Adu(na)ma inapoi!

Aseara am fost la concert.

Trupa Liverpool si-a balanganit usuratic pantalonii largi si clopot pe glezna.

In sala,pe locurile de la capatul randului, el si ea stau sifonati.Sa fi venit cu o ora inainte?

Ca de obicei sunt deranjati de cei care vin mai tarziu decat ei si intra pe locurile de la mijlocul randului.

Fac socoteala ca doar o singura data mai pot fi deranjati in seara asta , un singur loc de la mijlocul randului a ramas liber.

Rad in mintea mea si ii intreb ,, ce va faceti daca ma iese vreunul de pe rand cu vreo urgenta la toaleta sau daca la gravida aceea grasuta i se rupe apa?``

Gata! Ultimul ii deranjeaza si ei remarca usurati, dar mult mai sifonati ca prima data!

Liverpool e o trupa de baieti de talii diferite si varste vesnice.

Ei nu sunt ,,The Beatles``, doar canta piesele lor.

Instrumentele suna bine, panatlonii largi pe glezne ca un clopot ai vocalistului suna si ei bine.

Din cind in cind isi indoaie piciorul drept , lasand greutatea pe spate si intinde piciorul dinspre public, piciorul stang, pe care-l lipeste ca la menuet de cel drept.

E pentru imagine!Din pozitia asta isi culege de pe scandura scenei sticla de plastic.

Poate bea apa! Sau e tot pentru imagine?

El si ea, cutati de-a dreptul se ridica si pleaca.

Inca un cuplu din spatele lor, el barbos si grasuliu si ea pierduta in intuneric , pleaca de asemenea.

Mult mai tarziu un domn cu barba incaruntita , sasait si inteligent , va remarca plecarea din sala a doar doua domnisoare foarte tinere.

Si mie mi-e dor de The Beatles.

Nu sunt ei.

Trupa Liverpool de Romania indrazneste.

De ce-i admir si de ce nu plec?Tocmai pentru ca ei fac ceea ce eu nu fac nici daca e vorba de o mamaliga facuta-n public.Nu indraznesc.

Si suna binisor!Si mie-mi plac , dansez pe sub scaune doar cu picioarele si cant cu ei.

Si sunt foarte tanara.

Chiar mai tanara decat ei.

Canta ca ei!

Si au prea putina nebunie!

Scart!

Tresar! Ei canta ,,free as a bird``!Liberi ca pasarea Z!

Falfai un pic dintr-un gand si gata!

Ultima piesa din concertul lor este ,,Love me do``.

Asa sa fie!

Iti transmit eu tie , draga ,,ilie``,

care-mi vii in minte mie,de-mi aduci o bucurie, ca  floarea la palarie!

Dupa ei vin cei care poarta veste.

Unul poarta vesta cu cele mai multe buzunare, cele mai multe fermoare, o varianta arhitecturala a posetelor imense purtate de madame si mademoisele.

El e  dragut.

I-a incaruntit barba.

Fara importanta!

Si soricelu-i tot bine dispus.

Cu importanta!

E sasait, inteligent si are bun simt.

Bun simt!

Trag aer in piept si ma bucur in intunericul din sala.

Imi inchipui ca vestele lor sunt un fel amuzant de aparare fata de gloantele ne simtirii.

Nu danseaza si nu am vazut nicio reclama la tv sau lipita mizerabil pe ziduri.In sala e doar lumina unor reflectoare economice.

Sala e plina.Sala vechiului cinema.

Patria!

Patria s-a umplut de bun simt!

Cu Mircea TIberian la ,,pian`` ei canta cu versuri romanesti compuse de el,de domnul Alexandru Andries, muzica de la The Beatles.

Splendid!

Albumul se numeste ,,Du-ma inapoi``

Canta ultima piesa ,, Submarinul galben``

Ne roaga sa nu plecam de pe locuri, inainte sa iese ei din sala, intrucat la cinema nu sunt culise.Radem.Usor si indestulator , ca in multe momente din seara aceasta.

Si daca vom face asa, ne asteapta o surpriza la iesire.

,,Atentie! Sa nu puneti pe feisbuc sau in alta parte ca nu ar fi bine.``O spune intr-un fel detasat , in care te simti protejat si in care el este cel care te protejeaza, cind ,,jean boxeaza `` si castiga ,, meciuri culturale``.

Fredonez pana ajung acasa, dupa miezul noptii , ajung iarasi la ,,Submarinul galben``, nu la ,,yelow submarine``, deschid televizorul.

Ma uit la tine cu acelasi zambet cu care te privea bunicul.
Sunt stiri in reluare la TVR Info.
Tu porti o cravata galbena sub costum.

Uneori esti balbait,

esti inteligent si ai bun simt!

Si pentru ca pot sa inchid ochii si sa aud pasarile care canta in cartierul meu,
iti spun sa stii: mi-e dor de tine ,,Ilie``!
(fara importanta)

Boule!

,, Nu te schimba``

don`t let me down

lennon/mccarteney

past masters 1988

nu te schimba

nu te schimba

 e pentru prima oara ca mi-e bine

foarte bine

bine de tot

si vreau sa fiu tot timpul doar cu tine

peste tot

nu te schimba

nu te schimba

am citit despre asta

in carti si in cafea

dar n-am crezut nicio secunda

ca se poate si intampla

nu te schimba

nu te schimba

stiu ca nu m-am simtit asa vreodata

niciodata

stiu ca nu

nu mai imi trebuie nici ciocolata

lumea toata imi esti tu

nu te schimba

nu te schimba

nu te schimba

nu te schimba

nu te schimba

Per total nu m-am gandit niciodata la mine

Zoe Dumitrescu Busulenga
(Maica Benedicta de la Varatec)

"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.

....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala.Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta...

...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi.Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim.

...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?

...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar.

...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima.Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.

...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie.http://www.nistea.com/blog/2007/04/01/22-in-sfanta-si-marea-zi-de-luni-din-saptamana-patimilor/ ie."

Bucuria mea!

Mi-era dor de tine.
Am apucat telefonul in maini ca pe-un buchet de crini pitici (asa cum cred ca eram noi cind eram pici) , lacramioare si margarete si te-am sunat.
O data.
M-am speriat ca te voi trezi, m-am temut ca orice ti-as spune tu ai mai auzit.
Am sunat o singura data.O singura data , lung cat timpul pe care nu l-am petrecut amandoi.
M-am mirat ca ti-am dat bip.Telefonul mi-a alunecat printre degete si ...
buchetul de crini, margarete si margaritar s-a risipit pe covor, de fapt e un razor dintr-un alb nor, nici vorba de altfel de covor.

M-am trezit.
dimineata, in zori
visasem o banalitate
despre care in mod sigur ai mai auzit

Mi-era dor de tine.
Bucuria mea!
Asta chiar nu conteaza ca ai mai auzit!

Atat, dar ar mai fi ceva,
nu cunosc nimic despre ,,bucuria ta``, cum se numeste ,,ea``. Am ridicat un colt de la covor , credeam ca te-am ratacit cu tot cu numar de telefon intr-un nor, nici vorba de altfel de covor!


