cuvinte cu si despre Parintele Dumitru Staniloaie

Cum a fost în închisoare?”, „Ei, n-a fost chiar aşa de rău”, răspundea zâmbind

„Cum a fost?”, îl întrebam. „Ei, n-a fost chiar aşa de rău”, răspundea zâmbind. (Trebuie spus că în puşcărie a fost operat de hernie, fără anestezie, de către un alt deţinut, medic chirurg, cu un cuţit de bucătărie pe o masă de bucătărie). Îşi reproşa că din cauza lui am suferit şi noi, mama şi cu mine. „Bietele de voi! Prin câte umilinţe şi încercări aţi trecut”. Nu l-am auzit niciodată spunând un cuvânt rău despre cei care l-au adus în această stare. „Ce suflete chinuite!”, spunea.
O, câtă dreptate avea. În momentele grele am înţeles câtă dreptate avea. Am înţeles că dacă într-adevăr îţi pui nădejdea în Dumnezeu, te ajută, în mod concret, surprinzător de concret. Nu e o figură de stil. E cea mai firească şi cea mai lipsită de spectaculos realitate. Da, avea dreptate să fie atât de categoric. Prin cuvintele lui mi se dezvăluia modalitatea verificată de a vieţui şi a supravieţui. Şi i-am fost recunoscătoare pentru că mi-a dat sfatul cel mai înţelept, cel care mi-fost mai de folos în viaţă. Acela de a-ţi lua convingerile în serios.
L-am auzit de nenumărate ori spunând: ”Eu sunt preot, nu pot să fac asta.” Sau: ”Noi suntem o familie de preot şi trebuie să ne purtăm ca o familie de preot„ .
Acesta este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat de la el: anume că la temelia întregii umanităţi, care se înţelege ca umanitate şi nu ca o specie animală cu funcţiuni exclusiv biologice, stau poruncile Domnului: „Să nu înşeli, să fii corect, cinstit, să-ţi respecţi cuvântul dat”…Ele sunt premizele oricărei aspiraţii către îmbunătăţirea spirituală, către dobândirea chipului de drept, bine plăcut lui Dumnezeu.(…) Depărtarea temporară, anii care s-au scurs de la moartea sa nu-i estompează chipul, ci îi conferă, pe măsură ce trece timpul, realele sale dimensiuni spirituale, care apar din ce în ce mai copleşitoare. Dincolo de capacitatea intelectuală, de puterea de sintetizare, de originalitatea gândirii, personalitatea sa s-a caracterizat printr-o acută luciditate, îndreptată mai întâi asupra lui însuşi. Prin severitatea cu care s-a privit şi cu care a aşteptat de la sine însuşi să valorifice darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nu s-a cruţat, n-a dat dovadă de indulgenţă în ceea ce-l privea. N-a abdicat niciodată de la principiile pe care nu le-a expus numai în cărţi, ci le-a predicat atât prin cuvânt, cât şi prin întreaga sa atitudine. Şi cred că admiraţia pe care i-o nutresc sincer atâţia oameni, obligă nu numai la cunoaşterea şi exegeza operei sale, ci şi la adoptarea unei atitudini concrete de viaţă, aşa cum a trăit-o el şi a predicat-o cu consecvenţă.
Şi aş putea aminti aici cuvintele lui Shakespeare, care i se potrivesc foarte bine: ”mai presus de orice să-ţi fi credincios ţie însuţi” Aş adăuga: ţie însuţi şi înainte de orice lui Dumnezeu, în lumina Căruia existenţa capătă veridicitate, sens şi certitudinea veşniciei.

Lidia Staniloaie, fiica parintelui

Mulhouse, 14 feb.2010
Transcriere: Părinte Emil TANCA
Preluare: Lăcaşuri Ortodoxe


.....................................................................................................

Cele 5 inceputuri

Episcopul Nicolae este conştient întru tărie de bogăţia Sfintelor Scripturi. El socoteşte

întru totul firesc faptul că fiecare dintre noi trebuie să avem Evanghelistul nostru mult iubit.

"Unii oameni, potrivit alcătuirii şi aplecării lor duhovniceşti, află mai multă odihnă şi tămăduire pentru sufletul lor în Matei, în vreme ce alţii se folosesc mai mult de Marcu, Luca ori Ioan" (Naşterea Domnului III). Această diversitate trebuie să se vadă, de exemplu, în chipul în care fiecare Evanghelie începe într-un moment diferit: "Evanghelistul Ioan începe din veşnicie; Matei începe de la Avraam; Luca începe cu naşterea Mântuitorului pe pământ; Marcu începe cu Botezul din Iordan." De ce nu încep ei în acelaşi chip? Ca să ne arate, răspunde Episcopul Nicolae, că şi în noi înşine şi în realitatea din jurul nostru, se află patru feluri de început: "Unul este începutul nostru întru Dumnezeu, următorul este întru strămoşii noştri, cel de al treilea în părinţii noştri şi cel de al patrulea este la vremea când începem să ne arătăm cea mai mare lucrare a noastră în lumea aceasta." Hristos, adaugă el, mai are al "cincilea început", în relaţia Lui persoanlă cu fiecare dintre noi, "când El prinde viaţă în inimile şi minţile noastre ca singur Mântuitor al nostru" (Duminica dinaintea Botezului Domnului).

Sfantul-Nicolae- Velimirovici- Predici

rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti - Sfântul Efrem Sirul, praznuit pe 28 ianuarie:

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

(metanie)

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului(roabei) Tău.

(metanie)

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

(metanie)

Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului (pacatoasei)! ...( inchinaciune)

Dumnezeule ,curateste-ma pe mine pacatosul(pacatoasa)!... (inchinaciune)

Cel ce m-ai zidit Dumnezeule, mantuieste-ma!...(inchinaciune)

Fara de numar am gresit Doamne, iarta-ma!...(inchinaciune)

Aceste patru versete se repeta de trei ori,cu inchinaciunile respective

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

(metanie)

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului(roabei) Tău.

(metanie)

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

(metanie)

Aceasta frumoasa rugaciune se rosteste numai in decursul Postului Mare, in fiecare zi de luni pana vineri Este o alternanta frumoasa de versete si metanii sau inchinaciuni, iar prin simplitatea ei ii vom patrunde repede esenta;invataturile ei ne vor ramene intiparite in minte tot restul anului.Daca nu stim cum se fac metaniile sau inchinaciunile, fie intram intr-o manastire sau o biserica si vedem , fie intrebam un preot, un calugar, o monahie blanda.Harul Lui Dumnezeu este acelasi peste tot.

Duminica Iertarii

Incepe Postul Mare

Din păcătoşi, sfinţi

„Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o Biserică creştină şi nu opt sute. Biserica aceasta, e una, e sfântă, pentru că Sfânt este Întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi. Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi, răzvrătiţi, şi ca atare nu sfinţesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul Însuşi, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica în care ne mântuim e apostolească, adică îşi are slujitorii urmând ca dar, prin punerea mâinilor unii de la alţii în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei la Iisus Hristos. Toate celelalte "biserici" ivite după aceea prin chiar aceasta, sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.

Prin urmare, cei ce stăm sub semnul Crucii, câtă vreme petrecem în cortul pământesc, urmăm calea mântuirii în obştea Bisericii văzute sau luptătoare. Pe ea n-o înnegreşte rugina răutăţii, produsă de împrejurările pământeşti. Ea rămâne nemişcată şi neştirbită, deoarece, cu toate că e arsă din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor şi încercată de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu suferă sub povara încercărilor nici o slăbire în învăţătură sau viaţă, în credinţă sau rânduiala ei. De aceea se întăreşte prin Har, înţelegerea celor ce cugetă la ea cu evlavie. Ea cheamă, pe de o parte pe necredincioşi, dăruindu-le lumina cunoştinţei adevărate; pe de altă parte păstoreşte cu iubire pe cei ce contemplă tainele ei, păzind nepătimaş şi fără beteşug ochiul înţelegerii lor.

Biserica de pe pământ se numeşte luptătoare, pentru că aci, sub povăţuirea ei, inşii din obşte au de purtat o întreită luptă, care ţine o viaţă întreagă: lupta cu ei înşişi, cu patimile contra firii, după trup şi după duh; o luptă cu lumea indiferentă şi necredincioasă; şi lupta împotriva uneltirilor vicleanului.

Păstorirea Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că în dânsul sălăşluieşte Duhul lui Hristos. Iar Biserica din Ceruri se numeşte biruitoare, fiindcă e alcătuită din: obştea bunilor biruitori mucenici, a sfinţilor slujitori şi cuvioşi şi a tuturor sfinţilor purtători şi mărturisitori de Dumnezeu, unde sunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârşitul veacului. Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce ştim că de la Dumnezeu am ieşit şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi lăsăm lumea ... Amin.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006

una caineasca

Am scris cateva cuvinte si le-am sters.Iar si iar de cateva zile incoa.
Mi s-a oprit in piept fiecare silaba.
Am stat si mi-am amintit cateva perechi de ochi mici , rotunzi, vioi sau melancolici.
Prima pereche de ochi , identici cu ai stapanului insotea si pazea pe omul in fas cafeniu care locuia intr-o cabana incalzita cu lemne, intre brazi , pe poteca ingusta la mica distanta de cabana unde-mi petreceam vacanta adolescentina.Era un caine mic ,nepretentios, era un caine filosofic, cel mai apropiat de stapanul sau ...filosoful,jurnalistul, esestul si scriitorul Constantin Noica
(O femeie frumoasă pe care întâlnirea cu cineva n-o face mai frumoasă e una din cele mai triste reuşite ale biologiei.Jurnal filozofic)Pe langa opera sa, din cei doi copii, baiatul , devenit de ceva ani parintele Rafail Noica, este retras in Muntii Apuseni, in asceza , in tacere si rugaciune, dand Slava Lui Dumnezeu pe care l-a gasit dupa multe cautari pe la multe alte religii.
Am mers pana acolo, am ratacit pe potecile strajuite de capite de fan trudite de putinii oameni ai locului.
Ca sa nu ne temem pe drumul de intoarcere, cainele parintelui Rafail ne-a insotit pana aproape de sosea.A mers 3 ore alaturi de noi, marcandu-si drumul si adulmecand poteca.
Se intunecase cand am ajuns la sosea.
(Parinte Rafail, ati spus ca pe meleagurile noastre ortodoxia este putin inteleasa si traita, am dori sa ne constientizati mai mult asupra acestui lucru?

Parintele Rafail Noica: Ma bucur de intrebarea asta. Ce mi s-a intamplat mie s-a intamplat multora in Apus cand ne-au lipsit cele ce luam de buna, am inceput sa cautam, cautand am gasit mai mult decat ne-am asteptat. In cazul meu, cand va spun ca am trait ortodoxia ca fiind insasi firea omului a fost acel mult mai mult decat ma asteptam. Intrebam pe Dumnezeu in taina inimii: Doamne! da de ce ar fi ortodoxia mai adevarata sau mai inteleapta sau mai adanca sau mai nu stiu ce decat protestantismul care-l descoperisem eu asa cum mi se parea. Mi-a aratat Dumnezeu ca nu era mai inteleapta, mai adevarata, era firea omului. De-aia este mai decat ori si ce. Orice religie, orice ratacire, orice ideal este un om care se cauta si ortodoxia este aia ce cauta omul.)

Altadata intr-o noapte recisoara, cu stele multe si cu luna, o seara de Duminica, o Duminica in care nu stiam ca locul meu e la Sfanta Liturghie, coboram de la Vf Omu. Era multa zapada pe varf.
Pe jepii mari insa era topita .
Un catel mic si cred ca foarte batran, se impleticise in bocancii mei si de la varful Omu si pana jos la Busteni nu s-a despartit de noi.
A fost o coborare incontienta, periculoasa, pe gheata, pe lanturi, noaptea.Catelul strangea si aducea inapoi toate puterile pe care le pierdeam... pe un traseu care vara nu dureaza mai mult de 3 sferturi de ora sa-l cobori...acum facusem 5 ore si nu vedeam orasul. aproape de dimineata am ajuns la masina, catelul era epuizat, l-am strans in brate , mi-a lins mainile, i-am dat biscuit si ciocolata, nu s-a atins de ele, cred ca voia doar sa doarma.
Si el a vrut sa doarma, a stat cat a putut de mult ca sa o mangaie, ca sa-i fie , ca sa-i dea , ca sa o invete dragostea.,,E soare, e dimineață.``
http://nnovalee.blogspot.com/2010/02/prietenul-meu.html

,,Câinele - singura vieţuitoare care a dus la perfecţiune vocaţia prieteniei.`` Constantin Noica
Am scris cateva cuvinte si le-am sters.Iar si iar de cateva zile incoa.
Mi s-a oprit in piept fiecare silaba. Marilena, te imbratisez!

o pisiceasca

Bun temei sa inveti lectii de la pisica.
Pentru o femeie mersul si tifla si riposta, invatate de la o pisica sunt intocmai precum buzduganul voinicului in lupta cu balaurul.
Caci daca voinicul cucereste fiara este si pentru ca ii cunoaste puterile, la fel si femeile ca sa cucereasca barbatul, trebuie sa-i cunoasca puterile.Nu cred ca poti cunoaste puterile cuiva mai mult decat atunci cand te iubeste.
Puterea cea mai mare a barbatului asupra femeii este atunci cand el o iubeste ...nu cand ea il iubeste .
El s-o iubeasca si ea sa-l aleaga pe cel a carui dragoste ...
(suspensie pisiceasca)

p.s. rugaciunea crestin ortodoxa, facuta dupa randuiala si cu binecuvantare, tine loc de toate pisicelile, dara pana ajungi la ea esti prea grozav ca sa ratezi o lectie atat de lumeasca precum este pisiceala

http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/02/12/cum-sa-ne-rugam-eficient/

ningea, ploua

Aseara tarziu in noapte ningea. Vreo sapte caini se adunasera in intersectie si nu stateau locului o clipa. Cred ca le era frig.
Atunci de la balconul meu a zburat o bucata de slanina, a cazut aproape de ei, nedumeriti s-au adunat in jurul ei si nu erau deloc suspiciosi ca de la cine vine, ca daca e o capcana hinghereasca...samd
Acum toate scarile de bloc sunt incuiate cu dispozitive electronice.
La ce-or folosi ca la securitatea persoanei nu au cum.
Vine un baiet sau o fata care imparte reclame la fiecare cutie postala, suna la oricine pana-i deschide cineva si intra fara greutate.
La fel poate sa vina si unu cu intentii gresite din punctul nostr de vedere.


Cati oameni nu au unde se duce intr-o noapte ca asta?
Ne pasa? Inimi inghetate ce suntem!
,,Cand ajunge omul sa inteleaga durerea omeneasca? Atunci cand va suferi si el aceeasi durere, atunci cand va suferi impreuna cu cel ce sufera. Atunci invata si intelege durerea celuilalt. Altfel este impietrit, nu se intristeaza, in afara de cazul in care este o fire buna. Dar cele ce sunt ale firii nu se bucura nici de cinste nici de necinste. Reusitele si caderile tin de voia cea libera.``
http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/02/11/daca-nu-vrei-sa-patimesti-inseamna-ca-nu-vrei-sa-te-ridici/


Aseara tarziu in noapte ningea
O bucata de slanina a zburat, dar nu apare stirea in ziare ...
Acum, ploua!
peste o vreme o sa-ti spun ca ... zoia


si nu ma refer la zoaie

Dragostea duhovnicului de neam romanesc! Fiti Binecuvantat, parinte!

LA MULTI ANI, parinte Iustin Parvu!
http://picasaweb.google.com/atitudini.PV/ParinteleIustinParvuManastireaPetruVoda#5381954287297186530




http://vlad-mihai.blogspot.com/

Părintele Iustin Pârvu şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. La numai 2 ani, în anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor s-a înscris la Seminarul Monahal de la Cernica, de lângă Bucureşti. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, şi a ajuns până la Odessa. După ce la conducerea României au ajuns comuniştii, părintele a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa săvârşind-o în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Piteşti, a fost trimis să muncească, deţinut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost şi cea mai grea din cei 17 ani de detenţie. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţa sa. În 1964, este eliberat şi devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viaţa monahală la Mănăstirea Secu. Din dorinţa de a-l controla, conducerea comunistă a ţării îl obligă pe părintele Iustin, în anul 1975, să slujească la Mănăstirea Bistriţa. După 1990, când s-a schimbat regimul politic, preotul Iustin se întoarce la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, este preot şi duhovnic la acestă mănăstire. Doi ani mai târziu, se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. În 1991 a întemeiat Mănăstirea Petru Vodă.
......................................................................................................

http://video.google.com/videoplay?docid=4086382910346847831#docid=-547234823161548742

De la anul care a tre­cut si pana acum, Par­in­tele Justin a par­curs o perioada nu tare usoara, in care s-a aratat ca sfin­tia sa ramane nu numai un lup­ta­tor impotriva comu­nis­mu­lui ateist, dar si impotriva cap­i­tal­is­mu­lui newage-ist, care printr-o aparenta lib­er­tate ilu­zorie, ne restrange de fapt si mai mult put­erea lib­er­tatii cu care ne-a inzes­trat Dum­nezeu. Putini au avut insa cura­jul sa il urmeze in aceasta lupta impotriva unui sis­tem antihris­tic, ce ne aduce cipuri si peceti impotriva invata­turii noas­tre orto­doxe si lep­adari de tot felul, mai mult sau mai putin con­sti­en­ti­zate. Aceasta mah­nire cre­dem noi ca i-a ramas inca in suflet Par­in­telui Justin si de aceea am convin­gerea ca o ati­tu­dine mai cura­joasa si mai sol­i­dara din partea noas­tra, si cu precadere a preotilor, de la care Par­in­tele avea mai multe pre­ten­tii, cu sig­u­ranta i-ar reda intru totul sanatatea, inca sub­reda acum, si dor­inta de a mai trai inca zece ani ala­turi de noi.

Pen­tru ca, la urma urmei, pen­tru cine ar mai vorbi? Pen­tru un neam surd si mut, care isi astupa ure­chile la glasul duhovni­cilor lui? Daca nici rugaci­u­nile si mijlocir­ile catre Dom­nul ale unui mare duhovnic nu ne izbaveste de acest duh mut si surd, atunci cand ne vom slobozi?

De 10 feb­ru­arie, Sfan­tul Har­alam­bie a cerut poate de la Dom­nul pen­tru nea­mul romanesc doi mari duhovnici, apara­tori ai Orto­dox­iei, Par­in­tele Justin Parvu si Par­in­tele Ioanichie Balan, care sa ne fie spri­jin si mijloc­i­tori pen­tru nevred­ni­cia noas­tra. Sa nu ni se para putin lucru aceasta. Sa urmam asadar vie­tuirii si cred­in­tei lor, ca sa nu ne osandim si mai mult inain­tea Jude­catii lui Hristos!

a con­sem­nat Mon­ahia Fotini

balada rock

cand incepi sa devii femeie
nu stii,
sa fii mai baietoasa
sau mai tare-n feminitatea ta,
ca nu stii nimic despre baieti
si-atunci vrei sa stai in preajma lor
sa le intelegi firea
sa faci ce fac ei,
ca sa scapi de eticheta de plangacioasa
sa fii curajoasa,
sa fii ca ei

si zic baietii,
care daca te-au primit intre ei,
ce mai, daca porti haine rock,
esti fata buna,
si cum persoanele de fata se exclud
ei vorbesc de fata cu tine,
ca femeile sunt proaste
tie ti-au zis ca esti frumoasa,
ca esti prietena lor
ce mai
vai, dar tie ce-ti mai trebuie frumusete
cand ala de care te-ai indragostit e in alta gasca,
pentru el probabil ca esti o proasta
daca nu te-a ales, daca nu te-a cules ... in gasca lui

si plangi sa nu te vada nimeni,
si te uiti ca nici frumoasa nu mai esti,
si incepi sa devii mai desteapta,
cand il intalnesti.

si la toate care le spune el
tu-i dai cele mai inteligente replici,
si esti ca la lupta
sa raspunzi bine, sa fie un raspuns destept
ca sa fii fata desteapta, nu?
si ramai cu raspunsul tau, cu mereu ultima replica
si rasufli usurata ca ai fost desteapta si poate ai trecut testul lui de inteligenta

si-l vezi cum fuge pe motocicleta lui
un val de praf se pune intre el si tine,
prin care se vede vag o urma de soare
o speranta care ti-aduce tusea ...si junghiul




si asa trece caru` peste tine, trece si trenu si tramvaiul
vin ploile, vin iernile
vine soarele si te usuca de dorul lui si de neiubirea lui
de intrebarile tale,
ca unu-ti spune ca esti frumoasa
dar nu acelasi ca esti si desteapta,
unu e mandru ca esti in gasca lui
dar tu esti indragostita de altul din alta gasca.
pentru ala nici frumoasa, ca sa fii prostita,
nici desteapta nu esti,
deci nu prezinti interes
un fel de :
imi place foarte mult de tine, dar nu te iubesc

si iar trec anotimpurile
si te intrebi
de ce nu te invita nimeni la un covrig cu sare si mac
sa treci in clipa urmatoare
prin gaura covrigului
intocmai cum tigrul sau leul trece la circ
prin inelul de foc?






...
pana cand intr-o zi
iti spune unul si acelasi
ca esti frumoasa si desteapta
te invita la un covrig cu mac si sare
ca o leoaica trecuta prin cercuri de foc
(,,leoaica tanara iubiea``)
si in sfarsit devii si tu
femeie

mai bine zis,
muiere
adica va repet (asta o stiu de la actorul Amza Pellea)
ai inmuiat inima unui barbat

sah mat la regina angliei

Asculta mai multe audio Incredibil

Predica la Duminica lasatului sec de carne
( a Infricosatei Judecati )

Despre infricosata Judecata de apoi

Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea Judecatii lui Hristos,
ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau (II Corinteni 5, 10)

Iubiti credinciosi,

Astazi (Duminica 7 februarie) am auzit toti cei de fata cuvintele Mintuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Infricosata Judecata de apoi. Sa stiti ca nici un lucru de la intemeierea lumii si pina la sfirsitul veacurilor nu este mai infricosat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici ingerii nu pot sa ne spuna cu deamanuntul despre acea preainfricosata venire a Domnului, cind va judeca toate neamurile pamintului de la Adam si pina la sfirsitul lumii. Noi, fiind prea neputinciosi si nepriceputi, nu vom putea vorbi despre acea negraita spaima si infricosatoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astazi in Sfinta Evanghelie si din cele ce arata dumnezeiasca Scriptura, precum si din invataturile Sfintilor Parinti despre Judecata zilei celei mari, vom insemna aici citeva invataturi dupa a noastra slaba pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Si vom arata mai intii cu marturii din Sfinta Scriptura, in ce chip va veni Domnul si care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecata vor fi trimbitele cele ceresti. Acest adevar ni-l arata Mintuitorul, zicind: Si va trimite pe ingerii Sai, cu sunet mare de trimbita (Matei 24, 31). De aceea si Sfintul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecatii de apoi "ziua trimbitei si a strigarii" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre invierea mortilor si glasul trimbitei ceresti, zice: Deodata, intr-o clipeala de ochi, la trimbita cea de apoi; caci trimbita va suna si mortii vor invia nestricaciosi. Si in alt loc, aratind ca trimbitele vor insoti pe Domnul la Judecata , zice ca: Insusi Domnul, intru porunca, la glasul arhanghelului si intru trimbita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfintul Ierarh Grigorie Teologul, aratind taria glasului si puterea acelor trimbite care vor anunta venirea Domnului, zice: "Infricosat este glasul trimbitelor, la care se supun stihiile, care despica pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi si vor sfarima porti de arama si vor dezlega si vor risipi legaturile mortii".

Al doilea semn, care se va arata dupa sunarea cea cu mare strigare a trimbitelor, va fi invierea mortilor. Dar oare, fratii mei, in ce fel vor fi trupurile dreptilor si ale pacatosilor la invierea cea de apoi? Oare vor invia asa cum le punem noi in sicrie si in morminte? Nu, caci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la invierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile dreptilor, in vremea Judecatii de apoi, vor fi impodobite cu patru daruri alese: cu darul stralucirii, al usurimii, al subtiratatii si al nepatimirii. Deci fiecare trup al celor drepti, cu nemasurata raza ca soarele va straluci, dupa cum si Insusi Stapinul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru Imparatia Tatalui lor (Matei 13, 43).

Prea minunata va fi atunci acea usurime si lesne miscare a trupurilor dreptilor incit sa poata umbla in fiecare parte a lumii dupa voia lor, fiindca nici o intirziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arata si inteleptul Solomon care zice: Ca niste scintei care se lasa pe miriste asa vor fi (Intelepciunea lui Solomon 3, 7) caci scinteile cind sunt purtate de vint, pretutindeni cu mare usurinta se raspindesc. Trupurile dreptilor vor avea si subtiratate, incit cu toata lesnirea sa poata trece prin celelalte materii. Asa a trecut trupul Stapinului nostru Iisus Hristos dupa inviere, prin acea piatra mare care zacea deasupra mormintului, fara a rupe pecetile si a intrat prin usile incuiate in casa in care erau ucenicii adunati de frica iudeilor, ca un duh preasubtire care nici in ziduri nu se tine, nici in usi nu se impiedica.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor inviate, Sfintul Apostol Pavel zice: Se seamana intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune (I Corinteni 15, 42). Iata darul nepatimirii. Se seamana intru necinste, inviaza intru slava. Iata darul stralucirii. Se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere. Iata darul usurimii. Se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iata darul subtiratatii.

Sa aratam pe scurt si in ce fel vor fi trupurile inviate ale celor pacatosi osinditi la munca vesnica. Mare va fi deosebirea trupurilor celor pacatosi de trupurile luminate ale dreptilor si sfintilor lui Dumnezeu. Fiindca in loc de stralucire, se vor imbraca cu adinc de intuneric care va fi asemenea cu prea adincul intuneric al iadului. In loc de frumusete, trupurile pacatosilor vor avea uriciune plina de scirba. In locul usurimii trupurilor dreptilor, trupurile pacatosilor vor fi prea grele si greu de miscat, ca sa nu urmeze cu osirdie dumnezeiestile porunci. Caci singure trupurile acestea ale pacatosilor vor fi spre munca vesnica si fara sfirsit.

Iubiti credinciosi,

Ce alte semne vor urma inaintea venirii Domnului la judecata? Citim in Sfinta Evanghelie ca atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, dupa intelesul Sfintilor Parinti este Crucea lui Hristos pe care si-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic ca indata ce se va arata Crucea pe cer, se va insemna cu acest semn fruntea tuturor dreptilor (Apocalipsa 7, 3). Vazind semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plinge toate neamurile pamintului (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plinge la aratarea ei toate neamurile pamintului? Vor plinge atunci toate popoarele pentru ca vor cunoaste al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plinge toti care nu au cinstit Sfinta si de viata facatoare Cruce, altarul cel preasfintit cu Singele lui Hristos si semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci paginii, necredinciosii si sectantii care n-au cinstit Sfinta Cruce si nu s-au inchinat semnului Fiului Omului?

Dupa aratarea Sfintei Cruci pe cer, la infricosata Judecata va veni Iisus Hristos intru slava si putere, cum spune in dumnezeiasca Evanghelie: Si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa (Matei 24, 30).

Iata si citeva prealuminate marturii care ne arata slava cea negraita cu care va veni Domnul la infricosata Judecata. Sfintul prooroc David, zice: Foc inaintea Lui va merge si cu vapaia va arde imprejur pe vrajmasii Lui (Psalm 49, 4). Si iarasi: Luminat-au fulgerele Lui lumea, vazut-a si s-a cutremurat pamintul; muntii ca ceara s-au topit de fata Domnului, de fata Domnului a tot pamintul; vestit-au cerurile dreptatea Lui si au vazut toate popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre infricosata venire a Domnului, zice: Caci Domnul vine in vapaie si carele Lui sunt ca o vijelie, ca sa dezlantuie cu fierbinteala minia Lui si certarea Lui cu vapai de foc. Domnul va judeca cu foc si cu sabie pe tot omul si multi vor fi cei care vor cadea de bataia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar linga infricosatul scaun cel de vapaie al Domnului va sta Preasfinta si Preacurata Nascatoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preavesnicului Imparat, dupa cum este scris: De fata a stat imparateasa de-a dreapta Ta... (Psalm 44, 11).

Inaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai intii statatori, iar dupa acestia stapiniile, incepatoriile si inaintea lor Arhanghelul Mihail, incins cu sabie de vapaie si stralucind ca un fulger si ca un mai mare ostas al marelui Imparat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii si multimea cea fara de numar a Ingerilor si Sfintilor, cu sabii cu doua taisuri in miinile lor, ca sa razbune pe neamuri si sa pedepseasca pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea sa stea atunci inaintea Judecatorului Celui Preainfricosator si nemitarnic?! Acestea le-a cugetat si Proorocul Isaia, care zice: Intrati in crapaturile stincilor si va ascundeti in pulbere de la infricosata fata a Domnului si de la stralucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfintul Evanghelist Matei spune urmatoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa. Si iarasi zice: Cind va veni Fiul Omului intru slava Sa si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfintul Evanghelist Luca, de asemenea Il arata venind pe nori cu putere si cu slava multa (Luca 21, 27).

Dupa cuvintul Sfintului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face in vazduh, deasupra vaii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile si limbile, de la primul Adam pina la ultimul om. Apoi ii va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stinga (Matei 25, 32-33). Dupa aceasta vesnica despartire a celor buni de cei rai, va incepe judecata cea mare.

Dar cine ne va piri atunci in fata Dreptului judecator? Insasi faptele noastre rele pe care le-am facut si nu ne-am pocait. Apoi ne vor osindi duhovicii, carora nu ne-am spovedit de toate pacatele, nici am facut canon pentru ele. Apoi ne vor osindi ingerii care ne-au fost pazitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osindi si ingerii care au scris toate faptele noastre din copilarie. Dar cel mai mare piris care ne va piri si ne va cere pedeapsa si osinda vesnica de la Dumnezeu in ziua cea mare a Judecatii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum il ascultam si facem voile lui si nu ne pocaim in fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci daca ne va gasi moartea si judecata nespovediti si nepocaiti? Ce ne va folosi atunci viata aceasta amagitoare si trecatoare in care acum ne desfatam? Ca ne legam cu inima de ea si de grijile veacului de acum, incit uitam de moartea care vine si de osinda cea vesnica care ne asteapta in ziua cea mare a Judecatii de apoi. Vedeti, fratii mei, cum toti murim si nimeni din oameni nu ramine pe acest pamint, oricine ar fi el. Vedeti ca cel ce moare, de fata fiind noi, i se leaga limba, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste graiul, cind vede pe dumnezeiestii ingeri cum cheama sufletul din trup! Atunci macar imparat de ar fi, macar sluga, macar stapinitor a toata lumea, tot se cutremura, se tulbura, se inspaiminteaza, vazind puteri infricosate, vazind chipuri straine, vazind fete aspre si posomorite, vazind rinduielile ingeresti pe care niciodata nu le-a mai vazut.

Atunci luind ingerii sufletul prin vazduh, il duc la judecata, intru care stau incepatoriile, stapiniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pirisii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, si luatorii de seama si ingerii in vazduh intimpinindu- l, cer seama si il socotesc si ii aduc inainte pacatele lui si zapisele lui cele din tinerete, cele din batrinete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin lucru, cele prin ginduri si cele prin aduceri aminte. Multa este frica acolo, mare este cutremurul ticalosului suflet atunci, care patimeste de la multimea milioanelor de diavoli.

Iubiti credinciosi,

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai infricosatoare din tot cursul anului, pentru ca ne vorbeste despre sfirsitul lumii care este tot mai apropiat si de marea Judecata de apoi a tuturor oamenilor si a ingerilor rai. Aceasta este a treia si ultima Duminica pregatitoare pentru Sfintul si marele Post, pentru ca ne aduce aminte de sfirsitul veacurilor, de Judecata, de osinda vesnica a pacatosilor si de rasplatirea dreptilor in Imparatia Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfintului Post, se va impaca cu aproapele sau, se va ruga mai mult, se va spovedi cu cainta de pacatele sale si va primi cu mare evlavie Trupul si Singele Domnului nostru Iisus Hristos. Iata folosul acestei Duminici.

Se cuvine sa ne amintim ca la Judecata de apoi, Dreptul Judecator va spune celor de-a dreapta Sa: Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii, caci flamind am fost si Mi-ati dat sa maninc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine... Adevarat zic voua, intrucit ati facut unuia dintr-acestia ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25, 34-40).

Vedeti, fratii mei, cita putere are la Dumnezeu milostenia si iubirea aproapelui? Vedeti ca milostenia se lauda asupra judecatii? Vedeti ca cine face milostenie la saracii suferinzi, atit materiala pentru trup, cit si spirituala pentru suflet, acela se mintuieste cel mai usor? Vedeti ca mai mare decit toate faptele bune este dragostea si fiica ei milostenia? De aceea va indemn ca pe aceasta s-o iubiti, pe aceasta s-o lucrati mai mult decit pe toate celelalte, mai ales in sfintele posturi, si veti avea rasplata vesnica in ceruri.

Auziti ce zice Dreptul Judecator si celor zgirciti si rai de la stinga Sa, care nu fac milostenie in viata: Duceti-va de la Mine , blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si ingerilor lui, caci flamind am fost si nu Mi-ati dat sa maninc... (Matei 25, 41-45). Vedeti ce mare este pacatul lacomiei si al neiubirii de oameni.

Sa ne fereasca Dumnezeu de acest cumplit pacat. Iar noi sa incepem Sfintul Post chiar de astazi, lasind sec de carne. Apoi sa ne impacam cu toti ai nostri, sa postim, sa ne rugam si sa facem milostenie si orice fapta buna, dupa putere.

De vom face asa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Invierea Domnului , iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicindu-ne cu dulce glas: Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita pentru voi de la intemeierea lumii. Amin.

Sfanta Liturghie si Holograma!

Noaptea a trecut repede. M-am trezit de cateva ori si mi-am lipit ochii si nasul de geam.Intersectia e luminata si acoperita de zapada.Ce cumpatata e bucuria ninsorii in linistea noptii, atat de cumpatata ca o vezi trecand catre dimineata.
M-am imbracat asa cum merg in turele din munti, cand vine primavara.
Trecuse bine de ora 8.Cateii fara stapani sunt si ei cuprinsi de bucuria cernuta din cer de Dumnezeu.Sar in zapada necalcata.Latra , mananca zapada, fac pipilica repede la vreun copac sau la vreo roata de masina si iar se iau landra unii dupa altii.
Azi merg pe jos, fara troleu , fara masina, aleg sa merg la bisericuta din curtea Centrului Fortelor Terestre, o bisericuta de lemn ,mica si proteguita de multime de Sfinte Moaste, de Sfantul Stefan cel Mare si Sfantul Gheorghe.
Trei km prin zapada necalcata au ars ceva vapai sufletesti si trupesti.
Doi catei , ne-au insotit de acasa pana la bisericuta...veneau din cand in cand sa-i mangai putin pe capsor,nici nu stiu ce ma faceam fara ei ... ca pe drum mai sunt si alte primejdii cu colti si blana, dara ei cei doi catei , unul alb cu ochiul patat cu negru si celalat cafeniu , pe toti i-au pus la punct .

Curata zapada si binecuvantata , starneste bucurii nebanuite in adancul inimii...zambeam fara motiv .Pe alocuri incepusera sa misune oamenii, ba la piata , ba la dezapezit.
Cum sa impart eu bucuria din inima mea cu ei ?Daca le dadeam buna ziua, isi puneau problema ca nu-si amintesc de unde ma cunosc...asa ca le-am zis din toata inima:Doamne Ajuta si bun lucru (dupa caz , la cei care dadeau zapada din drum)
si de la caz la caz mi-au raspuns asa: ,,da``, ,,merci``,saru mana , multumim``, Doamne Ajuta

Dar de ce mi-ai zis Doamne Ajuta ma intreaba o femina plapanda?
Pentru ca asa se salutau crestinii inainte vreme si pentru ca merg la Sfanta Liturghie, unde coboara Sfantul Duh asupra oamenilor si asupra pamantului si ingerii si Maica Domnului si Dumnezeu.

E Duminica.
Astazi se lasa sec de carne, adica doar azi mai papam carne,
pana la Sfintele Paste nu ne mai intoxicam cu ea.
Urmeaza Saptamana Branzei,
in care dupa Sfintii Parinti (de la care avem Sfanta Traditie a Bisericii Lui Dumnezeu), fiind saptamana branzei , mancam ceea ce e branza sau lapte,
dupa alte interpretari, saptamana aceasta se mananca ceea ce e alb ca branza ...lapte, oua, peste (probabil se presupune ca e carne alba...aha, somon nu e voie, dar e tot peste , nu?).In calendarul crestin ortodox b`n`cuvantat de BOR, suntem dezlegati sa tinem postul acesta usor catolicizat care permite veti vedea si in timpul postului mare niste dezlegari dubioase, ca doar vedem ca BOR de ecuminesm e for motor, nu for crestin ortodox.

La geto-daci, acelasi post se numea Candi-Diana, "Zilele Albe; Zilele Purificarii" sau Can-Tabaza, "Hrana Curata".

In predica parintelui Valentin, o predica militaroasa si foarte interesanta , in acelasi timp si blanda si stiintifica, am aflat ca patru insusiri va avea omul cand va invia cu cei de-a dreapta Tatalui(la a doua venire a Domnului pe pamant , venirea cu Slava de data aceasta, nu intru ridicarea pacatului, ca atunci cand s-a rastingit pe cruce )...avand aceleasi caracteristici pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a avut la invierea sa din morti: stralucirea, subtirimea(a iesit din mormant, fara sa dea lespedea la o parte), usuratatea(aproape toti am vazut filmul 21 grame), nepatimirea (adica nu mai putem face nici fapte bune si nici rele)
exact ca în pictura părintelui Arsenie, de la catedrala taraneasca de la Draganescu de langa Bucuresti
(mai multe aici: http://cuvioasacasiana.wordpress.com/2010/02/07/predica-la-duminica-infricosatoarei-judecati-despre-antihrist-si-sfarsitul-lumii/


Iaca Holograma !

Holograme suntem si acum, doara ca pacatele trupului si sufletului si cardasia cu ispitele diavolului ne intuneca, ne fac sa fim carne, materie.
Medicina si fizica cuantica demonstreaza ca celulele corpului uman emit lumina...suntem bioluminescenti... cu cat mai buni ( mai aproape de Dumnezeu , care e cel care ne-a facut pe noi si tot ce e pe pamant) cu atat mai luminosi.

Gandeam toate astea, la intoarcere de la Sfanta Liturghie si printre toti oamenii buni si cateii jucausi , am dat de doi parinti foarte buni, ei dezapezeau drumul si masina, iar ala micu:) statea ca un ghiocel intr-un jilt de zapada.
Ce bucurie !

Sunt in casa , imi scot caciuloiul de pe tartacuta, miroase a mir, se raspandeste in aer de pe fruntea mea, insemnata cu mir sub forma de semnul crucii la sfarsitul Sfintei Liturghii de Duminica ... (mir=pace)

mosii de iarna

,,Rugaciunea pentru cei morti este expresia fundamentala a Bisericii ca iubire. Ne rugam lui Dumnezeu sa-i pomeneasca pe cei pe care noi ii pomenim si facem aceasta tocmai pentru ca ii iubim. Rugandu-ne pentru ei, ne intalnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, infrange moartea, care este ultima biruinta asupra instrainarii si lipsei de dragoste. In Hristos nu este diferenta intre cei vii si cei morti. El este Viata si aceasta Viata este lumina omului.``
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/02/05/mosii-de-iarna-de-ce-ii-pomenim-pe-cei-adormiti/


In anii copilariei , in casa bunicilor in dimineata acestei zile , in care bunica si strabunica se trezeau in zori ca sa pregateasca , sa randuiasca si sa se premeneasca in hainele ale bune, simteam cum coboara ingerii.
Cum se lumina de ziua lumea curgea catre biserica , purtand cu evlavie cosurile cu coliva .Nu prea intelegeam de ce ziceau ca-s mosii de iarna, cand eu vedeam numai babe.

Impodobita coliva bunicii, cu crucea din zahar pudra si boabe de visine din dulceata, ascundea bucati de miez de nuca rupte intre degete, ca sa intelegi ceva din ele.
Tava cu coliva sedea intotdeauna pe acelasi servet , unul cusut de bunica pe indelete , cu ata de borangic si tesut de strabunica din ata de borangic in razboi , chiar si in timpul razboiului. Ce minunatie!
O paine in forma de cruce si o pita cu un desen mare, imprimat cu o chestie din lemn, am aflat ca-i spune Pristolnic, cu care nu aveam voie sa ma joc , strabunica imi spunea ca e ca o icoana, si-o ascultam ca stiam ca daca ascult imi da suc de la sifonarie, de la Ion Sifonarul.
O pita mare si rotunda, pe care femeile o numeau Dumnezeu.
Din ea se scot in altar bucati si bucatele, de catre preot, fiecare firimitura din trupul Domnului avand rostul ei( lasa ca postez in viitor)
Sticla de vin era in sarcina strabunicului, el trebuia sa o fi pregatit de cu seara, sa fie vinul cel mai bun, sticla cea mai frumoasa si neaparat foarte bine astupata. (strabunicii avusesera pravalie, aveau niste sticle frumos formate, de la tot felul de marfuri din vremea lor...da, pravalia s-a inchis, doar nu era pe placul comunistilor, de curand am gasit in podul casei lor testele de nasturi mici, alb-sidefii , nasturi de sidef...)
Bunicul nu facea nimic, el doar se ruga, citea si glumea, avea alte pregatiri de facut , doar urma sa plece la Biserica sa savarseasca Sfanta Liturghie.
Lumea din sat ii spunea ,,Popa Nicu, popa-l nostru al bun si al frumos``.Abea de-i ajungeam la servieta, se oprea sa vorbeasca cu oamenii si nu stiu de ce se uitau cand la mine , cand la el si ziceau: ,, Popa Nicu , goala!``( accentuand pe ,,oa`` si ultimul,,a``)
Ma uit uneori la tabloul de absolvire al bunicului si nu-mi vine sa cred ca profesorul Gala Galaction priveste de-o viata in casa noastra dintr-o fotografie , de parca ne-ar binecuvanta .
Cand l-am studiat la scoala stiam ca ma asteapta si in casa bunicilor, cred ca m-a ajutat la lucrarea de control o data.


http://www.crestinortodox.ro/parastas/pomenirea-mortilor-mosii-iarna-99077.html
,,Cine poate fi pomenit?

Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.``

http://ro.orthodoxwiki.org/Biseric%C4%83
Biserica – Trupul lui Hristos
Ce înseamnă să fii mădular al Bisericii

"Dacă vrei să vezi Biserica, priveşte Tainele" spune Sf. Nicolae Cabasila (sec. XIV). Când spune "Tainele" nu se referă la "cele 7 Taine ale Bisericii", concepţie străină Tradiţiei vechi, autentice, a Bisericii Ortodoxe şi care s-a impus încet-încet, pe filieră apuseană, din secolul al XII-lea. Există o singură Taină – Taina lui Iisus Hristos, care a venit în lume să restaureze şi să îndumnezeiască firea umană şi întreaga creaţie. Deşi El este prezent în tot ceea ce ne înconjoară, noi facem experienţa întâlnirii şi unirii cu Hristos mai ales în Biserică. Recapitularea întregii Taine a mântuirii în Hristos are loc tocmai în dumnezeiasca Euharistie (etim.= mulţumire). Euharistia nu este "una din cele 7 Taine" ci este însăşi esenţa Bisericii. În Tradiţia vie a Bisericii Botezul, Mirungerea, Nunta, Hirotonie aveau loc înlăuntrul Sfintei Euharistii.

Este membru al Bisericii – mădular al Trupului lui Hristos – nu cel care este botezat, ci cel botezat care participă la Sfânta Liturghie. Tot ceea ce facem noi – în viaţa de zi cu zi, acasă, la serviciu, la spovedanie ş.a. – trebuie să se încununeze în Euharistie, în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Dumnezeiasca Euharistie ne face mădulare ale Trupul lui Hristos, iar Trupul lui Hristos este Biserica. ``

,,Sfânta Biserică ne
îndreaptă acum luarea-aminte dincolo de hotarele vieţii de acum, către
părinţii şi fraţii noştri ce s-au mutat de aici, voind ca, aducându-ne aminte
de starea în care se află ei şi care nici pe noi nu ne va ocoli, să ne dea
imbold a petrece după cuviinţă Săptămâna brânzei si întreg Postul Mare
care urmează după aceasta.
Să ascultăm de maica noastră Biserica şi,
pomenind pe părinţii şi fraţii noştri, să ne îngrijim a ne pregăti pentru
trecerea în cealaltă lume. Să ne aducem aminte de păcatele noastre şi să
plângem pentru ele, hotărând să ne păzim de acum înainte curaţi de toată
întinăciunea, căci în împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat, şi
nimeni din cei necuraţi nu se va putea îndreptăţi la judecată; iar după
moarte nu va mai aştepta curăţire. Cum vei trece dincolo, aşa vei şi
rămâne. Aici trebuie să ne pregătim curăţirea.
Să ne grăbim, dar, fiindcă
cine poate spune dacă va trăi timp îndelungat? Viaţa aceasta poate îndată
să se curme. Cum ne vom arăta pe cealaltă lume necuraţi? Cu ce ochi vom
privi la părinţii şi fraţii noştri, care ne vor întâmpina? Ce vom răspunde
când ne vor întreba: „Ce-i cu urâciunea asta la tine? Şi cu asta? Şi cu
asta?". Ce ruşine şi ocară ne va acoperi atunci?!
Să ne grăbim, dar, a
îndrepta tot ce este neîndreptat, ca atunci când ne vom arăta pe acea
lume, să ne poată cât de cât suferi si răbda.

Sf. Teofan Zavoratul-Talcuiri din. Sf. Scriptura``
sursa de la care am citit Sf. Teofan Zavoratul-Talcuiri din. Sf. Scriptura:

http://dulcecasa.blogspot.com/








Si mai e un omulet, care-a facut sa-mi sune inima a doina cand a vorbit de Mosii de Iarna, un om ca o bucata de prescure cu care-ti potolesti foamea duhovniceasca si trupeasca, o bucatica de paine de Fagaras ( un om ale carui virtuti le laud,pe care nu-l pot pomeni in Biserica-vezi mai sus, cine se poate pomeni-, dar il pomenesc in rugaciunile mele)... Radu Anton Roman.
Pe o fata de masa erau scrise mai multe nume de vedete, eram o petrecere mondena, un ,,accident`` prezenta mea acolo , caci nu e mediul meu.
Am lovit paharul de vin si cand m-am uitat pe masa , vinul ros , salbatic si sturlubatic imbibase numele domniei sale, caci si numele domniei sale era printre ale vedetelor.
L-am vazut pe Busu (cum ii zice lumea actorului Florin Busuioc) cum trecea pe langa , trist si afectat ca toata lumea de plecarea subita la Domnul a domnului Radu Anton Roman.
Intr-o zi am cunoscut-o pe fata dumnealui, o fata frumoasa, desteapta, stralucitoare.Este tanguera (traieste tangoul argentinian) si prietenii ii spun Anto.

http://inlauntru.blogspot.com

Antoaneta Roman At "Foco Latino" With Omar Alexis Ramos - Click here for more blooper videos

cine se scoala de dimineata, se indragosteste in mijloacele de transport

Dis de dimineata am avut un chef nebun sa conduc musafirii cu troLEUl, mai ales ca de la o statie a urcat unul din fratii lui.
L-am remarcat dupa cum isi cauta loc pe un scaun la geam
Oricum la ora aceea nu era nimeni in afara de noi in titicar.
S-a asezat undeva mai in spate, ce guvid....ca sa poata sa aiba vizibilitate.Nu, nu putea sa vada afara pentru ca era inca intuneric, pe el il interesa discret ce se intampla inauntru.
V-am mai spus ca inauntru nu eram decat noi.
Asadar ,, ce ca lumea`` ma remercase si el.
Statie dupa statie s-au gasit si altii sa se urce , sa ocupe aerul care ne despartea si care ne unea neuitandu-ne unul la celalalt.
Am intrebat o cucoana cu caciuloi de blana ...Doamna, va rog sa-mi spuneti in care statie sa cobor ca sa ajung cat mai aproape de cutare lucru.
Doamna vorbea incet , caciula ii acoperea urechile, cred ca se simtea bine, isi auzea vocea mai degraba decat i-o auzeam eu , s-o fi simtind ca intr-un studio de inregistrari cand se visa cantand ca Sarita Montiel? (o doamna grozava sedusa si niciodata abandonata dintre luminile amintirilor domnului...grozav si dumnealui ca toti actorii romani...Ion Dichiseanu)
http://www.youtube.com/watch?v=CP6WyCeVNhw
Si nu am inteles nimic si ma uitam dupa altcineva si oricine altcineva era cu capul intors nefiresc mai mult de 90 de grade intr-o parte din care nu m-ar fi putut vedea.
Mai ramanea el ...m-am intors intamplator catre locul in care sedea, nu mai era...probabil coborase.
O voce din spatele meu ma intreaba incet ,, unde vreti sa ajungeti?`` Ii spun , imi explica, e statie ...coboram.Eu si musafirii mei.Ce chef nebun am avut sa-i conduc dis de dimineata cu troLEUl!
Usile se inchid, el ma urmareste cu privirea, eu il petrec prin geamul enervant de aburit si mizgos.
Suntem ca intr-un film rusesc, vechi si cu bocs ofis.
Dar el ...el e din alt film, de fapt fratele lui a jucat intr-un film , pe care eu l-am vazut demult, in timpul liceului, la video recorder, in vremea in care aveam alta porecla decat azi Pisoi
(Asta e totuna cu sa fii fata si sa te cheme Antipa sau Irinel)
(si m-am trezit cu un chef nebun s-o iau de la capat cu dansul
http://www.youtube.com/watch?v=pBx_ayLJX7M
daca esti tu cel de azi dimineata din troLEU si te simti cu musca pe caciula
poftim de:

de la o viata la alta, dragostea trece prin stomac?

Ce-ai mancat azi?
Dar, ieri?
Si ce vei manca dupa ce vei fi plecat de pe pamant?

de la o viata la alta, de pe pamant in cer ... ce mancam , ce bem ?

Pentru toata hrana stam la rand , cu rabdare.
Cu patima si cu frica.
Cu patima urmand pofta de carnat, afumatura, slaninuta, chiftelute, mancarici gustoase.
Cu frica urmand calea cea dreapta , catre Dumnezeu cel in Treime laudat, frica resimtita ca un sentiment de iubire.
Frica de Dumnezeu inseamna iubire de Dumnezeu.
Frica inseamna paza, sa pazim lumea facuta de Dumnezeu.
Caci frica de Dumnezeu e liniste, lumina si indreptare, e alegerea de a pazi binele lumii de la distrugerea lui.


Se poate incepe cu post si rugaciune.Cand nu stii drumul , nu mai urmezi poftelor, infranarea ascute intelepciunea, rugaciunea lumineaza inima, ii da bataia dulce a iubirii.


Binele lumii il pazim urmand cele 10 porunci , care desi sunt perfecte si cuprind tot ce ni se intampla noua fiecaruia, unici, diferiti si tainici fiecare in gandurile noastre, le respingem de parca ne-ar obliga Dumnezeu sa le urmam.Nu ...Dumnezeu nu ne obliga, e alegerea noastra daca vrem sa pazim binele lumii , prin armele celor 10 porunci sau vrem prin propriile puteri sa ne luptam cu diavolul, cel despre care stim ca nu vrea binele lumii, nu-l vrea pe Dumnezeu , nu vrea iubirea.
Aiasta e mandrie.
Cu diavolul numai Dumnezeu se poate socoti.
Noi fiecare , daca din mandrie il respingem pe Dumnezeu si cele 10 porunci ale dreptei credinte, si credem ca putem ceva fara Dumnezeu, deja nu mai pazim binele lumii.
Tatal mandriei si al minciunii e ...ala negru.
E o alegere ...

Nu mancarea e pacatul , ci patima ei .
Mai bine sa multumim Domnului ca avem ce manca, sunt clipe , momente , perioade in viata omului cand nu are ce manca.
Sa multumim si cand ne ridicam de la masa.

Cand nu ai nimic obisnuit sau neobisnuit de gustos drept hrana la masa, Cuvantul Domnului e hrana aleasa .

Nu , nu moare nimeni de nemancare , Cuvantul Lui Dumnezeu este hrana.
Domnul nostru Iisus Hristos a stat in pustiu fara apa si fara mancare 40 de zile, in firea lumeasca ne-a aratat Domnul ca si noi putem tot ce-a putut El pe pamant.
Dar toate acestea se pot doar cu credinta, cu rugaciune si binecuvantare.

Neincrezatori cum suntem ne-am indoi , dar ne vin in ajutor cei care in inchisori au strigat la Dumnezeu , cei care nehraniti au stat zeci de ani in chinuri si pe chipul lor s-a insemnat Lumina.
Cum s-ar fi putut toate fara ajutorul Lui Dumnezeu si fara rugaciunile neincetate ale Maicii Domnului?

Ioan Ianolide este unul dintre ... numai Dumnezeu stie numarul lor!

A doua fotografie este din curtea interioara a Memorialului Durerii de la Sighetul Marmatiei.
O simpla vizitare a acelui loc de jertfa si rugaciune, te scoate alt om.

,, Inchisorile au creat caractere si au conferit morala indivizilor au creat patrioti pentru ca detinutii n-au confundat niciodata pe tortionari si pe gardieni cu poporul roman``Parintele Iustin Parvu

http://www.agnos. ro/blog/2010/ 02/01/parastas- pentru-ioan- ianolide- marturisitorul- din-temnitele- comuniste/

Pe 5 februarie 1986 trecea la Domnul cu pace Ioan Ianolide, prietenul cel mai apropiat al Sfântului Valeriu Gafencu şi autorul nepreţuitelor mărturii “Întoarcerea la Hristos” şi “Deţinutul profet”.

Mananca cei adormiti intru Domnul , ce le impartim noi la parastase ? Nu , dar rugaciunile noastre de multumire pentru ce se imparte pentru ei , hranindu-ne pe noi ...acele rugaciuni sunt hrana celor adormiti intru Domnul.

Parastasul (gr. Paristimi "a se infatisa inaintea cuiva, a mijloci") nu este altceva decat o prescurtare a slujbei de inmormantare. Partea de capetenie o alcatuieste rugaciunea de dezlegare si iertare rostita de preot urmata de “Vesnica Pomenire.” Se savarseste in Biserica dupa Sf. Liturghie, iar cand e cu putinta la mormant.

La parastas se aduce intru pomenirea celui adormit coliva, colac, vin si lumanari.

Parastasul se poate face la plinirea unor soroace ( 40 zile, 6 luni, 1 an, 7 ani ) sau atunci când sunt rânduite pomenirile generale ale morţilor (moşii de iarnă, moşii de vară, moşii de tomană ).

Ce este coliva? –coliva inchipuie insusi trupul celui adormit si este in acelasi timp un semn vazut al credintei nostre in inviere, pentru ca este facuta din boabe de grau pe care insusi Mantuitorul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanare invierii trupului: dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant,apoi sa putrezeasca si in final sa dea rod, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. De aceia la binecuvantarea colivei de catre preot cand se canta Vesnica Pomenire, rudele si prietenii celui adormit ridica farfuria cu coliva, leganand-o pe maini in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru il inchipuie si gustarea din coliva dupa binecuvantarea ei.

Colacul – facut din grau curat simbolizeaza (se face de obicei rotund) infinitatea lui Dumnezeu, inchipuie vesnicia. Prin aducerea colacului pentru jerfa se inchipuie nazuinta noatra ca bunul Dumnezeu sa daruiasca celui pomenit castigarea vietii vesnice.

Vinul – obiceiul de a stropi cu vin trupul mortilor (la inmormantare), peste groapa (la cimitir), ori peste coliva ( la parastas), simbolizeaza aromatele cu care a fost uns trupul Domnului cand a fost coborat in mormant. Gustarea din paharul cu vin de toti cei prezenti la slujba parasasului, inchipuie comuniunea in credinta si dragoste cu cel adormit. (preluat de pe saitul Schitului Darvari, Dumnezeu sa-l pomeneasca pe domnul Gheorghe Pruteanu)

povestea scurta

in fotografie nu este o fetita si un porumbel,
ci chiar Regina Albinelor si un prorumbel alb.

Ninge!
Miere!
Lumina alba,Lumina aurie!



p.s. in prima fotografie tot Regina Albinelor, cropuita si cosmetizata de ...si aici aplauze prelungite ...Marinimia Sa Domnul Catalin Fudulu www.catalinfudulu.blogspot.com Gata cu aplauzele , ca-l smintim !S-au mai vazut cazuri!


Exista intr-un stup generatii de albine , astfel incat cele din timpul iernii desi muncesc mai putin , imbatranesc mai repede.





.................................................................................................................................................................

www.fundatiaarsenieboca.ro

Dragii nostri,

Cu tristeţe vă anunţăm că spre sfârşitul săptămânii trecute a plecat la Domnul un adevărat mărturisitor şi trăitor creştin, un minunat camarad şi prieten pentru toţi cei care l-au cunoscut: domnul Traian Popescu – fost deţinut politic între anii 1948 -1964. A trecut prin ceea ce el a numit „experimentul Piteşti”, fiind torturat în camera 99 din Gherla. În ciuda schingiuirilor la care a fost supus, a refuzat să-şi lovească colegii de suferinţă. Cu siguranţă că Traian Popescu a fost foarte iubit de Dumnezeu pentru dragostea pe care a manifestat-o faţă de semenii săi. Din acest motiv o să ne permitem să redăm astăzi, alături de învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, câteva dintre gândurile sale, apărute într-un articol, realizat de Sorin Preda, în ziarul Formula As, nr. 396, din ianuarie 2000:

„Într-un imaginar talger al suferinţei, fostul deţinut politic Traian Popescu a pus mai mult decât poate duce o viaţă de om: 16 ani de închisoare, anchete şi bătăi fără număr. Pe celălalt talger, într-un incredibil echilibru, acelaşi Traian Popescu va aşeza duios îndârjit cele 20 de piese muzicale compuse la Aiud, cantate şi oratorii prezentate dupa ’90 pe scenele filarmonice din Bucureşti şi Galaţi, cu tot fastul cuvenit marilor evenimente muzicale.

Unul dintre puţinii supravieţuitori ai reeducării de la Piteşti – Gherla, aflat în câteva rânduri la un pas de moarte şi chiar de nebunie, Traian Popescu şi-a găsit mântuirea în armonia celestă a sunetelor. Pentru asta a plătit cumplit, cu propria sa tinereţe. E un preţ pe care nu l-a regretat niciodată. Fără suferinţă n-ar fi descoperit muzica, iar fără muzică, viaţa lui ar fi fost lipsită de sens. E cea mai aspră şi mai superbă răzbunare a frumosului asupra mizeriei şi bestialităţii umane. E, în definitiv, o mare lecţie de optimism şi demnitate, pe lângă care trecem adeseori indiferenţi şi cu o amăgitoare grijă a zilei de mâine.

„Mi-e dor de Aiud câteodată”

Pare peste fire să înţelegi, Traian Popescu îşi aminteşte de Jilava şi Aiud cu nostalgie „Mi-e dor de Aiud câteodată”, zice el. Nu e nici figură de stil, nici act trufaş de bravadă. E vorba de viaţa lui, de cele mai intense descoperiri: credinţa în Dumnezeu şi muzica.

„Nu am absolut nici un merit”, va continua Traian Popescu. „După o criză de nebunie, în care plângeam şi râdeam necontenit, am fost izolat. Voiau să mă distrugă complet, să mă transforme într-o legumă, să uit până şi vorbirea. Mă plimbam rătăcitor prin celula strâmtă şi friguroasă, cu ciment umed pe jos, când deodată a ţâşnit din mine cântecul. Ce bucurie adâncă şi copleşitoare! Ce trăire fără egal! Acolo, în beciul de la Aiud, am terminat oratoriul: Imnul libertăţii şi Hora libertăţii. Eu, care nu cântasem în viaţa mea şi nu scrisesem un singur vers, trăiam adâncimile creaţiei, eram o cutie de rezonanţă a unor sunete cereşti, a unei armonii fără egal. Am fost scos pe targă după 18 zile, cu fericirea întipărită pe chip, spre uimirea tembelă a gardienilor. Nici ei, dar nici eu nu întelegeam ce transformare teribilă trăisem.
În 16 ani de puşcărie, am compus 20 de piese: Calvarul, Mântuire, Patimile Domnului etc. Ani în şir mi-am impus să nu le uit, repetându-le până au intrat în fibra cea mai profundă a fiinţei mele. Între mine şi sunete nu mai era de acum nici o oprelişte despărţitoare. Trăiam şi respiram dimpreună cu sunetele, cu armoniile Mântuirii. Cu ceva timp în urmă, patriarhul m-a întrebat de ce nu mai creez. I-am răspuns că, după eliberare, nu am mai fost în stare să scriu nici o altă piesă muzicală. "Am încercat, dar nu am condiţii", i-am zis. "Îmi lipseste închisoarea." S-a uitat la mine ca la un om ciudat. Era limpede ca nu era uşor să înţelegi regretul pentru cel mai mare rău din viaţa ta.

Când aud, astăzi, pe stradă, tânguiri despre una sau alta, mă înfior. E profund nedrept. N-ai dreptul să fii nefericit dacă nu ştii cu adevărat ce este durerea. În viaţă nu există decât o singură disperare: pierderea credinţei în Dumnezeu.”

Deşertăciunea deşertăciunilor

“Fie de-a cunoaşte toată Biblia pe de rost, precum şi toate pildele înţelepţilor, la ce-ţi foloseşte de n-ai dragostea lui Dumnezeu şi Harul Lui. Toate sunt deşertăciuni, afară de a iubi pe Dumnezeu şi de a sluji numai Lui. Înţelepciunea de mai sus este să năzuieşti la Împărăţia Cerurilor, dispreţuind lumea. Deşertăciunea este aşadar, a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune este a merge după dorinţele trupului - şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă - şi a nu te gândi ca să trăieşti cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - şi a nu te

grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are. Fie de-aş avea toată ştiinţa lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi foloseşte aceasta în faţa lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006