Am plecat de acasa intr-o stare de emotie, pretendenta fara echivoc a culorilor toamnei.Frunzele purtate de curentii de aer, in cadere, completand puzzle-ul covorului din anul in care ma gasesc, gaseau timp si spatiu pentru a dansa in cadere cu lumina.
Ma intrebam emotionata, cum va spusai, daca lui , coregrafului si dansatorului, ii voiu vedea ochii.Rasfoind imaginile din memorie, el dansa , minunat dansa, dar nu ma apropiam de ochii lui.
Ajung la destinatie, inconjurata de toamna Bucurestilor si privindu-ma prin toamna tolanita in fotoliul memoriei..
Prima fotografiei pe care o caut cu privirea este desigur cea a dansatorului si coregrafului ...si da, emotia mea imi intinde pe fata un zambet larg care-mi face ochii sa para doar niste fante prin care intra lumina si iese lumina.
Razvan Mazilu, coregraful si dansatorul si ceva, ma priveste si pe mine si pe ceilalti de dupa mine si pe cei dinaintea lui , restul fetei ii este acoperita de o carte.Ma bucur ca fotograful i-a surprins privirea.Este exact ce-mi doream!Razvan pare ca citeste cu nasul si gura, miroase cuvintele, poate le vorbeste soptit , iar eu el aud soptite prin privirea lui, privirea dragostei si a suferintei necuprinse.de intelegerea mea omeneasca.
Prima fotografie la care m-am uitat a fost a lui Razvan Mazilu, dar primul om pe care l-am cautat cu privirea era altul.
Mi-era dor de Ileana Popovici actrita si femeia si tanara cu candoarea pastrata, din a carei fotografie atarnata pe pereti imi parea ca pot intinde mana sa-i iau putin cartea , sa o rasfoiesc sa o pun la loc si sa nu o fi deranjat cu nimic, ba mai mult sa fi fost rasplatita cu bunatatea firii dumisale.
Ma uit la gleznele dumneaei, par ale unei fete care se joaca mult cu baietii, fiind preferata si acceptata in gasca lor.
Zaresc o privire adanca, o figura de stanca imblanzita de lacrimi, un tumult de inteligenta, feminitate si lupta, este doamna doctor Monica Pop.Ce-mi place cel mai mult la domnia sa este ca sare ca o leoaica atunci cind are pe cineva de aparat.Sare iniante cu sufletul, nu cu interesele.
Ce mi-a placut foarte mult la fotografia in care apare este discretia detaliilor.Portretul ma face sa ma intreb in ce film , in ce poveste, poveste grea de dragoste, am vazut-o? Privind fotografia , fara sa stiu cine este in ea, aflu esentialul.
La geam sunt flori, mai multe orhidee.Florile cu cele mai mici seminte.
Cat semintele de mici sunt si urmele acului care au brodat numele pe buzunar.Nume din litele mici si mari, ca-n panoul care-l are pe perete orice doctor de ochi.
Doctor de patru ochi, ai celui care priveste si a celui privi.
Indelung am privit si filmele domnului Sergiu Nicolaescu, zarindu-l in fotografia cufundata intr-un oarecare intuneric, doar chipul omului si icoana intorcaeu lumina.M-am tot intrebat daca e posibil fara fotoshop sa faci o asemenea fotografie.Probabil ca e posibil, dara multa cunoastere trebuie ca sa mesteresti lumina sa cada in asa fel incat sa se ridice catre privitor si sa-l pofteasca inauntrul fotografiei ca si cum maestrul Sergiu Nicolaescu l-ar pofti acasa la el.
Acasa la el sau la ea cred ca e si domnul ,,Tralala``.
Pe acesta, exact asa cum fuse surprins de fotograf, nu-l stapaneste decat femeia potrivita pentru el si cartea pentru baieti mari pe care o citeste ca un nene bine imbracat si parfumat.
E singura fotografie din expozitie in care cineva apare fara haine si culmea , nu e o femeie, iar culmea culmilor este ca fotografia m-a facut sa ma amuz, spontan.Femeia din spatele domnului ,,Tralala``(l-ar chema Mircea Badea)trebuie ca are ochi buni, in timp ce-l tine locului pe domnul, mai citeste si cate un rand din cartea dumnealui.
Ma surpind ca trec cu privirea fara sa zabovesc prea mult peste fotografia cu domnul Cristian Topescu.Ceva ma nemultumeste.Parca e nedreptatit.
Il vad printre vizitatori, ma apropii cu sapuniera de el, ma vede, evident, desi e mic un aparat tip sapuniera, e mai vizibil decat un aparat cu tunul la vedere.
De aceea , ca nu fiu ipocrita, nu-l felicit pe fotograf imediat cum il prind un moment singur...haha, nu e singur deloc.O secunda e mai mica decat un moment?Poate!
Ma opresc ultima data , desi mi-a tot agata privirea, intocmai ca o copila balaie si zburdalnica, o mica ,,Smarandita popii``, o doamna pe care o privesc adesea cu drag, cea care-si iubeste invitatii pe care-i are in emisiunea ,,Profesionistii`` si de la care primeste matasea rosie a sentimentelor pe care le scoate din camarile sufletesti ale interlocurorilor cu o feminitate, cu o noblete , cu un dar inmultit al dragostei pentru cel cu care vorbeste, cu un dar luminat de inteligenta si dreapta credinta.
Fotografia , singura in care se foloseste culoare este si aceea rosie si imi atrage atentia ca exista da, si ,,cea mai mare carte`` cu care cineva se poate fotografia.
Mai era o fotografie , nu e a lui ,, a fi sau a nu fi`` , ci o fotografie a lui OR ESTE or` nu este.?
Conteaza cum este el in ultima clipa a vietii...dar e greu(IMPOSIBIL) sa-l jmecheresti pe Dumnezeu!Oamenilor carora le place sa citeasca , dar nu se tin de Dumnezeu , le e foarte simplu sa piarda cararea cea dreapta, fie ca-i prea stramta, fie ca-i ,,prea dreapta`` si pare ,,prea usoara``..
Figura acestui om , ma duce in lumea copilariei , acolo unde un baietel sopteste cind e pus la colt cu fata la clasa , zambind peste asprimea pedepsei si zicand ca sa fie auzit ,,eu numai prostii fac!``
Despre delicata faptura Dana Deac ...oare chiar Ana mere?
Fuse o frumoasa intalnire cu doamne , domnite si domni....iara amfitrionului , domnul Mircea Radu ...calde felicitari! Nu as fi crezut ca o expozitie cu atat de putine lucrari si cu atat imbulzeala intr-un spatiu mititel, imi va fi fost pahar plin!
"În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru
că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au în prea mare măsură ca să mai
aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă" (Petre Ţuţea)
``
``
``
``