Translate

miercuri, 30 iunie 2010

Rugaciune la necontenirea ploilor si la rascoala apelor



Viata lui Stefan cel Mare

Sfantului STEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam musatin, pentru taria credintei sale in Hristos, pentru multimea faptelor sale crestinesti, pentru maretia actelor sale de vitejie, de aparator al Bisericii stramosesti si al hotarelor patriei, poporul roman de pretutindeni i-a inaltat in adancul constiintei sale un altar de preamarire cuvenita, un monument mai trainic decat orice granit 1. Prin acest monument nepieritor, inchegata din virtutile stralucitului voievod, acesta este ridicat in cinstire si preaslavire, este privit asemenea sfintilor si asezat in randurile binecredinciosilor aparatori ai Bisericii si ocrotitori ai dreptei credinte. Peste ani si veacuri el a fost si este in constiinta poporului asemeni Sfantului Imparat Constantin cel Mare, asemeni lui Justinian cel Mare.



Tropar

Apărător neînfricat al credintei si patriei străbune, mare ctitor de lăcasuri sfinte, Stefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi si din necazuri.





Doamne Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru,
primeste smerita noastra rugaciune si nu ne pierde pe noi, nevrednicii,
intru mania Ta,
cu revarsarea ploilor necontenite si cu rascoala mare de ape.
Ci porunceste norilor sa se imprastie,
si razelor soarelui sa straluceasca pe pamant,
spre inmultirea si adunarea roadelor acestuia, si spre pacea a toata faptura,
ca avand noi indestularea si paza milei Tale,
sa facem indreptare vietii noastre
si
sa proslavim preasfant numele Tau:
al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,
acum si pururea
si
in vecii vecilor.
Amin!">

7 comentarii:

Catalin spunea...

Câtă linişte în fotografie...

Danca Danela spunea...

@Catalin Fudulu : Linistea vine cu rugaciunea...

Costea spunea...

O fotografie plină cu seninătate :).

Danca Danela spunea...

@Costea: Ca gandurile tale senine? :)

Carmenuta spunea...

dar chiar nimik scris despre Daniil Sihastru, cel căruia i s-a spovedit Stefan şi la îndemnul căruia a ridicat Manastirea Putna :(
Din foto razbate toaca plimbata de călugărul cu faţa blajină şi smerita, aşa că îl contrazic pe cel Fudul...

Danca Danela spunea...

In calendarul crestin ortodox astazi se vorbeste despre asezarea Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului in Vlaherne si pomenirea Sfantului voievod Stefan cel Mare.(Dar chiar niciun acatist , nicio rugaciune nu facem pentru necazurile prin care trec cei acoperiti de puhoaie si nici spre slava Maicii Domnului sau a Sfantului voievod Stefan cel Mare ... sau poate citirati acatistul Sfantului Daniil Sihastru si nu stiati cum sa ne trageti de urechi pentru ca noi nu am facut-o ?!)

Radu Jiga spunea...

Doamne ajuta!

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare