Translate

vineri, 21 mai 2010

Frica de morti




Cui e frica de ce-ar putea sa iese dintr-un sicriu?
Ce ar putea sa iese dintr-un sicriu?
Un mort sau un viu!

Un mort-mort nu mai misca, nu poate iesi singur .


Un om inviaza din morti prin minune dumnezeiasca !(Moartea clinica nu intra aici, intrucat nu despre o astfel de ,,moarte`` vorbim)
Un mort care misca este acela care nu crede in Inviere!

Un mort-mort care misca (am vazut in filme) in preajma caruia mori de frica poate sa fie un drac, ei cauta sa ne insele prin toae metodele ca sa-L pierdem pe Dumnezeu.
.Sfanta Cruce facuta mare si marturisitor, cu credinta , in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si numele Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos ... il defaimeaza pe al cu coarne si frica dispare din noi.


La toti ne e frica de ceva , candva...dar ei i-a fost frica noaptea cand catelul se cerea la afara : http://nnovalee.blogspot.com/2010/05/poveste-din-cripta-scarii.html


21 Mai – Pomenirea Sfintilor, slavitilor, de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu Apostolii, marilor imparati Constantin (+337) si Elena (+327)


Sfanta Imparateasa Elena este cea care a plecat in cautarea Crucii pe care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos si a crucilor celor doi talhari intre care Mantuitorul a fost rastignit.

Pentru ca le-a gasit pe toate trei pe locul rastignirii , se punea problema care dintre ele este a Mantuitorului.

Atingand Crucea de tanarul mort al carui cortegiu trecea pe langa locul respectiv , acesta a inviat.

Sfanta Imparateasa Elena a ridicat Biserica Sfantului Mormant-Biserica Invierii, loc de pelerinaj in zilele noastre in care credinciosii din toate neamurile si confesiunile vin sa vada Lumina Invierii, care coboara doar prin rugaciunile Patriarhului Ortodox.

Sfantul Imparat Constantin si-a riscat mantuirea primind Botezul doar pe patul mortii.
Din vremea domniei lui, ziua de Duminica pe care si pana atunci crestinii o praznuiau prin Sfanta Liturghie a devenit zi libera pentru toata lumea , chiar si pentru cei care nu cred si nu participa la Sfanta Liturghie.

Asadar cine se teme de un sicriu , cine se teme de Inviere?
Teama nu vine de la Dumnezeu,cred ca pentru teama ce o simte cel cu coarne fata de Dumnezeu... si pentru ca uraste Invierea si nu cunoaste iubirea, sufletele noastre de oameni ispititi simt frica, pe de o parte frica cu care ne ispiteste el , cel cu coarne sa nu credem in inviere si pe de alta parte frica cea buna , intiparita in firea omului facut de Dumnezeu, ca s-ar putea sa nu primim continuitatea fericita a vietii pamantesti...Invierea!

21 Mai – Pomenirea Sfintilor, slavitilor, de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu Apostolii, marilor imparati Constantin (+337) si Elena (+327)

Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei.



Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: “Prin acest semn vei invinge“. Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.

Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste “Decretul din Milan“.

Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatu; Constantin, lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330).

Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.

Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.

Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi “Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati”. Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/05/21/21-mai-ppraznuirea-vietii-si-patimirii-sfintilor-martiri-constantin-voda-brancoveanu-si-cei-patru-fii-ai-sai-constantin-stefan-radu-si-matei-si-a-sfetnicului-eanachie-vacarescu



7 comentarii:

ogarafgan spunea...

:)

Danca Danela spunea...

:) merci

Marcel Eremia spunea...

M-am distrat aprig la postul Marilenei, mai ales cînd am aflat că sicriul cu pricina era depozitat pe ... orizontală :)

Mă distrez si acum când văd Doctorul cum a găsit imediat un leac! :)

catalin fudulu spunea...

Bine, ca să fie tacâmul complet:
Împăratul Constantin a fost convertit, pe patul de moarte, la arianism...
Dar lucrurle delicate nu se spun...pe oriunde...

Danca Danela spunea...

@Marcel Eremia: sa spun drept si pe mine m-a distrat nu atat pozitia sicriului cat felul in care nimereste ,,asta mica`` ogarita in situatii...e ca o ratusca.

@Catalin Fudulu: Daca din datele istorice asa reiese ... va credem pe cuvant, dar eu zic asa ... cat timp o fi avut pe patul de moarte Sfantul Imparat Constantin? Eu zic asa:) intai e ca dumneavoastra si in clipa mortii, ultima clipa de viata a fost Botezat!(Botezul nu e un lucru intamplator... asa cum si intelectualii si fariseii l-au rastignit pe Iisus Hristos cu Sfanta Scriptura in mana asa si noi intelectualii ... de destepti ce suntem nu facem ascultare de cele sfinte)

Fie ca Sfantii Imparati Constantin si mama sa Elena sa se roage pentru dumneavoastra, sa va miluiasca si Sfantul Nicolae cu rugaciunile lui si sa primiti palma pe care a primit-o Arie ... cu iubire si blandete.(Ceafa!)

Danca Danela spunea...

istoricul bizantin Teodor Lectorul, care a citat lista celor 318 părinţi participanţi la Sinodul I ecumenic de la Niceea pe Nicolae de Mira. Cu toate că unii cercetători cred că oraşul Mira era în secolul al IV-lea prea mic pentru a fi sediu episcopal, totuşi această mărturie este de o importanţă deosebită.


