Translate

miercuri, 17 februarie 2010

cuvinte cu si despre Parintele Dumitru Staniloaie





Cum a fost în închisoare?”, „Ei, n-a fost chiar aşa de rău”, răspundea zâmbind


„Cum a fost?”, îl întrebam. „Ei, n-a fost chiar aşa de rău”, răspundea zâmbind. (Trebuie spus că în puşcărie a fost operat de hernie, fără anestezie, de către un alt deţinut, medic chirurg, cu un cuţit de bucătărie pe o masă de bucătărie). Îşi reproşa că din cauza lui am suferit şi noi, mama şi cu mine. „Bietele de voi! Prin câte umilinţe şi încercări aţi trecut”. Nu l-am auzit niciodată spunând un cuvânt rău despre cei care l-au adus în această stare. „Ce suflete chinuite!”, spunea.
O, câtă dreptate avea. În momentele grele am înţeles câtă dreptate avea. Am înţeles că dacă într-adevăr îţi pui nădejdea în Dumnezeu, te ajută, în mod concret, surprinzător de concret. Nu e o figură de stil. E cea mai firească şi cea mai lipsită de spectaculos realitate. Da, avea dreptate să fie atât de categoric. Prin cuvintele lui mi se dezvăluia modalitatea verificată de a vieţui şi a supravieţui. Şi i-am fost recunoscătoare pentru că mi-a dat sfatul cel mai înţelept, cel care mi-fost mai de folos în viaţă. Acela de a-ţi lua convingerile în serios.
L-am auzit de nenumărate ori spunând: ”Eu sunt preot, nu pot să fac asta.” Sau: ”Noi suntem o familie de preot şi trebuie să ne purtăm ca o familie de preot„ .
Acesta este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat de la el: anume că la temelia întregii umanităţi, care se înţelege ca umanitate şi nu ca o specie animală cu funcţiuni exclusiv biologice, stau poruncile Domnului: „Să nu înşeli, să fii corect, cinstit, să-ţi respecţi cuvântul dat”…Ele sunt premizele oricărei aspiraţii către îmbunătăţirea spirituală, către dobândirea chipului de drept, bine plăcut lui Dumnezeu.(…) Depărtarea temporară, anii care s-au scurs de la moartea sa nu-i estompează chipul, ci îi conferă, pe măsură ce trece timpul, realele sale dimensiuni spirituale, care apar din ce în ce mai copleşitoare. Dincolo de capacitatea intelectuală, de puterea de sintetizare, de originalitatea gândirii, personalitatea sa s-a caracterizat printr-o acută luciditate, îndreptată mai întâi asupra lui însuşi. Prin severitatea cu care s-a privit şi cu care a aşteptat de la sine însuşi să valorifice darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nu s-a cruţat, n-a dat dovadă de indulgenţă în ceea ce-l privea. N-a abdicat niciodată de la principiile pe care nu le-a expus numai în cărţi, ci le-a predicat atât prin cuvânt, cât şi prin întreaga sa atitudine. Şi cred că admiraţia pe care i-o nutresc sincer atâţia oameni, obligă nu numai la cunoaşterea şi exegeza operei sale, ci şi la adoptarea unei atitudini concrete de viaţă, aşa cum a trăit-o el şi a predicat-o cu consecvenţă.
Şi aş putea aminti aici cuvintele lui Shakespeare, care i se potrivesc foarte bine: ”mai presus de orice să-ţi fi credincios ţie însuţi” Aş adăuga: ţie însuţi şi înainte de orice lui Dumnezeu, în lumina Căruia existenţa capătă veridicitate, sens şi certitudinea veşniciei.

Lidia Staniloaie, fiica parintelui

Mulhouse, 14 feb.2010
Transcriere: Părinte Emil TANCA
Preluare: Lăcaşuri Ortodoxe


.....................................................................................................

Cele 5 inceputuri

Episcopul Nicolae este conştient întru tărie de bogăţia Sfintelor Scripturi. El socoteşte

întru totul firesc faptul că fiecare dintre noi trebuie să avem Evanghelistul nostru mult iubit.

"Unii oameni, potrivit alcătuirii şi aplecării lor duhovniceşti, află mai multă odihnă şi tămăduire pentru sufletul lor în Matei, în vreme ce alţii se folosesc mai mult de Marcu, Luca ori Ioan" (Naşterea Domnului III). Această diversitate trebuie să se vadă, de exemplu, în chipul în care fiecare Evanghelie începe într-un moment diferit: "Evanghelistul Ioan începe din veşnicie; Matei începe de la Avraam; Luca începe cu naşterea Mântuitorului pe pământ; Marcu începe cu Botezul din Iordan." De ce nu încep ei în acelaşi chip? Ca să ne arate, răspunde Episcopul Nicolae, că şi în noi înşine şi în realitatea din jurul nostru, se află patru feluri de început: "Unul este începutul nostru întru Dumnezeu, următorul este întru strămoşii noştri, cel de al treilea în părinţii noştri şi cel de al patrulea este la vremea când începem să ne arătăm cea mai mare lucrare a noastră în lumea aceasta." Hristos, adaugă el, mai are al "cincilea început", în relaţia Lui persoanlă cu fiecare dintre noi, "când El prinde viaţă în inimile şi minţile noastre ca singur Mântuitor al nostru" (Duminica dinaintea Botezului Domnului).

Sfantul-Nicolae- Velimirovici- Predici

6 comentarii:

catalin fudulu spunea...

Comentează cineva de lângă mine: Prima de sus îmi place!
Şi mie tot aia...
Ma reprofilez...trebuie să găsesc altceva care să-mi placă...numai mie!

Danca Danela spunea...

Platirati pe ,,cineva de lângă mine``ca sa spuna ca-i place?:)
Cred ca numai dumneavoastra va place ce fac eu uneori:)
Multumesc ...:)

Marcel Eremia spunea...

Gresiti, mai sunt si altii carora le place ceea ce faceti sau chiar ceea ce nu faceti! :)

catalin fudulu spunea...

Probabil vă referiţi strict din punct de vedere fotografic, când spuneţi ce faceţi uneori, că eu altceva nu ştiu...
Cu plăcere!

ogarafgan spunea...

Frumos a vorbit fiica părintelui Staniloaie despre părintele ei!

Danca Danela spunea...

@Marcel Eremia: am vazut ce interesant abordati fotografia ,,macro``, uite m-ati facut sa vad un strop de speranta :)

@Catalin Fudulu: da, la spatiul virtual m-am referit ...in rest numai Bunul Dumnezeu stie ce fac si ce nu fac

@da, draga mea, sunt cuvinte linistitoare, luminoase, toti fii si fiicele duhovnicesti ale parintelui trebuie ca vorbesc asa despre parintele Dumitru Staniloaie

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog