Translate

joi, 28 aprilie 2011

29 aprilie -Izvorul Tamaduirii
http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/izvorul-tamaduirii-118473.html
1 mai - canonizarea Sfantului Irodion la Sfanta Manastire Lainici
http://www.manastirealainici.ro/sfantul-irodion/




http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/04/prof-dr-iulian-constantin-fost-detinut.html

sâmbătă, 23 aprilie 2011






Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau , din toata inima ta si din tot cugetul tau.
Doamne invata-ne indreptarile Tale!



Sfintele Paste sa va treaca prin inima, sa va lumineze si sa-si gaseasca loc nepieritos in casa sufletului vostru.Si cei care au postit si cei care n-au postit si cei care au crezut si cei care n-au crezut sa se lumineze de taina Invierii Domnului , sa fim mai trezi , sa-l aparam pe Dumnezeu in inimile noastre, sa nu-L mai pierdem prin neascultare si neiubire,sa fim iubitori si toleranti cu oamenii, dar nu cu faptele lor si sa nu uitam de cea mai mare porunca :


Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau , din toata inima ta si din tot cugetul tau.
Doamne invata-ne indreptarile Tale!





Sinaxar 23 Aprilie

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie23.htm

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

sf. gheorgheAvând împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

sfantul mare mucenic gheorgheÎn părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

vineri, 22 aprilie 2011

,,Naţiunea Daco-Română, ca cea mai încercată şi mai prigonită dintre Naţii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în bocete şi psalmi, în jale şi hori, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimari şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii, în trădări şi binecuvântări, sub denia Crucii, dar şi sub apoteoza Învierii.``

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/04/gheorghe-constantin-nistoroiu-crucea-si.html


Sfanta si Marea Vineri

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/414/Sfanta-si-Marea-Vineri

Schitul Lacu - Athos

Fisiere descarcabile:

Athos - 01-Cuvant al Sf Tihon.mp3 (3.57 MB)
Athos - 02-Aliluia.mp3 (0.63 MB)
Athos - 03-Cand slavitii Ucenici.mp3 (2.13 MB)
Athos - 04-Sedealna I.mp3 (1.10 MB)
Athos - 05-Sedealna II.mp3 (1.79 MB)
Athos - 06-Sedealna III.mp3 (1.31 MB)
Athos - 07-Sedealna IV.mp3 (1.32 MB)
Athos - 08-Sedealna V.mp3 (0.69 MB)
Athos - 09-Luminanda.mp3 (0.65 MB)
Athos - 10-Toata suflarea.mp3 (2.01 MB)
Athos - 11-Stihirile laudelor.mp3 (9.45 MB)
Athos - 12-Stihirile C1.mp3 (4.65 MB)
Athos - 13-Stihirile C3.mp3 (6.25 MB)
Athos - 14-Stihirile C6.mp3 (8.36 MB)
Athos - 15-Stihirile C9.mp3 (1.71 MB)
Athos - 16-Slava, si acum.mp3 (9.06 MB)

Cuvinte cheie: Schitul Lacu, Sfanta Vineri

joi, 21 aprilie 2011

Sfanta si Marea Joi din Saptamana Patimilor


,,Dupa ce ne coacem ( adica ne ingrijim pielea) ne coafam cu carlionti de branza facuti cu spritul si ne facem suvite negre si botisor din masline.Cui nu-i place carnea de miel ...sa ne pofteasca pe masa!`` - asa parca stau sa zica oitele din tava. Chiar seamana a oite?:)

Saptamana Patimilor
Sfantul Nicolae Velimirovici – Indrumar duhovnicesc pentru Saptamana Patimilor

„Sa iubesti pre Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta.” (Mat. 22:37)

1. In aceasta saptamana urmeaza pasii Domnului Hristos, si fii mereu alaturi Lui, spre deosebire de judecatorii si chinuitorii Lui. Si iubeste-L cu toata inima ta.
2. Muta-te duhovniceste in acele zile si in acele intamplari, si saruta-i poala si manecile vesmintelor, nu indeparta inima ta de la El. Cand ii auzi pe prigonitorii Lui cum soptesc: „Vinovat e”, tu striga-le in urechi: „Drept e!” Iubeste-l pe Cel ce te iubeste, cu toata inima ta!
3. Cand Evreii Il palmuiesc, tu intinde mana ta in aparare si primeste palma in locul Lui. Cand Il scuipa, tu spune: Scuipatorilor, ce veti arunca unii altora in fata, daca asupra Lui folositi tot scuipatul vostru, toata alcatuirea voastra?
4. Cand Pilat Il intreaba pe tacutul Domn: Ce este adevarul?, tu marturiseste si spune: Iata, El este Adevarul dumnezeiesc viu si intrupat. Cand ostasii Romani Il biciuiesc, tu stai langa El si spune fiarelor: Fiii lupoaicei, vesnici purtatori de moarte, nu biciuiti pe Mielul lui Dumnezeu cel purtator de viata, Care da viata imparatiei voastre a mortii.
5. Mergi dupa El pe Calea Patimilor, si poarta crucea Lui impreuna cu Simon Kirineanul, si impreuna cu fericita Veronica sterge-i fata de praf si sange, si impreuna cu Mironositele plangi si umezeste-i buzele uscate cu un pahar de apa rece, si racoreste-i fruntea infierbantata. Daruieste-I intreaga inima ta si iubeste-L cu toata inima ta in ceasurile umilintei Lui.
6. Cand auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale maini, tu striga: Au! Cand sunt batute cuiele in preacinstitele Sale picioare, tu iarasi vaita-te, ca si cum fierul s-ar infige in trupul tau.
7. Inchina-te Preasfintei Sale Maici si saruta poala si manecile vesmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o intreba nimic. Inchina-te inca o data sfintei sale dureri. Si inca o data sfintei sale taceri. Spune in sineti: Preacinstita Maica, si eu Il iubesc cu toata inima mea.
8. Scoate inima ta si pune-o in trupul Sau si uita de sine. Fii in El si rabda ce rabda El si cu totul sa mori pentru sine. Mori inaintea Lui.
9. Cand Iosif si Nicodim Il pogoara in mormant, tu cauta sa fii impreuna cu El in mormant. Inchipuieti ca nu esti viu in aceasta lume. Ca o umbra sa stai undeva aproape de mormant, si viata ta sa o privesti ca fiind in mormant. Si iti va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El si intru El.
10. Oare cu cat mai dulce va fi invierea cu El si intru El, cand a treia zi te vor lumina ingerii la mormant?! Ostenii Imparatului merg inaintea Imparatului, fetele lor-s ca fulgere arzatoare, iar vesmintele albe-s ca zapada. Iar cand ingerii lui Dumnezeu vor lumina in intunericul Golgothei si in intunericul sufletului tau, atunci te vei simti ca un om nou.
11. Si cand, tremurand, vei privi Minunea Minunilor, si nu vei stii daca sa te ascunzi sau sa fugi sau sa i te arati, iata, El intaiul se va apropia de tine si ca pe Maria te va chema dupa nume. Iar cand El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra in tine un nou curent, o noua viata, o noua putere. Si El iti va intoarce inima ta, ti-o va da si pe a Lui. Si tu, tremurand, vei cadea la picioarele Lui si, printre suspine, vei striga precum Thoma: Domnul Meu si Dumnezeul Meu, slava Tie! Binecuvantati pre cei ce blestema pre voi, si va rugati pentru cei ce fac voua necaz. (Lc. 6:28) Si nu judecati, si nu va veti judeca; nu osanditi, si nu va veti osandi, iertati si vi se va ierta. (Lc. 6:37) Omul cel bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune; si omul cel rau, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; ca din prisosinta inimii graieste gura lui. (Lc. 6:45) Ca nu au trimes Dumnezeu pre Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca lumea prin El. (Io. 3:17) Uraciunea aduce cearta, iar dragostea acopera toate gresalele. (Pil. 10:12)

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2011/04/18/sfantul-nicolae-velimirovici-%E2%80%93-indrumar-duhovnicesc-pentru-saptamana-patimilor/


„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi..” (Matei 26, 26-28)

,,Nu cumva refuzi pe Domnul sa-ti spele picioarele? Nu cumva zici ca nu esti vrednic sa te spovedesti, pentru ca iarasi cazi in aceleasi pacate? Daca faci asa, vei fi mustrat ca Petru si nu vei avea parte cu Hristos in veac.
Nu cumva din lene si din oarecare judecata mincinoasa amani spovedania cu anii? Sau te spovedesti numai la Pasti? Daca mai continui acest lucru, esti in primejdie sa mori nespovedit.La fel si cand trebuie sa te impartasesti, nu cumva urmezi lui Iuda vanzatorul? Nu cumva te apropii cu necredinta, cu indoiala si cu mandrie? Nu te certi cu preotul sa-ti dea Sfanta Impartasanie fiind nevrednic si oprit de sfintele canoane? Sau poate ai incercat sa te duci la alt preot ca sa te dezlege? Sau poate te-ai impartasit nespovedit curat si fiind inca oprit? Daca ai facut cumva aceasta, esti asemenea lui Iuda. Ca acela, impartasindu-se cu nevrednicie, a intrat satana in el.
Teme-te, frate, de focul dumnezeirii. Nu te face vinovat de Trupul si Sangele Domnului. Ca acest foc, ori te curata de pacate, ori te umple de osanda. Sau poate ceri sa te impartasesti fara a rupe legatura cu pacatul? Poate vrei sa iei Sfintele Taine si apoi iarasi sa cazi in desfranare, iarasi sa te imbeti, iarasi sa furi, iarasi sa te judeci, sa te certi si sa ucizi?
Daca incerci una ca aceasta nu esti departe de Iuda.``


http://apologeticum.wordpress.com/2011/04/21/parintele-ioanichie-balan-predica-la-sfanta-si-marea-joi-cina-cea-de-taina/

miercuri, 20 aprilie 2011

Saptamana Patimilor

Sfantul Nicolae Velimirovici – Indrumar duhovnicesc pentru Saptamana Patimilor

„Sa iubesti pre Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta.” (Mat. 22:37)

1. In aceasta saptamana urmeaza pasii Domnului Hristos, si fii mereu alaturi Lui, spre deosebire de judecatorii si chinuitorii Lui. Si iubeste-L cu toata inima ta.
2. Muta-te duhovniceste in acele zile si in acele intamplari, si saruta-i poala si manecile vesmintelor, nu indeparta inima ta de la El. Cand ii auzi pe prigonitorii Lui cum soptesc: „Vinovat e”, tu striga-le in urechi: „Drept e!” Iubeste-l pe Cel ce te iubeste, cu toata inima ta!
3. Cand Evreii Il palmuiesc, tu intinde mana ta in aparare si primeste palma in locul Lui. Cand Il scuipa, tu spune: Scuipatorilor, ce veti arunca unii altora in fata, daca asupra Lui folositi tot scuipatul vostru, toata alcatuirea voastra?
4. Cand Pilat Il intreaba pe tacutul Domn: Ce este adevarul?, tu marturiseste si spune: Iata, El este Adevarul dumnezeiesc viu si intrupat. Cand ostasii Romani Il biciuiesc, tu stai langa El si spune fiarelor: Fiii lupoaicei, vesnici purtatori de moarte, nu biciuiti pe Mielul lui Dumnezeu cel purtator de viata, Care da viata imparatiei voastre a mortii.
5. Mergi dupa El pe Calea Patimilor, si poarta crucea Lui impreuna cu Simon Kirineanul, si impreuna cu fericita Veronica sterge-i fata de praf si sange, si impreuna cu Mironositele plangi si umezeste-i buzele uscate cu un pahar de apa rece, si racoreste-i fruntea infierbantata. Daruieste-I intreaga inima ta si iubeste-L cu toata inima ta in ceasurile umilintei Lui.
6. Cand auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale maini, tu striga: Au! Cand sunt batute cuiele in preacinstitele Sale picioare, tu iarasi vaita-te, ca si cum fierul s-ar infige in trupul tau.
7. Inchina-te Preasfintei Sale Maici si saruta poala si manecile vesmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o intreba nimic. Inchina-te inca o data sfintei sale dureri. Si inca o data sfintei sale taceri. Spune in sineti: Preacinstita Maica, si eu Il iubesc cu toata inima mea.
8. Scoate inima ta si pune-o in trupul Sau si uita de sine. Fii in El si rabda ce rabda El si cu totul sa mori pentru sine. Mori inaintea Lui.
9. Cand Iosif si Nicodim Il pogoara in mormant, tu cauta sa fii impreuna cu El in mormant. Inchipuieti ca nu esti viu in aceasta lume. Ca o umbra sa stai undeva aproape de mormant, si viata ta sa o privesti ca fiind in mormant. Si iti va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El si intru El.
10. Oare cu cat mai dulce va fi invierea cu El si intru El, cand a treia zi te vor lumina ingerii la mormant?! Ostenii Imparatului merg inaintea Imparatului, fetele lor-s ca fulgere arzatoare, iar vesmintele albe-s ca zapada. Iar cand ingerii lui Dumnezeu vor lumina in intunericul Golgothei si in intunericul sufletului tau, atunci te vei simti ca un om nou.
11. Si cand, tremurand, vei privi Minunea Minunilor, si nu vei stii daca sa te ascunzi sau sa fugi sau sa i te arati, iata, El intaiul se va apropia de tine si ca pe Maria te va chema dupa nume. Iar cand El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra in tine un nou curent, o noua viata, o noua putere. Si El iti va intoarce inima ta, ti-o va da si pe a Lui. Si tu, tremurand, vei cadea la picioarele Lui si, printre suspine, vei striga precum Thoma: Domnul Meu si Dumnezeul Meu, slava Tie! Binecuvantati pre cei ce blestema pre voi, si va rugati pentru cei ce fac voua necaz. (Lc. 6:28) Si nu judecati, si nu va veti judeca; nu osanditi, si nu va veti osandi, iertati si vi se va ierta. (Lc. 6:37) Omul cel bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune; si omul cel rau, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; ca din prisosinta inimii graieste gura lui. (Lc. 6:45) Ca nu au trimes Dumnezeu pre Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca lumea prin El. (Io. 3:17) Uraciunea aduce cearta, iar dragostea acopera toate gresalele. (Pil. 10:12)

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2011/04/18/sfantul-nicolae-velimirovici-%E2%80%93-indrumar-duhovnicesc-pentru-saptamana-patimilor/

"Atunci a mers Iisus impreuna cu ei la locul ce se numeste Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sedeti aici pana ce voi merge sa Ma rog acolo. Si luand pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine."
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/talcuirea-evangheliei-miercurea-mare-68483.html

joi, 14 aprilie 2011




Ma uitam ,,cius``, ca un magarus, cand cineva isi intampina cu tristete ziua de nastere.
Nu intelegeam cum e sa-ti lasi muschii slabi in fata unei asemenea forte cum este tristetea zilei de nastere, cand muschii ar trebui sa fie ca o sampanie.
In fiecare an am visat sa fac ceva extraordinar de ziua mea, iar noaptile pana la ea , numarate asiduu imi ardeau toate ideile.Faceam schimbari , construiam decoruri , invitam personaje.Ani de zile nu s-a intamplat nimic special de ziua mea.Nici macar ceva normal nu s-a intamplat.Si atunci inchideam ochii si-mi inchipuiam .
Nu inteleg la ce e buna atata imaginatie?
Nu e buna la nimic.
Speranta e regina, dar nu are nimic in comun cu inchipuirea sau visarea.
Am stat la radacina unui copac , am zimtuit un fir de iarba-n dinti, Asa am vazut eu odata intr-o fotografie , o fata cu buze pline , cu parul blonziu si dezordonat ridicat peste crestet.Era tare frumoasa.Firul de iarba dintre dintii ei copilarosi imi transmitea ca asa poti sa-ti asezi gandurile.
Eu nu mi le-am asezat defel.Si-am pasut ceva, ceva pana cand ...
Odata am primit de la un barbat o cutiuta de portelan pentru bijuterii.Am deschis-o.
Ne cunosteam de ceva vreme, petrecusem cateva plimbari prin anotimpuri impreuna.
Ma uit la el.
El tacea.
Tacea de felul lui.
Acum nu vorbea, dar radea.
Ii vedeam dintii pana la gingii.
Am deschis cutia cu toata emotia prinsa-ntre genele care tremurau umede.
Alergasem odata cu el pe o plaja din tara lui cea noua.Rochia din voaluri urmarita de marea in valuri se mula de pe trupul vantului pe al meu.Atingere de matase si soare..Aveam si un voal ciresiu prins subtil de un deget.Noua ne placea amandurora sa ne inchipuim lucruri.El era foarte incantat de imaginatia mea.Mie-mi parea bine ca el poate fi incantat .Imi facuse atunci o fotografie frumoasa, la drept vorbind mihaita e un bun fotograf.Si un bun povestitor.Ma trimisese asa de bine in povestea lui incat reuseam acu de pe malul baltii in care ne aruncasem doua undite vlaguite sa ma simt pe o plaja exotica din tara lui cea noua.
Mihaita radea.Radea si-i vedeam dintii pana la gingii.Am deschis cutiuta de bijuterii pe care mi-o daduse privindu-ma in ochi asa cam ca Rett Butler.Era goala.
Mi-a ramas de la el cutiuta si undita lui.Doar in a mea s-a prins un peste.Am plecat acasa. Eu si pestele.L-am curatat , l-am spalat si am cantat la solz , vorba vine ca am cantat, era mai mult ceva asa care suna a paguba, si pentru ca nu facusem nicio garnitura cu ciuperci, nu putea evident sa fie vorba de paguba-n ciuperci.Am mancat pestele gol.Singura.N-am baut vin alb sau sec asa cum se obisnuieste la mesele cu staif.
N-am baut nimic pentru ca mi-era dor sa beau doar sampanie.

Un dor nestapanit de sampanie.De paharele inalte , pretioase , usor bombate in anumite parti, asa cum sunt unele femei, cum era si acea fata frumoasa (un roman de radu tudoran )de la radacina copacului care zimtuia un fir de iarba intre dinti.Un dor de miscarea sampaniei care aci parca plonjeaza ca un delfinas intr-un oceanas, aci parca e o pisica din bule, uleios-matasoasa, sprintena, solara.Mi-era dor de sampanie.
Sampania e ca sarutul.
Sarutul fara atingere care cuprinde intr-o privire toata fiinta celuilalt.

Am sunat scurt la usa .Ma astepta de doua ore.Era o gluma de-a lui.Daduse limbile ceasului peste cap si imi arata ca si dupa doua ore de asteptare e tot amabil si bucuros ca ma vede.Avea un papion haios, putin stramb.Imi pregatise o surpriza pe o masuta mica de mahon.(O piesa de familie.)
Imi intinde un pahar, ma priveste cam asa cam ca Rett Butler, paharele se lovesc ,(a scris cineva o simfonie , vreun preludiu macar, intitulat chiar asa: note de sampanie ?),toata emotia prinsa-ntre genele care tremurau umede ma surprinde cu un suras roz.
Mi-era dor de sampanie.Ceea ce pentru altii devenise un gest banal , odata cu falsificarea sampaniei cu nume latinesc de ingeri , scrisa cu doi de ,,l``, mie mi se intampla acum si adevarat,pentru prima data.
Imi placea sa rad.Uneori in somn cand radeam , in loc de ras auzeam o sampanie.

Baiatul asta cu papion stramb radea tot timpul.Radeam impreuna cu el, dar el radea si-n plus.Radea si de el si de toti.Se pricepea strasnic la politica , dar nu era politician.Ma privea in continuare ca Rett Butler... sunetul paharelor de sampanie si mi-am apropiat buzele de pahar.De parca eram acea fata frumoasa...da, cea cu buzele pline si firul de iarba .Nu-mi dezlipeam privirea de privirea lui si-ntr-un acces de ras pe care nu si-l mai putea stapani (si-l pregatise de doua ore, de cand ma astepta)mi-a spus ca el nu consuma niciodata alcool.Nici macar sampanie.

Sampania e ca sarutul.Pentru o sampanie e nevoie de doi.Ca si pentru un sarut.Ca si pentru o privire care te face din doi o singura fiinta.
Mi-e dor de sampanie.


Poate sa mai astepte sampania? ...pentru ca acum schimb parchetul.
Il schimb pentru ca mi-e dor de dans.

