Care este fericirea intai si ce inteles are?
“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor
este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul
ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a
intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este
“saracia cu duhul”. Dar ce inseamna “saracia cu duhul”?
Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de
Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica
lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin
care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei
neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine
astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt “invatati de
Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si “fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes.
5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica,
prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).
Saraci cu duhul sunt crestinii care,
cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de
departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de
bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si
isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel
saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu
bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti
crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci
ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat
mai sus, pe scara desavarsirii.
Patrunsi de convingerea ca nu au nimic
de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara
ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme cat petrec in trup,
sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit
indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este
imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si
nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai
in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.
Smerenia este deci prima virtute ce se
cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat
crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata
crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a
dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a
simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de
ceea ce are neaparata trebuinta.http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=973
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu