziua numelui i-a prins in spital.
Lăcrima George, promitându-si siesi ca o sa-i faca tati un tort cand or ajunge ei acasa.
Au stat copilasii cand pe la o sora de-a lui George, cand pe la o verisoara.
Rugati-va pentru ei din toata inima voastra!
Faceti o cruce mare in fata icoanei Maicii Domnului si a Sfantului Nicolae si a oricarei icoane ortodoxe sau trimiteti gandul vostru bun Domnului.
Toate simtirile din inima noastra le vede Dumnezeu, se bucura mai ales de cele tainice.
Rugaciunile tainice sunt si ele milostenie.
Si intotdeauna ceea ce daruiesti iti intoarce Dumnezeu prin caile numai de El stiute si nu dupa judecatile noastre.
La fel cum suntem invatati ca atunci cand ajutam pe cineva sa nu stie dreapta ce face stanga.
Sa nici nu se stie de la cine vine ajutorul...pentru ca omul care primeste , cel in nevoie, sa multumeasca doar Bunului Dumnezeu, nu oamenilor, care oricand pot cadea in ispita mandriei, a slavei desarte, a laudei.
Fiti binecuvantati si acoperiti de Sfant Acoperamantul Maicii Domnului!


,,Iubiţilor, să trăim spiritual această taină, această bucurie, peste toate necazurile. De atâtea ori ne aflăm în faţa unui om îndurerat de un chin greu - în familie, în persoana lui - dar un singur cuvânt şi o singură scânteiere de har deodată îi schimbă durerea şi trăieşte în clipa aceea o deschidere a cerului în inima lui.``


http://www.ziuaveche.ro/societate/cultura/9197-predica-parintelui-galeriu-stapanul-la-botez-merge-sa-ridice-firea-omeneasca.html


Predica Părintelui Galeriu: “Stăpânul, la Botez, merge să ridice firea omenească”
Miercuri, 05 Ianuarie 2011 12:27 A.P. 0 Comentarii
Email Imprimare

Botezul-DomnuluiÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini în cea sfântă Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Pentru această sfântă zi - a Botezului - primească dragostea dumneavoastră un mic cuvânt, pentru că urmează şi slujba cea mare a sfinţirii celei mari a apelor. Dar un cuvânt smerit, de înţeles al praznicului de astăzi, aşa cum ni-l luminează dumnezeiasca Evanghelie pe care am ascultat-o şi o împărtăşim din nou: "În vremea aceea - zice dumnezeiescul Evanghelist Marcu, ucenic al Sfântului Apostol Petru care era de faţă când s-a petrecut acest fapt dumnezeiesc - a venit Iisus din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de la Ioan. Şi îndată (în aceeaşi clipă) ieşind din apă, a văzut Ioan cerurile deschise şi Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-Se peste Dânsul. Şi glas s-a auzit din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine bine am voit"(Marcu 1, 9-11).

Să luăm aminte cum a zis Părintele ceresc lui Iisus, vorbind cu El: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine bine am voit". Doamne, ce vrea să ne spună nouă acest cuvânt unic (asemenea tuturor cuvintelor Sfintei Evanghelii şi Scripturii)? Când din taina tainelor cerului Părintele ceresc Îi spune Lui Iisus: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit", simţim oarecum o mustrare noi, oamenii, pentru că nu am fost vrednici să ne spună nouă, fiecăruia dintre noi: Tu sau voi sunteţi fiii mei cei iubiţi. Deşi psalmistul rostise tot din graiul Părintelui ceresc: "Eu am zis: Voi dumnezei sunteţi, şi toţi fii ai Celui Preaînalt".