Si pana ce voi afla , ma indrept intr-acolo unde cineva , spunea oricui cu dragoste ,, Bucuria mea``
(Bum!:) )
Sfanmtul Serafim de Sarov

Există două apoftegme ale sfântului Serafim de Sarov care m-au impresionat mult şi în care este rezumată întreaga sa viziune asupra vieţii spirituale:

1) Când Duhul Sfânt coboară asupra omului cu plinătatea darurilor Lui, sufletul omenesc este umplut de o pace indescriptibilă.

2) Fără suferinţă nu există salvare!

pe care le-a rostit cu ocazia conversaţiilor sale cu fiul lui spiritual Nikolai Motovilov, discuţie în care imediat apoi Nikolai a văzut lumina necreată pe faţa sfântului Serafim.

Aici sfântul Serafim insistă deschis asupra celor două aspecte esenţiale şi indispensabile ale vieţii creştine: bucuria şi suferinţa.

Bucuria indescriptibilă a Transfigurării şi a Învierii, dar şi Ghetsemani şi Crucea. Fără suferinţe, bucuria noastră devine ceva sentimental şi nerealist; dar fără bucurie creştinismul devine doar o grea povară, suportată cu resemnare.

Vedem foarte clar aceste două aspecte în însăşi viaţa sfântului Serafim:

1) Bucuria – este evidentă pentru toţi:

- îmbrăcămintea sa de culoare albă, şi nu neagră cum se obişnuieşte în viaţa monastică:

- salutul lui care este pascal pe tot timpul anului: Bucuria mea, Cristos a înviat!

- conversaţia lui cu Nikolai Motovilov, când faţa lui a strălucit mai tare ca soarele, de o lumină scânteietoare şi plină de bucurie;

- instrucţiunile adresate călugăriţelor care sunt sub îndrumarea sa:

- Să nu urmăm calea descurajării… Cristos a învins totul. L-a înviat pe Adam. A restaurat-o pe Eva în demnitatea ei. Iar moartea, a omorât-o!

- Bucuria nu este un păcat, Matuşka, dimpotrivă. Ea alungă oboseala, iar din oboseala provine descurajarea, nimic nu poate fi mai rău decât aceasta.

- Când am intrat în mănăstire, cântam în cor. Se întâmpla adesea că fraţii erau obosiţi, cântările se resimţeau din cauza aceasta, unii nu veneau deloc să cânte. Şi eu eram atât de bucuros. Când se adunau cu toţii, le spuneam ceva năstruşnic şi ei îşi uitau oboseala. În casa lui Dumnezeu este nepotrivit să vorbeşti ori să faci ceva rău dar un cuvânt binevoitor, amuzant, încurajator, nu este un păcat, Matuşka. El ajută spiritul omului să se menţină într-o bună dispoziţie în faţa lui Dumnezeu.

Dar în experienţa sfântului Serafim există şi o altă latură pe care nu trebuie s-o uităm. El a suferit mult toată viaţa, în corpul şi în sufletul lui:

- în timpul rugăciunilor lui el a plâns mult;

- în schitul lui din pădure, asemenea lui Cristos în deşert, el a fost asaltat şi ispitit de demon;

- în timpul miilor de zile şi de nopţi când s-a rugat constant în picioare sau în genunchi pe o piatră mare şi plată, sau în cavoul săpat în izba lui, el a intrat efectiv, ca şi sfântul Siluan Atonitul, în adâncimile infernului;

- după atacul celor trei hoţi din pădure, a suferit fizic, şi aceasta definitiv, umblând cu mare greutate, încovoiat, sprijinindu-se de toiag;

- mai dureros încă, existau grave neînţelegeri între el şi egumenul mănăstirii, Nifon, şi astfel a suferit mult din cauza calomniei şi a acuzaţiilor total nedrepte.

Nu trebuie să subestimăm nici unul, nici altul din aceste două aspecte ale experienţei sfântului Serafim: nici bucuria, nici suferinţele lui. Cele două merg împreună. Aşa cum rostim în fiecare dimineaţă în utreniile bizantine:

Vedeţi, numai prin Cruce a venit bucuria la toată lumea.

Prin Cruce, nu există alt mijloc. Viaţa creştină este o participare simultană la Tabor şi Golgota.

Când sfântul Serafim spune, în aceste cuvinte memorabile: Dobândeşte pacea interioară şi alte mii în jurul tău îşi vor găsi mântuirea. Trebuie insistat că această pace interioară, această pace a Duhului Sfânt, este posibilă numai dacă intrăm deopotrivă în misterul Transfigurării şi în misterul Crucii, care nu sunt două mistere, ci un singur mister, integral şi indivizibil.

Aceasta învăţăm din exemplul sfântului Serafim de Sarov, aceasta ne spune şi apostolul Pavel:

…consideraţi ca fiind pe pragul morţii dar iată că suntem în viaţă;
ca nişte pedepsiţi dar nu ucişi;
ca nişte întristaţi dar pururi bucurându-ne;
ca nişte săraci dar pe mulţi îmbogăţind;
ca unii care n-au nimic dar toate le stăpânesc.
(2 Cor. 6,9-10)

Mitropolit Kallistos Ware

Sursa: Revista Le Chemin, nr.78 (primăvara lui 2008);
web:www.centre-bethanie.org

http://serafimdesarov.trei.ro/

Adevarul si minciuna trec dincolo de noi.

Mai mare bucurie decat aceasta nu am, ca sa aud ca fiii mei umbla intru adevar. III Ioan 4

Cand adevarul a devenit o placere , toata minciuna ne tulbura.Si atunci e usor sa alegem lucrurile pe care le intalnim in cale sau oamenii cu care legam relatii.

Minciuna se poate infatisa drept o ocazie luminoasa, oportunitatea , trenul pe care , cum des aud , daca-l pierzi nu se mai intoarce. La fel si oamenii intalniti. Doar ca ...rugand pe Bunul Dumnezeu si pe Prea Curata Sa Maica, pe Maica Domnului,sa ne descopere ce e aceasta luminoasa , ispita sau adevar si insemnandu-ne cu Sfanta Cruce , ca de o cetate de aparare , vom sti imediat care e calea de urmat in orice clipa, drum , intamplare sau alegere a vietii.

Cind minciuna e cea careia ii slujim , adevarul e cel care ne tulbura , in sens dureros , ca si cum am fi pierdut pe cineva drag , si-atunci ne intoarcem la adevar sau in sens distructiv, in care durerea celorlalti ne da o ,,bucurie`` draceasca, ura si atunci suntem ca si pierduti , daca nu ascultam , orbeste , fara ,,sa simtim``atractia catre Dumnezeu .Nu mai simtim , am devenit nesimtitori de Duh Sfant, de bucurie dumnezeiasca, de iubire.

Adevarul si minciuna trece dincolo de noi.
Primul gand de aparare vine de la Sfantul Inger Pazitor.
Mintea si inima noastra inalta sau coboara sufletul., , dupa cum ascultam de Bunul Dumnezeu, dupa credinta si fapte dimpreuna.

Cineva a zis ,, eu n-am mintit niciodata, niciodata``...pai nu pot sa-l cred, ca Dumnezeu mi-a spsus cum stau lucrurile...iaca


Tot omul este mincinos ...citim in Psaltire, carte de la Duhul Sfant,
persoana a Sfintei Treimi,
Imparatul ceresc , Mangaietorul , DUHUL ADEVARULUI

PSALMUL 115
Aliluia.

l. Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte.
2. Eu am zis întru uimirea mea: "Tot omul este mincinos!"
3. Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?
4. Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema.
5. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Său.
6. Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.
7. O, Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele.
8. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă şi numele Domnului voi chema.
9. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Lui,
10. În curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime.

talcuire la Psalmul 115

http://www.scribd.com/doc/54450017/Teodoret-de-Cir-Talcuirea-La-Cartea-Psalmilor

Sunt multe feluri in care poti sa razi

Exista mai multe feluri de a rade sau a zambi in fata unui lucru.
Rasul superior , rasul mijlociu si rasul inferior.
Chiar daca e un ras inferior nu inseamna ca rasul care te face sa te tavalesti pe jos este un ras de joasa factura, inferior.
Rasul superior este doar un zambet ,sau un ras usor,bland, intelegator , fara zgomot.Rasul cu dragoste.

,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. ``

Rasul mijlociu , care vorba poetului poate fi si el la randul lui, rasul mijlociu de sus , rasul mijlociu de mijloc si rasul mijlociu de jos, este atunci cind poti sa razi de altul, in aceeiasi masura in care poti sa razi si de tine , dar nu-l judeci pe celalalt, nu te bucuri de raul lui, ai ,,teama`` ca poti face aceleasi greseli ca acela ( de exemplu sa te lovesti de un stalp de pe strada , in timp ce in mers vorbesti la telefon)
Acum , daca ma gandesc, stalpul de pe strada poate fi si iubitul sau iubita.Nu-l vezi , te loveste dorul de el/ea, treci de atatea ori pe langa el in drumul tau obisnuit , drumul vietii, vorbind la telefon sau doar cu tine, pana cind intr-o zi te doare , dar iti trece.
Apoi trec si anii, te uiti la stalp , la amintirea lui si nu te mai doare, dar zambesti.

Sau tot mijlociu e rasul , atunci cind pot sa rad de un banc prost, pentru ca am speranta ca ,,prostia`` personajelor lui e trecatoare.
Sunt multe feluri in care poti sa razi sau sa zambesti.

,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. ``



Rasul inferior , impartit dupa aceeiasi regula , de sus , de mijloc ( in care sper ca ,,prostia rautatii`` este trecatoare) si de jos , in care cred ca rasul inferior inferior e rasul rautatii, rasul in care dragoste nu e .


,,- Părinte A., să-mi vorbesti despre rău ca dispozitie a sufletului omenesc, accept! Dar să-mi vorbesti despre Diavol ca persoană, mi se pare prea exagerat.

- Dacă asta-i realitatea, ce altceva să-ti spun?

- Si tu de unde stii? L-ai văzut tu însuti?

A râs.``
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/10-intalnirea-mea-cu-batranul-paisie.htm

,,

	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.``

``





Ai ras de ei?
Ai zambit?
Sunt multe feluri in care putem
sa radem , sa zambim ,
feluri dupa
felul inimii noastre!


In fotografie avem un suras integral.
Dintr-o coaja de paine integrala.
Un pranz integral alcatuit din roadele pamantului.
Avocado, morcov, humus, masline, falafel imbracat falos in susan, migdale tandari .
În ţara noastră creşte spontan migdalul cu seminţe amare, dar ele nu sunt comestibile nici pentru oameni , nici pentru animale.Migdalele amare se pot utiliza numai după călire, când amigdalina se descompune fără a forma acid cianic şi îşi pierde proprietăţile otrăvitoare.
Si rasul poate fi amar.

Si totusi e un ras integral.
Integreaza-te! Mananca Sanatos :)!Da-i trupului , da-i sufletului!

Azi la ora mesei, pot imparti cu tine capitolul 13, ca atunci când eram copil :

,,Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.``

	Biblia Ortodoxă
	Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 13 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=13

...legat de ...dor de tine

Am legat

Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

E-acelasi cintec de prea multe ori, (Iubita ta din zori) Aripi desfacute, fara insa sa zbori... (Iubita ta din zori) Mi-e cald de tine si-apoi deodata mi-e frig, (Vine iarna !) Lumea crede ca tac, cind eu, de fapt, te strig ! (Vine iarna !) Sint ca o scrisoare afara din plic, (N-ai nimic, nimic !) Pe-o parte alba, pe-o parte scris mic: Mi-e dor de tine, Mi-e dor de tine, Mi-e do-o-o-or... Mi-e dor de tine, Mi-e dor de tine, Mi-e dor de tine, Mi-e do-o-o-or...

Azi l-am vazut pe Vlad dirijand!

Tineti seama ca e o binevestire!
In ziua de Buna Vestire !


http://www.vladvizireanu.com/

dovleac si eoliene

Dovleac si eoliene


Prin octombrie am ajuns la Bailesti.
Vecin peste doua case , Ritu, olteanul mustacios tine in coltul gurii,si-un zambet si-o tagarie.
Adesea in coltul ochilor are si-o lacrima si-o bucurie.
Zambeste cind ne vede, isi indreapta spatele , nu zice nimic si dispare.
Se intoarce repede tinand la fiecare subsuoara un rotofei din gradina lui care se intinde pana-n vale la canalul cu papura.
,,Luati acolo la Bucuresti , sa va fie dor de noi cind il coaceti in cuptor si sa veniti mai des pe aici``
A stat dovleacul pana acum , credeam ca l-am pierdut , ca s-a uscat pe dinauntru de ,,nepasarea`` noastra de a-l da cuptorului , apoi de a-l impodobi cu nuci si dulceti cu boabe amarui, cu scortisoara si cu povesti duhovnicesti in timpul Postului Mare.
Sa fi auzit ce plescaituri si ce taceri prelungi se asternura cind cei care se nimerira la usa casei in vremea cind scosei dovleacul din cuptor fusera primiti cu un zambet intr-un colt de gura si cu un altul in celalalt colt de gura, c-o lacrima intr-un colt de ochi si cu o bucurie alaturea celuilalt colt.
Mare bucurie se poate descoperi in timpul postului, bucurie ce odata descoperita e buna de dus si in restul zilelor.
Postul si infranarea e un fel de generator de energie.
Mancarea mai putina si daruita de pamant , cu adevar crescuta, nu cu minciuna substantelor care ,,umfla muschii pe ele`` , roadele obtinute din truda omului, sunt darurile Bunului Dumnezeu.Cind stomacul are mai putin de lucru , mintea are mai mult timp pentru a se lasa formata de suflet si invers.
Ce seminte pun in gandurile mele , acestea vor incolti, vor creste , vor da roade sau vor strica si roadele pe care le-am obtinut.
Este o energie pe care o am , nu ma costa nimic sa o mentin, sa o inmultesc si sa o daruiesc mai departe.
Tot asa gandindu-ma ...imi vine sa le zic ganduri eoliene.
Si ca sa ma amuz , mi-am facut si un parc de eoliene, ca sa nu-mi pierd gandurile , sa le am in fata intamplator cind dau tarcoale ( ,,mai am vreun kilogram`` ...vorba amicului M)prin bucatarie.
Am luat un fruct de avocado, l-am pipait sa fie moale , sa fie copt , l-am decojit, i-am scos miezul .Miezul l-am inconjurat cu patru scobitori, i-am facut un fel de tipar de crinolina, apoi l-am sprijinit pe gura unui vas cu apa.
Pipai camasa miezului in fiecare dimineata ,a nadusit ,o fi dansat cu dorintele lui de a avea o familie numeroasa, cat un arbust care sa poata creste intr-o micuta casa. Peste noapte apa se strecoara pe sub camasa,e plin de apa, parca s-ar umfla in pene..Apa ii da energie miezului sa incolteasca.
Si nu-l costa nimic sa incolteasca , sa se inmulteasca si sa se daruiasca.
Pulpa fructului , sub care am descoperit miezul , numaidecat am zdrobit-o cu pisalogul de lemn , tot intr-o strachina de pamant, tot asa cum zdrobesc si usturoiul si-am amestecat-o , da, cu usturoi sau cu praz.
Incerc sa imprietenesc fructul de avocado cu o noua tara pentru el , un pamant nou numit Prazilia , regiunea Bailesti.(De undeva aud un ras plin si sanatos, parca ar fi al domnului Amza)


Era tarziu , se intunecase , pulpei zdrobita de pisalogul obositor, i-am intins un patuc de paine prajita !Sa-ti spun despre gustul viselor?
Mmmmm....delicios, delicios!Dupa fiecare inghititura , mi-am dat seama ca visa pentru miezul ce tocmai fusese pregatit de bal , sa nu fie singur.
Si uite asa, am luat rand pe rand cate un fruct de avocado, l-am decojit , l-am amestecat de fiecare data cu alte roade, fie seminte de dovleac , fie gogonele taiate foarte marunt , fie ceapa rosie , verde , patrunjel , muraturi taiate marunt ca pentru furnicute.

Acum am un parc de eoliene .Asa mi se inchipuie acesti mieji de avocado, care-si iau energia din apa, dar de la Bunul Dumnezeu si nadusesc pe sub camasa , muncesc stand in apa pentru ca in curand cind se va fi terminat postul ... incepe balul.
Incoltesc , se fac plante, se fac arbori si dau roade.

Si noi suntem seminte!Seminte ,, eoliene``!

cu drag

unui cer Zbişor
http://www.youtube.com/watch?v=HhllDK6C6eQ

Noi suntem seminte si pamantul e al nostru (II)

,,Ce reprezintă, însă, 15 martie 1848 pentru români?


În cadrul Adunării Naţionale de la Blaj, din 3/5 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii, contrar programului revoluţionar maghiar, românii cer recunoaşterea naţiunii române şi se declară împotriva unirii forţate a Transilvaniei cu Ungaria şi, mai mult, aduc la cunoştiinţa Europei crezul lor politic şi naţional: „Noi vrem să ne unim cu Ţara !”, adică cu celelalte teritorii româneşti. Împotrivirea românilor, la unirea savamolnică a Transilvaniei cu Ungaria, a declanşat din partea Ungariei „revoluţionare” războiul contra românilor din Transilvania. Acest război, purtat de cele mai multe ori mişeleşte de unguri, a fost pierdut de aceştia. Dar preţul plătit de români a fost enorm: peste 40.000 mii de români ucişi, peste 300 de sate locuite de români arse şi şterse de pe faţa pământului, sute de crime odioase şi barbare care nu puteau să-şi aibă locul într-o Europă plecată pe drumul „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”, la care ungurii dar şi maghiarii minoritari din Transilvania s-au dedat şi se vor mai deda şi în secolul următor, XX. Toate acestea au fost săvârşite asupra a peste 100 de preoţi ortodocşi români spânzuraţi, la ele adăugându-se schingiuiri, incendieri a unor comunităţi întregi de români, execuţii ale „tribunalelor de sânge” destinate uciderii a cât mai mulţi români.``
http://foaienationala.ro/ce-reprezint-15-martie-1848-pentru-romni.html

Nichifor Crainic despre 15 martie la români şi unguri

Acasă » Actualitate

(Nichifor Crainic, „Puncte cardinale în haos", Editura Timpul, Iaşi,1996)

„În istoria românismului, Avram Iancu, eroul revoluţiei ardelene de la 1848, re­pre­zin­tă un mo­ment din care putem desprinde două semnificaţii deosebite.

Una e o sem­ni­­fi­ca­­ţie lo­ca­lă, pro­vincială, în­tru­cât revoluţia dezlănţuită de el priveşte soarta fraţilor tran­sil­vă­­ne­ni, în condiţii politice speciale, de frag­ment etnic gemând sub apăsarea unui neam străin.

A doua e semnificaţia naţională, întrucât fapta lui se în­­corporează în con­ştiin­ţa ro­mâ­­nis­mu­­lui integral şi e primită ca un spor al patrimoniului comun. Aceasta din ur­mă sem­­ni­fi­ca­ţie depăşeşte intenţia eroului nostru, care a vrut să fie numai un re­vo­lu­ţionar ar­de­lean; dar vo­inţa de viaţă a neamului întreg se regăseşte în el, se recunoaşte în el, îl re­ven­dică şi-l ve­ne­rează ca pe unul din falnicele ei simboluri istorice....

... Anul 1848 e pentru popoarele Europei anul mesianismului naţional.

Cuvântul de or­dine al re­vo­luţionarilor de pretutindeni e doborârea tiraniei medievale pentru libertatea naţiunilor şi dreptatea so­­cială. Un suflu de vag, dar molipsitor misticism politic investea pe fiecare popor cu o misiune divină şi, pentru a o îndeplini, era nevoie de ruperea lanţu­ri­lor robiei în afară şi în lăuntru. După exemplul Parisului de atunci, tineretul generos de pre­tutindeni se găsea pe baricade. În Moldova revoluţia se veştejise încă în mu­­gur, iar în Muntenia se prăbuşise sub apăsarea Rusiei reacţionare. Capii instigatori pribegeau acum pes­­­te hotare, prin Bucovina austriacă, pe la Braşov sau pe la Brussa turcească. În prin­ci­pa­tul Ardealului, care atârna direct de Casa habsburgică, lucrurile se înfăţişau într-o învălmă­şea­lă greu greu de descurcat. Anul revoluţiei surprinsese Ardealul cu trei naţiuni recunos­cu­te ca atare, ungurii, secuii şi saşii, cu o no­bi­li­­me încărcată de privilegii şi o ţărănime în­că­tuşată în lanţuri. Românii erau excluşi din rândul naţiu­ni­lor şi al privilegiilor. Ideea li­ber­tăţii naţionale, însă, şi a dreptăţii sociale însufleţea pe toate popoarele prin­­cipatului, fie­ca­­re înţelegând-o în felul lui, toate voind o egală îndreptăţire în viaţa de stat, afară de un­­­gu­­­ri, bineînţeles.

