Translate

sâmbătă, 27 martie 2010

,,A iubi inseamna a indrazni sa te asemeni cu Dumnezeu, dupa har`` Arhim.Arsenie Papacioc


Este o expresie intalnita mai des ori mai rar , n-as spune ca functie de varsta, ci functie de patimi: ,,Imi vine sa mor`` sau ,,m-ai omorat``.

Cu fiecare suparare, tristete,patima , neiubire, mai murim putin sau omoram pe cineva de langa noi.Zice Bunul Dumnezeu ,, Sa nu ucizi``.Daca mananc mult , multa greutate ii aduc organismului, plus ma apuca si lenea, ca dupa o masa copioasa creierul se concentreaza pe digestie... nu ne simtim bine, coincide si cu ce numeste Bunul Dumnezeu , greseala , pacat.Cand o greseala se repeta atat de mult incat devine patima, ea are nevoie ca sa fie marturisita la Sfanta Spovedanie.Greseala=pacatul vine cu mintea , cu gandul sau cu trupul.Mancam uneori fara sa ne fie foame, uneori acoperim o depresie cu aceasta foame nestapanita,incredibil sau nu, aceasta neputinta de a ne stapani , de-o marturisim preotului, ea poate fi diminuata si in plus , ne amintim si de unde ni se trage.

Mancam pentru a trai, nu traim pentru a manca.

La fel e si cu bautul vinului.In multe carti, reviste si ziare cu sfaturi care mai de care mai nemedicale, ni se spune ca putem bea zilnic o masura de vin .

Asa incepe dependenta.Si vom pofti la inca doua degete in plus, ce-o sa fie?Asadar , vinul se bea doar in zilele cand nu e post si in acele zile cand e dezlegare la vin in posturi.

Dar pentru toate neputintele , pentru a nu ucide sufletul si trupul nostru , in bratele parintesti ne primeste Dumnezeu.Ca sa ne putem vedea neputintele si pentru a ne indrepta catre Dumnezeu, Maica Domnului se roaga pentru noi, neincetat , cu lacrimi de mama iubitoare pentru toti oamenii.

Porunca a VI-a

„Să nu ucizi!”

  • Nu cumva, cu voie sau fără de voie, te-ai făcut ucigaş?
  • Nu cumva, prin cuvintele tale, prin acuzaţiile (intrigile) tale, ai fost cauza pentru care s-a făcut altul ucigaş?
  • Nu cumva ai stârnit, ai îndemnat sau ai ajutat la o astfel de faptă?
  • Nu cumva îţi doreşti să sufere altul ori te bucuri de nenorocirea lui?
  • Nu cumva ţii vrăjmăşie, răutate, ură, către alţii şi aştepţi clipa să te răzbuni, în loc să ierţi?
  • Nu cumva nu-i ierţi pe cei care te-au nedreptăţit, sau te-au rănit sau ţi-au făcut vreun rău? Nu cumva nu ierţi pe vrăjmaşul tău şi nu ceri cu uşurinţă iertare?
  • Nu cumva i-ai îndepărtat pe săracii care îţi stăteau aproape, umilindu-i şi adresându-le cuvinte urâte?
  • Nu cumva ai facut avort sau ai dat altei femei plante ori medicamente ca să lepede pruncul sau ai acţionat prin alte mijloace pentru acelaşi scop?
  • Nu cumva ai bruscat vreo gravidă sau i-ai cauzat greutăţi de orice fel ca să piardă pruncul sau ai obligat-o să avorteze vreun copil nelegitim?
  • Nu cumva ai sfatuit pe careva să meargă la doctor pentru avort şi te-ai făcut autor moral al uciderii?
  • Nu cumva ai dat sfaturi pentru evitarea sarcinii şi ai intervenit în lucrarea vieţii aşa cum a hotărât-o Dumnezeu?
  • Nu cumva 1-ai abandonat sau 1-ai expus pericolului pe pruncul tău?
  • Să Ştii că după Marele Vasile cea care a abandonat pruncul cade sub acuzaţia de ucidere.
  • Nu cumva în mod intenţionat ai amputat vreun membru al tău sau al altuia?
  • Nu cumva eşti scandalagiu şi-i pui pe alţii să se certe, să se bată, chiar şi numai pentru a te distra?
  • Nu cumva eşti agresiv şi te mânii şi te tulburi uşor, şi-ţi place să te cerţi până şi pentru lucruri mărunte?
  • Nu cumva te-ai mâniat pe cineva şi 1-ai certat pe nedrept şi nu din dragoste?
  • Nu cumva te-ai certat cu cineva sau ai lovit pe cineva?
  • Nu cumva te-ai blestemat singur sau pe altul ai blestemat?
  • Nu cumva nu te-ai îngrijit şi ai transmis vreo boală contagioasă?
  • Nu cumva din cauza îmbuibării, a beţiei sau plăcerilor trupeşti ai provocat, ţie sau altuia, vreo boală?
  • Nu cumva eşti robit patimii fumatului şi îţi alterezi atât sănătatea ta, cât şi pe a celor din jur?
  • Nu cumva ai luat sau iei droguri (LSD, opiu, heroină, cocaină, extasy) care distrug viaţa, ucigând astfel sufletul pentru care S-a răstignit Hristos?
  • Nu cumva ai îndemnat pe alţii la consumul de droguri?
  • Nu cumva faci comerţ cu droguri, pentru un câştig uşor, ignorând că astfel te faci ucigaş al fratilor tăi?
  • Nu cumva ai luat alte substanţe aşa-zis nedăunătoare, calmante, marijuana, haşiş, întărind astfel tiranica patimă care afectează grav sănătatea trupului, pacea sufletului, dar şi starea familiei?
  • Nu cumva eşti robit groaznicei patimi a beţiei, care calcă în picioare demnitatea ta şi cinstea familiei tale, care te conduce spre moarte lentă, dar sigură?
  • Nu cumva obişnuieşti să mergi prin localuri (cârciumi, discoteci, baruri, cabarete), care constituie locuri de naştere a necuviinţei, a vieţii imorale şi materialiste, care conduc la alcoolism, la dependenţă de droguri, la goana după câştigurile uşoare şi ilegale şi la fapte care degradează personalitatea şi provoacă lenea?

Despre ispite

Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci cu ele (Sf. Marcu Ascetul).

Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te impotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic (Sf. Marcu Ascetul).

Daca n-ar exista satana care ne ispiteste si ne stramtoreaza, atunci nu s-ar vadi cine este plin de osardie si cine este lipsit de o buna iscusinta sau lenes (Sf. Nil Sinaitul).

Prin puterea Sa, Hristos a biruit pe ispitorul; il putem birui si noi cu puterea si cu numele lui Iisus.

Numele lui Iisus e mai puternic decat otelul, mai tare decat granitul. Nu exista scut mai puternic, nu exista o arma mai puternica in razboiul duhovnicesc decat rugaciunea lui Iisus (Avva Iov).

(sursa: despre ispite, crestinortodox.ro)

2 comentarii:

Catalin spunea...

Să nu ucizi! a fost eludată în Antichitate şi Evul Mediu de tot felul ed Legi şi Edicte...

Danca Danela spunea...

Inseamna ca pedeapsa cu moartea pe scaunul electric si mai nou procedeul de eutanasiere a oamenilor bolnavi ...:) este clar impotriva legilor despre care prea putin fata de cat am dori noi sa va ascultam vorbiti.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog