La multi ani, intru dreapta credinta!
......................................
<
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti: “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri şi o ai pe suflet. Ştiu că eşti fecior şi că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru că eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăşire.”
- Da, am intrat şi eu în discuţie, cei 4 Sfinţi evanghelişti au câte o fiinţă lângă ei ca simbol şi chintesenţă a mesajului din Sfânta Evanghelie pe care a scris-o fiecare. Sfântul Matei, care a fost vameş înainte să-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Îngerul. Marcu are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.>>
O întâmplare minunată a părintelui Arsenie în Sfântul Munte
Între manuscrisele Părintelui Arsenie Boca a fost găsită și dezvăluirea mult așteptată a unei întâmplări minunate din perioada petrecută la mănăstirile din Athos, care redă cu scrisul părintelui și în stilul său inconfundabil unele din nevoințele și trăirile sale inedite din acele locuri sfinte. Facem mențiunea că această povestire a fost publicată și în cartea ”Catisme athonite”, însă datorită valorii inestimabile a conținutului său duhovnicesc, de taină, o tipărim și în această lucrare.
În Sfântul Munte, părintele a lucat atât la chilia Sfântului Ipatie, unde a curățat curtea și a rânduit grădina, împreună cu Părintele Dometie Trihenia, preoțit din 1937, cât și la schitul Prodromul, unde a lucrat la treptele de pe drumul îngust care coboară la peștera Sfântului Atanasie, loc despre care se vorbește și în povestirea părintelui, redată mai jos:
Treptele Sfântului Atanasie Athonitul
Lucram de câteva zile să reconstruim treptele care coboară dinspre schitul Prodromul la peștera Sfântului Athanasie. Peștera se afla aproape în buza mării, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucăţi de rocă destul de tare şi pe care o fasonam cu daltă şi cu barosul. Lucram cu Porfirie şi Dometie de la chilia Sfântul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Părintele Arsenie Mandrea, stareţul Prodromului. Pentru mine era un fel de plată sau troc ca să mi se îngăduie să copiez din biblioteca bogată în manuscrise pe Părinţii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vlădica Nicolae Bălan şi de la Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie. Trebuia să facem muncă de ocnaşi, spărgeam şi fasonam dalele de piatră apoi le trăgeam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bâte rotunde din lemn de castan şi nişte capete de funii, foste parâme ale corăbiilor din cea trecută vreme, ce miroseau a mare, a alge şi a pește. Mi-era o sete şi o foame, gura mi-era năclăită şi amară, soarele ne bătea dar nu ne prea încălzea în timpul ce greu se desprimăvăra, de început de aprilie. Mă gândeam la sfinţii de pe Muntele Sinai care şi ei au cărări în trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Încercam să-mi aduc aminte din liceu câte trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine îmi strigă în ureche:
- Pune mâna Ziane, că-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o bătut soarele în cap? Ţine cu forţă!
M-am trezit din reverie şi mi-am opintit muşchii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu dacă te ajută Maica Domnului - Panaghia, Doamna şi Stăpâna Muntelui sfânt. Dometie începu să cânte: Axion Estin. Vrednică eşti, un fel de Ave Maria.
- Şi cu rugăciunile PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Sfântului Athanasie Athonitul, care şi el a murit când s-a dărâmat schela şi i-a căzut bolta în cap, Doamne miluiește-ne şi ne mântuieşte pe noi păcătoşii. Prinde bine Ziane, că deseară mâncăm o ciorbă de rădăcini îndulcită cu miere din butoiul fratelui Gavriil, dacă ne facem treaba.
- Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei să fii al doilea Cucuzel pe Sfântul munte? Dacă vrei să te îndumnezeieşti, bine, fă-o, că şi eu vreau, dar nu mi se pare corect să ne ţii fără un strop de apă. Omul trebuie să bea zilnic doi litri de apă, aşa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toţi trei un litru astăzi. Du-te şi adu nişte apă de mare să-mi ud gura, fugi! Încă n-ai venit?
- Eşti prea dur frate Porfirie cu Părintele Dometie, e mai slăbuţ el de constituţie, am intervenit eu. Priveam în jos după Dometie care mergea de parcă zbura. Marea se învolbura şi lovea în valuri înspumate stâncăria de pe faleză. Cred că va trebui să ne ducem să facem o baie de apă sărată până mai e soare. Mă dor şi pe mine oasele, mi-a intrat igrasia şi răceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam să te întreb frate Porfirie, ce meserie ai avut înainte să te tundă în călugărie?
Treptele Sfântului Athanasie- Am fost mecanic de utilaj greu. Părintele stareţ Arsenie m-a întrebat ce meserie am şi aşa am ajuns maistru constructor de trepte în piatră. Ai grijă Ziane cum te propteşti în coada ţapinului că dacă o rupi nu mai am alta aici, şi o să te trimit sus în păduricea schitului să tai una nouă.
- Am tăiat vreo cinci cozi şi le-am pus la uscat luni când tu erai la moara de lemn, adică la gater, lângă Mănăstirea Iviron, aşa că mâine o să mai montăm două ţapine!
- Ştii că îmi placi diacone de la Sibiu, chit că nu prea ai voce să cânţi, dar te duce mintea!
- Am vrut să mă fac aviator. Dar ca să intru la Cotroceni la şcoala de aviaţie îmi trebuiau bani mulţi şi mama nu avea de unde să-mi dea nici dacă-şi vindea casa. Singura şcoală unde urma să primesc bursa a fost la teologie. Şi cu toate că eram un copil credincios de mic nu m-am simţit vrednic să mă fac preot. Mama voia să mă însoare.
- Dar tu nu şi nu! Nu te-ai însurat, dar cum eşti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
- Da, m-a hirotonit pe încredere că nu o să mă însor după ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ţi l-am cerut dacă tot ai fost la moara de lemn de lângă Iviru? M-am gândit că dacă nu găsim acest scripete, trebuie să facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
- Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvânt şi nu l-am găsit în nici un ceaslov.
- Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
- Eşti poet? Nu te juca! Ţine bine coada că se dezvârte vârtejul şi ne plezneşte de ne rupe mâinile. Crezi că e uşoară călugăria aici la Sfântul Munte? Şi mai ducem şi o sărăcie lucie că ne ţin grecii cum vor ei, în ciuda ajutoarelor pe care voievozii noştri romani le-au trimis aici la Sfântul Munte. Îmi place să cred că dacă facem scripetele pe care mi l-ai desenat o să ridicăm mai uşor lespezile astea. Am să mă duc mâine şi am să fur un scripete de la Meghisti Lavra, am văzut eu că aveau vreo trei în depozitul de lângă Arsana unde acostează vaporul când vine cu butoaiele cu ulei şi vin de la Atena.
- Dar furtul este un păcat, interveni Dometie care tocmai ajunse cu căldarea în care avea apă de mare.
- Bine ai venit cu apă sărată, ia dă să-mi spăl puţin gura.
Porfirie îşi scufunda palmele în găleata şi bău din pumni apa sărată.
- Mai lasă-mi şi mie, am zis, nu o bea toată.
În vreme ce Porfirie se spală, Dometie recita: “Când vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptăţile tale ci şi de toată dreptatea ta! Când stai în faţa Domnului eşti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii; ai, cu un cuvânt, ceva din liniştea mai presus de lume a lui Dumnezeu.”
- Amin, zise Porfirie, nu te ştiam aşa patericos, din ce Părinte al patericului ai scos cuvântul acesta de folos? Parcă nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
- Din Sfântul Arsenie care a pustnicit în pustia Schetică de lângă Nil din Egipt. El era unul care tăcea mult şi aşa, prin trezvie, îşi alegea gândurile şi vorbele îndepărtându-le pe cele rele şi fără de folos. Cu harul Prea Sfântului Duh a ajuns la isihie încă de tânăr.
Se lăsă o tăcere plăcută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta în mintea lui mai puţin şcolita în ale teologiei, cumpănea vorbele pe care le rostise Dometie. Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tăcerea:
- Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo într-o viroagă era casa unui călugăr plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu nişte căpriori de brad puşi unul lângă altul şi acoperiţi cu pământ bătut. Părintele Achim era mic de statură, cam crăcănat şi cu o barbă până la genunchi. Avea nişte ochi albaştri ca marea, aşa cum îi are Părintele diacon Zian.
- Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Părintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a hărăzit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
- Nu ştiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine. Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă.
- Trimite-i o scrisoare că se va bucura să primească din Grecia şi se va lăuda la vecini cu băiatul ei care a ajuns la Sfântul Munte, Grădina Maicii Domnului.
- Aşa o să fac, dacă zici tu, Dometie.
- Părintele acela de la noi, Achim, m-a învăţat să citesc şi mi-a dat cărţile lui să mă uit prin ele. Când mergeam cu oile, ieşea şi el la deal cu traista, ne opream şi mă învăţa. A fost tatăl meu duhovnicesc. La el a venit un Părinte de aici de la Sfântul Munte ca să meargă prin sate să adune pomeni şi pomelnice pentru restaurarea mănăstirii Zografu unde este steagul lui Ştefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aşa am auzit eu de Sfântul Munte pentru prima oară, aveam doar 13 ani. El era român şi trăia intre greci. Mai întâi a fost la chilia Naşterii Maicii Domnului pe moşia Mănăstirii Vatoped, şi l-a avut duhovnic pe Nicodim, ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor în lemn şi marmură. De la el au rămas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori…a lucrat şi două sculpturi legendare: ”Răstignirea” şi ”A doua venire”, vreme de 15 ani.
- Am auzit şi eu de Arsenie acesta dar nu l-am văzut, vorbi şi Porfirie. Se spune că pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie şi l-a dus pe vârful Athonului ca să completeze numărul celor 7 pustnici care se roagă pentru pacea lumii şi trăiesc fără mâncare şi fără apă, doar cu cuvântul lui Dumnezeu.
- Te cred, interveni Dometie, am auzit şi eu într-o zi de hramul Sfântului Munte şi de această tradiţie, pe 6 august, când am urcat în vârf. Vorbeau nişte pustnici care stăteau la lumina unui opaiţ chiar sub vârf într-o peşteră să se odihnească. Era pe la ora 4 dimineaţa, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisă de Ilie Miniat. Părintele Evghenie avea vreo 80 de ani şi s-a suit pe munte până în vârf. El s-a dus la sihaștrii care povesteau în peşteră şi am auzit că a murit Părintele Hrisogan din cei 7 stâlpi neclintiţi ai Athosului şi că va fi înlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice că printre cei 7 stâlpi ai Ortodoxiei era şi veghetorul Părinte Varnava, dascăl al rugăciunii lui Iisus şi românii Martinian, Iona şi Teofilact care s-au rânduit unul pe altul în ceata celor 7. Aceştia toţi erau sculptori: făceau linguri, făceau căni şi doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
- Dar de Părintele Iona ai auzit tu, întreba Porfirie, a fost un om cu şcoala multă, a tradus două cărţi ale Sfântului Nicodim Aghioritul: “Războiul nevăzut şi pază celor 5 simţuri”. Desena şi frumos. Am văzut desenat trupul omului şi inima scoasă din trup şi plămânii. Practica rugăciunea inimii, pe respiraţie şi pe şezutul în scăunel.
- Zise Dometie: oamenii din ziua de astăzi nu au harul lui Dumnezeu. Şi dacă uneori au puţin har ei îl îndepărtează prin gândurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
- Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce! rosti Porfirie. Nu e bine să aminteşti de necuratul, că uite m-am lovit la picior şi mi-am spart şi bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?
Eu tăceam, şi ascultam pe aceşti părinţi minunaţi athoniți. Soarele apunea dinspre vârful muntelui. În lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea şi o figură de om care intra şi ieşea în acel cuib minunat atârnat de peretele muntelui. Din poziţia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Înspre mare nu aveai ce vedea pentru că marea aici este foarte neliniştită, sunt curenţi marini şi vapoarele nu se apropie căci s-ar scufunda. Dacă ne imaginăm Sfântul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la peştera Sfântului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce şi cântat:
- Mari şi minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu înţelepciune le-ai făcut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfântul Ioan Evanghelistul purtaţi de furtună. În loc să ajungă în Cipru la Lazăr cel înviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au căzut statuile idoleşti şi dracii au ieşit din ele strigând: A venit Maica Domnului, să fugim!
Treptele Sfântului Athanasie- DOAMNE MILUIEŞTE şi ajută-ne să terminăm treptele, zise Porfirie.
- Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie. Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei când se răsturnase luntrea în care pescuia şi el era înghiţit de valuri. Dar să vedeţi cum s-a întâmplat: Dorotei era păzitorul şi lumânărarul acestei icoane în biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigăt din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit şi te-am păzit, acum auzi-mă şi Tu pe mine că mă prăpădesc în valuri.
- Se înserase de-a binelea şi mai aveam de transportat două lespezi. Când te rogi şi vorbeşti despre sfinţi şi mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebănuit. Lucrul sporea ca în poveşti. Aşa fac toţi călugării athoniți, în timp ce lucrează la ascultarea pe care le-a rânduit-o stareţul şi vorbesc despre oameni luminaţi şi sfinţi. Lucrul sporeşte când Dumnezeu miluieşte.
Dometie zise:
- Am ajunat toată ziua, mi-i sete cred că am vedenii, văd mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea şi ştiam că e părăsită. Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeţi?
- Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără școală.
- Da, am intrat şi eu în discuţie, cei 4 Sfinţi evanghelişti au câte o fiinţă lângă ei ca simbol şi chintesenţă a mesajului din Sfânta Evanghelie pe care a scris-o fiecare. Sfântul Matei, care a fost vameş înainte să-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Îngerul. Marcu are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti: “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri şi o ai pe suflet. Ştiu că eşti fecior şi că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru că eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăşire.”
Noi tocmai ne opinteam toţi trei să împingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să împingi la deal este neasemănat de greu. Am simţit deodată că se uşurează povara şi bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească.
Dometie sesiza şi el ce se întâmplă şi exclamă: Născătoare de Dumnezeu! A venit Sfântul. Într-adevăr lângă noi era o făptură parcă om, parcă fiară, cu barba până la pământ şi un păr ca o coamă de leu. Împingea cu noi la bolovan. El era cel care făcea ca bolovanul să meargă parcă tras de cineva de sus. Rosti:
- Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu…
Avea o voce îngerească, nici ţipătoare, nici răguşită dar plăcută. Mi-am adus aminte de un tenor care cânta în corul catedralei mitropolitane din Bucureşti. Toţi cântam “Cuvine-se cu Adevărat”. Vocea mea care nu era exersată la cântat a căpătat inflexiuni melodice şi scotea sunete plăcute pe care nici eu nu le cunoșteam până atunci. Cânta şi Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne întrecea pe toţi. Eram ca în rai. Patru făpturi care pe buza unei prăpăstii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea însă îmi zbura în satul meu natal la Vața de Sus. O vedeam pe mama îngenunchiată la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roagă şi cum plânge cu poza mea în mână. Făptura de lângă mine, cu barba lungă îmi spuse:
- Pe mama ta o cheamă Creştina şi e văduvă. Când te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului şi bisericii.
M-am cutremurat, că aveam lângă mine un Sfânt, un Prooroc care-mi ştie trecutul şi numele.
- Părinte, cum te cheamă şi cine eşti? întrebă Porfirie.
Străinul nu răspunse.
- “Nu vă temeţi de Părintele Stareţ Arsenie că nu vă pedepseşte pentru că nu v-aţi dus la vecernie. Ştiaţi că cei nouă stâlpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Paşti să slujească Sfânta Liturghie în schitul Prodromul? Unul dintre ei este Părintele Matei din Karacalu, un om foarte smerit care slujeşte Liturghia zilnic prin chili şi prin colibe unde este un Sfânt Antimis. Va sluji Liturghia până la ultima lui suflare. Anul acesta de Paşti va ninge pe vârful Athonului. O să ne vedem de Înviere. Frate Zian, nu uita să-i scrii mamei tale.”
Eu nu mă mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Părintele sau fratele care vorbise s-a făcut nevăzut dintr-o dată. Parcă mă atrăgea ca un magnet să mă uit după el. Era deja noapte. Nu mai puteam să mă uit după el. Porfirie punea uneltele una lângă alta, ca să le avem mâine dimineaţă în ordine. Dometie era cuprins de o plăcută emoţie şi ca întotdeauna, cânta un imn. Se auzi vocea făpturii care tocmai plecase, a preabunului Părinte; Nu ştiam cum îl chema, dar eram atras înspre în sus şi am început să urc repede. Poteca se lumina de o lumină albăstruie ca de arc electric, lumină care venea de la făptura minunată ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastră. După mine urca Porfirie gâfâind, şi apoi Dometie cântând. Sfântul nostru ne lumina drumul spre vârful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat căci noaptea se lăsase şi fără lumină ne-am fi prăvălit în abis şi ne-am fi pierdut vieţile. Porfirie zise:
- Sunt de zece ani pe Sfântul Munte şi nu am trăit nici o minune până astăzi, dar astăzi mi s-a arătat milă lui Dumnezeu prin acest Sfânt. Stai Preasfinte, şi nu fugi, căci vedem lumina ta ca pe un far călăuzitor şi putem urca muntele fără să cădem în prăpastie.
- Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, vorbi şi Dometie în psalmi. Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc şi cu proorocie, căci ţi s-a vorbit ţie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfântă emoţie şi de o căldură nemaitrăită. Îmi făcea bine, căci din pricina frigului care se lăsase la malul mării, eram îngheţat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de Dafin. Sfântul nostru se depărta dar încă ne lumina cu făptura lui Îndumnezeită. Vedeam poteca ce duce către schitul Prodromul. Sfântul mergea înaintea noastră, dar parcă sărea ca o roată de foc, ca o pasăre înroşită. În spatele meu, Părintele Porfirie se închina şi recita ritmic, gâfâind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Dometie cânta: “Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi”. Dâra de lumina intră înaintea noastră pe poarta mănăstirii, şi noi după ea. Ajunşi în poarta care tocmai se închidea, ne trezi din revelaţie vocea bărbătească a Părintelui stareţ Arsenie Mandrea, venit el însuşi să închidă porţile mănăstirii.
- Câte trepte aţi lucrat, părinţilor?
- Unsprezece, răspunse Porfirie.
- Bine, consemnă stareţul Arsenie. Puteţi merge să cinaţi la trapeză. Domnul să fie cu voi. Să vă treziţi când începe utrenia cu catismele.
- Amin, concluziona Dometie.
Am alergat la spălător şi ne-am spălat cu apă rece, înghiţind şi câteva guri, dar parcă nu-mi era sete, deşi nu băusem toată ziua nici o gură de apă. Nu băusem nici din apa sărată, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus în camera mea şi m-am întins pe patul tare, athonit, pe burtă, ca ciobanii, căci şi oasele mă dureau şi muşchii de efortul zilei.
Sufletul însă îmi era luminat şi fericit. Astăzi pe Sfântul Munte al Athosului am trăit prima minune, am întâlnit un sfânt. O pară de foc. Mi-am zis în gând “Tatăl nostru” , şi mi-am însemnat patul, făcând cu mâna dreaptă semnul sfintei cruci. Apoi m-am cufundat într-un somn adânc.
(Pr. Arsenie Boca - Se umplu măsurile și se plinesc vremile, Editura ”Credința strămoșească”, pag. 90-104)
