Bunavestire Bucuria Tainei

http://video.crestinortodox.ro/5ps05e0Ii80/Predica_la_Buna_Vestire_IPS_Bartolomeu_Anania.html

 http://www.maicadomnului.ro/upload/files/0/IPS%20Bartolomeu%20Anania%20-%20Predica%20la%20Bunavestire%20-%2025%20martie_l43_RO.mp3

http://www.maicadomnului.ro/ips-bartolomeu-anania-predica-la-bunavestire-25-martie_l43_p0.html

Sfantul Grigorie Palama - Omilie la Bunavestire 1. Proorocul alcatuitor al Psalmilor, numarând cu grija chipurile fapturii zidite si contemplând întelepciunea lui Dumnezeu din ea, s-a minunat nespus de mult si, în vreme ce scria, a strigat: “Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune le-ai facut!” [Psalmi 103, 25]. Mie, acum, ce cuvântare mi-ar fi pe potriva spre a încerca sa vestesc, dupa puterea mea, ca într-un imn, venirea si aratarea cu trupul a Cuvântului Care pe toate le-a zidit? Daca fapturile se arata pline de minunatie, iar trecerea de la nefiinta la fiinta este un fapt dumnezeiesc si demn de nenumarate laude, fapt cu atât mai minunat, si mai dumnezeiesc, si mai vrednic de laudele noastre este ca Dumnezeu sa devina una dintre fapturi - Dumnezeu sau, mai bine zis. Dumnezeul cel adevarat. Ba mai mult, El devine firea noastra, în vreme ce aceasta n-a putut sau n-a vrut sa se pazeasca pe sine în acea stare în care dintâi fusese adusa la existenta la existenta, ajungând ea pâna acolo încât sa fie alungata în cele mai de jos ale pamântului. Caci este un lucru mare si dumnezeiesc, cu neputinta de rostit si de cugetat, ca firea noastra sa fie îndumnezeita si ca prin ea sa ne fie data, prin har, înaltarea la cele mai de sus; astfel încât, pentru sfintii îngeri, pentru oameni îndeobste si chiar pentru prooroci, care totusi vedeau în Duhul, acest lucru a ramas cu adevarat de nepriceput, fiind vorba despre o taina ascunsa înca de la începutul veacurilor. Si ce spun eu a ramas pecetluit pâna când s-a împlinit cu fapta. Iar când s-a savârsit, iarasi a ramas o taina, nu în ce priveste împlinirea ei, ci în ce priveste chipul în care s-a împlinit. Taina este crezuta, dar nu este cunoscuta; ea primeste închinare si încredintare doar prin Duhul Sfânt: nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” [ I Corinteni 12, 3]. Caci Duhul Sfânt este Acela prin Care noi ne închinam si ne rugam, dupa spusa Apostolului [Romani 8, 26]. 2. Cum ca taina aceasta este de neînteles nu numai pentru oameni, ci si pentru îngeri si arhangheli, aceasta se vede limpede si din sarbatoarea pe care noi o praznuim astazi. Caci arhanghelul a vestit Fecioarei îngreunarea ei; ci cautând ea sa afle felul acestei sarcini si graind catre arhanghel: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” [Luca 1, 34], acela, neputând sa-i raspunda si sa-i tâlcuiasca aceasta, a gasit scapare la Dumnezeu, zicând: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si Puterea Celui Prea înalt te va umbri” [Luca 1, 35]. Este ca si cum cineva ar fi grait catre Moise: “Cum se poate naste din pamânt un om? Cum se nasc din lut oase si vine si trup, cum au luat nastere simturile din cele lipsite de simtire, cum s-a nascut om dintr-o coasta, cum s-a împartit si s-a mladiat si s-a legat osul, cum s-au ivit din os madularele si feluritele umori si toate celelalte?”