40 de mucenici sau 44 de pahare si inceputul anului agrar / La Multi Ani ,dragi barbati!

gata cu Dochia, incep Mosii
o sa fie mai cald

-40 de mucenici la crestinii ortodoxi, bunica le zicea bradoşi
-la geto daci 44 de ...(de pe 9 martie pana la Sfantu` Gheorghe ar fi 44 de zile)simbolizand vamile vazduhului, prin care strabate sufletul pana ajunge la Dumnezeu
Mirosea a paine , a nuci si a miere.
Linistea noptii si zapada de pe strada , cainii cu covrigi in coada din intersectie, candela aprinsa la icoane si miresmele traditiei romanesti mi-au adus pace in suflet.

Pont : nucile le-am copt in coaja lor ...mmmm delicioase!
..............................................................

Sinaxar 9 Martie



În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.

Sfintii 40 Mucenici din SevastaCei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.

De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini, iar alţii se lepădau. Câţi însă purtau în sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, dispreţuind chinurile şi bătându-şi joc de tiran, aruncându-şi brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci şi viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida şi brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaş al Împăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ţi înapoi brâul, cinstea şi mărirea.

Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.

În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniţă, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; şi acesta era o cuşcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul sã fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cuşcă şi să fie spânzurat cu cuşca în sus.

După ce s-a făcut aceasta, iar cuşca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii şi cu acelea să fie arsă fără de milă cuşca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cuşca aceea de fier şi rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara şi s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se şi topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, aşa precum unii dintre credincioşii care au fost de faţă au spus că au văzut. Iar tiranul şi nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigore Teologul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă şi doi copii, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cum am petrecut ziua de 8 martie

Cat de usor ar fi fost sa se poarte normal!
De la o vreme nu am mai baut cafele si nu am mai primit flori! N-am mai vrut !
De la unii nu numai in ziua de opt a lui martisor!
Si un domn , intr-o zi, mi-a adus bucuria inapoi. Si-o sa vreau sa-l tin minte, sa nu-l uit niciodata, ca sa sper ca se poate sa fie si o zi normala, in care oamenii se bucura sincer.
Ce cadou ii face el nevesti-sii?
In fiecare an , de ziua asta, dimineata cand ea se imbracata frumos prin casa, cu sosetutele carpite cu ata in aceeiasi culoare cu textura, glumesc ,el barbatul ei ii da in brate femeii lui , pe fiecare din copiii lor, rodul dragostei lor .


Mijloacele prin care putem câştiga pacea lăuntrică şi propăşirea în virtute



Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte. Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. „Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea".

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos!... Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: „Biruieşte-te pe tine însuţi". Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele

vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

din ce se framanta omul si din ce se hraneste el

Lut
Paine
Dumnezeu

M-am nascut ca sa iubesc,
De ce ma intrebi Cat e ceasul?
Aha, doar pentru ca-ti plac ceasurile...

El e Gant!

comme un gant (ça vous va ~). ca o mănuşă (vă merge ~)

p.s.1 http://www.romania-vorbeste.ro/
p.s.2 ,,Cand un sectant va spune " Dumnezeu sa te binecuvanteze ! " cum raspundeti? Amin? Doamne ajuta?

Cand un ortodox imi spune " Dumnezeu sa te binecuvanteze " raspund imediat cu Doamne ajuta sau Amin. In ultimul timp au inceput si sectantii ( protestanti sau neoprotestanti ) sa imi zica si ei " Dumnezeu sau Domnul sa te binecuvanteze ". Si pentru ca printr-o capcana lingvistica, stapanul lor cel viclean imi intinde o capcana duhovniceasca, nestiind cum sa reactionez am intrat intr-un blocaj. M-am tot gandit ce fel de raspuns sa dau astfel incat sa-l deosebesc pe Dumnezeul cel Adevarat de inselaciunea ereticilor. Am realizat ca cea mai simpla cale de a-L marturisi este prin maica Lui. De aceeaa orice abordare verbala asemanatoare cu cea de mai sus raspund prin " Maica Domnului sa ne mantuiasca " sau " Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi ".

Am observat ca sectantii folosesc din greu limbajul ortodox. Au " biserica" se duc la "slujbe", au "binecuvantare" , etc. Mi-e greu sa imi dau seama din prima dupa exprimare care-i ortodox si care-i sectant.

Intr-un fel toti ratacitii astia se pregatesc de ecumenism. Spre exemplu, acum 25 de ani, in timpul comunismului, cand mergeam spre liceu, treceam pe langa o casa de a lor unde scria mare la vedere denominatiunea lor. Am trecut acum cateva luni pe acolo si se numea acuma Biserica Sfanta Treime si pe frontispiciu aveau o cruce mare cat toate zilele.``

p.s.3 http://video.crestinortodox.ro/M3BIPz5dhMp/Africani_botezati_in_credinta_ortodoxa.html

Ortodoxie: Cine sunt ingerii? pe video.crestinortodox.ro

6 MARTIE!!! Valea Plopului si parintele Nicolae Tanase

Uita-te mai bine. In fata ta nu e doar un copil descult intr-un picior si-ncaltata pe stangul gheata de la dreptul.
In fata ta in afara acestui copil e un altul pe care cineva vrea sa-l taie.
Ce faci?
Pe care te milostivesti sa-l salvezi?
E o urgenta, asa e, cel amenintat cu moartea e primul pe lista.
Ti-a trecut vreodata prin minte sa inveti pe cineva sa omoare un copil sau sa-l incalte si sa-l imbrace pe altul?
Sigur ca ai facut-o...chiar asa gandindu-te ca un om rau il bate pe copil daca nu-i aduce bani acasa din cersit, chiar si asa ti-a alunecat mana in buzunar dupa un banut si apoi ti-a stat o clipa mana pe crestetul copilului care s-a ferit crezand ca-l bati si tu.