Cea mai mare erezie a vremii era arianismul, dezvoltat de Arius (Arie), un preot din Alexandria, care cu argumente raţionaliste, nega dumnezeirea Fiului şi deci mântuirea omului prin Hristos. El apela la firea credulă a oamenilor simpli, întrebând femeile gravide: „Fiul vostru exista înainte de a fi zămislit?” ca presupusă dovadă a naturii create, şi deci nemântuitoare a Fiului, care era văzut ca o Creatură de prim rang a Tatălui.


Sf. Metodiu, Patriarhul Constantinopolului (+847) afirmă că „graţie învăţăturii neobosite a Sfântului Nicolae, singură Mitropolia de Mira a rămas neatinsă de mirosul greu al ereziei ariene, pe care sfântul a respins-o ca pe o otravă (venin) aducătoare de moarte”.

Danca Danela spunea...

Părinţii Bisericii, văzând că erezia ariană nu se stinge, ba mai mult se împrăştie în toată lumea creştină, contaminând întreaga comunitate şi despărţind pe credincioşi, au hotărât convocarea unui Sinod ecumenic (universal) în care să se tranşeze disputa doctrinară dintre adepţii lui Arius şi cei ai Sfântului Alexandru al Alexandriei împreună cu diaconul Atanasie. Nu putem afirma că exista o legătura de prietenie între Nicolae şi Atanasie, atâta timp cât în scrisorile pe care Atanasie le-a trimis prefectului imperial Avlavius nu se pomeneşte nimic despre aceasta . Dimpotrivă aflăm de la istoricii păgâni Zosimos şi Eunapius despre părerea rea pe care Nicolae o avea faţă de acest prefect, vestit prin imoralitatea sa.


Neconfundând părerea personală cu susţinerea adevăratei credinţe, Sfântul Nicolae a apărat doctrina ortodoxă care susţine dumnezeirea Fiului, consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl („de o fiinţă cu Tatăl”[1]) şi naşterea Fiului din Tatăl „mai înainte de veci”.


Sfântul Împărat Constantin a convocat Sinodul ecumenic de la Niceea, în 325. Sfântul Ierarh Nicolae a participat şi el, ca arhipăstor al cetăţii Mira. Văzând că Arius nu încetează de a susţine aberaţiile sale raţionaliste, deşi era convins din toate părţile de episcopii ortodocşi, Nicolae – după unii aghiografi – s-a mâniat şi ridicându-se asupra lui Arius, i-a dat acestuia o palmă. Acest gest de mânie în prezenţa Împăratului nu putea rămâne fără rezultat. Constantin cel Mare a poruncit imediat ca Nicolae să fie aruncat în temniţă, după ce l-a dezbrăcat de însemnele episcopale. Însă, noaptea, Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Sau au apărut în vedenie şi i-au dat înapoi episcopului întemniţat Evanghelia şi omoforul episcopal.


Caracterul incandescent şi râvnitor al Sfântului Nicolae s-a vădit în disputa sa cu Arie. Impulsivitatea sa era răspunsul sfinţeniei sale şi al iubirii sale infinite faţă de cei săraci şi îndureraţi, al revoltei faţă de răutatea şi indiferenţa autorităţilor politice, dar şi apărarea până la martiriu a credinţei în Hristos.


Ierarhul era aprig cu cei păcătoşi, iar incandescenţa iubirii sale pentru toţi oamenii se manifesta prin lipsa lui compromis faţă de nedreptăţile vremii. Sfântul ura păcatul şi iubea pe păcătos, aşa încât nimic nu i se părea prea mult sau prea puţin pentru îndreptarea unui suflet pierdut. Şi aceasta pentru că ştia prin harul lui Dumnezeu despre valoare infinită a persoanei umane unice, pe care nimic în cer şi pe pământ nu o mai poate repeta.


Mânia sfântă a ierarhului Nicolae nu era decât expresia iubirii sale mistuitoare pentru Hristos, sădit în inima sa prin milostenie şi rugăciune: „Râvna casei Tale mă mistuie” (Psalmul 68,11; Ioan 2,17). Sf. Andrei Criteanul insistă asupra naturii sale de făcător de pace, de iertător şi povăţuitor al tuturor creştinilor, fără deosebire de rangul social, cărora cu sinceritate le spunea adevărul despre ei înşişi şi mai ales despre ceea ce ei ar trebui să fie. Pe Teognide, căzut în erezia marcionită, l-a sfătuit faţă către faţă şi prin multe scrisori care nu ni s-au păstrat, până ce acesta a revenit la albia mântuitoare a ortodoxiei.


Absenţa numelui Sf. Nicolae din listele Sinodului nu trebuie să ne mire, de vreme ce chiar Sfântul Pafnutie, unul dintre protagoniştii dezbaterilor despre posibilul celibat al preoţilor (despre care vorbeşte Socrates în Istoria Bisericească 1,11) nu este nici el menţionat în ele. Prezenţa lui Nicolae la Sinod este însă afirmată de Teodor Lectorul, un scriitor bizantin care a compus o Istorie tripartită (515, AD), bazată pe documentele istorice ale lui Socrates, Sozomen şi Teodoret, dar şi pe arhivele din Constantinopol. În această listă, Sfântul Nicolae Arhiepiscopul de Mira, apare la numărul 151.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare