Translate

joi, 26 mai 2011

meniul zilei de joi- trei oua in trei perechi de coji si doua graunte



Cele doua graunte

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere, in schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea,spicul deveni copt si roada lui multa.
Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria 1-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii, insa cei a caror inima
este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.
"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har.�
(Sfanta Scriptura)

10 comentarii:

Marcel Eremia spunea...

Bun meniu. Da' fără coji! :)

Danca Danela spunea...

Bun, atunci e mai bine sa luati calciu cu E-uri in loc sa papati coaja de ou bine macinata si amestecata cu miere?Eeeeeeeee, pai se infurie gaina si-si ia ouale inapoi, le duce la export.:)

Marcel Eremia spunea...

Transmiteți-i vă rog Găinii, să nu se supere, că m-am referit doar la combinația și forma existentă în imagine.

Nu de alta, dar dacă-și extinde cercetările și va vedea Găina ce i-ați făcut cu ouăle (bănuiesc că nu vi le-a dat așa, sparte) nu vă mai văd eu bine.

Mult pomenita bască ... pe ochi nu vă va salva/acoperi deloc. :)

Vera spunea...

De altfel cred că Dumnezeu nu ne dă niciodată mai multe greutăți decât putem duce,chiar dacă uneori pare astfel.

Imainea e tare inspirată.Oare cum or fi ouăle prăjite cu coji...Hmm

Danca Danela spunea...

@Marcel Eremia : Gaina stie ca Dumnezeu ne-a lasat sa stapinim toate animalele ( cu conditia sa slujim Lui), iar daca eu ma straduiesc sa-L caut pe Dumnezeu, se va stradui si ea sa cotcodaceasca , sa ma cotcodaceasca cine stie carui ...cocos cu pene multicolore la basca:P.
Daca basca nu ne mai ajuta cu nimic , atunci : JOS PALARIA!

Danca Danela spunea...

@Vera : Nu ne da greutati mai mari decit putem duce, dar tare ce ne mai spariem si nici nu credem ca putem duce...ca noi vrem sa ducem altceva.In cazul tau pare mai simplu tu esti mai usoara ...nu poate sa-ti dea ceva foarte greu de dus:).

Cojile sustin albusul sa nu fuga pe toata tabla, le tin citeva secunde pana isi implinesc functia de baraj in calea albusului eliberat la spargerea cojii.E o raza de soare care-mi spune mereu ce sa fac ...la micul dejun.

Catalin spunea...

Recunoaşte că ţi-au scăpat cojile printre degete, iar când ai văzut imaginea te-ai gândit: Am noroc de-o fotografie mai hoţomană! :)
PS: dacă mai faci o "ispravă" de genul ăsta să-mi spui să dau şi eu o fugă...

Danca Danela spunea...

@Catalin: Vino , sa ispravim odata...dar nu veni singur :)!

Catalin spunea...

Bine...fiind criză am să cumpăr eu un carton cu ouă! :)

Danca Danela spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare

Arhivă blog