Translate

vineri, 30 septembrie 2011


Sfantul Ignatie Briancianinov

DESPRE ÎMPOTRIVIREA SUFLETELOR CĂZUTE FAŢĂ DE RUGĂCIUNE

Spiritele căzute se opun cu violenţă la toate poruncile Evangheliei, dar în mod deosebit rugăciunii, ca şi maică a virtuţilor. Proorocul Zaharia l-a văzut "pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stând la dreapta lui ca să-l învinuiască" (Zaharia 3,l). La fel şi astăzi diavolul se ţine mereu aproape de fiecare slujitor al lui Dumnezeu cu intenţia de a-l împrăştia şi de a-i pângări ofranda duhovnicească, de a nu-i îngădui să aducă jertfă, de a o întrerupe sau a o suprima total. "îngerii căzuţi sunt roşi de invidie faţă de noi, zice Sfântul Antonie cel Mare, şi nu încetează de a pune în lucrare toată răutatea lor pentru a ne împiedica să le ocupăm vechile lor tronuri din cer". în mod deosebit "dracul este foarte invidios, spune Sfântul Nil Sinaitul, faţă de omul ce se roagă, şi recurge la toate vicleniile imaginabile pentru a-l întrerupe".
Diavolul depune tot efortul pentru a ne împiedica de la rugăciune sau pentru a face rugăciunea nefolositoare şi seacă. Pentru acest spirit căzut din înălţimea cerului din pricina mândriei şi a răzvrătirii faţă de Dumnezeu, înveninat de o pizmă şi o ură implacabilă faţă de neamul omenesc, însetat de dorinţa de a-l face pe om să piară, preocupat zi şi noapte de a-l ruina, este de nesuportat ca să-l vadă pe om, fiinţă mizerabilă şi păcătoasă, intrând în dialog cu Dumnezeu însuşi şi reîntorcându-se marcat de pecetea milostivirii Sale, cu nădejdea de a moşteni cerul, cu speranţa de a-şi vedea însuşi trupul său stricăcios transfigurat în trup duhovnicesc. Această perspectivă nu o poate suferi spiritul condamnat pentru totdeauna să se târască şi să se tăvălească, ca într-o mlaştină rău mirositoare în gânduri şi simţăminte exclusiv trupeşti, materiale şi păcătoase, şi care, în sfârşit trebuie să fie aruncat în iad şi închis acolo pentru veşnicie. El turbă de mânie, acţionează cu viclenie şi făţărnicie, face crime şi nelegiuiri. Trebuie să fii prudent şi pus în gardă: numai în caz de extremă necesitate, când ascultarea o cere, poţi face altceva în timpul fixat pentru rugăciune.

Frate preaiubit! Nu lăsa rugăciunea fară un motiv foarte serios. Cel ce neglijează rugăciunea, îşi neglijează mântuirea; cel ce părăseşte rugăciunea îşi pierde mântuirea.
Un călugăr trebuie să fie foarte atent cum îşi organizează viaţa, căci vrăjmaşul încearcă să-l încercuiască din toate părţile cu vicleniile sale, să-l înşele, să-l seducă, să-l tulbure, să-l întoarcă de la calea arătată de poruncile evanghelice, să-l ducă la pieirea vremelnică şi veşnică. Când duci o viaţă atentă şi trează vei înţelege această prigoană înverşunată pe care vrăjmaşul o exercită împotriva noastră cu viclenie şi răutate. Vom remarca că tocmai în momentul când ar trebui să ne rugăm, vrăjmaşul ne aduce alte ocupaţii şi ne sugerează că acestea sunt foarte importante şi nu suferă amânare: în realitate singurul lucru important este ca monahul să se ancoreze în rugăciune. In acelaşi timp lucrăturile vrăjmaşului se întorc în avantajul nevoitorului vigilent: văzând mereu alături de sine pe un ucigaş înarmat cu un pumnal înfricoşător şi gata de a lovi, bietul călugăr neajutorat strigă fără încetare către Dumnezeu Atotputernicul cerându-I ajutor - şi îl primeşte.
Când duhul rău nu reuşeşte să deturneze în favoarea sa timpul hărăzit pentru rugăciune, se strădiueşte să-l fure şi să întineze rugăciunea. Pentru acest lucru se foloseşte de gânduri şi imaginaţii. Cea mai mare parte a timpului, travesteşte gândurile sub masca dreptăţii, pentru a le asigura puterea de pătrundere; imaginaţiilor le dă o formă foarte atrăgătoare. Rugăciunea este furată şi ruinată atunci când, în timp ce te rogi, mintea nu-i cu totul atentă la cuvintele rugăciunii, ci se lasă cuprinsă de gânduri şi imagini împrăştiate. Rugăciunea este întinată atunci când mintea se lasă distrasă de la rugăciune, fixându-şi atenţia asupra gândurilor şi imaginaţiilor păcătoase sugerate de către vrăjmaşul. Atunci când îţi vin gânduri şi imaginaţii păcătoase nu le acorda nici o atenţie. De îndată ce mintea ta le sesizează, închide-o în cuvintele rugăciunii şi, printr-o rugăciune fierbinte şi atentă, imploră-L pe Dumnezeu să-i împrăştie pe vrăjmaşii tăi.
Spiritul cel rău îşi organizează trupele cu o abilitate remarcabilă. In faţă se află gândurile îmbrăcate în haina adevărului şi dreptăţii şi imaginile pe care un ascet fără experienţă le poate socoti, nu numai inofensive, de inspiraţie duhovnicească sau chiar arătări sfinte şi cereşti. După ce mintea le-a primit, şi şi-a pierdut libertatea, comandantul trupelor răufăcătoare aruncă în luptă imaginaţiile în mod voit păcătoase. "După gândurile nepătimaşe, zice Sf. Nil Sorski, vin gândurile pătimaşe: dacă le laşi pe primele să intre, le dai prilej şi celorlalte să forţeze intrarea".



