Adi O.!

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 13
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.


Parintele Arsenie Boca despre invatatura adevarului
La ce ne folosesc acele vorbiri indemanatice despre lucruri ascunse si intunecoase, de care la ziua judecatii nu vom fi tinuti de rau ca nu le-am cunoscut. O, Adevar, care Dumnezeu esti, fa sa fiu una cu Tine intr-o dragoste vesnica. In Tine salasluieste tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toti invatatii sa taca, toata faptura sa amuteasca in fata Ta, graieste-mi numai Tu.
Un duh curat, simplu si statornic, nu-i niciodata imprastiat chiar in mijlocul multor indeletniciri, fiindca el face totul ca sa cinsteasca pe Dumnezeu, si fiindca, pasnic fiind in el insusi, isi da osteneala sa nu se caute pe sine in nimic.
Cea mai grea lupta in viata aceasta, nu este alta decat biruirea de sine. Caci biruirea de sine duce la propasirea binelui.
Orice desavarsire, in viata aceasta, este amestecata si cu putina nedesavarsire - si pe toate le vedem ca printr-o ceata.
Cei mai multi se indeletnicesc mai osebit a cunoaste decat a trai cum se cuvine, se ratacesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decat cu putine roade, sau deloc. O, daca ar fi tot atat de harnici cu starpirea stricaciunilor lor si cu cultivarea virtutii, cum sunt cu vanturarea desartelor vorbiri, n-am vedea atatea rele, nici atatea scandaluri, si slabanogie in lume.
Fara indoiala, la ziua judecatii nu vom fi intrebati ce-am citit, ci ce-am facut, nici daca am vorbit cu dibacie, ci daca am trait cum se cuvine.
Acela cu adevarat e mare, care are o mare dragoste. Acela cu adevarat e mare, care-i mic in ochii lui insusi - si pentru care slava lumii nu-i decat o curata nimicnicie.
Sunt doua invataturi, dar nu-i decat un singur adevar. Sunt doua invataturi: una a lui Dumnezeu, neclatinata ca si El, alta a omului, schimbatoare ca si el.
Invatatura lui Dumnezeu se imprastie in sufletele pregatite s-o primeasca prin intelepciunea necreata si Cuvantul dumnezeiesc. Ea este o particica din El Insusi si fara de moarte. Este pusa la indemana oricui si este daruita mai din belsug celui smerit cu inima.
Invatatura omului, dimpotriva, ii maguleste mandria, fiindca el ii este tata. "Ideea aceasta imi apartine, eu am spus cel dintai acest lucru, nu se stia nimic despre aceasta inainte de mine ..."
Placa-ti sa intrebi, asculta in tacere vorbirile batranilor, caci ele nu sunt spuse in desert.
Dorinta de a sti a pierdut pe omul dintai, - el cauta cunoasterea, care hraneste trufia, si a gasit moartea.

Sursa: Razboiul nevazut

,,Va multumesc tuturor pentru vizita, pentru comentarii, pentru ganduri , oricare vor fi fost acelea, plec putin cu fata catre un strop de singuratate, un strop dintr-un val de mare, un strop dintr-un strop de ploaie, catre intelepciunea bobului de roua,a carui lumina , fiind dis-de dimineata, v-o doresc si voua.`` Adi O.!

Cărarea Sfântului Pavel












„Ajunşi la acest loc al depănării cuvântului, e bine să mai lămurim câteva lucruri, dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite ce o au unii creştini despre „mântuirea în dar”, pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmează că noi trebuie doar să „credem” că suntem „mântuiţi” şi cu asta am făcut totul ce ar atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după cuvintele Sf. Maxim: „Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, cum lucrează în trup plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului său. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la ură, stârnind împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: ”Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi, noi răbdăm, huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până astăzi” (Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus la cale ocărârea, hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte la ura celui ce-l ocăreşte, îl huleşte şi-l prigoneşte. Ei aveau ca scop să-l facă să calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze (din cale) pe dracii care lucrau acestea şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci pe potrivnicii care lucrau acestea îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi apostoli, biruind prin înfrângerile lor pe cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă deci şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să iubeşti pe cei ce te urăsc. Iar de nu, e cu neputinţă.” (sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt Ascetic, în op. cit., p. 10). Darul mântuirii deci se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă.