Da, pentru ce i-au mai dat viata parintii lui , mama lui daca nu l-au vrut?
Dara viata nu o dam noi, o da Doamne-Doamne, dara o viata nu o putem lua noi, o ia Doamne-Doamne.

De ce ne scoate Dumnezeu in cale copii amarati,tineri drogati, batrani uscativi, in care sufletul se catara pe oase roase? Pentru ca ei au nevoie de noi, pentru ca noi cand ii ajutam pe ei fie si cu o mana calda pe umar, desi ne curg nevazut lacrimile pe obraji , sufletul se lumineaza,de fapt tocmai ne-am dat seama ca noi avem nevoie de ei, ne aducem aminte de darurile pe care le avem, daruri pe care daca nu le impartim cu celalat, saracim, se usuca sufletul care nemaifiind nimic degeaba are de ce se agata.Nimic nu poate sa stea intr-un trup.Un trup care nu-si mai simte sufletul trebuie ca l-a vandut...
Sufletul e bogatia trupului.

Sufletul e Darul Lui Dummnezeu.Din suflet daruim si noi mai departe, o mana calda pe un umar, o bucata din batonul cu mac taiat de-a lungul si pavat cu unt, un banut din banutii nostri, o caciula dintre caciulele noastre ori o lumanare sin lumanarile noastre de ceara.Va mai amintiti ce frumos miroase lumanarea de ceara curata?
In fata icoanei la rugaciune ca sa-i cerem Lui Dumnezeu ceva pentru noi aducem aceasta jertfa: lumanarea, tamaia e alta jerta, inseamna multumirea noastra catre Dumnezeu.
Sufletul e Darul Lui Dumnezeu.
Am dreptul eu sa iau un suflet dat de la Dumnezeu?
Si totusi cand o tanara sau o femeie singura sau pur si simplu o fiinta care va sa devina mama ne anunta ca e insarcinata ...cate guri nu se insumeaza si din nesuflet o imping sa-si omoare copilul, fiinta din pantece?

Te mai intreb odata, tu ce-ai face daca in fata ta e un copil descult si unul pe care cineva se napusteste sa-l taie? Pe care dintre ei ai aseza mana ta calda?

Cand iti spun ,,iubire`` sau ,,dragoste``, unde pui mana prima data pe corpul tau?
Din momentul conceptiei unui copilas (embrion) inima lui incepe sa bata! E primul organ care se formeaza, din a 8 a saptamana a vietii dinlauntrul pantecelui mamei, toate organele se vor fi format.

Intai ii omoram sufletul, care e dragostea si iubirea daruita de Dumnezeu.
Priviti ce este un avort! Un avort cerut de o mama, constienta sau impinsa la asemenea pacat de moarte.
Nu-i asa ca nu mai e necesar sa-l gasim definit ca pacat, il simtim mai mult decat ni-l poate explica cineva.
Priviti pana la capat , ca sa aveti puterea sa opriti relele din sufletul omului.

http://avortulsicontraceptia.ro/avortul-chirurgical-avortul-la-cerere/17-cum-se-face-un-avort-socant-un-avort-filmat-avortul-la-cerere-avortul-chirurgical

Parintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului cu puterea Lui Dumnezeu a salvat copii si mame, tati de la pacatul avortului, caci pacatul si urmarile lui sunt deopotriva ale mamei, ale tatalui si ale celor care au sfatuit ori au fost complici la … omor.

Pe cei 300 de copii SALVATI din Mila Domnului prin parintele Nicolae Tanase, din ce avem sau ce au altii in jurul nostru sa-i ajutam, ca asa ne va ajuta si e noi Dumnezeu sa ne tinem sufletul in trup .Si daca nu avem material ce sa le daruim, o rugaciune din toata inima … ca o mana calda pe umarul cazut de nevoi.
Va sti Dumnezeu sa primeasca darul dragostei inimii noastre la rugaciune si sa-l sadeasca in inima unui om care material o duce mai bine azi, ca maine poate sa o duca altul si altul...

Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului , prin ale carei rugaciuni, nici-un fiu al Lui Dumnezeu nu e neaparat, sa ne acopere si pe noi ...

,,Omul are trei prieteni:

Aurul: ne împlineşte dorinţele până suntem sănătoşi, la boală ne părăseşte.

Fiinţele dragi: ne ajută la greu, în suferinţe-boale, ne însoţesc până la mormânt, unde rămânem singuri.

Hristos: Unicul şi singurul ajutor după moarte. Ferice de cine şi l-a dobândit prieten în timpul vieţii.``
TRAIAN TRIFAN




La Valea Plopului...
acolo ar fi nevoie de următoarele:

1. alimente – întotdeauna sunt necesare, pentru că fără ele nu se poate trăi fizic;
2. produse de curăţenie şi igienă;
3. încălţăminte de toate mărimile, pentru toate anotimpurile, acum în special, pentru sezonul rece;
4. rigips;
5. vată minerală;
6. plăci O.S.B.;
7. tubulaturi pentru instalaţii termice;
8. lemn de construcţii;
9. polistiren;
10. centrale pe lemne;
11. calorifere din oţel, aluminiu sau fontă

Cei dintre dumneavoastră care doresc să se implice o pot face în felul următor:

• să transmiteţi apelul nostru cunoscuţilor şi prietenilor indicându-le pagina site-ului, www.fundatiaarsenieboca.ro, numărul de telefon 0724 029 150 sau adresa de e-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Nu ezitaţi să le cereţi sprijinul celor cunoscuţi, care ar putea ajuta cu cele necesare şi care sunt dispuşi să dăruiască sau să pună în vânzare materialele la un preţ sub nivelul pieţei;
• să oferiţi hăinuţe, jucării, cărţi pentru copii, noi sau care nu vă mai trebuiesc, dar sunt în stare bună;
• să oferiţi aparate electrocasnice, noi sau pe care nu le mai folosiţi, dar care sunt în stare funcţională;
• să puneţi la dispoziţie un camion/dubă cu care să putem transporta diverse lucruri necesare acolo;
• să ajutaţi material. În acest caz, putem centraliza bani donaţi de dumneavoastră şi oferi părintelui de fiecare dată când vom merge acolo. Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la vreun interes material din partea noastră, vom întocmi o listă cu suma dată de fiecare, listă ce va fi înmânată părintelui Tănase pentru a fi semnată şi ştampilată, urmând să fie prezentată dumneavoastră.

Observaţii:

Floarea de 1 martie

In dreapta mea tipa asta cu ochelari era tare bosumflata.
In dreapta ei, tipul ei primea cu naduf ocarile.
Cica o mintise in ultima vreme!
M-am dat cat am putut mai in stanga , nu doream sa aud ce-si spuneau.
In stanga mea altii.
Grasucul domn jovial si boem,
o alinta pe doamna dumnealui, iar cand el a stranutat ...ea i-a spus cel mai duios ,,norocel!`` din cate am auzit vreodata.
Bine ca s-a stins lumina.Tacura si unii , incetara si altii.
Personajul principal din piesa asta de teatru ... un mincinos.
(trag cu ochiul catre cei din dreapta mea... vad fara efort doua boturi, sunt suparati ca nu i-a lasat in sala cu caciulile sa li se vada mustele)
Ma...da tare bine si iertator si indreptator impachetat de regizor.
Ea si el in dormitor.La usa suna celalalt... unde sa-l ascunda ea pe primul...ma, daca va zic ...mi-a placut ce ascunzatoare i-a gasit regizorul ( nu poci sa va zic, mergeti de vedeti singuri, na!)

A fost un spectacol cald... tandru... ma, regizorul asta e o femeie.
(E femeia directorului...sau directorul e barbatul regizorului...parca suna mai bine ca femeia e a barbatului)

FLOAREA DE CACTUS de Barillet şi Gredy

cu : Adela MĂRCULESCU, Damian CRÂŞMARU, Cristiana RĂDUŢĂ-BOBIC, Ionuţ ADĂSCĂLIŢEI, Theodor DANETTI / Mihai NICULESCU, Rudy ROSENFELD

un spectacol de Alice BARB

Scenografia: Ioana CANTUNIARI

Teatrul Metropolis O cladire primitoare se remarca pe strada Mihai Eminescu, la numarul 89.

Director: George Ivascu Director onorific: Radu Beligan

Radu Beligan: Dragostea este motorul vieţii, după părerea mea. Adică “unde dragoste nu e, nimic nu e”, cum spune... Biblia. De altfel, teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, crede-mă că lumea ar fi o bucurie. Uită-te la săraca noastră ţară, unde războiul româno-român continuă fără încetare! Nu mai încetează!...

http://www.jurnalul.ro/stire-special/radu-beligan-eu-m-am-mutat-de-mult-in-beligania-142196.html

hai sa ne tunăm!

Luminiţa cea mai des intâlnita este da, cum era de aşteptat cea de la capătul tunelului.
Imi place cand oamenii trec prin tuneluri si claxoneaya sau striga , e un comportament febril , zăresc foarte aproape luminiţa de la capătul tunelului si capătă curaj sa-şi strige izbânda asupra intunericului si claustrării.
Intr-o noapte cu lună plină ne-am putea considera ca fiind intr-un tunel vertical.
Intr-un con de lumina care supune intunericul , viata mea ar deveni un spectacol dupa un scenariu semnat pe cer de Luna Lunei , iar pe pamânt de firava mea luminescenţă.
Ca să mă inteleaga si foarte tânăra si năucita generaţie m-aş recomanda Tu-n a ta, bine ei dragii de ei vorbesc repede si m-ar striga Tunata, după ce vor fi inţeles ca tu in a ta fiinta cand te simti esti o lumina -in care tu reprezinta oricare fiinţa a Lui Dumnezeu-
Şi nu în ultimul rând m-aş grăbi să o sun pe Luminiţa .
Fiecare primim la Sfântul Botez protecţia Sfântului al cărui nume îl purtăm, iar dacă nu purtăm unul , preotul ne sfătuieşte asupra lui, de obicei este Sfântul zilei in care ne-am nâscut ori al zilei in care ne botezăm.
De ce sa o sun pe Luminiţa?

IACA DE CE

sfânta muceniţă Fotini - ocrotitoarea celor ce poartă numele Luminiţa

http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/2009/02/sfanta-mucenita-fotini-ocrotitoarea.html

Am câteva prietene care poartă numele Luminiţa. Şi m-au întrebat ce sfântă este ocrotitoarea lor. Răspunsul este sfânta muceniţă Fotini (cuvântul provine din limba greacă şi înseamnă lumină), care a primit cununa muceniciei la Roma, în vremea împăratului Nero, împreună cu cei doi fii şi cele cinci surori. Iată şi viaţa acestei sfinte martire a lui Hristos:

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit". Iar către Victor, a zis: "De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit". Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anatoli, a doua soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Foto, a treia soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Fotida, a patra soră a ei, care fiind legată de doi copaci şi despicându-se, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, a şasea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Victor - Fotin, celălalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sebastian, ducele, şi Hristodul, care de sabie s-a săvârşit.

Sfinţii mucenici Sebastian şi Hristodul au murit de sabie în vremea împărăţiei lui Nero (54-68). Ei au împreună-pătimit cu sfânta muceniţă Fotini (sau Fotina).

Patima

Cand toata dragostea ei s-a speriat de paharul de bautura ,toate lacrimile din toate zilele n-au reusit sa-i stinga lui patima.
Au doi copii si o casa, o masina si desigur multe rate lunare.
Peste ele , el , betivul si nenorocitul a facut alte datorii.
Nu stiu cati dintre voi daca v-as ruga ati da un banut ca sa-i salvam.
El bea , ea plange , ei au doi copii , rate la casa si la masina si multe datorii.
Mai e cineva dintre noi care sa nu-i fi judecat dupa propriile reusite sau virtuti?
Nu?! Nu e nimeni iute de picior sa iese in fata?
Ce de pietre in mainile noastre!
Alcoolismul e o boala, o dependenta ca oricare alta(dar prima in topul dependentelor)
Lacrimile sunt sabii impotriva durerii.
Se incearca tot felul de strategii in terapia durerii.
In durerea lor, a lui si a ei ,niciun prieten nu e dispus sa devina lacrima, sabie...
Cum s-a ajuns la acest razboi , sta el abandonat pe canapeaua din fata televizorului colorat in imagini depresive, intrebandu-se cum sa se ridice?Si singur impovarat de paharul cat un potir de urias, nu se poate ridica!
Cum altfel? Cu Dumnezeu , inainte!
Dumnezeu ne da daruri.
A cazut in darul bauturii au zis cativa de pe marginea drumului, razand usor departandu-si picioarele ca sa-si simta stabilitatea emotionala in fata instabilitatii lui...nu , a cazut in patima bauturii...darul este DAR ...Darul ce ni l-a dat Dumnezeu este spre a fi aparat . Darul este Sfantul Duh.E lumina. Bei, fumezi ...se mai stinge din lumina, injuri, judeci, desfranezi (nu, nu vorbim doar despre sex), mai stingi din lumina...ca doar multa mancare numai bland nu ne tine... bautura si orice dependenta , fumat , droguri, etc...stinge lumina din noi. Ca sa o reaprindem : post si rugaciune, spovedanie curata, milostenie, Sfanta Liturghie .Tristetea stinge si ea lumina.Tristetea nu e de la Dumnezeu , nu e Dar.

Daca vedeti un om cazut in patima betiei

chiar de va temeti ca va rade cineva
sa stiti ca mai e o sansa
credinta in Dumnezeu
singura de altfel
macar de va rade de noi , sa-i spunem ca se poate asa

-el si familia lui sa mearga la Sfanta Spovedanie
-sa posteasca cu totii 40 de zile, dupa cum le va fi spus duhovnicul
-sa citeasca fiecare, in timpul celor 40 de zile, Acatistul Maicii Domnului Potirul Nesecat
-sa dea la biserici, la manastiri acatiste pentru 40 de Sfinte Liturghii
Minunile le da Dumnezeu cand noi le cerem si ne trudim pentru ele si mai ales pentru ca vede in inimile noastre
Noi nu vedem in inima celui care bea,noi nu vedem in inima nimanui , de aceea judecam dupa cume inima noastra.

Icoana Maicii Domnului POTIRUL NESECAT, izbavitoare de patima betiei ( pomenita in 5 mai)

Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. “Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

Vezi mai multe video din Calatorii

mai aveti zapada pe galosi?