După ce de bunăvoie mintea şi-a pierdut libertatea, de la prima întâlnire cu vrăjmaşii, rămâne dezarmată, slăbită, înlănţuită, nefiind în stare să depună cea mai mică rezistenţă în faţa vrăjmaşilor. Este repede învinsă şi n-are decât să se supună şi să rămână în robie.
Cînd te rogi, trebuie neapărat să-ţi închizi mintea în cuvintele rugăciunii şi să înlături orice gânduri, fie bune, fie rele. Orice gând, oricum s-ar travesti, din moment ce ne distrage de la rugăciune, aparţine armatelor străine şi este trimis "ca să înfrunte pe Israel" (l Regi l7,25).
In războiul nevăzut pe care îngerul căzut îl duce împotriva oamenilor, mai ales cu ajutorul gândurilor şi imaginaţiilor, se sprijină pe afinitatea reciprocă ce uneşte păcatele între ele. Acest război nu încetează nici ziua nici noaptea, dar se înteţeşte atunci când nu ne sculăm la rugăciune. Atunci, ca să ne exprimăm în graiul Sfinţilor Părinţi, diavolul adună de peste tot gândurile cele mai împrăştiate şi le porneşte asupra sufletului nostru. La început ni-i reaminteşte pe toţi cei care ne-au necăjit sau ne-au rănit; ne alcătuieşte un tablou cât mai viu al criticilor şi al înfruntărilor la care ne-au supus; ne sugerează faptul că ripostându-le, nu vom face altceva decât să ne satisfacem un elementar act de dreptate, de bun simţ, de autoapărare, de necesitate. Este limpede că vrăjmaşul încearcă să zdruncine însăşi temelia rugăciunii-bunătatea şi blândeţea-pentru ca edificiul să se prăbuşească de la sine. Iată cum se petrec lucrurile: omul plin de pizmă şi care nu iartă greşelile aproapelui său, este absolut incapabil să se concentreze la rugăciune şi să ajungă la înduioşarea inimii. Gândurile mâniei împrăştie rugăciunea; o împrăştie în toate părţile, precum o rafală de vânt împrăştie seminţele pe care agricultorul le seamănă în ogor. Atunci ogorul sufletului nostru rămâne neînsămânţat, şi toată strădania nevoitorului e fără rod. Este foarete bine cunoscut faptul că temelia unei rugăciuni rodnice constă în iertarea ofenselor şi suferinţelor pe care le-ai suferit, în înlocuirea criticii pe care o faci altora cu o înţelegere binevoitoare şi, în sfârşit, în a te judeca pe tine însuţi.
Adesea, când ne aşezăm la rugăciune, vrăjmaşul ne aduce gânduri şi imaginaţii de reuşită pământească: ne prezintă slava omenească pe care, în sfârşit, o să o primim ca răsplată a virtuţilor pe care oamenii ni le recunosc; alteori ne arată tabloul, tot aşa de seducător, al bogăţiilor pe care le vom avea, şi care ne vor ajuta să creştem în virtute. Amândouă evocările sunt mincinoase. Ele sunt în contradicţie directă cu învăţătura Mântuitorului, şi constituie un mare pericol pentru ochiul interior ce le contemplă şi chiar pentru suflet, care devine infidel faţă de Domnul său, lăsându-se sedus de către asemenea năluciri sugerate de diavolul.
în afara crucii lui Hristos nu există biruinţă pentru un creştin.
Domnul a zis : "Slavă de la oameni nu primesc... Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? (Ioan 5,4l-44). Când faceţi fapte bune "nu fiţi ca făţarnicii" (Matei 6,l6), care fac binele pentru slavă deşartă, care aşteaptă laudă de la oameni pentru virtuţile lor şi îşi pierd răsplata veşnică (Matei 6,l-l8). "Să nu ştie stânga ta (adică slava deşartă) ce face dreapta ta (adică voinţa călăuzită de poruncile evanghelice) şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Matei 6,3 şi l8). "Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona" (Matei 6,24). "Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate să fie ucenicul Meu" (Luca l4,33).
Trebuie să remarcăm faptul că diavolul, atunci când L-a ispitit pe Dumnezeu-Omul, î-a sugerat gândul plin de mândrie de a deveni celebru făcând o minune în public şi a încercat să-i pună în faţa ochilor posibilitatea de a ocupa poziţia cea mai puternică şi înaltă. Domnul a refuzat amândouă alternativele (Matei 4 şi Luca 4). Ne-a arătat că la desăvârşire nu se poate ajunge decât pe calea cea strâmtă a renunţării şi a umilinţei, cale mântuitoare pe care El însuşi a trasat-o. Trebuie să urmăm exemplul şi învăţătura Domnului care a respins gândul de mărire şi de bogăţie pământească. Trebuie să refuzăm plăcerea pe care ni-o provoacă închipuirile de acest fel, căci ele distrug în noi, concentrarea minţii şi atenţia din timpul rugăciunii şi deschid porta părerii de sine şi a împrăştierii. Dacă primim gândurile şi imaginaţiile de mândrie, de zgârcenie şi de dragoste faţă de lume, dacă nu le respingem, ci le cultivăm şi ne desfătăm cu ele, intrăm în comuniune cu satana şi puterea lui Dumnezeu care ne ocrotea se retrage de la noi. Când vrăjmaşul vede că ne-a părăsit ajutorul lui Dumnezeu, el porneşte împotriva noastră două mari atacuri: cel al gândurilor şi imaginaţiilor desfrânate, precum şi cel al tristeţii. Dacă rezistăm la primul, nu vom rezista la al doilea. Este exact ceea ce spune o maximă a Părinţilor: Dumnezeu îi îngăduie lui satan să ne calce în picioare până când devenim smeriţi.



Este clar că gândurile de ură, de a-i judeca pe alţii, de slavă şi de reuşită pământească, au la origine mândria. Lepădând aceste gânduri, lepădăm în acelaşi timp mândria. Când smerenia se instalează în suflet, ea expulzează mândria. Smerenia este maniera de a gândi a lui Hristos şi din ea se naşte focul Sfântului Duh, prin care se nimicesc şi se alungă din suflet toate patimile.
Invaziei gândurilor desfrânate şi plictiselii îi urmează tristeţea, nesiguranţa, deznădejdea, împietrirea, orbirea, hula şi disperarea. Dacă prinzi gustul dorinţelor trupeşti, urmările vor fi foarte grave., Părinţii numesc aceste dorinţe profanatorii templului duhovnicesc al lui Dumnezeu. Dacă ne desfătăm cu ele, harul lui Dumnezeu ne părăseşte pentru mult timp şi gândurile şi imaginaţiile păcătoase capătă un ascendent foarte puternic în noi. Ne covârşesc şi ne ameţesc în aşa măsură încât nu vom putea atrage harul din nou, decât printr-o pocăinţă sinceră şi printr-un refuz de a ne lăsa cuprinşi de sugestiile vrăjmaşului. Un călugăr atent va cunoaşte toate aceste lucruri din experienţă.
Cunoscând strategia şi tactica vrăjmaşului în lupta sa contra noastră, ne putem organiza rezistenţa în consecinţă. Nu vom judeca şi nu vom condamna sub nici un pretext pe semenul nostru şi vom ierta altora greşelile. Din momentul în care va încolţi în noi un gând de răutate contra aproapelui nostru, ne vom întoarce către Dumnezeu rugându-ne pentru el, cerându-i lui Dumnezeu să fie milostiv cu el şi în veacul acesta şi în cel viitor. Vom renunţa la noi înşine, adică la slava ce ne vine de la oameni, la confortul pământesc şi la tot felul de avantaje, şi ne vom lăsa total în voia lui Dumnezeu, mulţumindu-I şi preamărindu-L pentru trecutul şi prezentul nostru şi punând în mâinile Sale viitorul nostru.
O asemenea atitudine şi o asemenea orientare ne va sluji, va fi temelie pentru rugăciune. înainte de a începe rugăciunea, să ne smerim în faţa fraţilor noştri, să na reproşăm nouă înşine faptul de a-i fi smintit, şi să continuăm să facem acest lucru pentru păcatele noastre. Să începem rugăciunea prin a ne ruga pentru vrăjmaşi. Să ne unim prin rugăciune cu umanitatea întreagă şi să-L rugăm pe Dumnezeu să aibă milă de noi şi de lumea întreagă, nu pentru că noi suntem vrednici să ne rugăm pentru lume, ci pentru a împlini porunca iubirii care ne este prescrisă :" rugaţi-vă unii pentru alţii" (Iacov 5,l6).
Cu toate că adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu au de luptat cu multe sugestii păcătoase aduse de satan şi care răsar din firea noastră atinsă de cădere, mâna atotputernică a lui Dumnezeu este mereu prezentă pentru a-i sprijini şi a-i călăuzi. Lupta însăşi este foarte folositoare, căci ea îi dă posibilitatea călugărului să dobândească o experienţă monahală, o cunoştinţă clară şi profundă a ravagiilor provocate firii omeneşti, de către păcat şi de către îngerul căzut; aceste cunoştinţe îl fac pe ascet să aibă o inimă blândă şi smerită, să se plângă pe sine şi lumea întreagă.