Dar în acelaşi timp tot psalmistul, inspirat, încredinţează mai înainte, în Psalmul 2 chiar, un cuvânt care se îngemănează tainic cu acesta din ziua botezului: "Zis-a Domnul (adică Parintele ceresc) Domnului meu (Fiului lui Dumnezeu, Care e Domnul nostru): Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut". Acest cuvânt e din veşnicie, mai înainte de veac. Celui care acum a venit la Iordan, Căruia Îi rosteşte Tatăl: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit", Îi rostise din veşnicie. "Tu eşti Fiul Meu. Eu astăzi Te-am născut". Deci naşterea din veci. O legătură revelatoare, iubiţilor, descoperitoare de înţeles. Acelaşi, Tatăl, Căruia noi Îi spunem Tatăl nostru (pentru că Fiul Lui ne-a învăţat) dă cele două mărturii: una în veşnicie: “Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut" (adică în veşnicie, veşnicule Fiu al Meu. Căci Eu Tată fiind, din veci sunt Tată şi din veci am Fiu, pe Tine, Veşnicul Meu Fiu)(Ps. 2); şi a doua mărturie: acum, la botez, când Iisus a venit la Ioan.

Ioan boteza mulţimile, care îşi recunoşteau păcatele... Păcatul a însemnat despărţirea de Dumnezeu, care, la rândul ei, a însemnat despărţirea de însăşi menirea noastră. De aceea a zis un profet - un cuvânt de la Dumnezeu: "Nu pe Mine M-aţi părăsit, ci pe voi înşivă". Te cutremuri, şi ar trebui fiecare să se gândească la acest fapt: Când Îl părăseşti pe Dumnezeu te părăseşti pe tine însuţi; adică menirea ta, taina ta, rostul tău în faţa lui Dumnezeu şi în faţa creaţiei întregi. Şi atunci, în această conştiinţă a părăsirii, veneau oameni credincioşi (în felul lor: ai Vechiului Testament, ai Legii, ai Profeţilor) din vremea aceea şi prozeliţi ai căinţei, din alte neamuri.
Mergeau la Ioan, care îi boteza cu botezul pocăinţei, aşa cum am arătat duminica trecută. Iisus a venit şi El la botezul lui Ioan. De ce a venit? Ioan, care primise - de la Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt, tot prin Iisus - taina venirii Fiului lui Dumnezeu, taina lui Hristos, când Îl vede, tremură în faţa Lui: "Eu trebuie să fiu botezat de Tine. Tu vii la mine?". Şi Iisus îi răspunde: "Lasă acum. Aşa se cuvine, să plinim toată dreptatea". Adică toată rânduiala Vechiului Testament, care pregătise lumea pentru Hristos: Legea şi poruncile; iar la porunci intra şi spălarea aceasta, a botezului cu apă, botez ritual. În vremea aceea era şi o comunitate monahală - a esenienilor - care, de asemeni, avea în rânduială acest botez al curăţirii. Şi la celelalte popoare erau spălări rituale: taina apei care spăla, şi simbolul ei, cînd trăieşti mai adânc, ştiind că adâncul din tine (şi la orice făptură în proiectul ei) e spiritual. Rădăcina oricărei existenţe e spirituală. Stă la temelia ei un proiect, un plan, o idee de la Creator. Deci erau aceste spălări rituale tot sub numele de botez.

Atunci, Iisus şi El implineşte această rânduială a Vechiului Testament şi a întregii lumi vechi; pentru că El nu a venit să strice Legea ci s-o plinească (adica să o ducă la plinătate); să plinească Vechiul Testament, care se încheie aici; cum va spune Mântuitorul mai pe urmă (după Sfântul Luca): "Legea şi proorocii au fost până la Ioan", iar de acum înainte se vesteşte Evanghelia. Atunci Ioan a primit, cu smerenie, în faţa Stăpânului. Iisus n-a avut păcat de mărturisit, dar a primit actul simbolic, anume Şi-a plecat capul în apa Iordanului (aşa cum Işi va pleca făptura lui umană pe cruce şi de pe cruce în mormânt, şi va iesi la Înviere), dezvăluind încă de aici, simbolic, taina înecării păcatului şi Învierii. Atunci, spune Scriptura "îndată ieşind (care arată că nu a urmat mărturia păcatelor pentru că era Cel fără de păcat), cerul s-a deschis (El a deschis cerul) şi Duhul Sfânt a coborât peste El în chip de porumbel şi glasul Părintelui ceresc s-a auzit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit..." Sfântul Marcu (ucenic al Sfântului Petru) spune: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit. Întru Tine am binevoit” (aşa cum rostise din veşnicie: "Tu eşti Fiul Meu. Eu astăzi Te-am născut" aşa şi acum, într-o a doua naştere). Şi întru Tine să fie toţi chemaţi, toţi pentru care am spus prin gura psalmistului: Voi dumnezei sunteţi, fii ai Celui preaînalt. De aceea Te-am trimis în lume, Fiul Meu: Mergi şi-Ţi mântuieşte fraţii! Întru Tine am binevoit (e toată bunăvoirea Mea). Făptura întreagă este operă a voinţei lui Dumnezeu; a bunei voiri a Părintelui ceresc, prin lucrarea Fiului şi în unitatea, în comuniunea, în sânul Duhului Sfânt Care ne strânge pe toţi. El este arzând în noi dorul după Fiul; aşa cum a coborât în chipul porumbelului peste Fiul, acum, la botez.

Şi... cum tâlcuiam, cu darul lui Dumnezeu, Iisus S-a botezat, dar nu pentru păcat; căci nu avea păcate. Iar a doua zi după botez, când Iisus a venit la Iordan, Ioan a arătat către Iisus şi le-a spus ucenicilor: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii". Şi zic Părinţii (Sf. Ioan Gură de Aur): Ce a vrut să însemne acest cuvânt? Pe de o parte: L-a descoperit pe Iisus - Mielul; iar mielul e simbol al jertfei, care, la rândul ei, e puterea care înfrânge păcatul. Şi, mai adânc, jertfa nu e legată numai de păcat; e legată de taina creaţiei. Orice creaţie poartă în ea taina jertfei. Şi o spun cu gând curat - de la Dumnezeu, nu de la mine - că aşa trebuie să trăiască omul, în orice act al lui, ca o stare de jertfă. Şi dacă ar trăi această conştiinţă de jertfă în actul cel mai intim, din care se odrăsleşte un copil în lume, dacă ai trăi conştiinţa jertfei, că dăruieşti ce ai curat în tine şi sfânt, în conştiinţa unui act creator, dumnezeiesc, nu s-ar mai naşte handicapaţi şi bolnavi mintal, violenţi şi criminali, ci s-ar naşte - cum avem atâtea cazuri - oameni drepţi, curaţi, cuminţi, savanţi, înţelepţi şi sfinţi. Jertfa e taina tainelor actului creator. De aceea a zis Ioan: "Iată Mielul Cel ce ridică păcatul lumii", ca să le arate celor de faţă: Iisus, Care a venit la botez, nu e asemenea vouă, care veniţi să vă strigaţi păcatele; El a venit pentru păcatul vostru; pentru că El e Mielul, Cel ce ridică păcatul vostru. Prin însăşi întruparea şi naşterea Lui de la Duhul Sfânt şi din Fecioara a început ridicarea păcatului.

Şi auziţi ce a spus Tatăl despre Iisus, Care S-a botezat acum: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". Tu eşti Icoana, modelul tuturor celorlalţi; care dacă vor veni la Tine când Tu îi vei chema şi le vei zice: "Veniţi la Mine toţi cei împovăraţi şi osteniţi, şi Eu vă voi odihni pe voi", şi vor răspunde la sfinţenia Ta, la jertfa Ta, atunci voi spune şi despre ei : Prin Tine şi ei sunt fiii Mei. Voi întări cuvântul psalmistului: Eu am zis (am grăit din veci şi în timp): Voi dumnezei sunteţi, fii ai Celui Preaînalt, chemaţi să descoperiţi în voi chipul Fiului Meu.

