
Prin fereastra deschisa ploaia isi trecea poalele fosnitoare brodate cu boabe de apa-diamant mici ca niste soapte.
Corpurile alunecau unul pe langa altul, ca doua frunze de matase.Pana si caldura din pielea lor era un cantec.Fiecare fir de par din pletele ei lungi de Cosanzeana isi cauta perechea printre firele de par scurt barbatesc , rebel, tandru... un adevarat balet cu Mikhail Baryshnikov.
Aceasta femeie frumoasa ,
poezie a barbatului indragostit,
aceasta ploaie soptita si deasa,
aceasta fereastra deschisa
prin care tu, barbat
sa privesti catre infinit....
Femeia e ca o fereastra deschisa.
Ploaia bate in geam, o aude in inima ei,
barbatul deschide fereastra , si asculta inima femei udata de ploaie.
E soare, e ploaie, e geamul prin care privesti.
E destula oglinda, sa te privesti si sa te vezi cat poftesti!
Sunt femei , sunt barbati.
Sunt geamuri sparte, sunt ploi , sunt barbati care n-au pus niciodata un geam la loc nici dupa ce chiar ei l-au spart , sunt barbati care iubesc ploaia si soarele , dar nu si geamurile sparte, sunt si barbati si femei care nu-si gasesc locul, rostul, piatra , geamul, inima , fereastra, ploaia, soarele.
Ca daca si-ar gasi soarele, orice barbat , dupa ploaie s-ar insura.
Si orice femeie dupa ploaie , dupa ce el i-ar asculta inima de o parte si de alta a geamului, s-ar deschide, da, s-ar deschide ca o fereastra, asa cum se intampla la fiece casa la aparitia soarelui.
Ei se iubeau nevinovati.
Fereastra era deschisa si ploaia trecea prin dreptul ei cu poalele fosnitoare, brodate cu boabe de apa-diamant, mici cat niste soapte.
Prin pielea calda , la acordate printr-un ,,la`` poalelor fosnitoare ale ploii razbatea un cantec din frunze de matase.
Aceasta e povestea scurta despre un balerin care iubea o balerina.
Si pentru ca el zarise prin boabele de apa diamant din ochii ei o raza de soare...s-a si insurat imediat!
p.s. Ea mai avea cateva geamuri sparte la mansarda, pentru asta vazuse el ploaia de la fereastra in ochii ei!
De-or trece anii
de Mihai Eminescu
De-or trece anii cum trecura,
Ea tot mai mult imi va place,
Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".
M-a fermecat cu vreo scinteie
Din clipa-n care ne vazum ?
Desi nu e decit femeie,
E totusi altfel, "nu stiu cum".
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tace;
Dac-al ei glas e armonie,
E si-n tacere-i "nu stiu ce".
Astfel robit de-aceeasi jale
Petrec mereu acelasi drum...
In taina farmecelor sale
E-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum".
4 comentarii:
Tra lala ... şi cele două fete s-au transformat în cerculeţe de sticlă... De ce oare?
:)@Marcel Eremia ...,,cerculete de sticla`` este o fereastra , cum se poate deschide ea ....habar nu am, cerculet cu cerculet sau incerculet.Si cum spuneam o femeie poate fi uneori ca o fereastra ...azi cred altceva despre femei:)
Cata dreptate ai,Daniela! Da, 'Femeia este ca o fereastra deschisa' care asteapta sa intre Soarele... :) Intreaga poveste este splendida precum si poezia lui Eminescu...
@Anima multumesc:)femina-blondina-briliantina!
Trimiteți un comentariu