Sfântul Pimen cel Mare ne povesteşte despre Sfântul Ioan Colov, nevoitor plin de Duhul Sfânt, că rugându-se îndelungat lui Dumnezeu, a contenit lupta provocată de neputinţa firii umane căzute. I-a relatat acest lucru unui bătrân dăruit cu un deosebit discernământ duhovnicesc, zicându-i: "mă odihnesc şi nu am nici un război. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, roagă-te lui Dumnezeu, ca să-ţi vină războiul şi zdrobirea şi smerenia pe care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporeşte sufletul. Deci, s-a rugat şi după ce a venit războiul, nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea: dă-mi Doamne răbdare în războaie!".
încredinţându-ne pe de-a-întregul voii lui Dumnezeu, ne arătăm dispuşi să-i împlinim voia. Prin rugăciune stăruitoare să-i cerem lui Dumnezeu capacitatea de a-i împlini voia, să-i cerem ca voia Sa, în ce ne priveşte, să se facă mereu.
Dumnezeu rămâne nedespărţit de cel ce se lasă în voia Sa. Orice atlet al lui Hristos simte acest lucru, şi poate mărturisi că-i adevărat, atunci când se luptă după rânduială, când se luptă lăsându-se călăuzit de Evanghelie.

Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor !

miercuri, 28 septembrie 2011

Cantare si cantarire!


M-au uimit schimbarile pe care le-am gasit in cateva biserici ortodoxe privind randuiala Sfintei Liturghii, sunt probabil schimbarile acestor vremuri, de pilda un preot (ba mai multi, din parohii te miri de unde) incep Sfanta Liturghie aproape de ora 10 a diminetii ( In timpul Sfintei Liturghii pogoara Duhul Sfant, aceasta bucurie s-a petrecut la Ceasul al III lea - adica ora 9 a diminetii , cand Sfantul Duh a pogorat asupra Apostolilor)si se termina repede, aceasta e o mare greseala sa scurteze Sfanta Liturghie, iar intr-o manastire,pe ale caror locuri s-au petrecut minuni intr-o vreme trecuta, care de curand a devenit manastire de maici, Apostolul este citit de una dintre maici, chiar daca in preajma se afla un barbat.(Un canon bisericesc -TRULAN-stabileste ca femeile nu propovaduiesc cuvantul Domnului in biserica).Urmand exemplul stramb de la manastire, o femeie din corul bisericii dintr-un satuc , a vrut si ea sa spuna Apostolul in biserica satului si preotul nu s-a impotrivit.
Si uite asa sminteala dupa sminteala, schimbam noi oamenii, din neascultare, nu doar Sfintele Liturghii , ci toata randuiala cea buna.



Iata ce scrie in Pateric, la avva Pamvo:
,,Vor veni zile cand crestinii vor strica cartile sfintelor Evanghelii si ale sfintilor apostolic si ale sfintilor apostoli si ale dumnezeiestilor prooroci.
Napadirile paganilor si pornirile noroadelor, neastamparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagand de seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si silitori la mese si galcevitori, lenesi la rugaciunisi la clevetiri osardnici, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintele lor.
Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecand judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecata , necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie.”
Asadar episcopi slugarnici, care se vor inhaita cu conducatori nelegiuiti – exact asa cum face patriarhul satanei care s-a inhaitat cu masonii fara dumnezeu care au furat conducerea tarii. Ieri am sarbatorit pe sfantul voievod Neagoe Basarab. Iata un capitol din viata tatalui sau, pe care patriarhul Nifon l-a mustrat aspru la un moment dat:
"Dupa cinci ani de pastorire, s-a ivit o neintelegere intre domn si mitropolit. Nifon l-a mustrat aspru pe domn (Radu voda, tatal lui Neagoe Basarab), spunandu-I ca el, intai-statator nu este bine sa dea pilda rea supusilor sai.Sfantul i-a zis: “Oare asa ne-a fost intelegerea cand m-ai rugat sa vin si sa pun randuiala in tara aceasta ? Atunci domnitorul l-a alungat si a dat porunca sa nu-l mai cinsteasca nimeni ca mitropolit si nici sa-I dea adapost. Nifon a zis: “Rau faci. Eu voi pleca, dar peste tara aceasta vor veni mari necazuri si ma veti cauta, dar eu nu voi mai fi in viata”.
S-a retras intr-o coliba la o margine de padure, unde era cercetat de fiul domnitorului – de Neagoe, pe care sfantul il povatuia cum sa conduca poporul atunci cand va ajunge domn.
Dupa ce Neagoe Basarab a ajuns la domnie, a adus cu cinste Moastele Sfantului Nifon din Sfantul Munte in Tara Romaneasca , le-a depus la mormantul domnitorului Radu si-a dat porunca sa se faca priveghere de toata noaptea. In timpul Privegherii, atipind domnitorul putin din cauza ostenelii a vazut in vedenie ca s-a deschis mormantul lui Radu si se vedea trupul lui negru si rau mirositor, curgand din el puroi si putreziciune. Neputand domnitorul sa sufere acea priveliste, s-a rugat Sfantului sa-si faca mila de nefericitul Radu (tatal sau). Apoi vede apa curata iesind din racla Sfantului Nifon si pe Sfant, care spala trupul lui Radu. Dupa spalare, Radu a devenit frumos si stralucit. Apoi l-a inchis din nou in mormant si venind spre Neagoe, i-a zis: “Iata, fiule, ca am ascultat rugaciune ta. Iti poruncesc sa ai pace intotdeauna cu poporul tau, iar moastele mele sa le trimiti din noi la manastirea mea, pentru mangaierea fratilor ce vietuiesc acolo”. Apoi a intrat iarasi in racla. Desteptandu-se domnitorul Neagoe, a dat slava lui Dumnezeu si Sfantului Nifon. Apoi, cu voia parintilor de la Dionisiu ce insoteau moastele, a oprit capul si mana Sfantului Nifon si a dat in locul acestora mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul, imbracata in aur.
Cit a trait, domnitorul Neagoe Basarab purta cu el capul si mana Sfantului Nifon; (Din cartea “Pe jos in rugaciune prin Athos, a diaconului Gheorghe Babut – pagina 122)- fragment primit prin vrednicia si harnicia Mariei , sora intru Iisus Hrisoto Domnul


La Biserica Sfantul Apostol Andrei din Dr.Taberei , Sfanta Liturghie este dupa randuiala, parintele Nicolae Popescu face si cateheza, penru cei care doresc sa gaseasca raspuns la intrebarile care-i framanta, in plus pentru cei care vor sa se casatoreasca , slujba cununiei costa doar 20 de lei cu un singur preot sau 40 daca participa doi preoti.

Sfanta Liturghie dupa randuiala am avut bucuria sa intalnesc si la Valea Macesului-jud Valcea, intr-o bisericuta mica , mica, mica , unde atat mirenii cat si preotul au primit pe calatori cu multa dragoste, dar si in localitatea MIEREA.Intamplator cum numai Dumnezeu face sa ni se para, calatori fiind , acolo ne-am oprit la vremea Sfintei Liturghii.Va doresc tuturor sa va dea Dumnezeu toate Darurile Duhului Sfant.

,,Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”.``

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/09/parintele-adrian-fageteanu-s-mutat-la.html

luni, 26 septembrie 2011


,,Nu cred în poveşti cu energii, bioenergii, aure, sfere şi alte aiureli dar magnetismul ăsta l-am simţit cu toţii, mai ales cei care au stat lîngă el``
























http://agenda.liternet.ro/articol/13913/Catalin-Sava/Jurnal-de-agendist-XII-Festivalul-Enescu-2011.html



`Rugaciune inainte de culcare
1. "Doamne, îţi mulţumesc şi te binecuvântez pentru că astăzi..."
şi fiecare spune ce motive are să-i mulţumească şi să-l binecuvânteze pe Dumnezeu pentru ziua respectivă.
2. "Doamne, ajută-ma să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe:..."
şi punem pe cei pe care avem a-i ierta pentru ziua respectivă, care ne-au greşit nouă în ziua respectivă, mai mult sau mai puţin. Noi credem că nu este important, dar orice privire sau orice strâmbătură poate să ne rănească, şi este bine să iertăm.
3. "Doamne, iartă-mă pe mine pentru că:..."
de-abia după aceea zicem asa, pentru că aşa ne învaţă Dumnezeu în rugăciunea "Tatăl nostru".
4. "Doamne ajută-mă, că mâine:...",
şi aici, la ultimul punct spunem ce dorinţe avem noi pentru mâine.

"Şi seară de seară, făcută această rugăciune, ea aduce o lucrare, lucrează în noi Dumnezeu, cu mila Lui, ceva de care noi ne bucurăm fără să fim foarte mândri sau să credem că este lucrarea noastră. "

Rugaciune spusa de Maica Siluana

de la o ... ramura inflorita

vineri, 23 septembrie 2011


Cuvanta de invatatura: Se spune că UN CUI poate salva o potcoavă; O POTCOAVĂ poate salva un cal; UN CAL poate salva o bătălie; O BĂTĂLIE poate salva O ŢARĂ. Aşadar să avem grijă de toate cele mărunte şi neînsemnate, pentru că de multe ori în ele se ascund cele mari şi importante.


Anul acesta , care nu s-a sfarsit inca, s-au facut in jur de 100 000 avorturi.
Dintre ei cei mititei , cate cuie ne-a trimis Dumnezeu si ce deinteresati am fost noi cu totii , nu doar cei care s-au dus de-au platit arginti ca sa li se ucida copiii in burtica,nu doar cei care au primit arginti ca sa ucida copiii trimisi de Dumnezeu, ci noi ceilalti care nefiind in situatia lor am stat si ne-am uitat si n-am zis nimic si n-am indreptat si nu am strigat ca de frica apelor,, Fugiti!`` ori de frica focului,,fugiti!``
Am cunoscut un medic ( de fapt am cunoscut mai multi)foarte bolnav.Cand si-a dat seama ca mare pacat e inaintea Lui Dumnezeu uciderea de prunci , ar fi vrut sa aiba toate bolile din lume si nici asa nu era destul ca sa-si spele mainile dupa cate avorturi facuse.Sigur ca este un medic blamat , luat peste picior si prea putin respectat acum, dar el e cel mai fericit sa primeasca picioare...oriunde.Mare dar de la Dumnezeu sa-ti poti plange pacatele.
Mare dar lacrimile.
O lacrima. Ce neinsemnat lucru !
Un copil...ce dar minunat!
Un dar...orice dar, ce neinsemnat lucru!
M-a sunat o ,,Ioana``sa-mi spuna ca s-a gandit cu bun gand la mine...ce dar minunat.
Un gand bun e ca un copil.
Un om bun e ca un copil, un om bun e un copil.

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2011/09/21/cuvantul-lui-dumnezeu-despre-neosandire/

,,Mantuitorul Iisus Hristos ne invata: Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati vi se va masura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau? Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau (Mt. 7, 1-5).``


Si ascultandu-L pe Dumnezeu , roadele nu vor intarzia...roadele pamantului, ale pantecelui, ale sufletului.

vineri, 16 septembrie 2011

Tacute

(,,Sau taci sau zi ceva mai bun decat tacerea!``)















































sâmbătă, 10 septembrie 2011





Stau in cort cu aparatul la ochi.Care trece prin fata si ma scoate din prizonieratul dulce la care ma subjuga marea,imediat il fac si eu prizonier in fotografiile mele.E un fel in care si marea devine prizoniera prizonierilor.


Aveam o rochie alba, dintr-o panza usoara de in, vantul croise si el marii o rochie alba, spumoasa, niciunui muritor nu-i era ingaduit sa-i calce faldurile.Cum se apropia unul de tivul ei, fluierul coleric al salvamarului il facea pe inotator sa-si infiga bine varful picioarelor in nisip si sa dea aprig din maini rotativ ca sa nu depaseasca macar cu un milimetru ,,fluierul`` de hotar.,,Jap,jap !`` ar fi urmat daca nu ma apropiam de salvamar si de omul ,,picior de pasare``si sa le spun : salvamarului , ca eu l-am inselat pe om, omului ca el s-a inselat crezand ca rochia mea larga , alba, luata de vant ar fi putut sa fie steguletul alb care sa-i permita lui ...aruncarea in valuri.

VASILE SEICARU - Aruncarea in valuri

Asculta mai multe audio diverse



http://www.pateric.ro/vii-despre-inselare/
sau
http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm

,,Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?

Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro- toparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (incepu- tul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Si- meon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, l852). Consti- inta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza im- potriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii sun- tem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32). Sa ne facem ai acestui Adevar prin credinta in El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar - si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, "ca sa se marturiseasca numelui" Domnului. (Ps. l4l, l0). Ea este acel pamant intunecat in care a fost surpata viata noastra de catre vrajmasul care ne pizmuieste si ne prigoneste (Ps. l42, 3). Ea este cu­getarea trupeasca (Rom. 8, 6) si stiinta cea cu nume mincinos ( l Tim. 6, 20), de care a fost molipsita in­treaga lume, care nu-si recunoaste boala, numind-o sus si tare sanatate infloritoare. Ea este "trupul si san­gele", care "nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu" ( l Cor. l5, 50). Ea este moartea vesnica, tamaduita si nimicita de Domnul Iisus, Care este "In­vierea si Viata" (Ioan ll, 25). Astfel este starea noas­tra. Privelistea ei este o noua pricina de plans. Cu plangere sa strigam catre Domnul Iisus ca sa ne scoata din inchisoare, sa ne traga din prapastiile pamantului, sa ne smulga din falcile mortii. "Domnul nostru Iisus Hristos", spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, "de aceea S-a si pogorat la noi, pentru ca a vrut sa ne scoata din robie si din cea mai amarnica inselare" (Inceputui Cuvantului al 3-lea).``

joi, 8 septembrie 2011

cuvinte

IPS Bartolomeu Anania - Predica la Nasterea Maicii Domnului

Asculta mai multe audio diverse



dis de dimineata l-am gasit pe pr Arsenie Papacioc in vizita aici: http://vlad-mihai.blogspot.com


la 40 zile de la nasterea in cer a arhimandritului Arsenie Papacioc.



RUGACIUNE
de Mihai Eminescu


Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!


http://ramurainflorita.blogspot.com/2010/08/agni-parthene-fecioara-curata-rugaciune.html


Biserica Manastirii Techirghiol




o parte din intregul care este marea neagra, care mare neagra e o parte din marile pamantului ....intregul e Dumnezeu

marți, 6 septembrie 2011



Ea isi asteapta iubirea sa apara de undeva din spumele marii.Pana una alta tricoteaza lung cu privirea depanand lung o poveste de dragoste.
















Marea te hraneste, marea iti aduce la mal barbatul iubit, iar el are un bostan in larg unde cresc lubenite mari cat roata carului mare.















Tot marea , desi unora nu le place ca e plina de gunoaie, el ...inginerul muierii rabdatoare, se bucura de partea buna a lucrurilor si decide sa-si construiasca un adapost ...cu ce aduce marea la mal.













Cand sunt valuri prea mari si nu poate iesi la ,,vanat`` pe mare, mai face bani si pictand cate un portret.Ei , muierii nu-i e usor , e tematoare , e geloasa, dar el barbatul stie cum se tine o casa , greu , greu dar frumos, cu frumosul, cu frumoasa, cu ce-ti da marea ...practic.


















Mai bine sa picteze un peisaj, sa evite geloziile , discutiile , ce rost au? ...se poate trai si din peisagiu.



















Dragostea trece prin stomac, dupa ce-ai pus carca la munca. Ea stie cum sa-i oblojeasca si stomacul si carca!O muiere pe cinste!( ,,muiere = a inmuia inima barbatului``-Amza Pellea)

Apropos de Amza Pellea , de muierea si de barbatul din povestea de dragoste , care privesc cu pasiune filme bune, aseara revazui un film extraordinar , la TVR3

Duios Anastasia trecea

http://www.tvr.ro/film_descriere.php?id=72327

duminică, 4 septembrie 2011

M





Marea.
Marea Neagra.
Marea Neagra , tarmurile romanesti.
Benzi colorate in apa.Tarmul de nisip.Scoici si pietre.
Gunoaie.
Iarba de mare.
Caini de tot soiul, oprindu-se pe cate-un damb de nisip acoperit de iarba proaspata de mare.Aproape toti in acelasi loc.Ce civilizati!
Marea.
Marea, in benzi colorate, verde, gri, negru, albastru, nisip copt de toamna.
Marea mea zbuciumata , sufletul meu, benzi colorate, scoici , pietre , gunoaie.
Marea grecilor albastra, curata , rece, linistita, cuceritoare.
Marea mea neagra , cu adancuri colorate , cu benzi asortate la suprafata, cu nisip , cu scoici si pietre si pescarusii care zboara paralel cu marea, uneori se lasa rapid in jos si ciupesc ca de pe o creanga un fruct mic, picaturile de val.

Noi stam lipiti unii de altii , culcati la pamant.

Acum stam la soare, dar alteori stam altfel culcati la pamant, trantiti ar fi cuvantul potrivit.
Zbuciumati, neintelesi, aproape de credinta ca suntem singuri.
Marea.
Marea mea zbuciumata , neinteleasa,aratata cu degetul ca e urata, ca e murdara , ca e plina de iarba puturoasa,marea mea plina de benzi colorate si de culori in adancuri, de scoici si pietre in forma de ...si chiar in forma de inima.
Sub pietrele in forma de inima, stau linistiti sub pamant cei plecat dintre noi.
Ei sunt niste soldati.Se tin alaturi , os langa os , asa cum pe plaja , la soare , lungiti cu fata in sus stau doi indragostiti, idilici.Nici unii nici altii nu-si vorbesc.Trebuie ca ei sunt stramosii mei , care apara pamantul in adancuri, de caderile dincolo de ei , unde nu mai e Dumnezeu.
Ai vazut , cand calci pe pietre sub forma de inima, tu nici nu stii ca de fapt soldatii te apara sa nu cazi in fundul pamantului, acolo e zbuciumul mortii.


Marea.
Marea mea frumoasa , zbuciumata cu valuri albe, benzi colorate, adancuri de curcubeu , scoici si pietre.Si gunoaie!
Zbucium -Z` bucium!

,,Sara ...
Buciumul suna ...``

Dimineata clopotul!
Aud si toaca!
E chemarea la Sfanta Liturghie! E chemarea ingerilor care vestesc in tot pamantul,intalnirea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului,cu toate cetele ingeresti, cu cei de pe pamant si cu toti cei plecati de pe pamant care s-au facut oase soldati sub pamant si cu sufletul aparatori in cer ai Lui Dumnezeu.
Biserica e la capatul strazii pe stanga.
Cat timp urc strada in rampa il cunosc pe Liviu Vasile, ne despartim si el imi da o carte ,,Un fel de piua: 2 mai si Vama Veche``La cuprins ...,, Biserica din Vama Veche.
In curte sunt flori si o salcie.Clopotul si toaca intr-o statura inalta si aplecata prin clopot catre cel ce intra pe poarta iti aminteste ca aici e pace si ti se inmoaie inima.
Un arc de triumf cu bucati de piatra din muntii Dobrogei, un clopot mic , gatat firesc cu usuratatea cu care-ti agati cheile intr-un cui cu un cap cat gamalia de ac..Ce miros au pietrele ?Nu deslusesc! Intru in biserica, in pridvor o piatra cu o expresie istorica, dramatica si Z`BUCIUM imi arata ca acela e locul unde o sa stau azi.
O piatra pe care sa-ti sprijini fruntea intr-un punct numit ,,rugaciune``!Un punct fix!Un punct de sprijin!





http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/05/o-batrana-din-tara-fagarasului-suntem.html
,,O batrana din Tara Fagarasului: "Suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap (numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul)... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu"



sâmbătă, 3 septembrie 2011


CUM SĂ NE MÂNTUIM? DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI. Să ne silim a fi noi înşine!
După Sfinţii Părinţi, unul dintre cele mai importante lucruri, pe care cei mai mulţi dintre noi nu-l cunoaştem, în ceea ce priveşte războiul nevăzut cu vrăjmaşul nostru, diavolul, este faptul că, atîta vreme cît sîntem ţinuţi de patimi, nu noi sîntem cei ce gîndim şi cuvîntăm în mintea noastră şi simţim în sufletul nostru, ci vrăjmaşul diavol este cel care ne insuflă acele gînduri şi simţiri pătimaşe. De aceea nici nu sporim duhovniceşte, căci diavolul - care gîndeşte în locul nostru, fiindcă noi îl lăsăm să o facă, din cauza neştiinţei noastre - nu ne va da decît gînduri şi simţiri deşarte şi pierzătoare de suflet (lăsîndu-ne totuşi impresia că acelea sînt propriile noastre gînduri). De aceea, se întîmplă să nu avem conştiinţa limpede a ceea ce am făcut în trecut, sau să nu asimilăm prea mult din cele citite; pentru că, în cea mai mare parte a timpului, nu am fost noi înşine, aceasta întîmplîndu-se – repetăm - atîta vreme cît stăm liniştiţi în patimile noastre. Şi, dimpotrivă, aşa se face că, atunci cînd conştiinţa ne mustră, ne pare rău de faptele rele săvîşite, ceea ce arată că atunci ne regăsim pe noi înşine.
În vechime, despre lucrul acesta au vorbit Sfîntul Diadoh al Foticheii şi Sfîntul Macarie cel Mare; mai apoi, Sfîntul Ioan Scărarul, iar mai aproape de zilele noastre, Sfîntul Ignatie Briancianinov şi Sfîntul Teofan Zăvorîtul. Iată ce zice Sfîntul Teofan Zăvorîtul în legătură cu cele spuse mai sus: „Grăbiţi-vă să vă deosebiţi de vrăjmaş şi să vă faceţi potrivnici lui. În lupta duhovnicească nu e la fel ca în aceea trupească. În cea trupească, vrăjmaşul vine în faţa ta şi îl vezi; dar în lupta duhovnicească atît vrăjmaşul, cît şi noi sîntem în acelaşi suflet şi în aceeaşi inimă, şi tot necazul ne vine în cea mai mare parte din faptul că nu ştim să-l deosebim pe vrăjmaş de noi înşine şi să ne despărţim de el. Noi credem că mişcarea pătimaşă care ne tulbură ne reprezintă pe noi, firea noastră, că e o cerinţă firească, ce trebuie satisfăcută - în vreme ce ea nu ne reprezintă pe noi, firea noastră, ci pe vrăjmaşul nostru cel venit de aiurea. Această rătăcire este izvorul tuturor căderilor noastre în păcat şi al tuturor faptelor noastre greşite. Dacă am reuşi să deosebim patima de noi înşine, ca pe ceva duşmănos nouă, nu ne-am îndupleca s-o satisfacem, ci am fi însufleţiţi de ură şi împotrivire faţă de ea.”
Aşadar iată de aici nevoia nesmintită de a lua aminte la noi înşine, de a deosebi gîndurile noastre de gîndurile diavoleşti. Şi putem face aceasta, dacă fiecare gînd ce ne trece prin minte îl punem de prima dată în legătură cu Mîntuitorul, cu voia Sa în ceea ce ne priveşte, prin rugăciunea cea de toată vremea făcută către El („Doamne Iisuse... ”) şi prin celelalte rugăciuni şi citiri ale cărţilor sfinte, spre a ne curăţi astfel mintea şi a o ocupa mereu cu gînduri duhovniceşti; ca nu cumva, în lipsa lor, cele drăceşti, care ne sînt mereu insuflate de către diavol, să o îndepărteze de adevăr şi să o facă să creadă că este ea însăşi, iar nu vrăjmaşul ei, diavolul.
Suprapunerea gîndurilor diavoleşti peste acelea ale minţii noastre este cu atît mai greu de văzut (mai ales de cei ce n-au habar de lucrul acesta), cu cît (după cum spunea Cuviosul Părinte Leonid de la Optina), atunci cînd gîndeşte în locul nostru, vrăjmaşul nu zice: „Fă cutare lucru, sau cutare! - ci: Mi-ar plăcea să fac cutare lucru”, ca şi cum am vorbi noi înşine. Pentru a depărta pe vrăjmaşul din mintea noastră, ne-ar fi de foarte mare ajutor dacă am ieşi din starea de trîndăvie a minţii, dacă am vorbi mereu cu noi înşine şi cu Dumnezeu, folosindu-ne neîncetat de osîndirea de sine. Şi chiar dacă, la început, facem acest lucru mecanic, cu timpul ajungem să-l împlinim cu toată simţirea şi voinţa noastră, întărind astfel în noi fapta bună a smereniei, virtute pe care diavolul n-o mai poate imita, fiind singura în stare să ne păzească de a cădea în vreuna din cursele sale. Iată ce spune în acest sens Sfîntul Ignatie Briancianinov: „Defăimarea de sine are, la începutul îndeletnicirii cu ea, caracterul unui mecanism inconştient, adică este rostită numai de limbă, fără cine ştie ce împreună-simţire a inimii, chiar împotriva simţămîntului acesteia; după aceea, puţin cîte puţin, inima începe să se obişnuiască a simţi potrivire cu cuvintele defăimării de sine; în cele din urmă, defăimarea de sine ajunge să fie rostită din tot sufletul, cu un îmbelşugat simţămînt de plîns, să micşoreze înaintea noastră şi să ascundă de noi neajunsurile şi greşelile aproapelui, să ne împace cu toţi oamenii şi cu toate împrejurările, să adune în lucrarea pocăinţei gîndurile împrăştiate prin toată lumea, să aducă o rugăciune trezvitoare, plină de străpungere, să însufleţească şi să înarmeze răbdarea cu o nebiruită putere.” Şi, puţin mai departe, zice astfel: „Minunat lucru! Începînd să ne defăimăm pe noi înşine în chip mecanic, silit, sfîrşim prin a ajunge la o defăimare de sine atît de convingătoare şi care lucrează asupra noastră într-un chip atît de puternic, încît cu ajutorul ei răbdăm nu doar necazurile obişnuite, ci şi nenorocirile cele mai mari. Ispitele nu mai au aceeaşi putere asupra celui care sporeşte, ci, după măsura sporirii, se fac mai uşoare, chiar de ar fi mai grele în sine. După măsura sporirii, sufletul se întăreşte şi primeşte puterea de a suferi cu răbdare ceea ce i se întîmplă. Puterea aceasta o dă, ca o mîncare deosebit de hrănitoare, smerenia adîncită în suflet, şi ea este tocmai răbdarea.”
Aşadar, să cugetăm cu adîncă luare aminte asupra celor spuse mai sus de către Sfinţii Părinţi şi să ne străduim ca, prin mijloacele arătate, să fim noi înşine mereu, iar nu vrăjmaşul nostru. Făcînd astfel, despătimindu-ne tot mai mult şi însuşindu-ne faptele bune potrivnice patimilor dinainte, cu timpul vom ajunge să fim şi noi asemenea sfinţilor, în care vrăjmaşul diavol nu mai avea nici o intrare şi care puteau zice despre ei înşişi: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine!”
- extras din lucrarea IEROMONAHULUI IOAN IAROSLAV - CUM SĂ NE MÂNTUIM? DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI
http://vlad-mihai.blogspot.com/

marți, 23 august 2011

Adi O.!





























Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 13
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.


Parintele Arsenie Boca despre invatatura adevarului
La ce ne folosesc acele vorbiri indemanatice despre lucruri ascunse si intunecoase, de care la ziua judecatii nu vom fi tinuti de rau ca nu le-am cunoscut. O, Adevar, care Dumnezeu esti, fa sa fiu una cu Tine intr-o dragoste vesnica. In Tine salasluieste tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toti invatatii sa taca, toata faptura sa amuteasca in fata Ta, graieste-mi numai Tu.
Un duh curat, simplu si statornic, nu-i niciodata imprastiat chiar in mijlocul multor indeletniciri, fiindca el face totul ca sa cinsteasca pe Dumnezeu, si fiindca, pasnic fiind in el insusi, isi da osteneala sa nu se caute pe sine in nimic.
Cea mai grea lupta in viata aceasta, nu este alta decat biruirea de sine. Caci biruirea de sine duce la propasirea binelui.
Orice desavarsire, in viata aceasta, este amestecata si cu putina nedesavarsire - si pe toate le vedem ca printr-o ceata.
Cei mai multi se indeletnicesc mai osebit a cunoaste decat a trai cum se cuvine, se ratacesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decat cu putine roade, sau deloc. O, daca ar fi tot atat de harnici cu starpirea stricaciunilor lor si cu cultivarea virtutii, cum sunt cu vanturarea desartelor vorbiri, n-am vedea atatea rele, nici atatea scandaluri, si slabanogie in lume.
Fara indoiala, la ziua judecatii nu vom fi intrebati ce-am citit, ci ce-am facut, nici daca am vorbit cu dibacie, ci daca am trait cum se cuvine.
Acela cu adevarat e mare, care are o mare dragoste. Acela cu adevarat e mare, care-i mic in ochii lui insusi - si pentru care slava lumii nu-i decat o curata nimicnicie.
Sunt doua invataturi, dar nu-i decat un singur adevar. Sunt doua invataturi: una a lui Dumnezeu, neclatinata ca si El, alta a omului, schimbatoare ca si el.
Invatatura lui Dumnezeu se imprastie in sufletele pregatite s-o primeasca prin intelepciunea necreata si Cuvantul dumnezeiesc. Ea este o particica din El Insusi si fara de moarte. Este pusa la indemana oricui si este daruita mai din belsug celui smerit cu inima.
Invatatura omului, dimpotriva, ii maguleste mandria, fiindca el ii este tata. "Ideea aceasta imi apartine, eu am spus cel dintai acest lucru, nu se stia nimic despre aceasta inainte de mine ..."
Placa-ti sa intrebi, asculta in tacere vorbirile batranilor, caci ele nu sunt spuse in desert.
Dorinta de a sti a pierdut pe omul dintai, - el cauta cunoasterea, care hraneste trufia, si a gasit moartea.

Sursa: Razboiul nevazut

,,Va multumesc tuturor pentru vizita, pentru comentarii, pentru ganduri , oricare vor fi fost acelea, plec putin cu fata catre un strop de singuratate, un strop dintr-un val de mare, un strop dintr-un strop de ploaie, catre intelepciunea bobului de roua,a carui lumina , fiind dis-de dimineata, v-o doresc si voua.`` Adi O.!

miercuri, 17 august 2011


Cărarea Sfântului Pavel












„Ajunşi la acest loc al depănării cuvântului, e bine să mai lămurim câteva lucruri, dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite ce o au unii creştini despre „mântuirea în dar”, pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmează că noi trebuie doar să „credem” că suntem „mântuiţi” şi cu asta am făcut totul ce ar atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după cuvintele Sf. Maxim: „Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, cum lucrează în trup plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului său. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la ură, stârnind împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: ”Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi, noi răbdăm, huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până astăzi” (Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus la cale ocărârea, hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte la ura celui ce-l ocăreşte, îl huleşte şi-l prigoneşte. Ei aveau ca scop să-l facă să calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze (din cale) pe dracii care lucrau acestea şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci pe potrivnicii care lucrau acestea îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi apostoli, biruind prin înfrângerile lor pe cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă deci şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să iubeşti pe cei ce te urăsc. Iar de nu, e cu neputinţă.” (sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt Ascetic, în op. cit., p. 10). Darul mântuirii deci se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă.

Pilda Mântuitorului i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă (Filipeni 3, 14), fără să se fi socotit că a ajuns (Filipeni 3, 13), mărturisind abia la capătul alergării: ”Calea am săvârşit, credinţa am păzit (2 Corinteni 4, 7).....de acum aştept cununa (2 Timotei 4, 8),” – unirea desăvârşită cu Hristos. Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu şi aşa a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii, căci iată Sf. Pavel era om, cu păcate grele, ba şi bolnăvicos, şi iată-l, luptânud-se după lege (1 Corinteni 9, 20), pentru legea care rezumă Scriptura şi mântuirea, că s-a arătat mai presus de lunecuşul plăcerii şi ascuţişul durerii. A ieşit din cercul vicios al plăcerii şi al durerii, în care de obicei se învârte până la absurd viaţa omenească. Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi a noastră mântuire, ceea ce e tot una cu crearea firii din nou. Mântuitorul omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea penrtu înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul.

Ca mărturii netrebnice îi ştim dragostea cu care ne iubeşte El, dar nimic de pe pământ n-o poate spune. El umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut, căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28, 10), pândind şi alergând după fiecare ins, „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui, ca pe Pavel” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2), şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. Şi aceasta o face mereu, în fiecare veac de oameni până la sfârşitul lumii. Asta nu se poate tăcea. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-i Cruce, pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nicio urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12, 49): pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori, ce se întorc acasă. Cu toate acestea,


dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu.”



Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Jos palaria!Islere reloaded!




http://dulciurifeldefel.blogspot.com/2010/05/islere.html

* 200 g unt
* 150 g zahar
* 1 ou
* esenta de rom
* 5 g praf de copt
* 350 g faina
* 150 g nuca

Se feaca untul moale la temperatura camerei cu zahar, pana devine ca o crema. Se adauga un praf de sare, oul si esenta de rom. Se adauga faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit nuca macinata.

Laura, cea de la care am preluat reteta zice ca la sfarsit se mai adauga si 2-3 linguri de smantana, dar mie mi s-a parut prea moale compozitia si n-am mai pus.

Aluatul obtinut se da la rece pana se intareste considerabil.

Se intinde pe masa infainata si se taie cerculete cu gura unui pahar mic. Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor la foc mediu pana se rumenesc usor.

marți, 16 august 2011

Sa mananci fructul vietii























Intre un barbat si o femeie sunt semintele si roadele lor!
Mi-amintesc despre o vorba cu vechime, din batrani , asa se zice de fapt, anume ca ,,cel mai destept cedeaza``, as zice ca drept e ca ,, cel mai mandru cedeaza``.
Mandria, din ce molecule, particule mutate haotic se formeaza ea,cine dintre oameni, oricait de necredinciosi ori ajunsi pe treptele sfinteniei ar putea sa spuna ca nu mai are mandrie?

Si ce e mandria de a fi roman?Nu cumva o marturisire de credinta dreapta?Sensurile romanesti ale cuvintelor sunt fie lumina, fie intuneric...mandria, ce sens are?


Intre o femeie si un barbat sunt semintele si roadele lor.de la nerodire pana la sfintenie,prin mucenicie.








Constantin Voda Brancoveanu si Marica doamna sa , despre semintele si roadele lor





16 August – Pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Acatistul Sfintilor Brancoveni – aici

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/

miercuri, 3 august 2011

Eu din tu sau Ora Şşşşşşş a pasarii Z




Asa e viata

Asa e viata , asa e ea
eu sunt dintr- coasta de-a ta de lut viu si adormit,
ca sa nu te doara cind ma rup,
tu esti lut intreg si viu,
pe scurt ca sa-ti zic asa, cine sunt eu ...sunt

eu din tu.

M-am mutat cu totul din orasul meu.
Orasul meu mic, mititel , maricel sau cum o fi el,
l-am luat pe tot cu mine.
In afara de fabrici si uzine,
pe care nu aveam de unde le mai lua , ca nici la tine nu mai era vreun loc parcelat unde sa le fi putut monta
Am venit in orasul tau
in orasul din tine

Din care poanta si motiv , fiind din cauza sau datorita,
Tu si cu mine
de azi , de ieri sau de cand au aparut urmele de lasat pe undeva
Candva
tu si cu mine suntem din doua orase , doua orase
si deaorece eu sunt un oras mai mic , venit intr-un oras mai mare
imi place, ma bucur si ma gandesc cine sunt eu...sunt

eu din tu!

marți, 2 august 2011

Filmusor, film usor, film, usor


http://vimeo.com/24991183

Mancare rawraw food, o alta moda, moda sanatoasa...o fi rau , o fi bine ...e rau cind mananci, cind bei, cind gandesti, cind faci orice, oricui fara Dumnezeu.Infranare placuta!
Oricare dintre noi ne vrem niste dumnezei, vrem sa fim iubiti.
Noi vrem sa fim iubiti ca niste dumnezei , dar ce iubire dam in schimb, ca aici asa e , e foarte clar, ce dai aceea si primesti,ai inima curata , dai din ea, primesti de la Dumnezeu iubire, ai inima cu viclesug , primesti de la dumnezei tot cu viclesug, Dumnezeu ii ingaduie si pe ei, ca asa aplica pedagogia, ca sa invatam sa facem curat la inimioara.Drumul e lung si inima necuratat are dureri mari, patimi ascunse, nestiute,de cele mai multe ori inima nu are nici cainta, si-atunci e de cerut de la Dumnezeu cainta...un bun detergent pentru spalarea patimilor (murdariilor) inimii.Paradoxal , la munca de jos , la curatenie, cea care vine cu bucurie este

Maica Domnului,Stăpâna Cerului şi a Pământului, ,,care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic``pr Arsenie Papacioc.

Nu se poate nimic fara Dumnezeu, cu dumnezei nu se poate nimic.Intuneric este lipsa luminii, ,,nimic`` este lipsa Lui Dumnezeu!Orice iti descopera Dumnezeu daca-L asculti , daca-L urmezi si daca ai inima curata la rugaciune.
Noua ortodoxilor ne-a dat Dumnezeu mai multe candele : Cele 7 Sfinte Taine, altor neamuri, alte candele : de pilda evreilor doua, din care una este cunoasterea Vechiului Testament, protestantilor alta candela, altor neamuri la fel .
Daca stingi 7 candele odata , celelalte nu vor face destula lumina.Asadar avem o datorie fata de Darul Lui Dumnezeu, sa nu stingem candelele care lumineaza neamurile.
Mult ni s-a dat , mult ni se va cere la Judecata!Dumnezeu a pus in noi daruri mari, daca le-a pus El, pentru asta le si putem arata altora.De ce ne rusinam?De ce nu-L iubim pe Dumnezeu?
M-am indragostit odata , nu de mult, atat de tare de un barbat,ca il urmam in ganduri, in idei, in amintirile lui.Ma trezeam cu inima plina de el, inima , nu trupul, sufletule noastre se gaseau deasupra a ceea ce cunoscusem pana atunci ca ar fi dragostea, ceea ce nerusinat te mint cartile si revistele si multe romane facute sa aiba succes.Iubirea este in duh.Trupul cu toata fiziologia lui neseparata de duh, e o minune, doar cu fiziologia lui si inima neascultatoare de Dumnezeu, face mizerie inimii si simptomul principal este ,,golul din inima``.Atunci am inteles de ce doar pe pamant copiii se nasc din apropierea trupeasca, din acest lut care ne serveste viata o scurta perioada, cale de ,,70-80-90 de ani``...caci zice psalmistul,, anii omului sunt 70, iar de sunt in putere 80, ce trece de ei , osteneala si durere.
Daca l-as iubi pe Dumnezeu macar o clipa asa cum am fost indragostita cel mai mult in viata mea, de-as putea sa-L urmez pe Dumnezeu asa cum l-as fi umat pe acel barbat, probabil ca as fi atat de iubitoare cu prietenii si dusmanii mei , ca s-ar topi orice neintelegere , antipatie, socoteala materiala ori carteala,,nevinovata`` intre noi.
Si cind ceva nu pot, nu stiu , nu inteleg, nu rad, nu plang, nu dau , nu daruiesc, nu primesc, nu cer ...ma duc la ...MAMA.MAMA tuturor!
Maica Domnului sa ne binecuvanteze pe toti si sa ne acopere cu Sfant Acoperamantul ei!

sâmbătă, 30 iulie 2011


Vorbeste-mi din dragoste, nu doar ... cu dragoste.Daca eu n-am stiut , invata-ma tu.
Sa nu ucizi! Aceasta e porunca.Sa nu ucizi cu gandurile, cu vorbele, cu privirea...cu nimic sa nu ucizi!
Sa nu incerci sa ucizi adevarul, caci el nu poate fi invins, vei sfarsi prin a-ti rani pina la a te rani de moarte ...in propria inima.Ceea ce te face sa supravietuiesti este adevarul.Acela la care n-ai putut ajunge cu sabia purtarilor nedrepte in fata Bunului Dumnezeu.Inima curata!Atat cere Dumnezeu de la noi!

De neputinta, intr-o zi , ma asezai pe o bucata de pamant inverzit, acelasi pamant pe care statusem intr-o iarna in zapada.Banuiam ca el e cald, miroase ca ceva din inima mea, ceva bine ascuns, nu stiu de ce, poate de teama sa nu fie ucis.Culoarea lui o descopar dupa ani intregi in care , ma asteptam sa aflu de la cei mai mari decat mine ce culoare are el, pamantul de sub picioare.Paradoxal cei care au mintit , cei care au ucis in fata mea si in inima mea, nevazuti, pe intuneric, mi-au fost dati ca exemplu.Nu ma mir ca de atata minciuna in care am trait n-am stiut cum sa-mi mut pasii, dar ma minunez de cei care sunt acum copii , adolecesnti , oameni care pare ca au crescut, ma minunez ca pot sa mai traiasca in aceasta minciuna care e peste tot.Sa nu ucizi! Minciuna ucide!Adevarul e in iubire! Iubirea e in inima! Inima curata! Atat cere Dumnezeu de la noi! Nu e adevarat ca un pacient in moarte cerebrala e lipsit de viata.Atata vreme cat inima ii bate ...viata e cit o picatura de iubire.O picatura de apa! Inima curata! Rodul pamantului pe care-l simt in inima !



Psalmul 50
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.




“Acest PSALM a fost alcatuit de catre PROOROCUL DAVID dupa caderea lui in cele 2 mari pacate: UCIDEREA si PREACURVIA.``
http://psaltirea.wordpress.com/2009/02/28/pr-cleopa-talcuire-la-psalmul-50/



Pentru Catalin si Carmen!

Rugaciune pentru neamul romanesc a parintelui Gheorghe Calciu

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos,
venim la Tine, Doamne,
cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc.
Asculta cererea noastra, intra Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti.
Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare.
Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte.
Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor.
Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat.
Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele ci si cu inima.
Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta.
Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii.
Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc.
Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-i miluieste pe ei. Reunifica poporul Tau.
Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta.
Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile Ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata.
Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.Reda poporului nostru pamantul care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisus Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne intru indurarea Ta!
Nu intra Stapane la judecata cu robii tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare.
Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta Inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!



Postări populare