Minoritatea maghiară din Ardeal, în acord revoluţionar cu cei din Un­ga­ria propriu-zi­să, voia o revoluţie în favoarea exclusivă a naţiei proprii, cu sa­cri­fi­ca­­rea ce­lorlalte popoare conlo­cu­i­toare, dar mai ales a românilor, care alcătuiau şi atunci ca şi acum majoritatea populaţiei. În fruntea miş­cării se agita marele demagog pa­şoptist Lu­do­vic Kossuth, slovac ma­ghia­rizat care, ca orice renegat, co­­vârşea în zel şo­vin pe orice un­gur de baştină.

Problema revoluţiei maghiare este următoarea: fiindcă po­­poarele din Ardeal se frământau pe tema egalei îndreptăţiri, în caz de izbândă, ungu­ri­mea, care se men­­­ţinea prin privilegii, ar fi rămas o minoritate oarecare, în primejdie să fie înghiţită.

Se impuneau deci două imperative: unul, unirea imediată a Transil­va­ni­ei cu Ungaria, al doilea, oprimarea mai de­par­­te a naţiunilor ardelene prin autoritatea statului maghiar astfel întregit.

Dar cum principatul Ardealului atârna direct de Casa habsburgică, mişcarea unionistă maghiară de­ve­nea totdeodată un război contra Austriei. Judecând după ideologia europea­nă a revoluţiei de la 1848, un­­gurii erau pe linia ei, luptând împotriva tiraniei habsburgice şi a privilegiilor medievale legate de ea, dar se situau la antipodul spiritului european re­fu­zând ce­lorlalte neamuri egala îndreptăţire şi dreptatea so­cială, în numele cărora luptau. Nu era nici întâia şi nici n-avea să fie ultima oară când acest neam, în­fipt în inima Europei din ne­cunoscutul asiatic, se dovedea inadaptabil la ordinea lumii noastre.

La 15 Martie 1848, parlamentul Ungariei votă unirea cu Ardealul.

E semnalul revoluţiei lui Avram Iancu.

Procedeul maghiar obişnuit de a hotărî de soarta celui mai numeros şi mai vechi po­por al Ar­dea­­lu­lui fă­ră ca el să fie întrebat, şi aceasta într-o vreme când ideea de libertate um­plea văzduhul Eu­ropei, înfurie pe Români. Strigătul răsculării îl dădură doi tineri care se aflau la Târgu Mureşului: Avram Iancu şi Aron Pumnul. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare în Blaj, la Duminica Tomii, adunare care pregăti le­gendara demonstraţie a celor 40.000, în ziua de 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii.... Salturile în istorie ale ardeleni­lor sunt destul de rare, dar, atunci când se produc, valurile veacului urlă în furtună şi apa­ri­ţiile lor se numesc revoluţia lui Horia sau revoluţia lui Avram Iancu. ....

În ziua Libertăţii, de la Blaj, el (n.a. poporul) apărea brusc şi întreg pe scena istoriei, fiindcă cei pa­­tru­zeci de mii, iviţi din anonimatul su­ferinţei milenare, erau rezumatul întregului Ardeal ro­mânesc.

Doi bărbaţi s-au impus atunci mulţimii în fierbere. Simion Bărnuţiu, în pelerina lui romantică de stu­dent tomnatic, reprezenta doctrina vremii, cerând în numele ei dreptul po­po­rului ardelean de a-şi făuri singur istoria. Avram Iancu, tânărul avocat care dăduse sem­­nalul mişcării, nu venea să demonstreze şi să ceară nimic, fiindcă el era însăşi voinţa şi ho­tărârea Ardealului de a face istorie românească.

Avea numai 24 de ani şi cobora din munţii lui Horia. Era înalt şi ochenat, de o frumuseţe răpitoare dacă n-ar fi fost oarecum înăsprită de grava seriozitate a cugetului. Bărnuţiu aducea în pelerină argumente ju­ridice; el purta pistoale în chimirul care îi strângea cămaşa moţească. Vorbea rar, dar când deschidea gu­ra, din toată fiinţa lui emana o putere magică, nefirească, de care nici el nu-şi dădea seama de unde vine. Contimporanii spun că avea un temperament vijelios, pe care, totuşi, ştia să-l strunească în frâna minţii. La studii, în şcolile ungureşti, se remarcase printr-o inteligenţă eminentă. Avea tot ce trebuie pentru a domina; frumuseţe de Făt-Frumos pe gustul românesc, care fermeca mulţimile, şi energie gravă în glas şi-n gest pentru a se face ascultat. Un asemenea exemplar nimbat de geniul rasei, ... nu devine căpetenie prin deliberare şi prin vot; instinctul gloatelor îl simte fulgerător şi i se supune cu voluptatea înnăscută în firea oamenilor de a se preda unei voinţe superioare să facă din ei orice-ar crede de cuviinţă. Puterea de fascinaţie a lui Avram Iancu sporea înmiit la gândul că el întrupează marea răzbunare a unui neam ţinut în veacuri în subteranele pline de caznă ale istoriei. ...

Iancu e cel care a vărsat în sufletul Ardealului conştiinţa de stăpâni din neamul împărătesc, care a strălucit odinioară în Dacia. ... Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului şi îndureratului Ardeal...".

http://www.cotidianul.ro/nichifor-crainic-despre-15-martie-la-romani-si-unguri-176177/

Noi suntem seminte si pamantul e al nostru (I)

Nichita Stanescu - Noi

Noi suntem seminte si pamantul e al nostru,
stim cel mai bine locul si patima si rostul,
stim cel mai bine legea si mersul inainte,
suntem dupa nevoie si lacrima si dinte.

Nu cerem nimanuia nimic,










insa oricine
daca el vrea-l numim si prieten si vecine.
Aici si painea, sarea, noi avem la masa,

caci ne-am facut-o singuri, zidindu-ne o casa.

Nu zicem rau de nimeni, stapani peste pamant
Noi suntem in picioare, sub noi strabunii sunt.
De-aceea poate-n libertate sa luceasca,
deasupra noastra, universala bolta albastra.





,,Şi dacă Enescu spunea că orice intelectual trebuie să ştie pe de rost "măcar" simfoniile lui Beethoven, eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să se gândească dacă nu ar trebui să viziteze şi să privească măcar o dată pe lună (vi se pare mult???) la simezele unei galerii şi asta fără să te oboseşti să citeşti nici George Oprescu sau Elie Faure, nici Barbu Brezianu sau Pavel Şuşară şi nici măcar Hendrik Willem van Loon.``
http://www2.tvr.ro/ovedetauntablou/index.php?p=vedeta&id=1079

Din traditia olteneasca si spre pomenirea Sfintilor 40 de Mucenici

bradoşei

Sfintii 40 de mucenici - Tropar

Sfintii 40 de mucenici;Sfintii 40 de mucenici erau soldati crestini, aflati in slujba imparatului roman pagan Licinius. Afland despre credinta lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Refuzand, au fost intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta. In cele din urma, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin inghetare in lacul Sevastiei. In aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. In zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor si au fost lasati sa-si dea sufletele.

Cantare de lauda la Sfintii 40 de Mucenici

Sfintii mucenici, cu trupurile incatusate de ger,

Puternic credinta o au tinut.

Luminati de nadejde,

Ei au strigat catre Dumnezeul lor iubit:

„O, Tu, Care ai uimit lumea

Cu infricosata Ta moarte si inviere,

O, Doamne, invie-ne pre noi!

Caci taria cerului si toata zidirea

Pe Tine Te lauda,

Si adincurile toate, focul, grindina si gheata

Te lauda pe Tine.

Tu pe robul Tau Moise cu tot cu popor

Din robia Egiptului ai scos,

Iar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, si apoi pe Elisei,

Poruncind firii apele sa le linisteasca si sa le desparta.

Ajuta-ne acum si noua, robilor Tai,

Care credem intru Tine, precum ai ajutat pururea

Tuturor robilor Tai celor din veac.

Nu ingadui frigului sa fie mai tare ca omul,

Nu ingadui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tai,

Sa fim dati de batjocura nelegiuitilor.

O, Tu poti toate, Stapine,

Care toate le stapinesti.

Caci Tu prefaci focul in gheata, si gheata, in foc.

Iata, pentru Numele Tau, gerul ne ucide trupurile

Ca o fiara salbatica,

O, ajuta-ne noua ca Numele Tau Cel Atotputernic

Pretutindeni sa fie slavit!”

Mucenicii din lac, incatusati de gheata,

S-au incalzit minunat de la lumina cea pogorita de sus.

Ei au murit cu cinste si au ramas mucenici patruzeci

Pina la sfirsit,

Spre spaima, groaza si rusinea necredinciosilor

Celor ce zac in intuneric.

Predica Sfantului Nicolae Velimirovici

Despre rabdarea pina la sfarsit

„Dar cel ce va rabda pina la sfarsit, acela se va mintui” (Matei 24: 13).

O, Stapine mult indurator si indelung rabdator, Tu ai indurat toate, totul pina la sfirsit. De aceea esti Tu nu doar binecuvintat in vecii vecilor, dar si izvorul tuturor binecuvintarilor tuturor oamenilor care isi doresc binele in vecii vecilor. Sfintii apostoli au indurat pina la sfirsit si au intrat in vesnicia cea binecuvintata. Sfintii cuviosi de buna voie au indurat toate chinurile si suferintele pina la sfirsit si s-au preaslavit si in cer si pe pamint. Sfintii mucenici au indurat de bunavoie toate schingiuirile trupurilor si sufletelor lor si s-au facut impreuna-mostentori ai imparatiei lui Hristos.
Orice intemeietor de vreo noua organizatie sau partid isi recruteaza urmatori fagaduindu-le bogatii multe si multe placeri daca fac aceasta, dar ascunzind cu buna stiinta greutatile si chinurile prin care trebuie sa treaca spre a ajunge la acele bogatii si la acele placeri. Stapinul nostru Hristos este singurul Care a grait adevarul urmatorilor Sai, aratindu-le atit partea amara, cit si cea dulce a lui.
El nu a fagaduit nicicum si nicicind roade dulci fara mai intii slujire, nici slava fara mai intii suferinta, nici odihna vesnica fara mai intii mergerea pe cararea cea strimta si plina de spini, nici biruinta fara lupta, nici placere fara mai intii gustul amar al nevointelor, nici imparatia fara mai intii plins cu lacrimi si jertfire de sine. Desi Stapinul nostru a insiruit cu exactitate toate suferintele prin care trebuie sa treaca ucenicii Lui, El nu-i lasa fara sa-i mingiie cu descoperirea bunatatilor ce vor sa fie. El le descopera intelesul mai adinc al suferintelor, nelasindu-i in intunericul deznadejdii. El zice: „Dar cel ce va rabda pina la sfirsit, acela se va mintui”. Iar care anume este acea binecuvintare care ii asteapta pe cei ce rabda pina la sfirsit, Mintuitorul insusi a aratat-o cu indestulare. Aceasta binecuvintare a fost marturisita de multi pina astazi si continua sa fie marturisita de multi sfinti, fie dintre aceia care s-au infatisat in slava din tarimul celalalt celor dintre cei vii socotiti vrednici de aceasta, fie dintre cei care, inca in trup fiind, s-au invrednicit de vederile cele ceresti ale binecuvintarilor care ii asteapta pe cei putini care, cu credinta si cu staruinta, bine se nevoiesc si rabda pina la sfirsit.
O, Stapane Doamne Iisuse Hristoase, Tu esti puterea noastra. Ajuta-ne noua sa rabdam pina la sfirsit in credinta ca Tu cu noi esti pina la sfirsitul veacurilor. Caci Tie se cuvine toata slava si multumirea in veci, Amin!

(din: Sfantul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumenita, Bucuresti, 2005)

***
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/09/sfintii-40-de-mucenici-predicile-sfantului-nicolae-velimirovici-si-mitropolitului-augustin-vin-zilele-crestinismului-sangelui-sa-nu-ne-distram-sa-ne-pregatim/

,,RO`` de la roade, rodire, ne ziua femeii

Cand un pom face roade , omul nu trebuie decat sa bata pomul, sa cada roadele si sa le adune.Unele roade sunt usor de adunat , de la ramurile joase, dar cele mai de sus cer putin efort.Sa-i zicem jertfa, sa-i zicem jerfta.E prea mult?Da, e prea mult, dar atat de putin cere Dumnezeu de la noi!
Ce te faci cu pomii care dau roade , dar nu are cine sa le culeaga?
Ele cad pe jos ,se fac una cu pamantul, prin iconomia Bunului Dumnezeu si cine stie , candva din semintele lor , va rodi un alt pom roditor , cine carui culegator de pom ,drept folositor.

Doar cind un copac nu face roade , acela trebuie taiat.Omul , ca si copacul, daca nu se hraneste cu roade , nu poate rodi.

Datoriile sunt roade...

iata de ce :

Datoria actuală a intelectualilor

NAE IONESCU

(Înfrăţirea Românească, anul VI, nr. 9, 1 martie 1930)

Opera de închegare a sufletului românesc într’un tot unitar nu se poate desăvârşi din cauza ambiţiilor politice necugetate şi a inerţiei condamnabile, de oare dau dovadă intelectualii.

Şi când rostesc cuvântul „intelectuali” nu mă refer la indivizii, care’şi revendică acest titlu în baza unei sarbede diplome purtată în fund de buzunare, ci îmi îndrept gândul către acele elemente admirabile ale vieţii noastre cărturăreşti — desprinse din cercul viţios al pedanteriei sau al încrederii în sine prea mult.

„Intelectual” în înţelesul etic al cuvântului este ceva mai mult decât trepăduş politic. “Intelectual” în înţelesul naţional al cuvântului este categorie opus noţiunii de „înstrăinare” sau „necinste”. Sub acest raport coeficientul numeric al „adevăraţilor intelectuali” este foarte scăzut”.

Ieşit de pe băncile universităţii, tânărul titrat îşi croeşte planuri uriaşe de viitor — nesocotind întru totul realităţile vii întâlnite la tot pasul. De aceea , ciocnirea lui cu greutăţile vieţii îi distrug iluziile — făcând din el un sceptic, un nemulţumit — şi mai apoi un „închinător la arginţi”.

Mentalitatea, deci i s’a pervertit. Apucat pe drumul abzicerii de la comandamentele conştiinţei, intelectualul îşi făureşe drept ţintă supremă a vieţii lui — banul. Conştiinţă, caracter, cinste — toate sunt de vânzare la intelectualul schimbat astfel spiritualiceşte.

Şi din acest punct de vedere străinul profită. Cu monedă sunătoare el împânzeşte toate administraţiile publice, îmbrobodeşte simţământul naţional şi narcotizează sistematic simţurile raţiunii intelectualului — pus în locuri de conducere a mecanismului atât de complicat, care este Statul. Cu această monedă blestemată străinul slăbeşte temeliile Statului naţional, împiedecând unificarea sufletească într’un tot armonic.

Iar domnul „intelectual ” priveşte nepăsător la surparea progresivă a clădirii naţiei româneşti. In faţa planului infernal de slăbire a încheeturilor etnice româneşti, „intelectualul ” are datoria să iasă din amorţeală.

Crescut în crezul ideei naţionale şi al adevăratei iubiri de legea strămoşească, „domnul intelectual ” trebue să lucreze fără obosire la întărirea sufletului şi fiinţei româneşti.

Declaraţiile sale sentimentale, uneori chiar patetice , la zile de praznic, nu au nici o valoare atâta timp — cât faptele n’au dovedit mărturia dreaptă a vorbelor.

Simţământul de „cinste ” şi „omenie” trebue înscăunat la loc de frunte — iar nu ca acum, când asemenea idei stârnesc zâmbetul compătimitor al celor tociţi în rele .

„Solidaritatea naţională ” întemeiată pe adevărurile organice ale naţiei să călăuzească paşii conştiinţei fiecărui intelectual român.

Nu servirea intereselor străine, protivnice vieţii conştiente în cadrul de stat naţional, ci ajutarea reciprocă a fratelui de acelaş sânge ne va duce la izbândirea idealului, scump tuturor:

România a Românilor!

Nae IONESCU

(Înfrăţirea Românească, anul VI, nr. 9, 1 martie 1930

sursa : http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2012/03/08/datoria-actuala-a-intelectualilor-nae-ionescu-martie-1930/


...........................................................
fEL SI FEL DE ROADE PE LUME , UNELE FALSE, ARTIFICIALE, ALTELE CURATE , INSANATOSESC SUFLETUL SI TRUPUL

Alegerea ne apartine!
...................................................................................................................
Adevarat sau fals?

,,

Pe urmele tovarăşei Clara Zetkin

Toată lumea s-ar cădea să cunoască adevărata poveste a zilei de 8 martie (demagogic numită “internaţională”, căci n-au sărbătorit-o oficial, după modelul Sovietelor, decît ţările din fostul “lagăr socialist”, iar în restul lumii numai anumite cercuri de stînga, marxiste sau marxizante).

Propunerea instituirii unei Zile a Femeii a fost făcută şi aprobată în 1910, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sărbătorire în mediile respective avînd loc în anul următor. Autoarea propunerii a fost militanta revoluţionară Clara Zetkin (1857-1933), o evreică născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie, în fosta U.R.S.S. (unde şi-a văzut împlinit visul “tinereţii revoluţionare” şi a propăşit pe linia bolşevismului stalinist).

De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (şi cel mai invocat) este că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale “femeilor muncitoare”, începînd cu o grevă a ţesătoarelor new-yorkeze din 1857 (ce-i drept, reprobabil de aspru reprimată de autorităţile “capitaliste” ale vremii).``
http://razvan-codrescu.blogspot.com/2012/03/in-loc-de-8-martie-repostare.html
..............................................................................................................................................

ADEVARAT !

,,Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus``

Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.``
pr martir Constantin Sarbu
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/05/07/ziua-femeii-ortodoxe-si-a-fiului-iubirii-cuvinte-pline-de-miez-si-de-miere-ale-parintelui-constantin-sarbu-pentru-duminica-mironositelor-si-praznicul-sfantului-apostol-si-evanghelist-ioan/

Dumnezeu a randuit o zi de sarbatorire , de cinstire a femeilor , aceea a Duminicii Mironositelor- a treia Duminica dupa Sfintele Pasti-, mai mult , ziua de Buna Vestire, cand Maica Domnului este vestita de catre Arhanghelul Gavril ca va naste pe Mantuitorul sufletelor noastre, Domnul nostru Iisus Hristos este o alta zi de cinstire a femeii, caci bucuria vestii ca va aduce pe lume un prunc este neasemuita pentru oricare femeie.
Nu cinstesc ziua de 8 martie ca ziua femeii, am incercat , dar niciodata n-am fost prea potrivita pentru ea, nu sunt feminista, nu sunt revolutionara, nu-mi plac deloc competitiile, nu-mi place obligativitatea barbatilor ( dar si a femeilor) de a oferi flori sau atentii , doar pentru ca in ziua aceea au o anumita nevoie de ajutorul meu,E drept ca mai nimeni nu stie de unde vine ,,sarbatoarea ``, stim de-acum , o sarbatoare rosie ( comunista)si ca a domolit intru mare masura scopul si mijloacele ei , nu-mi plac intalnirile ,,intre fete`` la o masa unde se manaca ,,ceva gras``.Peste toate simt nevoia de bucurie, de cinstire, sufletul femeiesc in cautarea cinstirii, al magaierii , al ridicarii macar pentru o zi deasupra rutinei, obrazniciei, marlaniei sau nepasarii.Imi place ca vad mai multe flori in mainile oamenilor, imi place bucuria(sau speranta ei)de pe chipul doamnelor , domnitelor , domnilor si domnisorilor , ador primavara si hainele cele bune scoase pentru ziua de sarbatoare.
Multi ani tuturor celor care sarbatoresc si le doresc sa gaseasca drumul adevarat al cinstirii sufletului spre mantuirea lui!Sarbatoriti si cu mine de Buna Vestire si de Duminica Mironositelor, la Sfanta Liturghie! La multi ani!Doar cunoasterea ne poate da libertatea sa alegem ceea ce e de folos implinirii sufletesti!Va doresc sa cunoastem bucuria din timpul Sfintelor Liturghii!

O metanie !

E tarziu.Noaptea si-a descoperit miezul in intuneric.
Miroase a tamaie !
Ma gandesc la oamenii care umbla prin labirintul alb , printre peretii de zapada inghetata inaltati cate 4 metri de viscol .
Un labirint ca niste transee.
Transee dintr-un razboi nevazut.
Imi fac gandurile lopata si ma gandesc in neputinta de a fi acolo langa ei , ca sa le dau nadejde, cum pot sa-i scap de zapada.
Si-n gandul meu nu sunt singura , iar ei nu mai sunt singuri.
Primul gand care vine este de la Sfantul Inger pazitor.
El imi spune sa fac un numar de metanii pentru fiecare lopata de zapada pe care-as da-o departe de casa lor de chirpici.
Fac o cantarire rapida si gandul , matematic, decide ca o metanie e cu mult mai usoara decat o lopata cu zapada.
Duhul Sfant bate stiinta fara Duh Sfant!
Si ma tot gandesc si adorm.
Dimineata ma trezesc obosita , de parca as fi aruncat 300 de lopeti cu zapada peste umeri.
Candela s-a stins, si-n camera e rece.
Ma ridic , ma uit la icoana Maicii Domnului si zic rusinata de trei ori ,,Slava Tie Dumnezeul nostru , slava Tie!``.Asa m-a invatat un monah , zisul Mos Spiridon de la Manastirea Stanisoara.
Mare minune sa te trezesti in fiecare dimineata si sa mai ai inca putin timp sa te pregetesti pentru moarte.
Caci ce-ar fi viata de dupa, fara pregatirea clipa de clipa, din aceasta viata?
Nadajduiesc la fratiile voastre sa ma ajutati cu lopetile de zapada, pe care le-am primit in gand a le arunca peste umar , ca sa scapam de zapada pe cei inzapeziti in transee .Transee dintr-un razboi nevazut.
http://nicoletatintea.blogspot.com/2012/02/lectii-de-viata.html , sa faceti cate o metanie cu dragoste pentru fiecare lopata cu zapada care i-ar scoate la lumina pe fratii nostri , caci eu noaptea trecuta m-am lenevit si-am adormit si candela s-a stins !
Trandavia la rugaciune si la lucru e mare pacat.Mare pacat!

,,Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei si al griji de multe nu mi-l da mie ...``
Sfantul Efrem Sirul

E Duminica iertarii!Ce poate insemna aceasta?




„De veti citi si asculta invatatura sfanta, va veti lumina mintea si veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si placuta lui Dumnezeu. De va dau sa postiti mult sigur ca nu va cunosc puterea voastra si starea sanatatii.Si ursul si sarpele postesc, dar dupa un post asa indelungat, ursul e tot urs, si sarpele tot sarpe.Asa si voi. De veti ramanea numai cu postul si invatatura sfanta o nesocotiti si nu va hraniti sufletele voastre cu ea zi de zi, sunteti in intuneric, petreceti in intuneric, ramaneti pe mai departe in intuneric si muriti chiar in intuneric cu singura speranta ca ati postit pana v-ati uscat de post. `` pr Nicolae Mandita http://www.dulcecasa.blogspot.com/


Si un film ?



Cum se fac metaniile ?

În greaca veche, metanoia desemnează, într-un sens general, faptul de a-şi schimba dispoziţia interioară faţă de un act care, însoţit iniţial de asentiment, apare ulterior, dintr-un motiv oarecare, ca regretabil. Etimologic, metanoia s-ar traduce prin “gândul de după”, iar în limbajul eclesial e redat de obicei prin “pocăinţă”.

METANIILE ŞI ÎNGENUNCHERILE

Îngenuncherea în lăcaşul de cult, însoţită de cele mai multe ori de metanii, este o formă de cinstire a lui Dumnezeu şi de exprimare a sentimentului nostru de respect, smerenie şi supunere faţă de EI. Prosternarea în faţa lui Dumnezeu, ca expresie a cinstirii Lui, este un act de cult. Îngenuncherea este foarte mult practicată în viaţa credincioşilor de rând, dar în mod cu totul deosebit în practica vieţuitorilor din mănăstiri. Credincioşii îngenunchează în biserică chiar din momentul în care intră în ea şi îşi rostesc rugăciunile în faţa sfintelor icoane, a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a sfinţilor. După aceea, îngenunchează la diferite momente din timpul slujbei şi mai ales la Sfânta Liturghie, atunci când se citeşte Sfânta Evanghelie, la vohodul mic, adică ieşirea cu Sf. Evanghelie, la vohodul cel mare sau ieşirea cu cinstitele daruri, la rostirea Crezului, în timpul epiclezei sau al rugăciunii de transformare a darurilor de pâine şi de vin în Trupul şi Sângele Domnului, în timpul cântării sau rostirii rugăciunii Tatăl nostru şi în alte momente din slujbele divine.

http://cazania.wikispaces.com/Metanie

http://www.parohiamacin4.org/metanii_ingenuncheri.htm

Fluturii din pandispan

Emil Brumaru - Fluturii din pandispan

„Domnule, si va rog sa ma credeti, îmi vine atât de greu
Sa vorbesc, de la o vreme, la masa
Pe care o iau sub portretul iubitului meu
Din pandispanul taiat la desert zboara fluturi albastri si fini ca matasa!”

Atunci cei doi motani somnolenti, îngrasati cu dulceata,
Ce torc de o parte si alta a coapselor mele,
Fac tumbe ciudate, se-agata rotunzi de perdele
Iar eu, lesinând, îmi acopar cu palmele fata...

Detectivul Arthur puse molatec trei întrebari:
„Doamna, n-ati observat, c-un surâs, uneori,
Melci uriasi, tremurând pe clantele de la intrari
Când deschideti, pentru motanii de angora, usile-n zori?

Dupa amiaza, la ora aceea confuza,
Când sânii îi tineti, prea mari, pe tavite de cedru,
N-ati auzit hohote mici lânga bluza?”
Insista detectivul Arthur, visator si integru...

„Când coborâti scarile-n parc, catre seara, fara ca nimeni sa va astepte,
N-ati întâlnit un seraf, în mâna c-o lada de mirodenii
Si cu cealalta batând mingi parfumate de trepte,
Facându-se ca nu va vede, din cauza jenii?”

Glycera îsi strânse vesmântul la piept. Nu raspunse.
Detectivul Arthur, plin de delicatete,
Din buzunarele lui nepatrunse,
Scoase un pandispan albastru pe dulcele-i fete,

Îl aseza gratios si candid între ei
Si luând un cutit îl taie dintr-o data!
O, ce pufosi se-naltara, ce lenesi, ce calzi fluturi galbeni acum, prin odai...
„Doamna, sopti detectivul Arthur, permiteti-mi sa ma retrag, n-o sa va uit niciodata...”

http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/b/emil-brumaru-6zuntsu/fluturii-din-pandispan-6zuotph.html