o postare ...mai mult pentru mine

Multumesc Marcel!




,,Populari, energici, hotarati, reflex-istii trezesc entuziasmul spectatorilor pana in punctul in care - asa cum marturiseste indrumatorul lor, maestrul Marcel Nicolae Botscheller - "iti vine sa urci pe scena si sa li te alaturi."

 http://scoaladeblog.ro/2010/02/06/la-un-ceai-cu-maestrul-botscheller/

La un ceai cu maestrul Botscheller

În mai 2008, am avut ocazia să obţin un post de moderator în cadrul televiziunii Europa Nova, din Timişoara. Urma să realizez o emisiune de divertisment pentru copii. Zilnic eram în căutare de mici talente pe care să le invit în emisiunea mea. Astfel, am ajuns la Casa Studenţilor, unde maestrul Marcel Nicolae Botscheller m-a primit încântat în sala lui de balet. M-a prezentat copiilor, şi m-a invitat să iau loc pentru a viziona dansul. La final am mers în biroul său. Când am intrat, colecţiile de costume, postere, medalii şi cupe, mi-au luat ochii. El mi-a zâmbit cu căldură, mi-a luat haina şi a pus-o în cuier, mi-a aranjat un fotoliu comod şi a insistat să îmi ofere un ceai. Nu am vrut să-l deranjez, dar automatul de băuturi calde era pe hol. S-a întors după câteva minute, cu un ceai cu lămâie, timp în care eu admiram multitudinea de costume de dans, de toate genurile şi culorile. Mă tot întreba dacă stau bine, dacă mai doresc ceva, iar eu încercam să citesc titlurile de pe pereţi. Îmi spuneam în gând: “Oau, a fost şi în Turcia, Grecia, Franţa … extraordinar!” Abia aşteptam să aflu povestea vieţii unui mare maestru de balet al României.
Cu mulţi ani în urmă, pe când lucra ca subinginer la minele de aur în Munţii Apuseni, Nicolae a întâlnit-o pe Elena, o moaţă foarte frumoasă. Odată ce s-a îndrăgostit de ea, contrar voinţei părinţilor, a şi luat-o de soţie, fără să ţină seama de tradiţiile şi etniile germane. Ajunşi la casa lor, în Bucium Poeni, judeţul Alba, au dat naştere celor trei copii ai lor: Silvia, Mioara şi mezinul familiei, Marcel. Imediat după 4 august 1942, când cel din urmă împlinea vârsta de un an, s-au mutat în Timişoara, unde Marcel avea să-şi înceapă viaţa de sportiv. Fotbalul a fost prima sa pasiune. Gimnaziul l-a făcut la Arad, unde, în clasa a V-a, s-a înscris la Palatul Pionierilor. Datorită numelui său, a făcut parte din formaţia de dansuri germane. Acesta a constituit primul său contact cu dansul.
“Primul spectacol la care am participat a avut loc la Oradea. A fost o experineţă frumoasă. Singurul incovenient a fost că partenera mea, Mariane Zimmermman, era mai înaltă cu un cap decât mine şi mă inhiba puţin. Încercam să dansez cât ma spre public. Dacă eram după ea, nu mă vedeam.”
Stăteam în fotoliu, sorbeam din ceai din când în când, ascultând cu mult interes răspunsurile maestrului. Ochii lui blânzi, de o culoare greu de definit (verzui – căprui), lăcrimau cu fiecare ocazie în care aducea vorba despre mama lui, “o femeie simplă, care mi-a oferit o educaţie şi sfaturi valabile şi acum. Odată m-a pedepsit pentru că nu am salutat un vecin”. De la ea a primit cel mai bun sfat, care l-a călăuzit în viaţă: “Întotdeauna să laşi loc de «Bună ziua»”. Cea mai veche amintire din copilărie era legată de mersul după pâine. Fiind cel mai mic, surorile îl “exploatau”, trimiţându-l doar pe el la cumpărături. Îşi aminteşte că uneori se întorcea după câteva meciuri de fotbal cu prietenii, chiar şi fără pâine.
Încercam să observ gestica lui, şi realizam câtă importanţă avea fiecare fapt pe care mi-l povestea. Vorbea cu atâta pasiune despre scenă, creaţie, muzică, despre o experienţă atât de îndelungată, care nici cum nu se citea pe chipul său, un chip care clar îi trăda vărsta. Îmbrăcămintea sport îi conferea acelaşi aer de balerin pe care îl exprima în posterele sale. Doar câteva kilograme în plus, expresia frunţii şi vocea puţin tremurândă îi diferenţiau.
Un artist complet şi complex
Eram curioasă să aflu cum a reuşit să meargă în atâtea ţări. În vremurile acelea era greu să treci graniţele, iar din cauza numelui, dificultăţile creşteau. Am aflat că în primăvara anului 1983 a câştigat marele premiu al Festivalului de Dans de Societate din Iaşi, iar Ministerul Culturii i-a oferit o bursă de trei luni în RDG, pentru a urma un curs de dans. La întoarcere i s-a făcut paşaport şi astfel în iarna aceluiaşi an a plecat în primul său turneu, în Turcia, cu sprijinul ARIA. În anii următori a avut parte de multe alte turnee în Grecia, Cipru, Spania, Franţa, Ungaria, Italia,etc.
Pe parcursul celor trei luni petrecute în Sardinia, în turneul anului 1996, maestrul a avut parte de un program foarte solicitant. Se afla într-o staţiune care oferea în fiecare seară spectacole. Zilnic trebuia să monteze câte două dansuri. Între orele 8:00 şi 13:00 lucra la coregrafie, seara la ora 18:00 avea loc vizionarea iar la 20:00 începea spectacolul. Toate eforturile pentru realizarea acestora au determinat declanşarea unui diabet pe bază nervoasă. Întors în ţară şi luând la cunoştinţă de această afecţiune a început să ţină un regim. “Mai corect aş putea spune că mănânc sănătos, decât că ţin un anumit regim. Întotdeauna am avut grijă ca din alimentaţia mea să nu facă parte mâncărurile cu E-uri, cu multe grăsimi şi mai ales sucurile din comerţ. Beau doar apă, ceai şi sucuri naturale”. Aşa a reuşit să se menţină în formă, mai ales că în meseria lui el nu predă teorie ci trebuie să exemplifice fiecare mişcare.
Domnul Marcel Botscheller este dansator, coregraf, regizor, dar şi maestru de balet, designer de costume şi relizator de colaje muzicale. Practic, el face tot ceea ce presupune existenţa unei formaţii de dans cu rezultate extraordinare ca Reflex-ul,care a cucerit aproape toate trofeele oferite în cadrul festivalurilor studenţeşti de dans din România. Dacă privim în arhivele ziarelor, găsim numai titluri onorifice: “Reflex a triumfat la Cluj”; “Aur, argint şi bronz pentru… Reflex“; “Jubileul formaţiei REFLEX este marcat de triumf” ori “Un maldăr de diplome pentru Reflex“. Am întâlnit doar cuvinte de laudă, atât la adresa membrilor formaţiei cât şi a omului din spatele cortinei.

Cine este şi ce-i place
Nu demult am avut ocazia să merg la ultimele repetiţii înainte de deplasarea la Festivalul Studenţesc de Dans din Sibiu. Acolo am cunoscut-o pe doamna Botscheller, şi nu am ezitat să îi pun câteva întrebări. Când l-a întâlnit, a fost fascinată de talentul lui, pe care probabil îl moştenise de la tatăl său, un bun muzician, apoi l-a admirat din ce în ce mai mult, cunoscându-l mai îndeaproape. Cel mai mult apreciază la el toleranţa şi sinceritatea. I-a urmat exemplul în continua sa activitate: “Nu stăm nici o clipă. În permanenţă facem ceva constructiv. Ne place să fim cât mai informaţi, în toate domeniile. Cu cât aflăm mai multe lucruri noi, cu atât vom înţelege totul mai bine, iar la nevoie vom lua cele mai bune decizii. Aceasta este şi deviza lui: să fie mereu în priză”.
Calitatea pe care profesorul Marcel Botscheller o apreciază la o persoană este sinceritatea: “Să fii franc şi pentru mine eşti om”. Cel mai bun prieten al lui este soţia. Drept dovadă, tot timpul liber şi-l petrece alături de ea. I-ar plăcea să îşi poată petrece toate concediile în străinătate. Dacă ar avea de ales, şi-ar dori să locuiască tot aici ori în altă ţară cu o climă mai plăcută. Iubeşte mult sărbătorile, deoarece constituie un prilej de a fi alături de întreaga familie. Complexitatea vieţii sale şi faptul că majoritatea rudelor locuiesc în Germania, îi împiedică să se întâlnească mai des.
Timp de câteva săptămâni am frecventat şi eu cursurile sale de dans. Mi se părea fascinant tot ce realizase cu formaţiile sale. Fetele erau foarte bine pregătite şi contribuiau la montarea dansurilor, împreună cu domnul profesor. Era o adevărată muncă de echipă. După un timp, am început să mă înţeleg mai bine cu una dintre colege, Elena. Îmi zicea că este studentă, locuieşte singură şi mai şi lucrează. Mi se părea extraordinar că reuşea să îşi mai facă timp şi pentru dans. Însă mi-a spus că lipseşte uneori, sau întârzie şi nu e singura în această situaţie. Domnului profesor nu îi stătea în caracter să ierte aceste abateri, însă încearcă şi el să le înţeleagă şi să fie tolerant. Iar dacă ne gândim la interesul tinerilor din ziua de azi pentru sport, cu o atitudine autoritară, profesorul risca să rămână fără echipă. Atunci mi-am explicat vorbele dumnealui: “Rgret doar că nu mai sunt destul de exigent. Fetele sunt suprasolicitate, nu au timp şi astfel trebuie să accept scuze, motive, etc.”
Acum, Relfex-ul şi maestrul Botscheller se pregătesc de o nouă deplasare la Iaşi. În acest an, formaţia de dans sportiv Elegance, a coregrafului Cornel Tătaru, împlineşte 20 de ani de la înfiinţare, prilej cu care va avea loc un eveniment în zilele de 18 – 21 aprilie. Era de aşteptat ca o trupă ca Reflex să nu lipsească de la o asemenea manifestare.
10 Lucruri Preferate

• Culoarea: azur
• Animalul: câine
• Flaorea: lalea galbenă
• Anotimpul: vara
• Cântăreţul: Luciano Pavarotti
• Pictorul: Edgar Germain Hilarie Degas
• Autorul: John Grishman
• Actorul: Jack Nicholson / Toma Caragiu
• Compozitorul: Wolfgang Amadeus Mozzart
• Dansatorul: Rudolf Nureyev / Maya Plisetskaya