a tuturor timpurilor

El si ea traiau in belsug.
Fiica lor era de o frumusete rapitoare, asa cum numai fetele foarte tinere pot sa fie din inocenta, rasfatata si egoista, asa cum doar unii copii pot sa fie.
El a murit dintr-un motiv sau altul.
Ea a primit sa se recasatoreasca cu cine altul decat fratele sotului ei.
Era pacat ed atata bogatie sa se rispieasca afara din familie.
De ziua fiicei, respectiv a nepoatei,el unchiul si respectv noul tata i-a spus: cere-mi orice si-ti voi da pana la jumatate din imparatie!
Si ea i-a cerut sa-l omoare pe Ioan.
Si ioan care era inchis a fost decapitat.


http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/08/29/taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul-29-august/

De aceea in icoanele care-l infatiseaza pe Sfantul Ioan Botezatorul capul sau apare pe o tipsie de argint.
Uneori este infatisat cu aripi, Ioan fiind si inger in acelasi timp.
Sfantul Ioan Botezatorul,inaintemergatorul Domnului, cel care a vestit lumii venirea Domnului, cel care l-a botezat in apa Iordanului cu apa pe Domnul nostru Iisus Hristos si pe cei care credeau in Dumnezeu, cel care prunc fiind in pantecele Elisabetei cand aceasta a primit vizita Pururea Fecioarei Maria, cea care primise vestea ca-L va naste pe Mantuitorul Iisus Hristos,de la arhanghelul Gavriil, cel care s-a hranit su miere si lacuste (niste fructe portocalii , salbatice asemanatoare maceselor)
Sfantul Ioan Botezatorul , fiul lui Zaharia si al Elisabetei, cel care a venit pe lume daruit de Dumnezeu dupa multa rugaciune, dupa asceza si post indelungat, la o varsta la care orice medic al zilelor noastre si oricare parinti ajunsi la 70 de ani ar spune categoric ...nu se poate!
Ba se poate, totul se poate cu credinta!Cereti si vi se va da!



Fragmente din Omilia XLVIII a Sf. Ioan Gura de Aur la Evanghelia lui Matei:

“Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa taca si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantul sau, de ar fi trait.

Ca Irod, prinzind pe Ioan, l-a legat si l-a pus in temnita pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele sau. Ca ii zicea Ioan: „Nu ti se cade s-o ai!” Si vrind sa-l omoare, s-a temut de multime, ca il avea drept prooroc”.

- Dar pentru ce Ioan nu i-a vorbit femeii, ci barbatului?

- Pentru ca Irod era principalul vinovat.

Asculta cum ii indulceste evanghelistul vina lui Irod! Iti face impresia ca povesteste mai mult o intimplare decit ca aduce o acuzatie. „Praznuindu-si Irod ziua nasterii, fiica Irodiadei a jucat in fata oaspetilor si a placut lui Irod“.

O, ospat dracesc! O, adunare satanica! O, joc nelegiuit si plata a unui joc si mai nelegiuit! S-a savirsit cea mai blestemata ucidere din toate uciderile! Cel ce merita sa fie incununat si sa i se strige numele in gura mare este ucis! Biruinta demonilor sta la masa, iar chipul biruintei este vrednic de fapta savirsita! „Fata Irodiadei a jucat inaintea lui si a placut lui Irod. De aceea cu juramint s-a jurat sa-i dea orice va cere. Iar ea, indemnata fiind de mama ei, a zis: „Da-mi aici pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul!” Indoita crima! Si ca a jucat si ca a placut! Si a placut atit de mult, ca plata jocului a fost crima!

Ai vazut cit de crud a fost Irod, cit de lipsit de inima, cit de nejudecat? S-a legat cu un juramint si apoi o lasa pe fata sa-i ceara ce vrea! Cind a vazut la ce grozavie a dat nastere juramintul sau, s-a intristat Irod, ne spune evanghelistul, desi la inceput el l-a aruncat in temnita. De ce se mai intristeaza? Asa e virtutea! Si raii o admira si o lauda! Dar, o, Irodiado, femeie nebuna! Si tu ar fi trebuit sa-l admiri pe Ioan; si tu ar fi trebuit sa i te inchini lui, ca el cauta sa te scape de pacat! Dar nu! Irodiada pune la cale crima, intinde cursa si cere favor dracesc.