. Asadar, precum Moise, daca cineva l-ar fi întrebat despre acestea, n-ar fi spus nimic altceva decât ca Dumnezeu este Cel ce a luat lut din pamânt si l-a facut pe Adam, apoi a luat una din coastele lui Adam si a faurit-o pe Eva, Scriptura spunând cine a facut acestea, dar nu si chipul în care au fost facute, tot astfel si Gavriil a spus ca Duhul Sfânt si puterea Celui Prea Inalt vor zamisli pruncul cel fara de samânta, dar cum si în ce fel - nu a spus. Ci daca amintind mai întâi de Elisaveta ca ramasese grea, desi era înaintata în vârsta si stearpa, nu a mai avut nimic de spus decât ca nu-i ceva cu neputinta lui Dumnezeu, atunci cum ar fi putut arhanghelul sa graiasca despre chipul si felul sarcinii si nasterii feciorelnice? 3. Era totusi mai mult de spus de catre arhanghel Fecioarei, dar era un cuvânt cuprinzând o taina înca si mai mare. El spune: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri”. Pentru care pricina oare? Pentru ca Cel ce se naste [din ea] nu este prooroc, nici om simplu, ca Adam, ci se va numi Fiul Celui Prea Inalt si Mântuitor si Izbavitor al neamului omenesc si vesnic împarat. Precum pietrele ce cad de pe creste si se rostogolesc pâna la cele mai îndepartate poale ale muntilor, iar multe prapastii le primesc, tot astfel si noi oamenii, care am cazut de la porunca dumnezeiasca data noua în rai si de la chipul fericit al vietii de acolo, am fost coborâti pâna în iad si multe nenorociri cumplite am primit. Caci pamântul, dupa blestemul aruncat asupra stramosului nostru dintâi, nu a odraslit numai spinii si maracinii ce încap sub simturi, ci am fost noi înca si mai mult însamântati cu feluritele soiuri de maracini ai patimilor celor rele si cu spinii cei peste masura de rai ai pacatului. Dar nu numai întristarea aceasta a avut-o neamul nostru omenesc, pe care strabuna noastra [Eva] a mostenit-o prin blestemul acela dat ei, fiind osândita sa nasca în chinuri si dureri, ci aproape toata viata noastra s-a prefacut în chin si durere. 4. Din iubirea Sa de oameni, Dumnezeu, Cel ce ne-a plasmuit pe noi, prin milostivirea Sa, aplecând cerurile, a coborât la noi, si luând de la Sfânta Fecioara firea noastra omeneasca, a reînnoit-o si a adus-o înapoi [la starea cea buna], ba chiar a înaltat-o la culmea Sa cea dumnezeiasca si cereasca. Si voind El sa savârseasca aceasta, si voind sa aduca la îndeplinire astazi sfatul Sau cel de mai înainte de toti vecii, a trimis pe arhanghelul Gavriil, precum spune evanghelistul Luca, “în Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat ce se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria” [Luca 1, 27]. 5. Deci Dumnezeu trimite pe arhanghel la Fecioara, facând-o mama doar printr-un cuvânt, desi ea ramânea fecioara. Caci, daca ar fi ramas însarcinata prin samânta omeneasca, nu ar fi fost [Cel nascut din ea] om nou, nici fara de pacat, nici Mântuitor al pacatelor. Fiindca miscarea spre nastere a trupului, fiind nesupusa mintii asezate de Dumnezeu în noi spre a ne calauzi, nu este întru totul fara de pacat. Din pricina aceasta si David a spus: “Ca iata, întru faradelegi m-am zamislit si în pacate m-a nascut maica mea” [Psalmi 50, 7]. Daca ar fi fost din samânta [omeneasca] îngreunarea data de Dumnezeu, nu ar fi fost [zamislit] om nou, nici începator al vietii celei noi si câtusi de putin supuse vremuirii. Caci fiind madular si parte veche si mostenitor al acelui pacat [al lui Adam], nu ar fi putut sa poarte în Sine plinatatea Dumnezeirii celei fara de prihana si nu ar fi putut sa faca din trupul Sau izvor de sfintenie neîmputinata, astfel încât sa spele prin covârsirea puterii Sale întinarea acelor stramosi si sa fie îndeajuns celor dupa aceea nascuti, spre sfintirea tuturor. De aceea nu a venit înger, nici om, ci Însusi Domnul S-a pogorât si ne-a mântuit pe noi, întrupându-Se si fiind cuprins în mitra Fecioarei, si ramânând neschimbat Dumnezeu. 6. Era de trebuinta ca Fecioara sa aiba martor al sarcinii sale celei fara de samânta si ajutor întru cele savârsite dupa dumnezeiasca iconomie. Care si cine a fost acesta? Drumul catre Bethleem, unde pruncul fusese vestit si slavit de catre îngerii din ceruri; venirea la Templu, unde pruncul a fost marturisit de catre Simeon si de catre Ana ca Domn al vietii si al mortii. Apoi fuga în Egipt de frica lui Irod si întoarcerea din Egipt, potrivit poruncilor, si toate celelalte, pe care nu este lesne a le însira si a le arata acum. De aceea Iosif a fost primit ca logodnic si îngerul a fost trimis catre o Fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif. Pe amândoi îi vei socoti ca erau din casa si din patria lui David, fiindca neamul amândurora, al Fecioarei si al lui Iosif, se urca pâna la David. 7. Si ne spune Scriptura ca “numele Fecioarei era Maria”; aceasta se tâlcuieste Stapâna [Doamna], ceea ce se vadeste prin vrednicia Fecioarei, si adeverirea fecioriei, prin viata ei aleasa, prin desavârsirea ei în toate si, ca sa spun astfel, prin deplina ei neprihanire. Caci fiind ea Fecioara si având acest nume, întru totul potrivit ei, avea întreaga si deplina curatie, fiind Fecioara si cu trupul, si cu sufletul, cu toate puterile sufletului si cu toate simturile trupului sau, care aveau temei nesmintit, mai presus de orice întinaciune. Si era ea asa de bine asezata si neclintita si întru totul neatinsa de nimic si niciodata, precum o poarta ferecata pastreaza cele tainuite în visterie si o carte pecetluita - scrieri pe care ochiul nu le-a vazut. Caci cu privire la Fecioara s-a scris: “Aceasta este cartea pecetluita, si poarta aceasta va fi închisa, si nici un om nu va intra pe ea” [Iezechiel 44, 2]. 8. Dar si în alt chip Fecioara este Stapâna - dupa vrednicia ei - ca una ce este mai presus toate, caci a purces grea si a nascut în chip dumnezeiesc, în deplina feciorie, pe Stapânul întregii Firi. Si înca este Stapâna ca una ce nu sta sub nici o robie si a primit stapânire dumnezeiasca, dar este Stapâna si ca izvor si radacina a slobozeniei neamului omenesc, iar aceasta mai cu seama dupa nasterea cea de negrait si aducatoare de multa bucurie. Pentru ca chiar cea unita cu un barbat este mai degraba stapânita decât stapâna, si mai cu seama dupa nasterea cea întristatoare si dureroasa, potrivit blestemului aceluia rostit asupra Evei: “In dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapâni” [Facerea 3, 16]. De acest blestem Maica Fecioara eliberând neamul omenesc, a primit în schimb, prin înger, bucuria si binecuvântarea. Caci spune Scriptura ca îngerul, intrând, a grait