De la Parintele Ghelasie Gheorghe, sfaturi

* nu fi fixist (adica sa faci doar ce crezi tu); cu vointa asculta si de altii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii si incapatanare;
* nu fi izolat si insingurat, ci in dialog cu toti si cu toate (pacatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viata este Comunicabilitate. Fii comunicabil, chiar daca te fortezi;
* fii Vesel, chiar daca nu te simti bine, pentru ca fondul Vietii este Bucuria - Lumina. Impune-ti un zambet permanent;
* suporta si ce nu-ti place la altii si treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu);
* nu mustra direct, nu spune greselile, fii delicat cand totusi faci cate o observatie;
* nu te enerva ca altii nu sunt ca tine si-ti stau chiar impotriva. Astfel te vei vindeca de contrarietate si te vei bucura de convietuire in tot momentul, incerca sa ai afectiunea mai tare decat respingerea;
* nu admite frica, timorarea, grija zilei de maine; nu-ti fa iluzii, lasa toate la momentele lor. Timorarea este slabanogirea Sufletului.
* fii optimist, chiar de lucrurile par total incurcate; crede in rezolvarea miraculoasa;
* toate simptomele de boala, toate certurile, toate contradictiile, greselile tale si ale altora, considera-le trecatoare si tu vei ramane astfel neatins;
* chiar daca ai avut si mai ai crize violente, toate vor trece;
* nu admite teama ca va fi mai rau, ci mai bine;
* nu admite tristetea dupa greleli si conflicte, lasa-le la momentul cand te vei analiza pe tine (la spovedanie mai ales). Nu fa o scrupulozitate patologica;
* nu abandona activitatea, chiar daca nu te simti bine si dai randament putin. Cat ai fi de bolnav, nu renunta la ceva activ, cat de cat. Este ODIHNA a toate. Buvura-te chiar daca ti se pare ca nu ai progresat nimic. Viata are o Supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare. In aceasta ODIHNA nu mai conteaza nicio evaluare, este DARUL LUI DUMNEZEU, peste toate considerentele.
Bucura-te si tu cu adevarat de acest miracol!

Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Puiul necurat

“Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte iubirea de sine "primul pui al diavolului". Ea e cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte protrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine, începutul mândriei. Lepădarea acesteia o poate face însă numai cine s-a ridicat cu mintea mai presus de cele deşarte şi s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale, toată, către Dumnezeu.

Când vrei cu toată sinceritatea şi tăria să birui piedica a doua a viciilor minţii, despre care credeai că eşti tu însuţi, atunci şi Dumnezeu sporeşte dragostea ta către Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât şi piedica din cale e mai mare. Cei ce, prin darul lui Dumnezeu, se izbăvesc şi de legăturile dinăuntru ale iubirii de sine, se poartă şi se mărturisesc pe ei înşişi, străini şi călători pe aici pe pământ.

Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care, prin negrijă, nărăvindu-se cu viaţa cea trupească, aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea să-i moară trupul, ci ar vrea să-i fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. Deci, ca să ne mântuim, trebuie să pierdem înclinarea sufletului cea lunecoasă spre împătimirea cu lumea, cu trupul şi cu avuţia, care toate aici rămân. Iar dacă nu ardem această înclinare a sufletului spre lume, sufletul întreg se pierde. Şi totuşi n-am scăpat de curse, căci sunt unii care-şi curăţesc sufletul de patimi prin multe osteneli - şi sufletul are patimile lui: părerea, slava deşartă şi mândria – iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase, dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti, cad în primejdia de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet pentru faptul că se face curat, încât sufletele lor se sting şi se pierd. Bucuria neînfrânată, chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti, te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor. Sufletul însă care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru Dumnezeu; sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006

o dupa amiaza

„ Veţi şti atunci că inocent am fost/ şi că, la fel ca voi, aveam şi eu/ obrazul încrustat de bucurie/ de milă şi de furie, un chip/ de om la fel ca voi – şi-atât”B.Fundoianu

Dupa amiaza am plecat sa caut o cartulie.

El SI EA SE CASATORESC.Ei sunt bucurosi sa primeasca si o carte in dar de nunta.

In drumul meu, Biserica Rusa, intru...rugaciune, luminile stinse , doar lumanarile din altar palpaie si o voce care nu vorbete doar cuvinte ,ci cuvinte in lumina, rosteste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, rostita doar in perioada Postului Mare.

Se sfarseste repede, am ajuns tarziu si intamplator (ca un crestin neatent cu randuielile ),parintele miruie la rand pe fiecare , mai intai barbatii.
Plec , ploua incet, o iau pe Magheru.
Copertarea strazii cu casinouri si magazine dubioase i-a mai furat din poezie, s-or inchide ele intr-o zi...
Lasa, ma uit la oameni, ei sunt frumosi in ploaie, o doamna cu un palton lung ,gri , dintr-o stofa impecabila, subtirica si cu un chip angelic sub o caciula de blana alba, o papusa mica, clasa a noua, fit-fit din poponet, un domn fara umbrela, radios, cu un buchet de flori mici , albe, un domn si o doamna rotofei , sub o umbrela mare, intr-o dulce ciondaneala...ce lumina frumoasa da ploaia, iar eu nu am aparatul la mine...ma gandesc zambind la Monique... ce le-ar fi facut ea la toti.
http://moniquephotography.blogspot.com/2009/10/plimbare-la-gent.html
Masinile stropesc pietonii, ei si?Azi pietonii nu se supara !
El si ea se casatoresc, doar la starea civila .(starea civila, starea de stat drepti :) ...la cununie , in Biserica ...este starea de -a dreapta Tatalui...asadar tot drepti stai )Nu stiu unde s-au intalnit , cum s-au cunoscut , dara Dumnezeu le-a daruit un copilas. Peste o luna va veni si el pe lume cu dragostea lui de la Dumnezeu sa vada ce mai e de salvat pe aici.
El si ea nu s-au nascut in puf si nu dorm in puf.
V-am mai spus ca Dumnezeu e in firea omului, zicea parintele Rafail Noica.El si ea cred in Dumnezeu , nu se spovedesc inca(stiu ce greu e sa mergi prima data la Sfanta Spovedanie, sunt tot felul de ispite ca sa te impiedice sa ajungi) si nu s-au cununat.Nu pentru ca nu ar fi vrut .
El a considerat ca nu trebuie sa-si sperie copilul in timpul cat mama il tine in pantece si fiind Dumnezeu in firea omului si ascultand omul sufletul sau ...el si ea, s-au infranat cu usurinta de la cele trupesti in timpul sarcinii.
Trupul omului este templul Duhului Sfant.
Cand el si ea se cununa in Biserica , devin un singur trup si un singur suflet.
http://www.valeriugafencu.ro/scrieri/indreptar-la-spovedanie.html

Intru la Schitul Darvari ...ce loc minunat in inima Bucurestiului...lume multa, linistita, smerita,

preotii canta, canta si lumea, incet , sfios , in taina, cu credinta

Cu noi este Dumnezeu ...


Asculta mai multe audio Muzica

,,Să ascultaţi pricinile pentru care o au şi apoi ce să facă ca să nu le mai aibe.Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate. Neaparat vine vrajbă în casă dacă:1. Căsătoria s-a început cu stângul adică cu desfrânarea.2. Mai vine apoi dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegiuită sau fără cununia bisericească. E un păcat pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunteţi aşa.3. Din curvii nemărturisite făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe sufletul şi pe trupul lor. Şi pentru că nu s-au mărturisit acel păcat are să le spargă casa tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul care e cel care face acest lucru.4. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De o vei mărita pe fata ta numai pentru avere căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă şi cu spargerea casei aceleia. Prin urmare cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile când vă măritaţi fetele sau vă căsătoriţi feciorii.5. Nepotrivirea de vârstă, căci sunt părinţi care îşi mărită fetele de 14-15 ani tot din lăcomie de avere sau numai ca s-o ştie măritată. Şi la 17-18 ani fata lor e văduvă şi cu un copil. Asta pentru nepotrivirea de vârstă pentru că ce poate face o copilă faţă de un vlăjgan. Acesta e păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea casa aceea nu ţine ci se sparge. Şi părinţii aceia trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.6. Din negrija de suflet a celor din casa aceea se ajunge de asemenea la vrajbă. Din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtaşanie şi de rânduielile Bisericii care sunt poruncile lui Dumnezeu. Şi dacă nu le păzesc cum să aibă linişte? Căci de nu păzeşte cineva poruncile lui Dumnezeu păzeşte pe ale diavolului şi atunci te arzi.7. Şi mai vine vrajba şi din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mărire sunt cei plini de fiere care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănânci carne multă şi când nu posteşti. Plin de fiere fiind se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap. Aşa pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn care i se pare că nu stă la locul ei, îi sare în cap celuilalt.8. Şi-o ultimă pricină este desfrânarea tuturor. Dar soţii cum desfrânaează când sunt legiuiţi? Aşa bine căci nu mai ţin nici o seamă de miercuri, vineri, de zilele de post, de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.``

Parintele Arsenie Boca

cuvinte cu si despre Parintele Dumitru Staniloaie

Cum a fost în închisoare?”, „Ei, n-a fost chiar aşa de rău”, răspundea zâmbind

„Cum a fost?”, îl întrebam. „Ei, n-a fost chiar aşa de rău”, răspundea zâmbind. (Trebuie spus că în puşcărie a fost operat de hernie, fără anestezie, de către un alt deţinut, medic chirurg, cu un cuţit de bucătărie pe o masă de bucătărie). Îşi reproşa că din cauza lui am suferit şi noi, mama şi cu mine. „Bietele de voi! Prin câte umilinţe şi încercări aţi trecut”. Nu l-am auzit niciodată spunând un cuvânt rău despre cei care l-au adus în această stare. „Ce suflete chinuite!”, spunea.
O, câtă dreptate avea. În momentele grele am înţeles câtă dreptate avea. Am înţeles că dacă într-adevăr îţi pui nădejdea în Dumnezeu, te ajută, în mod concret, surprinzător de concret. Nu e o figură de stil. E cea mai firească şi cea mai lipsită de spectaculos realitate. Da, avea dreptate să fie atât de categoric. Prin cuvintele lui mi se dezvăluia modalitatea verificată de a vieţui şi a supravieţui. Şi i-am fost recunoscătoare pentru că mi-a dat sfatul cel mai înţelept, cel care mi-fost mai de folos în viaţă. Acela de a-ţi lua convingerile în serios.
L-am auzit de nenumărate ori spunând: ”Eu sunt preot, nu pot să fac asta.” Sau: ”Noi suntem o familie de preot şi trebuie să ne purtăm ca o familie de preot„ .
Acesta este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat de la el: anume că la temelia întregii umanităţi, care se înţelege ca umanitate şi nu ca o specie animală cu funcţiuni exclusiv biologice, stau poruncile Domnului: „Să nu înşeli, să fii corect, cinstit, să-ţi respecţi cuvântul dat”…Ele sunt premizele oricărei aspiraţii către îmbunătăţirea spirituală, către dobândirea chipului de drept, bine plăcut lui Dumnezeu.(…) Depărtarea temporară, anii care s-au scurs de la moartea sa nu-i estompează chipul, ci îi conferă, pe măsură ce trece timpul, realele sale dimensiuni spirituale, care apar din ce în ce mai copleşitoare. Dincolo de capacitatea intelectuală, de puterea de sintetizare, de originalitatea gândirii, personalitatea sa s-a caracterizat printr-o acută luciditate, îndreptată mai întâi asupra lui însuşi. Prin severitatea cu care s-a privit şi cu care a aşteptat de la sine însuşi să valorifice darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nu s-a cruţat, n-a dat dovadă de indulgenţă în ceea ce-l privea. N-a abdicat niciodată de la principiile pe care nu le-a expus numai în cărţi, ci le-a predicat atât prin cuvânt, cât şi prin întreaga sa atitudine. Şi cred că admiraţia pe care i-o nutresc sincer atâţia oameni, obligă nu numai la cunoaşterea şi exegeza operei sale, ci şi la adoptarea unei atitudini concrete de viaţă, aşa cum a trăit-o el şi a predicat-o cu consecvenţă.
Şi aş putea aminti aici cuvintele lui Shakespeare, care i se potrivesc foarte bine: ”mai presus de orice să-ţi fi credincios ţie însuţi” Aş adăuga: ţie însuţi şi înainte de orice lui Dumnezeu, în lumina Căruia existenţa capătă veridicitate, sens şi certitudinea veşniciei.

