SFANTUL ILIE LACATUSU, preotul temnitelor comuniste proslavit de Dumnezeu cu moaste intregi (+22 iulie 1983)

Fericirea I: “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”

Care este fericirea intai si ce inteles are?

“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este “saracia cu duhul”.  Dar ce inseamna “saracia cu duhul”?

Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt “invatati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si “fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).

Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.

Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme cat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.

Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=973

SFANTUL ILIE LACATUSU, preotul temnitelor comuniste proslavit de Dumnezeu cu moaste intregi (+22 iulie 1983)

 Moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu (1909-1983), preot de mir având cinci copii, au fost descoperite în data de 29 septembrie 1998. Trupul sfântului a fost găsit în condiţiile corespunzătoare sfintelor moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, dând impresia unui om care doarme. Mai multe asociaţii non-guvernamentale au cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române deschiderea unui dosar de canonizare pentru trecerea părintelui Ilie Lăcătuşu în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române, în calendar şi la sfintele Slujbe. O altă minune este descoperirea, în aceleaşi condiţii, în anul 1980, a moaştelor Sfântului Ioan Iacob de Ia Neamţ, care a vieţuit în pustia Hozevei, din Ţara Sfântă, şi care a fost canonizat în anul 1992.

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/22/parintele-dionisie-ignat-despre-sfantul-ilie-lacatusu-preotul-temnitelor-comuniste-proslavit-de-dumnezeu-cu-moaste-intregi-22-iulie-1983/ 

,,Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul. Mereu glasuieste deschis si dur, mereu crede neclintit in dreptate si intr-un Dumnezeu pedepsitor si fara partinire. Nu stie de crutare, de gluma, de ingaduinta: focul sa va arda, cainii te vor manca. Acesta e stilul si, stilul, o stim de la Buffon si de la Blaga, reprezinta sinea insasi a omului. Ilie nu recurge niciodata la parafraze, la ocolisuri. Nu se indupleca, nu se lasa cucerit, ademenit, imbrobodit, speriat, mituit. Amenintarile ori magulelile puterii il lasa stana de piatra. Prea putin ii pasa. Distinge net intre bine si rau, pe unul ca el nu-l poti prosti ori amagi cu discursuri ticluite si cu scorniri; crede ce vede cu ochii, nu ce i se spune, osandeste raul, ii sta impotriva cu fapta, nu se face ca nu-l ia in seama si tinteste la centru, la izvorul urgiei, in rau credincioasa, nascatoarea de napaste pereche atotstapanitoare Ahab si Izabela, cauza tuturor dezastrelor si nenorocirilor, vrajamsii neinduplecati ai propriului lor popor, de care isi bat joc, pe care il impovareaza si-l prigonesc, folosind neincetat cele mai felurite soiuri de grairi mincinoase si de tertipuri stravezii.``Nicolae Steinhardt preotul

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/19/sfantul-prooroc-ilie-biciuitorul-fatarniciei/ 

 Pe care dintre noi ne va bate Sfantul Ilie ,ca pe popii idolesti (vezi cu rabdare textul de mai jos) pe cei care suntem 

ca el

sau ca cei de mai jos


arhimandrit Arsenie: Păi, dragostea o măsurăm cu tovărăşia la hoţie?
http://www.sfaturiortodoxe.ro/singur-ortodoxia/cv_4_singur_ortodoxia.htmhttp://www.sfaturiortodoxe.ro/singur-ortodoxia/cv_4_singur_ortodoxia.htm

vremurile de pe urma, Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului, Sfantul Proroc Ilie, Talcuiri la Apocalipsa 

“Când vei auzi [de acum înainte, n.n.] că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“ (Sf. Zosima de la Solovat)

“… Ilie Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei propovădui tuturor sfârşitul” (stihire din slujba Sfantului Proroc Ilie)

***

Va impartasim un extras dintr-o lucrare intitulata “Apostazia si Antihristul”, publicata in America, dar in limba rusa, inca din vremea pastoririi Arhiepiscopului Averchie Tausev (1906-1976) la Jordanville (New York). Autorul acestei scrieri cu valoare de catehism este un monah format de catre Vladica Averchie, care insa si-a trecut numele sub tacere. (UPDATE: Aflam de la o sora duhovniceasca din SUA ca numele sau este, de fapt, cunoscut: este vorba de preotul de origine rusa, Boris Molchanoff. Cartea a fost tradusa in mai multe limbi de circulatie, intre care si engleza sub titlul “The Mystery Of Iniquity And The Antichrist” si publicata prima oara in 1976)
In romaneste a aparut, cu aceasta prezentare – alaturi de alte texte pe aceeasi tema, multe reprezentand profetii, viziuni si cuvinte de folos ale Sfintilor Parinti – in volumul purtand titlul: “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008:

EPOCA LUI ANTIHRIST

“Intreaga viaţă şi lucrare a lui Antihrist pot fi rezu­mate în trei perioade:
PERIOADA ÎNTÂI a lui Antihrist - cuprinsă între ziua naşterii sale şi momentul arătării lui - va trece neştiută. Sfântul Ioan Damaschin spune că „Antihrist este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală”[1].
A DOUA PERIOADĂ a vieţii lui Antihrist se va deschide cu intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau „prooroc”[2]. Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume.
Ostenită de grozăviile războiului şi fiind oarbă duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi
mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui Antihrist.
Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gân­ditor de geniu, nou cârmuitor şi salvator al tuturor po­poarelor va răzbate ca fulgerul printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp[3]. „Duhurile rele răspândite prin văzduh vor stârni în oameni o părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o încântare obştească şi o ademenire de neînduplecat” – spune Sfântul Efrem Sirul.
In această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va sârgui să câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii. El – spune Vladimir Soloviov – „va arunca vălul strălucitor al binelui şi adevărului peste taina fărădelegii”. Sfântul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încât să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând, un urâtor – cum va spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o înfăţişare posomorâtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, până ce va fi întronat.
Din bogata experienţă ascetică a marilor nevoitori ai Ortodoxiei cunoaştem că, atunci când duhul întu­necat nu-l poate înfrânge pe cel care se nevoieşte duhovniceşte, lovindu-se de împotrivirea lui statornică, vine un diavol mai puternic sub chipul unui „înger de lumină” (2 Corinteni 11,14). Acest „înger de lumină” se sileşte să insufle nevoitorului duhovnicesc aplecare şi încredere faţă de arătarea sa [de lumină], ademenindu-l astfel către pierzanie. Din această pricină, putem să ne închipuim cât de uşor şi de grabnic va putea imaginea sclipitoare a lui Antihrist să stârnească şi să atragă simpatia generală.
Urmarea acestei înşelări va fi că în societatea omenească „se va ivi cererea, dorirea lui Antihrist, va răsuna glasul chemător care va arăta stăruitor că este trebuinţă de un geniu al geniilor, care să ducă dezvol­tarea şi propăşirea materială la cel mai înalt nivel şi care să aducă o asemenea bunăstare pământească, încât cele cereşti să fie de prisos pentru om” - Sfântul Ignatie Briancianinov[4].
In vremea acestei perioade, făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe, încât nu numai că va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Intru cele din afară, se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista până la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a Doua Sa venire.
Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“. Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l va
recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Insă nu va fi nici de trebuinţă, nici cu putinţă ca oamenii să-şi dea de veste unii altora despre Venirea (cea de a Doua) a Fiului lui Dumnezeu. El va veni fără de veste. Va veni întru atotputernicia Sa la toţi oamenii şi în întreaga lume în acelaşi timp“ -Sfântul Ignatie Briancianinov.
Mântuitorul însuşi ne-a avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului” (Matei 24, 23-27).
Pentru a-i amăgi pe oameni, Antihrist va arăta multe minuni năucitoare. Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii» (Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nici o tămăduire”[5].
Toată această statură a lui Antihrist - învăţătura şi faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon[6]. După aceea „va fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul” (Sinaxarul din Duminica lăsatului sec de carne – numită şi a Infricoşătoarei Judecăţi[7]).

DOI PROOROCI

Cu toate acestea, sforţările lui Antihrist de a fi socotit drept adevăratul Mesia se vor lovi de o împo­trivire neaşteptată şi totodată minunată, în persoanele a doi Prooroci ai Vechiului Legământ. Chiar acei doi Prooroci care prin voia lui Dumnezeu negustând moar­tea, au fost luaţi la Cer până la o vreme[8], vor veni pe pământ înainte de sfârşitul lumii pentru a-şi împlini lucrarea şi a suferi moartea. Numele acestor Sfinţi Prooroci sunt Enoh şi Ilie. Domnul îi va trimite în Ieru­salim pentru a le da oamenilor din acele zile de pe urmă un ultim şi minunat avertisment împotriva înşelării care îi împresoară. Ei vor osândi fără oprelişte toată înşelarea lui Antihrist vreme de trei ani şi jumătate, cât va dura cea de-a doua perioadă a lui (Antihrist), în care se va pregăti să pună mâna pe puterea mondială. Nepu­tând în acea perioadă să lepede înfăţişarea sa de blân­deţe şi de bunăvoinţă până şi faţă de vrăjmaşii săi, lui Antihrist nu-i va fi cu putinţă să-i împiedice ori să ia nici un fel de măsură aspră împotriva Proorocilor.

In zadar se silesc unii să tâlcuiască în chip alegoric această venire minunată a Sfinţilor Prooroci Enoh şi Ilie. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii vorbesc cu precizie atât despre venirea lor reală pe pământ, cu şapte ani înainte de sfârşitul lumii, cât şi despre învierea şi luarea lor la Ceruri.
In cartea Apocalipsei este scris: „Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stă­pânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei si-i va birui si-i va omorî” (Apocalipsa 11, 3-7).
In cartea Proorocului Maleahi, unul dintre martori este numit în chip limpede: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” (3, 23)[9].
Sfinţii Părinţi Efrem Sirul (în cuvântul său despre sfârşitul lumii şi venirea lui Antihrist) şi Ioan Damaschin (in cuvântul despre Antihrist[10]) învaţă lămurit că acei „doi marto
Apocalipsa 11,3) care vor veni înainte de sfarşitul lumii, sunt Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.
Tradiţia Sfintei Biserici Ortodoxe, exprimată în cartile noastre de slujbă, vorbeşte de asemeni de înţe­legerea literală a proorociei Sfintei Scripturi cu privire la arătarea lui Ilie şi Enoh înainte de sfârşitul lumii, nedând nici un temei, de nici un fel, pentru o înţelegere alegorică. In Sinaxarul citit în Duminica lăsatului sec de carne se spune: „Cu şapte ani înainte (de sfârşitul lumii), după cum a proorocit Daniil, vor veni Enoh şi Ilie propovăduindu-le să nu-l primească (pe Antihrist). Antihrist îi va chinui şi le va tăia capetele” (cf. Triodul). Iarăşi, în slujba Sfântului Prooroc Ilie, în stihira de la „Doamne, strigat-am”, cântăm: „Ilie Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei propovădui tuturor sfârşitul”, iar în tropar, Proorocul Ilie e numit „al doilea înaintemergător al Venirii lui Hristos“. In sedealna după polieleu cântăm: „Proorocul şi Inaintemergătorul Venirii lui Hristos, Ilie prealăudate“ (cf. Mineiul pe iulie, ziua a douăzecea).
Tot în Minei citim: „Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locaşurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. In acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci şi ca Mucenic, şi va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“[11]. In „Prologul” aceleiaşi zile se spune: „Ilie va veni dimpreună cu Enoh înainte de a Doua Venire a lui Hristos, pentru a osândi nelegiu­irea cea fără de margini a lui Antihrist şi a însufleţi evla­via credincioşilor“[12].

Totuşi, în ciuda tuturor acestor avertismente, marea majoritate a oamenilor, din pricina firii şi a cugetării trupeşti, nu doar că nu vor reuşi să priceapă deplina înşelare din purtarea exterioară a lui Antihrist, ci îl vor înconjura cu lauda şi preamărirea lor. Sfântul Efrem Sirul spune că atunci când popoarele şi seminţiile pământului vor vedea virtuţi şi puteri atât de mari în Antihrist, toate dimpreună se vor uni într-un cuget ca să-l proclame ocârmuitor, zicându-şi unii altora: „Oare se va mai găsi vreun alt om atât de bun şi drept?”
Atât de profund va impresiona Antihrist lumea cu purtarea lui dinainte chibzuită – arătându-se pe sine pretutindeni drept trimisul dumnezeiesc, Mesia cel adevărat -, încât poporul evreu, înaintea altora, îl va proclama drept cârmuitor al lor, dispreţuind cu totul prihănirile rostite împotriva lui de către Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.

CEA DE-A TREIA PERIOADĂ

Cea de-a treia perioadă şi faptele de pe urmă ale lui Antihrist vor începe prin luarea în propriile sale mâini a întregii puteri mondiale. O stare de devastare covârşitoare a neamurilor pământului, din pricina unui mare război mondial, îl va ajuta în mare măsură la împlinirea acestui lucru. Cei mai mulţi vor vedea guvernarea mondială sub Antihrist drept singura cale cu putinţă pentru a ocoli noi războaie şi pentru a aduce omenirii o epocă paşnică şi înfloritoare.
Cuvântul lui Dumnezeu zugrăveşte în chipul următor venirea lui Antihrist la puterea lumii: pe faţa pământului, zdruncinată şi pustiită de război, „se vor ridica zece regi” (Daniil 7, 24). Şapte dintre ei vor fi de un cuget cu Antihrist şi îi vor supune lui toată puterea şi autoritatea. Ceilalţi trei cârmuitori vor încerca să-şi păstreze independenţa, însă Antihrist îi va înfrânge prin puterea armelor (Daniil 7, 8, 20, 24).
După biruinţa lui Antihrist asupra celor trei regi, înlăturând singura piedică din calea către stăpânirea deplină, cartea Apocalipsei îl zugrăveşte sub chipul unei fiare roşii având „zece coarne” (adică cele zece regate supuse lui) „şi şapte capete” (adică, cei şapte cârmuitori care s-au supus lui de bună voie şi acţionează în calitate de reprezentanţi plenipotenţiari ai lui în stăpânirile în care se
află) - cf. Apocalipsa 13, 1 şi tâlcuirile la acest stih ale Sfinţilor Irineu al Lyonului şi Chiril al Ierusalimului.
In ce priveşte puterea mondială a lui Antihrist, cartea Apocalipsei spune că „s-a dat ei [fiarei-Antihrist] stă­pânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi nea­mul” (13, 7). Deşi îndeletnicirile şi mijloacele omeneşti obişnuite vor avea însemnătate, ele nu vor stăvili izvorul de căpătâi al izbânzii lui Antihrist. „Şi stăpânirea lui va creşte în putere – dar nu prin puterea lui însuşi” (Daniil 8, 24)[13]. Antihrist îşi va primi stăpânirea şi puterea de la Satana: „i-a dat ei balaurul puterea sa şi scaunul său şi stăpânire mare“ (Apocalipsa 13, 2). Numai prin această necurmată împreună-lucrare satanică se vor putea explica neobişnuitul succes al lui Antihrist în a acapara atât de iute stăpânirea asupra întregii lumi, şi puterea lui nemaiîntâlnită, căreia nici o sforţare omenească nu va fi în stare să-i stea împotrivă ori să-i pună stavilă.
„Antihrist - spune Beliaev – va lucra cu putere şi minuni de la Satana, iar această putere va fi foarte mare… va avea o mulţime de ajutători puternici… cu mijloace de comunicare rapide şi metode de coordonare, va fi cu putinţă să înfăptuiască o revoluţie în toată lumea în acelaşi timp“[14].

Recunoaşterea obştească a lui Antihrist drept conducător al lumii întregi se va petrece în aceeaşi vreme cu recunoaşterea generală a lui drept singurul lider spiritual al tuturor religiilor. Vladimir Soloviov, în ulti­ma sa lucrare intitulată Povestire despre Antihrist - trei dialoguri[15], a exprimat părerea că Antihrist, după ce va lua stăpânirea deplină, va aduna un soi de sinod ecumenic cu reprezentanţi din toate religiile. La acest sinod (din Ierusalim), Antihrist se va oferi să-i unească pe toţi într-o singură obşte, sub călăuzirea unui singur îndrumător spiritual. El îşi va îndrepta îndeosebi atenţia spre creştinii din toate confesiunile, făgăduindu-le tot felul de ocrotiri şi înlesniri în schimbul recunoaşterii cârmuirii sale. Sfântul Efrem Sirul scrie: „El se va trâmbiţa pe sine aşa cum au făcut şi înaintemergătorii lui, care mai înainte vreme îl închipuiau; se va numi pe sine propovăduitorul şi cel care a statornicit iarăşi învăţătura şi cunoştinţa cea adevărată a lui Dumnezeu. Cei care nu înţeleg creştinismul, vor vedea în el un reprezentant, un susţinător al adevăratei religii şi i se vor alătura, făcându-i-se părtaşi. El va grăi cu glas mare despre sine, numindu-se a fi Mesia cel făgăduit, iar fiii înţelepciunii lumeşti şi ai cugetării trupeşti îi vor închina osanale. Văzând capacităţile lui copleşitoare, slava, puterea,
însuşirile geniale şi dezvoltarea cât se poate de cuprinzătoare după stihiile lumii, ei îl vor proclama dumnezeu şi se vor face părtaşi şi ajutoare ale lui“[16].
Intre altele, este de foarte mare însemnătate să pomenim că toţi Sfinţii Părinţi socotesc că pricina de căpătâi a grabnicei înrobiri a omenirii de către Antihrist este lipsa de înţelegere duhovnicească precum şi obşteasca şi deplina prăvălire în îndeletniciri lumeşti. De vreme ce înţelegerea duhovnicească se poate dobândi şi poate spori numai în condiţiile adevăratei vieţi duhovniceşti, trăite de creştinii cu adevărat ortodocşi (aşadar fără a-i cuprinde aici pe cei care sunt ortodocşi doar cu numele), numai acei puţini dintre ei, care vor rămâne cu adevărat creştini ortodocşi până în sfârşit, ducând o viaţă duhovnicească în acord cu propovăduirea Sfintei Biserici, vor avea în vremea aceea plinătatea mijloacelor de apărare şi vor putea să desluşească toate cursele şi vicleniile lui Antihrist.
Cu neînchipuită dibăcie, acest înşelător va înlocui închinarea către Dumnezeu-omul Iisus Hristos prin închinarea către sine, omul-dumnezeu Antihrist. In Sfânta Scriptură el este înfăţişat drept cel care „se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare” (cf. 2 Tesaloniceni 2, 3-4)[17], ca grăind „semeţii şi hule”, precum şi ca unul care îl blasfemiază pe Dumnezeu şi „cortul Lui, şi pe cei ce sălăş­luiesc în Cer” (Apocalipsa 13,5-6).
Potrivit proorociei Sfântului Apostol Pavel, Anti­hrist va şedea „în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2, 4).
Fără îndoială că „Antihrist nu va putea să şadă în templu neîncetat. El o va face numai cu osebite prilejuri, sărbătoreşti şi însemnate; de pildă, la proclamarea lui ca ocârmuitor al lumii şi dumnezeu al tuturor. Totuşi, acest semn va fi plinit deja şi numai prin faptul că va şedea în templu chiar şi o singură dată. Mai mult decât atat, va porunci să se aşeze chipul lui în toate templele creştine şi necreştine, şi toţi oamenii să i se închine precum i s-ar închina chipului lui Dumnezeu. In cele din urmă, în biserici se va începe slujirea lui Antihrist ca dumnezeu“[18].
Sfântul Ioan Teologul spune că Antihrist va face semne mari „încât şi foc să facă să se pogoare din cer pe pământ înaintea oamenilor” (Apocalipsa 13, 13). Sfântul Ignatie Briancinainov spune: „Acest semn este arătat de Scriptură ca fiind cea mai mare dintre minu­nile lui Antihrist – iar locul acestui semn va fi în văzduh. Va fi o privelişte uimitoare şi înfricoşătoare care va lucra in precădere asupra simţului văzului, vrăjindu-l şi aruncându-l în înşelare“[19]. Minunile lui Antihrist, lucrate prin puterea Satanei, vor produce o înrâurire irezistibilă asupra privitorilor. „Oamenii nu vor pricepe faptul că minunile lui nu au nici un ţel bun, raţional, că sunt pline de uluire mincinoasă, fără de noimă, repre­zentaţii teatrale pline de toată viclenia, pricinuitoare de consternare spre a aduce mintea în nedumerire şi uitare de sine, ca să amăgească, să înşele şi să farmece lumea prin încântarea pricinuită de nişte înfăţişări co­losale, însă cu totul deşarte” - Sfântul Ignatie Briancianinov[20].
După ce vor fi văzut aceste „minuni”, oamenii, din pricina orbirii lor (duhovniceşti) şi a biruinţei cugetă­rii lor trupeşti, vor recunoaşte fără întârziere aceste demonstraţii de putere satanică drept cele mai mari şi vădite manifestări ale puterii lui Dumnezeu şi, cuprinşi de extaz, îl vor primi pe Antihrist ca pe un dumnezeu. „Antihrist va înfricoşa cu minunile sale înspăimântătoare şi uluitoare. Prin ele, va satisface curiozitatea nechibzuită
şi ignoranţa crasă, va satisface superstiţia şi va aduce în nedumerire cunoştinţa omenească. Toţi oamenii ce sunt călăuziţi de lumina firii lor căzute şi astfel înstrăinaţi de călăuzirea luminii lui Dumnezeu, vor fi ademeniţi spre supunere de către amăgitorul (cf. Apocalipsa 13, 8)” -Sfântul Ignatie Briancianinov[21].
Despre puterea lui Satana asupra împărăţiilor lu­mii dă mărturie în mai multe rânduri cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Insuşi îl numeşte pe diavol „stăpânitorul acestei lumi”[22]. Sfântul Ioan Teologul scrie în cartea Apocalipsei că Satana îi dă slugii sale „puterea sa şi scaunul său şi stăpânire mare” (Apocalipsa 13, 2).
Puterea Satanei este sporită şi întărită de înşelare, amăgire şi silnicie. Domnul Iisus Hristos a ajuns să-Şi adeverească puterea printr-o săvârşire liber consimţită si prin supunere fiască faţă de Dumnezeu-Tatăl. Ceea ce Hristos a respins – în vremea ispitirii din pustie[23] -, Antihrist va primi şi va împlini în măsură deplină. Acest viclean îşi va căpăta toată puterea de la Satana, în schimbul supunerii desăvârşite faţă de el. El îi va răsplăti pe alţii cu aceeaşi putere diavolească, potrivit măsurii supunerii lor şi a slujirii voirii Satanei.

Intr-una din cuvântările lui, de Dumnezeu insuflate, Sfântul Efrem Sirul ne-a lăsat învăţătura ce urmează:
„Cu durere îmi voi începe cuvântul şi cu suspine voi grăi despre sfârşitul lumii acesteia şi pentru şarpele cel fară de ruşine şi preacumplit, care va aduce lumea în mare tulburare şi va vara frică, laşitate şi necredinţă groaznică in inimile oamenilor. El va lucra minuni, semne şi privelişti înfricoşătoare, cât să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24, 24), amăgindu-i pe toţi prin semne mincinoase şi părelnicii de minuni lucrate de el însuşi. Căci prin îngăduinţa Dumnezeului Celui Sfânt, va primi puterea de a înşela lumea, fiindcă fărădelegea va fi umplut pământul şi pretutindeni se vor săvârşi tot felul de urâciuni. De aceea, din pricina nelegiuirii oamenilor, Stăpânul Cel Preacurat va îngădui ca lumea să fie ispitită de duhul minciunii, de vreme ce oamenii au dorit să se despartă de Dumnezeu şi să-l iubească pe cel viclean.
O, fraţilor, mare va fi lupta în vremurile acelea, mai ales pentru cei credincioşi, când semne şi minuni se vor lucra cu putere mare de către şarpele însuşi; când se va arăta pe sine în năluciri înspăimântătoare ca fiind asemenea lui Dumnezeu – va zbura prin văzduh şi toţi dracii, ca îngerii, se vor înălţa în faţa tiranului. Căci va răcni cu putere, schimbându-şi înfăţişarea şi speriindu-i pe toţi oamenii peste măsură. Fraţilor, cine se va dovedi atunci a fi cu luare-aminte, neclintit, având în sufletul său semnul celui credincios – Venirea cea sfântă a Fiului Celui Unul-Născut, Dumnezeul nostru -, când va privi durerile negrăite care vor veni de pretutindeni asupra fiecărui suflet şi din care nu va fi nici un strop de uşurare, nici o alinare de nici un fel, nici pe uscat, nici pe mare? Cine va rămâne statornic când va vedea lumea întreagă în tulburări, pe toţi fugind să se ascundă în munţi, iar pe unii murind de foame, pe alţii topindu-se de sete ca ceara şi pe nimeni având milă; când va vedea toate feţele înlăcrimate şi întrebând cu arzătoare dorinţă: «Oare se mai găseşte undeva pe pământ cuvântul lui Dumnezeu?» şi auzind răspunsul: «Nicăieri!»
Cine va suferi durerea de neîndurat când va vedea adunarea neamurilor care vor veni de la marginile pământului ca să-l vadă pe tiran, mulţi închinându-i-se, strigând cutremuraţi: «Tu eşti salvatorul nostru!»? Marea se va răzvrăti, pământul se va usca, cerurile nu vor da ploaie, plantele se vor veşteji şi toţi locuitorii pământului din părţile de Răsărit vor fugi în Apus, din pricina spaimei celei mari, iar cei care trăiesc în părţile de Apus vor fugi în Răsărit cu tulburare. Insă cel fără de ruşine, luând atunci stăpânire, va trimite diavolii la toate mar­ginile pământului să propovăduiască: «Marele împărat s-a arătat cu slavă. Veniţi de îl vedeţi pe el».
Si cine va avea un suflet atât de neclintit, încât să sufere toate aceste ispite? Cine, oare, va fi acest om, precum am mai zis, ca toţi îngerii să-l fericească pe el?”[24]
Odată ce va dobândi puterea mondială, Antihrist îşi va schimba năpraznic purtarea. In locul atitudinii făţarnice şi grijulii faţă de oameni şi a bunăvoinţei mincinoase faţă de vrăjmaşii lui, se va întoarce spre prigonirea crâncenă a tuturor creştinilor credincioşi care refuză să i se închine ca unui dumnezeu.
El va „asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea” (Daniil 7, 25; Apocalipsa 12, 13-17; 13, 6-7). Slujba creş­tinească săvârşită de obşte – Sfânta Liturghie – va trebui să înceteze. Antihrist şi adepţii săi, scrie Beliaev, „vor nimici cărţile Sfintei Scripturi[25], îi vor urmări şi-i vor chinui pe propovăduitorii cuvântului lui Dumnezeu şi pe cei ce iau parte la slujbele bisericeşti creştine. Vor pândi ca Euharistia să nu se mai săvârşească nicăieri. Cu toate acestea, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu va fi Vor pândi ca Euharistia să nu se mai săvârşească nicăieri. Cu toate acestea, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu va fi redusă la tăcere, iar dumnezeieştile slujbe nu vor conteni şi Euharistia se va săvârşi”[26], însă numai în locuri ascunse, precum în primele veacuri ale creştinismului şi în Biserica din catacombe din Rusia de azi[27].
Antihrist va avea un ajutător neobosit pentru prigonirea creştinilor precum şi pentru silirea lor de a i se închina lui ca unui dumnezeu. Din pricina cruzimii şi a neîndurării lui, ajutătorul lui Antihrist este numit în Sfânta Scriptură tot „fiară”. Sfântul Ioan Teologul scrie: „Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ… Şi toată stăpânirea fiarei celei dintâi o pune în lucrare, înaintea ei, şi face pământul şi pe cei ce locuiesc pe el să se închine fiarei celei dintâi… Şi îi înşeală pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, poruncind celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei… Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, încât să şi grăiască chipul fiarei, şi să facă aşa încât oricâţi nu se vor închina chipului fiarei să fie omorâţi” (Apocalipsa 13,11-12,14-15).
„Pentru Sfinţii lui Dumnezeu încercarea va fi cum­plită: răutatea, făţăria şi minunile prigonitorului vor spo­ri ca să-i înşele şi să-i amăgească. Prigoanele şi împiedi­cările meşteşugit scornite, cumpănite şi învăluite cu vicleană ingeniozitate, precum şi puterea nemăsurată a chinuitorului îi vor pune în situaţia cea mai grea, iar numărul lor mic va părea cu totul neînsemnat în faţa în­tregii omeniri… dispreţul tuturor, ura generală, cleve­tirea, asuprirea, moartea silnică vor fi soarta lor… Vrăjmaşii lui Antihrist vor fi socotiţi drept răzvrătiţi, drept duşmani ai binelui şi ordinii sociale [„terorişti"], vor suferi atât prigoane ascunse, cât şi făţişe, vor fi supuşi caznelor şi uciderilor…” - Sfântul Ignatie Briancianinov[28].
Cele dintâi ucideri le va săvârşi Antihrist asupra acuzatorilor săi – Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie. „Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei şi-i va birui şi-i va omorî. Şi stârvurile lor vor zăcea în uliţa cetăţii celei mari, care duhovniceşte se cheamă Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor [Ierusalim]. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri, vor privi la stârvurile lor zile trei şi jumătate, şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Şi cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura de ei şi se vor veseli, şi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi Prooroci i-au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ. Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat întru ei şi au stat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce-i vedeau pe ei. Şi au auzit glas mare din Cer zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit la Cer pe un nor, şi au privit la ei vrăjmaşii lor. Şi întru acel ceas s-a făcut cutremur mare şi a zecea parte din cetate a căzut şi au pierit în cutremur şapte mii de oameni, iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului Cerului” (Apocalipsa 11, 7-13).

CONVERTIREA EVREILOR

Ca urmare a propovăduirii acestor doi Sfinţi Prooroci, a minunatei lor învieri şi a suirii la Cer, se va petrece un eveniment de seamă. Un număr însemnat de evrei se vor converti la Hristos. Fericitul Teofilact al Bulgariei scrie în legătură cu aceasta aşa: „Ilie va veni ca un Inaintemergător al celei de-a Doua Veniri şi-i va aduce la credinţa în Hristos pe toţi evreii care se vor dovedi ascultători, călăuzindu-i, cum ar veni, către moştenirea lor părintească pe cei care căzuseră de la El”[29]. Această afirmaţie este întemeiată pe următoarele proorocii:
I. „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către
părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 3,23).
II. „In vremea aceea rămăşiţa lui Iuda şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce i-a lo­vit, ci se vor sprijini, cu credinţă, pe Dumnezeu, Sfân­tul lui Israel. O rămăşiţă din Iacov se va întoarce la Dumnezeul cel puternic” (Isaia 10, 20-21).
III. „Iar Isaia strigă pentru Israel: De va fi numărul fiilor lui Israel ca nisipul mării, rămăşiţa se va mântui” (Romani 9, 27; cf. Isaia 10,22).
IV. „Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut. In ziua aceea, va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea de la Hadad-Rimon, în câmpia Meghidonului” (Zaharia 12, 10-11).
V. „Căci dacă tu [neam convertit] ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic şi împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceştia [evreii care se vor converti], care sunt după fire, vor fi altoiţi în însuşi măslinul lor. Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi sa nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Romani 11, 24-25).
Convertirea evreilor la Hristos îi va stârni lui Antihrist o ură turbată faţă de toţi creştinii[30]. Atunci vor fi făcuţi să îndure „necaz mare, care nu a fost din începutul lumii până acum, nici va fi” (Matei 24, 15-21), căci „s-a dat ei [fiarei] să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască pe ei” (Apocalipsa 13, 7).
Scăparea unei mici rămăşiţe a credincioşilor va depinde numai de scurtimea domniei lui Antihrist. „Şi de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea” (Matei 24, 22).
Cârmuirea mondială a lui Antihrist va dura trei ani şi jumătate. „Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi o mie două sute nouăzeci de zile” (Daniil 12,11; cf. 12, 7). E acelaşi răstimp dat şi în Apocalipsa pentru ocârmuirea lui Antihrist: „şi s-a dat ei stăpânire să lucreze vreme de patruzeci şi două de luni” (13,5).
Absolut nici o putere omenească nu va fi în stare să se ridice împotriva lui Antihrist. Numai Domnul Insuşi, venind a doua oară întru toată slava Sa, îl va înfrânge. Atunci va veni Infricoşătoarea Judecată a lui Hristos şi sfârşitul lumii (Matei 24, 30-31; 25, 31-46; Apocalipsa 1, 7; 20, 11-15; 21, 1-8). „Şi fiara a fost răpusă, şi cu ea proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care i-a amăgit pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Vii au fost aruncaţi amândoi în iezerul cel de foc care arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea pe cal… ” (Apocalipsa 19, 20-21). „Şi diavolul cel ce-i înşela pe ei a fost aruncat în iezerul cel de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul cel mincinos, şi se vor munci ziua şi noaptea în vecii vecilor” (Apocalipsa 20,10).
Cârmuirea mondială a lui Antihrist va dura trei ani şi jumătate. „Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi o mie două sute nouăzeci de zile” (Daniil 12,11; cf. 12, 7). E acelaşi răstimp dat şi în Apocalipsa pentru ocârmuirea lui Antihrist: „şi s-a dat ei stăpânire să lucreze vreme de patruzeci şi două de luni” (13,5).
Absolut nici o putere omenească nu va fi în stare să se ridice împotriva lui Antihrist. Numai Domnul Insuşi, venind a doua oară întru toată slava Sa, îl va înfrânge. Atunci va veni Infricoşătoarea Judecată a lui Hristos şi sfârşitul lumii (Matei 24, 30-31; 25, 31-46; Apocalipsa 1, 7; 20, 11-15; 21, 1-8). „Şi fiara a fost răpusă, şi cu ea proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care i-a amăgit pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Vii au fost aruncaţi amândoi în iezerul cel de foc care arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea pe cal… ” (Apocalipsa 19, 20-21). „Şi diavolul cel ce-i înşela pe ei a fost aruncat în iezerul cel de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul cel mincinos, şi se vor munci ziua şi noaptea în vecii vecilor” (Apocalipsa 20,10).
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, precum şi proorociile lui Daniil şi ale Apostolului Pavel, dezvăluie lumii că fiul pierzării nu va fi numai un lider politic, ci şi proorocul unei noi religii avându-se pe sine ca dumnezeu al ei şi dându-se drept Dumnezeul întrupat care le-a fost făgăduit evreilor prin Proorocii din vechime. Biruinţa iudaismului va fi măreaţă, căci va fi impusă porunca de a ţine sabatul evreiesc şi de a urma legea iudaică. Nenumăratele secte, ca oile fără păstor, se vor aduna în jurul lui Antihrist ca împrejurul pro­priului lor păstor, în templul reconstruit al lui Solomon din Ierusalim. Aici, autointitulatul „Hristos” va primi închinare dumnezeiască, aşezat pe tronul lui David. Totodată, Sfânta Sfintelor a creştinilor va fi închisă şi în ea va fi aşezat un idol al lui Antihrist – o statuie vie, vorbitoare. Aceasta a fost numită de către Proorocul Daniil „urâciunea pustiirii”. Din vremea aceea, jertfa cea fără de sânge a Euharistiei va înceta pe pământ (Daniil 9, 27; 11, 31).
Citind Cartea Apocalipsei (10, 1-7)[31], vedem un înger strigând cu glas mare în ţinuturile creştine, către cei care au apostaziat de la Biserica lui Hristos cea adevărată. Ingerul le aminteşte tuturora de Zidire şi le Cel Care a zidit toate, Care S-a întrupat şi S-a sălăşluit între [întru] noi, a Cărui slavă a fost văzută, slavă a Fiului Celui Unul-Născut din Tatăl – Fiul Care S-a pogorât pe pământ, ca dintru a Sa plinătate toate să se împărtăşească de har (Ioan 1, 14-16). Insă în vremea aceea, oamenii se vor fi înturnat de la har şi vor fi căzut deja în negrijă faţă de Sfintele Taine, şi de bunăvoie vor fi atraşi de aşa-numitele semne ale hristosului-mincinos şi ale proorocilor celor mincinoşi.
Când vor înceta prinoasele în Biserica de pe pă­mânt, când toate aceste lucruri vor ajunge să se pli­nească, cea de-a Doua Venire a Domnului va urma fără preget. Domnul însuşi, în Sfânta Sa Evanghelie, ne îndeamnă să fim cu luare-aminte: „Iar aceasta cunoaşteţi: că de ar şti stăpânul casei în care ceas furul va veni, ar priveghea şi nu ar lăsa să-i spargă casa lui. Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul carele nu gândiţi Fiul Omului va veni” (Luca 12,39-40). Cu adevărat, nimeni în vremea aceea nu va bănui că lumea se apropie de sfârşit, nici nu-şi va închipui în care ceas va veni Fiul Omului – aşadar omenirea va fi luată cu totul pe neaşteptate. Nenorocirile pricinuite de cei doi trimişi ai lui Dumnezeu vor fi încetat, iar aceşti Prooroci care vădiseră păcatele omenirii, vor fi luaţi de pe pământ la Cer (Apocalipsa 11,12) – aceştia sunt Ilie şi Enoh, socotiţi de lume ca pricinuitori de mâhnire, cei care i-au mustrat cu asprime pe închinătorii lui Antihrist, avertizându-i pe cei care se veseleau de soarta lor sub stăpânirea fiului pierzării.

Atunci progresul îşi va atinge apogeul, iar lupta împotriva feluritelor boli şi maladii va ajunge la un nivel atât de avansat, încât va părea că însăşi moartea va fi biruită în curând. Atunci, fără de veste, „cupele urgiei” (Apocalipsa 16,1) vor fi vărsate asupra închinătorilor lui Antihrist[32]: răni şi plăgi îi vor face să sufere pe cei care poartă semnul fiarei, iar apele pământului se vor pre­schimba în sânge (Apocalipsa 16,3-7). Unde vor fi atunci marii medici şi oameni de ştiinţă? Unde vor fi propovăduitorii materialismului? Nu se va găsi vreun ajutor nici în progres, nici în cărţi şi nici în medicină. Când îndepărtarea omului de la Dumnezeu îşi va atinge ho­tarul cel mai de pe urmă, în vremea ocârmuirii fiului pierzării, plăgile ucigătoare vor cădea asupra adepţilor săi, ale sodomiţilor celor de apoi[33], la fel de năpraznic cum a căzut pierzania asupra sodomiţilor celor dintâi. Evanghelia ne înainte-vesteşte: „Precum a fost în zilele lui Lot: [sodomiţii] mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a nimicit pe toţi. Întru acest chip va fi în ziua în care Fiul Omului se va arăta” (Luca 17, 28-30).
Sfârşitul lui Antihrist şi al închinătorilor săi va fi cumplit. Citim în Cartea Apocalipsei că, în ziua cea mare a Domnului, Satana şi Antihrist, dimpreună cu ajutătorul său, vor trimite draci să-i cheme pe toţi împăraţii lumii laolaltă pentru o mare bătălie (Apocalipsa 16, 12-14,16). Cand această mare oştire va fi adunată la Armaghedon, cea de-a şaptea urgie a lui Dumnezeu se va vărsa peste pamânt: o uriaşă năpustire de fulgere, tunete şi vuiete şi un cutremur de proporţii de neînchipuit – o aşa de mare zguduire, încât insulele vor pieri, iar munţii vor fi făcuţi una cu pământul (Apocalipsa 16, 17-21). Intr-o clipită, toată trufia omului va fi spulberată şi se va risipi – marile lui centre industriale, culturale, artistice şi de învăţământ, toate lucrurile cărora omul li s-a închinat în locul lui Dumnezeu“.

——————————————————————————————–
NOTE:
[1] Vezi Cuvântul Sfântului Ioan Damaschin publicat în acest volum la pp. 224-226.
[2] De la Sfântul Lavrentie al Cernigovului (1868-1950) ne-au rămas aceste cuvinte: „Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu al lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic“. Arhiepiscopul Simeon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan (contemporani ai Cuviosului) l-au întrebat pe Sfântul Lavrentie: „Cum vor fi toate acestea?” Stareţul le-a răspuns cu lacrimi: „In locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii, care vor înşela oamenii care s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată“. Părinţii l-au întrebat pe Sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?” Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist” (Sfântul Lavrentie al Cernigovunlui – viaţa, învăţăturile, minunile şi acatistul, ed. Bunavestire, Galaţi, 2003, pp. 157-158). Intre cele peste un miliard de pagini care pot fi accesate azi pe internet, se află şi cele ale următoarelor portaluri: www.maitreya-edu.com, www.partageintemational.com şi www.shareinternational.com. Mesajul principal al acestor site-uri este propovăduirea lui Maitreya In aceste pagini web, exponentul şi încununarea gândirii New Age, „Lord Maitreya”, ne este dezvăluit în toată „splendoarea” întunecată a puterilor sale, puteri şi lucrări ce urmează să ni se „reveleze” în viitorul apropiat, când el va veni pe pământ. Pentru orice om de bun simţ, lucrurile afirmate în site-urile menţionate mai sus ridică serioase semne de întreb
are. Ni se spune, la un moment dat, că în „Ziua Declaraţiei”, toate televiziunile din lume se vor interconecta pentru a transmite mesajul acestuia. Cei care nu vor privi la televizor îi vor primi mesajul mental, telepatic (adică fie prin nălucire, fie prin insuflare drăcească). Cine este Maitreya sau mai bine zis cine se va arăta el a fi în exterior, se va vedea atunci când se va arăta întregii lumi şi îşi va spune „World Teacher” – „învăţătorul Lumii” (denumire cf. site-urilor menţionate). Cine va fi el înăuntru, se va pricepe de către cei care vor să priceapă şi să ia aminte. Cei care vor să priceapă vor cere; cine va cere va primi; cine va primi va înţelege întru darul lui Dumnezeu, Adevăratul Dumnezeu – Cel Care ne-a grăit: „Unul este învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi” (Matei 23, 8 ) şi „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35; Marcu 13, 31; Luca 21, 33).
[3] Cu mijloacele actuale de comunicare, acest lucru se poate realiza aproape instantaneu.
[4] Vezi şi ediţia românească a scrierilor Sfântului Ignatie Briancianinov: Despre vedenii, duhuri şi minuni, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, ed. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 37.
[5] Vezi Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, traducere din limba greacă şi note de pr. Dumitru Fecioru, ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 256.
[6] Trebuie să ştim că, atât cortul pe care Moise l-a făcut din iconomie dumnezeiască (Ieşire cap. 25-27), precum şi templul din Ierusalim, construit din porunca lui Dumnezeu (3 Regi 5, 5; 8,20-61), constituiau o imagine simbolică a lumii duhovniceşti; erau locaş al sălăşluirii Domnului şi, totodată, preînchipuiau plinătatea Bisericii lui Hristos-Dumnezeu. In Ierusalim, primul templu a fost construit de către Solomon (pe la anul 960 î. Hr.), iar după ce acesta a fost dărâmat (586 î. Hr.), a fost reconstruit cel de al doilea (538- 515 î. Hr.), după întoarcerea din robia babilonică. Dar şi cel de-al doilea templu a fost dărâmat de către romani, o dată cu distrugerea Ierusalimului în anul 70 (d. Hr.).
După învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe, unul din semnele apropierii sfârşitului lumii este „venirea lui Antihrist (2 Tesaloniceni 2, 3-11; 1 Ioan 2, 18), care va lucra cu apostolii săi mincinoşi tot felul de semne, ca să amăgească pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu furie pe aleşii Domnului (Matei 24,5,11)” – cf. Părintele Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 254. Aşadar, reconstruirea templului din Ierusalim (cel de-al treilea templu) va sluji lui Antihrist, căci dintru acest sălaş va împăraţi peste întreaga lume. David Ben Gurion – 1886-1973, lider al sionismului muncitoresc, principal întemeietor al noului stat Israel şi întâiul său prim-ministru între anii 1948-1953 – când în anul 1962 şi-a mărturisit previziunile sale privitor la viitorul lumii, spunea aceste cuvinte: „Imaginea lumii în 1987, aşa cum se conturează în imaginaţia mea: Razboiul rece va ţine de domeniul trecutului. Presiunile interne ale intelighenţiei în continuă creştere din Rusia pentru mai multă libertate, şi presiunea maselor pentru ridicarea standardelor lor de viaţă, pot conduce la o democratizare treptată a Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, influenţa crescândă a ţăranilor şi agricultorilor şi creşterea importanţei politice a oamenilor de ştiinţă pot transforma Statele Unite într-un stat al bunăstării generale cu o economie planificată. Europa Occidentală şi cea de Est vor deveni o federaţie de state autonome având un regim socialist şi democratic. Cu excepţia URSS ca stat euroasiatic confederat, toate celelalte continente se vor uni într-o alianţă mondială, căreia îi va sta la dispoziţie o forţă de poliţie internaţională. Toate armatele vor fi abolite şi nu vor mai exista războaie. La Ierusalim, Naţiunile Unite (o Organizaţie a Naţiunilor cu adevărat Unite) vor construi un Altar al Profeţilor care să slujească uniunea confederată a tuturor continentelor – acesta va fi sediul Curţii Supreme a Omenirii, care va aplana toate neînţelegerile dintre continentele confederate, după cum a proorocit Isaia [Isaia 16,5; v. Miheia 4,3-4]. Studiile superioare vor fi dreptul oricărei persoane din lume. O pilulă care să prevină sarcina, va încetini creşterea [demografică] naturală din China şi India. Iar prin
987, durata medie de viaţă a omului va atinge 100 de ani” (cf. rev. Look Magazine, din 16 ianuarie 1962). Este evident că acest „Altar al Profeţilor” este templul din care îşi va „exercita funcţiile” de „împărat, preot şi judecător” al întregii lumi, cel despre care Mântuitorul Hristos spunea: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5, 43).
Evreii consideră că „Zidul plângerii” din Ierusalim ar face parte din structura vechiului templu şi de aceea e de aşteptat ca cel de-al treilea templu să fie ridicat tocmai aici. O vizualizare în direct a „Zidului plângerii” – live-view, cu reînnoire a imaginii în fiecare minut – poate fi accesată pe site-ul: www.aish.com (la link-ul wallcam).
[7] Vezi varianta românească a Sinaxarului, publicată în acest volum la pp. 263-267.
[8] Vezi 4 Regi, 2,1-12; 1 Macabei 2, 58; Facere 5, 22-23.
[9] „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 3, 23-24).
[10] Cuvintele acestor Sfinţi sunt publicate în acest volum.
[11] Vezi şi una din ediţiile româneşti ale Mineiului pe iulie.
[12] Vezi şi ediţia românească a Proloagelor, ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 918.
[13] Versetul complet este acesta: „Şi stăpânirea lui va creşte în putere – dar nu prin puterea lui însuşi – şi va face pustiiri uriaşe şi în orice lucru va izbuti şi va prăbuşi pe cei tari şi pe poporul sfinţilor”.
[14] Cf. Concerning Atheism and Antichrist (Privitor la ateism şi Antihrist), voi. l,p. 765.
[15] Această scriere a lui Vladimir Soloviov (1853-1900) a cunoscut în limba română mai multe ediţii: Povestire despre Antihrist. Trei convorbiri, Institutul European, Iaşi, 1992; Trei dialoguri despre Antihrist, ed. Humanitas, Bucureşti, 1992; de asemenea a fost cuprinsă şi în volumul Antihristul, ed. Polirom, Bucureşti, 2000, pp. 55-83.
[16] Aici citatul a fost luat de autor după trimiterea Sfântului Ignatie Briancianinov. Vezi şi ediţia românească: Despre vedenii, duhuri şi minuni, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, ed. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 15.
[17] „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Dom­nului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2,3-4).
[18] Cf. Beliaev, Concerning Atheism and Antichrist (Privitor la ateism şi Antihrist), vol. 1, p. 384.
[19] Vezi şi ediţia românească a scrierilor Sfântului Ignatie, op. cit., pp. 17-18. Aici găsim şi următoarea notă: „A căuta spre cer (nevoitorul rugăciunii) foarte rar se cuvine, de frica duhurilor viclene, care sunt in văzduh, drept care se şi numesc duhuri ale văzduhului, care pricinuiesc multe şi felurite înşelări în văzduh“ – Sfântul Simeon Noul Teolog, Dobrotoliubie, tom 1, Despre cel de-al treilea fel al luării-aminte.
[20] Vezi şi op. cit., p. 15.
[21] Vezi şi op. cit., p. 17.
[22] Vezi: Ioan 12, 31; 14, 30; 16,11.
[23] „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis catre El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să le facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu paine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «Ingerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău». Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău». Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti». Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Ii slujeau“
[24] Vezi şi traducerea românească a acestei cuvântări a Sfântului Efrem, cuprinsă în acest volum la pp. 227-240.
[25] Acest lucru îl pomeneşte şi Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, atunci când vorbeşte despre cele de la sfârşitul vremurilor.
[26] Cf. Beliaev, Concerning Atheism and Antichrist (Privitor la ateism şi Antihrist), vol. 1, p. 356.
[27] Autorul face referire la perioada contemporană acestei scrieri, în care Rusia era sub stăpânire comunistă.
[28] Vezi şi ediţia românească: Despre vedenii, duhuri şi minuni, pp. 19 şi 18.
[29] Vezi Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, ed. Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 289-290.
[30] Adică toţi cei care poartă numele lui Hristos.
[31] „Şi am văzut alt înger puternic, pogorându-se din Cer, învăluit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc, şi în mână avea o carte mică, deschisă. Şi a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ, şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar când a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile lor. Şi când au vorbit cele şapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit o voce care zicea din Cer: Pecetluieşte cele ce au spus cele şapte tunete şi nu le scrie. Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă către Cer, şi s-a jurat pe Cel Ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut Cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce sunt pe pământ si marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi, ci, în zilele când va grăi al şaptelea Inger – când va fi să trâmbiţeze – atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, Proorocilor” (Apocalipsa 10, 1-7).
[32] Vezi întreg capitolul 16 al Apocalipsei.
[33] Aici cuvântul sodomiţi nu îi desemnează numai pe cei care săvârşesc în chip propriu acest păcat, ci pe tot omul care în înde­părtarea sa de Dumnezeu va atinge hotarul cel mai de pe urmă. De altfel Ierusalimul, ca sediu al lui Antihrist, „se cheamă, duhovniceşte
Sodoma şi Egipt” (Apocalipsa 11, 8).
(din: “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008)

Sinaia, anul 2012.
Mama si fetita.
Lipsuri de tot felul, familie mare, haine de capatat.
Putina credinta ori putina nadejde!
Chipul mamei pastreaza ceva din chipul Reginei Maria, poate suferinta si nadajduinta!

Zmeurica si frunzele verzi si cosurile impletite din fasii de alun inmuiate in apa, ori din nuiele de dud, au ceva din chipul copilei, iar copila are ceva din chipul mamei, dar nu la trasaturi ma refer.

Ce avem unii de la altii?Suferinta, iubirea?

Iau cate o zmeurica intre degete,apoi  o zdrobesc de cerul gurii, urc incet pe scarile de piatra, impletesc gandurile, cosuri de diferite marimi.Cu cine seman?Cu cine ar trebui sa seman?Oare ce mi-o fi dat Bunul Dumnezeu de facut si n-am facut?
Ajung la Manastirea Sinaia si , de parca as veni pentru prima data aici, descopar cat de buna este apa izvorului de la intrarea pe poarta manastirii.
Apa!Apa curata!Cu apa curata trebuie sa ma aseman!

"Nedreptatile pe care mi le-au facut altii mie nu cer nimanui sa le regrete, caci eu le uit; acelea pe care le-am facut eu altora, nu cer nimanui sa le ierte, caci eu le regret."

Tache Ionescu (Take Ionescu)

Take Ionescu ...la Manastirea Sinaia
...unde este acel izvor de apa vie
"N-are doar sarcina de vitejie de a slulge cu sabia hotarele naturale, ci are si sarcina cuminteniei de a se transforma ea insasi, ca sa iasa nu numai o alta Romanie geografica, dar si o alta Romanie sufleteasca. Nu e destul sa fie numai in statistici cauza nationala, trebuie sa fie si in suflete."

Prodromita - 12 iulie

,,Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!``

12 IULIE: Praznuirea Icoanei facatoarei de minuni a Maicii Domnului – Prodromita, nefacuta de mana omeneasca. 

Cercetată de aproape (la microscop) s-a putut vedea că icoana nu prezintă urme de pensulă, întărindu-se astfel credinţa că icoana nu a fost zugrăvită de mână omenească, ci în chip minunat.

Toate icoanele  reproduse mai apoi dupa aceasta icoana sunt facatoare de minuni.

Locuiesc intr-un apartament calduros, asezat cu fata catre soare rasare, iar in iarna ce a trecut in fiecare camera , acolo unde sunt icoane , au ars neintrerupt candele cu ulei.

Si toata iarna nu a fost nevoie sa dau drumul la caldura, fiind subinteles faptul ca n-am tremurat de frig.Si nu pentru ca n-as fi pacatoasa caci asa ceva nu este posibil niciunuia dintre noi oamenii sau mai pacatoasa decat oricine, ci pentru putina ,,jertfa`` de a-i fi aprins o lumina curata Maicii Domnului si altor sfinti si putina tamaie.Despre ajutorul primit de la Dumnezeu se marturiseste!

Cuviosul Paisie Aghioritul , despre ale carui harisme pentru cine le-a descoperit ,bucurie,a plecat la Domnul, in ziua de 12 iulie .Ziua praznuirii Inaintemergatoarei, Prodromitei!Ce usor , ce liniste,trebuie sa-i fi fost sufletului care se desprindea de trup sa fie asteptat , primit de Maica Domnului!

,,Unde e stres și deznădejde, acolo e o viață duhovnicească povățuită de aghiuță. Pentru nimic în lume să nu aveți neliniște. Neliniștea este a diavolului. ``

http://acvila30.wordpress.com/2012/07/12/12-iulie-2012-1-ani-de-la-trecerea-la-cele-vesnice-cuviosului-paisie-aghioritul/

Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege “Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Acatistul si minunile 

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1

Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită,
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită,
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules,
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales,
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni,
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni,
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind,
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind,
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine,
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine,
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit,
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 2-lea
Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit,
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit,
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită,
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită,
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost,
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost,

Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat,
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat,
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit,
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit,
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire,
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!Condacul al 3-lea
Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Maicii Domnului şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească, şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat,
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat,
Bucură-te, că bolnavul luând agheasma s-a vindecat,
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat,
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut,
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut,
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit,
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit,
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din paturi îi ridici,
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci,
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor,
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 4-lea
Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de credincioşii care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată,
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată,
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit,
Bucură-te, că la fiecare popas semnele tale au strălucit,
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau,
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau,
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare,
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare,
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor,
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor,
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei Cerurilor mireasmă,
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 5-lea
S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine icoanei care izvora tămăduiri, dar Fecioara preaslăvită i s-a arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea multdorită. Şi, pornind la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Iar ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit,
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit,
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit,
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin-credincios să fie dusă nu ai primit,
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura după odor, dar părinţii să i-l dea nu au voit,
Bucură-te, că mai potrivit să vină închinătorul la icoană au socotit,
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta,
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana,
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut,
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut,
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au spăimântat,
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 6-lea
În biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când a văzut-o pe Maica Domnului privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos,
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios,
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat,
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala minunile tale le-a trâmbiţat,
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor,
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor,
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit,
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit,
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă,
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă,
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi,
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea:
Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică, şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor Prodromiţei şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei, şi Îi va zice lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Pregătind laţul pentru femeie, fără să vrea sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, iar evreica a văzut lucrarea Maicii Domnului şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru toţi cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit,
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit,
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită,
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită,
Bucură-te, că viaţa i-ai salvat în ceasul de pe urmă,
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă,
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul,
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul,
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte,
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte,
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor,
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea:
Din rânduială dumnezeiască a venit icoana la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul vroia să păstreze icoana în ţara în care s-a făcut minunea, dar Maica Domnului a adus-o în grădina ei duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului, şi ei I-au cântat Celui ce îi păzise în călătorie: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Ai binecuvântat prin venirea ta schitul athonit şi, aşezând-o pe ea nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Botezător, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare,
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare,
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor,
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor,
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului,
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului,
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului,
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale e vădit,
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit,
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului,
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea:
Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Prodromiţa a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale, îţi zicem cu umilinţă:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat cererile,
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele,
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit,
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit,
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat,
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat,
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi,
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi,
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim,
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim,
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire,
Bucură-te, a treptelor căii împărăteşti propovăduire,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 10-lea:
Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea drăcească s-a îmbolnăvit, zăcând ca un mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni, îndată s-a tămăduit de surzenie, şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Ascultătoare a Fiului tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă, ca să îţi cânte ţie aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit,
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit,
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa, nu l-ai lepădat de la faţa ta,
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala,
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării,
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării,
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare,
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare,
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea,
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mijlocirea ta,
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat,
Bucură-te, că văzându-te cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 11-lea:
Mergând părinţii să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje a lepădat îndoiala şi I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat de grijă praznicului tău, aşa porţi de grijă şi acum, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta au vădit,
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit,
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare,
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare,
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi,
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi,
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor,
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor,
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă,
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă,
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor,
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 12-lea:
Pictându-se în schitul prodromiţilor o icoană după izvodul celei minunate, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn, şi nu s-a stricat când o mână blestemată a dat foc bisericii. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit icoana nestricată sub un morman de jar, de care minune uimindu-se I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Nu numai icoana Prodromiţei a primit dumnezeiesc dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele creştinilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a drept-credincioşilor,
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor,
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei,
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei,
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată,
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată,
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă,
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă,
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei Cereşti,
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti,
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite,
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 13-lea:
O, Maică preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cununi de laudă împodobesc icoana ta, prodromiţilor arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre icoană ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!(de trei ori)

Icosul 1
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită,
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită,
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules,
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales,
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni,
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni,

Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind,
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind,
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine,
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine,
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit,
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Rugăciune

O, Fecioară preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind. şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul dreptcredincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin. 

MINUNILE SFINTEI ICOANEI PRODROMIŢA

de Arhim. Antipa Dinescu

Între anii 1852 şi 1866, s-a întemeiat din nou Sfân­ta Monastire Românească Prodromu, în Sfântul Mun­te A­thos, unde s-au făcut multe cheltuieli, cu ini­ţiativa pri­mu­lui Sta­reţ, a Prea Cuvioşiei Sale Părintelui Nifon Ie­ro­schi­mo­na­hul, însoţit de primii săi ucenici, Nec­tarie Iero­schi­monahul şi ceilalţi ostenitori, vred­nici de toată pomenirea şi la­u­da, şi cu ajutorul chel­tu­ielilor prin­cipalilor fondatori, Mă­ria Sa Grigorie Ghica Voie­vod, Domnitorul Moldovei, şi al Măriei Sale Ale­xan­dru Ghica, Caimacamul Munte­niei, şi al Mitropo­liţilor So­fro­nie al Moldovei şi Nifon al Mun­te­niei, pre­cum şi cu concursul întregii naţiuni române, după cum se vede lămurit în istoricul acestei Sfinte Mo­nastiri, in­titulat Istoria Sfintei Monastiri Române Prodro­mu din Sfântul Munte Athos.
În cursul zidirii acestei Sfinte Chinovii, Părintele Sta­­reţ Nifon, plin de râvnă duhovnicească şi dragoste că­tre Maica Domnului, întotdeauna se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Dom­nu­lui făcă­toare de minuni, care să fie spre mângâiere confrăţimii şi a vizitatorilor, şi totodată protectoare şi de grijă purtă­toare acestei sfinte noi monastiri, precum se află şi la celelalte sfinte mari locaşuri din Sfântul Mun­te.
Şi fiindcă alt mijloc nu era, ca să poată din al­tă par­te a-şi satisface dorinţa, a alergat cu fierbinţi lacrimi către însăşi Maica Domnului şi prea iubitul ei Fiu, dulcele Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nos­tru, ce­rând mila şi aju­torul Său, ca zugrăvind o icoană nouă a Maicii Domnului, să o proslăvească cu faceri de minuni.
Aşa arzând cu inima, neliniştit zi şi noapte, îm­pins fiind de o putere nevăzută, îşi făcea feluri de idei, cum ar putea pune în lucrare o aşa sfântă hotărâre. În cele din urmă, vorbind cu mai mulţi zugravi [pictori de icoane] din cei dela Sfântul Mun­te, le propuse să zugrăvească pe scân­­­­dură de chi­paros icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe pe stân­ga, punându-le şi oarecare con­di­ţii, să le păzească în ti­m­pul cât vor lucra la zu­gră­virea icoa­nei; dar fiindcă nu prea erau nici meşteri buni, deoa­rece în timpu­rile acelea nu se găseau zu­gravi iscusiţi în Sfântul Munte, şi pă­rân­du-li-se că nu o să poată păzi condiţiile propuse, nu se învoi cu nici unul, şi astfel rămase iar în nelinişte.
În anul 1863, pentru neapăratele necesităţi ale Sfin­tei Monastiri, mergând în România, Părintele Ni­fon, înso­ţit de Părintele Nectarie Ieroschimonahul, to­va­răşul său şi îm­pre­ună-ostenitor la noua fundaţie, şi ajun­gând în Iaşi, un­de a stat mai mult timp, nu încetă cer­ce­tând vreun bun zugrav, care ar fi primit să zu­gră­vească icoana Maicii Dom­­nului, în condiţiile ce-şi în­chipuise a-l obliga să le păzească în timpul zugrăvirii.
În sfârşit, din Pronia lui Dumnezeu, Care hotărâse ca sfântul nou locaş românesc să fie înzestrat cu un nepre­ţuit odor sfânt, cu această sfântă, preastrălucită şi nea­se­mă­nată icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, pli­nă de dar şi de toată frumuseţea, Pro­tec­toarea şi de gri­jă purtătoarea noastră, iconomisi a afla de un bătrân şi bun zugrav român, anume Iordache Ni­colau, proprietar în ora­şul Iaşi, cu care intră în vorbă pentru zugrăvirea icoa­nei Maicii Domnului, arătân­du‑i şi condiţiile următoare: să zu­­grăvească Icoana Maicii Domnului, cu Dom­nul Iisus Hristos prunc în braţe pe stânga, cât va putea mai bine şi mai frumos, în mărime de1 mşi10 cm, pe scân­dură de lemn de tei; şi în tot timpul cât va lucra, să fa­că ru­gă­ciu­ne către Maica Domnului, citind Acatistul sau Paraclisul în toate zilele, şi să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lu­cru, iar după mâncare să nu mai lucreze, şi să se păzească în curăţenie trupească până la terminare, să fie mărturisit la duhovnic şi să nu aibă ceartă şi urâciu­ne cu nimeni.
Evla­viosul zugrav primi cu bucurie zi­se­le condiţii, dar se umi­lea, zicând că-i tre­mură mâinile de bătrâneţe şi că nu mai poa­te zugră­vi aşa bine şi curat ca al­tă­dată; Părinţii îl în­curajau însă să aibă credinţă şi să se si­lească, că-i va ajuta Mai­ca Dom­nu­lui. Şi aşa, bunul şi cu­cer­nicul bătrân zu­grav a în­ce­put cu multă evlavie a lucra fru­mos şi cu bună sporire, astfel că, în câtva timp, a ter­mi­nat veşmin­tele şi ce­lelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfin­te­le Feţe să le fa­că pe urmă, după cum este sistemul artei zugrăvirii. După ce a terminat de zugrăvit, cum s-a pri­ce­put mai bi­ne, veş­mintele şi câmpul, a început a lucrala Sfintele Feţea Mai­cii Domnului şi a lui Dumnezeu Pruncul, Domnul Iisus Hristos, silindu-se cu toată punerea ca să le facă pe cât va pu­tea mai bine; însă în ziua aceea, după multă oste­neală, îl apucă seara fără vreun rezul­tat, şi astfel lă­să lu­crul cam mâhnit.
A doua zi, plin de zel, se apu­că de di­mi­neaţă a lu­cra cu toată silinţa, că doar ar pu­tea reuşi să îndrepte Sfintele Feţe şi să le termine; căci ardea cu su­fletul de dragostea duhovnicească pe care avea să vadă Sfân­ta Icoană făcută aşa precum doreau şi Pă­rinţii. Cu toată punerea lui şi cu tot zelul ce avea, lucrul ie­şea din contra; că nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci şi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe şi urâte, ieşite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţişare întru totul neplăcută.
Văzând bietul zugrav că după atâta os­teneală, tre­cân­du-i mai toată ziua, nu putu face ni­mic, se mâhni din adâncul inimii şi, nepricepându-se ce să mai facă, încetă de a mai lucra, văitându-se în sine şi zicând: „Păcat de osteneala mea şi de postul pe care l-am suferit atâtea zile, în zadar lucrând fără nici un folos du­hov­ni­cesc la această icoană! Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu, poate nu este vo­inţa Maicii Domnului să fac eu icoana aceasta, pe care cu atâta evlavie o cere Părintele Nifon; nu ştiu ce să zic! Că eu cu rugăciuni şi post, cu toată pu­nerea şi dragostea, de atâta timp mă muncesc şi nu pot face nimic! De atâta vre­­me mă os­te­nesc să îndrept Sfintele Feţe, şi parcă mi-am ieşit din minte, căci mai rău le-am mâzgălit; ori că mi-am uitat meşteşugul…”
Pe de altă parte, Părintele Nifon, arzând cu dorul să va­dă Sfânta Icoană terminată, se duse în ziua aceea, îm­pre­u­nă cu Părintele Nectarie, să vadă cum lucrează zugra­vul la icoană, dacă o face bine şi frumoasă, şi găsi pe zu­grav mâh­nit, că nu putea isprăvi nimic; şi văzând icoana, ră­ma­seră în­tristaţi şi în mirare, socotind în sine, ca nişte oa­meni, că nu este voia lui Dumnezeu şi a Mai­cii Dom­nu­lui ca Sfân­tul nou Locaş Românesc Pro­dro­mu să se întă­reas­că prin a­ceastă Sfântă Icoană şi să aibă un dar şi mân­gâiere du­hov­ni­cească şi ocrotire pen­tru cei ce cu fri­ca lui Dumnezeu şi cu dragoste se vor nevoi într-însul, pre­cum şi ajutor şi răs­plă­tire bine­făcătorilor şi milui­to­ri­lor Sfintei Mo­­nastiri. În­să nu fu după mica lor părere, ci Maica Dom­nului pre­gă­tea un mai mare dar şi mângâiere decât socoteau ei; căci ce­rea cu umilinţă mila lui Dumnezeu.
Apoi le povesti şi bătrânul zugrav ce a suferit şi câ­tă osteneală şi-a dat, ca să poată face o lucrare bună şi plă­cută, şi cum n-a putut reuşi întru nimic. Părinţii îl mai încurajară însă cu cuvinte duhov­ni­ceşti, ca să nu-şi piardă evlavia, ci să mai încerce o dată a îndrepta şi săvârşi Sfin­tele Feţe; şi de nu va putea face ni­mic, să o lase aşa pre­cum va ieşi, că noi, zice, îţi vom plă­ti osteneala şi o vom lua; mai roagă-te şi dumneata cu fier­binţeală, ca să-ţi ajute Maica Domnului să isprăveşti bine şi frumos.
Se întâmplase să vină acolo şi Părintele Grigorie Ie­ro­monahul, ucenicul Prea Sfinţitului Arhiereu Nil Pen­­ta­po­leos din Sfântul Munte, şi văzând icoana în aşa stare, zi­se: „Păcat de osteneala şi cheltuiala ce faceţi cu această icoa­nă. Ce, voiţi să o duceţila Sfântul Munte? Dar nu gă­siţi acolo zugravi mai buni, să faceţi o icoană frumoasă, cum se cuvine şi după cum doriţi?!”.
Părinţii îi răspunseră că nu pot lăsa pe zugrav în pa­gubă, ci că, plătindu-i acestuia ce se înţeleseseră, o vor dărui la vreo bi­serică săracă din Iaşi.
După aceea, Părinţii au plecatla Metoc, iar zu­gra­­vul a acoperit icoana cu o pânză curată şi, încuind cu che­ia uşa camerei unde lucra, s-a retras foarte scâr­bit, ne­mân­când nimic în ziua aceea, ci tot închinân­du‑se să-i lu­mi­neze Dumnezeu mintea şi rugându-se să-i ajute a ter­mi­na frumos Feţele Sfintei Icoane.
A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi lu­ând che­ia, a deschis uşa camerei unde lucra Sfânta Icoa­nă şi a în­ceput a găti cele trebuincioase pentru zu­grăvit, având mul­­tă dorinţă şi râvnă să se apuce de lu­cru; şi, făcând câ­te­va metanii, se închină şi se rugă Maicii Domnului să-i ajute ca să nu pătimească precum ieri.
Şi aşa, mergând să înceapă lucrul, a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană; şi – o, minunile Maicii lui Dum­ne­zeu! – văzu, înspăimântat, că Sfintele Feţe sunt cu de­să­vâr­şi­re în­dreptate şi bine încuviinţate, pline de dum­ne­zeiesc har şi ve­selie, după cum se vede şi până acum la această Sfântă Icoană a Prea Curatei Maici a lui Dum­nezeu, care nu alt­fel, ci în adevăr cu dumnezeiască mi­nune sunt săvârşite!
Această preaslăvită minune văzând-o bătrânul zu­grav şi ucenicii săi, foarte se minunară şi pro­slă­viră pe Mai­ca Domnului, că Sfinţia sa singură cu mi­nu­ne dum­ne­zeiască şi-a proslăvit Sfânta sa Icoană, în Prea Curata şi Sfânta sa Faţă şi a Prea Iubitului său Fiu.
Această minune, spre mai bună încredinţare, a în­tă­rit-o [zugravul] prin act sigilat şi iscălit cu propria sa mâ­nă, pe care l-a dat Părinţilor şi care se păstrează în arhi­va Monastirii Pro­dro­mu din Sfântul Munte, unde se află şi Sfân­­ta Icoană; iar cu­prinsul lui este acesta:
„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zu­grăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu în­săşi mâna mea, la care a urmat o minune preaslă­vită, în mo­dul următor: după ce am isprăvit veşmintele, după meş­te­­şugul zugrăvirei mele, m-am apucat să lu­crez Feţele Mai­­cii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Christos; du­pă ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, pri­vind eu la chipuri, cu totul a eşit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâh­nit, socotind că mi-am uitat meş­te­şugul; şi aşa, fiind seară, m-am culcat scârbit, ne­mân­când nimic în ziua aceea, so­cotind că a doua zi, sculân­du‑mă, să mă apuc mai cu dinadinsul.
După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am fă­cut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi lu­mineze mintea, să pot isprăvi Sfânta ei Icoană, şi când m-am dus să mă apuc de lucru – o, preaslăvite minunile Mai­cii lui Dumnezeu! – s-au aflat chipurile drese de­să­vâr­şit pre­cum se vede; şi eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi mai pune condeiul, fără numai am dat lus­trul cu­viincios, deşi cu greşeală am făcut aceasta, ca să dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea aces­tei Sfin­te Icoane.

Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi”

Minunea aceasta s-a întâmplat noaptea, spre 28 Iu­nie; iară pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoa­­ne s-a pus la 12 Iulie, fiindcă la 13 avem Soborul Ar­han­ghe­lu­lui Gavriil, care, ca unul ce întotdeauna este slu­ji­tor de a­proa­pe al Maicii Domnului, credem că tot prin el s-a să­vâr­şit şi această minune. Pe lângă aceasta, era cu greu să se pu­nă două praznice cu privegheri de toată noap­tea unul du­pă altul, adică la 28 şi 29 Iunie, când se prăznuiesc şi Sfin­ţii Apostoli Petru şi Pavel. Şi s-a aşezat să se facă praznic mare, cu privegheri de toată noaptea, care se nu­meşte şi cel de-al doi­lea praznic al Monastirii Române Pro­­dromu, adică al Sfin­tei Icoane a Mai­cii Domnului „Pro­dromiţa”.
Minunea aceasta, după cum am zis, văzând-o zu­gra­vul, s-a minunat şi, cu spaimă privind, nu se pri­ce­pea cum s‑a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui, vă­zând, i‑a cu­prins mirarea şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin preajmă ca să vadă, şi îndată s-a umplut casa zugra­vu­lui de lume multă, care se minuna de pro­slă­virea Sfintei Icoa­ne, şi toţi se închinau, aprinzând lu­mânări, îndulcin­du-se du­hovniceşte de privirea Sfin­te­lor Feţe, aşa de bine în­cu­vi­in­ţate şi minunate, pline de har şi o frumuseţe nea­se­mă­­na­tă, care deodată impune evlavie şi respect oricărui pri­vi­to­r.
Părinţii Nifon şi Nectarie cu ceilalţi, fiindla Me­to­cul Monastirii din oraşul Iaşi, îngrijoraţi şi întristaţi, ne­şti­ind nimic de această minune, fără de veste văd că vine u­nul din ucenicii zugravului foarte repede, zicând în gura ma­re: „Să trimiteţi curând să ia Sfânta Icoană, fiindcă în noaptea a­ceasta singură s-a zugrăvit, şi s-a adunat lume mul­tă, în­cât nu mai încape, privind la minunea Sfintei Icoane!”. Deo­camdată Părinţii nu cre­deau cele zise de ves­ti­tor, şi cu gân­dul acesta au trimis pe Părintele Dositei Schi­mo­na­hul, în­grijitorul Me­to­cu­lui, şi ajungând ei la casa zu­gravului, nu puteau intra să va­dă Sfânta Icoană de îm­bul­zeala po­po­rului; deci în­da­tă, luând o trăsură şi învelind Sfânta Icoa­nă cu o pânză curată, au adus-ola Metoc, ur­mând şi po­porul. Iar în Me­toc venind, au închis porţile curţii şi n‑au mai lă­sat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ce este de făcut.
Apoi grabnic au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii de această minune; şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mi­tro­po­lit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, fiind aproape Me­tocul de Sfânta Mitropolie, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi, cre­zând, s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zi­când: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Dom­nului prin această minunată şi proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi [Mitropolitul] a dat bi­necuvântare ca să se sfinţească apa; şi îndată a năvălit lume mul­tăla Metoc, spre închi­narea Sfintei Icoane, cerând a se citi acatiste şi a se face aghes­muire, stro­pindu-se şi bând cu cre­dinţă şi evlavie.
Şi îndată a în­ce­put darul Maicii lui Dum­ne­zeu a lu­cra prin Sfânta Icoană şi a face minuni pe care, din cele mul­te, puţine le vom spune aici, câte s-au putut ţine minte cu de-a­mă­nuntul, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Cu­ratei Maicii Sale, şi pentru ca să nu mâniem pe Dum­ne­zeu, tăcând adevărul; că pe unele le-au văzut cu ochii lor Pă­rinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi ai noştri, cât timp au stat cu Sfânta Icoană în ţară, iar altele s-au văzut de toţi Părinţii, când s-a dus Sfânta Icoanăla Monastire, în Sfântul Munte, şi s-a pus în biserica mare.
Un om avea albeaţă pe amândoi ochii, încât se ve­­deau luminile ochilor lui ca laptele de albe; şi adu­cân­du‑l, s‑a închinatla Sfânta Icoană; şi stropindu-l şi spă­lându‑i ochii cu agheasmă, i-au dat de a şi băut, lu­ând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spunându-i să aibă credinţăla Maica Domnului; şi aşa făcând, pes­te trei zile a venit ca să mulţumească Maicii lui Dum­ne­zeu, arătându-şi ochii că s-au curăţit şi vedeau lu­mi­nat.
Un alt om avea lepră peste tot trupul, încât era nu­mai bube; şi închinându-se cu credinţă, bând şi stro­pindu-se cu agheasmă, a căzut lepra de pe trupul său ca nişte solzi şi s-a curăţit.
Un boier a venit şi a spus că fiul său, acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu, şi zace în pat cu totul mort. Deci, rugându-se Maicii Domnuluila Sfânta Icoană, cu credinţă, cu la­crimi şi cu evlavie, a luat agheasmă şi, stropind copi­lul, dându-i şi în gură puţină ca să bea, îndată s-a deş­teptat şi s-a sculat cu totul sănătos. Apoi, de bucurie, l-a adus tatăl său de s-a închinatla Sfânta Icoanăşi a mulţumit Maicii lui Dumne­zeu cu lacrimi şi cu daruri.
Acestea şi altele multe: bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, în­dră­ciţi, care suferă de boala copiilor şi alte multe fe­luri de boli s-au tămăduit prin această Sfântă Icoană, pe care mi­nuni Părinţii dela Metocnu le-au mai în­sem­nat, fiind prea ocupaţi şi obosiţi de îmbulzeala po­porului, care ce­rea neîncetat a le citi paraclise, aca­tiste şi agheasme, încât nu puteau să ţină cont de cine cu ce se foloseşte, şi mai a­les că erau ameninţaţi de oră­şeni a le opri Icoana acolo, zi­când că lor li se cuvine, fiindcă în Iaşi s-a făcut minu­nea cu zugrăvirea Dum­ne­ze­ieştilor Feţe. Acestea înţele­gând Părinţii Nifon şi Nec­tarie, şi văzând că se înmulţeşte po­porul, venind ne­încetat, s-au temut să nu se facă prea mare zvon, să se intereseze autorităţile şi să le oprească Sfânta Icoană, astfel că, luând-o cu grăbire, au plecat spre Sfântul Munte.
Plecând din Iaşi, au venit cu Sfânta Icoană în ora­şul Huşi. Dar şi acolo, mare minune! Cum a simţit po­porul? Căci seara târziu au sositla Episcopie, şi a doua zi, când s‑a luminat, tot oraşul a prins de veste, ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s-a umplut Epis­co­pia de popor. În­să Părinţii şi de aci îndată au plecat, te­mându-se ca nu cum­va să-i urmărească dela Mi­tro­po­lie, că acum se în­şti­in­ţase şi Domnitorul Ioan Cuza şi zicea: „Să se oprească Sfânta Icoană, fiindcă s-a făcut mi­nunea în ţară!”.
De acolo au mers în oraşul Bârlad, şi au dus Sfânta Icoană în casa Doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dra­goste şi cucernicie a primit-o. Aci, aflând Pro­toiereul, a poftit pre Părinţi să aducă Sfânta Icoană în catedrala ora­şului, ca să se închine lumea mai cu în­lesnire. Mer­gând cu Sfânta Icoană în biserică, şi înce­pând a se în­chi­na mulţimea din acel oraş, iarăşi a să­vârşit şi acolo multe minuni, dintre care vom spune pe una mai însemnată.
Era în oraş un învăţător şi înţelept bine pregătit în şti­inţele profane, care avea la şcoala lui pe fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spuneau despre dân­sul bâr­lădenii că este foarte de treabă şi cinstit, însă nu are evlavie la cele sfinte, şi la biserică nu merge, fără numaila Sfintele Paşti.Acela, auzind de venirea Sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pe Părinţi să facă osteneală să meargă cu Sfânta Icoană la casa lui; dar Părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns că mai cuviincios este să vie ella Sfânta Icoană.Astfel, a trimis trăsura în trei rân­duri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el; şi mai rugându-i pe Pă­rinţi şi alte persoane de vază, s-au îndemnat aceştia a mer­ge cu Icoana la dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci, când au voit să ia Părinţii Sfânta Icoană şi să o pună în trăsură, aşa de grea s-a făcut încât abia patru oameni cu mare gre­u­tate au dus-o până la trăsură, iar când au voit să o pu­nă în trăsură, a trosnit aşa de tare tocul în care era Sfân­ta Icoană încât toţi s-au spăimântat, şi caii de la tră­­su­ră au tresărit, iar tocul Icoanei s-a desfăcut din toate în­che­ieturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voieşte Mai­ca lui Dumnezeu să meargă acolo unde nu era evlavie şi credinţă, ci numai o iscodire şi defăi­ma­re; iară înapoi în­tor­când-o, doi oameni au adus-o prea uşor.
Asemenea, o cucoană evlavioasă greu bolnavă, fi­ind afară la moşie, auzind de Sfânta Icoană şi de mi­nunile pe care le face, voia să meargă în oraş ca să i se închine şi să ceară sănătatela Maica Domnului, dar se temea să se suie în tră­su­ră, ca să nu moară pe drum, până în oraş. I s-a arătat Mai­ca Domnului în chipul acestei Sfin­te Icoane în vis, po­runcindu-i să se scoale curând şi să viela Bârlad, ca să se închine Maicii Domnului şi să se binecuvânteze dela Sfânta Icoană; şi cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simţit sănătoasă, şi venindla Pă­rinţi, a mărturisit, zicând: „Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis, care mi-a zis să viu cât mai degrabăla Bâr­lad, să apuc închinarea ei, şi acum iată-mă cât sunt de să­nătoasă!”. Şi ea dădu slavă Maicii Domnului.
De acolo au venit Părinţii cu Sfânta Icoanăla Ga­laţi şi au pus-o în Biserica Sfinţilor Împăraţi. La această bi­serică, un zugrav lucra meşteşugul său şi, văzând el îm­bul­zeala poporului care se închina şi admira Sfânta Icoa­nă, i s-a părut ceva străin şi a început a-i ocărî pe oa­meni, fă­cân­du‑i înşelaţi şi proşti, care nu cunosc nimic. „Au doa­ră nu credeţi voi basmelor călugăreşti! Nu vă amăgiţi, că greşiţi; un bun pictor poate să zu­gră­vească o icoa­nă mult mai fru­moasă ca aceasta” – şi altele mai multe zicea.
Acestea bârfind, însuşi se uita cu obrăznicie la fa­ţa Sfintei Icoane, ocărând poporul în gura mare. Şi iată că, deo­dată, Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţei sale atât l-a îngrozit, încât s-a înfricoşat cu totul, şi apoi el sin­gur s-a făcut propovăduitor poporului, zi­cân­du‑le să crea­dă că într-adevăr Sfânta Icoană cu mi­nu­ne dum­ne­ze­ias­că este zugrăvită, că face semne mai pre­sus de fire şi este fă­cătoare de minuni.
După plecarea Sfintei Icoane din Iaşi, a ur­mat o preaslăvită minune, de mare mirare în acel ţinut.
Un evreu cu soţia şi copiii ţinea un han la drum; acel evreu, ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pe soţia sa cu copiii şi o slugă. S-a întâmplat însă şi a murit evreul acolo unde s-a dus, şi un alt prieten al lui, ase­me­nea evreu, îngropându-l, a luat marfa şi banii ră­maşi, adu­cân­du-le evreicei, soţiei mortului, spunân­du‑i de întâm­pla­­rea morţii bărbatului ei. Iară după ce s-a dus acel evreu străin, vrăjmaşul a pus în mintea slugii ca să omoare pe evreică şi, luându-i averea, să se ducă de acolo. Deci pân­dind o noapte când evreica era sin­gură numai cu copiii, a in­trat la dânsa pe când dormea şi a început a o ameninţa că o va omorî de nu-i va da banii pe care-i are; ea, văzând pri­mej­dia, şi după toate rugăminţile nefolosind nimica, a scos tot ce avea şi i-a dat, numai să-şi scape viaţa. Luând sluga ace­ea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grijă, so­cotind că evreica are să spună oricui va veni în han, şi va fi vă­dit. Deci, ca să fie fără de grijă, a socotit în gândul său să o spân­zure; şi, gătind acela spânzurătoarea, evreica se ru­ga către dânsul ca să o lase cu viaţă; el însă îşi căuta de pla­nul său. Între acestea şi-a adus aminte evreica de aceas­tă Sfân­tă Icoa­nă şi de minunile ei, precum auzise de pe la tre­cători, fiindcă străbătuse această veste pretutindeni, şi la acea ne­voie a început cu lacrimi a se ruga ca o creştină, zi­când: „Maica Domnului, dacă Chipul Tău cu adevărat s-a zu­gră­­vit cu dumnezeiască minune, precum am auzit, şi tu eşti ade­vărată Născătoare de Dumnezeu, izbăveş­te‑mă de aceas­tă primejdie, şi atunci voi crede şi mă voi boteza cu toată casa mea!”. Acestea şi alte mai multe zi­cându-le fe­meia, cu mare plân­gere, sluga s-a apropiat de ea, gata să-i pună laţul de gât, dar, socotind el că este prea sus şi nu o va pu­tea ri­di­ca, l-a lăsat puţin mai jos şi apoi, suindu-se pe scaun, a pus laţul în gâtul său, să vadă de este potrivit; şi, cu slo­bozirea lui Dumnezeu, a călcat strâmb pe scaun şi îndată a sărit [scaunul] de sub pi­cioa­rele lui, rămânând singur spânzurat. Vă­zând evreica această minune, a rămas încremenită de fri­că şi, so­co­tind minunea, a crezut cu toa­tă casa ei şi s-a bo­tezat du­pă cum făgăduise.
La plecarea Părinţilor Nifon şi Nectarie din Ga­laţi cu Sfânta Icoană, aproape de pornire fiind, s-a fă­cut chi­pul Sfin­tei Icoane „ca ghermesit”, adică valuri de-a cur­me­zi­şul obrazului, ca asudată; apoi, intrând într-un vapor aus­tri­ac, „Loid”, se mirau toţi cei de acolo de chi­pul cel mi­­nu­nat al Maicii Domnului, nu numai pa­sagerii creştini orto­docşi, dar şi matrozii, cinstindu-l şi închinându-i-se.
Ajungând Părinţii cu Sfânta Icoană în Sfântul Mun­­te, la schela Monastirii româneşti, au trimis veste sus,la Monastire, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâm­pi­na­rea Sfintei Icoane; şi aşa, ducând-o cu mare pompă în sunetul clo­po­te­lor, au aşezat-o în Sfânta Biserică Ca­te­drală, unde se ve­de până azi şi toţi câţi intră i se închină cu mul­tă evla­vie şi o să­ru­tă. După aceasta, cu sfatul de obşte, s-a făcut rânduială şi s-a întocmit slujbă, ca să i se facă pomenire în fiecare an cu multă pompă şi mi­lostenii, la toţi câţi se vor aduna din toate părţile.
Se afla pe atunci în Monastire un monah topit de boală, cu numele Inochentie, care numai prin suflare se cu­noş­tea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, şi nu mai pu­tea vorbi nicidecum. Dar cum a intrat Sfânta Icoa­nă în Monastire, ca dintr-un somn s-a trezit şi a cunoscut că a venit Icoa­na Maicii Domnului, cu care împreună darul şi îndu­ră­rile sale. Deci a cerut ca să-l ducă în biserică şi, închi­nân­du-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: „Maica lui Dum­nezeu, de-mi este de fo­los să mai trăiesc, însănă­to­şeş­te-mă, căci cred că poţi, iar de nu, fie voia ta; cum vo­ieşti, Stă­pâ­na mea, şi cum cu­noşti, aşa fă cu mine!”. A­cestea zicându-le, s-a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bu­cu­rie; însă nu a spus nimic, ci îndată a cerut cămaşă cu­rată, ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace în toată rân­du­iala monahicească, că era schimnic, şi să se îm­păr­tă­şească cu preacuratele Taine. După aceea, trecând ca un ceas de când se închinasela Sfânta Icoană, şi-a dat duhul şi s-a dus să stea înaintea înfricoşatului Ju­de­cător, având drept protectoare pe însăşi Mama lui Hris­tos Dum­­nezeu, spre a‑i mijloci fericirea veşnicei Împărăţii Cereşti.
Un alt monah din Monastire, anume Serghie, cre­zân­du-şi minţii sale şi bizuindu-se în sineşi, a ieşit din Mo­nastire, nespunând nimănui, şi a intrat într-o peş­te­ră pus­tie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă că­lu­gă­reas­că mai mare. Odată, rugându-se el după obi­cei, s-a po­­gorât deasupra capului său un luceafăr; şi sta aşa în ve­de­rea ochilor lui, însă el îşi făcea canonul său, în­cu­ra­jân­du-se; apoi acel luceafăr atât de tare a trăs­nit încât mo­na­hul, plin de spaimă, a căzut la pă­mânt ca un mort; şi toc­mai după trei zile s-a deşteptat, însă surd cu desăvârşire şi de tot slăbit; şi cum a putut, a venitla Monastireşi a măr­tu­risit întâmplarea ispitei drăceşti, dar nu auzea nici­de­cum, ci numai prin scri­soare se înţelegea cu ceilalţi. Vă­zân­du-l părinţii şi fă­cân­du-li-se milă de el, l-au dus în bi­se­rică,la Sfânta Icoanăa Maicii Domnului, şi înălţând cu di­nadinsul ru­găciuni de umilinţă pentru el, l-a vindecat Maica lui Dumnezeu, redându-i auzul ca şi dintâi.
Altădată, [pe] un meşter dintre cei ce lucrau în Mo­na­stire, după neîncercate judecăţile lui Dumnezeu, l-a a­pu­cat un duh necurat, care foarte rău îl muncea; şi adu­cân­­du-l fraţii dinaintea Sfintei Icoane, citindu-i Acatistul şi Pa­raclisul, grabnic s-a izbăvit omul de acea bântuială dră­­cească.
În Moldova s-au făcut multe minuni dela Maica Domnuluiprin această Sfântă Icoană, [pe] care, pre­cum am zis mai sus, Părinţii nu s-au gândit să le în­semneze cu de-amănuntul, fiind cuprinşi de mare bu­cu­rie şi îndestu­laţi că au câştigat un asemenea nepreţuit şi scump odor pen­tru Sfânta Monastire din nou în­te­me­iată, care nu avea cu ce să se proslăvească; iar cele spuse sunt numai care s-au văzut cu ochii de Părinţii noştri şi le-au ţinut minte, iar al­tele ni le-au spus cei care s-au folosit de la această Sfân­tă Icoană.
Am dat scrierii aceste puţine, întru slava Maicii lui Dumnezeu şi spre folosul celor care nu cunosc mi­nunea zu­grăvirii acestei Sfinte Icoane, împlinind din par­te da­to­ria pe cât am putut. Şi mărturisim şi credem cu toată inima că Maica lui Dumnezeu, pentru bună­ta­tea sa, spre folosul ce­lor ce cred şi o cinstesc cu credinţă şi cu dragoste, pu­ru­rea a săvârşit şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacului.
Într-un an, la 10 Iulie, călugării Monastirii rânduiţi a pes­cui pentru a întâmpina pe musafirii ce vin în ziua de 12 Iulie, la serbarea Sfintei Icoane a Maicii Dom­nu­lui, s-au pogorât la mare, unde au schela, ca să pună mrejele în mare pentru pescuit, deşi în timpul ve­rii ni­meni dintre pescari nu pune mreje în mare, fiindcă apa es­te caldă şi peştele umblă prin apă pe deasupra, iar mre­jele se depun pe fundul mării, şi de aceea nu se prin­de; însă călugării, fiind trei la număr, au zis: „Noi să cer­căm şi să punem mrejele, şi Maica Domnului puternică este a-şi procura peşte la sărbătoarea Icoanei Sfinţiei sa­le”. Iar u­nul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a în­drăznit a zice în sinea sa: „Dacă icoana aceasta a Mai­cii Domnului s‑a zugrăvit cu minune, după cum spun Părin­ţii, apoi să facă să se prindă peşte la sărbătoarea ei, în timpul acesta de vară”. Şi aşa au pus în mare cinci bucăţi de mreji, câte şaizeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat nu trei ceasuri, după obicei, ci cinci, ca să pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau într-o bucată de mreajă decât patru sau cinci peştişori mici; aşa au ur­mat la toate bucăţile de mreji; atunci au scos bucata cea mai de pe urmă şi, văzând că nu scoseseră peştele tre­bu­in­cios în celelalte, se mâhniră că Maica Domnului nu a voit să le aju­te a prinde peşte la sărbătoarea sa; iar când scoaseră acum mreaja mai mult de jumătate, iată că Maica Dom­nului, deşi îşi pierduseră orice nădejde, nu i-a lăsat îm­pu­ţinaţi, ci le arătă mi­nunile Sfinţiei sale spre bucuria lor şi întărirea în credinţă, că dintr-un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte! Şi vă­zând aceasta, s-au bucurat şi au slăvit pe Maica Dom­nului, cerându-şi iertare de în­doiala şi încercarea lor.
Mărimea acestei Sfinte Icoane este de1 mşi10 cmîn lungime, iar lăţimea după proporţie. Nu este fă­cută du­pă asemănarea vreuneia dintre icoanele făcătoare de mi­nuni, ci după un nou model al zugravului, pre­cum l-a in­spirat Dumnezeu. Faţa Maicii Domnului şi [cea] a Domnului sunt în culoarea grâului, nasul, gura şi bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iar ochii atâta dar au, ca [şi] cum ar sorbi inima privitorilor; cu toa­te acestea, căutătura este cu stăpânire. Privind cu în­ţe­lepciune şi cu luare-aminte la această Sfântă Icoană, se va vedea caracter îm­pă­rătesc de mare neam, amestecat cu stăpânire şi cu blândeţe, de un­de se arată că este închipuită prea după asemănare Maica lui Dumnezeu, şi plină de dar dumne­zeiesc, la care ni­meni nu poate privi fără să simtă în ini­ma sa dulceaţă du­hovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de nu va fi vreun om prea împietrit la inimă şi întunecat la minte, ca să nu simtă nimica dintru acestea; că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână omenească, precum mărturisesc şi străinii care vin de o văd. Şi nu stă numai într-un chip Sfânta ei Fa­ţă, ci uneori se cam smoleşte, iar alteori se cam în­găl­be­neşte, luminând; iar la sărbătorile cele împă­ră­teşti, când se face priveghere de toată noaptea, şi mai ales la ser­barea Sfintei Icoane, atât este de veselă şi strălucită încât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca [şi] cum ar privi pe însăşi ade­vă­rata Maica lui Dumnezeu.
Este aşezată în strană mare, bine şi împodobit lu­cra­tă, pusă lângă sfeşnicul împărătesc din partea stân­gă, bi­ne şi frumos gătită, cu salbă de galbeni mari şi alte mo­ne­de, cruci şi ace de aur cu diamante şi măr­gă­ritare, şi alte multe feluri de podoabe, date de evlavioşi şi de bunii creş­tini, care aşteaptă dela Maica Domnuluimare dar şi pla­tă, atât în lumea aceasta, cât şi în cea vii­toare. Stă ma­iestuos şi veselă privirilor tuturor, atră­gându-i cu nesaţ, pre­cum odi­ni­oară a văzut-o Sfântul Dionisie Areopagitul în Sfântul Sion; asemenea şi aci, în Sfântul Munte, a vă­zut-o, deştept [treaz] fiind, în dumne­ze­ias­că vedenie, cuviosul Mar­cu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe sca­un ca o Îm­pă­ră­tea­să, înconjurată de îngeri şi de ar­han­gheli şi de toţi cu­vioşii Sfântului Munte, slăvind-o şi în­chi­nându-i-se, care avea palate de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum, cu ajutorul său, s-a făcut Sfânta Monastire Ro­mânească din temelie, întru slava Fiului Său, pentru mân­­tuirea monahilor români şi a tuturor cre­din­cioşilor or­to­docşi creştini ce vieţuiesc într-însa cu frica lui Dum­­ne­zeu şi dragoste creştinească.
Binecuvântaţi creştini, fii ai Sfintei Biserici a Ră­să­ri­tului, de voiţi a vă încredinţa despre neisprăvitele de mâ­nă omenească chipuri ale Maicii Dom­nului nos­tru Iisus Hristos, vă veţi încredinţa din înseşi ade­ve­ri­ri­le şi vred­ni­cele de credinţă dovezi desluşite şi întărite de ce­le mai în­sem­nate şi de bun neam persoane ale locului. Nu es­te cu putinţă de a mărgini pe Cel nemărginit şi a cu­prin­de pe Cel ce toate le cuprinde; noi numai aceasta pu­tem cu­noaşte şi înţelege, că dreapta Domnului nu în­ce­tează de a revărsa darurile Sale cele dumnezeieşti şi pre­ţi­oa­se asu­pra noastră, a românilor, spre adeverirea şi întă­ri­rea cre­din­ţei. Să vină înţelepţii lumii, care cu agerimea cea as­cu­ţi­tă a min­ţii lor au des­co­perit adâncurile firii. Să vi­nă teo­lo­gii Bisericii, care, cu povăţuirea Duhului Sfânt, ur­măresc a­dân­cimile dum­nezeieştilor Scripturi. Veniţi toţi îm­potriva grăi­to­ri­lor de rău şi vedeţi că, pe câte sunt razele soa­relui, pe atâ­tea sunt şi nenumăratele dovezi ce adeveresc cum că această Sfântă şi de minuni făcătoare Icoană este cu ade­vă­rat neisprăvită de mână omenească; şi oricum ar fi fă­cut Dumnezeu această minune, sau ori în ce scop, nu este omului slobod a ispiti, ca nu cumva să se mâ­nie pe el Domnul şi să piară din calea cea dreaptă. De este întru acest chip, sau într-un alt chip minunea a­ceasta, este a lui Dumnezeu faptă.
„Dreapta Domnului a făcut putere.”
Nu vă minunaţi, iubiţi ascultători, că dovezile, pe cât încape mintea omului, se înfăţişează celor ce voiţi a lua o mi­că desluşire; iar dacă cineva va fi mai mult isco­di­tor, acela să ia aminte ce se zice prin gura proorocului: „A Mea este izbânda, zice Domnul”. Credeţi şi nu is­pi­tiţi, că Dum­ne­zeu e Cel ce a făcut de a înfrunzit toiagul lui Aaron; Cel ce a făcut de a izvorât apa răcoroasă din piatra seacă în pus­tie, şi a făcut de s-au aflat scrise fără mână de om ta­blele Legii; tot Acela a isprăvit şi chipul Prea Curatei Mai­cii Lui şi al Său. Chiar însuşi preais­cusitul zugrav nu se putea dumiri, că ar fi avut oare­care prevestire, că aceas­tă sfinţită Icoană are a se săvârşi nevăzut de dumnezeiască putere, iar nu de stri­că­cioa­sele mâini ale omului muritor. Şi dacă prin umbrele Apostolilor se făceau multe minuni în po­poa­re, mai pre­sus de firea omenească, cu atât mai mult se cu­vi­ne a cre­de că Icoanele Prea Curatei Fecioare, Maica lui Dum­­ne­zeu, fac şi mai pre­sus de fire minunate minuni. Că de multe ori mir în­des­tulat izvorăşte din ele, iar uneori la­crimi curg din ochii lor, şi de multe ori pe mări că­lă­to­resc, după cum şi Sfântul Munte Athos are nu puţine Sfinte Icoane de astfel de mi­nuni fă­că­toare, nu numai a Prea Cu­ratei Maici a lui Dum­ne­zeu, ci şi ale plăcuţilor lui Dumne­zeu Sfinţi, ce stau ca nişte turnuri şi slăvite mo­nu­mente, spre apărarea aces­tui de Dumnezeu păzit loc. Şi cine poa­te spune nenu­mă­ra­te­le minuni ale Sfin­telor Icoane în toa­tă lumea, nu numai la creştini, ci şi chiar la pă­gâni? Acestea n-au încetat a da să în­ţe­lea­gă că Biserica Ră­să­ritului în­vaţă drept cuvântul ade­vă­ru­lui. Şi precum ne­nu­măratele mi­nuni ale Sfintelor Icoane sunt scrise, aşij­de­rea înmiite sunt cele care n-au fost însemnate de condeiul ome­nesc. Că precum soarele nu poa­te împrăştia razele sale în tot locul, de asemenea nici omul nu poate aşa lesne a afla de­spre toate minunile fă­cute de Dum­ne­zeu pe pământ. Nu­mai cei ce cunosc şi se în­deletnicesc cu citirea şi cer­cetarea Sfin­tei şi Dumnezeieştii Scripturi le pot afla din parte.
Citim că-n zilele dreptslăvitorilor împăraţi greci [bi­zantini] Le­on [VI] Înţeleptul şi Alexandru, fratele lui, fiii îm­păratului Ma­chedon [Vasile Macedoneanul], era o ase­me­­nea Sfântă Icoană la una dintre monastirile Constanti­nopolului.
În vremea domniei Iaroslavului, în zilele lui Pe­tru Movilă, Mitropolitul Kievului [sec. XVII], s-a aflat o ase­me­nea Sfân­tă Icoanăla Volga, iar până astăzi se vedela Tolga, în vechea catedrală.
Vedem, în Lavra Pecerska, că şapte icoane cu ase­menea dar şi nevăzută mână s-au zugrăvit, pe care vă­zân­du-le egumenul că pentru rugăciunile Sfân­tului Ali­pie (zugravul din a lor monastire) s-au făcut, a dat laudă lui Dumnezeu, închinându-se toţi acelor Sfinte Icoane ne­fă­cute de mână, a Domnului şi a Prea Curatei Maicii Lui, şi ale Sfinţilor din vechime; iar dintre aceste şapte Sfinte Icoa­ne, pe ace­ea a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu a luat-o Vo­ie­vo­dul Vla­dimir şi o a trimisla Rostov, şi stă acolo până astăzi.
La acelaşi Sfânt Alipie vedem că a venit îngerul Domnului, întru a sa casă, şi a zugrăvit icoana Ador­mi­rii Maicii lui Dumnezeu; şi întrebând îngerul pe Sfân­tul Ali­pie de mai lipseşte ceva icoanei, el i-a răspuns că este de­să­vârşită, ca una ce s-a făcut cu minune dum­nezeiască.
De asemenea, şi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan a zu­grăvit o icoană a sa, învăţând pe un copil, anume Gu­sar, care zugrăvea în palatul împărătesc din Con­stan­ti­no­pol, şi s-a mirat împăratul şi toţi ai săi de meşteşugul cel iscusit.
În Lida, satul ce este ca la18 milede Ierusalim, au fă­cut o biserică Apostolii lui Hristos Petru şi Ioan; acolo s-a aflat o icoană a Prea Curatei Fecioare ţinând în braţe pe Iisus, făcută din darul Sfântului Duh, în viaţă fiind Prea Sfânta Stăpână, şi pe care văzând-o aceasta, a binecuvân­tat-o, ca să fie darul Fiului său cu acea Sfântă Icoană, ca­re, până în zilele lui Iulian Paravatul [Apostatul? – sec. IV], a făcut nenumărate minuni.
Iarăşila Lida, în biserica făcută de Eneia şi de cei şaptezeci de apostoli, care s-a ridicat în numele Năs­că­toa­rei de Dumnezeu, încă în viaţă fiind Stăpâna, şi pe care, din pizmă, evreii voiau să o risipească, iar împreună cu ei şi în­chi­nă­torii de idoli. Dar, după porunca stăpâ­ni­to­rului cetăţii a­ce­leia, s-a pecetluit uşa bisericii; şi după trei zile des­chi­zând-o, au aflat zugrăvită – dar nefăcută de mână – icoana Maicii lui Dumnezeu, de trei coţi înal­tă, haina a­vân­d-o al­bastră, iar deasupra acelei haine, alta de porfiră; fiind scri­se deasupra ei aceste vorbe: „Maria, Maica Îm­pă­ra­tu­lui Hristos din Nazaret”. Şi nenumărate minuni s-au săvârşit de această Sfântă Icoană.
În zilele Împăratului Tiberie şi ale Patriarhului Ser­ghie [sec. VII], s-a zugrăvit nevăzut pe pânză chipul lui Iisus Hris­tos, în casa unei văduve, Maria din Meletin, unde şi nenu­mă­rate minuni s-au făcut de la această Sfântă Icoană.
În zilele vieţuirii Sale pe pământ, Împăratul Îm­pă­ra­ţi­lor, Domnul nostru Iisus Hristos, rugându-Se în Mun­te­le Măslinilor, a asudat cinstită Faţa Lui; şi luând o basma de la unul dintre ucenicii Săi şi ştergându-Se, în­dată nevăzut s‑a întipărit cinstită Faţa Lui pe acea basma; şi cine poate spu­ne cu amănuntul minunile câte le-a săvârşit acel chip dumnezeiesc?
Şi ca să nu vă îngreunez, nu am adus mărturii cu de-amănuntul; dar văzând că, faţă de cele pome­nite mai sus, mulţi stau nedumerindu-se şi zic că nu s-a mai auzit de icoane nezugrăvite de mâini omeneşti, de aceea am fost silit să mai aduc o mică încredinţare; iar voind ci­ne­va mai mult a cerceta, gata sunt mii de do­vezi despre Sfin­tele Icoane, şi lesne a le aduce înainte. Însă nouă ni se cuvine a zi­ce, cu Sfânta lui Hristos Biserică: „Mută să fie gura pă­gâ­ni­lor, care nu se închină cinstitei Icoanei Tale, celei zu­gră­vi­te şi săvârşite cu darul Du­hului Sfânt, dat Prea Curatei Fecioare, Maicii lui Dum­nezeu!”.
Să se minuneze tot auzul omenirii, şi glasuri de bu­curie şi de mulţămire cu dorire să se înalţe preadul­ce­lui nos­tru Ziditor, Care ne-a dăruit astfel de mijlocitori şi veş­nice monumente pe pământ. Pentru aceea şi noi toţi îm­preună, popoare, seminţii şi limbi, laudă Îm­pă­rătesei Ce­rului să‑i aducem, în ziua aceasta preavestită a praz­ni­cu­lui nostru; că astăzi puterile cele nevăzute ale cerurilor din cer au căutat şi cu noi nevăzut prăz­nuiesc. Astăzi s-a îm­plinit pro­orocia lui David, care zi­ce: „Să se veselească ce­rurile şi pământul să se bucure”, că iată, pe amândouă le-a pri­mit cea cu dar dăruită, şi spre cântarea acestei Sfinte Icoa­ne poftesc astăzi ochii evlaviosului vostru cuget, o, preaiu­bitoare de serbare adunare.
Aşadar, îndrăznesc a vă ruga, în numele Celui pe Ca­re-L vedem pe această Sfântă Icoană, ţinându-Se de Prea Cu­ra­ta Sa Maică în sfintele ei braţe, ca să răs­pundă oricui se bizuieşte a zice ceva împotriva dumnezeieştilor minuni!… Dumnezeu, pentru îndu­ră­rile milei Sale, ne-a dă­­ruit luminare nouă, celor ce eram întru întunericul puţi­nei credinţe, sau, mai bine-zis, ne-a dăruit mântuire nouă, celor păcătoşi, chiar dina­intea ochilor noştri.
Veniţi dar şi vă apropiaţi, iubiţilor binecre­din­cioşi, şi mai ales voi, care sunteţi de faţă în această Sfântă Bi­se­ri­că; şi vă rog, luaţi bine seama la această Sfântă Icoană şi vedeţi cât este de plină de daruri! Şi toţi veţi zice că este chip de Dumnezeu lucrat, al fru­mu­seţii cerului, şi aleasă să­vârşire a atotţiitoarei mâini a lui Dumnezeu. Au nu se pa­re că cerul a închis în faţa ei tot seninul şi toată fru­mu­se­ţea stelelor? Şi cine poate tâlcui însuşirile acestei Sfinte Fe­ţe, când a văzut pe al ei binevestitor Arhanghel ho­tă­rân­d-o a fi plină de daruri? Şi ce nu are acest fecioresc chip, care să nu fie plin de curăţenie, de respect şi sfin­ţenie?
Se pare că în această Sfântă şi de minuni făcătoare Icoană, a făcut Pronia cea dumnezeiască o minunată adu­nare a tu­turor harurilor şi o însufleţită alcătuire a tuturor fru­mu­se­ţilor cereşti şi pământeşti.
Fiindcă, după cum măr­­tu­ri­sesc Sfinţii Părinţi şi vred­nicii de credinţă isto­riografi, Epi­fanie şi Nichifor, despre chipul cel trupesc al Prea Cu­ra­tei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, era Prea Sfân­tă încă de când vieţuia pe pământ, întru acest fel: era ve­de­rea feţei ei ca vederea grăuntelui de grâu, părul galben, ochii ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin; sprân­­ce­nele ei erau plecate şi ales de negre, nasul potrivit, bu­zele ca floarea trandafirului, faţa nu rotundă, nici scur­tă, ci puţin alun­gită, mâinile şi de­ge­tele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât mă­sura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multă cuviinţă legat.
Asemenea şi preadulcele ei Fiu, Domnul Iisus, avea unele ase­mă­nări cu trăsăturile ce­lei ce L-a născut.
Acum, preaiubiţi ascultători ai Maicii lui Dum­ne­zeu, vedeţi împlinirea trăsăturilor chipului ei în Sfântă Icoana sa. Duhul Sfânt a încununat-o pe Prea Curata Fe­cioară cu mulţimea darurilor, precum Solo­mon o vesteşte în Cân­tarea Cântărilor, numind-o Mireasă şi aşa zi­cân­du‑i: „Ia­tă, fru­­moa­să eşti, iubita mea. Părul tău ca tur­mele ca­pre­lor care s-au suit din Galaad. Capul tău precum Carmilul; co­siţele capului tău ca mohorâtul împă­ră­tesc le­gat în că­lă­torii; ochii tăi ca niş­te bălţi ale râului Esevon; buzele tale ca o funie roşie. Miere şi lapte am vă­zut sub limba ta. Din­­ţii tăi ca nişte tur­me din cele tunse, gâtlejul tău ca niş­te vin bun, obrazul tău ca al unei tur­tu­rele frumoase, gru­majii tăi şi umerii tăi ca nişte gher­da­nuri, sânul tău mult mai frumos decât grâul şi vi­nul, ca doi iezi de că­pri­oară gemeni, care pasc în crini; pân­tecele tău stog de grâu îngrădit cu crini”.
Acestea toate sunt semne ale dumnezeieştilor dăru­iri şi cunoştinţe date de către Duhul Sfânt Fecioarei Ma­ria. Şi Acelaşi Sfânt Duh a încununat cu o mulţime de da­ruri şi Sfânta Icoană a Prea Curatei Maici a lui Dumne­zeu. Şi vă rog, creştinilor dreptslăvitori, credeţi numai ce­ea ce vedeţi şi vă veţi mântui, că greu este a lovi cu picio­rul îm­po­triva boldurilor! Şi cu bucurie privind, să ne în­chi­năm Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu şi a Fiului ei, ce­lei cu dumnezeiască minune săvârşite, care are feţele ve­sele ca nişte labirinturi întru care rătăceşte toată cu­ge­ta­rea omenească, de care şi Duhul Sfânt se minunează, vă­zând măririle Fecioarei, şi zice: „Tu, iubita mea, fru­moa­sa mea, porumbiţa mea, care eşti întru acoperământul pie­trei, arată-mi faţa ta şi mă fă să aud glasul tău; că dul­ce este glasul tău şi faţa ta frumoasă”.
Apoi noi, ne­vred­ni­cii, noi, necărturarii şi neînvă­ţa­ţii, ce vom putea zice, când şi pe ritori ca pe nişte peşti îi lasă fără de glas, nu­mai prin tăcere lă­u­dând-o?!
O, negrăită milostivire şi adânc de bunătate a Atot­puternicului Dumnezeu, cum şi în cele mai de pe urmă vea­curi lucrează minuni mai presus de fire, pen­tru fo­lo­sul şi mântuirea neamului creştinesc! Cum, cu nepome­ni­re de rău pentru păcatele noastre, ne iubeşte aşa de mult, ico­nomisind chipul mântuirii noastre, cu atâtea feluri de bi­nefaceri, şi dăruindu-ne cu aşa mari şi nepreţuite daruri sfinte, prin care cu înlesnire şi îndrăzneală să mijlocim ce­le de folos şi iertarea pă­catelor, de la milostivirea Sa cea iubitoare de oameni!
Mare dar şi de multă însemnătate şi adâncă cu­ge­tare duhovnicească este, socotind harul cu care Dum­ne­zeu a înzestrat şi a întărit acest Sfânt Locaş, cu această Sfântă şi plină de daruri Icoană a Maicii Dom­nului, spre mân­gâ­ierea şi fericirea neamului românesc, pe care nicio­dată nu l-a părăsit, ci din veci l-a iubit, l-a ocrotit, l-a înăl­ţat şi cu multe şi mari bunătăţi şi bine­faceri l-a dăruit şi l-a proslă­vit; pentru care toţi cei ce cunosc istoria stră­mo­şească se vor minuna, cum prin atâtea nebiruite şi nesu­fe­rite nevoi trecând, pe toate cu bărbăţie, prin darul şi aju­to­rul lui Dumnezeu le-a biruit, păstrând libertatea şi au­tonomia în cele de aici, iar în cele viitoare răsplătirea faptelor celor bu­ne, cu veşnica fericire întru Împărăţia Cerurilor.
Pentru multa dragoste şi datornicul respect pe care se cu­vine a le avea şi a le da Prea Sfintei Născătoare de Dum­ne­zeu, mijlocirea şi nădejdea mântuirii noastre, şi ca să nu ră­mână în uitare şi în nebăgare de seamă această Sfântă Icoană cu minune zugrăvită şi făcătoare de minuni a Mai­cii Domnului, Prea Cuvioşia Sa, Pă­rin­tele Nifon, supe­rio­rul [stareţul], în înţelegere cu Părinţii din Sfân­ta Chinovie, a ho­tă­rât ca în toţi anii, în ziua de 12 Iu­lie, să se facă serbare ma­re cu priveghere de toată noaptea, în cinstea şi amin­ti­rea minunatei zugrăviri a Sfintelor Feţe, a Maicii lui Dum­nezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos, cele închi­puite în această Sfântă Icoană, împodobind ser­barea cu cântări şi laude, cu mulţumiri şi cereri către Prea Sfânta Năs­că­toa­re de Dum­nezeu, întâmpinând cu dra­goste pe toţi câţi se vor aduna din toate părţile, ospă­tându-i şi împărţind mi­lostenie la cei săraci.
Mulţumită dar, fraţilor, să dăm lui Dumnezeu, pen­tru această preaslăvită şi nouă minune, căla Dumnezeutoate sunt cu putinţă, precum vedem prin Sfintele Scrip­turi; drept aceea, noi toţi câţi ne-am adu­nat la această sfân­tă şi veselitoare serbare a Maicii lui Dumnezeu, că­zând înaintea acestei Sfinte Icoane a ei, ce-şi are în­chi­puite feţele cu minune, să strigăm cre­din­cioşi:
Prea Sfân­tă Stăpână de Dumnezeu Năs­că­toare şi pururea Fecioa­ră Marie, protectoarea şi apără­toa­rea noas­tră, cerem a ta nebiruită apărare; Împă­ră­teasa Ce­rului şi a pământului, ce­ea ce ai cu dreptate numele de Prodromiţa, adică Îna­in­temergătoare, în­tă­reşte-ne întru lucrarea fapte­lor bune şi ne du de mână întru împărăţia cea cerească; povăţuieş­te‑ne pe toţi dreptcredincioşii creş­tini, spre a ve­dea şi veşnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău şi Dum­ne­zeului nostru, că binecuvântată şi preaslăvită eşti în vecii ve­cilor. Amin. [*]

