Translate

joi, 12 iulie 2012

Prodromita - 12 iulie

,,Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!``

12 IULIE: Praznuirea Icoanei facatoarei de minuni a Maicii Domnului – Prodromita, nefacuta de mana omeneasca. 

Cercetată de aproape (la microscop) s-a putut vedea că icoana nu prezintă urme de pensulă, întărindu-se astfel credinţa că icoana nu a fost zugrăvită de mână omenească, ci în chip minunat.

Toate icoanele  reproduse mai apoi dupa aceasta icoana sunt facatoare de minuni.

Locuiesc intr-un apartament calduros, asezat cu fata catre soare rasare, iar in iarna ce a trecut in fiecare camera , acolo unde sunt icoane , au ars neintrerupt candele cu ulei.

Si toata iarna nu a fost nevoie sa dau drumul la caldura, fiind subinteles faptul ca n-am tremurat de frig.Si nu pentru ca n-as fi pacatoasa caci asa ceva nu este posibil niciunuia dintre noi oamenii sau mai pacatoasa decat oricine, ci pentru putina ,,jertfa`` de a-i fi aprins o lumina curata Maicii Domnului si altor sfinti si putina tamaie.Despre ajutorul primit de la Dumnezeu se marturiseste!

Cuviosul Paisie Aghioritul , despre ale carui harisme pentru cine le-a descoperit ,bucurie,a plecat la Domnul, in ziua de 12 iulie .Ziua praznuirii Inaintemergatoarei, Prodromitei!Ce usor , ce liniste,trebuie sa-i fi fost sufletului care se desprindea de trup sa fie asteptat , primit de Maica Domnului!

,,Unde e stres și deznădejde, acolo e o viață duhovnicească povățuită de aghiuță. Pentru nimic în lume să nu aveți neliniște. Neliniștea este a diavolului. ``

http://acvila30.wordpress.com/2012/07/12/12-iulie-2012-1-ani-de-la-trecerea-la-cele-vesnice-cuviosului-paisie-aghioritul/

Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege “Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Acatistul si minunile 