Pilda Mântuitorului i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă (Filipeni 3, 14), fără să se fi socotit că a ajuns (Filipeni 3, 13), mărturisind abia la capătul alergării: ”Calea am săvârşit, credinţa am păzit (2 Corinteni 4, 7).....de acum aştept cununa (2 Timotei 4, 8),” – unirea desăvârşită cu Hristos. Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu şi aşa a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii, căci iată Sf. Pavel era om, cu păcate grele, ba şi bolnăvicos, şi iată-l, luptânud-se după lege (1 Corinteni 9, 20), pentru legea care rezumă Scriptura şi mântuirea, că s-a arătat mai presus de lunecuşul plăcerii şi ascuţişul durerii. A ieşit din cercul vicios al plăcerii şi al durerii, în care de obicei se învârte până la absurd viaţa omenească. Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi a noastră mântuire, ceea ce e tot una cu crearea firii din nou. Mântuitorul omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea penrtu înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul.

Ca mărturii netrebnice îi ştim dragostea cu care ne iubeşte El, dar nimic de pe pământ n-o poate spune. El umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut, căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28, 10), pândind şi alergând după fiecare ins, „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui, ca pe Pavel” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2), şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. Şi aceasta o face mereu, în fiecare veac de oameni până la sfârşitul lumii. Asta nu se poate tăcea. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-i Cruce, pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nicio urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12, 49): pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori, ce se întorc acasă. Cu toate acestea,


dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu.”



Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Jos palaria!Islere reloaded!

http://dulciurifeldefel.blogspot.com/2010/05/islere.html

* 200 g unt
* 150 g zahar
* 1 ou
* esenta de rom
* 5 g praf de copt
* 350 g faina
* 150 g nuca

Se feaca untul moale la temperatura camerei cu zahar, pana devine ca o crema. Se adauga un praf de sare, oul si esenta de rom. Se adauga faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit nuca macinata.

Laura, cea de la care am preluat reteta zice ca la sfarsit se mai adauga si 2-3 linguri de smantana, dar mie mi s-a parut prea moale compozitia si n-am mai pus.

Aluatul obtinut se da la rece pana se intareste considerabil.

Se intinde pe masa infainata si se taie cerculete cu gura unui pahar mic. Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor la foc mediu pana se rumenesc usor.

Sa mananci fructul vietii

Intre un barbat si o femeie sunt semintele si roadele lor!
Mi-amintesc despre o vorba cu vechime, din batrani , asa se zice de fapt, anume ca ,,cel mai destept cedeaza``, as zice ca drept e ca ,, cel mai mandru cedeaza``.
Mandria, din ce molecule, particule mutate haotic se formeaza ea,cine dintre oameni, oricait de necredinciosi ori ajunsi pe treptele sfinteniei ar putea sa spuna ca nu mai are mandrie?

Si ce e mandria de a fi roman?Nu cumva o marturisire de credinta dreapta?Sensurile romanesti ale cuvintelor sunt fie lumina, fie intuneric...mandria, ce sens are?


Intre o femeie si un barbat sunt semintele si roadele lor.de la nerodire pana la sfintenie,prin mucenicie.








Constantin Voda Brancoveanu si Marica doamna sa , despre semintele si roadele lor





16 August – Pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Acatistul Sfintilor Brancoveni – aici

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/

Eu din tu sau Ora Şşşşşşş a pasarii Z

Asa e viata

Asa e viata , asa e ea
eu sunt dintr- coasta de-a ta de lut viu si adormit,
ca sa nu te doara cind ma rup,
tu esti lut intreg si viu,
pe scurt ca sa-ti zic asa, cine sunt eu ...sunt

eu din tu.

M-am mutat cu totul din orasul meu.
Orasul meu mic, mititel , maricel sau cum o fi el,
l-am luat pe tot cu mine.
In afara de fabrici si uzine,
pe care nu aveam de unde le mai lua , ca nici la tine nu mai era vreun loc parcelat unde sa le fi putut monta
Am venit in orasul tau
in orasul din tine

Din care poanta si motiv , fiind din cauza sau datorita,
Tu si cu mine
de azi , de ieri sau de cand au aparut urmele de lasat pe undeva
Candva
tu si cu mine suntem din doua orase , doua orase
si deaorece eu sunt un oras mai mic , venit intr-un oras mai mare
imi place, ma bucur si ma gandesc cine sunt eu...sunt

eu din tu!

