Calea

Amalia mergea leganata.Soldurile ei imbatranite, ospitaliere cu coxartroza fie ea si venita pe neasteptate, chiar fara a fi poftita, ii trimiteau oarece dureri pe undeva , caci le vedeam incruntate la radacina nasului.Amalia zambea cu chipul ei bland si alb.
Pe fiecare stalp de lumina era notat un numar.Intre doi stalpi de lumina e o distanta de 50 m.Asa cazura de acord cativa barbati tineri la interventia inginereasca a unui barbat grizonat si bine imbracat care le taie elanul sa tot masoare cu pasul dinstanta dintre doi stalpi si sa le tot iese la socoteala 30 m.
Intr-un fel sau altul fiecare generatie mai tanara decat alta are alte masuri de recunoastere a distantelor de la cer la pamant.
Sa fi fost stalpul 84sau mai mult....
84stalpix50m=4200m

Jocul era asa:
sa iubesti pe toti cei de langa tine, sa nu te enervezi, sa nu te intrsitezi, sa nu parasesti randul decat la anumite nevoi fiziologice si sa parcurgi timp de 24 de ore aceasta distanta inaintand incet, incet , foarte incet.

Miza:
La capatul drumului te asteapta o mare bucurie, o parcurgi in 30 de secunde, capeti cunoastere la intrebarile pe care le pui si daca ai parcurs dupa regulile jocului distanta de la ultimul stalp pana la primul, atunci poti sa mai primesti si alte bucurii.

Noutate:
Da eram pentru prima data inscrisa in aceasta cursa:

E seara , putin dupa ora noua, mergem paralel cu malul Bahluiului.
Langa mine un voinic de la Suceava tuseste neintrerupt si sec.
Ii dau un leac din poseta mea.Se potoleste.
Tacem si inaintam.
Trec 5 ore.
Din cind in cind cate-o cohorta de tigani, cu tot neamul lor, ne flancheaza si ne depaseste.Astfel incat ei parcurg aceeiasi distanta  in 15 minute.Sunt uniti si nu se amesteca cu randul.

Dupa cinci ore in linie dreapta , melcul rabdarii afla ca o vom coti la dreapta.Nerabdare!
Gata am cotit, de-acum vom merge la fel.
Unii langa altii, in rand.
Voinicul din Suceava cade brusc secerat de o durere care-i acopera fruntea de sudoare rece.
Jandarmi, smurd, piatra la rinichi.
Lesin ca un student in anul intai la medicina .De durerea omului si de neputinta in a i-o alina.Ma mir! Ma ridic si petrec ambulanta cu privirea!Durerea careia nu-i poti gasi nici o pozitie in care sa te mai lase-n pace...si mi-aduc aminte de o poezie invatata atunci: papaverina-algocalmin-scobutil. Ce, nu e tocmai o poezie?Auzi, durere?Tu ce parere ai?

Trec orele , trece noaptea, mai uitam regulile jocului, ni le reamintim, se face ziua.
Incepe Sfanta Liturghie , dar suntem departe de biserica.Ma uit in jur.Sunt alti oameni decat cei cu care pornisem aseara la drum.
Un mos batos cu caciula neagra de astrahan, uscativ , imbracat cu un palton gros de culoarea fanului.Fiica-sa , o doamna evlavioasa, profesoara, care ca sa-si cumpere o carte subtire , ii veneau bani din batista innodata a domnului dinainte.O mama cu doi copiiintr-un carut pregatit pentru asaltul oricarui atac al frigului.O doamna fara varsta redesenata trupeste prin ,,talentul`` poliartritei reumatoide care-i deformase degetele.In spatele meu cinci studenti, 3 fete frumoase si doi baieti zdraveni care le purtau de grija .O tanara care nu ma suporta.Nu ea, ci legiunile ei de ispite, plus ale mele.

Lume multa, fiecare cu o viata sub forma unei povesti depanate sub forma unei rugaciuni , incet, cu viteza de melc, din 50 in 50 de metri mai aproape de raspuns la intrebarile din poveste.

Flori, lumina, icoane, calugari, preoti, copii care vand flori galbene, jandarmi evlaviosi.
Iti venea sa te inchini firesc ,,a multumire`` des, iar cu gandul neintrerupt.

Pe o cateva banci , mult inapoia masei de oameni care se impotmolisera in propriile directii si sensuri care-i adusesera la Sfanta Liturghie, erau cativa oameni cu totul simpli.Atenti si cu capetele plecate , cat sa nu-i ispiteasca si sa judece vederea altui om, sedea asa cum sta bunul simt si asteapta sa-l alegem ca dintr-o gradinina de flori, zicand doar din cind in cand ,, Doamne, iarta-ne, Doamne!``Pe ei nu cred ca i-a adus trenul ori masina ori altceva , ci o mana nevazuta care le-a stiut lipsurile si neputintele si care pe toate le poate.

Si trecem pe langa stalpi...trecem pe langa stalpi, ploua marunt.

Acum ploua de-a binelea.
De atatea ore ne-am apropiat unii de altii, incat nu mai conteaza nici de unde venim , nici ce facem ...doar ai Cui suntem!
Ai Lui Dumnezeu!

Se face seara, stalpi raman in urma, ajungem la ultimul si-l depasim.
Ne inchinam tremurand ca o lacrima, mireasma Sfintei Cuvioase Parascheva , taine si raspunsuri primite intr-o clipa, intampinarea celuilalt sfant , nebunul dupa Hristos Teofil, cel care se ingrijeste de copiii aruncati de mame, ma copleseste si ma copilareste.

Stalpii podiumului in care sunt asezate sfintele moaste sunt impodobiti cu flori,una langa alta,una in alta, din tavan atarna candelabre albe de clopotei, orhidee si alte flori necunoscute.Trandafiri albi, galbeni, flori albe si portocalii, verde busuioc si cine oare poate sa mai stie ce alte flori rare imbraca delicat, cinstind cu masura frumusetii lor dumnezeiesti aceasta ,,casa`` in care fuseram invitati la cinstea zilei praznuirii cuviosei Maicii nostre Parascheva de la Iasi.Nimeni dintre oameni nu a avut atatia invitati la petrecerea zilei de cinstire.

Ajung la doamna Zorica.
Amalia imi intinde blanda un mar verde.Sunt usoara si nu de  somn am nevoie.
Sa impartasesc ceea ce simt am nevoie.Slava Lui Dumnezeu ca m-a inconjurat de urechi montate direct pe inima.

Aparatul de fotografiat, sapuniera mea draga, am pierdut-o.
De azi , pentru o vreme...  nu mai am decat fotografii vechi.
Nu ma pot supara, pur si simplu nu ma pot supara.
Trebuie ca i-a fost altcuiva mai de folos decat mie.
Ploua in continuare!
Au fost cateva ore de nevointa, nu zeci de ani , ca-n timpurile in care aveam rege bun pe Decebal , ori domnitori dreptcredinciosi la carma tarii , neam cu Frica Lui Dumnezeu ori sfinti in inchisori...

Ploua la Iasi !
Sa ploua oricind peste noi cu binecuvantarile Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Teofil!




//sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/10/19/simplificati-va-viata-cuviosul-paisie-aghioritul/