Si pentru dans, parchetul de lemn e ca sampania.
Iar tu esti pentru mine ca sarutul!
Si te rog , nu ma mai privi ca Rett Butler ca mi se face dor de poseta si te umbrela mea. Gianni Morandi -in ginochio da te

Asculta mai multe audio diverse




,,Tipuri de sampanie

Sampaniile cu "corp"
Cuvintele de baza pentru acest tip de sampanie sunt: forta, structura si intensitate, fiind asa-numitele vinuri "musculare". Aceste sampanii, fie ele de generatie tanara sau mai veche, sunt de obicei facute din Pinot noir sau Pinot meunier, doua sortimente de struguri care creeaza aromele deosebite si ofera vinului profunzime si vigoare.

Sampaniile cu "inima"
Cuvintele cheie sunt: generozitate, caldura si finete. Sunt vinuri cu o aroma proaspata, fina si intotdeauna echilibrate. Sunt sampanii dominate, de obicei, de Pinot, Pinot noir si Pinot meunier, dar pot fi rose sau demi-seci. Culorile lor variaza de la galben auriu pana la roz inchis.

Sampaniile cu "spirit"
Cuvintele de baza sunt: usoara, vivace, delicata. Invariabil, sunt sampanii Brut sau Blanc, cu o preponderenta de Chardonnay. Acest sortiment de vin este viu, stralucitor, adesea avand o culoare aurie, cu tente de gri. Bulele sale sunt usoare si foarte delicate.

Sampaniile cu "suflet"
Cuvintele cheie sunt: maturitate, complexitate si bogatie. Sunt cele mai rare sampanii, vinurile cu cea mai mare complexitate. Sunt vinuri mature, adesea provenind dintr-o recolta exceptionala. Bulele extrem de fine si culoarea de aur vechi, asemanatoare ambrei, inspira aproape un sentiment religios printre cunoscatori...`` www.eva.ro

Imagineaza-ti o seara numai cu sampanie.

Nu , nu-ti mai imagina nimic.

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:aSYp5WhZ0dsJ:www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/55-meditatie-si-autohipnoza.htm+despre+imaginatie+%2B+ortodoxie&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&source=www.google.ro



Da.

joi, 7 aprilie 2011

Prazilia, 7 aprilie



Baileşti sau Prazilia, un loc din România, un loc binecuvântat, unde prazul e la fel de indragit ca in Japonia.



Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

de Petre Ispirescu



A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;

De când se scria musca pe părete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele i să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă. Unchiaşul, cum i-a văzut de departe, a ieşit să-i întâmpine şi totodată le-a zis:

- Bine aţi venit sănătoşi; dar ce îmbli, împărate, să afli? Dorinţa ce ai o să-ţi aducă întristare.

- Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci, daca ai ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai.

- Am, răspunse unchiaşul; dar numai un copil o să faceţi. El o să fie Făt-Frumos şi drăgăstos, şi parte n-o să aveţi de el. Luând împăratul şi împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat şi peste câteva zile împărăteasa s-a simţit însărcinată. Toată împărăţia şi toată curtea şi toţi slujitorii s-au veselit de această întâmplare.

Mai-nainte de a veni ceasul naşterii, copilul se puse pe un plâns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici aşa n-a fost cu putinţă să-l facă să tacă.

- Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare; taci, fiule, că ţi-oi da soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe d-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ţi-oi da Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Atunci, copilul tăcu şi se născu; iar slujitorii deteră în timpine şi în surle şi în toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămână întreagă.

De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ. Îl deteră pe la şcoli şi filosofi, şi toate învăţăturile pe care alţi copii le învăţa într-un an, el le învăţa într-o lună, astfel încât împăratul murea şi învia de bucurie. Toată împărăţia se fălea că o să aibă un împărat înţelept şi procopsit ca Solomon împărat. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gânduri. Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:

- Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.

Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:

- Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.

- Daca tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut.

Atunci toţi boierii şi împăratul deteră în genuchi, cu rugăciune să nu părăsească împărăţia; fiindcă, ziceau boierii:

- Tatăl tău de aci înainte e bătrân, şi o să te ridicăm pe tine în scaun, şi avem să-ţi aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soţie.

Dar n-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie şi puse la cale să-i gătească de drum merinde şi tot ce-i trebuia.

Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti unde erau cei mai frumoşi armăsari din toată împărăţia, ca să-şi aleagă unul; dar, cum punea mâna şi apuca pe câte unul de coadă, îl trântea, şi astfel toţi caii căzură. În sfârşit, tocmai când era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos şi bubos şi slab, se duse şi la dânsul; iar când puse mâna pe coada lui, el îşi întoarse capul şi zise:

- Ce porunceşti, stăpâne? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic.

Şi înţepenindu-şi picioarele, rămase drept ca lumânarea. Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă şi calul îi zise:

- Ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijeşti cu însuţi mâna ta şase săptămâni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte.

Cerând împăratului lucrurile ce-l povăţuise calul, el a chemat pre vătaful curţii şi i-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-şi alege fiul său pe acelea care îi va plăcea. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile şi trei nopţi, găsi în sfârşit, în fundul unui tron vechi, armele şi hainele tatâne-său de când era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuşi cu mâna lui să le cureţe de rugină şi, după şase săptămâni, izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji şi de cal, precum îi zisese el. Destulă muncă avu; dar fie, că izbuti.

Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele şi armele sunt bine curăţate şi pregătite, odată se scutură şi el, şi toate bubele şi răpciuga căzură de pe dânsul şi rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru aripi; văzându-l Făt-Frumos astfel, îi zise:

- De azi în trei zile plecăm.

- Să trăieşti, stăpâne; sunt gata chiar azi, de porunceşti, îi răspunse calul.

A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească.

După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

Stând să se odihnească, îi zise calul:

- Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorât. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, în pădurea ce o vezi, o s-o întâlnim venind să te prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemână, ca să te slujeşti cu dânsele când va fi de trebuinţă.

Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul.

A doua zi, când se revărsa ziorile, ei se pregăteau să treacă pădurea. Făt-Frumos înşelă şi înfrână calul, şi chinga o strânse mai mult decât altă dată, şi porni; când, auzi o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise:

- Ţine-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia.

Şi când venea ea, nene, dobora copacii: aşa de iute mergea; iar calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei şi Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata şi, când era gata a o lovi cu a doua săgeată, strigă ea:

- Stăi, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic!

Şi văzând că nu o crede, îi dete înscris cu sângele său.

- Să-ţi trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript; acum însă m-ai mâncat tu pe mine; să ştii că până azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele până aicea; câţiva nebuni carii s-au încumes a o face d-abia au ajuns până în câmpia unde ai văzut oasele cele multe.

Se duseră acasă la dânsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos şi-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă şi se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rândul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta; atunci ea îi zise:

- Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, crez că ai să izbuteşti.

După trei zile, se pregătiră de drum şi porni. Merse Făt-Frumos, merse şi iar merse, cale lungă şi mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită. Atunci el întrebă pe cal:

- De ce este iarba pârlită?

Şi calul îi răspunse:

- Aici suntem pe moşia unei Scorpii, soră cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot să trăiască la un loc; blestemul părinţilor le-a ajuns, şi d-aia s-au făcut lighioi, aşa precum le vezi; vrăjmăşia lor e groaznică, nevoie de cap, vor să-şi răpească una de la alta pământ; când Scorpia este necăjită rău, varsă foc şi smoală; se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa şi, viind s-o gonească de pe tărâmul ei, a pârlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decât soră-sa şi are trei capete. Să ne odihnim puţin, stăpâne, şi mâine dis-de-dimineaţă să fim gata.

A doua zi se pregătiră, ca şi când ajunsese la Gheonoaia, şi porniră. Când, auziră un urlet şi o vâjietură, cum nu mai auziseră ei până atunci!

- Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie.

Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe.

Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia. Aicea stătură ei să se odihnească, iară calul îi zise:

- Trecurăm cum trecurăm până aci, stăpâne; mai avem un hop: avem să dăm peste o primejdie mare; şi daca ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm şi de dânsa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Această casă este încongiurată cu o pădure deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua şi noaptea păzesc cu neadormire şi sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip de a te bate; şi ca să trecem prin pădure e peste poate; noi însă să ne silim, dac-om putea, să sărim pe dasupra.

După ce se odihniră vreo două zile, se pregătiră iarăşi; atunci calul, ţinându-şi răsuflarea, zise:

- Stăpâne, strânge chinga cât poţi de mult, şi încălecând, să te ţii bine şi în scări, şi de coama mea; picioarele să le ţii lipite pe lângă supţioara mea, ca să nu mă zăticneşti în zborul meu.

Se urcă, făcu probă, şi într-un minut fu aproape de pădure.

- Stăpâne, mai zise calul, acum e timpul când se dă de mâncare fiarălor pădurei şi sunt adunte toate în curte; să trecem.

- Să trecem, răspunse Făt-Frumos, şi Dumnezeu să se îndure de noi.

Se urcară în sus şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe dasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit.

Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit. Dară ea, uitându-se cu milă la dânsul, îi zise:

- Bine ai venit, Făt-Frumos! Ce cauţi pe aici?

- Căutăm, zise el, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

- Dacă căutaţi ceea ce ziseşi, aci este.

Atunci descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure.

Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta.

Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii.

Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

- Ai trecut, nefericitule, în Valea Plângerii! îi ziseră ele, cu totul speriate.
- Am trecut, dragele mele, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie; şi acum mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinţilor mei, însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. Sunt de mai multe zile cu voi şi n-am să mă plâng de nici o mâhnire. Mă voi duce dară să-mi mai văz o dată părinţii şi apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai duc niciodată.

- Nu ne părăsi, iubitule; părinţii tăi nu mai trăiesc de sute de ani, şi chiar tu, ducându-te, ne temem că nu te vei mai întoarce; rămâi cu noi; căci ne zice gândul că vei pieri.

Toate rugăciunile celor trei femei, precum şi ale calului, n-a fost în stare să-i potolească dorul părinţilor, care-l usca pe d-a-ntregul. În cele mai de pe urmă, calul îi zise:

- Daca nu vrei să mă asculţi, stăpâne, orice ţi se va întâmpla, să ştii că numai tu eşti de vină. Am să-ţi spui o vorbă, şi daca vei priimi tocmeala mea, te duc înapoi.

- Primesc, zise el cu toată mulţumirea, spune-o!

- Cum vom ajunge la palatul tatălui tău, să te las jos şi eu să mă întorc, de vei voi să rămâi măcar un ceas.

- Aşa să fie, zise el.

Se pregătiră de plecare, se îmbrăţişară cu femeiele şi, după ce-şi luară ziua bună unul de la altul, porni, lăsându-le suspinând şi cu lacrămile în ochi. Ajunseră în locurile unde era moşia Scorpiei; acolo găsiră oraşe; pădurile se schimbaseră în câmpii; întrebă pre unii şi pre alţii despre Scorpie şi locuinţa ei; dar îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.

- Cum se poate una ca asta? le zicea Făt-Frumos, mai alaltăieri am trecut pe aici; şi spunea tot ce ştia.

Locuitorii râdea de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise.

Ajungând la moşia Gheonoaiei, făcu întrebări ca şi la moşia Scorpiei, şi primi asemenea răspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Şi iarăşi supărat, plecă cu barba albă până la brâu, simţind că îi cam tremurau picioarele, şi ajunse la împărăţia tătâne-său. Aici alţi oameni, alte oraşe, şi cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoştea. În cele mai de pe urmă, ajunse la palaturile în cari se născuse. Cum se dete jos, calul îi sărută mâna şi îi zise:

- Rămâi sănătos, că eu mă întorc de unde am plecat. Daca pofteşti să mergi şi d-ta, încalecă îndată şi aidem!

- Du-te sănătos, că şi eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând.

Calul plecă ca săgeata de iute.

Văzând palaturile dărămate şi cu buruieni crescute pe dânsele, ofta şi, cu lacrămi în ochi, căta să-şi aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi şi cum şi-a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colţuleţ ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniţă, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute.

Căutând într-o parte şi în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile şi abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiţei, şi un glas slăbănogit îi zise:

- Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam.

O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână.

Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa.

miercuri, 6 aprilie 2011

draga vei, drago mir



dragavei - cuvant etimologic necunoscut

ȘTÉVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț. ȘTÉVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog