Translate

vineri, 29 octombrie 2010

De-as sti din lucrurile tale mici...


Dedic aceasta fotografie domnisoarei Luiza Stanca
http://luizastanca.blogspot.com/








Pe doamna profesor am remarcat-o usor.
Are gesturi tandre si nobile.
Din ochii verzi incadrati serafic de parul alb curg picaturi de lumina.
E maruntica si are maini albe ,neasemuit de frumoase.
Parca ar fi facute din paine si vrei sa le strangi usor si sa le mirosi.
L-a muncit pe parintele dumisale duhovnic,un preot tanar in care Harul lucreaza pe masura ravnei cu care urmeaza invataturile Domnului nostru Iisus Hristos, pana ce acesta a prins drag si s-a inscris la doctorat.
Vocatia unui dascal e pentru totdeauna.
E maruntica doamna profesor, poarta cercei mici, mici si haine bej si combinatii pastel.
Cauta sa salute ea prima pe cei deja cunoscuti sau pe cei noi veniti la Biserica.
Doua mari dorinte are : sa citeasca Scara si sa-i auda macar o data pe nepotii ei ca o striga : bunica, mamaie sau cumva.
Picii o striga modern, pe numele ei de botez.
Doamna profesor plange fara lacrimi.
Picii se joaca, alearga, se tavalesc in frunze, e o harjoana pe cinste.
S-a temut cand pe fiecare ochi al ei s-a intervenit medical pentru indepartarea opacitatii cristalinului, s-a temut ca-si va pierde vederea si nu se va mai putea hrani cu litere de toate felurile din carti, dar pentru toate a primit in schimb o bucurie.
Medicii , asistentele , infirmierele si colegele din salon au strigat-o : bunica in sus , bunica in jos (si dreapta -stanga, da)


Ce lucruri mici sunt lucrurile mari!

joi, 28 octombrie 2010




Dedic aceasta fotografie familionului Marcel Eremia
http://www.4000dpi.ro/blog/










www.spirit.ro








Dedic aceasta fotografie Oanei Boncu Munteanu si printului ei biciclist

http://oanaboncu.wordpress.com/2010/10/27/vulcanii-noroiosi-2-episodul-blonda-si-bruna/

netitlurarizata



Dedic aceasta fotografie ogarului afgan








A intelege orice sentiment care duce catre iubire a fi independent de Dumnezeu este negarea propriei firi.E ca si cum o lingurita de nimic as dizolva-o intr-un pahar cu apa asteptand sa sa rezulte o apa colorata.

Luca 9:26 „Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri”





,,Crestinul caldicel este chipul credintei nedepline si al iubirii nedesavarsite. Nu am gresi afirmand ca el este omul jumatatilor de masura. Dumnezeu insa nu ne vrea astfel.

Odinioara, fiind intrebat Mantuitorul de un carturar care este cea mai mare porunca din lege, a raspuns catre acesta: "Sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta: aceasta este intaia porunca. Ce-a de-a doua este asemenea ei: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Mt. 22, 37-39).``

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/crestinul-caldicel-omul-jumatatilor-masura-119751.html






,,Mantuitorul Hristos mu S-a numit pe Sine "fiu al omului", ci "Fiul Omului", articuland substantivul nominal, lasand sa se inteleaga ca, este vorba de un om unic cu totul deosebit, -mai precis ca este Mesia. Aceiasi inteles al expresiei il avem si in Faptele Apostolilor cap. 7, in cuvantarea Sf. Stefan precum si la Sf. Apostol Pavel. Expresia "Fiul Omului" este deosebit de bogata in continut si in Noul Testament are o semnificatie strict hristologiea. Ea reda in principal trei caracteristici fundamentale ale Mantuitorului :

a) natura omeneasca ;
b) mesianitatea ;
c) demnitatea de judecator (aspectul eshatologie).``


http://www.crestinortodox.ro/diverse/viziunea-despre-fiul-omului-cartea-profetului-daniel-69696.html

miercuri, 27 octombrie 2010

Pe ales, pe alesii nostri sau pe alesii Lui sau www.spirit.ro



Dedic aceasta fotografie adorabilei Monique Rai(cu)



Acum cateva zile, soare, toamna...
azi...





Fluiere, claxoane, steaguri , uniforme confectionate cu ocazia iesirii in strada a Cindy Cate lor, adica un fel de pisica aruncata politic dintr-o curte in alta ograda.

Zeci de mii de oameni protesteaza.
Alte mii de oameni se aseaza la randul de oameni care cinstesc Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitru Basarabov din Dealul Mitropoliei.

Ce-ar fi daca primii s-ar uni in rugaciune si daca ceilalti ar sta permanent in rugaciune si dupa ce pleaca de la praznic.
Ne-am scutura de toate relele!Rugaciunea cu inima curata si Sfanta Cruce biruie raul!

Cat ne-am departat de Dumnezeu!
E timpul sa ne intoarcem,traim parca vremurile de acum 2000 de ani, dar cel mai mult s-a murit pentru Dumnezeu ... in secolul XX!Incredibil!
Cat sa ne mai rabde El, cand ne vede asa de mandri si natangi, in zi de praznic al Sfantului ocrotitor al Bucurestiului, nici mai mult , nici mai putin, zeci de mii de oameni, defiland, scuipand, strigand, numai de iubire neaducandu-ne aminte... in timp ce in fiecare biserica este Sfanta Liturghie, in timp ce Duhul Sfant coboara, in timp ce Domnul nostru Iisus Hristos se mai jerfeste inca o data pentru noi.
Ma intreb de cate ori si-au luat o zi libera ca sa mearga la Sfanta Liturghie daca pentru mars s-a putut sa lipseasca de la serviciu?
Uimit , Doru, un cersetor voios din Piata Victoriei, se intreba cat a costat marsul de azi : cu steaguri, fluiere, gornite si rochite.

Duhovnicii neamului nostru spun sa nu mergem in strada, sa ne rugam, sa ne rugam, la miezul noptii mai ales.
Cand omul doarme, intunericul il acopera, cand omul nu sta treaz, poate sa se trezeasca ,, mort`` vietii.

Cand omul nu stie, cauta, cand cauta , Dumnezeu ii descopera taine, cand un popor are Sfinti, sa-i cinsteasca, cand sfintii sunt cinstiti , abea atunci ochii nostri pot vedea minuni de la Dumnezeu prin ei, altfel am crede ca unii oameni, ca cei care stau ,,de prosti``(fericiti cei saraci cu Duhul) cu noptile la un rand, ling niste oase.

,,in Sfanta Scriptura cuvantul “nebun” este atribuit la doua categorii de oameni:

- Bogatilor care nu impart cu Lazarii de langa ei (asa, bunaoara cum sunt Rockfellerii, Rotschilzii, Sorosii – care nu se mai satura de umflati ce sunt si tot mai vor ban nebuncit, furat, talharit)

- Celor care nu cred in Dumnezeu, celor care nu il recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Mantuitorul;``

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:lneEyfzyc04J:www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-sfantului-dimitrie-nou-72958.html+Sfantul+Dimitrie+Basarabov&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a

,,De indata se petrecura unele minuni: razboiul inceta, iar ciuma ce bantuia conteni. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, el este cinstit ca protector al orasului si al intregii Romanii.``





p.s. 1.Draga Monique,dupa ce-am postat azi, am privit putin si pe cateva bloguri,
http://moniquephotography.blogspot.com/2010/10/bilant-de-toamna.html.
2.Nici eu nu sunt in nicio gasca :)

marți, 26 octombrie 2010

Unde o fi?

Lingurita se loveste inegal de peretii de portelan.Printre aburii de cafea si musetel, mierea intra ca degetele unei domnisoare intr-o manusa de catifea.
Unde o fi Sfantul Dimitrie izvoratorul de mir? Uneori Sfintele Moaste lipsesc din racla, se spune ca Sfantul Dimitrie pleaca pe mare.
Cand era om si cauta drumul catre sfintenie era si bogat material si un remarcabil intelectual al Tesalonicului.
Cand a fost nevoie , a renuntat la toate ale sale (averi si titluri ) si a marturisit credinta cea adevarata.
Prin moarte muceniceasca si-a dobandit sfintenia.
Diavolii fug de Sfinti, pentru ca sfintii au biruit lupta cu diavolul, iar noi cand ne rugam sfintilor primim si ajutorul Domnului prin puterea rugaciunii pe care acestia o intermediaza pentru noi si asa biruim si noi patimile noastre, patimile cu care ne lupta diavolul, lupta pe care Dumnezeu o ingaduie, caci numai in lupta neavand alt ajutor omenesc strigam catre Domnul nostru Iisus Hristos si catre Prea Sfanta Curata si Binecuvantata, Pururea Fecioara Maria si Maica Domnului nostru.
Beau cafea, patima mea.
De prea multa vreme beau atat de multa cafea.
O sa crap inainte de vreme.
Da, Dumnezeu stie si numarul perilor capului, asadar stie si cata vreme mi-a lasat sa ma curatesc de toate pacatele mele si ale neamului meu.
Iar eu beau cafea cu patima, imi imbolnavesc trupul si scurtez timpul, fac voia mea.
Vai mie, cata mandrie sa fac voia mea si nu Voia Domnului!
Mai vin aiuritii pamantului si vorbesc din gura ca din goarna sparta , ca reincarnare , ca ce sansa ...hai nu mai spuneti...si cand va veti infatisa la Judecata Domnului , cam sub ce forma v-ar placea sa fiti: de furnica, de lup sau de arici?Aiuritilor, lasati-ne cu smintelile voastre.Credinta Ortodoxa este mantuitoare, in ea este Adevarul.,,Eu sunt Calea , Adevarul si Viata``
Ii intind un banut omului de langa gard, imi spune o poveste cutremuratoare pe care nu o iau in seama imediat, dar care ma trezeste o ora mai tarziu.
Pe sotia lui lovita de o masina, care a disparut de la locul accidentului, au salvat-o cativa catei de pe strada, denumiti generic ,,vagabonzi``, eu i-as numi nevoitori, ca nimic nu poate fi mai rau pentru un catel decat lipsa unui stapan.
Fara acesti catei ar fi plecat si ea inainte de vreme, cum pleaca inainte de vreme oricine nu-si ingrijeste de trup si suflet, caci bolile trupului sunt neascultarile de Dumnezeu ale sufletului.
Cred ca mai mult s-a bucurat ca l-am ascultat decat de putinul banut intins adesea tuturor.Ca e la gard, la un colt, ori e vecinul de langa noi...ne-am pierdut capacitatea sa ne ascultam unii pe altii.E milostenia cea mai mare pe care o poti face atat celui mai bogat om din lume , care nu are ce sa-si mai poata dori material, dar care tot nu se simte multumit si nu stie de ce, cat si cersetorului care de cele mai multe ori, desi fara un acoperis deasupra capului e mai fericit decat oricare dintre noi.


Unde o fi Sfantul Dimitrie izvoratorul de mir?
Aici: http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:eqA3hFgXh_MJ:www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie26.htm+Sfantul+Dimitrie+Izvoratorul+de+mir&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro



Dedic aceasta fotografie aceleia sau aceluia care foloseste nicneimul ,,agony aunt``

luni, 25 octombrie 2010

Lantul DEdicatiilor



Daca Toamna te ajunge
Chiar cand tu erai plecat
E ca semn, sa stii ca-n ape
Frunzele-ti si-a aruncat

Ca o fata despeltita de culori prin miere trase

toamna calda , toamna lina
In suflet sa ti se lase

Dedic aceasta fotografie amicului si fratelui Catalin Fudulu.
www.catalinfudulu.blogspot.com
Sterge-o!

sâmbătă, 23 octombrie 2010

e toamaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!:)(Ma iubeste, nu ma iubeste!)



Dedic aceasta fotografie domnului Paul Radu Mircescu pe care daca l-as fi vazut intr-o barca pe lac as fi strigat in gura mare ... o intrebare: Ce mai faceti , domnule?



joi, 21 octombrie 2010

Dincolo de gard


Uite Toamna, stii ceva?
Ma faci sa sar gardul la tine,
Si de va fi sa-mi prind trena rochiei sau poate doar esarfa in vreo sarma , sa-mi dezgolesc umarul si sa-mi ranesc fruntea
va trebui sa te apropii mai repede , sa ma tamaduiesti si sa ma acoperi.
Toamna, stii ceva ...eu stiu ca te-a trimis Dumnezeu,ca sa am putere sa trec peste garduri cu toate ranile mele si sa ma uit la tine , la El, nu prin ochiuri de sarma.
Cam asta am vrut sa scriu azi despre Libertate, despre Dumnezeu!

A mai ramas ceva nespus : http://marinadenisa.wordpress.com/

(rugamintea a fost adresata prin Fundatia Arsenie Boca)









Sf. IGNATIE BRANCIANINOV

DESPRE PIZMĂ.

Căderea omului este o taină de nepătruns. Prin propriile sale puteri omul nu o poate cunoaşte, pentru că o consecinţă a căderii este şi întunecarea minţii, care-l împiedică de a privi în profunzime şi în întuneric. Aşa se face că pe de-a-ndoaselea, starea de cădere ni se pare o stare de triumf şi pământul pribegiei ca o şansa extraordinară de progres şi de bucurie. Dar, încetul cu încetul, Dumnezeu le dezvăluie asceţilor, care-L slujesc sincer şi din toată inima, taina căderii.

Ce privelişte înspăimântătoare, fraţilor, ni se prezintă atunci când misterul se dezvăluie! Cum să nu te cuprindă fiorii atunci când, la porunca lui Dumnezeu, adâncurile iadului se descopera in profunzimea inimii noastre! Cum să nu te cutremuri atunci când neputinţa noastră este dovedită prin mii de experienţe amare! Cum să nu te cuprindă fiorii la gândul că un anumit păcat de moarte poate multă vreme sta ascuns în cotloanele inimii şi apoi, dintr-o dată, apare şi-1 pierde pe om pentru totdeauna! Totuşi este adevărat că cel ce are frică de păcat şi nu se încrede în sine riscă mai puţin să cadă. De aceea, dorind să-i fac pe fraţii mei preaiubiţi să înţeleagă secretul diversificării păcatului, cu scopul de a se feri de el, vă voi arăta aici ravagiile teribile şi nevăzute pe care le face pizma în suflet.

"Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4, 8), spune Sfântul Ioan Teologul; în consecinţă a respinge dragostea - şi aceasta este pizma - înseamnă a-L respinge pe Dumnezeu. Dumnezeu se retrage de la omul pizmaş, îl lipseşte de harul Său, se desparte radical de el, îl lasă în moarte spirituală, dacă nu se pocăieşte la timp şi nu se tămăduieşte de această otravă mortală pentru suflet.

In Antiohia, capitala Orientului, trăiau în primele veacuri

creştine doi prieteni, preotul Sapricius şi un cetăţean cu numele de Nichifor. Multă vreme au trăit într-o strânsă prietenie; apoi diavolul, semănătorul de vrajbă, a strecurat neînţelegeri între ei. Aceasta a crescut şi a ajuns ură înverşunată. Nichifor şi-a revenit în sine, cum spune în Viaţa lui şi, gândindu-se că ura este semănată şi cultivată de diavolul, căuta să se împace cu Sapricius. Sapricius însă respingea, cu înverşunare, orice iniţiativă de reconciliere.

In timp ce relaţiile dintre cei doi erau proaste, deodată, pe vremea împărăţiilor romani Valerian şi Gallian, s-a pornit în Antiohia o persecuţie cruntă împotriva creştinilor. Ca şi creştin, şi preot pe deasupra, Sapricius a fost arestat şi dus în faţa guvernatorului Antiohiei. Poftit să jertfească idolilor, el 1-a mărturisit pe Hristos şi, din această cauză, a fost supus la chinuri groaznice, mai presus de ceea ce poate suporta omul. Când n-au mai găsit alte modalităţi de a-1 tortura, şi n-au reuşit să-1 despartă de Hristos, guvernatorul a ordonat să i se taie capul.

Auzind de vitejia lui Sapricius, şi dorind să primească iertare şi binecuvântare de la un martir care-şi săvârşea alegerea şi se pregătea să-şi primească cununa prin moartea mucenicească, Nichifor s-a grăbit să-1 întâlnească. A căzut la picioarele lui şi i-a zis: "Mucenicul lui Hristos, iartă-mă. Eu am greşit împotriva ta". Sapricius nu i-a răspuns, pentru că inima lui era plină de răutate şi resentimente. Nichifor a repetat mai duios cererea sa, Sapricius, împietrit şi orbit, nu i-a răspuns decât printr-o tăcere plină de ură şi întorcându-şi ochii.

Au sosit la locul execuţiei. Acolo Nichifor i-a cerut din nou iertare lui Sapricius: "Te implor, martirul lui Hristos, iartă-mă dacă eu, ca om, am păcătuit împotriva ta: Scriptura zice: "de veţi ierta oamenilor greşelile lor, iartă-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc " (Matei 6, 14): Eu îţi cer acordă-mi iertarea ta!"

Sapricius n-a cedat nici la această rugăciune fierbinte de

dinaintea morţii. Şi dintr-o dată harul lui Dumnezeu, care 1-a susţinut în martirul său, 1-a părăsit. Când călăul era pe punctul de a-i tăia capul, dintr-o dată el le-a pus problema următoare: De ce vreţi sâ mă omorâţi?" Ei i-au răspuns: "Pentru că ai refuzat să jertfeşti zeilor şi ai desconsiderat ordinul împăratului din cauza unui anume om numit Hristos". Nenorocitul Sapricius le-a zis: uNu mă ucideţi. Eu voi împlini ordinul împăratului; eu îi voi adora pe zei şi le voi aduce jerfe".

Auzind aceste cuvinte teribile spuse de către Sapricius, sfântul Nichifor 1-a rugat cu lacrimi, zicând: "nu face aceasta, frate preaiubit, nu face aceasta! Nu te lepăda de Domnul Iisus Hristos, nu-ţi pierde cununa cerească pe care a-i dobândit-o suportând nenumărate chinuri. Iată, la poartă te aşteaptă Domnul Hristos, care ţi se va arăta în curând, şi-ţi va da răsplată veşnică în schimbul morţii tale vremelnice; pentru a o primi ai venit tu aici".

Sapricius n-a dat nici cea mai mică atenţie acestor cuvinte şi s-a pornit din toată fiinţa sa înspre veşnica pieire. Atunci, văzând că preotul este pierdut definitiv lepădându-se de Hristos, Sfântul Nichifor, pătruns de harul divin, a început să strige cu voce puternică călăului: "Eu sunt creştin! Eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos pe care Sapricius 1-a tăgăduit. Taie-mi mie capul!" Dorinţa lui Nichifor a fost îndeplinită (Mineiul, 9 februarie).

miercuri, 20 octombrie 2010

La multi ani !



Iaca o fiinta ca un vulcan, alaturea de care iti doresti sa stai, o printesa iubita de printul ei (biciclist), o suparacioasa mica ,ale carei suparari se risipesc precum un biscuit lasat in lapte cald.

La multi ani , buburuza!


http://oanaboncu.wordpress.com/2010/10/19/o-felie-de-toamna/



luni, 18 octombrie 2010

pe maidanele toamnei



Tu! Care dintre ei esti ?

miercuri, 6 octombrie 2010

putina minte la patrat







Patratul are initial laturile egale
Dupa ce evenimentul ,,initial`` s-a demodat sau s-a desavarsit
patratul prea binecunoscut de acum are expresie de idol sau de Dumnezeu
Depinde doar de lumina ce insoteste privirea privitorului , normal ca a privitorului... of,of,of ce ma supara capul cel perfect patrat !
Mai rupeti-mi va rog o latura sau macar indoioti-o dupa nevoie ca sa nu cred ca sunt perfect ca universul!Sa fie zidire!

(povestiri din societatea ,, capete patrate``)




De ce ,, cap patrat`` si nu cap rombic sau orice alta forma geometrica?

(Patratul e planul pamantesc, cand ai cap patrat gandesti doar lumeste, fara speranta , fara credinta in viata de dupa moartea pamanteasca.Patratul patratului, cubul este lumea perfecta, Imparatia Cerurilor)


iaca de ce:
(cetiti intai la numarul 16, acolo se face zicere despre patrat)

Comentarii la Apocalipsa – 21

CAPITOLUL 21 – Cerul cel nou şi pământul cel nou. Noul Ierusalim.
1: Şi-am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este.
Marea nu mai este: „Această afirmaţie scoate în evidenţă caracterul mitic, simbolic al mării, în Apocalipsa. Dispariţia mării echivalează cu închisoarea veşnică şi pedeapsa balaurului (Satana), al fiarei (Antihrist) şi al falsului profet (19, 20; 20, 10), la fel cu eliminarea Morţii şi a Hadesului (20, 14). Eliminarea mării este simbolul victoriei complete şi definitive a creaţiei asupra haosului, a vieţii asupra morţii”[1].
„Toate cele create, potrivit firii lor, sunt supuse stricăciunii şi prin urmare şi cerurile. Se ţin, însă, şi se conservă prin harul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeirea este prin fire fără de început şi fără de sfârşit; pentru aceea s-a şi spus: Acestea pier, iar Tu rămâi (Psalmi 101, 27). Totuşi, cerurile nu vor pieri complet”[2].
„El (Fiul) a pregătit noul pământ al luminii şi noul cer al Duhului (Sfânt); rezumând (voi zice): o lume nouă şi o împărăţie veşnică. Din pământul muritor şi întunecat al duhurilor răului unde sălăşluiesc gândurile lor, El (Fiul) va duce sufletele care L-au dobândit şi care L-au iubit într-un pământ al vieţii şi al luminii, unde sălăşluiesc Sfinţii. Într-acesta se vor stabili paşii, iar mintea şi gândurile acolo se vor plimba, fiindcă au fost mutaţi de la moarte la viaţa veşnică”[3].
E aici şi o chemare la contemplarea realităţilor duhovniceşti: „Când avem mintea lui Hristos (I Corinteni 3, 16) şi ochi duhovniceşti, tu te întorci iarăşi înapoi, ca să trăieşti sub stihiile acestei lumi ca învăţătoare? Ce zici? Noi care aşteptăm cer nou şi pământ nou potrivit făgăduinţei, nu vom înţelege şi nu vom slăvi pe Dumnezeu din acelea în chip supralumesc, ci Îl vom cunoaşte numai din lumea aceasta veche şi schimbăcioasă? Ba nu numai schimbăcioasă, ci şi stricăcioasă. Căci numind-o pe aceea nouă, a arătat-o, pe aceasta, veche. Iar tot ce se învecheşte şi îmbătrâneşte merge spre pieire”[4].
2: Şi-am văzut cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă-mpodobită pentru mirele ei.
„Această viziune a mântuirii a fost scrisă într-o epocă în care Ierusalimul istoric fusese distrus de curând şi de către o persoană care nu se găsea în mediul său într-o cetate, oricare ar fi fost contextul său [al cetăţii] cultural. Viziunea […] nu aşteaptă o reconstrucţie istorică. Cetatea este descrisă ca soţia Mielului (v. 9); este, deci, un simbol al unirii eshatologice a credincioşilor cu Domnul lor”[5].
De aici, inspiraţia pentru o viziune a lui Herma: „Iată m-a întâlnit o fecioară împodobită, ca şi cum ar fi ieşit din cămara de nuntă; era toată îmbrăcată în alb, cu încălţăminte albă; acoperită până la frunte şi pe cap avea o bonetă; părul capului îi era alb. Ştiam din vedeniile de mai înainte că este Biserica şi m-am bucurat mult”[6]. Înaintea acestei viziuni apare o fiară, inspirată, în parte, tot din Apocalipsă.
3: Şi-am auzit venind din tron un glas puternic care zicea: „Iată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii; şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei.
Aici, o precizare: „Trebuie să se ştie că prin botez ne tăiem împrejur de tot acoperământul de la naştere, adică de păcat, şi devenim Israeliţi duhovniceşti şi poporul lui Dumnezeu”[7]. Nu trebuie însă înţeles că, prin primirea Botezului, rămânem în acest popor indiferent ce am face după aceea…
4: Şi El va şterge toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi; nici bocet, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi lucruri au trecut”.
„Cele dintâi au trecut: este lumea dintâi, care din cauza păcatului se afla sub blestemul lui Dumnezeu. Odată cu înfăptuirea răscumpărării definitive, această lume este curăţită, liberată de osânda care apăsa asupra ei din cauza osândei omului”[8].
„Eternitatea este solidară cu timpul, fără să se confunde cu el. Eternitatea este obârşia şi perspectiva timpului şi forţa care mişcă timpul spre ea. La sfârşit, eternitatea va covârşi timpul, îi va da calitatea ei. Atunci nu va mai fi timp (10, 6), pentru că noi nu vom mai avea în noi decât iubirea. […] Atunci Dumnezeu va usca lacrimile celor ce vor fi deplin cu El şi în El”[9].
Prin lucrarea lui Hristos (s-a înfăptuit ca) „şarpele cel plin de vicleşug de la început şi îngerii care s-au asemănat lui să fie nimiciţi (I Ioan 3, 8) şi moartea să fie dispreţuită şi ca la cea de a doua venire a lui Hristos însuşi să înceteze cu desăvârşire, pentru cei care au crezut în El şi au trăit într-un chip bineplăcut Lui şi ca apoi să nu mai existe [moartea – n. n.], iar atunci când unii vor fi trimişi ca să fie pedepsiţi la judecata şi la condamnarea focului celui neîncetat, ceilalţi să fie laolaltă în nepătimire, în nestricăciune, în lipsă de durere şi în nemurire”[10].
El va şterge toată lacrima din ochii lor: această lucrare, însă, începe chiar de aici: „Omoară păcatul, şi lacrima îndurerată a ochilor sensibili va fi de prisos. Căci nu e nevoie de brici unde nu e rană. Nu era în Adam lacrima înainte de călcarea poruncii, precum nu va fi nici după înviere, când va fi încetat păcatul, dacă acolo nu va fi nici durere, nici întristare, nici suspin”[11].
5: Şi Cel ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu le fac pe toate noi”. Şi a zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate”.
Vrednice de crezare şi adevărate se poate citi şi „credincioase faţă de propriul lor adevăr”[12].
Hristos, ca unul ce nu e supus legilor creaţiei şi Care S-a făcut începătură a învierii şi a restaurat (reînnoit) omul „trebuia să fie […] începutul creaţiei celei noi. Căci Cel ce s-a coborât pentru noi până la noi, toate le-a făcut noi”[13]. Se cuvinte ca fiecare să-I ceară această reînnoire: „Călăuză a celor vii, fii Cel ce îndreaptă gândul meu spre Tine şi deschide înaintea gândurilor mele uşa cugetării mele la Tine. Tu, Care le-ai făcut noi pe toate, înnoieşte-mă cu cunoaşterea Ta şi pune în mişcare înlăuntrul inimii mele adevărata Ta nădejde. […] Tu, Care le faci noi pe toate, înnoieşte-mă făcându-mă să simt nădejdea Ta. Bucurie a creaţiei, învredniceşte-mă de bucuria ce se mişcă dincolo de trup şi care se primeşte în liniştea sufletului. Îngroapă în mădularele mele focul iubirii Tale. Pune în inima mea temeliile minunării de Tine. Leagă mişcările mele lăuntrice cu tăcerea cunoaşterii Tale, întrucât aceasta e cu desăvârşire mută. Învredniceşte-mă să Te văd cu ochi mai lăuntrici decât ochii larg deschişi”[14].
6: Şi mi-a zis: „S-a făcut! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce însetează, Eu în dar îi voi da să bea din izvorul apei vieţii.
„Cuvântul este izvorul vieţii, care curge cu tărie”[15], „izvor din care cei ce beau nu vor mai înseta niciodată, care ţâşneşte apă înzecit şi pe cei ce beau din el îi face nemuritori”[16]. „Cuvântul este numit Alfa şi Omega pentru că El este singurul al Cărui sfârşit este şi început, Care sfârşeşte iarăşi în locul din care Şi-a avut începutul, în Care nu este deloc nici o întrerupere. De aceea, a crede în El şi a crede prin El înseamnă a ajunge la unitate, înseamnă a fi unit în chip nedespărţit cu El; a nu crede în El înseamnă îndoială, depărtare, împărţire”[17]. Cuvântul, sau Hristos, are mulţime de aspecte: „Tu, Hristoase, eşti Împărăţia cerurilor (Matei 5, 5), Tu eşti pământul celor blânzi, Tu eşti verdeaţa raiului, Tu eşti cămara de nuntă dumnezeiască, Tu eşti patul de nuntă cel negrăit, Tu eşti masa tuturor, Tu eşti pâinea vieţii (Ioan 6, 35), Tu eşti băutura cea nouă, Tu eşti vasul cu apă, Tu şi apa vieţii, Tu şi candela nestinsă pentru fiecare din sfinţi, Tu şi haina, cununa şi Cel ce împarte cununile, Tu şi bucuria şi ruşinarea, Tu, hrana şi slava, Tu şi veselia, Tu şi fericirea”[18].
7: Biruitorul va moşteni acestea şi Eu îi voi fi Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu.
Ne facem fii ai Tatălui prin unirea cu Fiul.
8: Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi vrăjitori şi-nchinători la idoli şi toţi cei mincinoşi, partea lor este-n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua”.
Cei amintiţi aici (ca şi la 21, 27; 22, 15; Ioan 8, 44) „sunt oamenii care, prin cuvântul şi fapta lor, luptă împotriva adevărului”[19].
„Moartea sufletului este înstrăinarea de viaţa în Dumnezeu. Şi aceasta e moartea cea cu adevărat cumplită. Iar cea de după aceea, adică [moartea] trupului, e atotdorită. Căci e un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. De ea se vor lipsi, vai, ceata celor osândiţi la judecata viitoare[20]. Căci celor ce nu s-au folosit bine de talantul harului dumnezeiesc, dat de Dumnezeu, le rămâne o înviere unită în veci cu acea a doua moarte, cum ne-a descoperit Ioan în Apocalipsă, care e mai rea ca moartea. Iar dacă aceia trăiesc fără moarte şi în acelaşi timp sunt morţi, sunt mulţi care trăiesc şi aici morţi, cum a arătat Domnul vieţii şi al morţii (Matei 8, 22). Există deci şi o moarte a sufletului, măcar că după fire acesta rămâne nemuritor. Cum va trăi, deci, împărtăşindu-se [doar] de viaţa creată? El e mai degrabă mort, trăind această viaţă. Deci trebuie să se împărtăşească, dacă vrea să învie la o viaţă mai înaltă, de viaţa nemuritoare, de aceea care nu se desparte de Duhul”[21]. Sufletul depărtat de Dumnezeu şi cufundat în simţualitate este mort, încă de aici. De va trece dincolo în această stare, unde poftele nu pot fi satisfăcute, va suferi veşnic de această sfâşiere.
9: Şi a venit unul din cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte plăgi, cele din urmă, şi a grăit către mine, zicând: „Vino, am să-ţi arăt Mireasa, Femeia Mielului”.
10: Şi-n duh m-a dus pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,
În duh: apostolul vede tainele cereşti în stare de extaz. Astfel i se arată noul Ierusalim, cetatea cea sfântă, prezentat în cele ce urmează. „Prin muntele mare arată viaţa sfinţilor cea înaltă şi mai presus de lume, în care femeia Mielului, Ierusalimul cel de sus, se va înfrumuseţa şi se va proslăvi de la Dumnezeu”[22].
„Descrierea de mai jos [versetele 11-23], cu toate detaliile ei simbolice, creează imaginea unui spaţiu plin de măreţie, frumuseţe, culoare, puritate, fineţe şi transparenţă”[23]:
11: având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemănătoare cu aceea a pietrei de mare preţ, a pietrei de iaspis cristalin.
12: Şi avea zid mare şi înalt; şi avea douăsprezece porţi; iar la porţi, doisprezece îngeri; şi nume scrise deasupra, care sunt ale celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
„Tabloul e dominat de numărul 12 ca atare, de multiplul său (v. 16) sau de pătratul său (v. 17). Simbolul este acela al noului Israel, Biserica lui Hristos, împărăţia lui Dumnezeu”[24].
„Zidul cel mare şi înalt al Bisericii, care păzeşte cele ce sunt în cetate, este Hristos, iar cele 12 porţi sunt Sfinţii Apostoli, prin care am primit aducerea şi intrarea la Tatăl”[25].
13: Şi spre răsărit, trei porţi; şi spre miazănoapte, trei porţi; şi spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus, trei porţi.
„Cei patru pereţi ai zidului şi întreita arătare a porţilor închipuie cunoştinţa Sfintei Treimi Celei închinate în patru părţi ale lumii, pe care am luat-o din închinarea Crucii celei de viaţă făcătoare”[26].
14: Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie; şi pe ele, douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
„După spusa Apostolului [Pavel] (Efeseni 2, 19-20), temeliile zidului sunt dumnezeieştii Apostoli, pe care este zidită Biserica lui Hristos”[27].
15: Şi cel care vorbea cu mine avea o măsură, o trestie de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile şi zidul ei.
„Uneltele (geometrice) de măsurare şi ziditoare arată puterea [fiinţelor cereşti] de întemeiere, de clădire şi de desăvârşire şi toate celelalte ale grijii de înălţare şi întoarcere a fiinţelor din a doua treaptă”[28].


16: Şi cetatea era în patru colţuri; şi lungimea ei este tot atât cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă.
Lungimea, lărgimea şi înălţimea sunt egale, „ceea ce înseamnă un cub, simbol al perfecţiunii”[29]. Semnificaţia pătratului e asemănătoare: „la Grecii din vechime, pătratul era întruchiparea desăvârşirii”[30]. „Pătrat al pătratului, [cubul] are, în cadrul volumelor, aceeaşi semnificaţie ca şi pătratul în cadrul suprafeţelor, simbolizând lumea materială şi ansamblul celor patru elemente. Datorită poziţiei sale solide, a fost luat drept simbolul stabilităţii; din acest motiv, el se află adesea la baza tronurilor. Într-un sens mistic, cubul a fost considerat simbolul înţelepciunii, al adevărului şi al perfecţiunii morale. El este modelul Ierusalimului viitor, promis de Apocalipsă, care are trei dimensiuni identice”[31].



17: Şi i-a măsurat şi zidul: o sută patruzeci şi patru de coţi, măsură a unui om, adică a unui înger.
„Îngerul foloseşte aceeaşi măsură ca şi omul”[32]. O sută patruzeci şi patru este pătratul numărului 12. „Dar nu se măsurau decât numere simbolice, în sine foarte puţin cantitative. […] Tot ceea ce [îngerul] măsoară, oraş, porţi, decoruri, locuitori, este înţeles într-un sens simbolic. Nou şi frumos exemplu de coexistenţă a profanului şi-a sacrului în discursul şi decontul omenesc”[33].
„Măsura grosimii zidului este de 144 de coţi, adică de douăsprezece ori 12. Numărul acesta arată învăţătura celor 12 Apostoli”[34].
18: Şi plasma zidului ei este de iaspis, iar cetatea este de aur curat asemenea sticlei curate.
„Iaspis: aceasta arată viaţa sfinţilor [care] este pururea verde şi neveştejită, ca iaspisul […]. Iar aurul cel curat ca sticla închipuie viaţa cea luminată, scumpă şi strălucitoare a locuitorilor ei”[35].
19: Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu toată piatra scumpă: întâia temelie este de iaspis; a doua, de safir; a treia, de calcedoniu; a patra, de smarald;
20: a cincea, de sardoniu; a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopras; a unsprezecea, de iachint; a douăsprezecea, de ametist.
„Cele douăsprezece fundamente sunt împodobite cu douăsprezece pietre preţioase, care corespundeau celor douăsprezece pietre care împodobeau pectoralul marelui preot [Ieşirea 28, 17-21]. Pe vremea lui Ioan, aceste pietre erau asociate celor douăsprezece constelaţii ale zodiacului. Totuşi, ele sunt indicate aici în ordine inversă. Inversiunea nu înseamnă în mod necesar că Ioan respingea credinţele curente în ceea ce priveşte fenomenele astrale, dar lasă să înţelegem că trebuie reinterpretate”[36].
Urmând Sfântului Epifanie, Sfântul Andrei al Cezareii atribuie fiecare piatră scumpă câte unui Apostol, astfel:
Iaspis – Sfântul Petru, pentru dragostea sa cea veşnic verde [proaspătă] faţă de Hristos;
Safir – Sfântul Pavel, cel făcut precum azurul prin răpirea la al treilea cer;
Calcedoniu – Sfântul Andrei, ca acela ce a fost aprins cu focul Duhului[37];
Smarald – Sfântul Ioan, pentru frumuseţea şi lumina propovăduirii sale;
Sardoniu – Sfântul Iacov (explicaţie destul de neconvingătoare, legată de moartea sa pentru Hristos, apropiată de unghia omului, care se taie fără durere);
Sardiu – Sfântul Filip, ca acela luminat de focul Duhului (sardiul fiind roşu);
Hrisolit – Sfântul Vartolomeu, cel strălucit cu multe feluri de bunătăţi, asemenea aurului;
Beril – Sfântul Toma; având chipul mării, berilul aminteşte de lunga călătorie pe mare a Apostolului, până în India[38];
Topaz – Sfântul Matei, cel aprins de dragoste pentru Hristos, pe care L-a mărturisit cu sângele său;
Hrisopras – Sfântul Iuda Tadeu; numele pietrei e derivat de la χρυσός (= aur), arătând strălucirea propovăduirii sale;
Iachint – Sfântul Simon Zilotul; albastrul în chipul văzduhului al pietrei închipuie râvna acestuia după înţelepciunea cerească;
Ametist – Sfântul Matias; fiind roşul ca focul, ametistul aminteşte de Pogorârea Duhului la Cincizecime peste Matias, cel ce a luat locul lui Iuda Iscarioteanul[39].
21: Şi cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare: fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat, ca de sticlă străvezie.
În descrierea Ierusalimului ceresc, revine numărul 12, uneori amplificat de multipli ai săi: „Simbolismul acestui număr este extrem de bogat în creştinism. Combinarea dintre patru, numărul liniilor spaţiale, şi trei, numărul timpului sacru ce măsoară crearea-recreare dă doisprezece, numărul lumii desăvârşite; doisprezece este numărul Ierusalimului ceresc (cu 12 porţi, 12 apostoli, 12 pietre de temelie etc.); este numărul ciclului liturgic, al anului de douăsprezece luni şi al expresiei cosmice a acestuia, zodiacul. Într-un sens mai mistic, numărul trei se leagă de Treime, numărul patru de creaţie, dar simbolismul numărului doisprezece rămâne acelaşi; o desăvârşire a creatului pământesc, prin absorbirea lui în increatul dumnezeiesc. […] Ierusalimul ceresc din Apocalipsă are douăsprezece porţi pe care sunt scrise numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, iar zidul lui are douăsprezece pietre de temelie, pe care sunt numele celor doisprezece apostoli. Femeia din Apocalipsă (12, 2) poartă pe cap o cunună din douăsprezece stele. Cât despre credincioşii de la sfârşitul timpurilor, aceştia sunt 144 000, câte 12 000 pentru fiecare din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (7, 4-8; 14, 1). Tot astfel, cetatea viitoare, cea de aur curat, care stă pe douăsprezece pietre de temelie purtând fiecare numele unui apostol, descrie un cub cu latura de douăsprezece mii de stadii, iar zidul ei de jasp are o sută patruzeci şi patru de coţi. Numărul simbolic înmulţeşte cu o mie – simbolul mulţimii) cifra însăşi a lui Israel (12), a vechiului şi a noului popor ales. Numărul credincioşilor, de 144 000, pătratul lui 12 înmulţit cu 1000, simbolizează mulţimea credincioşilor întru Hristos. Paul Claudel a proslăvit acest [număr]: O sută patruzeci şi patru reprezintă de douăsprezece ori doisprezece; doisprezece înseamnă trei înmulţit cu patru, pătratul înmulţit cu triunghiul. Doisprezece este rădăcina sferei, [numărul] desăvârşirii. De douăsprezece ori doisprezece este desăvârşirea înmulţită cu ea însăşi, desăvârşirea la cub, deplinătatea ce exclude orice în afară de sine însăşi, paradisul geometric… [Numărul] doisprezece va reprezenta Biserica, Biserica triumfătoare la capătul celor două faze, de luptă şi de pătimire”[40]. Cât despre pietrele preţioase amintite, acestea „simbolizează trecerea de la opac la translucid şi, în sens spiritual, de la întuneric la lumină, de la imperfecţiune la desăvârşire. Astfel, noul Ierusalim este tot înveşmântat în nestemate […]. Asta înseamnă că, în acest nou univers, toate condiţiile şi toate nivelurile de existenţă vor fi suferit o prefacere radicală, în sensul unei desăvârşiri fără egal pe pământ şi de natură exclusiv luminoasă sau spirituală”[41].
„Am primit, prin tradiţie, că Ierusalimul cel de sus a fost zidit cu pietre sfinte; şi tot din tradiţie ştim că cele douăsprezece porţi ale cetăţii cereşti, asemănătoare pietrelor preţioase, arată acoperit însemnatul har al glasului apostolic. Pe pietrele cele scumpe sunt aşezate culorile, iar aceste culori sunt preţioase; restul este lăsat la o parte ca materie pământeană. Cetatea sfinţilor, construită duhovniceşte, este zidită simbolic, pe bună dreptate, din aceste pietre. Pe lângă strălucirea cea de neimitat a pietrelor, Scriptura s-a gândit şi la strălucirea Duhului, strălucire neîntinată şi sfântă a fiinţei Sale”[42]. Acestea sunt, desigur, adaptări pentru înţelegerea omenească: „Când e vorba de ţinuturile de deasupra cerurilor şi de prototipurile de acolo ale lucrurilor de pe pământ, despre Ierusalim, căruia îi spunem şi Ierusalimul cel de sus şi muntele ceresc al Sionului (14, 1), despre cetatea Dumnezeului celui viu, cea de deasupra lumii, în care prăznuiesc pe Ziditorul lor şi Stăpânul lumii întregi prin teologhisiri negrăite şi neajunse de mintea noastră mii de cete îngereşti şi o Biserică a celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri (Evrei 12, 22-23), nici un muritor nu e în stare să-l cânte cum s-ar cuveni[43], căci ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9)”[44].
22: Dar templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu Atotţiitorul este templul ei, precum şi Mielul.
Templu n-am văzut în ea: „în împărăţia finală a lui Dumnezeu nu mai e nevoie de ritualuri şi jertfe. ♦ Domnul… precum şi Mielul: asociere intimă şi de egalitate între Iisus Hristos şi Dumnezeu-Tatăl; Ei alcătuiesc unul şi acelaşi templu ceresc şi împărtăşesc unul şi acelaşi tron (vezi 12, 3)”[45]. „Apocalipsa a fost scrisă după distrugerea Templului din Ierusalim. În 3, 12 există deja o aluzie că Templul istoric, pământesc, nu are o importanţă definitivă în sine. Continuă să aibă importanţă, însă, ca simbol al strânsei relaţii de prietenie între umanitate şi Dumnezeu”[46].
„La ce foloseşte biserica [templul] celui ce-L are ca lăcaş şi acoperiş pe Dumnezeu?”[47].
23: Şi cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul.
Dacă acea zi veşnică urmează beznei veacului acestuia, e şi situaţia inversă, pentru păcătoşii condamnaţi, ce vor avea parte de o stare „ca o noapte care urmează după zi, ca întunericul după lumină, ca doliul după ziua de petrecere”[48].
24: Şi neamurile vor umbla-n lumina ei, şi-mpăraţii pământului într-însa îşi vor aduce slava.
„Ziua în care va apărea acel Soare va fi ziua Domnului prin excelenţă, ziua luminii neînserate. El însuşi va fi acea zi, pentru că El este lumina ei. Toate vor umbla în lumina lui Hristos”[49].
Cititorul e chemat în această lumină neînserată: „Urcă-te în finicul biruinţei, biruie veacul, ca să fii la înălţimea Cuvântului. Lasă afară acest chip al lumii, lasă afară răutatea. Aşează înăuntru bunătatea minţii, care are harul în puterea vieţii. Spală-ţi îmbrăcămintea şi intră în cetatea cerului, care este harul cel adevărat al sfinţilor, în care este cortul lui Dumnezeu, în jurul Căruia se găsesc cărturarii Domnului, unde nu slujesc zilele, sau soarele, sau luna, ci Însuşi Domnul e lumina, care luminează toată cetatea”[50].
25: Şi niciodată porţile ei nu se vor închide ziua, căci noapte acolo nu va mai fi.
„Urmând a avea în împărăţia lui Dumnezeu numai zi, fără intervenţia nopţii, să veghem şi noaptea ca şi ziua, având a ne ruga totdeauna şi a aduce mulţumire lui Dumnezeu în cer, să nu încetăm nici aici pe pământ de a-L ruga şi a-I aduce mulţumiri”[51].
26: Şi-ntru ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.
Aici, o traducere diferită permită o altă punere a accentului: „Şi neamurile vor umbla în lumina făcliei Mielului şi vor aduce în cetatea Mielului odoarele şi comorile lor. În felul acesta, aşteptarea judecăţii universale e un factor important de stimulare a creaţiei în lume, de participare a fiecăruia la opera comună dată ei de Dumnezeu, pentru a face transparent pe Dumnezeu în relaţiile dintre semeni şi în cadrul creaţiei”[52].
27: Şi-n ea niciodată nimic întinat nu va intra, şi nici cel ce meştereşte urâciunea şi minciuna, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.
„În Apocalipsă, cerul este locuinţa lui Dumnezeu, mod simbolic de a semnifica distincţia dintre Creator şi creaţia Sa. Cerul intră astfel în sistemul de relaţii dintre Dumnezeu şi oameni. Când aceste relaţii se schimbă, după [întruparea] mântuitoare de exemplu, sistemul se modifică şi el complet şi se poate vorbi de un cer nou. […] Noul cer simbolizează aici reînnoirea universală, care inaugurează epoca mesianică. Legăturile creaţiei cu Dumnezeul ei sunt modificate în totalitate”[53]. „În descrierea din Apocalipsă, Ierusalimul simbolizează noua ordine care avea să înlocuiască lumea actuală la sfârşitul veacurilor. El reprezintă nu paradisul tradiţional, ci, dimpotrivă, tot ceea ce este mai presus de orice tradiţie: noul absolut. […] Trebuie insistat asupra formei pătrate a Ierusalimului ceresc, care îl distinge de Raiul pământesc, reprezentat de obicei ca fiind de formă rotundă: căci acesta era cerul pe pământ, în timp ce noul Ierusalim este pământul în cer. Formele circulare se raportează la cer, cele pătrate la pământ. Transmutarea universului, reprezentat de noul Ierusalim, nu este o întoarcere la un trecut idilic, ci o proiecţie într-un viitor fără precedent”[54].
Lucru vrednic de laudă este să ne rugăm pentru aproapele, spre a nu fi el şters din cartea vieţii: „acopere-i cu dreapta Ta, călăuzeşte-i la limanul voii Tale şi scrie numele lor în cartea Ta”[55]. Căci „de tainele unei asemenea slave ne-ai apropiat prin Fiul Tău iubit. Căci ne-ai apropiat de picioarele muntelui credinţei (Deuteronom 4, 11; Evrei 12, 22), unde locuiesc cele nouă cete ale sălaşurilor fiinţelor spirituale şi deasupra cărora e zidirea cetăţii sfinte, [Ierusalimul de sus]”[56].
________________________________________
[1] ICSS IX, p. 211
[2] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 6
[3] Sf. Macarie Egipteanul, 21 de Cuvântări despre mântuire, XII, G – 1
[4] Sf. Grigorie Palama, Despre sfânta lumină, 45
[5] ICSS IX, p. 211
[6] Herma, Păstorul, 23, 1-2
[7] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 10
[8] NTEP, p. 769
[9] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, I, p. 198
[10] Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, I, 45
[11] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, VII, 46
[12] BBVA, p. 1771
[13] Sf. Grigorie Palama, Despre sfânta lumină, 29
[14] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, III, 7, 20.33
[15] Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, 45, 2
[16] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, XX
[17] Clement Alexandrinul, Stromate, IV, 157, 1-2
[18] Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, I
[19] NTEP, p. 769
[20] Nu în sensul că nu vor cunoaşte moartea trupească, ci în acela că n-o vor putea depăşi, cum se arată mai departe.
[21] Sf. Grigorie Palama, Despre împărtăşirea dumnezeiască, 8
[22] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[23] BBVA, p. 1772
[24] BBVA, p. 1772
[25] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[26] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[27] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[28] Sf. Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, XV, 5
[29] BBVA, p. 1772
[30] NTEP, p. 770
[31] DS I, art. Cub, p. 406
[32] BBVA, p. 1772
[33] DS II, art. Măsură, p. 287
[34] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[35] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[36] ICSS IX, p. 213
[37] Apropiindu-se calcedoniul de cărbune.
[38] Ne-a părut forţată apropierea.
[39] Cf. Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX – spre a face loc în această înşiruire Sfântului Pavel, a fost omis Sfântul Iacov al lui Alfeu (sau acesta se înţelege contopit cu celălalt Iacov, al lui Zevedei, fratele lui Ioan). Şi în pictura iconostaselor se face frecvent această mutaţie (alteori este omis Sfântul Matias, dar sunt şi cazuri în care nu apare Sfântul Pavel, numărul Apostolilor trebuind să rămână acela de 12).
[40] DS I, art. Doisprezece, p. 454
[41] DS III, art. Piatră, p. 87
[42] Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 119, 1-2
[43] Sau, oricum, nu pe înţelesul celor ce n-au avut parte de experienţe similare.
[44] Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, X, IV, 70
[45] BBVA, p. 1772
[46] ICSS IX, pp. 213-214
[47] Sf. Andrei al Cezareii Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsă, XX
[48] Sf. Grigorie Taumaturgul, Discursul adresat lui Origen, XVII
[49] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, III, p. 393
[50] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XXIX, 20
[51] Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre rugăciunea domnească, XXXV
[52] Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, III, p. 364 – Autorul se referă explicit la creaţia artistică (atunci când aceasta nu e despărţită de sacru), exemplificând cu Voroneţul, domurile Occidentului şi simfoniile lui Beethoven. Noi, chiar în momentul de faţă, ne-am gândi la operele lui Rimski-Korsakov… Desigur, exemplele au fost alese în funcţie de notorietatea lor, lucrarea nedorindu-se una de critică de artă. Oricum, se înţelege că creaţia umană din istorie are, într-un fel, şi o prelungire eshatologică.
[53] DS I, art. Cer, p. 288
[54] DS II, art. Ierusalim, p. 143
[55] Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, 187
[56] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, III, 7, 16







“Să nu crezi tot ce auzi”

Sfinţii Părinţi spun că numai atunci să repetăm cuvintele cuiva când suntem în stare să punem ghilimele, adică să repetăm exact cuvântul aceluia. Aceasta ar fi rigoarea de care ar fi bine să ne ţinem… În practică însă cuvintele oamenilor trec din gură în gură şi, chiar fără rea voinţă, ele ajung din ce în ce mai deformate. De aceea Părintele Paisie spune “Să nu crezi tot ce auzi”, iar Părinţii completează: chiar să nu vrei să auzi lucruri despre alţii. Iar dacă cineva spune în prezenţa ta ceva rău despre altcineva, tu să spui un bine despre acel altcineva, iar dacă acela insistă în clevetirea lui, atunci tu să schimbi subiectul, şi dacă nici aşa nu reuşeşti să opreşti bârfa, atunci să întrerupi conversaţia (cu ceva de genul: “Iartă-mă, trebuie să mă duc până la baie…”). Altminteri, ne facem părtaşi bârfei, la diferite nivele.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog