Reteta duhovniceasca a Sfantului Ierarh Ignatie (Briancianinov)
“Va trimit o reteta duhovniceasca si va sfatuiesc sa folositi doctoria propusa de cateva ori pe zi, mai ales in clipele de mare suferinta, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu vor intarzia sa se arate puterea si vindecarea ascunse in doctorie, care la aratare e cat se poate de smerita. Insingurandu- va, rostiti fara graba, in asa fel incat sa va auziti glasul, inchizandu-va mintea in cuvinte (asa sfatuieste Sfantul Ioan Scararul), urmatoarele:
„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”
Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti simti sufletul linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar slavoslovirea si multumirea sunt lucrari predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.
http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/07/12/apocalipsa-parintele-paulin-lecca-video/
Astazi Biserica praznuieste pe:
Sfantul Mare Mucenic Pantelimon (nascut din mama crestina si tata preot idolesc)doctor fara de arginti
Pantoleon, asa cum se numea initial, era un tanar medic dintr-o familie bogata a Imperiului Roman. Este initiat in medicina si devine atat de priceput incat insusi imparatul se gandeste sa-l ia ca medic particular. Cu alte cuvinte, Pantoleon avea tot ce iti putea oferi aceasta lume: famile instarita si de rang inalt, educatie de nivel inalt si o perspectiva de cariera naucitor de atractiva.
Se pare, insa, ca in sufletul sau era loc de altceva. Nu vorbim aici despre blandete, atentie, sau alte trasaturi firesti care se mai gasesc (acum, din ce in ce mai rar) la oameni, si care ii fac sa fie mai binevoitori sau amabili cu ceilalti. Se pare ca Pantoleon avea un suflet care nu se multumea cu ce ii dadea lumea si nici cu unele calitati omenesti pe care le poti dobandi.
El nu se multumea doar sa faca un mic bine pentru ceilalti, doar sa le vindece sau se le ogoiasca niste rani si sa ii lase in durerea si suferinta lor profunda. El nu se multumea sa ii ajute pe ceilalti omeneste. El nu putea spune „am facut tot ce am putut, gata, de acum inainte nu mai e treaba mea“. Avea o sete in el, o sete a milei fata de cel bolnav si impovarat, o sete de a il smulge pe acesta cu totul, integral, din starea sa, din boala sa. Nu se multumea cu a fi bun, el voia sa fie bun pana la sfarsit. Nu se multumea cu a face mila, el voia sa faca mila pana la sfarsit. Nu se multumea sa vindece, el voia sa vindece pana la sfarsit.
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/26/sfantul-pantelimon-sau-milostivirea-dusa-pana-la-capat/
“Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …
Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noştri de privirile păcătoase …
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav:
* Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.
* Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Creşti, mânia Domnului, ptimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.
* Ne doare totul în noi.
* În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.
* În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.“
si+pulsatila+alba.jpg)