Lidia Staniloaie, fiica parintelui

Mulhouse, 14 feb.2010
Transcriere: Părinte Emil TANCA
Preluare: Lăcaşuri Ortodoxe


.....................................................................................................

Cele 5 inceputuri

Episcopul Nicolae este conştient întru tărie de bogăţia Sfintelor Scripturi. El socoteşte

întru totul firesc faptul că fiecare dintre noi trebuie să avem Evanghelistul nostru mult iubit.

"Unii oameni, potrivit alcătuirii şi aplecării lor duhovniceşti, află mai multă odihnă şi tămăduire pentru sufletul lor în Matei, în vreme ce alţii se folosesc mai mult de Marcu, Luca ori Ioan" (Naşterea Domnului III). Această diversitate trebuie să se vadă, de exemplu, în chipul în care fiecare Evanghelie începe într-un moment diferit: "Evanghelistul Ioan începe din veşnicie; Matei începe de la Avraam; Luca începe cu naşterea Mântuitorului pe pământ; Marcu începe cu Botezul din Iordan." De ce nu încep ei în acelaşi chip? Ca să ne arate, răspunde Episcopul Nicolae, că şi în noi înşine şi în realitatea din jurul nostru, se află patru feluri de început: "Unul este începutul nostru întru Dumnezeu, următorul este întru strămoşii noştri, cel de al treilea în părinţii noştri şi cel de al patrulea este la vremea când începem să ne arătăm cea mai mare lucrare a noastră în lumea aceasta." Hristos, adaugă el, mai are al "cincilea început", în relaţia Lui persoanlă cu fiecare dintre noi, "când El prinde viaţă în inimile şi minţile noastre ca singur Mântuitor al nostru" (Duminica dinaintea Botezului Domnului).

Sfantul-Nicolae- Velimirovici- Predici

rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti - Sfântul Efrem Sirul, praznuit pe 28 ianuarie:

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

(metanie)

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului(roabei) Tău.

(metanie)

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

(metanie)

Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului (pacatoasei)! ...( inchinaciune)

Dumnezeule ,curateste-ma pe mine pacatosul(pacatoasa)!... (inchinaciune)

Cel ce m-ai zidit Dumnezeule, mantuieste-ma!...(inchinaciune)

Fara de numar am gresit Doamne, iarta-ma!...(inchinaciune)

Aceste patru versete se repeta de trei ori,cu inchinaciunile respective

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

(metanie)

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului(roabei) Tău.

(metanie)

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

(metanie)

Aceasta frumoasa rugaciune se rosteste numai in decursul Postului Mare, in fiecare zi de luni pana vineri Este o alternanta frumoasa de versete si metanii sau inchinaciuni, iar prin simplitatea ei ii vom patrunde repede esenta;invataturile ei ne vor ramene intiparite in minte tot restul anului.Daca nu stim cum se fac metaniile sau inchinaciunile, fie intram intr-o manastire sau o biserica si vedem , fie intrebam un preot, un calugar, o monahie blanda.Harul Lui Dumnezeu este acelasi peste tot.

Duminica Iertarii

Incepe Postul Mare

Din păcătoşi, sfinţi

„Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o Biserică creştină şi nu opt sute. Biserica aceasta, e una, e sfântă, pentru că Sfânt este Întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi. Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi, răzvrătiţi, şi ca atare nu sfinţesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul Însuşi, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica în care ne mântuim e apostolească, adică îşi are slujitorii urmând ca dar, prin punerea mâinilor unii de la alţii în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei la Iisus Hristos. Toate celelalte "biserici" ivite după aceea prin chiar aceasta, sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.

Prin urmare, cei ce stăm sub semnul Crucii, câtă vreme petrecem în cortul pământesc, urmăm calea mântuirii în obştea Bisericii văzute sau luptătoare. Pe ea n-o înnegreşte rugina răutăţii, produsă de împrejurările pământeşti. Ea rămâne nemişcată şi neştirbită, deoarece, cu toate că e arsă din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor şi încercată de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu suferă sub povara încercărilor nici o slăbire în învăţătură sau viaţă, în credinţă sau rânduiala ei. De aceea se întăreşte prin Har, înţelegerea celor ce cugetă la ea cu evlavie. Ea cheamă, pe de o parte pe necredincioşi, dăruindu-le lumina cunoştinţei adevărate; pe de altă parte păstoreşte cu iubire pe cei ce contemplă tainele ei, păzind nepătimaş şi fără beteşug ochiul înţelegerii lor.

Biserica de pe pământ se numeşte luptătoare, pentru că aci, sub povăţuirea ei, inşii din obşte au de purtat o întreită luptă, care ţine o viaţă întreagă: lupta cu ei înşişi, cu patimile contra firii, după trup şi după duh; o luptă cu lumea indiferentă şi necredincioasă; şi lupta împotriva uneltirilor vicleanului.

Păstorirea Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că în dânsul sălăşluieşte Duhul lui Hristos. Iar Biserica din Ceruri se numeşte biruitoare, fiindcă e alcătuită din: obştea bunilor biruitori mucenici, a sfinţilor slujitori şi cuvioşi şi a tuturor sfinţilor purtători şi mărturisitori de Dumnezeu, unde sunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârşitul veacului. Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce ştim că de la Dumnezeu am ieşit şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi lăsăm lumea ... Amin.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006

una caineasca

Am scris cateva cuvinte si le-am sters.Iar si iar de cateva zile incoa.
Mi s-a oprit in piept fiecare silaba.
Am stat si mi-am amintit cateva perechi de ochi mici , rotunzi, vioi sau melancolici.
Prima pereche de ochi , identici cu ai stapanului insotea si pazea pe omul in fas cafeniu care locuia intr-o cabana incalzita cu lemne, intre brazi , pe poteca ingusta la mica distanta de cabana unde-mi petreceam vacanta adolescentina.Era un caine mic ,nepretentios, era un caine filosofic, cel mai apropiat de stapanul sau ...filosoful,jurnalistul, esestul si scriitorul Constantin Noica
(O femeie frumoasă pe care întâlnirea cu cineva n-o face mai frumoasă e una din cele mai triste reuşite ale biologiei.Jurnal filozofic)Pe langa opera sa, din cei doi copii, baiatul , devenit de ceva ani parintele Rafail Noica, este retras in Muntii Apuseni, in asceza , in tacere si rugaciune, dand Slava Lui Dumnezeu pe care l-a gasit dupa multe cautari pe la multe alte religii.
Am mers pana acolo, am ratacit pe potecile strajuite de capite de fan trudite de putinii oameni ai locului.
Ca sa nu ne temem pe drumul de intoarcere, cainele parintelui Rafail ne-a insotit pana aproape de sosea.A mers 3 ore alaturi de noi, marcandu-si drumul si adulmecand poteca.
Se intunecase cand am ajuns la sosea.
(Parinte Rafail, ati spus ca pe meleagurile noastre ortodoxia este putin inteleasa si traita, am dori sa ne constientizati mai mult asupra acestui lucru?

Parintele Rafail Noica: Ma bucur de intrebarea asta. Ce mi s-a intamplat mie s-a intamplat multora in Apus cand ne-au lipsit cele ce luam de buna, am inceput sa cautam, cautand am gasit mai mult decat ne-am asteptat. In cazul meu, cand va spun ca am trait ortodoxia ca fiind insasi firea omului a fost acel mult mai mult decat ma asteptam. Intrebam pe Dumnezeu in taina inimii: Doamne! da de ce ar fi ortodoxia mai adevarata sau mai inteleapta sau mai adanca sau mai nu stiu ce decat protestantismul care-l descoperisem eu asa cum mi se parea. Mi-a aratat Dumnezeu ca nu era mai inteleapta, mai adevarata, era firea omului. De-aia este mai decat ori si ce. Orice religie, orice ratacire, orice ideal este un om care se cauta si ortodoxia este aia ce cauta omul.)

Altadata intr-o noapte recisoara, cu stele multe si cu luna, o seara de Duminica, o Duminica in care nu stiam ca locul meu e la Sfanta Liturghie, coboram de la Vf Omu. Era multa zapada pe varf.
Pe jepii mari insa era topita .
Un catel mic si cred ca foarte batran, se impleticise in bocancii mei si de la varful Omu si pana jos la Busteni nu s-a despartit de noi.
A fost o coborare incontienta, periculoasa, pe gheata, pe lanturi, noaptea.Catelul strangea si aducea inapoi toate puterile pe care le pierdeam... pe un traseu care vara nu dureaza mai mult de 3 sferturi de ora sa-l cobori...acum facusem 5 ore si nu vedeam orasul. aproape de dimineata am ajuns la masina, catelul era epuizat, l-am strans in brate , mi-a lins mainile, i-am dat biscuit si ciocolata, nu s-a atins de ele, cred ca voia doar sa doarma.
Si el a vrut sa doarma, a stat cat a putut de mult ca sa o mangaie, ca sa-i fie , ca sa-i dea , ca sa o invete dragostea.,,E soare, e dimineață.``
http://nnovalee.blogspot.com/2010/02/prietenul-meu.html

,,Câinele - singura vieţuitoare care a dus la perfecţiune vocaţia prieteniei.`` Constantin Noica
Am scris cateva cuvinte si le-am sters.Iar si iar de cateva zile incoa.
Mi s-a oprit in piept fiecare silaba. Marilena, te imbratisez!