Filmusor, film usor, film, usor

http://vimeo.com/24991183

Mancare rawraw food, o alta moda, moda sanatoasa...o fi rau , o fi bine ...e rau cind mananci, cind bei, cind gandesti, cind faci orice, oricui fara Dumnezeu.Infranare placuta!
Oricare dintre noi ne vrem niste dumnezei, vrem sa fim iubiti.
Noi vrem sa fim iubiti ca niste dumnezei , dar ce iubire dam in schimb, ca aici asa e , e foarte clar, ce dai aceea si primesti,ai inima curata , dai din ea, primesti de la Dumnezeu iubire, ai inima cu viclesug , primesti de la dumnezei tot cu viclesug, Dumnezeu ii ingaduie si pe ei, ca asa aplica pedagogia, ca sa invatam sa facem curat la inimioara.Drumul e lung si inima necuratat are dureri mari, patimi ascunse, nestiute,de cele mai multe ori inima nu are nici cainta, si-atunci e de cerut de la Dumnezeu cainta...un bun detergent pentru spalarea patimilor (murdariilor) inimii.Paradoxal , la munca de jos , la curatenie, cea care vine cu bucurie este

Maica Domnului,Stăpâna Cerului şi a Pământului, ,,care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic``pr Arsenie Papacioc.

Nu se poate nimic fara Dumnezeu, cu dumnezei nu se poate nimic.Intuneric este lipsa luminii, ,,nimic`` este lipsa Lui Dumnezeu!Orice iti descopera Dumnezeu daca-L asculti , daca-L urmezi si daca ai inima curata la rugaciune.
Noua ortodoxilor ne-a dat Dumnezeu mai multe candele : Cele 7 Sfinte Taine, altor neamuri, alte candele : de pilda evreilor doua, din care una este cunoasterea Vechiului Testament, protestantilor alta candela, altor neamuri la fel .
Daca stingi 7 candele odata , celelalte nu vor face destula lumina.Asadar avem o datorie fata de Darul Lui Dumnezeu, sa nu stingem candelele care lumineaza neamurile.
Mult ni s-a dat , mult ni se va cere la Judecata!Dumnezeu a pus in noi daruri mari, daca le-a pus El, pentru asta le si putem arata altora.De ce ne rusinam?De ce nu-L iubim pe Dumnezeu?
M-am indragostit odata , nu de mult, atat de tare de un barbat,ca il urmam in ganduri, in idei, in amintirile lui.Ma trezeam cu inima plina de el, inima , nu trupul, sufletule noastre se gaseau deasupra a ceea ce cunoscusem pana atunci ca ar fi dragostea, ceea ce nerusinat te mint cartile si revistele si multe romane facute sa aiba succes.Iubirea este in duh.Trupul cu toata fiziologia lui neseparata de duh, e o minune, doar cu fiziologia lui si inima neascultatoare de Dumnezeu, face mizerie inimii si simptomul principal este ,,golul din inima``.Atunci am inteles de ce doar pe pamant copiii se nasc din apropierea trupeasca, din acest lut care ne serveste viata o scurta perioada, cale de ,,70-80-90 de ani``...caci zice psalmistul,, anii omului sunt 70, iar de sunt in putere 80, ce trece de ei , osteneala si durere.
Daca l-as iubi pe Dumnezeu macar o clipa asa cum am fost indragostita cel mai mult in viata mea, de-as putea sa-L urmez pe Dumnezeu asa cum l-as fi umat pe acel barbat, probabil ca as fi atat de iubitoare cu prietenii si dusmanii mei , ca s-ar topi orice neintelegere , antipatie, socoteala materiala ori carteala,,nevinovata`` intre noi.
Si cind ceva nu pot, nu stiu , nu inteleg, nu rad, nu plang, nu dau , nu daruiesc, nu primesc, nu cer ...ma duc la ...MAMA.MAMA tuturor!
Maica Domnului sa ne binecuvanteze pe toti si sa ne acopere cu Sfant Acoperamantul ei!