Translate

joi, 20 mai 2010

Rodul cel nou




La taraba din piata de unde cumpar numai mere romanesti, nea Cornel a inghesuit si o gramada de capsuni.,,Sunt de la Giurgiu`` mi-a zis, curatand zglobiu cateva frunze si putin pamant ca sa-mi dea sa-i gust marfa, iar pe fata lui asprita de schimbarea vremii si a vremurilor s-a ivit un suras care i-a indreptat si spatele. De ce s-o mai gust, m-am intrebat simtind in palma rodul trudei omului si a Milei Lui Dumnezeu?
Mirosul de capsuna zdrobita, de cotor mic si verde indepartat pe nedrept si de tarana si imaginea fructelor fragile si zemoase in mainile lui muncite mi-au trimis lacrimi in ochi.
Habar nu am de unde tot vin lacrimile in ochii mei de om facut de Dumnezeu, am o banuiala insa , ele vin intotdeauna de la oglinzile din mine, descoperite celor de langa mine.
Si in oglinga te uiti ca sa te asiguri cat esti de frumos!
Exista o stare de frumusete care te raneste pana la intristare.
Aceea nu se mai numeste frumusete , ci inselarea frumusetii.

Si ca sa pot alege frumusetea de inselare, pun intr-o strecuratoare lumea si ma rog la Dumnezeu sa separe El pentru mine tristetea de fericire.
Si ca sa nu ma simt inutila cand Dumnezeu face toata treaba, imi zice sa-L urmaresc cu degetul pe cartea din sufletul meu ... o oglinda catre Dumnezeu, care mai are si portiuni pline de praf, urme de ruj ori zoaie de la lacrimi de mandrie, de slava desarta care-mi raneste frumusetea si sa ma auit in acelasi timp in strecuratoare.
In cartea sufletului meu Dumnezeu a tiparit reguli de circulatie, mi-a facut autostrada cu 10 benzi .Aici pe autostrada ne mutam de pe o banda pe alta, suntem multi sau putini , nu stiu , unii sunt inainte , altii inapoi, oricand poti sa faci pana , oricand poti ajunge la capatul drumului.Nu stiu cat va dura calatoria.

De te tii pe autostrada asta si opresti la semnul Biserica , descoperi inauntru cele 7 Sfinte Taine.
Asa calatorind pe autostrada ( interesant, o lume intreaga poate calatori doar pe 10 benzi) cu strecuratoarea tinuta bine de coada si cu frumusetile lumii saltand in ea,ramai cu acelea de la Dumnezeu si vezi cum se scurg cele inselatoare (adesea atractiv colorate) de la cel cu coarne, acelea care aduc intristare.

Cand am trait emotiile langa gramada de capsuni a lui nea Cornel mi-am amintit ca pentru toata frumusetea cea buna, se aduce Slava , multumire si cerere Lui Dumnezeu.
A multumi pentru ca ai gustat dintr-o capsuna, pentru ca te-ai trezit dimineata, pentru ca in orice intamplare fara iesire , Dumnezeu iti construieste usa catre El.
,,Bate si ti se va deschide!``(E firesc...la toate usile batem inainte de a intra,dar nu toate se deschid si nu toate cele deschise ne sunt de folos)
,,Cere si ti se va da``(Atentie la ce-ti doresti , ca s-ar putea sa ti se intample ...Nu toate cererile noastre, folosesc inalbirii sufletului nostru)

,,„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”



,,Cand incepi sa faci paine din recolta noua, sa gusti din vinul nou, sau sa mananci intai din orice fel de poame se citeste: Psalmul 33``


Asculta mai multe audio Blog">

PSALMUL 33

Un psalm al lui David, cand si-a schimbat fata sa inaintea lui Abimelec si i-a dat drumul si s-a dus.

1. Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea.
2. In Domnul se va lauda sufletul meu; sa auda cei blanzi si sa se veseleasca.
3. Slaviti pe Domnul impreuna cu mine, si sa inaltam numele Lui impreuna.
4. Cautat-am pe Domnul si m-a auzit, si din toate necazurile mele m-a izbavit.
5. Apropiati-va de El si va luminati, si fetele voastre sa nu se rusineze.
6. Saracul acesta a strigat si Domnul l-a auzit pe el, si din toate necazurile lui l-a izbavit.
7. Strajui-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de El, si-i va izbavi pe ei.
8. Gustati si vedeti ca bun este Domnul; fericit barbatul care nadajduieste in El.
9. Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui, ca n-au lipsa cei ce se tem de El.
10. Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.
11. Veniti fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi invata pe voi;
12. Cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vada zile bune ? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug.
13. Fereste-te de rau si fa bine, cauta pacea si o urmeaza pe ea.
14. Ochii Domnului spre cei drepti si urechile Lui spre rugaciunea lor.
15. Iar fata Domnului spre cei ce fac rele, ca sa piara de pe pamant pomenirea lor.
16. Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit.
17. Aproape este Domnul de cei umiliti la inima, si pe cei smeriti cu duhul ii va mantui.
18. Multe sunt necazurile dreptilor, si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul.
19. Domnul pazeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
20. Moartea pacatosilor este cumplita, si cei ce urasc pe cel drept vor gresi.
21. Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.



11 comentarii:

catalin fudulu spunea...

Nu se poate...
Săptămâna trecută, văzute din goana maşinii, parcă nu erau coapte...

Danca Danela spunea...

Am senzatia ca masina va conduce pe dvs si nu dvs pe ea! Ia sa restabiliti ordinea:)!

oanaboncu spunea...

. Ca sa las un semn ca am gustat si eu din cele scrise. Capsunile de la Giurgiu nu au ajuns inca la mine. Sau poate n-am fost eu inca la piata.

Te imbratisez cu drag,

Boncutza

Danca Danela spunea...

Draga Oana, eu ajung la piata cand sunt varza:)...ma intalnesc la o capsuna cu intelepciunea romaneasca si stii cum ajung acasa?Piersica, piersica!Cum ma vezi si cum te vad!

Christinne L spunea...

Ce frumos, ce sincer, ce demn ne spune Mantuitorul : "indrazniti!"

Marcel Eremia spunea...

Bune si frumoase căpsunele astea...

Si ziceti că v-ati luat carnet de conducere, ai? :)

Carmenuta spunea...

Ce poftă de căpşuni ne-aţi mai făcut...
Seminţe cultivate cu mâna.. mă duc cu gândul la o poveste: un copil merge la magazin şi dincolo de tejghea servea un înger, care-l întrebă pe copilaş ce doreste. Acesta îi răspunse că ar dori ca lumea să fie mai bună, ca părinţii să-şi educe copii, să-i iubească, oamenii să nu mai fie răi... Îngerul îl ascultase şi la final îi spuse: dragul meu ceea ce tu doreşti sunt fructe, noi aici avem doar seminţe!
Sunt puţine fructele adevărate la tejghea şi din ce în ce mai rare...
Ca şi credinţa unora...

Danca Danela spunea...

@Christinne L.Scumpete mica:)

Mantuitorul spune: "De veti ramane in Mine si cuvintele Mele de vor ramane in voi, cereti orice veti vrea si vi se va da. Prin aceasta s-a proslavit Tatal Meu ca sa aduceti roada multa si sa va faceti ucenicii Mei. Precum M-a iubit pe mine tatal, si Eu v-am iubit pe voi. Ramaneti in dragostea Mea. De veti pazi poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, predam am pazit Eu poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui. Acestea vi le-am spusi, ca bucuria Mea sa ramana in voi si bucuria voastra sai fie deplina. Aceasta este porunca Mea, ca sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decat acesta, ca cineva sa-si puna stafletul pentru prietenii sai, nimeni nu are. Voi sunteti prietenii Mei, de veti face cate va poruncesc. De acum nu va mai zic slugi, caci sluga nu stie ce face stapanul ei, ci v-am numit prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu v-am aratat. Nu voi m-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti si roada voastra va ramane, ca orice veti cere de la Tatal in numele Meu, sa va dea. Aceasta va poruncesc, ca sa va iubiti unul pe altul" (Ioan XIV, 7-17).

Danca Danela spunea...

@Marcel Eremia... nu pot sa-mi iau carnet , n-am implinit 18 ani :(

Danca Danela spunea...

@Carmenuta: Vin din piata ...pliiiiiiin,plin,plin de capsuni adevarate.

Apropos de seminte...niciunul nu avem credinta nici cat un bob de mazare, de-am avea ...am muta muntii din loc.

Marcel Eremia spunea...

În cazul ăsta, lucrurile sunt mai grave. Vă sunt interzise si multe alte lucruri, nu numai condusul masinii! :)

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare