Dialog

-Doamne, iubeste-ma asa cum sunt!
-Iubeste-Ma asa cum esti!

La ziua

De ziua lui, e ziua Gabrielei si a lui Serban.
Gabriela e sotia lui Cristi, iubita lui cu ochii negri.Ziua ei este Cristi(ca)!Implineste 33 de ani! E actrita, ca si el.
De Serban ma indragostisem in liceu.El facea karate si nu trebuia sa se stie, cred ca era ilegal,poate regimul se temea sa nu devenim veritabili ninja si sa-l daramam. Eu eram Alba Ca Zapada, iar Serban devenise piticul meu,doar asa puteam sa vorbim codificat fata de colegi. Numai fata de ei indraneam sa vorbim, nu putea fi vorba  de soptite sub clar de luna sau ziua in amiaza mare in parc.Ne-am fi inrosit, am fi lesinat, ne-ar fi gasit cineva cunoscut si ne-ar fi acuzat ca ne-am sarutat..
Asa, vorbeam amandoi despre balet, iar eu stiam ca el il pune in ghilimele.
Baletul e ...!

,,Daca unu si cu unu , nu mai vor sa faca doi``
Zarnescu -Zarnesti , parca ma plimbam desculta pe frunze, iar frunzele calcasera pe pietre si le frunzarisera, dar era invers , pietrele cadentau pe frunze, si le pietruisera.
Alexandru pietruia frunze cu frunze de piatra si piatra frunzarea inima din noi.
O lumina albastra ii cadea oblic pe chitara si pe varful pantofilor de piele intoarsa.Mai mult ca sigur erau fabricat la Timisoara ori la Cluj pentru export.
Emotia prelungita in valuri de multime batea maluri necunoscute, neatinse ale sufletului.Eram libera!Venise si el acolo in multime, in gind, ca acolo eram liberi sa ne intalnim cu cine doream!Doar acolo!Eminescu era in blugi si in adidasi.Imprumutase haine dintr-un dulap din gandul meu, din timpul meu!
Nu era loc sa arunci un ac.
Multimea era un ,,U``, de la sfarsitul lui (eminescU),prelungit cat dincolo de viata lor.Mi se parea ca de aci inainte as putea recunoaste pe oricine din aceasta multime.

-Eminesc
-Uuuuuuuu

,,Daca unu si cu unu, nu mai vor sa faca doi``
Atunci ma gandeam la dragoste, la iubire si ma durea dinainte ceea ce nu apucase a se intampla.
Si a fost asa, ca-n dragostele mele nici unu nu s-a adunat cu unu, nu pentru ca doi nu ar fi existat , ci insusi ,,plus``a disparut.. ...

,,Daca unu si cu unu, nu mai vor sa faca doi``
Acum ma gandesc la noi fara sa fim doi.Si la multime ma gandesc.La plus!Datul disparut!
Si la voi , oricum ati fi , sunteti ...plus noi.
Si i-am vazut plangand.Ba cate unu a mai si fluierat.Nemanierat!
Ea era ca noi si ca voi si pasea neinduplecata.
Cineva,putea sa fie chiar ea,dar nu recunostea pentru ca nu cunostea, ii pietruise un ochi inchis, peste inima. Celalalt ochi cadenta ca o piatra pe frunze.
Pe voi v-am vazut cu nasurile inaltate , de parca soaptele s-ar auzi cu narile nasurilor lungi, nu cu inima.



El a fost facut scrum, dupa ce s-au tras 2-3 salve de tun.
O, paganesc bum!

Si a plecat.
Si l-am iubit!
Si noi si voi si ea!
Ea, ultima lui esarfa de matase, acoperindu-i chipul nevazut!
Si l-am iubit!
Fiecare cu masura lui de pietre , pietre incinse, aruncate in cadenta peste frunze.
Frunze fierbinti si pietruite.


Si Dumnezeu a plans!Ca nu l-a ascultat!
Si-am plans si noi.
Emotia prelungita in valuri de multime batea maluri , neatinse, necunoscute ale sufletului..Venise si el acolo in multime.Venise fara paltonul lui alb, gasit intr-un duap din gandurile ...oricui.

Nu stia ca asa de frig  va fi, nu avusese timp sa-l asculte pe Dumnezeu, nu stia cine va lua sufletul lui.sa-l incalzeasca.
Venise si el acolo in multime, zambind trist , zambind inalt, zambind atat de frumos si departandu-se intr-atat de usor, intr-atat de usor...
Si ne-a iubit!

Si a plecat.
Era sambata in Ajunul Bobotezei.

Duminica dimineata l-am visat.
M-am trezit infrigurata, dupa ce-i vazusem chipul in vis, rasarind din spatele icoanei Maicii Domnului.Urmarit si doar intr-o camasa subtire, parca se ascundea de cineva.
 Si am aprins candela.
In casa era frig, era ca-n vis.
Lumina  palpaia acum sub chipul bland al Maicii Domnului.
Si el i-a multumit Lui Dumnezeu!Si sufletul meu s-a incalzit!
Si am plecat.
La Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie!

Si-a zis parintele Nicolae asa:: ,,Sa-l pomeniti cum si eu azi l-am pomenit, ca nu e gresit sa-l pomenim, ca a fost om bun, l-am cunoscut si-am fost la el acasa!Si e bine ca nu i-a slujit nimeni arderea!Dar de pomenit, il pomenim.!``




Daca unu si cu unu, am putea sa fim in noi
Dumnezeu nu ne-ar mai plange
Si in gand l-am sta cu noi

Nu credeam sa-nvat...
Si am invatat!

Nu credeam sa'nvat  a muri vreodata...
    
  Asculta  mai multe  audio   folk



E ziua lui, a lui ,,U`` si cred ca acolo sus i-a invitat pe toti ceilalti ai lui care ,au, au, au , au, auauaua``care au trait ca tot neamul lor intr-o Doina.
Aici la noi invitatia lui a ramas pentru totdeauna...si Gabrela Cristi(ca) Iacob , dar si Serban primesc  indatori timpul lui ,,La multi ani``, timpul lui ,,O,ramai``.

...

Ca batiste luându-şi rămas bun fâlfâie norii...

(Pablo Neruda - Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere in limba română de Dan Munteanu Colán)

Sfanta Evanghelie dupa Luca

SFANTA EVANGHELIE DUPA LUCA

CAPITOLUL  1
Gavriil binevesteste lui Zaharia si Mariei. Cantarea Mariei. Nasterea lui Ioan Botezatorul. Cantarea lui Zaharia.
1. Deoarece multi s-au incercat sa alcatuiasca o istorisire despre faptele deplin adeverite intre noi,
2. Asa cum ni le-au lasat cei ce le-au vazut de la inceput si au fost slujitori ai Cuvantului,
3. Am gasit si eu cu cale, preaputernice Teofile, dupa ce am urmarit toate cu de-amanuntul de la inceput, sa ti le scriu pe rand,
4. Ca sa te incredintezi despre temenicia invataturii pe care ai primit-o.
5. Era in zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoteasca a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron si se numea Elisabeta.
6. Si erau amandoi drepti inaintea lui Dumnezeu, umbland fara prihana in toate poruncile si randuielile Domnului.
7. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpa si amandoi erau inaintati in zilele lor.
8. Si pe cand Zaharia slujea inaintea lui Dumnezeu, in randul saptamanii sale,
9. A iesit la sorti, dupa obiceiul preotiei, sa tamaieze intrand in templul Domnului.
10. Iar toata multimea poporului, in ceasul tamaierii, era afara si se ruga.
11. Si i s-a aratat ingerul Domnului, stand de-a dreapta altarului tamaierii.
12. Si vazandu-l, Zaharia s-a tulburat si frica a cazut peste el.
13. Iar ingerul a zis catre el: Nu te teme, Zaharia, pentru ca rugaciunea ta a fost ascultata si Elisabeta, femeia ta, iti va naste un fiu si-l vei numi Ioan.
14. Si bucurie si veselie vei avea si, de nasterea lui, multi se vor bucura.
15. Caci va fi mare inaintea Domnului; nu va bea vin, nici alta bautura ametitoare si inca din pantecele mamei sale se va umple de Duhul Sfant.
16. Si pe multi din fiii lui Israel ii va intoarce la Domnul Dumnezeul lor.
17. Si va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor spre copii si pe cei neascultatori la intelepciunea dreptilor, ca sa gateasca Domnului un popor pregatit.
18. Si a zis Zaharia catre inger: Dupa ce voi cunoaste aceasta? Caci eu sunt batran si femeia mea inaintata in zilele ei.
19. Si ingerul, raspunzand, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce sta inaintea lui Dumnezeu. Si am fost trimis sa graiesc catre tine si sa-ti binevestesc acestea.
20. Si iata vei fi mut si nu vei putea sa vorbesti pana in ziua cand vor fi acestea, pentru ca n-ai crezut in cuvintele mele, care se vor implini la timpul lor.
21. Si poporul astepta pe Zaharia si se mira ca intarzie in templu.
22. Si iesind, nu putea sa vorbeasca. Si ei au inteles ca a vazut vedenie in templu; si el le facea semne si a ramas mut.
23. Si cand s-au implinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa.
24. Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand:
25. Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.
26. Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret,
27. Catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
28. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.
29. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?
30. Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu.
31. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
32. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau.
33. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
34. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?
35. Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
36. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa.
37. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.
38. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea.
39. Si in acele zile, sculandu-se Maria, s-a dus in graba in tinutul muntos, intr-o cetate a semintiei lui Iuda.
40. Si a intrat in casa lui Zaharia si a salutat pe Elisabeta.
41. Iar cand a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a saltat in pantecele ei si Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant,
42. Si cu glas mare a strigat si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau.
43. Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?
44. Ca iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu.
45. Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse ei de la Domnul.

46. Si a zis Maria:
 Mareste sufletul meu pe Domnul.
47. Si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu,
48. Ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile.
49. Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui.
50. Si mila Lui in neam si in neam spre cei ce se tem de El.
51. Facut-a tarie cu bratul Sau, risipit-a pe cei mandri in cugetul inimii lor.
52. Coborat-a pe cei puternici de pe tronuri si a inaltat pe cei smeriti,
53. Pe cei flamanzi i-a umplut de bunatati si pe cei bogati i-a scos afara deserti.
54. A sprijinit pe Israel, slujitorul Sau, ca sa-Si aduca aminte de mila Sa,
55. Precum a grait catre parintii nostri, lui Avraam si semintiei lui, in veac.

56. Si a ramas Maria impreuna cu ea ca la trei luni; si s-a inapoiat la casa sa.
57. Si dupa ce s-a implinit vremea sa nasca, Elisabeta a nascut un fiu.

58. Si au auzit vecinii si rudele ei ca Domnul a marit mila Sa fata de ea si se bucurau impreuna cu ea.
59. Iar cand a fost in ziua a opta, au venit sa taie imprejur pruncul si-l numeau Zaharia, dupa numele tatalui sau.
60. Si raspunzand, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.
61. Si au zis catre ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheama cu numele acesta.
62. Si au facut semn tatalui sau cum ar vrea el sa fie numit.
63. Si cerand o tablita, el a scris, zicand: Ioan este numele lui. Si toti s-au mirat.
64. Si indata i s-a deschis gura si limba si vorbea, binecuvantand pe Dumnezeu.
65. Si frica i-a cuprins pe toti care locuiau imprejurul lor; si in tot tinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.
66. Si toti care le auzeau le puneau la inima, zicand: Ce va fi, oare, acest copil? Caci mana Domnului era cu el.
67. Si Zaharia, tatal lui, s-a umplut de Duh Sfant si a proorocit, zicand:
68. Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel, ca a cercetat si a facut rascumparare poporului Sau;
69. Si ne-a ridicat putere de mantuire in casa lui David, slujitorul Sau,
70. Precum a grait prin gura sfintilor Sai prooroci din veac;
71. Mantuire de vrajmasii nostri si din mana tuturor celor ce ne urasc pe noi.
72. Si sa faca mila cu parintii nostri, ca ei sa-si aduca aminte de legamantul Sau cel sfant;
73. De juramantul cu care S-a jurat catre Avraam, parintele nostru,
74. Ca, fiind izbaviti din mana vrajmasilor, sa ne dea noua fara frica,
75. Sa-I slujim in sfintenie si in dreptate, inaintea fetei Sale, in toate zilele vietii noastre.
76. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui,
77. Sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor,
78. Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi  Rasaritul cel de Sus,
79. Ca sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii.
80. Iar copilul crestea si se intarea cu duhul. Si a fost in pustie pana in ziua aratarii lui catre Israel.

E Ajunul Bobotezei!

Botezul Domnului!

Raul Iordan (Nahar el Urdon),este locul unde IISUS ,a fost botezat de catre Ioan Botezatorul.(pe partea stanga a raului).Apele Iordanului fac granita naturala intre Israel si Iordania(izvoraste din muntii Antiliban),este raul care traverseaza Tara Sfanta,si se varsa in Marea Moarta((acest lucru intamplandu-se dupa formarea Marii Moarte din urma de “prapadul” de la Sodoma si Gomora,pentru ca ,inainte ,acest rau se varsa in Marea Rosie,in actualul Golf Aqaba).Este singura sursa de apa dulce din regiune.

  ,,Parintii mei au fost surprinsi de prezenta (intr-un numar foarte mare) a somnilor care inotau nestingheriti pe langa pelerinii veniti sa se imbaieze in apa sfanta:``

http://www.laurasava.ro/2008/12/17/pe-muntele-tabor-si-la-raul-iordan/

Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.

• Pachete pentru nevoiaşi la parohia „Sf. Ierarh Nicolae“- Podu Iloaiei
• Patriarhia Română dezminte prezenţa unui preot ortodox la momentul incinerării regretatului artist...
• Boboteaza în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
• Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
• Glasurile bucuriei, pe uliţele satului Başeu
• Biserica respectă libertatea individuală, dar rămâne fidelă propriei sale rânduieli
• Activităţi social-culturale în parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ - Tătăraşi
• Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, la Roman şi Botoşani
• Intenţie vădită de defăimare a preoţilor ortodocşi români
• Serbări de Crăciun la Şcoala Varlaam
• „Cununi de bucurii“ în a treia zi de Crăciun la Vaslui
• Eveniment cultural-artistic în parohia Başeu
• Corul copiilor din parohia Laza, premiat la Vaslui
• Serbarea „Naşterea Domnului“ a devenit tradiţie la biserica din Vicovu de Sus – Est
• Naşterea Mântuitorului, bucurie trăită în parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ Cotnari
• Colinde la Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“din Cozmeşti
• „Serbare în sărbătoare sub Pantocrator“, la Urecheni
• Concert de colinde la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Muncelu de Sus
• Bucurie pentru 500 de copii la Mănăstirea Hadâmbu
• Concert tradiţional de colinde la Bârlad
• Manifestare cultural-filantropică în parohia Frăsuleni
• Ziua corului Bisericii Toma Cozmahttp://www.doxologia.ro/notele-parintelui-staniloae/dupa-ce-este-parasit-de-suflet-de-ce-sa-mai-dam-vreo-consideratiehttp://www.doxologia.ro/notele-parintelui-staniloae/dupa-ce-este-parasit-de-suflet-de-ce-sa-mai-dam-vreo-consideratie

„După ce este părăsit de suflet, de ce să mai dăm vreo consideraţie trupului?”

„Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.”

Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993)

(...)Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.
Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?
Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc.
Cum spune Berdiaev undeva, faţa omenească îndeosebi este asemenea unei taine, o minunată fuziune de materie şi spiritualitate. Când priveşti în ochii omului, vezi înţelesuri şi sentimente, nu materie. Trupul este materie transfigurată şi spiritualizată. Spiritul omenesc n-are altă posibilitate de a-şi arăta splendorile sale, puterile creatoare, decât prin trup. Numai prin trup ne îmbogăţim sufletul, chiar cu adevărul şi cu harul dumnezeiesc, şi numai prin trup comunicăm altora ideile şi sentimentele noastre.
Creştinismul nu dispreţuieşte trupul, nu-l schimonoseşte şi nu caută să-l omoare, ci se sileşte să-i descopere adevărata frumuseţe, făcându-l organ al nobleţei spirituale, al harului şi îndumnezeirii.
Cu câtă veneraţie şi duioşie înconjoară cei apropiaţi ai mortului trupul lui! Ce înălţime de suflet transpiră din această intimitate şi curăţenie de simţiri, în care se manifestă şi mai departe legăturile între cel plecat şi cei rămaşi!
S-ar putea obiecta: bine, înţelegem toată valoarea trupului şi toate cinstirile ce i se dau atâta timp cât este sufletul în el Dar după ce este părăsit de suflet, de ce să-i mai dăm vreo consideraţie?
Pentru multe din motivele de ordin mai înalt religios pe care le-am amintit, dar şi pentru următoarele:
Pe faţa celui dispărut rămân imprimate caracterele sufletului şi după ce a murit.Când priveşti la ea, nu poţi să nu ai impresia că cel mort trăieşte, că faţa lui continui să aibă un sens, să exprime un caracter, un ansamblu de sentimente, aceleaşi pe care le-a exprimat cât era viu. Cum să arunc în foc aceste sensuri, cum să ard o faţă care continuă să-mi exprime ceea ce mi-a exprimat o viaţă întreagă? Cum să dau focului o imagine scumpă, un vas în care a palpitat un suflet ce mi-a fost drag şi respectat? Preţuieşti o haină veche, un obiect de care te-ai servit odată tu sau cei apropiaţi; cum să nu preţuieşti trupul care a cuprins tot sufletul şi toată viaţa celui scump?
Nu este mai bine apoi pentru sufletul meu să rămână cu impresia că cel mort a plecat numai, decât să-mi produc pe cale silită senzaţia distrugerii lui? Nu corespunde mai bine credinţei creştine această impresie de plecare a celui răposat, decât senzaţia dură de distrugere?
Când este ars în faţa mea şi mi se dă la urmă un pumn de cenuşă, mi-am produs tocmai această senzaţie de definitivă distrugere, pe când, dacă i-am acoperit faţa cu giulgiul pământului, rămân în adâncurile sufletului cu un sentiment că numai cel mort a plecat într-o altă lume, în care continuă să trăiască, că numai el doarme; doarme în relaţie cu noi, căci cu o faţa interioară este întors spre o altă viaţă mai frumoasă.
Porunca dumnezeiască de a nu ucide are apoi referinţă şi faţă de trup. Nimic din ce este omul n-avem voie să ucidem, ci să lăsăm să sfârşească prin aceeaşi voie dumnezeiască - pe cale naturală - prin care s-a şi creat. Precum n-avem voie să ucidem sufletul, aşa n-avem voie să distrugem trupul, ci să lăsăm legea naturală să-şi urmeze cursul ei după plecarea sufletului.
Arderea este actul în care se manifestă cel mai mare dispreţ al omului pentru ceva. Tocmai de aceea el nu arde nimic, decât doar mărăcinii. Mai arde lemne ca să se încălzească, potrivit tot unei legi a firii. Deci o ardere cu un folos pozitiv. Dar pentru ce să arzi trupul omenesc? Trebuie să-l dispreţuim atât de grozav? Sau aduce aceasta un folos întreţinerii noastre? Sau este aceasta potrivit cu legea firească a vieţii?
În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.
Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (...)
A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?
Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (...) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.
(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1)