---

[*] Textul a fost preluat din volumul Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004, pp. 49-78. Volumul respectiv a fost îngrijit de Răzvan Codrescu. Titlul original complet: Minunile Maicei Domnului „Prodromiţa” sau Minunea ce s-a făcut cu zugrăvirea Sfintei Icoane a Maicei Dom­nului dela Monastirea română „Prodromul” din S-tu Munte Athos şi alte multe minuni ce s-au făcut dupe zugrăvire. Istorisirea minunilor şi a altor Sfinte Icoane ce se află în Sfânta Monastire, adu­nate şi lu­crate de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul Sfintei Monastiri. Textul iniţial – Luna Iulie, în 12 zile: Istorisire pentru minunata zugrăvire a Sfintei Fă­­­­că­toare de minuni Icoane a Prea Sfintei, Prea Cu­ra­tei, bi­necuvântatei, slă­vitei Stăpânei noastre, de Dum­­­nezeu Năs­cătoarei şi pururea Fecioarei Maria, care s-a săvâr­şit cu dumne­ze­ias­că minune, pronu­mi­tă „Pro­dro­miţa” a fost tipărit în volumul Slujba praznicului sfintei şi de minuni făcătoarei icoane a Maicii Domnului numită Prodromiţa, Tiparniţa Gutenberg, Bucureşti, 1900.