Condacul 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Icosul 1
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită,
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită,
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules,
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales,
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni,
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni,
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind,
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind,
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine,
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine,
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit,
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 2-lea
Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit,
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit,
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită,
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită,
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost,
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost,
Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat,
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat,
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit,
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit,
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire,
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!Condacul al 3-lea
Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Maicii Domnului şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească, şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat,
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat,
Bucură-te, că bolnavul luând agheasma s-a vindecat,
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat,
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut,
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut,
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit,
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit,
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din paturi îi ridici,
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci,
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor,
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 4-lea
Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de credincioşii care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată,
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată,
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit,
Bucură-te, că la fiecare popas semnele tale au strălucit,
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau,
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau,
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare,
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare,
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor,
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor,
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei Cerurilor mireasmă,
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 5-lea
S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine icoanei care izvora tămăduiri, dar Fecioara preaslăvită i s-a arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea multdorită. Şi, pornind la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Iar ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit,
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit,
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit,
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin-credincios să fie dusă nu ai primit,
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura după odor, dar părinţii să i-l dea nu au voit,
Bucură-te, că mai potrivit să vină închinătorul la icoană au socotit,
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta,
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana,
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut,
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut,
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au spăimântat,
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 6-lea
În biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când a văzut-o pe Maica Domnului privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos,
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios,
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat,
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala minunile tale le-a trâmbiţat,
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor,
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor,
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit,
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit,
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă,
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă,
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi,
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 7-lea:
Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică, şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor Prodromiţei şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei, şi Îi va zice lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Pregătind laţul pentru femeie, fără să vrea sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, iar evreica a văzut lucrarea Maicii Domnului şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru toţi cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit,
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit,
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită,
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită,
Bucură-te, că viaţa i-ai salvat în ceasul de pe urmă,
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă,
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul,
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul,
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte,
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte,
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor,
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 8-lea:
Din rânduială dumnezeiască a venit icoana la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul vroia să păstreze icoana în ţara în care s-a făcut minunea, dar Maica Domnului a adus-o în grădina ei duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului, şi ei I-au cântat Celui ce îi păzise în călătorie: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Ai binecuvântat prin venirea ta schitul athonit şi, aşezând-o pe ea nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Botezător, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare,
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare,
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor,
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor,
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului,
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului,
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului,
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale e vădit,
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit,
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului,
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 9-lea:
Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Prodromiţa a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I Domnului: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale, îţi zicem cu umilinţă:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat cererile,
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele,
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit,
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit,
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat,
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat,
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi,
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi,
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim,
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim,
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire,
Bucură-te, a treptelor căii împărăteşti propovăduire,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 10-lea:
Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea drăcească s-a îmbolnăvit, zăcând ca un mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni, îndată s-a tămăduit de surzenie, şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Ascultătoare a Fiului tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă, ca să îţi cânte ţie aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit,
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit,
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa, nu l-ai lepădat de la faţa ta,
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala,
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării,
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării,
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare,
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare,
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea,
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mijlocirea ta,
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat,
Bucură-te, că văzându-te cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 11-lea:
Mergând părinţii să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje a lepădat îndoiala şi I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat de grijă praznicului tău, aşa porţi de grijă şi acum, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta au vădit,
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit,
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare,
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare,
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi,
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi,
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor,
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor,
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă,
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă,
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor,
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 12-lea:
Pictându-se în schitul prodromiţilor o icoană după izvodul celei minunate, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn, şi nu s-a stricat când o mână blestemată a dat foc bisericii. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit icoana nestricată sub un morman de jar, de care minune uimindu-se I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Nu numai icoana Prodromiţei a primit dumnezeiesc dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele creştinilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a drept-credincioşilor,
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor,
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei,
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei,
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată,
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată,
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă,
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă,
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei Cereşti,
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti,
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite,
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul al 13-lea:
O, Maică preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cununi de laudă împodobesc icoana ta, prodromiţilor arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre icoană ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!(de trei ori)
Icosul 1
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită,
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită,
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules,
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales,
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni,
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni,
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind,
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind,
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine,
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine,
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit,
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Condacul 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!
Rugăciune
O, Fecioară preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind. şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul dreptcredincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin. 
MINUNILE SFINTEI ICOANEI PRODROMIŢA
de Arhim. Antipa Dinescu
Între anii 1852 şi 1866, s-a întemeiat din nou Sfân­ta Monastire Românească Prodromu, în Sfântul Mun­te A­thos, unde s-au făcut multe cheltuieli, cu ini­ţiativa pri­mu­lui Sta­reţ, a Prea Cuvioşiei Sale Părintelui Nifon Ie­ro­schi­mo­na­hul, însoţit de primii săi ucenici, Nec­tarie Iero­schi­monahul şi ceilalţi ostenitori, vred­nici de toată pomenirea şi la­u­da, şi cu ajutorul chel­tu­ielilor prin­cipalilor fondatori, Mă­ria Sa Grigorie Ghica Voie­vod, Domnitorul Moldovei, şi al Măriei Sale Ale­xan­dru Ghica, Caimacamul Munte­niei, şi al Mitropo­liţilor So­fro­nie al Moldovei şi Nifon al Mun­te­niei, pre­cum şi cu concursul întregii naţiuni române, după cum se vede lămurit în istoricul acestei Sfinte Mo­nastiri, in­titulat Istoria Sfintei Monastiri Române Prodro­mu din Sfântul Munte Athos.
În cursul zidirii acestei Sfinte Chinovii, Părintele Sta­­reţ Nifon, plin de râvnă duhovnicească şi dragoste că­tre Maica Domnului, întotdeauna se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Dom­nu­lui făcă­toare de minuni, care să fie spre mângâiere confrăţimii şi a vizitatorilor, şi totodată protectoare şi de grijă purtă­toare acestei sfinte noi monastiri, precum se află şi la celelalte sfinte mari locaşuri din Sfântul Mun­te.
Şi fiindcă alt mijloc nu era, ca să poată din al­tă par­te a-şi satisface dorinţa, a alergat cu fierbinţi lacrimi către însăşi Maica Domnului şi prea iubitul ei Fiu, dulcele Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nos­tru, ce­rând mila şi aju­torul Său, ca zugrăvind o icoană nouă a Maicii Domnului, să o proslăvească cu faceri de minuni.
Aşa arzând cu inima, neliniştit zi şi noapte, îm­pins fiind de o putere nevăzută, îşi făcea feluri de idei, cum ar putea pune în lucrare o aşa sfântă hotărâre. În cele din urmă, vorbind cu mai mulţi zugravi [pictori de icoane] din cei dela Sfântul Mun­te, le propuse să zugrăvească pe scân­­­­dură de chi­paros icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe pe stân­ga, punându-le şi oarecare con­di­ţii, să le păzească în ti­m­pul cât vor lucra la zu­gră­virea icoa­nei; dar fiindcă nu prea erau nici meşteri buni, deoa­rece în timpu­rile acelea nu se găseau zu­gravi iscusiţi în Sfântul Munte, şi pă­rân­du-li-se că nu o să poată păzi condiţiile propuse, nu se învoi cu nici unul, şi astfel rămase iar în nelinişte.
În anul 1863, pentru neapăratele necesităţi ale Sfin­tei Monastiri, mergând în România, Părintele Ni­fon, înso­ţit de Părintele Nectarie Ieroschimonahul, to­va­răşul său şi îm­pre­ună-ostenitor la noua fundaţie, şi ajun­gând în Iaşi, un­de a stat mai mult timp, nu încetă cer­ce­tând vreun bun zugrav, care ar fi primit să zu­gră­vească icoana Maicii Dom­­nului, în condiţiile ce-şi în­chipuise a-l obliga să le păzească în timpul zugrăvirii.
În sfârşit, din Pronia lui Dumnezeu, Care hotărâse ca sfântul nou locaş românesc să fie înzestrat cu un nepre­ţuit odor sfânt, cu această sfântă, preastrălucită şi nea­se­mă­nată icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, pli­nă de dar şi de toată frumuseţea, Pro­tec­toarea şi de gri­jă purtătoarea noastră, iconomisi a afla de un bătrân şi bun zugrav român, anume Iordache Ni­colau, proprietar în ora­şul Iaşi, cu care intră în vorbă pentru zugrăvirea icoa­nei Maicii Domnului, arătân­du‑i şi condiţiile următoare: să zu­­grăvească Icoana Maicii Domnului, cu Dom­nul Iisus Hristos prunc în braţe pe stânga, cât va putea mai bine şi mai frumos, în mărime de1 mşi10 cm, pe scân­dură de lemn de tei; şi în tot timpul cât va lucra, să fa­că ru­gă­ciu­ne către Maica Domnului, citind Acatistul sau Paraclisul în toate zilele, şi să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lu­cru, iar după mâncare să nu mai lucreze, şi să se păzească în curăţenie trupească până la terminare, să fie mărturisit la duhovnic şi să nu aibă ceartă şi urâciu­ne cu nimeni.
Evla­viosul zugrav primi cu bucurie zi­se­le condiţii, dar se umi­lea, zicând că-i tre­mură mâinile de bătrâneţe şi că nu mai poa­te zugră­vi aşa bine şi curat ca al­tă­dată; Părinţii îl în­curajau însă să aibă credinţă şi să se si­lească, că-i va ajuta Mai­ca Dom­nu­lui. Şi aşa, bunul şi cu­cer­nicul bătrân zu­grav a în­ce­put cu multă evlavie a lucra fru­mos şi cu bună sporire, astfel că, în câtva timp, a ter­mi­nat veşmin­tele şi ce­lelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfin­te­le Feţe să le fa­că pe urmă, după cum este sistemul artei zugrăvirii. După ce a terminat de zugrăvit, cum s-a pri­ce­put mai bi­ne, veş­mintele şi câmpul, a început a lucrala Sfintele Feţea Mai­cii Domnului şi a lui Dumnezeu Pruncul, Domnul Iisus Hristos, silindu-se cu toată punerea ca să le facă pe cât va pu­tea mai bine; însă în ziua aceea, după multă oste­neală, îl apucă seara fără vreun rezul­tat, şi astfel lă­să lu­crul cam mâhnit.
A doua zi, plin de zel, se apu­că de di­mi­neaţă a lu­cra cu toată silinţa, că doar ar pu­tea reuşi să îndrepte Sfintele Feţe şi să le termine; căci ardea cu su­fletul de dragostea duhovnicească pe care avea să vadă Sfân­ta Icoană făcută aşa precum doreau şi Pă­rinţii. Cu toată punerea lui şi cu tot zelul ce avea, lucrul ie­şea din contra; că nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci şi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe şi urâte, ieşite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţişare întru totul neplăcută.
Văzând bietul zugrav că după atâta os­teneală, tre­cân­du-i mai toată ziua, nu putu face ni­mic, se mâhni din adâncul inimii şi, nepricepându-se ce să mai facă, încetă de a mai lucra, văitându-se în sine şi zicând: „Păcat de osteneala mea şi de postul pe care l-am suferit atâtea zile, în zadar lucrând fără nici un folos du­hov­ni­cesc la această icoană! Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu, poate nu este vo­inţa Maicii Domnului să fac eu icoana aceasta, pe care cu atâta evlavie o cere Părintele Nifon; nu ştiu ce să zic! Că eu cu rugăciuni şi post, cu toată pu­nerea şi dragostea, de atâta timp mă muncesc şi nu pot face nimic! De atâta vre­­me mă os­te­nesc să îndrept Sfintele Feţe, şi parcă mi-am ieşit din minte, căci mai rău le-am mâzgălit; ori că mi-am uitat meşteşugul…”
Pe de altă parte, Părintele Nifon, arzând cu dorul să va­dă Sfânta Icoană terminată, se duse în ziua aceea, îm­pre­u­nă cu Părintele Nectarie, să vadă cum lucrează zugra­vul la icoană, dacă o face bine şi frumoasă, şi găsi pe zu­grav mâh­nit, că nu putea isprăvi nimic; şi văzând icoana, ră­ma­seră în­tristaţi şi în mirare, socotind în sine, ca nişte oa­meni, că nu este voia lui Dumnezeu şi a Mai­cii Dom­nu­lui ca Sfân­tul nou Locaş Românesc Pro­dro­mu să se întă­reas­că prin a­ceastă Sfântă Icoană şi să aibă un dar şi mân­gâiere du­hov­ni­cească şi ocrotire pen­tru cei ce cu fri­ca lui Dumnezeu şi cu dragoste se vor nevoi într-însul, pre­cum şi ajutor şi răs­plă­tire bine­făcătorilor şi milui­to­ri­lor Sfintei Mo­­nastiri. În­să nu fu după mica lor părere, ci Maica Dom­nului pre­gă­tea un mai mare dar şi mângâiere decât socoteau ei; căci ce­rea cu umilinţă mila lui Dumnezeu.
Apoi le povesti şi bătrânul zugrav ce a suferit şi câ­tă osteneală şi-a dat, ca să poată face o lucrare bună şi plă­cută, şi cum n-a putut reuşi întru nimic. Părinţii îl mai încurajară însă cu cuvinte duhov­ni­ceşti, ca să nu-şi piardă evlavia, ci să mai încerce o dată a îndrepta şi săvârşi Sfin­tele Feţe; şi de nu va putea face ni­mic, să o lase aşa pre­cum va ieşi, că noi, zice, îţi vom plă­ti osteneala şi o vom lua; mai roagă-te şi dumneata cu fier­binţeală, ca să-ţi ajute Maica Domnului să isprăveşti bine şi frumos.
Se întâmplase să vină acolo şi Părintele Grigorie Ie­ro­monahul, ucenicul Prea Sfinţitului Arhiereu Nil Pen­­ta­po­leos din Sfântul Munte, şi văzând icoana în aşa stare, zi­se: „Păcat de osteneala şi cheltuiala ce faceţi cu această icoa­nă. Ce, voiţi să o duceţila Sfântul Munte? Dar nu gă­siţi acolo zugravi mai buni, să faceţi o icoană frumoasă, cum se cuvine şi după cum doriţi?!”.
Părinţii îi răspunseră că nu pot lăsa pe zugrav în pa­gubă, ci că, plătindu-i acestuia ce se înţeleseseră, o vor dărui la vreo bi­serică săracă din Iaşi.
După aceea, Părinţii au plecatla Metoc, iar zu­gra­­vul a acoperit icoana cu o pânză curată şi, încuind cu che­ia uşa camerei unde lucra, s-a retras foarte scâr­bit, ne­mân­când nimic în ziua aceea, ci tot închinân­du‑se să-i lu­mi­neze Dumnezeu mintea şi rugându-se să-i ajute a ter­mi­na frumos Feţele Sfintei Icoane.
A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi lu­ând che­ia, a deschis uşa camerei unde lucra Sfânta Icoa­nă şi a în­ceput a găti cele trebuincioase pentru zu­grăvit, având mul­­tă dorinţă şi râvnă să se apuce de lu­cru; şi, făcând câ­te­va metanii, se închină şi se rugă Maicii Domnului să-i ajute ca să nu pătimească precum ieri.
Şi aşa, mergând să înceapă lucrul, a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană; şi – o, minunile Maicii lui Dum­ne­zeu! – văzu, înspăimântat, că Sfintele Feţe sunt cu de­să­vâr­şi­re în­dreptate şi bine încuviinţate, pline de dum­ne­zeiesc har şi ve­selie, după cum se vede şi până acum la această Sfântă Icoană a Prea Curatei Maici a lui Dum­nezeu, care nu alt­fel, ci în adevăr cu dumnezeiască mi­nune sunt săvârşite!
Această preaslăvită minune văzând-o bătrânul zu­grav şi ucenicii săi, foarte se minunară şi pro­slă­viră pe Mai­ca Domnului, că Sfinţia sa singură cu mi­nu­ne dum­ne­zeiască şi-a proslăvit Sfânta sa Icoană, în Prea Curata şi Sfânta sa Faţă şi a Prea Iubitului său Fiu.
Această minune, spre mai bună încredinţare, a în­tă­rit-o [zugravul] prin act sigilat şi iscălit cu propria sa mâ­nă, pe care l-a dat Părinţilor şi care se păstrează în arhi­va Monastirii Pro­dro­mu din Sfântul Munte, unde se află şi Sfân­­ta Icoană; iar cu­prinsul lui este acesta:
„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zu­grăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu în­săşi mâna mea, la care a urmat o minune preaslă­vită, în mo­dul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meş­te­­şugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lu­crez Feţele Mai­­cii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Christos; du­pă ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, pri­vind eu la chipuri, cu totul a eşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâh­nit, socotind că mi-am uitat meş­te­şugul; şi aşa, fiind seară, m-am culcat scârbit, ne­mân­când nimic în ziua aceea, so­cotind că a doua zi, sculân­du‑mă, să mă apuc mai cu dinadinsul.
După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am fă­cut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lu­mineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, şi când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Mai­cii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese de­să­vâr­şit pre­cum se vede; şi eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi mai pune condeiul, fără numai am dat lus­trul cu­viincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea aces­tei Sfin­te Icoane.
Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi”
Minunea aceasta s-a întâmplat noaptea, spre 28 Iu­nie; iară pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoa­­ne s-a pus la 12 Iulie, fiindcă la 13 avem Soborul Ar­han­ghe­lu­lui Gavriil, care, ca unul ce întotdeauna este slu­ji­tor de a­proa­pe al Maicii Domnului, credem că tot prin el s-a să­vâr­şit şi această minune. Pe lângă aceasta, era cu greu să se pu­nă două praznice cu privegheri de toată noap­tea unul du­pă altul, adică la 28 şi 29 Iunie, când se prăznuiesc şi Sfin­ţii Apostoli Petru şi Pavel. Şi s-a aşezat să se facă praznic mare, cu privegheri de toată noaptea, care se nu­meşte şi cel de-al doi­lea praznic al Monastirii Române Pro­­dromu, adică al Sfin­tei Icoane a Mai­cii Domnului „Pro­dromiţa”.
Minunea aceasta, după cum am zis, văzând-o zu­gra­vul, s-a minunat şi, cu spaimă privind, nu se pri­ce­pea cum s‑a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui, vă­zând, i‑a cu­prins mirarea şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin preajmă ca să vadă, şi îndată s-a umplut casa zugra­vu­lui de lume multă, care se minuna de pro­slă­virea Sfintei Icoa­ne, şi toţi se închinau, aprinzând lu­mânări, îndulcin­du-se du­hovniceşte de privirea Sfin­te­lor Feţe, aşa de bine în­cu­vi­in­ţate şi minunate, pline de har şi o frumuseţe nea­se­mă­­na­tă, care deodată impune evlavie şi respect oricărui pri­vi­to­r.
Părinţii Nifon şi Nectarie cu ceilalţi, fiindla Me­to­cul Monastirii din oraşul Iaşi, îngrijoraţi şi întristaţi, ne­şti­ind nimic de această minune, fără de veste văd că vine u­nul din ucenicii zugravului foarte repede, zicând în gura ma­re: „Să trimiteţi curând să ia Sfânta Icoană, fiindcă în noaptea a­ceasta singură s-a zugrăvit, şi s-a adunat lume mul­tă, în­cât nu mai încape, privind la minunea Sfintei Icoane!”. Deo­camdată Părinţii nu cre­deau cele zise de ves­ti­tor, şi cu gân­dul acesta au trimis pe Părintele Dositei Schi­mo­na­hul, în­grijitorul Me­to­cu­lui, şi ajungând ei la casa zu­gravului, nu puteau intra să va­dă Sfânta Icoană de îm­bul­zeala po­po­rului; deci în­da­tă, luând o trăsură şi învelind Sfânta Icoa­nă cu o pânză curată, au adus-ola Metoc, ur­mând şi po­porul. Iar în Me­toc venind, au închis porţile curţii şi n‑au mai lă­sat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ce este de făcut.
Apoi grabnic au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii de această minune; şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mi­tro­po­lit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, fiind aproape Me­tocul de Sfânta Mitropolie, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi, cre­zând, s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zi­când: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Dom­nului prin această minunată şi proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi [Mitropolitul] a dat bi­necuvântare ca să se sfinţească apa; şi îndată a năvălit lume mul­tăla Metoc, spre închi­narea Sfintei Icoane, cerând a se citi acatiste şi a se face aghes­muire, stro­pindu-se şi bând cu cre­dinţă şi evlavie.
Şi îndată a în­ce­put darul Maicii lui Dum­ne­zeu a lu­cra prin Sfânta Icoană şi a face minuni pe care, din cele mul­te, puţine le vom spune aici, câte s-au putut ţine minte cu de-a­mă­nuntul, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Cu­ratei Maicii Sale, şi pentru ca să nu mâniem pe Dum­ne­zeu, tăcând adevărul; că pe unele le-au văzut cu ochii lor Pă­rinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi ai noştri, cât timp au stat cu Sfânta Icoană în ţară, iar altele s-au văzut de toţi Părinţii, când s-a dus Sfânta Icoanăla Monastire, în Sfântul Munte, şi s-a pus în biserica mare.
Un om avea albeaţă pe amândoi ochii, încât se ve­­deau luminile ochilor lui ca laptele de albe; şi adu­cân­du‑l, s‑a închinatla Sfânta Icoană; şi stropindu-l şi spă­lându‑i ochii cu agheasmă, i-au dat de a şi băut, lu­ând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spunându-i să aibă credinţăla Maica Domnului; şi aşa făcând, pes­te trei zile a venit ca să mulţumească Maicii lui Dum­ne­zeu, arătându-şi ochii că s-au curăţit şi vedeau lu­mi­nat.
Un alt om avea lepră peste tot trupul, încât era nu­mai bube; şi închinându-se cu credinţă, bând şi stro­pindu-se cu agheasmă, a căzut lepra de pe trupul său ca nişte solzi şi s-a curăţit.
Un boier a venit şi a spus că fiul său, acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu, şi zace în pat cu totul mort. Deci, rugându-se Maicii Domnuluila Sfânta Icoană, cu credinţă, cu la­crimi şi cu evlavie, a luat agheasmă şi, stropind copi­lul, dându-i şi în gură puţină ca să bea, îndată s-a deş­teptat şi s-a sculat cu totul sănătos. Apoi, de bucurie, l-a adus tatăl său de s-a închinatla Sfânta Icoanăşi a mulţumit Maicii lui Dumne­zeu cu lacrimi şi cu daruri.
Acestea şi altele multe: bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, în­dră­ciţi, care suferă de boala copiilor şi alte multe fe­luri de boli s-au tămăduit prin această Sfântă Icoană, pe care mi­nuni Părinţii dela Metocnu le-au mai în­sem­nat, fiind prea ocupaţi şi obosiţi de îmbulzeala po­porului, care ce­rea neîncetat a le citi paraclise, aca­tiste şi agheasme, încât nu puteau să ţină cont de cine cu ce se foloseşte, şi mai a­les că erau ameninţaţi de oră­şeni a le opri Icoana acolo, zi­când că lor li se cuvine, fiindcă în Iaşi s-a făcut minu­nea cu zugrăvirea Dum­ne­ze­ieştilor Feţe. Acestea înţele­gând Părinţii Nifon şi Nec­tarie, şi văzând că se înmulţeşte po­porul, venind ne­încetat, s-au temut să nu se facă prea mare zvon, să se intereseze autorităţile şi să le oprească Sfânta Icoană, astfel că, luând-o cu grăbire, au plecat spre Sfântul Munte.
Plecând din Iaşi, au venit cu Sfânta Icoană în ora­şul Huşi. Dar şi acolo, mare minune! Cum a simţit po­porul? Căci seara târziu au sositla Episcopie, şi a doua zi, când s‑a luminat, tot oraşul a prins de veste, ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s-a umplut Epis­co­pia de popor. În­să Părinţii şi de aci îndată au plecat, te­mându-se ca nu cum­va să-i urmărească dela Mi­tro­po­lie, că acum se în­şti­in­ţase şi Domnitorul Ioan Cuza şi zicea: „Să se oprească Sfânta Icoană, fiindcă s-a făcut mi­nunea în ţară!”.
De acolo au mers în oraşul Bârlad, şi au dus Sfânta Icoană în casa Doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dra­goste şi cucernicie a primit-o. Aci, aflând Pro­toiereul, a poftit pre Părinţi să aducă Sfânta Icoană în catedrala ora­şului, ca să se închine lumea mai cu în­lesnire. Mer­gând cu Sfânta Icoană în biserică, şi înce­pând a se în­chi­na mulţimea din acel oraş, iarăşi a să­vârşit şi acolo multe minuni, dintre care vom spune pe una mai însemnată.
Era în oraş un învăţător şi înţelept bine pregătit în şti­inţele profane, care avea la şcoala lui pe fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spuneau despre dân­sul bâr­lădenii că este foarte de treabă şi cinstit, însă nu are evlavie la cele sfinte, şi la biserică nu merge, fără numaila Sfintele Paşti.Acela, auzind de venirea Sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pe Părinţi să facă osteneală să meargă cu Sfânta Icoană la casa lui; dar Părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns că mai cuviincios este să vie ella Sfânta Icoană.Astfel, a trimis trăsura în trei rân­duri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el; şi mai rugându-i pe Pă­rinţi şi alte persoane de vază, s-au îndemnat aceştia a mer­ge cu Icoana la dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci, când au voit să ia Părinţii Sfânta Icoană şi să o pună în trăsură, aşa de grea s-a făcut încât abia patru oameni cu mare gre­u­tate au dus-o până la trăsură, iar când au voit să o pu­nă în trăsură, a trosnit aşa de tare tocul în care era Sfân­ta Icoană încât toţi s-au spăimântat, şi caii de la tră­­su­ră au tresărit, iar tocul Icoanei s-a desfăcut din toate în­che­ieturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voieşte Mai­ca lui Dumnezeu să meargă acolo unde nu era evlavie şi credinţă, ci numai o iscodire şi defăi­ma­re; iară înapoi în­tor­când-o, doi oameni au adus-o prea uşor.
Asemenea, o cucoană evlavioasă greu bolnavă, fi­ind afară la moşie, auzind de Sfânta Icoană şi de mi­nunile pe care le face, voia să meargă în oraş ca să i se închine şi să ceară sănătatela Maica Domnului, dar se temea să se suie în tră­su­ră, ca să nu moară pe drum, până în oraş. I s-a arătat Mai­ca Domnului în chipul acestei Sfin­te Icoane în vis, po­runcindu-i să se scoale curând şi să viela Bârlad, ca să se închine Maicii Domnului şi să se binecuvânteze dela Sfânta Icoană; şi cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simţit sănătoasă, şi venindla Pă­rinţi, a mărturisit, zicând: „Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis, care mi-a zis să viu cât mai degrabăla Bâr­lad, să apuc închinarea ei, şi acum iată-mă cât sunt de să­nătoasă!”. Şi ea dădu slavă Maicii Domnului.
De acolo au venit Părinţii cu Sfânta Icoanăla Ga­laţi şi au pus-o în Biserica Sfinţilor Împăraţi. La această bi­serică, un zugrav lucra meşteşugul său şi, văzând el îm­bul­zeala poporului care se închina şi admira Sfânta Icoa­nă, i s-a părut ceva străin şi a început a-i ocărî pe oa­meni, fă­cân­du‑i înşelaţi şi proşti, care nu cunosc nimic. „Au doa­ră nu credeţi voi basmelor călugăreşti! Nu vă amăgiţi, că greşiţi; un bun pictor poate să zu­gră­vească o icoa­nă mult mai fru­moasă ca aceasta” – şi altele mai multe zicea.
Acestea bârfind, însuşi se uita cu obrăznicie la fa­ţa Sfintei Icoane, ocărând poporul în gura mare. Şi iată că, deo­dată, Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţei sale atât l-a îngrozit, încât s-a înfricoşat cu totul, şi apoi el sin­gur s-a făcut propovăduitor poporului, zi­cân­du‑le să crea­dă că într-adevăr Sfânta Icoană cu mi­nu­ne dum­ne­ze­ias­că este zugrăvită, că face semne mai pre­sus de fire şi este fă­cătoare de minuni.
După plecarea Sfintei Icoane din Iaşi, a ur­mat o preaslăvită minune, de mare mirare în acel ţinut.
Un evreu cu soţia şi copiii ţinea un han la drum; acel evreu, ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pe soţia sa cu copiii şi o slugă. S-a întâmplat însă şi a murit evreul acolo unde s-a dus, şi un alt prieten al lui, ase­me­nea evreu, îngropându-l, a luat marfa şi banii ră­maşi, adu­cân­du-le evreicei, soţiei mortului, spunân­du‑i de întâm­pla­­rea morţii bărbatului ei. Iară după ce s-a dus acel evreu străin, vrăjmaşul a pus în mintea slugii ca să omoare pe evreică şi, luându-i averea, să se ducă de acolo. Deci pân­dind o noapte când evreica era sin­gură numai cu copiii, a in­trat la dânsa pe când dormea şi a început a o ameninţa că o va omorî de nu-i va da banii pe care-i are; ea, văzând pri­mej­dia, şi după toate rugăminţile nefolosind nimica, a scos tot ce avea şi i-a dat, numai să-şi scape viaţa. Luând sluga ace­ea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grijă, so­cotind că evreica are să spună oricui va veni în han, şi va fi vă­dit. Deci, ca să fie fără de grijă, a socotit în gândul său să o spân­zure; şi, gătind acela spânzurătoarea, evreica se ru­ga către dânsul ca să o lase cu viaţă; el însă îşi căuta de pla­nul său. Între acestea şi-a adus aminte evreica de aceas­tă Sfân­tă Icoa­nă şi de minunile ei, precum auzise de pe la tre­cători, fiindcă străbătuse această veste pretutindeni, şi la acea ne­voie a început cu lacrimi a se ruga ca o creştină, zi­când: „Maica Domnului, dacă Chipul Tău cu adevărat s-a zu­gră­­vit cu dumnezeiască minune, precum am auzit, şi tu eşti ade­vărată Născătoare de Dumnezeu, izbăveş­te‑mă de aceas­tă primejdie, şi atunci voi crede şi mă voi boteza cu toată casa mea!”. Acestea şi alte mai multe zi­cându-le fe­meia, cu mare plân­gere, sluga s-a apropiat de ea, gata să-i pună laţul de gât, dar, socotind el că este prea sus şi nu o va pu­tea ri­di­ca, l-a lăsat puţin mai jos şi apoi, suindu-se pe scaun, a pus laţul în gâtul său, să vadă de este potrivit; şi, cu slo­bozirea lui Dumnezeu, a călcat strâmb pe scaun şi îndată a sărit [scaunul] de sub pi­cioa­rele lui, rămânând singur spânzurat. Vă­zând evreica această minune, a rămas încremenită de fri­că şi, so­co­tind minunea, a crezut cu toa­tă casa ei şi s-a bo­tezat du­pă cum făgăduise.
La plecarea Părinţilor Nifon şi Nectarie din Ga­laţi cu Sfânta Icoană, aproape de pornire fiind, s-a fă­cut chi­pul Sfin­tei Icoane „ca ghermesit”, adică valuri de-a cur­me­zi­şul obrazului, ca asudată; apoi, intrând într-un vapor aus­tri­ac, „Loid”, se mirau toţi cei de acolo de chi­pul cel mi­­nu­nat al Maicii Domnului, nu numai pa­sagerii creştini orto­docşi, dar şi matrozii, cinstindu-l şi închinându-i-se.
Ajungând Părinţii cu Sfânta Icoană în Sfântul Mun­­te, la schela Monastirii româneşti, au trimis veste sus,la Monastire, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâm­pi­na­rea Sfintei Icoane; şi aşa, ducând-o cu mare pompă în sunetul clo­po­te­lor, au aşezat-o în Sfânta Biserică Ca­te­drală, unde se ve­de până azi şi toţi câţi intră i se închină cu mul­tă evla­vie şi o să­ru­tă. După aceasta, cu sfatul de obşte, s-a făcut rânduială şi s-a întocmit slujbă, ca să i se facă pomenire în fiecare an cu multă pompă şi mi­lostenii, la toţi câţi se vor aduna din toate părţile.
Se afla pe atunci în Monastire un monah topit de boală, cu numele Inochentie, care numai prin suflare se cu­noş­tea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, şi nu mai pu­tea vorbi nicidecum. Dar cum a intrat Sfânta Icoa­nă în Monastire, ca dintr-un somn s-a trezit şi a cunoscut că a venit Icoa­na Maicii Domnului, cu care împreună darul şi îndu­ră­rile sale. Deci a cerut ca să-l ducă în biserică şi, închi­nân­du-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: „Maica lui Dum­nezeu, de-mi este de fo­los să mai trăiesc, însănă­to­şeş­te-mă, căci cred că poţi, iar de nu, fie voia ta; cum vo­ieşti, Stă­pâ­na mea, şi cum cu­noşti, aşa fă cu mine!”. A­cestea zicându-le, s-a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bu­cu­rie; însă nu a spus nimic, ci îndată a cerut cămaşă cu­rată, ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace în toată rân­du­iala monahicească, că era schimnic, şi să se îm­păr­tă­şească cu preacuratele Taine. După aceea, trecând ca un ceas de când se închinasela Sfânta Icoană, şi-a dat duhul şi s-a dus să stea înaintea înfricoşatului Ju­de­cător, având drept protectoare pe însăşi Mama lui Hris­tos Dum­­nezeu, spre a‑i mijloci fericirea veşnicei Împărăţii Cereşti.
Un alt monah din Monastire, anume Serghie, cre­zân­du-şi minţii sale şi bizuindu-se în sineşi, a ieşit din Mo­nastire, nespunând nimănui, şi a intrat într-o peş­te­ră pus­tie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă că­lu­gă­reas­că mai mare. Odată, rugându-se el după obi­cei, s-a po­­gorât deasupra capului său un luceafăr; şi sta aşa în ve­de­rea ochilor lui, însă el îşi făcea canonul său, în­cu­ra­jân­du-se; apoi acel luceafăr atât de tare a trăs­nit încât mo­na­hul, plin de spaimă, a căzut la pă­mânt ca un mort; şi toc­mai după trei zile s-a deşteptat, însă surd cu desăvârşire şi de tot slăbit; şi cum a putut, a venitla Monastireşi a măr­tu­risit întâmplarea ispitei drăceşti, dar nu auzea nici­de­cum, ci numai prin scri­soare se înţelegea cu ceilalţi. Vă­zân­du-l părinţii şi fă­cân­du-li-se milă de el, l-au dus în bi­se­rică,la Sfânta Icoanăa Maicii Domnului, şi înălţând cu di­nadinsul ru­găciuni de umilinţă pentru el, l-a vindecat Maica lui Dumnezeu, redându-i auzul ca şi dintâi.
Altădată, [pe] un meşter dintre cei ce lucrau în Mo­na­stire, după neîncercate judecăţile lui Dumnezeu, l-a a­pu­cat un duh necurat, care foarte rău îl muncea; şi adu­cân­­du-l fraţii dinaintea Sfintei Icoane, citindu-i Acatistul şi Pa­raclisul, grabnic s-a izbăvit omul de acea bântuială dră­­cească.
În Moldova s-au făcut multe minuni dela Maica Domnuluiprin această Sfântă Icoană, [pe] care, pre­cum am zis mai sus, Părinţii nu s-au gândit să le în­semneze cu de-amănuntul, fiind cuprinşi de mare bu­cu­rie şi îndestu­laţi că au câştigat un asemenea nepreţuit şi scump odor pen­tru Sfânta Monastire din nou în­te­me­iată, care nu avea cu ce să se proslăvească; iar cele spuse sunt numai care s-au văzut cu ochii de Părinţii noştri şi le-au ţinut minte, iar al­tele ni le-au spus cei care s-au folosit de la această Sfân­tă Icoană.
Am dat scrierii aceste puţine, întru slava Maicii lui Dumnezeu şi spre folosul celor care nu cunosc mi­nunea zu­grăvirii acestei Sfinte Icoane, împlinind din par­te da­to­ria pe cât am putut. Şi mărturisim şi credem cu toată inima că Maica lui Dumnezeu, pentru bună­ta­tea sa, spre folosul ce­lor ce cred şi o cinstesc cu credinţă şi cu dragoste, pu­ru­rea a săvârşit şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacului.
Într-un an, la 10 Iulie, călugării Monastirii rânduiţi a pes­cui pentru a întâmpina pe musafirii ce vin în ziua de 12 Iulie, la serbarea Sfintei Icoane a Maicii Dom­nu­lui, s-au pogorât la mare, unde au schela, ca să pună mrejele în mare pentru pescuit, deşi în timpul ve­rii ni­meni dintre pescari nu pune mreje în mare, fiindcă apa es­te caldă şi peştele umblă prin apă pe deasupra, iar mre­jele se depun pe fundul mării, şi de aceea nu se prin­de; însă călugării, fiind trei la număr, au zis: „Noi să cer­căm şi să punem mrejele, şi Maica Domnului puternică este a-şi procura peşte la sărbătoarea Icoanei Sfinţiei sa­le”. Iar u­nul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a în­drăznit a zice în sinea sa: „Dacă icoana aceasta a Mai­cii Domnului s‑a zugrăvit cu minune, după cum spun Părin­ţii, apoi să facă să se prindă peşte la sărbătoarea ei, în timpul acesta de vară”. Şi aşa au pus în mare cinci bucăţi de mreji, câte şaizeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat nu trei ceasuri, după obicei, ci cinci, ca să pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau într-o bucată de mreajă decât patru sau cinci peştişori mici; aşa au ur­mat la toate bucăţile de mreji; atunci au scos bucata cea mai de pe urmă şi, văzând că nu scoseseră peştele tre­bu­in­cios în celelalte, se mâhniră că Maica Domnului nu a voit să le aju­te a prinde peşte la sărbătoarea sa; iar când scoaseră acum mreaja mai mult de jumătate, iată că Maica Dom­nului, deşi îşi pierduseră orice nădejde, nu i-a lăsat îm­pu­ţinaţi, ci le arătă mi­nunile Sfinţiei sale spre bucuria lor şi întărirea în credinţă, că dintr-un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte! Şi vă­zând aceasta, s-au bucurat şi au slăvit pe Maica Dom­nului, cerându-şi iertare de în­doiala şi încercarea lor.
Mărimea acestei Sfinte Icoane este de1 mşi10 cmîn lungime, iar lăţimea după proporţie. Nu este fă­cută du­pă asemănarea vreuneia dintre icoanele făcătoare de mi­nuni, ci după un nou model al zugravului, pre­cum l-a in­spirat Dumnezeu. Faţa Maicii Domnului şi [cea] a Domnului sunt în culoarea grâului, nasul, gura şi bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iar ochii atâta dar au, ca [şi] cum ar sorbi inima privitorilor; cu toa­te acestea, căutătura este cu stăpânire. Privind cu în­ţe­lepciune şi cu luare-aminte la această Sfântă Icoană, se va vedea caracter îm­pă­rătesc de mare neam, amestecat cu stăpânire şi cu blândeţe, de un­de se arată că este închipuită prea după asemănare Maica lui Dumnezeu, şi plină de dar dumne­zeiesc, la care ni­meni nu poate privi fără să simtă în ini­ma sa dulceaţă du­hovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de nu va fi vreun om prea împietrit la inimă şi întunecat la minte, ca să nu simtă nimica dintru acestea; că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână omenească, precum mărturisesc şi străinii care vin de o văd. Şi nu stă numai într-un chip Sfânta ei Fa­ţă, ci uneori se cam smoleşte, iar alteori se cam în­găl­be­neşte, luminând; iar la sărbătorile cele împă­ră­teşti, când se face priveghere de toată noaptea, şi mai ales la ser­barea Sfintei Icoane, atât este de veselă şi strălucită încât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca [şi] cum ar privi pe însăşi ade­vă­rata Maica lui Dumnezeu.
Este aşezată în strană mare, bine şi împodobit lu­cra­tă, pusă lângă sfeşnicul împărătesc din partea stân­gă, bi­ne şi frumos gătită, cu salbă de galbeni mari şi alte mo­ne­de, cruci şi ace de aur cu diamante şi măr­gă­ritare, şi alte multe feluri de podoabe, date de evlavioşi şi de bunii creş­tini, care aşteaptă dela Maica Domnuluimare dar şi pla­tă, atât în lumea aceasta, cât şi în cea vii­toare. Stă ma­iestuos şi veselă privirilor tuturor, atră­gându-i cu nesaţ, pre­cum odi­ni­oară a văzut-o Sfântul Dionisie Areopagitul în Sfântul Sion; asemenea şi aci, în Sfântul Munte, a vă­zut-o, deştept [treaz] fiind, în dumne­ze­ias­că vedenie, cuviosul Mar­cu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe sca­un ca o Îm­pă­ră­tea­să, înconjurată de îngeri şi de ar­han­gheli şi de toţi cu­vioşii Sfântului Munte, slăvind-o şi în­chi­nându-i-se, care avea palate de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum, cu ajutorul său, s-a făcut Sfânta Monastire Ro­mânească din temelie, întru slava Fiului Său, pentru mân­­tuirea monahilor români şi a tuturor cre­din­cioşilor or­to­docşi creştini ce vieţuiesc într-însa cu frica lui Dum­­ne­zeu şi dragoste creştinească.
Binecuvântaţi creştini, fii ai Sfintei Biserici a Ră­să­ri­tului, de voiţi a vă încredinţa despre neisprăvitele de mâ­nă omenească chipuri ale Maicii Dom­nului nos­tru Iisus Hristos, vă veţi încredinţa din înseşi ade­ve­ri­ri­le şi vred­ni­cele de credinţă dovezi desluşite şi întărite de ce­le mai în­sem­nate şi de bun neam persoane ale locului. Nu es­te cu putinţă de a mărgini pe Cel nemărginit şi a cu­prin­de pe Cel ce toate le cuprinde; noi numai aceasta pu­tem cu­noaşte şi înţelege, că dreapta Domnului nu în­ce­tează de a revărsa darurile Sale cele dumnezeieşti şi pre­ţi­oa­se asu­pra noastră, a românilor, spre adeverirea şi întă­ri­rea cre­din­ţei. Să vină înţelepţii lumii, care cu agerimea cea as­cu­ţi­tă a min­ţii lor au des­co­perit adâncurile firii. Să vi­nă teo­lo­gii Bisericii, care, cu povăţuirea Duhului Sfânt, ur­măresc a­dân­cimile dum­nezeieştilor Scripturi. Veniţi toţi îm­potriva grăi­to­ri­lor de rău şi vedeţi că, pe câte sunt razele soa­relui, pe atâ­tea sunt şi nenumăratele dovezi ce adeveresc cum că această Sfântă şi de minuni făcătoare Icoană este cu ade­vă­rat neisprăvită de mână omenească; şi oricum ar fi fă­cut Dumnezeu această minune, sau ori în ce scop, nu este omului slobod a ispiti, ca nu cumva să se mâ­nie pe el Domnul şi să piară din calea cea dreaptă. De este întru acest chip, sau într-un alt chip minunea a­ceasta, este a lui Dumnezeu faptă.
„Dreapta Domnului a făcut putere.”
Nu vă minunaţi, iubiţi ascultători, că dovezile, pe cât încape mintea omului, se înfăţişează celor ce voiţi a lua o mi­că desluşire; iar dacă cineva va fi mai mult isco­di­tor, acela să ia aminte ce se zice prin gura proorocului: „A Mea este izbânda, zice Domnul”. Credeţi şi nu is­pi­tiţi, că Dum­ne­zeu e Cel ce a făcut de a înfrunzit toiagul lui Aaron; Cel ce a făcut de a izvorât apa răcoroasă din piatra seacă în pus­tie, şi a făcut de s-au aflat scrise fără mână de om ta­blele Legii; tot Acela a isprăvit şi chipul Prea Curatei Mai­cii Lui şi al Său. Chiar însuşi preais­cusitul zugrav nu se putea dumiri, că ar fi avut oare­care prevestire, că aceas­tă sfinţită Icoană are a se săvârşi nevăzut de dumnezeiască putere, iar nu de stri­că­cioa­sele mâini ale omului muritor. Şi dacă prin umbrele Apostolilor se făceau multe minuni în po­poa­re, mai pre­sus de firea omenească, cu atât mai mult se cu­vi­ne a cre­de că Icoanele Prea Curatei Fecioare, Maica lui Dum­­ne­zeu, fac şi mai pre­sus de fire minunate minuni. Că de multe ori mir în­des­tulat izvorăşte din ele, iar uneori la­crimi curg din ochii lor, şi de multe ori pe mări că­lă­to­resc, după cum şi Sfântul Munte Athos are nu puţine Sfinte Icoane de astfel de mi­nuni fă­că­toare, nu numai a Prea Cu­ratei Maici a lui Dum­ne­zeu, ci şi ale plăcuţilor lui Dumne­zeu Sfinţi, ce stau ca nişte turnuri şi slăvite mo­nu­mente, spre apărarea aces­tui de Dumnezeu păzit loc. Şi cine poa­te spune nenu­mă­ra­te­le minuni ale Sfin­telor Icoane în toa­tă lumea, nu numai la creştini, ci şi chiar la pă­gâni? Acestea n-au încetat a da să în­ţe­lea­gă că Biserica Ră­să­ritului în­vaţă drept cuvântul ade­vă­ru­lui. Şi precum ne­nu­măratele mi­nuni ale Sfintelor Icoane sunt scrise, aşij­de­rea înmiite sunt cele care n-au fost însemnate de condeiul ome­nesc. Că precum soarele nu poa­te împrăştia razele sale în tot locul, de asemenea nici omul nu poate aşa lesne a afla de­spre toate minunile fă­cute de Dum­ne­zeu pe pământ. Nu­mai cei ce cunosc şi se în­deletnicesc cu citirea şi cer­cetarea Sfin­tei şi Dumnezeieştii Scripturi le pot afla din parte.
Citim că-n zilele dreptslăvitorilor împăraţi greci [bi­zantini] Le­on [VI] Înţeleptul şi Alexandru, fratele lui, fiii îm­păratului Ma­chedon [Vasile Macedoneanul], era o ase­me­­nea Sfântă Icoană la una dintre monastirile Constanti­nopolului.
În vremea domniei Iaroslavului, în zilele lui Pe­tru Movilă, Mitropolitul Kievului [sec. XVII], s-a aflat o ase­me­nea Sfân­tă Icoanăla Volga, iar până astăzi se vedela Tolga, în vechea catedrală.
Vedem, în Lavra Pecerska, că şapte icoane cu ase­menea dar şi nevăzută mână s-au zugrăvit, pe care vă­zân­du-le egumenul că pentru rugăciunile Sfân­tului Ali­pie (zugravul din a lor monastire) s-au făcut, a dat laudă lui Dumnezeu, închinându-se toţi acelor Sfinte Icoane ne­fă­cute de mână, a Domnului şi a Prea Curatei Maicii Lui, şi ale Sfinţilor din vechime; iar dintre aceste şapte Sfinte Icoa­ne, pe ace­ea a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu a luat-o Vo­ie­vo­dul Vla­dimir şi o a trimisla Rostov, şi stă acolo până astăzi.
La acelaşi Sfânt Alipie vedem că a venit îngerul Domnului, întru a sa casă, şi a zugrăvit icoana Ador­mi­rii Maicii lui Dumnezeu; şi întrebând îngerul pe Sfân­tul Ali­pie de mai lipseşte ceva icoanei, el i-a răspuns că este de­să­vârşită, ca una ce s-a făcut cu minune dum­nezeiască.
De asemenea, şi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan a zu­grăvit o icoană a sa, învăţând pe un copil, anume Gu­sar, care zugrăvea în palatul împărătesc din Con­stan­ti­no­pol, şi s-a mirat împăratul şi toţi ai săi de meşteşugul cel iscusit.
În Lida, satul ce este ca la18 milede Ierusalim, au fă­cut o biserică Apostolii lui Hristos Petru şi Ioan; acolo s-a aflat o icoană a Prea Curatei Fecioare ţinând în braţe pe Iisus, făcută din darul Sfântului Duh, în viaţă fiind Prea Sfânta Stăpână, şi pe care văzând-o aceasta, a binecuvân­tat-o, ca să fie darul Fiului său cu acea Sfântă Icoană, ca­re, până în zilele lui Iulian Paravatul [Apostatul? – sec. IV], a făcut nenumărate minuni.
Iarăşila Lida, în biserica făcută de Eneia şi de cei şaptezeci de apostoli, care s-a ridicat în numele Năs­că­toa­rei de Dumnezeu, încă în viaţă fiind Stăpâna, şi pe care, din pizmă, evreii voiau să o risipească, iar împreună cu ei şi în­chi­nă­torii de idoli. Dar, după porunca stăpâ­ni­to­rului cetăţii a­ce­leia, s-a pecetluit uşa bisericii; şi după trei zile des­chi­zând-o, au aflat zugrăvită – dar nefăcută de mână – icoana Maicii lui Dumnezeu, de trei coţi înal­tă, haina a­vân­d-o al­bastră, iar deasupra acelei haine, alta de porfiră; fiind scri­se deasupra ei aceste vorbe: „Maria, Maica Îm­pă­ra­tu­lui Hristos din Nazaret”. Şi nenumărate minuni s-au săvârşit de această Sfântă Icoană.
În zilele Împăratului Tiberie şi ale Patriarhului Ser­ghie [sec. VII], s-a zugrăvit nevăzut pe pânză chipul lui Iisus Hris­tos, în casa unei văduve, Maria din Meletin, unde şi nenu­mă­rate minuni s-au făcut de la această Sfântă Icoană.
În zilele vieţuirii Sale pe pământ, Împăratul Îm­pă­ra­ţi­lor, Domnul nostru Iisus Hristos, rugându-Se în Mun­te­le Măslinilor, a asudat cinstită Faţa Lui; şi luând o basma de la unul dintre ucenicii Săi şi ştergându-Se, în­dată nevăzut s‑a întipărit cinstită Faţa Lui pe acea basma; şi cine poate spu­ne cu amănuntul minunile câte le-a săvârşit acel chip dumnezeiesc?
Şi ca să nu vă îngreunez, nu am adus mărturii cu de-amănuntul; dar văzând că, faţă de cele pome­nite mai sus, mulţi stau nedumerindu-se şi zic că nu s-a mai auzit de icoane nezugrăvite de mâini omeneşti, de aceea am fost silit să mai aduc o mică încredinţare; iar voind ci­ne­va mai mult a cerceta, gata sunt mii de do­vezi despre Sfin­tele Icoane, şi lesne a le aduce înainte. Însă nouă ni se cuvine a zi­ce, cu Sfânta lui Hristos Biserică: „Mută să fie gura pă­gâ­ni­lor, care nu se închină cinstitei Icoanei Tale, celei zu­gră­vi­te şi săvârşite cu darul Du­hului Sfânt, dat Prea Curatei Fecioare, Maicii lui Dum­nezeu!”.
Să se minuneze tot auzul omenirii, şi glasuri de bu­curie şi de mulţămire cu dorire să se înalţe preadul­ce­lui nos­tru Ziditor, Care ne-a dăruit astfel de mijlocitori şi veş­nice monumente pe pământ. Pentru aceea şi noi toţi îm­preună, popoare, seminţii şi limbi, laudă Îm­pă­rătesei Ce­rului să‑i aducem, în ziua aceasta preavestită a praz­ni­cu­lui nostru; că astăzi puterile cele nevăzute ale cerurilor din cer au căutat şi cu noi nevăzut prăz­nuiesc. Astăzi s-a îm­plinit pro­orocia lui David, care zi­ce: „Să se veselească ce­rurile şi pământul să se bucure”, că iată, pe amândouă le-a pri­mit cea cu dar dăruită, şi spre cântarea acestei Sfinte Icoa­ne poftesc astăzi ochii evlaviosului vostru cuget, o, preaiu­bitoare de serbare adunare.
Aşadar, îndrăznesc a vă ruga, în numele Celui pe Ca­re-L vedem pe această Sfântă Icoană, ţinându-Se de Prea Cu­ra­ta Sa Maică în sfintele ei braţe, ca să răs­pundă oricui se bizuieşte a zice ceva împotriva dumnezeieştilor minuni!… Dumnezeu, pentru îndu­ră­rile milei Sale, ne-a dă­­ruit luminare nouă, celor ce eram întru întunericul puţi­nei credinţe, sau, mai bine-zis, ne-a dăruit mântuire nouă, celor păcătoşi, chiar dina­intea ochilor noştri.
Veniţi dar şi vă apropiaţi, iubiţilor binecre­din­cioşi, şi mai ales voi, care sunteţi de faţă în această Sfântă Bi­se­ri­că; şi vă rog, luaţi bine seama la această Sfântă Icoană şi vedeţi cât este de plină de daruri! Şi toţi veţi zice că este chip de Dumnezeu lucrat, al fru­mu­seţii cerului, şi aleasă să­vârşire a atotţiitoarei mâini a lui Dumnezeu. Au nu se pa­re că cerul a închis în faţa ei tot seninul şi toată fru­mu­se­ţea stelelor? Şi cine poate tâlcui însuşirile acestei Sfinte Fe­ţe, când a văzut pe al ei binevestitor Arhanghel ho­tă­rân­d-o a fi plină de daruri? Şi ce nu are acest fecioresc chip, care să nu fie plin de curăţenie, de respect şi sfin­ţenie?
Se pare că în această Sfântă şi de minuni făcătoare Icoană, a făcut Pronia cea dumnezeiască o minunată adu­nare a tu­turor harurilor şi o însufleţită alcătuire a tuturor fru­mu­se­ţilor cereşti şi pământeşti.
Fiindcă, după cum măr­­tu­ri­sesc Sfinţii Părinţi şi vred­nicii de credinţă isto­riografi, Epi­fanie şi Nichifor, despre chipul cel trupesc al Prea Cu­ra­tei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, era Prea Sfân­tă încă de când vieţuia pe pământ, întru acest fel: era ve­de­rea feţei ei ca vederea grăuntelui de grâu, părul galben, ochii ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin; sprân­­ce­nele ei erau plecate şi ales de negre, nasul potrivit, bu­zele ca floarea trandafirului, faţa nu rotundă, nici scur­tă, ci puţin alun­gită, mâinile şi de­ge­tele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât mă­sura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multă cuviinţă legat.
Asemenea şi preadulcele ei Fiu, Domnul Iisus, avea unele ase­mă­nări cu trăsăturile ce­lei ce L-a născut.
Acum, preaiubiţi ascultători ai Maicii lui Dum­ne­zeu, vedeţi împlinirea trăsăturilor chipului ei în Sfântă Icoana sa. Duhul Sfânt a încununat-o pe Prea Curata Fe­cioară cu mulţimea darurilor, precum Solo­mon o vesteşte în Cân­tarea Cântărilor, numind-o Mireasă şi aşa zi­cân­du‑i: „Ia­tă, fru­­moa­să eşti, iubita mea. Părul tău ca tur­mele ca­pre­lor care s-au suit din Galaad. Capul tău precum Carmilul; co­siţele capului tău ca mohorâtul împă­ră­tesc le­gat în că­lă­torii; ochii tăi ca niş­te bălţi ale râului Esevon; buzele tale ca o funie roşie. Miere şi lapte am vă­zut sub limba ta. Din­­ţii tăi ca nişte tur­me din cele tunse, gâtlejul tău ca niş­te vin bun, obrazul tău ca al unei tur­tu­rele frumoase, gru­majii tăi şi umerii tăi ca nişte gher­da­nuri, sânul tău mult mai frumos decât grâul şi vi­nul, ca doi iezi de că­pri­oară gemeni, care pasc în crini; pân­tecele tău stog de grâu îngrădit cu crini”.
Acestea toate sunt semne ale dumnezeieştilor dăru­iri şi cunoştinţe date de către Duhul Sfânt Fecioarei Ma­ria. Şi Acelaşi Sfânt Duh a încununat cu o mulţime de da­ruri şi Sfânta Icoană a Prea Curatei Maici a lui Dumne­zeu. Şi vă rog, creştinilor dreptslăvitori, credeţi numai ce­ea ce vedeţi şi vă veţi mântui, că greu este a lovi cu picio­rul îm­po­triva boldurilor! Şi cu bucurie privind, să ne în­chi­năm Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu şi a Fiului ei, ce­lei cu dumnezeiască minune săvârşite, care are feţele ve­sele ca nişte labirinturi întru care rătăceşte toată cu­ge­ta­rea omenească, de care şi Duhul Sfânt se minunează, vă­zând măririle Fecioarei, şi zice: „Tu, iubita mea, fru­moa­sa mea, porumbiţa mea, care eşti întru acoperământul pie­trei, arată-mi faţa ta şi mă fă să aud glasul tău; că dul­ce este glasul tău şi faţa ta frumoasă”.
Apoi noi, ne­vred­ni­cii, noi, necărturarii şi neînvă­ţa­ţii, ce vom putea zice, când şi pe ritori ca pe nişte peşti îi lasă fără de glas, nu­mai prin tăcere lă­u­dând-o?!
O, negrăită milostivire şi adânc de bunătate a Atot­puternicului Dumnezeu, cum şi în cele mai de pe urmă vea­curi lucrează minuni mai presus de fire, pen­tru fo­lo­sul şi mântuirea neamului creştinesc! Cum, cu nepome­ni­re de rău pentru păcatele noastre, ne iubeşte aşa de mult, ico­nomisind chipul mântuirii noastre, cu atâtea feluri de bi­nefaceri, şi dăruindu-ne cu aşa mari şi nepreţuite daruri sfinte, prin care cu înlesnire şi îndrăzneală să mijlocim ce­le de folos şi iertarea pă­catelor, de la milostivirea Sa cea iubitoare de oameni!
Mare dar şi de multă însemnătate şi adâncă cu­ge­tare duhovnicească este, socotind harul cu care Dum­ne­zeu a înzestrat şi a întărit acest Sfânt Locaş, cu această Sfântă şi plină de daruri Icoană a Maicii Dom­nului, spre mân­gâ­ierea şi fericirea neamului românesc, pe care nicio­dată nu l-a părăsit, ci din veci l-a iubit, l-a ocrotit, l-a înăl­ţat şi cu multe şi mari bunătăţi şi bine­faceri l-a dăruit şi l-a proslă­vit; pentru care toţi cei ce cunosc istoria stră­mo­şească se vor minuna, cum prin atâtea nebiruite şi nesu­fe­rite nevoi trecând, pe toate cu bărbăţie, prin darul şi aju­to­rul lui Dumnezeu le-a biruit, păstrând libertatea şi au­tonomia în cele de aici, iar în cele viitoare răsplătirea faptelor celor bu­ne, cu veşnica fericire întru Împărăţia Cerurilor.
Pentru multa dragoste şi datornicul respect pe care se cu­vine a le avea şi a le da Prea Sfintei Născătoare de Dum­ne­zeu, mijlocirea şi nădejdea mântuirii noastre, şi ca să nu ră­mână în uitare şi în nebăgare de seamă această Sfântă Icoană cu minune zugrăvită şi făcătoare de minuni a Mai­cii Domnului, Prea Cuvioşia Sa, Pă­rin­tele Nifon, supe­rio­rul [stareţul], în înţelegere cu Părinţii din Sfân­ta Chinovie, a ho­tă­rât ca în toţi anii, în ziua de 12 Iu­lie, să se facă serbare ma­re cu priveghere de toată noaptea, în cinstea şi amin­ti­rea minunatei zugrăviri a Sfintelor Feţe, a Maicii lui Dum­nezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos, cele închi­puite în această Sfântă Icoană, împodobind ser­barea cu cântări şi laude, cu mulţumiri şi cereri către Prea Sfânta Năs­că­toa­re de Dum­nezeu, întâmpinând cu dra­goste pe toţi câţi se vor aduna din toate părţile, ospă­tându-i şi împărţind mi­lostenie la cei săraci.
Mulţumită dar, fraţilor, să dăm lui Dumnezeu, pen­tru această preaslăvită şi nouă minune, căla Dumnezeutoate sunt cu putinţă, precum vedem prin Sfintele Scrip­turi; drept aceea, noi toţi câţi ne-am adu­nat la această sfân­tă şi veselitoare serbare a Maicii lui Dumnezeu, că­zând înaintea acestei Sfinte Icoane a ei, ce-şi are în­chi­puite feţele cu minune, să strigăm cre­din­cioşi:
Prea Sfân­tă Stăpână de Dumnezeu Năs­că­toare şi pururea Fecioa­ră Marie, protectoarea şi apără­toa­rea noas­tră, cerem a ta nebiruită apărare; Împă­ră­teasa Ce­rului şi a pământului, ce­ea ce ai cu dreptate numele de Prodromiţa, adică Îna­in­temergătoare, în­tă­reşte-ne întru lucrarea fapte­lor bune şi ne du de mână întru împărăţia cea cerească; povăţuieş­te‑ne pe toţi dreptcredincioşii creş­tini, spre a ve­dea şi veşnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău şi Dum­ne­zeului nostru, că binecuvântată şi preaslăvită eşti în vecii ve­cilor. Amin. [*]

[*] Textul a fost preluat din volumul Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004, pp. 49-78. Volumul respectiv a fost îngrijit de Răzvan Codrescu. Titlul original complet: Minunile Maicei Domnului „Prodromiţa” sau Minunea ce s-a făcut cu zugrăvirea Sfintei Icoane a Maicei Dom­nului dela Monastirea română „Prodromul” din S-tu Munte Athos şi alte multe minuni ce s-au făcut dupe zugrăvire. Istorisirea minunilor şi a altor Sfinte Icoane ce se află în Sfânta Monastire, adu­nate şi lu­crate de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul Sfintei Monastiri. Textul iniţial – Luna Iulie, în 12 zile: Istorisire pentru minunata zugrăvire a Sfintei Fă­­­­că­toare de minuni Icoane a Prea Sfintei, Prea Cu­ra­tei, bi­necuvântatei, slă­vitei Stăpânei noastre, de Dum­­­nezeu Năs­cătoarei şi pururea Fecioarei Maria, care s-a săvâr­şit cu dumne­ze­ias­că minune, pronu­mi­tă „Pro­dro­miţa” a fost tipărit în volumul Slujba praznicului sfintei şi de minuni făcătoarei icoane a Maicii Domnului numită Prodromiţa, Tiparniţa Gutenberg, Bucureşti, 1900.