„Si s-a temut Irod pentru juramint si pentru oaspeti“. Pentru ce, Iroade, nu te-ai temut de ceea ce-i mai cumplit? Daca te-ai temut ca ai martori pentru calcarea ta de juramint, cu mult mai mult trebuia sa te temi ca ai martori atit de multi pentru o crima atit de nelegiuita.

(…)

Irod se casatorise cu femeia fratelui lui, de la care ea avea un copil. Pentru asta il tinea de rau Ioan Botezatorul. Si-l tinea de rau cu masura. E si indraznet, dar si blind in acelasi timp. Tu insa uita-mi-te ca toata adunarea aceea de la masa lui Irod era o adunare draceasca. in primul rind, era alcatuita din betie si desfriu. Nimic sanatos nu putea fi in ea! in al doilea rind, oaspetii erau niste stricati, iar gazda, mai stricata decit toti. In al treilea rind, petrecerea lor era fara judecata. In al patrulea rind, fata, din pricina careia casatoria lui Irod cu Irodiada era o calcare de lege, pe care maica-sa ar fi trebuit sa o ascunda, ca era o insulta pentru ea, intra in sala de ospat, se da in spectacol si fecioara intrece pe desfrinate! Chiar timpul cind a facut Irod ospatul invinuieste nu putin faradelegea aceasta. Cind ar fi trebuit sa multumeasca lui Dumnezeu ca in ziua aceea l-a adus la lumina, Irod tocmai atunci indrazneste acele faradelegi; in ziua in care trebuia sa dezlege pe cel legat, atunci adauga lanturilor uciderea.

Ascultati, fecioare, dar, mai bine spus, ascultati si voi femei maritate, care la nuntile altora va schimonositi asa, sarind, zbenguindu-va, facind de ris pe femei! Ascultati si voi, barbatilor, care umblati dupa ospete bogate si pline de betie! Temeti-va de prapadul diavolului! Cu atita putere l-a prins diavolul atunci pe acel ticalos imparat, incit s-a jurat sa-i dea chiar jumatate de imparatie. Ca aceasta o spune evanghelistul Marcu: «I s-a jurat ei: „Orice vei cere de la mine, iti voi da tie pina la jumatate din imparatia mea“. Asa de mult a tinut la tronul sau si atit de robit de patima a ajuns dintr-o data, incit de dragul unui dans a renuntat chiar la domnie! Ce e de mirare ca s-a petrecut lucrul acesta atunci, cind chiar acum, dupa atit de mare filozofie, din pricina dansului multi tineri ajung niste desfrinati si-si pierd sufletele fara macar sa fie constrinsi de juramint! Ajung robi din pricina placerii! Sint purtati ca o cireada de vite oriunde ii tiraste lupul! Asa a patit atunci si acel nebun imparat, ca a facut doua mari nebunii: prima, ca a facut stapina pe gindurile si vointa lui pe fata aceea atit de nebuna si beata de patima, care nu se dadea inapoi de la nimic; a doua, ca s-a legat cu juramint.

Da, Irod a fost atit de nelegiuit; dar mai nelegiuita decit toti a fost Irodiada; si decit fiica-sa, si decit tiranul. Ca ea a fost arhitectul tuturor acestor nenorociri; ea a urzit toata aceasta drama; ea, care trebuia sa-i fie recunoscatoare profetului. Fiica ei, convinsa de ea, s-a schimonosit, a dansat si a cerut uciderea; iar Irod a fost prins de ea in mreje. Vezi ca pe buna dreptate spunea Hristos: „Cel care-si iubeste pe tatal lui sau pe mama lui mai mult decit pe Mine nu este vrednic de Mine“. Daca fata ar fi pazit porunca aceasta, n-ar fi calcat in picioare atitea legi si n-ar fi savirsit crima aceea. Ce poate fi mai rau decit o salbaticie ca aceasta? Sa ceri ca rasplata uciderea unui om, ucidere nelegiuita, ucidere in timpul ospatului, ucidere in vazul tuturora si fara de rusine! Nu i-a grait, apropiindu-se indeosebi de Irod, ci in auzul tuturora; si-a aruncat masca, cu capul gol; si, luind ca avocat pe diavol, asa a spus ce-a spus! Iar diavolul a facut ca dansul fetei sa placa lui Irod si sa-i cada astfel Irod in mina sa.

Unde-i dans, acolo-i si diavolul! Nu pentru asta ne-a dat Dumnezeu picioare, ci ca sa mergem cu buna rinduiala; nu ca sa ne schimonosim, nu ca sa sarim ca si camilele – ca si camilele sint neplacute cind danseaza, cu atit mai putin femeile -, ci ca sa dantuim impreuna cu ingerii. Daca trupul capata o infatisare plina de uritenie, cind se schimonoseste asa, apoi cu mult mai mult sufletul! Dracii dantuiesc asa! Slugile dracilor se pocesc asa!

(…)

Sa auzim, asadar, acestea toti citi facem fapte de virtute, dar suferim necazuri de la oamenii rai! Ca si atunci Dumnezeu a ingaduit sa fie junghiat cel care a trait in pustie, cel incins cu cingatoare de piele, cel imbracat cu haina de par; profetul, cel mai mare profet dintre toti profetii, decit care altul mai mare n-a fost intre cei nascuti din femei, a ingaduit Dumnezeu sa fie junghiat de o fata desfrinata si stricata omul care apara legile dumnezeiesti. Gindindu-ne, dar, la acestea, sa induram cu curaj oricit am suferi. Ca si atunci ucigasa si nelegiuita aceea a dorit sa se razbune atit cit a putut pe cel ce o suparase. Si-a saturat minia; si Dumnezeu ingaduia. Si doar Ioan nu-i spusese ei nimic, n-o acuzase pe ea, ci pe barbatul ei il invinuia; dar constiinta ei era acuzator cumplit. De aceea, miniata si furioasa, porneste cu furie spre pacate si mai mari; si murdareste deopotriva pe toti: pe ea, pe fata ei, pe sotul raposat, pe sotul adulter cu care traia. Se lupta sa faca pacate si mai mari decit cele dinainte! „Daca nu suferi ca barbatul meu este un adulter, pare a-i spune ea lui Ioan Botezatorul, ei bine eu il voi face si ucigas; il voi face sa te ucida pe tine, acuzatorul lui!”.

Ascultati toti citi faceti mai mult decit trebuie gustul femeilor! Ascultati toti citi faceti juraminte pe nestiute, citi faceti pe altii stapini pe gindurile si vointa voastra spre pierderea voastra si va sapati voi insiva groapa! Ca si Irod asa a pierit! Se astepta ca fata sa-i ceara un dar vrednic de ospatul ce-l dadea. Era doar o copila, era la ospat, la o serbare, si se astepta sa-i ceara un dar frumos si placut, nu capul Botezatorului! Dar s-a inselat! Cu toate acestea nimic nu-l dezvinovateste pe Irod. Chiar daca fata aceea ar fi avut sufletul unor barbari care se lupta cu fiarele salbatice, Irod n-ar fi trebuit sa-si piarda mintile, nici sa se puna in slujba unei porunci atit de tiranice! Mai intii, cine nu s-ar fi cutremurat la vederea acelui sfint cap, adus la ospat, din care picura singe? Si totusi nu s-a cutremurat nici nelegiuitul Irod, nici femeia lui, mai blestemata decit el. Asa sint femeile desfrinate! Sint mai indraznete si mai crude decit orice om.

Daca noi, care auzim aceste cuvinte, ne cutremuram, cit trebuie sa fi cutremurat atunci privelistea aceea? Care erau simtamintele oaspetilor cind au vazut in mijlocul ospatului capul acela de curind taiat, din care picura singe? Dar pe setoasa de singe Irodiada, pe femeia mai salbatica decit ielele, pe ea n-a miscat-o deloc vederea aceasta, ci a desfatat-o! Ar fi trebuit, daca nu de alta pricina cel putin din pricina vederii acelui cap …

Rautatea insa se uita numai la prezent, ca si cei cuprinsi de friguri, care cer apa rece atunci cind nu trebuie. Daca Irodiada n-ar fi ucis pe acuzatorul ei, pacatul ei n-ar fi ajuns atit de cunoscut. Cind Irod l-a aruncat in inchisoare pe Ioan, ucenicii lui n-au spus nimic; dar cind l-a omorit, au fost siliti sa spuna pricina uciderii. Voiau sa ascunda adulterul Irodiadei; nu voiau sa trimbiteze pacatele semenilor lor; dar cind uciderea lui Ioan i-a silit, atunci dezvaluie lumii tot pacatul Irodiadei. Ucenicii lui Ioan sint siliti deci sa spuna pricina uciderii lui Ioan, ca sa nu se spuna pe nedrept ca si dascalul lor a fost ucis pentru aceeasi pricina ca si Teuda si Iuda (rascoala, n.mea). Deci cu cit ai vrea sa ascunzi in acest chip pacatul, cu atit mai mult il dezgolesti. Pacatul nu se ascunde prin adaos de pacate, ci prin pocainta si marturisire.

Uita-te si la chipul in care istoriseste evanghelistul Matei intimplarea! Nu apasa pe nimeni; pe cit ii sta in putinta chiar le ia apararea. Despre Irod spune: Pentru juramint si pentru oaspeti; si ca s-a intristat. Despre fata: ca a fost indemnata de mama ei si ca i-a adus mamei ei capul, ca si cum evanghelistul ar spune: „A implinit porunca mamei sale”. Toti dreptii sufera, nu pentru cei care sufera nedreptati, ci pentru cei care fac nedreptati, pentru ca acestia sint cei care sufera nedreptatile. Nici Ioan Botezatorul n-a suferit vreo nedreptate, ci cei care l-au ucis.

Sa imitam si noi pe drepti si sa nu trimbitam pacatele semenilor nostri; ci, pe cit putem, sa le tinem sub umbra. Sa avem suflet de filozof. Evanghelistul Matei a vorbit si el de Irodiada, femeie desfrinata si ucigasa; dar, cit i-a stat in putinta, n-a apasat-o, nici n-a spus: „A fost indemnata de ucigasa, de blestemata”, ci: „A fost indemnata de mama ei”. A intrebuintat cel mai frumos nume din toate numele.

Tu insa ocarasti, vorbesti de rau pe semenul tau si n-ai suferi vreodata sa vorbesti de semenul tau, care te-a suparat, asa cum a vorbit evanghelistul Matei de desfrinata, ci cu multa salbaticie, cu ocari, numindu-l viclean, facator de rele, siret, prost si in alte multe chipuri, mai grele ca acestea. Ne salbaticim chiar si mai mult; si, ca si cum am vorbi de oameni de alta speta decit noi, ii birfim, ii ocarim, ii suduim. Sfintii n-au facut asa, ci ii pling pe pacatosi mai mult decit sa-i blesteme. Sa facem si noi tot asa! Sa plingem pe Irodiada si pe toti care sint la fel cu ea.

Se dau si acum multe ospete asemanatoare ospatului lui Irod. Chiar daca nu-i ucis Ioan Botezatorul, dar sint ucise madularele lui Hristos si cu mult mai cumplit. Dansatoarele de astazi nu cer pe tipsie capul, ci sufletele comesenilor. Cind ii fac sclavi, cind le infierbinta sufletele cu amoruri nelegiuite, cind ii inconjura cu femei desfrinate, nu le taie capetele, ci le junghie sufletele, facind din ei adulteri, stricati si desfrinati. Sa nu-mi spui mie ca nu ti se vatama cu nimic sufletul daca bei vin, daca te imbeti, daca te uiti la o femeie care danseaza si cinta cintece de rusine! Sa nu-mi spui ca, biruit de placere, nu cazi in desfrinare! Si tu savirsesti pacatul acela infricosator, pentru ca faci madularele lui Hristos madulare ale unei desfrinate. Chiar daca nu-i de fata fata Irodiadei, dar este de fata diavolul, care a dansat atunci prin ea; si diavolul dantuieste acum prin desfrinatele acestea si pleaca ducind cu el roabe sufletele tuturor oaspetilor. Iar daca puteti sa nu va imbatati, totusi sinteti partasi la un pacat si mai cumplit. Niste ospete ca acestea sint totdeauna fructul hotiilor si jafurilor. Nu te uita la carnea de pe masa, nici la dulciuri, ci gindeste-te prin ce mijloace au fost adunate. Si vei gasi ca sint adunate prin asuprire, prin silnicie, prin zgircenie, prin jaf.

- Dar ospetele la care iau parte eu, mi-ai putea spune, nu sint de felul acestora!

- Sa nu fie! Nici eu n-o vreau! Dar chiar daca ospetele la care luati parte se fac cu bani munciti si cinstiti, totusi nici asa ospetele luxoase nu sint lipsite de pacate. Asculta-l pe profetul Amos cum tine de rau chiar aceste ospete, zicind asa: „Vai de cei care beau vin strecurat si se parfumeaza cu cele mai de frunte parfumuri!” Vezi, dar, ca si luxul este invinuit? Profetul invinuieste aici nu numai lacomia, ci si viata luxoasa.

Tu maninci peste masura, iar Hristos nu are nici cele de trebuinta cu care sa-si ogoiasca foamea! Tu maninci felurite dulciuri, iar El nici piine uscata! Tu bei vin de Tasos, iar Lui, Care inseteaza, nu l-ai dat nici un pahar cu apa rece! Tu te culci pe saltele moi si inflorate, iar El ingheata de frig!

De aceea, chiar daca ospetele n-au la temelia lor jaful si lacomia, sint tot asa de blestemate, pentru ca la astfel de ospete maninci si bei peste trebuinta, iar lui Hristos nu-I dai nici cit ii trebuie, desi tu te desfatezi cu cele ale Lui. Daca ai fi epitropul unui copil si i-ai lua toate averile lui, iar pe el l-ai lasa in cea mai crunta saracie, nu-i asa ca toata lumea te-ar acuza si ai fi pedepsit de legi? Si nu socotesti, oare, ca n-ai sa fii tras la raspundere si pedepsit cind cheltuiesti in zadar averile pe care le-ai luat de la Hristos? Nu spun aceste cuvinte celor care aduc la mesele lor femei desfrinate. Cu acestia nici nu stau de vorba, dupa cum nu stau de vorba nici cu ciinii. Nu spun aceste cuvinte nici jefuitorilor, lacomilor si celor care ghiftuiesc pe altii; n-am nici o partasie cu ei, dupa cum n-am nici o partasie nici cu porcii, nici cu lupii, ci le spun celor care se bucura singuri de averea lor, dar nu dau altora, celor care-si maninca singuri averea mostenita de la parinti. Sa se stie ca nici acestia nu sint scutiti de vina. Spune-mi cum ai sa scapi de vina, cum ai sa fii fara de pacat cind parazitul tau se ghiftuie, cind ciinele sta linga masa ta, iar Hristos nu Se vede invrednicit nici cu atita; cind unul primeste de la tine atitea bunatati, pentru ca te face sa rizi, iar Hristos nu primeste nici o firimitura, desi iti deschide imparatia cerurilor; cind unul pleaca incarcat de bunatati, pentru ca ti-a spus o gluma, iar Hristos, Care ne-a dat niste invataturi ca acestea, fara de care nu ne-am deosebi nici de ciini, nu-I invrednicit de aceleasi bunatati ca celalalt? Te cutremuri cind auzi cuvintele mele? Dar cutremura-te si de faptele tale!

Da afara din casa ta parazitii si cheama pe Hristos ca sa stea la masa cu tine! Daca Hristos Se va impartasi din mincarurile si din masa ta, te va judeca cu blindete in ziua cea infricosatoare. Hristos stie sa respecte masa. Daca stiu lucrul acesta tilharii, cu mult mai mult Stapinul. Gindeste-te ca pe femeia cea pacatoasa a mintuit-o Domnul stind la masa, iar pe Simon l-a tinut de rau, zicindu-i: „Sarutare nu Mi-ai dat!” Daca Hristos te hraneste, cu toate ca tu nu faci lucrul acesta, cu mult mai mult te va rasplati daca il faci! Nu te uita ca saracul vine la tine murdar si in zdrente, ci gindeste-te ca prin el Hristos iti trece pragul casei si inceteaza cu cruzimea ta, cu cuvintele neomenoase cu care improsti pe saracii ce bat la usa ta, numindu-i sarlatani, trindavi si cu alte cuvinte mai grele ca acestea. Cind le arunci in obraz aceste cuvinte gindeste-te ce fac mascaricii pe care i-ai invitat la masa! Ce folos iti aduc casei tale? iti fac placut ospatul? Cum pot sa ti-l faca placut, cind se lasa palmuiti de altii si spun mascari? Nu-i o rusine mai mare decit atunci cind lovesti pe cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, cind te distrezi din insulta ce i-o aduci, cind faci din casa ta teatru, cind umpli ospatul cu comedianti, cind tu, om de neam bun si liber, faci ceea ce fac sclavii pe scena. Ca si pe scena e ris, si pe scena se dau palme! Spune-mi, numesti tu distractie ceea ce merita siroaie de lacrimi, plinset si suspine? Ar trebui sa indrumezi pe oaspetii tai spre o viata serioasa, ar trebui sa-i sfatuiesti sa faca ceea ce se cuvine; dar tu ii indemni sa injure si sa spuna cuvinte nepotrivite. Si numesti aceasta distractie! Socotesti temei de placere ceea ce-i temei de munca iadului? Cind parazitii acestia nu mai stiu sa spuna nici un cuvint de spirit, nici o gluma, atunci totul se termina cu juraminte si juraminte false. Sint, oare, vrednici acestia sa te faca sa rizi sau sa plingi si sa suspini? Care om cu judecata ar putea-o spune?

(…)

Prieteniile de la ospetele la care se bea si se maninca peste masura sint mai groaznice decit dusmaniile; ca de pe urma dusmanilor, daca voim, putem chiar sa cistigam, sa ne folosim; dar de pe urma prietenilor de la chefuri si betii nu putem avea decit paguba. Nu tine, dar, linga tine prieteni care sint dascalii pagubei tale! Nu tine linga tine prieteni care indragesc mai mult masa ta decit prietenia ta! Ca toti acestia termina si cu prietenia odata ce au terminat masa si petrecerea; ceilalti insa, prietenii de dragul virtutii, ramin vesnic linga tine, indura alaturi de tine toate durerile si toate necazurile tale. Prietenii de masa si de betii, neamul parazitilor, de multe ori se razbuna pe tine si-ti fac nume prost. Cunosc multi oameni vrednici care au capatat o faima proasta, facuta tocmai de prietenii lor de chefuri si betii; au spus despre dinsii ca sint niste sarlatani, niste desfrinati care strica casele altora, niste corupatori de copii. Si lumea le da crezare, crede ca traiesc cu copiii, odata ce nu se ocupa cu nimic si-si irosesc viata fara rost.

Sa cautam, dar, sa scapam de aceasta faima proasta; dar, inainte de toate, sa cautam sa scapam de iad! Sa facem cele placute lui Dumnezeu! Sa punem odata capat acestui obicei diavolesc, pentru ca atunci cind mincam si bem sa facem toate spre slava lui Dumnezeu, ca sa ne bucuram si de slava Lui, pe care, faca Dumnezeu ca noi toti sa o dobindim, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”