catre Fecioara: “Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu Tine. Binecuvântata esti tu între femei…” [Luca 1, 28]. Arhanghelul nu îi vesteste ei viitorul spunându-i: “Domnul este cu tine”, ci vesteste ce a vazut în chip nevazut ca s-a împlinit atunci. Si cunoscând arhanghelul ca ea este un lacas al harismelor dumnezeiesti, si al virtutilor omenesti, si ca este împodobita cu toate darurile Duhului Sfânt, o numeste cea cu adevarat plina de har, ca pe una ce a primit sa se salasluiasca în ea toate aceste comori. Si el vede mai dinainte sarcina ei cea fara de mâhnire si nasterea ei cea fara de dureri. El îi binevesteste mai dinainte sa se bucure si el sustine cu tarie ca Fecioara singura este binecuvântata si slavita, pe buna dreptate, printre femei. Caci covârsirea slavei data Fecioarei, Maica a lui Dumnezeu, nu se afla la alta, chiar daca este si aceea slavita. 9. Dar Fecioara, vazându-l pe înger si temându-se sa nu fie acela vreun înger înselator, care sa preia cuvintele de ispitire graite catre Eva, nu a primit salutarea aceea fara sa o cerceteze cu toata luarea aminte. Caci Fecioara necunoscând înca bine legatura cu Dumnezeu, pe care arhanghelul tocmai i-o vestea ei, s-a tulburat, spune Scriptura, pentru cuvântul acela al lui, dar a stat neclintita în fecioria ei “si cugeta în sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta?!” [Luca 1, 29]. Din aceasta pricina si arhanghelul a dezlegat îndata teama placuta lui Dumnezeu a Fecioarei celei pline de har, graind catre ea: “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu!” [Luca 1, 30]. Ce har anume? Harul acela care este cu putinta de aflat doar la Cel ce poate sa le savârseasca pe cele cu neputinta de savârsit si care-i pastrat doar pentru tine de mai înainte de toti vecii: “Si iata, vei lua în pântece…” [Luca 1,31]. Dar -spune arhanghelul - auzind tu de sarcina, sa nu cugeti cumva la vreo încalcare a fecioriei tale. Pentru aceasta nu fi mâhnita si nu te tulbura; caci aceasta înseamna: “Iata, vei purcede grea”, cuvânt grait atunci catre cea care era fecioara si prin care se arata aici, în chip înca mai deslusit, ca sarcina ei se însoteste de feciorie. 10. “Iata, vei lua în pântece” - zice arhanghelul -”si vei naste fiu”, pentru ca, fiind tu asa precum esti acum si ramânând fecioria ta nevatamata, vei zamisli prunc si vei naste pe Fiul Celui Prea Înalt. Caci si Isaia, vazând mai dinainte aceasta, spusese înca de demult: “Iata, Fecioara va lua în pântece si va naste un fiu” [Isaia 7, 14] si “[atunci] m-am apropiat de proorocita” [Isaia 8, 3]. Cum s-a apropiat proorocul de proorocita? Întocmai cum arhanghelul s-a apropiat acum de ea. Fiindca ceea ce acesta a vazut acum, acela vazuse si graise mai dinainte. Iar cum ca Fecioara era proorocita, având ea har de prooroc, aceasta deslusit o arata, aceluia ce ar voi [s-o stie], rugaciunea sa din Evanghelie, cea catre Dumnezeu [Luca 1, 46-55]. 11. S-a apropiat - zice Scriptura - Isaia de proorocita, iar ea a primit duh de mai înainte vedere si a luat în pântece, mai înainte sa vina suferirea durerilor, si a plecat si a nascut prunc de parte barbateasca. Iar arhanghelul a grait atunci catre ea: “Vei naste un fiu si vei chema numele lui Iisus (ceea ce se tâlcuieste “Mântuitor”). Acesta va fi mare…” [Luca 1, 31 -32]. Spune însa Isaia iarasi: “… Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” [Isaia 9, 5]. Dar acum si arhanghelul vesteste deopotriva ca “Acesta va fi mare, si Fiu al Celui Prea înalt se va chema”. Cum de nu spune: “este mare si Fiu al Celui Prea înalt”, ci zice: “va fi mare” si “se va numi”? Aceasta întrucât cu precadere vrea sa vorbeasca despre omenitatea lui Hristos, pentru a vadi, totdeodata, ca El va fi cunoscut tuturor oamenilor si ca va fi recunoscut de catre ei ca Hristos, dupa cuvântul de mai târziu al lui Pavel: “Dumnezeu S-a aratat în trup, S-a propovaduit între neamuri, a fost crezut în lume…” [I Timotei 3, 16]. Dar el [arhanghelul] mai adauga: “si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit” [Luca 1, 32-33]. Însa Acela a Carui împaratie este în veci fara de sfârsit, Acela este Însusi Dumnezeu. Dar avându-1 totusi drept parinte pe David, El este si om, ca sa fie Dumnezeu înnascut si om în acelasi timp, fiu al omului si Fiu al lui Dumnezeu, primind ca om de la Dumnezeu Tatal împaratia cea vesnica, asa cum a vazut si a vestit mai dinainte Daniel: “Am privit pâna când au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile. Si iata, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului, si El a înaintat pâna la Cel vechi de zile, si a fost dus în fata Lui… Si Lui I s-a dat stapânirea, slava si împaratia. Stapânirea Lui este vesnica, iar împaratia Lui nu va fi nimicita niciodata” [Daniel 7, 9; 13-14]. 12. El va sta asezat pe tronul lui David si va împarati peste casa lui Iacov. Caci Iacov este patriarhul tuturor celor preacucernici, iar David este cel dintâi dintre toti cei evlaviosi si totodata placuti lui Dumnezeu, si el a împaratit ca preînchipuire a lui Hristos, Cel Care a adunat într-o singura stapânire vrednicia de Patriarh si de Împarat, stapânire cereasca si vesnica. Iar Fecioara cea plina de haruri, de îndata ce a auzit graite catre ea cuvintele acelea atât de nemaiîntâlnite si dumnezeiesti ale arhanghelului, anume: “Domnul este cu tine” si “Iata, vei lua în pântece si vei naste fiu… Acesta va fi mare si Fiu al Celui Prea înalt se va chema”, a spus: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?”. Caci chiar daca tu îmi aduci o buna vestire, duhovniceasca si asezata mai presus de patimile cele trupesti, totusi tu îmi vorbesti de o sarcina si de o luare în pântece si de un prunc, si adaugi cuvântului “iata” pe cele cu privire la sarcina. “Dar cum va aceasta”, zice ea, “de vreme ce eu nu stiu de barbat?”. 13. Aceasta o spune Fecioara nu fiindca nu credea, ci cautând sa cunoasca, pe cât cu putinta, cum va sa fie faptul acesta. De aceea si arhanghelul spune catre ea: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine si puterea Celui Prea Înalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul Care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. Pentru ca tu esti sfânta si o Fecioara plina de har, Duhul Sfant iarasi va veni asupra ta, si El va pregati si va orândui, prin adaugirea unei sfintenii si mai înalte, lucrarea dumnezeiasca din tine. Si puterea lui Dumnezeu te va umbri pe tine, întarind si totodata alcatuind chipul omenitatii prin umbrirea ta si prin unirea cu tine, astfel încât Cel nascut sa fie Sfânt, Fiu al lui Dumnezeu si putere a Celui Prea Inalt, luând aievea chip omenesc. Iata si Elisaveta, ruda ta, care s-a aflat toata viata ei stearpa, acum, la batrânete, întrucât Dumnezeu a binevoit, a ramas grea în chip uimitor, fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta. 14. Ce face asadar dupa aceasta Fecioara cea plina de har, care era dumnezeiasca prin priceperea ei si care nu are pe nimeni deopotriva cu ea? Aceasta alearga iarasi la Dumnezeu si prin rugaciune Îl agraieste pe El, prin mijlocirea arhanghelului: “Daca Duhul Sfânt - precum spui tu - va veni peste mine, ca sa ma curateasca mai mult si ca sa-mi dea putere spre a primi pruncul cel aducator de mântuire; daca puterea Celui Prea Înalt ma va umbri, alcatuindu-L în mine si dându-I chip de om Aceluia Care este de o fiinta cu Dumnezeu, izvodind astfel o nastere fara de samânta; daca Cel Ce Se va naste va fi Sfânt si Fiu al lui Dumnezeu si vesnic împarat, pentru ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta, atunci [zice ea]: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” [Luca 1, 38]“. Si a plecat de la ea îngerul, lasând în pântecele ei, unit cu trupul, pe Ziditorul întregii Firi, iar din pricina legaturii acesteia -careia cu smerenie i s-a supus - a daruit lumii întregi mântuirea. Tot asa si Isaia a scris mai dinainte, limpede si deslusit, cele de care s-a învrednicit, în chip fericit, sa patimeasca. Caci el nu l-a vazut imediat pe serafim luând carbunele [aprins] de pe duhovnicescul jertfelnic cel din cer. Pentru ca serafimul l-a luat pe acesta cu un cleste, cu care s-a atins si de buzele sale, daruindu-i curatire. Acesta era acelasi cu acea mare aratare ce i s-a facut lui Moise, când el a vazut un rug cuprins de foc si care ardea fara sa se mistuiasca. 15. Cine nu stie ca Maica Fecioara este chiar acest rug si acest cleste, ca una ce a primit în ea focul cel dumnezeiesc fara sa o arda si sa o mistuiasca, iar aici arhanghelul a mijlocit si a slujit acelei luari în pântece, care a legat laolalta pe Cel a ridicat pacatul lumii prin Fecioara cu tot neamul omenesc si Care, prin aceasta unire de negrait ne-a mântuit pe noi? Asadar Maica Fecioara este, ea singura, hotar între firea creata si cea necreata, si toti câti Îl cunosc vor sti ca în ea S-a salasluit Cel fara de salas, si toti cei ce-L lauda pe Domnul, dupa Domnul o vor lauda pe ea. Si ea este daruitoare a bunatatilor celor viitoare si este pricina a darurilor date înainte de ea si a marilor bunatati date dupa ea. Ea este temelia Proorocilor, ea este capetenie a Apostolilor, ea este sprijinul Marturisitorilor, ea este temeiul învatatorilor. Ea este slava celor de pe pamânt, ea este bucuria si desfatarea cerurilor, ea este podoaba întregii zidiri. Ea este începutul si izvorul si radacina nadejdii pastrate noua în ceruri. 16. Si fie ca de ea noi toti sa avem parte ca de o mijlocitoare a noastra întru slava lui Iisus Hristos, Domnul nostru, Cel ce s-a nascut din Tatal mai înainte de toti vecii si Care S-a întrupat din ea în vremurile cele din urma, Caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si închinaciunea, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. din “Omilii - Vol. I ” , Sfantul Grigorie Palama

CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA Dupa cel de-al treilea sinod a toată lumea, creştinii atât în Constantinopol, cât şi în celelalte părţi ale Imperiului, au început a cere cu şi mai multă putere mijlocirea Maicii Domnului, iar nădejdile puse în rugăciunile ei nu au fost zadarnice. Maica Domnului a fost ajutătoarea nenumărator suferinzi, necăjiţi şi a multora aflaţi în nenorociri. De multe ori   a   pus   pe   fugă   duşmanii   care   împresurau Constantinopolul,  arătându-se   astfel   ca  apărătoare preaputernică a cetăţii, oarecând chiar arătând în chip văzut Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, minunatul ei Acoperământ întinzându-se  asupra credincioşilor ce stăruiau noaptea în  rugăciune în biserica din Vlaherne. Împărăteasa Cerurilor le-a dăruit biruinţe în bătălii impăraţilor bizantini care obişnuiau să poarte cu dânşii în luptă Icoana Maicii Domnului Hodighitria.  Tot ea i-a întărit şi pe pustnicii şi nevoitorii care se luptau împotriva patimilor şi a slăbiciunilor firii omeneşti căzute.  Ea este aceea care i-a luminat şi i-a “îndrumat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, printre care s-a aflat şi Sfântul Chirii al Alexandriei atunci când acesta s-a îndoit de sfinţenia si curăţenia Sfântului Ioan Gură de Aur. Preacurata Fecioară este aceea care a pus în gura cântăreţilor Bisericii cântări şi imne preaminunate, adesea făcând să le meargă vestea unora dintre acei care înainte nu aveau darul cântării, dar care au fost lucrători smeriţi, cum s-a întâmplat şi cu Sfântul Roman Melodul.  Este dar de mirare cum creştinii se sârguiau să slăvească numele celei ce neîncetat se ruga pentru ei? Întru cinstirea ei au fost rânduite zile de praznic, ei i-au fost închinate mulţime de imne şi de cântări, iar slăvită icoana sa era cinstită pretutindenea. Dar   răutatea  stăpânitorului   acestui   veac  i-a într-armat pe fiii pierzării spre a porni încă o dată lupta împotriva lui Emanuel şi a Preacuratei Sale Maici, în acelaşi Constantinopol care preaslăvea acum, aşa cum înainte o făcuse Efesul pe Maica Domnului ca pe o neînfruntată apărătoare a sa.  Neîndrăznind la început să hulească făţiş împotriva Celui ce a biruit pe tatăl lor diavolul, au încercat a micşora slava ce i se aducea Maicii lui Dumnezeu oprind cinstirea icoanelor Mântuitorului şi a prietenilor Săi, numind acest lucru „închinare la idoli”.  Dar Maica Domnului i-a întărit mai ales în acele zile grele pe cei ce aveau râvnă în lupta ce o duceau pentru apărarea cinstirii icoanelor, arătând multe semne şi minuni prin icoanele sale şi vindecând mâna  Sfântului Ioan Damaschinul, cel care a aşternut pe hârtie multe scrieri spre apărarea icoanelor. Dar prigonirea celor care cinsteau sfintele icoane şi pe Sfinţi s-a sfârşit încă o dată cu o biruinţă a credinţei ortodoxe, căci cinstirea adusă icoanelor se răsfrânge asupra celor zugrăviţi într-însele; iar Sfinţii lui Dumnezeu sunt cinstiţi ca şi prieteni ai Lui pentru Duhul Sfânt Care S-a sălăşluit întru ei, după cuvintele Psalmistului care zice: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi” (Psalm 138, 8).  Preacurata Maică a lui Dumnezeu a fost slăvită în cer şi pe pământ iar ea, prin sfintele sale icoane, chiar în zilele când acestea erau supuse batjocurii vrăjmaşilor a arătat atât de multe minuni, încât şi astăzi, întru căinţă ne aducem aminte de ele. Cântarea „De Tine Acum s-a hotărât ca fiecare cântare din dumnezeiestile slujbe să se încheie cu un imn sau vers în cinstea Maicii Domnului . De multe ori în timpul anului, creştinii din toate părţile lumii se adună în biserici aşa cum se adunau şi înainte, spre a o ruga, spre a-i mulţumi pentru toate binefacerile pe care le-a arătat şi spre a-i cere milă Maicii lui Dumnezeu. Dar  putea vrăjmaşul creştinilor, diavolul care „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8) să rămână un privitor nepăsător al slavei celei Preacurate?  Putea să se recunoască înfrânt şi să înceteze a se lupta împotriva adevărului, folosindu-se de cei care-i împlinesc voia?  Şi aşa, când întreaga zidire răsuna de vestea cea bună a credinţei în Hristos, când în tot locul era chemat numele Preasfintei Născătoare, când lumea întreagă s-a umplut cu biserici, când casele creştinilor erau împodobite cu sfinte icoane, atunci a apărut şi a început să se răspândească o nouă şi  mincinoasă învăţătură despre Maica Domnului. Această învăţătură este primejdioasă prin aceea că mulţi nu pot vedea cu repeziciune în ce măsură strică adevărata cinstire a Maicii Domnului. „Se bucură ceea ce eşti plină de dar toată făptura” şi Icoana Maicii Domnului Tricheirusa (cu trei mâini) ne reamintesc de vindecarea minunată a Sfântului Ioan Damaschinul dinaintea acestei icoane; iar povestea Icoanei Maicii Domnului Portărita de la mănăstirea atonită Iviron ne spune despre minunata întâmplare care a făcut ca văduva la care fusese această icoană înainte, să voiască mai bine a o arunca în mare, decât a o da pe mâna vrăjmaşului. Nici o prigoană împotriva celor care cinsteau pe Maica Domnului şi toate cele ce ţineau de pomenirea ei nu a putut micşora în vreun fel dragostea pe care creştinii o purtau Celei care era „Rugătoare caldă”.

DARURILE MAICII DOMNULUI
Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila si îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricina de slava si de înaltare duhovniceasca? Care credeti ca a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau întelepciunea sau sfintenia sau priceperea sau alte multe si nenumarate daruri pe care le avea?

Da, fratii mei! Într-adevar, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobita de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicesti. Însa darul cel mai mare care i-a fost ei pricina de slava si de cinste negraita a fost darul smereniei. Fara de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioare Maria, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfântului Duh, Domnul a cautat spre smerenia roabei Sale si a ridicat-o la atâta slava si cinste, spre a fi laudata în cer de toate ostile ceresti, si pe pamânt fericita de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri, caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa. Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste tara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba, povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om. Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos si care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan si de a se numi de Însusi Hristos, cel mai mare om nascut din femeie.

Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat smerenie mare, apoi cine poate sa înteleaga câta adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind si întelegând de la Arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfânt si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înaltat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!

Aici cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înaltat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice ca: "În inima adânca se va înalta Dumnezeu".

Deci, dupa marturia acestui sfânt parinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazima. Apoi si la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte si duhovnicesti cu care a fost împodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica, smerita ei cugetare.

Iubitii mei frati, spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am sa va spun o istorioara. Se povesteste ca un vestit sculptor, a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si de mirare, si un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toti se mirau si se minunau de aceasta uimitoare sculptura, deoarece se parea ca în ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea.

Dar era o taina nedezlegata, cum un spic care este asa de gingas cu puterea, sa poata tina pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însa arata si închipuieste pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuita printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul statea aplecat de greutatea porumbe-lului, aratând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea si a facut-o salas lui Hristos Dumnezeu.

Iubitii mei frati, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de slava, de cinste si de înaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atât mai mult la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Dar sa stiti si sa întelegeti, ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facându-se pâna la moarte, si moarte de cruce.

Iar aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste si pentru aceea si Dumnezeu l-a preaînaltat si I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: "Ce este smerenia?" La aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a îmbracat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, si S-a îmbracat în firea noastra cea smerita".

Iar daca se va întreba cineva din ce se naste ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scararul, ca din ascultare si din taierea voii. Si daca va zice cineva pentru care motiv smerenia este asa de mare, voi zice, pentru ca numai ea poate ucide pe cel mai mare pacat, care este mândria. Pentru acest pacat, îngerii au cazut din cer si stramosii nostri, Adam si Eva, au cazut din rai; caci, ascultând de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei.

Fratii mei, vreau sa va spun ca astazi, mai mult ca oricând, acest mare pacat al mândriei a cuprins toata lumea. Fiecare doreste sa fie mai mare peste altii si sa-i robeasca si sa-i stapâneasca. Fiecare doreste sa fie mai bogat decât altul; fiecare sa fie mai cinstit, mai vestit si mai bagat în seama decât altul. Fiecare doreste a se socoti mai întelept decât altii. Fiecare se lauda ca este mai iscusit în meserii si mestesuguri.

Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere televizor si video, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria?

Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învata pe cel sarac, care are o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele si pe femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rau zace; si iarasi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu.

Cine învata pe cei neînvatati sa defaime pe cei cu adevarat învatati? Nu mândria? De unde vin bataile, ambitiile, laudele, pricinile, sfezile, tulbu-rarile si vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Ca fiecare se socoteste mai tare decât altul si mai drept. Au nu din mândrie?

O, rautate fara margini! Cine mai cunoaste azi rautatile tale? Si cine se mai osteneste astazi sa alunge aceasta ciuma sufleteasca din inima sa?

Fratii mei, iata pentru care pricina sfânta smerenie este cea mai vestita din toate virtutile, pentru ca numai aceasta poate sa le pazeasca pe toate si fara de ea, toate sunt nimic. Sa stiti si sa tineti minte ca numai aceasta singura virtute, smerenia, poate în vremea mortii sa mântuiasca pe om, dupa cum zice unul din sfintii Filocaliei.

De aceea si Mântuitorul nostru, pe cei smeriti cugetatori îi fericeste cel dintâi, zicând: Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este împaratia cerurilor. Caci cel ce are smerenie în inima sa, macar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sarac si ca, înaintea lui Dumnezeu, nu a facut nimic bun.

Deci, fratii mei, sa nu uitati cât de mare este darul smereniei si câta slava si fericire aduce omului aceasta slavita si prea mare virtute. Amin.