 

,,O sa-l botezam Mihail, iar acum o ajutam pe mama cu maturatul casei!
Avem nevoie de un carut pentru doua ,,persoane``: una mica ( Maria de un an si jumatate) si unul mic ( viitorul Mihail,de nici o luna)``zise George-n gandul lui..
George a crescut mare si frumos, iar cind era cat sorioara lui de mititel, putea sa-i spuna lunei de pe cer doar ...ANA.Cine stie , poate va intalni o fata , la vremea insuratului pe nume ANA.
I-ar folosi o tabara in care sa capete invataturile dreptei credinte si in care sa-si sporeasca talantii.


De curand i-am facut Mariei un cadou, o pereche de papucei albastri, pe care nu i-a vrut deloc, turuind in dulcele ei grai in timp ce refuza sa-i incalte, explicand si motivul:,,Bebe, bebe!``.Si a avut dreptate, mama ei a nascut un fratior, caruia mai degraba i s-ar potrivi papucei albastrei, pentru barbatei.

Mihail ( pe viitor , dupa primirea Tainei Botezului)s-a nascut in ziua Sfantului Iuda Tadeul, ruda Domnului.
Tadeu = Marturisitor, laudator, sanii laptelui sau Iuda Levi, adica leul)

Iuda Tadeul este altul decat Iuda Tscarioteanul, da?

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/iunie/06-19-sf_apostol_iuda.html

http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/44/Iuda
Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda
Capitolul 1

1. Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov, celor ce sunt chemaţi, iubiţi în Dumnezeu-Tatăl şi păstraţi pentru Iisus Hristos:
2. Milă vouă şi pace şi iubirea să se înmulţească!
3. Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.
4. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos.
5. Voiesc dar să vă aduc aminte vouă celor ce aţi ştiut odată toate acestea că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din pământul Egiptului, a pierdut, după aceea, pe cei ce n-au crezut.
6. Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari.
7. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic.
8. Asemenea deci şi aceştia, visând, pângăresc trupul, leapădă stăpânirea şi hulesc măririle (cereşti).
9. Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: "Să te certe pe tine Domnul!"
10. Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, - ca dobitoacele necuvântătoare, - ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea.
11. Vai lor! Că au umblat în calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core.
12. Aceştia sunt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre obşteşti, ospătând fără sfială împreună cu voi, îmbuibându-se pe ei înşişi, nori fără apă, purtaţi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,
13. Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.
14. Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui,
15. Ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui.
16. Aceştia sunt cârtitori, nemulţumiţi cu starea lor, umblând după poftele lor şi gura lor grăieşte lucruri trufaşe, deşi, pentru folos, dau unor feţe mare cinste.
17. Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
18. Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite.
19. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul.
20. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt.
21. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică.
22. Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i,
23. Pe alţii, smulgându-i din foc, mântuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.
24. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere şi să vă pună înaintea slavei Lui, neprihăniţi cu bucurie mare,
25. Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin!


SFANTUL APOSTOL IUDA, FRATELE DOMNULUI DUPĂ TRUP
(19 iunie)

Sfantul Apostol Iuda, fratele Domnului dupa trup




    Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminţia lui David şi a lui Solomon. El s-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl său, Iosif teslarul - care a fost după aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - şi din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie şi fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif în însoţire legiuită şi i-a născut pe aceşti fii, care sunt pomeniţi în Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon şi Iuda. însă acest Sfânt Iuda se numeşte Iuda al lui Iacov - adică fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, căci pentru smerenie, singur se făcea nevrednic să se numească fratele Domnului după trup, de vreme ce la început a greşit din neştiinţă faţă de El, pe de o parte pentru necredinţă, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredinţa a greşit, precum adevereşte despre aceasta Sfântul Ioan, zicând: Nici fraţii lui nu credeau în El.
    Tâlcuind aceasta, Sfântul Teofilact spune că feciorii lui Iosif sunt fraţi ai Lui şi zice: „Il ocărăsc fraţii lui, feciorii lui Iosif, între care este şi acest Iuda. Insă de unde aveau ei această necredinţă? Din socoteala cea putredă şi din zavistie, pentru că obiceiul rudeniilor este ca totdeauna să urască mai mult pe ai săi, decât pe cei străini". Deci este arătat că Iuda de la început a greşit întru neştiinţă către Hristos, cu necredinţa şi cu zavistia. El a mai greşit şi cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta în Viaţa Sfântului Iacov, fratele Domnului, pentru că Iosif - după întoarcerea din Egipt - împărţind pământul său fiilor lui cei fireşti, pe care i-a avut cu femeia cea dintâi, a voit să facă parte şi Domnului nostru Iisus Hristos, Cel născut fără de stricăciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioară, fiind Acela atunci încă prunc mic, iar ceilalţi fii ai lui Iosif - între care şi acest Iuda - nu voiau să-L primească la moştenire împreună cu ei, ca pe Cel ce nu era născut din aceeaşi maică. Iar Iacov L-a primit pe El împreună moştenitor la partea sa, şi de aceea Iacov s-a numit după aceea „fratele Domnului". Deci Sfântul Iuda, ştiind greşelile sale cele mai dinainte, nu îndrăznea să se numească fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie şi în scrisoarea sa, zicând: „Iuda, sluga lui Iisus Hristos şi fratele lui Iacov...". Acest sfânt apostol are încă şi alte felurite numiri.
    Astfel, Sfântul Matei Evanghelistul îl numeşte Levi sau Tadeu şi aceasta nu fără oarecare taine, pe care le putem cunoaşte în parte din tâlcuiri, pentru că Levi se numeşte „împreunat" sau „din inimă" sau „ca un leu". Deci Sfântul Iuda s-a numit Levi, pentru că după greşeala lui cea mai dinainte, ce o făcuse din neştiinţă, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste din inimă şi ca un leu s-a nevoit cu bărbăţie pentru El. Drept aceea, cu dreptate şi cu cuviinţă s-au zis despre dânsul aceste cuvinte, care oarecând s-au zis şi despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov şi strămoşul lui Hristos: ludo, pe tine te laudă fraţii tăi; culcându-te, ai dormit ca un leu şi ca un pui de leu. Iar Tadeu se tâlcuieşte "lăudător" şi "mărturisitor" sau "sânii laptelui". Deci Sfântul Iuda a fost numit Tadeu, căci, lăudând şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu, hrănea din învăţăturile sale apostoleşti ca prin nişte sâni de lapte pe cei ce erau prunci în credinţă, adică pe cei dintâi credincioşi ai Bisericii.
    Mai sunt încă şi unii care socotesc cum că acest Sfânt Iuda, iar nu altul, este numit Varsava în Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii şi bătrânii cu toată adunarea să aleagă pe un bărbat dintr-înşii şi să-l trimită în Antiohia cu Pavel şi cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se tâlcuieşte „fiul întoarcerii" şi de aceea se numeşte Sfântul Iuda Varsava, fiindcă, după greşelile sale cele de mai înainte către Hristos, s-a întors la El prin pocăinţă, cu credinţă şi cu dragoste. Căci, în cele ce greşise mai mult, în acelea a arătat mare îndreptare. El greşise mai întâi prin necredinţă, după aceea a crezut într-însul fără îndoială şi s-a făcut Apostolul şi propovăduitorul Lui. Greşise către Hristos şi prin neiubire, iar după aceea atât L-a iubit, încât şi-a pus şi sufletul pentru Dânsul, pentru că avea mare râvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-însul, să-L iubească şi să-şi câştige mântuirea. Această râvnă a lui este povestită şi în Sfânta Evanghelie. Căci, pe când Domnul grăia către ucenicii Săi: Cel ce mă iubeşte pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi pe el şi singur Mă voi arăta lui... atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului după trup - a zis către dânsul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? Ca şi cum ar fi zis: „Doamne, nu numai nouă să ne dai cunoştinţa Ta, ci la toată lumea. Nu numai nouă singuri să ne arăţi mântuirea Ta, ci şi la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii şi ucenicii Tăi, ci şi toată lumea, cunoscându-Te pe Tine Făcătorul şi Mântuitorul său, să Te iubească cu căldură, să-Ţi slujească cu credinţă şi să Te proslăvească în veci".
    Iar după înălţarea Domnului, Sfântul Apostol Iuda a propovă­duit pe Hristos în felurite ţări. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicând despre dânsul astfel: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea două nume, Tadeu şi Levi, fiul lui Iosif şi fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovăduit mai întâi Evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria, şi Idumeea, apoi în cetăţile Arabiei, în părţile Siriei şi ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urmă, s-a dus în Edesa, în cetatea lui Avgar, unde mai înainte propovăduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei şaptezeci de apostoli. Acolo, dacă lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a împlinit bine".
    Incă să se mai ştie că Sfântul Iuda a binevestit cuvântul mântuirii şi în Persia, iar de acolo a scris în limba grecească Epistola sobornicească către toţi credincioşii, care, deşi este scrisă pe scurt, este însă de mare înţelegere şi plină de învăţături folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adică despre taina Prea Sfintei Treimi şi a întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi şi despre înfricoşata judecată ce va să fie; iar altele sunt învăţătoare de obiceiuri, care sfătuiesc pe oameni a fugi de necurăţiile păcatelor trupeşti, de huliri, de mândrie, de neascultare, de zavistie şi de urâciune, de meşteşugiri şi de vicleşuguri, ca fiecare să fie statornic în chemarea sa, în credinţă, în rugăciune şi în dragoste. Aşijderea, ele mai învaţă a se îngriji de întoarcerea celor rătăciţi la adevărata credinţă şi a se păzi de eretici, ale căror obiceiuri vătămătoare de suflet le-a vădit luminos, iar pierzarea lor a arătat-o asemenea cu a sodomitenilor.
    In scrisoarea sa arată încă şi aceasta, că nu este destul pentru mântuire, ca să se lepede cineva de păgânătate şi să fie chemat la sfânta credinţă, ci se cuvine ca, pe lângă credinţă, să facă şi fapte bune cuviincioase chemării şi vrednice de mântuire. Pentru aceasta el aduce spre pildă pe îngerii şi oamenii pedepsiţi de Dumnezeu. Pe îngerii răi Dumnezeu i-a legat în întuneric cu legăturile cele veşnice şi spre judecata Sa îi păzeşte, deoarece nu şi-au păzit rânduiala lor. Pe oamenii cei scoşi din Egipt i-a pierdut în pustie, deoarece n-au umblat după chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abătut la îndărătnicii. Astfel Sfântul Apostol Iuda a arătat în trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.
    El a suferit multe dureri şi osteneli, trecând prin multe ţări, propovăduind pe Hristos, botezând şi încredinţând popoarele şi povă-ţuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părţile Araratului, întorcând mulţime de popor de la înşelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli şi, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Şi fiind străpuns cu săgeţi de cei necredincioşi, şi-a sfârşit nevoinţa şi alergarea sa, şi a trecut la Hristos Dumnezeu, ca să-şi ia cununa cea veşnică a răsplătirii aposto-leşti la ceruri.


La începutul paginii | Vieþile Sfinþilor pe luna iunie




vineri, 25 mai 2012

o postare ...mai mult pentru mine


Multumesc Marcel!




,,Populari, energici, hotarati, reflex-istii trezesc entuziasmul spectatorilor pana in punctul in care - asa cum marturiseste indrumatorul lor, maestrul Marcel Nicolae Botscheller - "iti vine sa urci pe scena si sa li te alaturi."

 http://scoaladeblog.ro/2010/02/06/la-un-ceai-cu-maestrul-botscheller/

La un ceai cu maestrul Botscheller

În mai 2008, am avut ocazia să obţin un post de moderator în cadrul televiziunii Europa Nova, din Timişoara. Urma să realizez o emisiune de divertisment pentru copii. Zilnic eram în căutare de mici talente pe care să le invit în emisiunea mea. Astfel, am ajuns la Casa Studenţilor, unde maestrul Marcel Nicolae Botscheller m-a primit încântat în sala lui de balet. M-a prezentat copiilor, şi m-a invitat să iau loc pentru a viziona dansul. La final am mers în biroul său. Când am intratMarcel-Botscheller 4, colecţiile de costume, postere, medalii şi cupe, mi-au luat ochii. El mi-a zâmbit cu căldură, mi-a luat haina şi a pus-o în cuier, mi-a aranjat un fotoliu comod şi a insistat să îmi ofere un ceai. Nu am vrut să-l deranjez, dar automatul de băuturi calde era pe hol. S-a întors după câteva minute, cu un ceai cu lămâie, timp în care eu admiram multitudinea de costume de dans, de toate genurile şi culorile. Mă tot întreba dacă stau bine, dacă mai doresc ceva, iar eu încercam să citesc titlurile de pe pereţi. Îmi spuneam în gând: “Oau, a fost şi în Turcia, Grecia, Franţa … extraordinar!” Abia aşteptam să aflu povestea vieţii unui mare maestru de balet al României.
Cu mulţi ani în urmă, pe când lucra ca subinginer la minele de aur în Munţii Apuseni, Nicolae a întâlnit-o pe Elena, o moaţă foarte frumoasă. Odată ce s-a îndrăgostit de ea, contrar voinţei părinţilor, a şi luat-o de soţie, fără să ţină seama de tradiţiile şi etniile germane. Ajunşi la casa lor, în Bucium Poeni, judeţul Alba, au dat naştere celor trei copii ai lor: Silvia, Mioara şi mezinul familiei, Marcel. Imediat după 4 august 1942, când cel din urmă împlinea vârsta de un an, s-au mutat în Timişoara, unde Marcel avea să-şi înceapă viaţa de sportiv. Fotbalul a fost prima sa pasiune. Gimnaziul l-a făcut la Arad, unde, în clasa a V-a, s-a înscris la Palatul Pionierilor. Datorită numelui său, a făcut parte din formaţia de dansuri germane. Acesta a constituit primul său contact cu dansul.
“Primul spectacol la care am participat a avut loc la Oradea. A fost o experineţă frumoasă. Singurul incovenient a fost că partenera mea, Mariane Zimmermman, era mai înaltă cu un cap decât mine şi mă inhiba puţin. Încercam să dansez cât ma spre public. Dacă eram după ea, nu mă vedeam.”
Stăteam în fotoliu, sorbeam din ceai din când în când, ascultând cu mult interes răspunsurile maestrului. Ochii lui blânzi, de o culoare greu de definit (verzui – căprui), lăcrimau cu fiecare ocazie în care aducea vorba despre mama lui, “o femeie simplă, care mi-a oferit o educaţie şi sfaturi valabile şi acum. Odată m-a pedepsit pentru că nu am salutat un vecin”. De la ea a primit cel mai bun sfat, care l-a călăuzit în viaţă: “Întotdeauna să laşi loc de «Bună ziua»”. Cea mai veche amintire din copilărie era legată de mersul după pâine. Fiind cel mai mic, surorile îl “exploatau”, trimiţându-l doar pe el la cumpărături. Îşi aminteşte că uneori se întorcea după câteva meciuri de fotbal cu prietenii, chiar şi fără pâine.
Încercam să observ gestica lui, şi realizam câtă importanţă avea fiecare fapt pe care mi-l povestea. Vorbea cu atâta pasiune despre scenă, creaţie, muzică, despre o experienţă atât de îndelungată, care nici cum nu se citea pe chipul său, un chip care clar îi trăda vărsta. Îmbrăcămintea sport îi conferea acelaşi aer de balerin pe care îl exprima în posterele sale. Doar câteva kilograme în plus, expresia frunţii şi vocea puţin tremurândă îi diferenţiau.
Un artist complet şi complex
Eram curioasă să aflu cum a reuşit să meargă în atâtea ţări. În vremurile acelea era greu să treci graniţele, iar din cauza numelui, dificultăţile creşteau. Am aflat că în primăvara anului 1983 a câştigat marele premiu al Festivalului de Dans de Societate din Iaşi, iar Ministerul Culturii i-a oferit o bursă de trei luni în RDG, pentru a urma un curs de dans. La întoarcere i s-a făcut paşaport şi astfel în iarna aceluiaşi an a plecat în primul său turneu, în Turcia, cu sprijinul ARIA. În anii următori a avut parte de multe alte turnee în Grecia, Cipru, Spania, Franţa, Ungaria, Italia,etc.
Pe parcursul celor trei luni petrecute în Sardinia, în turneul anului 1996, maestrul a avut parte de un program foarte solicitant. Se afla într-o staţiune care oferea în fiecare seară spectacole. Zilnic trebuia să monteze câte două dansuri. Între orele 8:00 şi 13:00 lucra la coregrafie, seara la ora 18:00 avea loc vizionarea iar la 20:00 începea spectacolul. Toate eforturile pentru realizarea acestora au determinat declanşarea unui diabet pe bază nervoasă. Întors în ţară şi luând la cunoştinţă de această afecţiune a început să ţină un regim. “Mai corect aş putea spune că mănânc sănătos, decât că ţin un anumit regim. Întotdeauna am avut grijă ca din alimentaţia mea să nu facă parte mâncărurile cu E-uri, cu multe grăsimi şi mai ales sucurile din comerţ. Beau doar apă, ceai şi sucuri naturale”. Aşa a reuşit să se menţină în formă, mai ales că în meseria lui el nu predă teorie ci trebuie să exemplifice fiecare mişcare.
Domnul Marcel Botscheller este dansator, coregraf, regizor, dar şi maestru de balet, designer de costume şi relizator de colaje muzicale. Practic, el face tot ceea ce presupune existenţa unei formaţii de dans cu rezultate extraordinare ca Reflex-ul,care a cucerit aproape toate trofeele oferite în cadrul festivalurilor studenţeşti de dans din România. Dacă privim în arhivele ziarelor, găsim numai titluri onorifice: “Reflex a triumfat la Cluj”; “Aur, argint şi bronz pentru… Reflex“; “Jubileul formaţiei REFLEX este marcat de triumf” ori “Un maldăr de diplome pentru Reflex“. Am întâlnit doar cuvinte de laudă, atât la adresa membrilor formaţiei cât şi a omului din spatele cortinei.

Cine este şi ce-i place
Nu demult am avut ocazia să merg la ultimele repetiţii înainte de deplasarea la Festivalul Studenţesc de Dans din Sibiu. Acolo am cunoscut-o pe doamna Botscheller, şi nu am ezitat să îi pun câteva întrebări. Când l-a întâlnit, a fost fascinată de talentul lui, pe care probabil îl moştenise de la tatăl său, un bun muzician, apoi l-a admirat din ce în ce mai mult, cunoscându-l mai îndeaproape. Cel mai mult apreciază la el toleranţa şi sinceritatea. I-a urmat exemplul în continua sa activitate: “Nu stăm nici o clipă. În permanenţă facem ceva constructiv. Ne place să fim cât mai informaţi, în toate domeniile. Cu cât aflăm mai multe lucruri noi, cu atât vom înţelege totul mai bine, iar la nevoie vom lua cele mai bune decizii. Aceasta este şi deviza lui: să fie mereu în priză”.
Calitatea pe care profesorul Marcel Botscheller o apreciază la o persoană este sinceritatea: “Să fii franc şi pentru mine eşti om”. Cel mai bun prieten al lui este soţia. Drept dovadă, tot timpul liber şi-l petrece alături de ea. I-ar plăcea să îşi poată petrece toate concediile în străinătate. Dacă ar avea de ales, şi-ar dori să locuiască tot aici ori în altă ţară cu o climă mai plăcută. Iubeşte mult sărbătorile, deoarece constituie un prilej de a fi alături de întreaga familie. Complexitatea vieţii sale şi faptul că majoritatea rudelor locuiesc în Germania, îi împiedică să se întâlnească mai des.
Timp de câteva săptămâni am frecventat şi eu cursurile sale de dans. Mi se părea fascinant tot ce realizase cu formaţiile sale. Fetele erau foarte bine pregătite şi contribuiau la montarea dansurilor, împreună cu domnul profesor. Era o adevărată muncă de echipă. După un timp, am început să mă înţeleg mai bine cu una dintre colege, Elena. Îmi zicea că este studentă, locuieşte singură şi mai şi lucrează. Mi se părea extraordinar că reuşea să îşi mai facă timp şi pentru dans. Însă mi-a spus că lipseşte uneori, sau întârzie şi nu e singura în această situaţie. Domnului profesor nu îi stătea în caracter să ierte aceste abateri, însă încearcă şi el să le înţeleagă şi să fie tolerant. Iar dacă ne gândim la interesul tinerilor din ziua de azi pentru sport, cu o atitudine autoritară, profesorul risca să rămână fără echipă. Atunci mi-am explicat vorbele dumnealui: “Rgret doar că nu mai sunt destul de exigent. Fetele sunt suprasolicitate, nu au timp şi astfel trebuie să accept scuze, motive, etc.”
Acum, Relfex-ul şi maestrul Botscheller se pregătesc de o nouă deplasare la Iaşi. În acest an, formaţia de dans sportiv Elegance, a coregrafului Cornel Tătaru, împlineşte 20 de ani de la înfiinţare, prilej cu care va avea loc un eveniment în zilele de 18 – 21 aprilie. Era de aşteptat ca o trupă ca Reflex să nu lipsească de la o asemenea manifestare.
10 Lucruri Preferate
  • Culoarea: azur
  • Animalul: câine
  • Flaorea: lalea galbenă
  • Anotimpul: vara
  • Cântăreţul: Luciano Pavarotti
  • Pictorul: Edgar Germain Hilarie Degas
  • Autorul: John Grishman
  • Actorul: Jack Nicholson / Toma Caragiu
  • Compozitorul: Wolfgang Amadeus Mozzart
  • Dansatorul: Rudolf Nureyev / Maya Plisetskaya

miercuri, 23 mai 2012

gust de poame noi

Intrucat samburele de avocado care a incoltit in postarea precedenta nu a starnit valuri de admiratie, nici bujorul si nici si nici, nadajduiesc sa va poftesc la prima strachina de capsunele si cirese , de prin tinuturile Targovistei .
M-am uitat la sfarsitul cartii cu coperti negre si lucioase, acolo scrie ca atunci ,,cand incepi sa faci paine din recolta noua, sa gusti din vinul nou sau sa manaci din orice fel de poame``Bunul Dumnezeu a randuit spre a fi rostit :

Psalmul 33

1. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.
2. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească.
3. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.
4. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.
5. Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze.
6. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.
7. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.
8. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.
9. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El.
10. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.
11. Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi;
12. Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
13. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.
14. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.
15. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.
16. Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.
17. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.
18. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.
19. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.
20. Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi.
21. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.

marți, 15 mai 2012

Dedicatii blogorale ::

http://duhlicious.com/   Madalinei

si Mihaelei
cu ale ei dulciuri fel de fel

http://dulciurifeldefel.blogspot.com/2012/05/pasta-de-avocado.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+DulciuriFelDeFel+%28Dulciuri+fel+de+fel%29

Sa fiti iubite de cine vreti voi!

sâmbătă, 12 mai 2012

This Think ţii

Care e diferenta intre o trupa de hip hop care-si premiaza eroii cu un cantec si cateva capete incoronate care acorda distincţii catorva capete incornorate?

Diferenta este ca hip hop arii (fac parte din generatii de primavara pentru tara)  isi cauta istoria , adevarul, ascuns de (?),despre tara lor.
Se vede buna intentie , se vad si greselile din lista-unde s-au strecurat si numele unor ,,eroi``.




Ziua Independenţei Romaniei – La 9 mai 1877, Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declarat, în plenul Parlamentului, în numele guvernului, că România  rupe legăturile cu Turcia si se declara independenta.

“În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare “.

  Atunci erau turcii, acum sunt FMI si U.E.

Aceleasi biruri, alti milogi , alti mucari, tot lifte pagane!

  ... uitat, pentru care vorbesc pietrele :

Pr Iconom Constantin Nazarie

 dupa ce a slujit

Biserica

Scoala

Patria

ca: preot, profesor universitar si protoiereu al

preotilor de armata

 

pentru

 

INTREGIREA NEAMULUI ROMANESC 

Mormantul pe care-l putem cinsti cu rugaciune de pomenire , cu flori si candele ori lumanari de ceara curata, cu tamaie , ca pe orice drept credincios adormit intru Domnul, se afla la cimitirul Bellu-militari (Fig.9-tablita de orientare in cimitir), pe aceeiasi parte cu cimitirul Eroiii Revolutiei si lipit de cimitirul Bellu cel deja cunoscut, caruia i se mai spune si cimitirul muzeu.Tramvaiul 11 este cel cu care se poate ajunge atat la pr Ilie Lacatusu (Giulesti-cimitirul Adormirea Maicii Domnului)cat si la pr Constantin Nazarie Eroii Revolutiei-cimitirul Bellu-militari)

 

 

,,În toate Duminicile şi sărbătorile din cursul anului calendaristic, cuvântul lui
Dumnezeu este vestit de gura preotului. Dacă te ajunge vreo supărare, dacă inima este
adânc întristată sau ochii plini de lacrimi, dacă soarta îţi este nemiloasă, dacă sufletul îţi
este la „răspântii de drumuri“ şi nu găseşti nici o alinare, dacă îngerul morţii intră sub
acoperişul casei tale, provocându-ţi durere şi întristare, atunci vine preotul „ca un stâlp al
credinţei“ şi aduce mângâiere prin cuvântul Evangheliei.
Acesta este preotul, cu rolul său de binefăcător şi tămăduitor al celor ce aşteaptă
mântuire.``http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2003/PREOTUL.pdf


De ce tocmai mormantul parintelui Constantin Nazarie?

Doi oameni gasindu-se cu oarecare treburi prin cimitirul Belu, au zarit un mormant cu buruienile mai mari decit pe oricare alt mormant.Asa cum este crestineste , daca vezi o fantana parasita sa o cureti, daca vezi o cruce cazuta sa o ridici, acesti doi oameni au luat hotararea sa curaţe si sa ingrijeasca acest mormant demult uitat.Nu mica le-a fost mirarea cind curatandu-l si impodobindu-l cu flori, dupa ce au sarutat crucea incrustata pe placa mormantului, aceasta a izvorat mir.

De sase ani nu au spus nimic, pana cind avand binecuvantarea duhovnicului au inceput a marturisi, asa au venit si alti oameni la mormantul din care a izvorat mir ( semn ca acolo este un sfant de care avem nevoie acum a fi stiut, ca doar de aceea ni s-a descoperit )oameni care au primit vindecari de bolile de care sufera, marturisind si ei mai departe aceste minuni ale Lui Dumnezeu care lucreaza prin sfintii Lui, prin oamenii Lui, prin neamul Lui cel dreptcredincios.

 

Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă! (psalmul 118)

(sta scris pe crucea parintelui iconom Constantin Nazarie)

 

 

 

 

Ce-am gasit scris despre pr Consantin Nazarie?

 

.................................................................................................

http://www.preot-turcu.ro/literatura/omule.html ,,Am avut, cu mult timp in urma (eram student pe atunci), o carte. Se numea Apologetica, fiindu-i autor sau traducator un preot: Constantin Nazarie. N-o mai am! Ca am imprumutat-o cuiva, ca s-o fi imprumutat cineva cu ea, nu mai stiu, important este ca nu mi s-a restituit. Macar de ar folosi-o cel ce o are!

De atunci, am cautat mereu alta, fara a ma i gasi. Erau in ea intrebari multe cu raspunsurile lor, dar si raspunsuri la intrebari nepuse.
Erau in ea acuzele materialistilor atei, pe care acestia, cu aplomb, le aduceau credintei noastre in Dumnezeu, dar, Doamne, si ce raspunsuri la acele intrabri! Abia atunci am inteles ca Teologia este si ea tot stiinta, ba chiar superstiinta, atunci am inteles ca stiinta cu care eram mereu umiliti este, cu intentie, gresit directionata, spre a ne conduce la premise false. Nu mai era nevoie ca in discutii cu oameni care doreau sa stie si ma intrebau pe mine, teologul, sa ma limitez la argumente teologice, bune in cercul meu, dar insuficiente in afara. Orizontul meu explodase, vedeam dincolo de el, pe culmi nebanuite pana atunci, ceea ce, daca lumea ar fi vrut mai demult sa inteleaga, ar fi fost scutita de multe convulsii: Religia si Stiinta nu se contraziceau, nu se combateau, nici macar nu se ignoreau reciproc, ci, senine, se tineau de mana.``

 

  ................................................................................................

1
JERTFA PREOŢILOR MOBILIZAŢI ÎN
RĂZBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI
(1916–1919)
Conf. dr. Aurel PENTELESCU*
Conf. univ. dr. Gavriil PREDA**
Moto:
„Preoţii, în vremi aşa grele, au dat dovezi de o abnegaţie,
de un curaj, de un spirit de jertfă şi de o activitate
aşa de înţeleaptă, spornică şi folositoare, că
şi-au atras admiraţia şi respectul tuturor militarilor,
asigurându-şi locul de cinste în rândurile lor şi devenind
element absolut indispensabil, cum şi este1“.
Protoiereu Constantin NAZARIE
Şeful Serviciului Religios al Armatei
25 decembrie 1918
n preajma declanşării Primului Război Mondial (1914 – 1918),
toate marile state europene aveau, în armatele lor ce vor deveni
beligerante, structuri bine conturate, oficiale, privind asistenţa religioasă
a combatanţilor, ca o condiţie sine qua non a formării şi menţinerii
moralului ridicat al acestora.
Potrivit unor relatări din epocă, în armata germană, spre
exemplu, „s-a pus mare preţ pe educaţia sufletească a ostaşului. Afară
de un personal bisericesc numeros şi bine pregătit, pentru sarcina de
educatori sufleteşti ai ostaşilor, corpul ofiţeresc şi mai ales cel superior
se interesează de aproape pentru pregătirea sufletească a oştirii.“2 La
* Membru al Comisiei de Istorie Militara.
** Membru al Comisiei de Istorie Militara.
1 Constantin Nazarie, Activitatea preotilor de armata în campania din anii 1916-1919,
Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1921, p. 12.
2 Gabriel Pârvu, Pregatiri sufletesti pentru zile mari, Atelierele Socec et Co., Bucuresti,
1916, p. 44.
Î
2
fel, în armata franceză, unde „afară de preoţii de armată, acolo şi
ofiţerii se ocupă de această cerinţă militară“.3 Potrivit aceloraşi surse,
în Rusia „educaţia sufletească a oştirii se face cu mare îngrijire de cler
şi de şefii de armată“, în sensul că „la toate unităţile mari şi mici de
armată e [câte] un preot; până şi pe fiecare vas mare de război - din o
escodră este un preot“, iar preoţii de armată sunt puşi sub conducerea
unui protopop de armată, care face parte din Sinodul rusesc, deşi
nu este arhiereu.“4 Mai mult, în Rusia erau „mii de călugări şi călugăriţe
din mânăstirile ruseşti care au fost pregătite pentru Crucea Roşie
şi aduc un mare serviciu armatei ca infirmieri şi brancardieri.“5
În ceea ce priveşte armata română, trebuie spus că după războiul
din 1877 – 1878, dintr-o economie prost înţeleasă s-a redus drastic
numărul confesorilor militari şi abia în campania din 1913, la mobilizare,
au fost desemnaţi preoţi la fiecare regiment şi formaţiune de
sine stătătoare.6 Cu toate acestea, trebuie spus, în preajma declanşării
Primului Război Mondial, în armata română situaţia, în acest sens,
nu era deloc satisfăcătoare. Măsurile, atâtea câte s-au întreprins, au
fost la iniţiativa Bisericii şi nu a Armatei, care, în perioada neutralităţii
(1914 – 1915) a tergiversat sau a respins multe dintre propunerile
Bisericii.7 Mai mult, nu a existat nici o lege adoptată de Corpurile
legiuitoare ale Regatului României prin care să se reglementeze, ca
în alte ţări, statusul social al preoţilor mobilizaţi în caz de război,
necum acela în timp de pace.8
Vrednicul de pomenire mitropolit al Moldovei şi Sucevei,
Pimen Georgescu (1853 – 1934; mitropolit: 1909 – 1934), în şedinţa
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 16 mai 1915, sesizând
carenţele în organizarea preoţilor de armată, a făcut o amplă
Propunere în şapte puncte, care, aprobată cu unanimitate de voturi,
a devenit decizie sinodală, cu obligativitatea Bisericii de a o aplica în
3 Idem, p. 44.
4 Ibidem, p. 44.
5 Ibidem.
6 Ibidem, p. 42.
7 Constantin Nazarie, op. cit., p. 5-11.
8 Gabriel Pârvu, op. cit., p. 50.
3
litera şi spiritul ei.9 În aceeaşi şedinţă, Sfântul Sinod a ales ca protoiereu/
protopop al preoţilor de armată pe preotul iconom Constantin
Nazarie (1865 – 1926), profesor universitar de Teologie Morală la
Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, învestindu-l cu
răspunderea de a organiza Serviciul Religios al Armatei Române în
cel mai scurt timp posibil.10 Acesta a relatat dezbaterile îndeplinirii
acestei grele răspunderi într-un simplu Referat asupra activităţii preoţilor
de armată în campania din 1915 – 1918, datat: Bucureşti, 25 decembrie
1918.11 Propunerea făcută de Mitropolitul Pimen Georgescu
în şedinţa Sfântului Sinod din 16 mai 1915, solicita episcopiilor şi
mitropoliilor ţării să dea Armatei, „după cererea Ministerului de
Război, preoţii trebuincioşi în timp de pace şi în timp de război.
Aceşti preoţi vor fi titraţi în teologie, cu aptitudini pentru păstoria
militară şi nu vor avea vârsta mai mare de 45 de ani şi nici mai mică
de 30 de ani“12. La punctul al treilea se preciza: „Odată făcută numirea
unui preot în serviciul armatei (prin Decizia Ministerului de
Război – n.a.), el intră sub regimul legilor militare, asimilându-se în
corpul ofiţeresc şi având spuntamentele (însemnele la vedere, cf.
verbului spunta (arhaism) = a se ivi, a apărea – n.a.) ofiţerului locotenent.“
13 De asemenea, la punctele patru şi cinci se stipula: „Preoţii
de armată, în timpul mobilizării însoţesc trupele oriunde vor merge,
dând poveţe pastorale militare, ce se impun de împrejurări şi făcând
serviciile religioase fără ezitare. În timpul mobilizării toţi preoţii de
armată primesc instrucţiuni din partea arhimandritului, anume numit
pe lângă Marele Cartier al Armatei şi stau sub conducerea lui în
ceea ce priveşte serviciul preoţesc. Numirea acestuia se face de
9 Ibidem, p. 50-51. Pentru Mitropolitul Pimen Georgescu, vezi fisa în Mircea Pacurariu,
Dictionarul teologilor români, ed. a 2-a, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2002, p. 193, precum
si monografia lui Aurel Pentelescu, Gavriil Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu. Viata si
înfaptuirile sale (1853 – 1934), Ed. Printeuro, Ploiesti, 2003, p. 542.
10 Ibidem, p. 51. Pentru Protopopul Constantin Nazarie, vezi fisa în Mircea Pacurariu, op.
cit., p. 328, precum si evocarea lui Scarlat Porcescu, Preotul Constantin Nazarie, în
„Mitropolia Moldovei si Sucevei“, an XLVIII, nr. 3-4, 1972, p. 201-216.
11 Constantin Nazarie, op. cit., p. 5-96.
12 Gabriel Pârvu, op. cit., p. 50.
13 Ibidem, p. 51.
4
Ministerul de Război, după recomandarea Sf.[ântului] Sinod, prin
preşedintele său.“14
La ultimul punct, al şaptelea, amintita Propunere preciza că:
„Această propunere, devenită decizie a Sfântului Sinod, se va urma
până la facerea unei legi (subl. n), în care scop se va cere Onor.
Guvern şi prea sfinţilor episcopi şi mitropoliţi”,15 fapt ce avea să se
împlinească abia în anul 1921, când Corpurile legiuitoare ale României
întregite au votat Legea pentru organizarea clerului militar, care a
permanentizat preoţii militari în Armata Română şi a instituit Episcopia
militară, cu episcop ce a purtat titlul „Episcop de Alba Iulia“ şi
gradul militar de general de brigadă.16
Nu vom intra în detaliile organizării Serviciului Religios al
Armatei Române sub îndrumarea protopopului Constantin Nazarie,
în anii 1915 – 1916 şi nici în dezvoltarea activităţii administrative şi
îndrumătoare a acestuia în campaniile anilor 1915 – 1919, chestiuni
prezentate pe larg în Referatul amintit.17 Vom prezenta doar câteva
aspecte esenţiale, lămuritoare, în context. Primul şi poate cel mai
important aspect fiind alcătuirea instrucţiunilor necesare preoţilor
de armată, tipărite şi difuzate sub titlul Instrucţiuni asupra atribuţiunilor
preoţilor la armată, cuprinzând o Introducere trei titluri, şapte
capitole şi o Anexă.18 De precizat, că aceste Instrucţiuni au fost
aprobate de Sfântul Sinod „aproape nemodificate“, cum notează protopopul
Constantin Nazarie, precum şi de Ministerul de Război, care,
prin Marele Stat Major, „schimbă forma instrucţiunilor“, în
sensul că „de unde erau alcătuite în articole, lucru foarte lesnicios
pentru consultare şi aplicare, au fost transformate în capitole.“19
Noroc că cei care le-au transformat – precizează aceeaşi sursă – nu au
intervenit în text, întrucât „tot ce se putea provoca, prevăzusem eu
14 Ibidem.
15 Ibidem.
16 Dezbaterile Adunarii Deputatilor/Sedinta de marti 19 iulie 1921, în „Monitorul Oficial“
nr. 154 din martie 1922, p. 4358-4359, unde se afla si Expunerea de Motive, prezentata de
generalul Ioan Rascanu, Ministru de Razboi, în Senat.
17 Vezi nota 11.
18 Gabriel Pârvu, op. cit., p. 53-74.
19 Constantin Nazarie, op. cit., p. 8.
5
până în cele mai mici detalii.“20 Aceste Instrucţiuni s-au tipărit în octombrie
1915, prin grija Marelui Stat Major, dar au fost puţin cunoscute
în armată de către comandanţii de unităţi şi mari unităţi,
dovadă peremptorie că, în avalanşa de evenimente, sosiseră mult
prea târziu, chestiunile strict militare având prioritate. Acurateţea cu
care au fost alcătuite respectivele Instrucţiuni l-au îndreptăţit pe protopopul
Constantin Nazarie să afirme: „în timpul războiului, cu toată
varietatea de situaţii, n-am ieşit o singură dată din litera şi spiritul
lor, şi n-am avut vreun caz care să nu fie prevăzut în ele.“21
Un alt aspect vizează alcătuirea de către protopopul Constantin
Nazarie, concomitent cu elaborarea Instrucţiunilor amintite, a zece
cuvântări „menite a da preoţilor un model de felul cum trebuie să
vorbească trupei în diferite ocaziuni şi situaţii de război“22. Cele zece
subiecte erau: ce înseamnă a fi soldat ?; Drapelul; De ce trebuie să
ascultăm superiorii ?; La ce foloseşte omului şi ostaşului ajutorul lui
Dumnezeu?; Trezvia (trezvie/trezie = starea celui treaz, veghe; arhaism
– n.a.) şi militarul; Vorbire la declararea de război; Vorbire înainte
de a începe lupta; Vorbire la câştigarea de victorie; Vorbire la
încurajare în caz de pierdere de luptă; Vorbire la înmormântarea
unui ostaş în vreme de război.23 De precizat că aceste cuvântări au
fost aprobate de Sfântul Sinod şi s-au tipărit pe cheltuiala protopopului
Constantin Nazarie, fără nici un fel de sprijin din partea Marelui
Stat Major, nici măcar acela de a fi difuzate în armată.24
Un ultim aspect esenţial l-a constituit adunarea preoţilor mobilizabili
pe eparhii, la sediul acestora, în baza propunerii protopopului
Constantin Nazarie şi hotărârea Sfântului Sinod nr. 2216 din 2
iunie 1916, unde „consfătuirile avute cu ei au fost de cel mai mare
folos şi au contribuit măcar în parte la pregătirea lor.“25 Întrunirile
20 Ibidem.
21 Ibidem. Data fiind întinderea mare ale acestor Instructiuni (peste 20 de pagini) nu putem
sa le oferim în anexa si nici sa dezvoltam un meritat comentariu pe text. Anexa cuprinde
rugaciuni pentru binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoana si înaintea unei lupte.
22 Ibidem.
23 Ibidem.
24 Ibidem.
25 Ibidem, p. 11.
6
au avut loc în toate eparhiile din Regatul României (Moldova şi
Muntenia), mai puţin în eparhia Dunării de Jos, cu sediul la Galaţi,
întrucât a fost programată pentru data de 16 august 1916, iar intrarea
României în război a avut loc în ziua precedentă.26
În campania anilor 1916 – 1918, în baza ordinelor Marelui Stat
Major, au fost mobilizaţi în total 252 de preoţi. Din aceştia, doi nu
au funcţionat efectiv, iar 46 au fost demobilizaţi pentru diferite motive.
Au fost încadraţi la regimente, la brigăzi independente, precum
şi la ambulanţele sanitare ale diviziilor sau la spitalele mobile un
număr de 204 preoţi. De precizat că din numărul total de 252 de
preoţi mobilizaţi, 135 (53,57%), erau licenţiaţi în teologie, 10 absolvenţi
ai Facultăţii de Teologie, 70 cu seminarul complet (opt clase),
10 cu patru clase seminariale, 11 cu câte două sau trei clase secundare,
iar 6 cu studii neidentificate (prizonieri etc.)27. De asemenea, la
sfârşitul campaniei din anii 1916 – 1918, din totalul celor 204 preoţi
mobilizaţi pe front, au fost, ca pierderi de război, un număr de 30 de
preoţi (14,70%), din care: 5 morţi, 6 răniţi, 19 dispăruţi /(prizonieri,
etc.). În anul 1918, la trupele din Basarabia au rămas mobilizaţi 40 de
preoţi. Un număr de 147 de preoţi au fost avansaţi la gradul de căpitan,
asimilat în perioada 15 iunie 1917 – 1 mai 1918. Ulterior au mai
fost avansaţi încă 5 preoţi.28
De precizat, în context, că protopopul Constantin Nazarie a
funcţionat ca şef al Serviciului Religios al Armatei în gradul de colonel
asimilat, iar ajutorul său preotul Vasile Pocitan (1870 – 1955; din
1929 arhiereul Veniamin Pocitani), în gradul de maior asimilat.29
Prezenţa preoţilor în structurile mobilizabile ale Armatei
Române, îndeosebi la începutul campaniei din anii 1916 – 1918, a
fost privită cu suspiciune şi chiar cu respingere de către corpul ofiţeresc:
„Ce mai caută şi popa acesta pe aici !“, dovadă peremptorie a
faptului că din neglijenţa Marelui Stat Major, Serviciul Religios al
26 Ibidem.
27 Ibidem, p. 35.
28 Ibidem, p. 97-102.
29 Ibidem, p. 103.
7
Armatei nu a fost organizat încă din timp de pace, cum era în armatele
statelor beligerante.
Între altele, seminariştii, studenţii şi licenţiaţii în teologie, consideraţi
clerici, în baza dispoziţiunilor Ministerului de Război au fost
repartizaţi la formaţiunile sanitare ale armatei, fie în zona frontului,
fie în spatele frontului. La multe spitale, pe lângă faptul că au fost
ridiculizaţi, au fost trataţi inuman şi incorect cu gradul lor de pregătire
şi scopul pentru care au fost mobilizaţi, ca spălatul pe jos, curăţirea
closetelor, ş.a. Serviciile cele mai grele şi însoţite de pericole
(transportul decedaţilor de tifos exantematic ş.a), au fost încredinţate
lor şi ei şi-au făcut datoria, răbdând, iar alţii dându-şi obştescul
sfârşit pentru binele comun. Nefiind gradaţi, au fost trataţi în consecinţă,
ca simpli combatanţi, nu numai la corvezi, ci şi ca hrană, îmbrăcăminte,
cazare etc. La sesizările pe această linie făcute de
protopopul Constantin Nazarie, de cele mai multe ori răspunsul
Marelui Cartier General a fost negativ. „În ceea ce priveşte asimilarea
lor cu plutonierii, aceasta nu se poate admite, conform hotărârii
ministeriale, în nici un caz.“30
Este acesta doar un exemplu care atestă marile greutăţi traversate
de Serviciul Religios al Armatei în campaniile anilor 1916 –
1918, cu o categorie de clerici, alţii decât cei 252 de preoţi mobilizaţi,
care, de la începutul campaniei – cum s-a mai arătat – au avut gradul
militar de locotenent asimilat. Dar şi aceştia, abia pe măsura afirmării
lor ca indispensabili pentru întărirea moralului soldaţilor, au fost
pe deplin acceptaţi şi în cele din urmă, chiar veneraţi de către comandanţi
şi de ofiţeri, nu numai de trupă. Spre exemplu, la 10 aprilie
1918, generalul de Corp de Armată adjutant Constantin Prezan,
fost Şef al Statului Major General, însărcinat cu comanda Armatei
Române, aflat în vizită la Serviciul Religios, a spus între altele: „Preoţii
şi-au făcut mai mult decât datoria şi este o cinste pentru cler, care
alături de ostaşi, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Ţară
şi Neam.“31
30 Ibidem, p. 32-33.
31 Ibidem, p. 31.
8
Această apreciere a generalului Prezan era o recunoaştere dintre
cele mai autorizate şi pe deplin meritată a eforturilor prestate de
preoţii mobilizaţi în Marele Război pentru făurirea României întregite.
De fapt, această apreciere încununa suita caracterizărilor elogioase
cu care comandanţii de unităţi şi mari unităţi, au venerat în
scris preoţii pe care i-au avut în subordine.32
Vorbind despre jertfa preoţilor mobilizaţi în Războiul Întregirii
Neamului avem în vedere atât jertfa supremă – sacrificiul vieţii în
condiţii de război, pe front –, cât şi dăruirea de sine, abnegaţia fără
seamăn şi spiritul de jertfă în îndeplinirea datoriei lor pe front, în
tranşee, alături de ostaşi. La 8 iulie 1921, în şedinţa Senatului României,
ministrul de Război, generalul Ioan Răşcanu, în Expunerea de
Motive la Legea pentru organizarea clerului militar – prima lege de
acest gen în istoria Bisericii şi a Armatei – i-a spus între altele: „Armata
noastră, care a luptat în condiţiuni extrem de grele, cunoscute
îndeajuns de domniile noastre, graţie pregătirii ei sufleteşti a putut să
înfrunte cele mai grele timpuri şi să treacă neatinsă pe lângă flagelul
teribil al bolşevismului, care a prins în focul său şi mistuit formidabila
armată rusească. Această pregătire sufletească este de netăgăduit că
în mare parte îşi are obârşia în sentimentalele religioase cu care a fost
înzestrat românul în toate timpurile şi care l-a ajutat şi salvat în timpurile
de restrişte. Sentimentul religios a fost veşnic cald în sufletul
soldatului nostru, căci preoţimea militară care a însoţit
armata în tot timpul războiului a fost mai presus de orice laudă
şi ca adevăraţi apostoli preoţii nu au părăsit un moment postul
lor sfânt şi de onoare, ajutând ofiţerimea spre a putea duce la
glorie trupele noastre.“33
Într-adevăr, faptele preoţilor mobilizaţi şi aflaţi pe front în
Războiul Întregirii Neamului sunt impresionante, unele de un ero-
32 Ibidem, p. 36-90, unde se afla secvente din aceste caracterizari. Integralitatea caracterizarilor,
în Arhivele Militare Române, fond Marele Stat Major. Vezi pe larg în acest scop volumul
de documente Gheorghe Nicolescu, s.a., Preotii în lupta pentru Marea Unire, 1916 –
1919, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 2000, 488 p.
33 Vezi nota 16. Pledoaria generalului Ioan Rascanu a fost pentru „formarea unui corp preotesc
militar activ“, cu caracter permanent, asa cum s-a si întâmplat în anii 1921 – 1948,
când Episcopia Armatei a fost desfiintata de regimul comunist.
9
ism copleşitor (vezi Protosinghelul Justin Şerbănescu, distins cu Ordinul
Militar „Mihai Viteazul“ clasa a III-a). Numai o lucrare de sine
stătătoare – când se va scrie – le-ar putea cuprinde. Este, cred, acum
locul să pomenim numele preoţilor morţi, răniţi şi dispăruţi în Marele
Război. Morţi: preoţii Armăşescu N., de la Reg. 2 Vânători;
Bârlogeanu D., de la Reg. 51/52 Infanterie; Rătescu I., de la Brigada
11 Roşiori; Cerbulescu I., de la Spitalul evacuare nr. 1; Gibescu C.,
de la Ambulanţa Diviziei I-a. Răniţi: preoţii Gârlănescu N., de la
Brigada 4 Artilerie; Baculescu H., de la Brigada 1 Călăraşi;
Grigorescu I. de la Brigada 8 Artilerie; Dicu P., de la Regimentul 45
Infanterie; Ionescu D., de la Reg. 28 Infanterie; Mironescu I. de la
Regimentul 16 Infanterie. Dispăruţi (prizonieri etc.): preoţii
Florescu I. Dâmboviţa, Popescu Belizarie, Dumitrescu Marin,
Şerbănescu Justin, Popescu Lazăr (rămas în teritoriul ocupat),
Mărculescu Em., Furnică V.N., Stoicescu A., Sadeanu C., Pârligras
T., Popescu A., Jugureanu Gh., Popescu D., Ionescu Gh. V.,
Ionescu St., Roşoga Ilie, Blănariu Gh., Popa Marin.34 Doar cercetarea
arhivelor va putea clarifica pe deplin situaţia lor, sub toate aspectele,
în timp de război.
În cele ce urmează, fapte şi împrejurări semnificative din activitatea
de pe front a unora dintre preoţii mobilizaţi, extrase din Referatul
deja citat al protopopului Constantin Nazarie.
Preotul Florescu I. Dâmboviţa, de la Reg. 2 Vânători, căzut
prizonier la bulgari, în urma luptelor de la Turtucaia, încheiate la 24
august/3 septembrie 1916. Când toţi căutau să fugă cum puteau peste
Dunăre, părintele Florescu a stat neclintit la postul său, dând îngrijiri
sanitare răniţilor şi muribunzilor, preferând a fi răsturnat şi
călcat în picioare, dar hotărât să-şi facă datoria, notează locotenent
colonelul R. Seinescu, comandantul său. În captivitate a suferit cu
bărbăţie, ca un martir, toate maltratările, mai ales când i s-a răpit
Sfânta Cruce şi Evanghelia.35
Preotul Ionescu Gh. Vasile, din comuna Groşerea, judeţul
Gorj, mobilizat la Reg. 18 Infanterie, pe care l-a urmat până în data
34 Constantin Nazarie, op. cit., p. 99.
35 Ibidem, p. 88.
10
de 20 noiembrie 1916, când a căzut prizonier în localitatea Greci,
judeţul Argeş. A fost internat în lagărele germane din Stralsund,
Fuchel şi Larusdorf. Purtarea sa în captivitate a fost demnă şi patriotică,
notează generalul Obogeanu, preşedintele Comisie de verificarea
situaţiunii ofiţerilor căzuţi prizonieri. Între altele, prin
conferinţe a pregătit pe soldaţi contra propagandei bolşevice, care
căuta să ia naştere în lagăr. A fost repatriat la 31 decembrie 1918.36
Preotul Mărculescu Emanuil, din Corabia, mobilizat la Reg.
59 Infanterie a luptat pe frontul din Transilvania în 1916, dând între
altele, mare ajutor medicilor în pansarea răniţilor, îndeosebi în timpul
luptelor din Pasul Vâlcan. La 12/25 octombrie 1916 a căzut prizonier
la germani. Comandantul său, locotenent colonelul
Homoriceanu a consemnat ulterior: „A căzut prizonier la postul
meu, alături de mine, şi numai întâmplarea a făcut că nu a fost mort
sau rănit. În captivitate a stat cu mine, în spitalul german din
Orăştia, aproape trei luni de zile. M-a îngrijit şi pe mine şi a îngrijit
şi mângâiat 900 de răniţi români ce erau în spital.“37
Preotul Şerbănescu Justin, călugăr la Mânăstirea Cernica, judeţul
Ilfov. A luat parte cu Reg. 21 Infanterie, a cărui confesor era, la
toate luptele ce au avut loc în Transilvania în 1916. La 17/30 septembrie
1916, a fost rănit. La sfârşitul lunii noiembrie acel an a căzut
prizonier, în mijlocul trupei, care nu se mai putea apăra. În iulie
1917 a evadat şi a rătăcit prin munţi în căutarea regimentului său. La
sfârşitul lunii februarie 1918 a ajuns la Galaţi, unde se afla Reg. 21
Infanterie, la acea dată. Este singurul preot care a fost decorat cu cel
mai înalt ordin militar românesc „Mihai Viteazul“, clasa a III-a, în
baza Înaltului Decret nr. 1561 din 25 iunie 1918. Conform motivaţiei
din Înaltul Decret de decorare, Protosinghelu (asimilat gradului de
locotenent) Şerbănescu Justin s-a distins: „Pentru vitejia, destoinicia
şi iubirea de Patrie, ce a arătat pe câmpul de onoare, în 1916. Pe lângă
că şi-a îndeplinit cu un mare devotament îndatoririle ce avea ca
confesor al regimentului, a mai luat parte la toate luptele, mergând
cu Sfânta Cruce în mână, în fruntea luptătorilor regimentului. În ziua
36 Ibidem.
37 Ibidem, p. 83.
11
de 21 octombrie 1916, văzând că Regimentul „Feldioara“ a pierdut
în lupte aproape pe toţi ofiţerii şi că comandantul căzuse rănit pe
Muntele Clăbucetul Taurului, a luat comanda acestui corp şi luptând
ca un erou o zi şi o noapte, a respins pe inamic până pe Muntele Susai,
oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe Muntele Dihamului
a condus un batalion de dispersaţi, iar la 17 noiembrie 1916, fiind
pentru a doua oară rănit pe Muntele Sorica în timpul unui atac al
Azugăi, a refuzat evacuarea pentru a nu se despărţi de vitejii regimentului.“
38 Serviciul Informaţiilor din Marele Cartier General consemna
că Protosinghelul Şerbănescu Justin „a dat dovadă de un înalt
patriotism şi dragoste de ţară. Cu toată vârsta sa înaintată (n. 1867) a
suportat timp de opt luni rigorile de pribegie în munţi, a înfruntat
cu curaj primejdia, expunându-şi viaţa a reuşit să treacă în rândurile
noastre.“39
Preotul Popescu St. Ioan, din Târgovişte, confesorul Reg.
51/52 Infanterie a dovedit cu prisosinţă calităţi sufleteşti, a stat veşnic
în mijlocul trupei, încurajând-o prin vorbe şi prezenţa sa în tranşee,
chiar în timpul luptelor celor mai aprige, la Nămoloasa,
Mărăşeşti, Muncelu, umblând cu crucea şi cu apa sfinţită în tranşeele
din prima linie. A ajutat pe medici la postul de prim ajutor în marea
lupta de la 6 august 1917 de la Mărăşeşti, iar seara a îngropat morţii,
sub bombardamentul de artilerie. Cuvântările ţinute trupei şi ofiţerilor
erau înălţătoare. Ofiţerii şi trupa au avut cu adevărat un preot
între ei. În perioada cât a fost în Basarabia prin slujba bisericească ce
făcea, a atras simpatia locuitorilor basarabeni, precizează colonelul
Cristofor, comandantul său.40
Preotul Răuţ Melinte, din Râmnicu Vâlcea, de la Spitalul de
contagioşi nr. 1, şi-a îndeplinit cu abnegaţie îndatoririle, slujind şi la
acele spitale şi formaţiuni fără preoţi. Cel mai anevoios serviciu fiind
cel al îngropării morţilor, pe care i-a însoţit la cimitire militare şi civile
îndepărtate, pe timp de ploaie şi de viscole, de cele mai multe ori
38 Anuarul suveranilor principilor, ofiterilor si drapelelor decorati cu ordinul Militar „Mihai
Viteazul“, Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1931, p. 133-134
39 Constantin Nazarie, op. cit., p. 84-85.
40 Ibidem, p. 77.
12
pe jos, cu furgonul dric supraîncărcat cu sicrie. În vecinătatea Spitalului
de contagioşi nr. 1 a construit, pe cheltuială proprie, o biserică
din scânduri de brad, înzestrată cu odoare, odăjdii şi cărţi de ritual.
În vârstă de 59 de ani, a dovedit calităţi de bun preot şi de bun român.
A cerut să fie trimis în Basarabia, unde s-a distins prin servicii
pastorale şi naţionale deosebite.41
Preotul Dobrescu Victor, din Creţeşti, jud. Gorj, confesor la
un regiment din Brigada 1 Artilerie. Cât regimentul a fost în refacere,
în prima parte a anului 1917, şi-a îndeplinit cu devotament datoria.
Nu s-a dat înapoi de la nimic, expunându-şi viaţa, cu un spirit de
jertfă deosebit. A umblat din infirmerie în infirmerie, aflate la distanţe
între 24 şi 30 km, cu 600 – 700 bolnavi de febră recurentă şi
tifos exantematic, distribuind medicamente şi mângâindu-le suferinţele,
în condiţii când nu aveau medic, până când dânsul însuşi a căzut
bolnav de tifos exantematic, notează superiorul său, maior Gh.
Constantinescu. Iar colonelul C. Tănăsescu preciza: „Este iubit şi
stimat de toţi pentru calităţile sale frumoase de om şi preot. Cult,
modest, corectitudine exemplară. A servit de pildă ofiţerilor şi trupei
în toate împrejurările. Patriot fanatic, admirator al instituţiei militare.
Îl iubesc şi-l stimez“. Colonelul Paşelega din Brigada 1 Artlerie
consemna: „N-am avut decât admiraţie pentru părintele Dobrescu.
Sentimentele frumoase ce posedă au fost balsam pentru trupă şi ofiţeri,
vorbindu-le şi fiind o pârghie puternică în susţinerea moralului
trupei.“42
Şirul faptelor săvârşite de preoţi, pe front, în anii Războiului
pentru Întregirea Neamului ar putea continua. În mod practic, nu a
existat preot mobilizat la unităţile de pe front să nu îşi fi îndeplinit
cu prisosinţă îndatoririle animaţi de un spirit de jertfă cu totul deosebit,
ca slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Marele Război a fost
pentru ei, ca şi pentru toţi militarii din Armata Română, o experienţă
de viaţa unică, cu simţul datoriei şi al jertfei ridicat la cote maxime.
41 Ibidem, p. 74-75.
42 Ibidem, p. 69.
13
Mai precizăm, în context, că unii dintre aceşti preoţi mobilizaţi
pe front, după război, au ajuns personalităţi de primă mărime în ierarhia
Bisericii Ortodoxe Române. Avem în vedere în primul rând
pe preotul Teodor Simedrea (1886 – 1971), din Prunaru, jud. Vlaşca,
confesorul Reg. 36 Infanterie, cu activitate de excepţie pe front.43
După război, rămas văduv s-a călugărit în anul 1924, la 38 de ani. A
fost, între altele, Episcop al Hotinului, cu sediul la Bălţi (1935 –
1940), apoi Mitropolit al Bucovinei (1940 –1945), cu sediul la Cernăuţi
şi la Suceava. Istoric bisericesc de prestigiu, a lăsat în urma sa o
operă vastă.44 La fel, preotul Gheorghe Leu (1881-1949), de la Trenul
sanitar nr. 6, apoi la Reg. 53/63 Infanterie. Generalul Anastasiu I,
afirma despre el: „A fost un apostol, este dintre rarele exemple de
preoţi ce am întâlnit. Un preot model, un apostol.“45 A devenit arhiereu
– vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor (1924 – 1936), apoi Episcop al
Argeşului (1936 – 1940) şi Episcop al Huşilor (1940 – 1949).46 S-a arătat
anterior despre preotul Vasile Pocitan (1870 – 1955), subşef al
Serviciului Religios al Armatei, devenit arhiereul Veniamin Pocitan.
Autor de valoroase lucrări de istorie bisericească.47
Încorporat ca soldat în Reg. 29 Infanterie Dorohoi, în noiembrie
1916, rănit în luptele de la Caşin – Oituz şi ajuns sergent la demobilizarea
din 1 aprilie 1921, Ştefan Ciopron (1896 – 1980), avea să
devină Episcop al Armatei Române, sub numele de Partenie
Ciopron (călugărit în 1921, la Mânăstirea Slatina, azi judeţul Suceava),
în anii 1937-1948, şi Episcop al Romanului şi Huşilor, în anii
1962 – 1978. În cea dintâi Scrisoare pastorală către preoţii militari
din subordine, aflaţi pe tot cuprinsul ţării, datată 20 noiembrie 1937,
sublinia: „Ca fost ostaş, îmi dau seama ce influenţă are cuvântul preotului,
mai ales în împrejurări grele. Şi astăzi, după douăzeci de ani,
am înaintea ochilor figura preotului militar de pe front (preotul
Danalachi Ion, confesorul Reg. 29 Infanterie Dorohoi – n. n), la care
43 Ibidem, p. 62-63.
44 Vezi fisa în Mircea Pacurariu, Dictionarul teologilor români, ed. a 2-a, Ed. Enciclopedica,
Bucuresti, 2002, p. 441-442.
45 Constantin Nazarie, op. cit., p. 46.
46 Vezi fisa în Mircea Pacurariu, op. cit., p. 248.
47 Ibidem, p. 369-370.
14
mă uitam ca la un trimis al lui Dumnezeu şi îmi amintesc cu emoţie
de cuvintele ce ni le spunea înainte de începerea luptelor, oţelindu-ne
sufletele: „Viaţa unui om – spunea el – oricât de lungă ar fi, nu reprezintă
aproape nimic faţă cu veşnicia; deci, a-ţi încheia viaţa mai
târziu sau mai devreme, n-are importanţă, însă foarte important este
felul cum ţi-ai încheiat viaţa şi ce moştenire ai lăsat urmaşilor tăi.
Acel om se poate socoti pe deplin fericit pe care sfârşitul vieţii l-a găsit
făcându-şi datoria“. 48
Nici că se putea un mai frumos omagiu adus preotului militar
de pe front de către un fost ostaş, care a ajuns Episcop al Armatei
Române şi personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române.
Epopeea Războiului pentru Întregirea Neamului, încununată cu Marea
Unire din anul 1918 şi făurirea statului naţional unitar român, a
cuprins, în vâltoarea faptelor de sublimă jertfă şi eroism desăvârşit,
alături de ostaşi şi preoţii mobilizaţi pe front, adevăraţi apostoli şi
modele de urmat. Încă destul de puţin facem azi pentru cinstirea
memoriei lor.
48 Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond Ministerul de Razboi, Inspectoratul General al
Armatei, dosar nr. 2, f. 79-80.

PARINTELE SOFRONIE SAHAROV DESPRE ÎNFIERE:

“(…) În Psaltire găsim cuvintele:  

Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă! 



Când rostesc aceste cuvinte mă văd împărţit. Căci zicând lui Dumnezeu: Al Tău sunt eu, vorbesc despre mine însumi; însă îndărătul acestei expresii se ascunde şi alt gând, că nu este destul expresie. „Până când Tu însuţi, Dumnezeule, vei zice: Da, tu eşti fiul Meu, eu nu mă pot încrede în cuvintele mele: Al Tău sunt eu… Singure cuvintele mele nu sunt destul: trebuie ca şi Tu să dai mărturie sufletului meu şi, dacă vrei, şi împrejurul meu, despre faptul că eu sunt fiul Tău“.
Într-o zi am cercetat pe un bătrân ce petrecuse mulţi ani în Vechiul Russikon, şi am stat la el în chilie nu puţină vreme. El mi-a povestit despre viaţa lui şi despre o vedenie. În copilărie era bolnăvicios şi nu putea duce greutăţile vieţii ţărăneşti. Şi munca ţăranului este cu adevărat grea. Şi iată că într-o zi el spune părinţilor:
- Daţi-mă la mănăstire.
Ei i-au răspuns:
- Nu, puişorule, tu nu poţi acolo; în mănăstire trebuie să munceşti.
- Dar totuşi, daţi-mă! Şi iată că mama îl ia pe băieţel, îl duce la icoana Maicii Domnului şi spune: „De acum Tu să fii mama lui, eu nu mai pot; Ţie îţi dau în grijă băieţelul acesta, fiul meu.”
Şi după rugăciunea maicii, când şi-a dat fiul Maicii Domnului, el a adormit. Şi în vis vede o sală mare şi scaunul împăratului în capătul sălii; şi şedea Stăpânul, împăratul, iar împrejur stăteau mulţime de feţe importante, apropiaţii împăratului.
Şi acolo îl ducea o Femeie (care era Maica Domnului), lăsându-l îngenuncheat înaintea împăratului. Şi împăratul spune unuia din cei de lângă El: „Du-te şi vezi ce are el acolo în basma.” Omul ia din mâinile băieţaşului legăturica, o desface şi zice: „Două inimi zdrobite.” Atunci împăratul se ridică de pe scaunul Său, Se apropie de băieţaş şi spune: „Aşadar, tu eşti fiul Meu.”
Vă închipuiţi puterea rugăciunii, şi a mamei, şi a băiatului, şi a însăşi Maicii Domnului? Dumnezeu S-a ridicat de pe scaun şi a spus: „Tu eşti fiul Meu!“ Cei ce nu au trăit astfel de lucruri nu le pot înţelege.
Cuviosul Ioan Scărarul scrie că dacă cuiva nu i-a fost dat să trăiască ceva din Duhul Sfânt, el aceea nu o poate înţelege.

 


duminică, 6 mai 2012

Orice inger este necesar , insa doar cel bun este de urmat

M-a sunat Gheorghe.
El spera sa intalneasca o femeie interesanta.
Ma uit la mine, intrebandu-ma ce ar putea fi interesant, la o femeie ca mine ?
Desigur , doar daca m-as intalni cu Gheorghe.
Dar Gheorghe nu ma intalneste pe mine , ci pe el , in fiecare om in care se poate oglindi interesant pe sine.




Eu cred ca am o problema!In cazul acesta as asculta un disc superb cu Alexandru Andries.
Atunci el , Gheorghe, are o problema, motiv pentru care ma uit la un film romanesc:
Ingerul necesar.Ca nu l-am vazut si aud ca e interesant.
Ca poate devin o femeie interesanta .
Ce stii tu Gheorghe?Ce stii tu cate ma framanta!?
Da-ti spun , ca sa nu fac pe interesanta tocmai cu tine, iti spun , ma framanta cat de necesari ne sunt ingerii si cum sa-l urmez doar pe cel bun de la Bunul si pentru ca toate cuvintele se joaca , ma framanta suplimentar si care e necesarul unui inger ?

....................................................................................
Ma intalnii cu Gheorghe!

Jorj stie multe si frumoase.
Dar ca sa fi putut constata asa ceva nu fuse nevoie nici sa fiu frumoasa, nici desteapta si nici interesanta.Fuse necear doar sa fiu eu , eu ca mine.

Jorj...multumesc!
Jorj, mai vorbim noi!Pa!


Urc intr-un troLEU
ma simt ca un FLUTURAS galbior
urca si un pui de z`meu,
cred ca are 17 ani
si mai sa-i vina fluturasului
putere de Leu sa rapuna z`meuRICA


ce facea ?

repeta ca un disc de vinil stricat acelasi lucru.
dar nu orice lucru

o pangarire, o bravura adolescentina vulgara

ceea ce ma facea sa nu ma mai simt ca un fluturas galbior si nici sa mai vad frumuseti africane, adica sa  ma joc prin cuvinte si sa-i zic troleibuzului LEU, devreme ce troleul e un simplu troleu

si-atunci mi-am amintit ca puterea nu e in pumn, in vorbe , in afara mea


ci in mine

RUGACIUNEA
 care ma salveaza intotdeauna cind ma tem , cind ma deranjeaza cineva si vreau sa plece pentru ca nu slujeste Bunului Dumnezeu: si ma tulbura , fie ca e gand , om sau animal ori ce-o fi.

„Apărătoare Doamnă, mulţumiri pentru biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, purururea Fecioară!“

N-am apucat sa termin sa o zic pana la capat ( dar pentru ajutorul primit imediat si ca o multumire am spus-o de trei ori)si bietul baiat, caruia ii zisesem ,,fiul zmeului``, a plecat in spatele troleului, unde nu era nimeni.Biet baiat cu mintea stapanita de intuneric.
Aparata de Maica Domnului sunt eu ca mine ...
nu ca un fluturas, nu ca un z`meu, nici macar ca un troLEU.
Ce stii tu ...Jorj?



Ce ziceai Jorj?
Aha da...asta ziceai
,,Din pacate nu am fost pregatit sa te intalnesc.Clipa aceea va veni in curand.Sentimentele mele raman neschimbate``  (Final necesar pentru Inger necesar)

marți, 1 mai 2012

Tema zilei - de invatat pe de rost in cateva zile :), bun pentru acele zile in care inimioara ne e infricosata de la orice

Psalmul 26

1. Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
2. Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
3. Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu;
4. Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
5. De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea.
6. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.
7. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
8. Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
9. Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
10. Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
11. Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
12. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
13. Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
14. Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
15. Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
16. Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
17. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
18. Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
19. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.
20. Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare