Dragostea duhovnicului de neam romanesc! Fiti Binecuvantat, parinte!

LA MULTI ANI, parinte Iustin Parvu!
http://picasaweb.google.com/atitudini.PV/ParinteleIustinParvuManastireaPetruVoda#5381954287297186530




http://vlad-mihai.blogspot.com/

Părintele Iustin Pârvu şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. La numai 2 ani, în anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor s-a înscris la Seminarul Monahal de la Cernica, de lângă Bucureşti. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, şi a ajuns până la Odessa. După ce la conducerea României au ajuns comuniştii, părintele a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa săvârşind-o în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Piteşti, a fost trimis să muncească, deţinut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost şi cea mai grea din cei 17 ani de detenţie. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţa sa. În 1964, este eliberat şi devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viaţa monahală la Mănăstirea Secu. Din dorinţa de a-l controla, conducerea comunistă a ţării îl obligă pe părintele Iustin, în anul 1975, să slujească la Mănăstirea Bistriţa. După 1990, când s-a schimbat regimul politic, preotul Iustin se întoarce la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, este preot şi duhovnic la acestă mănăstire. Doi ani mai târziu, se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. În 1991 a întemeiat Mănăstirea Petru Vodă.
......................................................................................................

http://video.google.com/videoplay?docid=4086382910346847831#docid=-547234823161548742

De la anul care a tre­cut si pana acum, Par­in­tele Justin a par­curs o perioada nu tare usoara, in care s-a aratat ca sfin­tia sa ramane nu numai un lup­ta­tor impotriva comu­nis­mu­lui ateist, dar si impotriva cap­i­tal­is­mu­lui newage-ist, care printr-o aparenta lib­er­tate ilu­zorie, ne restrange de fapt si mai mult put­erea lib­er­tatii cu care ne-a inzes­trat Dum­nezeu. Putini au avut insa cura­jul sa il urmeze in aceasta lupta impotriva unui sis­tem antihris­tic, ce ne aduce cipuri si peceti impotriva invata­turii noas­tre orto­doxe si lep­adari de tot felul, mai mult sau mai putin con­sti­en­ti­zate. Aceasta mah­nire cre­dem noi ca i-a ramas inca in suflet Par­in­telui Justin si de aceea am convin­gerea ca o ati­tu­dine mai cura­joasa si mai sol­i­dara din partea noas­tra, si cu precadere a preotilor, de la care Par­in­tele avea mai multe pre­ten­tii, cu sig­u­ranta i-ar reda intru totul sanatatea, inca sub­reda acum, si dor­inta de a mai trai inca zece ani ala­turi de noi.

Pen­tru ca, la urma urmei, pen­tru cine ar mai vorbi? Pen­tru un neam surd si mut, care isi astupa ure­chile la glasul duhovni­cilor lui? Daca nici rugaci­u­nile si mijlocir­ile catre Dom­nul ale unui mare duhovnic nu ne izbaveste de acest duh mut si surd, atunci cand ne vom slobozi?

De 10 feb­ru­arie, Sfan­tul Har­alam­bie a cerut poate de la Dom­nul pen­tru nea­mul romanesc doi mari duhovnici, apara­tori ai Orto­dox­iei, Par­in­tele Justin Parvu si Par­in­tele Ioanichie Balan, care sa ne fie spri­jin si mijloc­i­tori pen­tru nevred­ni­cia noas­tra. Sa nu ni se para putin lucru aceasta. Sa urmam asadar vie­tuirii si cred­in­tei lor, ca sa nu ne osandim si mai mult inain­tea Jude­catii lui Hristos!

a con­sem­nat Mon­ahia Fotini