In fiecare zi intalnesc oameni frumosi.
In fiecare zi.
Si ca sa scriu despre ei nu ma pot folosi de prescurtari.
Intre timp cunosc si alti oameni.
Nu scriu despre ei, dar imi ocupa pavilioanele surde cu un fel de ecou dureros de adanc si strabatator in fiinta.

Si nu stiu de ce aia frumosi raman in pavilioanele din cap si din inima, iar astia in toata fiinta si in inima.

Este o mare taina imobiliara.
Inima e o locuinta sociala.
O escala intre cadere si ridicare.


Am un avion.
Zborul este asigurat de Ingerul Pazitor.

Povestea lui Limpezel

Am plantat un fir de apa
intr-o ceasca plina ochi

E limpede?

Din el a rasarit un firicel plapand
Mic si fara minte.

Limpezel,
a plonjat ca-ntr-o piscina
intr-o ceasca plina ochi
de zat


Nimeni nu-l va vrea, precis!
Pai arata-mi mie unul care vrea sa bea apa cu zat!
in loc de apa
ori in loc de cafea!

Si mai arata-mi unul care sa nu zica in timp ce vorbeste despre prietenie
,,totul pana la bani``

ca sa-l iubesc,
in taina...



...............................................................................................................................................................
aceasta fotografie nereusita este un exercitiu inspirat de tema fotografica gasita aici:
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrMQlYhvE8SVzd04HGbmwzriD_EQZ0TUvn9hLT_2JWnJ53EdTc2-U0mHQsrNotEmJccRHw8M0qA9WLoXz2a0Cbaiom1NqW57rVuQBeSAvPv97MgwC4f6yMgrjuy5CTB8upA_gfdF3Q5W4/s1600-h/060509.jpg

Intr-o zi mi-am umplut pumnul de cirese
In alta zi mi-am umplut pumnul cu samburii lor
Azi mi-am umplut viata de ceva pumni,
parca erau mai folositoare cateva suturi,
,,atentie la ce-ti doresti...``
Si cred ca am sa fac un ceai de cozi de cirese, tamaduieste durerile ciresii

Ei bine, cu toate umpluturile ei indoielnice,
viata mea, arata ca un copil care mananca cirese. Fara viermi!

noapte buna, copil!

Un vin bun, intr-un pahar cu picior, in mana unei tipese care batzie molcom dintr-o glezna, cand sta picior peste picior, este totuna cu un prieten

Asa gandea si ea, cand se hotari sa apropie paharul de buzele bosumflate , sa soarba vinul rosu si sec.
Nu mancase nimic, poate doar amarul despartirii, prea dulcele-amar al despartirii
Daca plange iar, in loc de lacrimi o sa-i curga boabe de vin rosu, sec...da, dar vor fi prins sufletul ei, in ele.
Si sunt fierbinti lacrimile.O situatie exceptionala in care vinul se innobileaza peste puterile lui.
Dadu sa soarba si de sinceritate in propria singuratate, zise:
- Noroc, norocul meu!


Cand vinul s-a terminat , tipesa da din colt in colt...pierduse si ultimul prieten.

In viata ei a aparut o carte.
In sfarsit un prieten adevarat,pentru ca oricat ar citi-o, va descoperi noi sensuri si ,,neintelesuri si mai mari``, pe cand vinul odata baut ...a disparut.

Si ce a citit in carte?
Ca Noroc vine de la Molok-moloch...asta e un zeu aruncat in vremurile trecute, alaturea cu `al cu coarne...grrrrrrrrrr...si uite asa tipesa noastra a renuntat la orice noroc si s-a apropiat de Dumnezeu.

Numele meu este un nume de copil.

Mi-am pierdut mama.
Sau ea s-a pierdut cand a plecat departe de mine.
Tata s-a pierdut si el , in bratele uneia pierduta si ea.
Si bunica se mai pierde cu firea, de dragul meu.
Eu nu stiu ce inseamna exact ,,o tara``, nici Bucuresti nu prea stiu ce inseamna, am fost de cateva ori in calatorii cu tramvaiul 41 si de multe ori cu troleibuzul cateva statii.

Intr-o zi , pentru ca mi-am pierdut un dintisor si eram putin cam suparat, bunica m-a plimbat cu un autobuz galben.In autobuz cantau niste baieti.Eu n-am inteles nimic din ce cantau , dar bunica mi-a spus ca ei stiu de ce nu am eu televizor ca sa vad uneori desene animate.

http://www.youtube.com/watch?v=AzWo8MHYMvw

Cafeaua neagra, cu flori de camp alaturi ori cu scortisoara si miere, ori iute, ciocolatie , arborand treziri maya in constiinta adormita, cafeaua pipetata cu lapte,de parca nonconformiste flori de margaritar plonjeaza in contraste, cafeaua abandonata langa pat, amestecandu-si aroma cu clocotul trupului proaspat,cafeua mica, o cafea mai mare, adolescentina, o cafea unica... multa cafea buna.

Si m-am prins de ce nu ma cheama, el , cafeloiul... la o cafea.
Deoarece eu beau multa cafea buna, aproape ca o nebuna, iar el , cafeloiul ...aproape m-a innebunit cu frumusetea lui generala.
Zic aproape ...pentru ca ,uneori ma priveste prin zatul vechi, dintr-o ceasca sparta.
Arta!

Simteam demult ca nu ne vom desparti vreodata.
Si nu ne-am despartit, dar unde suntem?
Fiecare la un capat al bancii, apropiindu-ne timid, ca doi ochelaristi fiecare purtand in mana o lectura buna de impartasit.
Asta se intampla cand lumina zilei cauta sa scurteze lungimea bancii cu stinghii proaspat vopsite, arcuite ca o coloana vertebrala de balerina .
Cand noaptea vine ,pe coastele bancii-balerina, ma intind doar eu , imbratisand fiecare gand, fiecare vis si fiecare respiratie asa cum mototolesti o perna mica de puf.
Si nu ne-am despartit, dar unde suntem?
eu si dansul meu...