Botezul-DomnuluiŞi atunci, Iisus a intrat în apele Iordanului ca un miel, prefigurând jertfa de pe cruce, moartea şi învierea, intrând în apele Iordanului şi sfinţindu-le... Cum ne vom ruga acum noi la această mare sfinţire: "Să se sfinţească apa aceasta cu puterea, cu lucrarea, cu pogorârea Duhului Sfânt, să se pogoare spre apa aceasta lucrarea curăţitoare a Treimii, să i se dăruiască harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului!" Şi noi auzim acum ca atunci la Iordan şi vedem în duh Treimea Sfântă: Fiul Care era în apele Iordanului, Duhul Sfânt coborând, în chipul porumbelului (văzându-L deci), "ca un porumbel", şi glasul Părintelui ceresc auzindu-l; deci auzind şi văzând (aşa cum la Horeb Moisi a şi auzit cuvânt, dar a şi văzut - rugul care ardea dar nu se mistuia, rămânea verde, viu în Dumnezeul Cel viu) - cele două simţuri, care înduhovnicite se înalţă, se transfigurează. De aceea rugăciunea cea mare, adresată Sfintei Treimi, începe: “Treime mai presus de fire, Preabună, Preadumnezeiască...". Şi adresându-se Mântuitorului: "Te-am văzut prunc în iesle întru naştere, iar acum desăvârşit bărbat Te vedem , Dumnezeul nostru din Cel desăvârşit (Părintele ceresc). Astăzi Proorocul, Înaintemergătorul, se apropie de Stăpânul; cu frică stă înaintea Lui.

Apele Iordanului se prefac în vindecări; toată făptura se adapă cu curgeri tainice. (De aceea se numeşte aghiasma mare). Toate apele se sfinţesc astăzi din taina coborârii în apele Iordanului a Fiului lui Dumnezeu (Care, am văzut, nu să-Şi spele păcatele a venit, ci să ridice păcatul lumii, sfinţind apa; şi sfinţind casele, pe care le-am văzut zilele astea când am mers, stropind şi sfinţind, atât de luminoase, atât de curate, parcă le simţeam înnoite... şi simţeam taina aceasta pe care numai Dumnezeu o poate face: a înnoirii inimilor şi a feţelor tuturor care au primit cu atâta bucurie şi nădejde sfinţirea). Azi păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului. Astăzi raiul s-a deschis oamenilor, Soarele dreptăţii ne luminează, azi ne-am uşurat de plânsul celui vechi, al lui Adam. Ne-am izbăvit de întuneric şi adunarea cea sfântă şi mult vestită a ortodocşilor se bucură. Stăpânul, la Botez merge să ridice firea omenească la înălţime. Cel neplecat Se pleacă robului ca să ne slobozească pe noi din robie. Împărăţia cerurilor am dobândit, Împărăţia Domnului nu va avea sfârşit, pământul şi marea şi-au împărţit bucuria lumii şi lumea de veselie s-a umplut.

Iubiţilor, să trăim spiritual această taină, această bucurie, peste toate necazurile. De atâtea ori ne aflăm în faţa unui om îndurerat de un chin greu - în familie, în persoana lui - dar un singur cuvânt şi o singură scânteiere de har deodată îi schimbă durerea şi trăieşte în clipa aceea o deschidere a cerului în inima lui. Şi poţi să uiţi atunci durerea şi poţi să arunci, să îneci toată durerea de până atunci şi măcar pentru o clipă să trăieşti arvuna aceasta a bucuriei cereşti; cu care poţi să birui pe urmă necazurile şi durerile; din acea clipă în care te-ai împărtăşit de un strop de apă sfinţită, de un cuvânt dumnezeiesc al Evangheliei, de Trupul şi Sângele dumnezeiesc. Şi simţi că ai primit o arvună a învierii; a învierii pentru viaţa de aici şi pentru viaţa cealaltă. Dar biruind şi începând de aici, cu această credinţă şi nădejde şi putere harică pui noi şi mereu noi începuturi vieţii şi noi biruiri. Prin Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită (Care S-a arătat la Iordan); pentru care ne rugăm şi noi să ne ţină nedespărţiţi în credinţă, în adevăr, în iubire, în lumină şi în bucurie divină şi inimă senină. Cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Amin.

Părintele Constantin Galeriu


Citeşte mai mult pe www.ziuaveche.ro















duminică, 2 ianuarie 2011

Dobandirea Duhului Sfant













,,Bucuria mea``...cuvintele cu care ii intampina pe toti oamenii (chiar si pe cei cu ganduri rele) Sfantul Serafim de Sarov, acela care timp de 1000 de zile nu s-a ricicat de pe lespede rugandu-se neintrerupt.
Asa i-a intampinat sfantul chiar si pe cei care l-au batut ...,,bucuria mea``...nu ti-ar placea sa te primeasca oricine asa?





http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/01/sfantul-serafim-de-sarov-despre.html

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare